un înger cald ești acum

și e seară,

și iar nu dorm,

am cam dat-o pe alcool,

e singura soluție care,

îmi răspunde la orice întrebare.

de săptămâni întregi am insomnii,

și cheltui timpul cu bășcălii,

timpul care e foarte prețios,

văzut ca fiind un bibelou strămoș.

vreau să-mi închid ochii,

să visez,

să mă trezesc zâmbind,

și toată ziua sporind.

stau în pat, privesc pe geam,
cerul devine un tavan,
plin de stele tremurânde,
care-mi spun că viața-ascunde.

mă sufoc în golul nou,
mă scufund din nou în nou.
parcă aer nu mai e,
iar pământul nu mă vrea.

stresul mă mănâncă vie,
dacă nu reușesc, ce spun eu mie?
dacă iar o să mai cad,
cu viitorul gol și fad?

stau și noaptea mă gândesc,
la tavanul cel ceresc,
la o lună de cristal,
ce-mi îngheață sufletul banal.

gândurile se-nvârtesc,
forme pierd și se topesc,
doar un praf, un vis stins,
care-mi șuieră confins.

dacă n-am s-ajung la capăt,
dacă tot ce fac e-un haos?
dacă-n gol mă prăbușesc,
iar din mine nu mai cresc?

atâtea întrebări mă dor,
se joacă trist, dar fără zor.
nesiguranțele dansează,
iar eu doar sper... că nu mă-nfrâng azi.

Trece-o lună, mai trec două,

Şi peste astrul meu încă plouă.

Doar tu esti raza mea de soare,

Care norii îi tresare.

Nu mai vorbim, nu mai bârfim ,

lubirea mi-a rămas ca-ntr-un film.

Vei trece? Treci p-aici oare?

Doar să-mi oferi o salutare.

Simți și tu ce simt acum,

un val de promisiuni căzând adânc.

Simți și tu vântul care bate?

și te lasă gol pe jumătate.

Ploaia te spală de frământări,

iar soarele-ți aduce roșu-n bujori.

Nopțile de furtună ușor trec,

alegând azi să-ți iei alt tren.

Un tren cu o destinație îndepărtată,

ca să scapi de aici o dată.

Doar în soare mai ai speranță,

când te trezește-n fiecare dimineață.

Iar, aerul parcă nu mai e destul,

pentru al tău suflet bun.

Culorile devin din ce în ce mai gri,

nu mai e precum atunci când eram copii.

Leaganul se mișcă gol,

uitat, de acel prunc cat un mototol.

cad castane ruginite,

cad și stele înflorite,

cad luminile din cer,

să vestească al tău ger.

am căzut și eu pe gheață,

dar m-am prins de o verdeață,

sprijinindu-se de-o piatră,

salvatoarele din viață.

chiar de nu a fost prea blândă,

a fost totuși o învățătură,

și cu toate astea m-am ridicat,

din a ta ghiară de comunicat.

deși mi-au căzut toate speranțele,

nervii îmi rămân ca agrafele,

prinse-n părul meu vâlvoi,

de-l vedeai ca un trifoi.

cad tot mai multe cuvinte pe hârtie,

rostogolindu-se în agonie,

deși nu sunt toate din mânie,

le-aș putea face o melodie.

toate cad într-un final,

contează să aibă un scop nominal,

precum sentimentele transmise

nopți și zile printre vise.

Nu deschid încă ochii...

Încă n-ai ajuns,

Încă te ascunzi,

Te-am strigat și n-ai răspuns.

După tine am tot umblat,

Pe furiș pe acest meleag,

M ai dezamăgit o dată…

Tot te iert încă odată...

Inima mi o acoperă un fel de tiară,

Un fum negru ca de moară,

Fumul iese din țigară

Mască-n camera-i amară.

Se varsă noaptea pe alte nuanțe -
Atâta iarnă și tăcere e în noi...
Mă zdrelesc încet în romanțe -
Căci ianuarie ne cuprinde pe amândoi.

Magic carusel

De trăiri altfel,

Urcă şi coboară,

Stă şi iară zboară…

Inimi sfărâmate,

Vise spulberate,

Speranţe deşarte,

Zile-ntunecate,

Nopţi însingurate,

Covor de frunze moarte…

Toamnă aurie,

Emoţie vie,

Culmi nebănuite

În cântări grăite…

Leac de alinare

Pentru inimi goale,

Suflete rănite,

De dor chinuite

Şi iar înflorite!

Abia te-am regăsit în lumea asta instabilă,

Nici nu pot să-ți descriu ce dor mi-era,

Pariez că și o ciumă ar fi fost mai amabilă,

Pe lângă spinii ce-mi străpungeau inima.

(Dacă credeam că-i greu să-ți găsești un job…

îmi retrag cuvintele…

E mai greu de o sută de ori să te găsesc pe tine)

Rămâi să ne iubim în noaptea asta sub lună plină,

Doar noi doi și un cer plin de povești.

Uite și tu la noapte cât e de senină

Când în sfârșit mă uit la cer și strălucești.

Pentru această noapte restul lumii nu există,

Eu spectator, tu, normal… șefă peste galaxii…

Între noi doi doar noaptea coexistă

Și ochii tăi albaștri atât de vii.

Ignorând celelalte câteva miliarde de stele,

Care pentru mine sunt doar un decor,

Nu le permit să strice clipele acestea

Când te aștept, purtată de un dulce amor.

Tu între ele ești ca un vin de calitate,

Și de te-aș studia gustându-te pe îndelete,

Aș deveni pe loc un veșnic însetat,

Bând din privirea ta cu patimă și sete.

Pământul ăsta, ahhh, e prea mic, o lume mult prea îngustă,

Nici n-ar avea vrea un loc să ne încapă dragostea,

De aceea te iubesc și caut chipul tău frumos

Privind mereu în cosmos către steaua mea.

Iubito ,schimbul trei

Sau schimbul de noapte

Îți aduce ale iubirii mele șoapte,

Nu ești singură,crede..

Ești cuprinsă în ale mele brațe

Când somnul te prinde,

Gândește o clipă

Sau două sau trei de vrei

Eu voi fi acolo ca o briză

Te voi ține de mână

Iubindu-te mereu...

Știi bine, noi nu facem promisiuni deșarte,

Dumnezeu ne cunoaște

Ne-ascultă,vezi și tu,văd și eu

Minunea iubirii noastre vorbește...

Mi-ai spus că mă iubești,ieri

Patru februarie,ce zi,ce vorbe frumoase..

Și tu acum ești în schimbul de noapte,

Pășind liberă frumoasă ca o sirenă ieșită din mare,

Eu ținându-te a mea prizonieră,

Mut,la mine în vise în gand,în brațe..

Într-un continuu sărut!

(5 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Cine sunt?

Nu mai știu 

Unde sunt?

Am ajuns într-un loc pustiu

Sunt tristă 

Alții mă controlează 

Sunt dezamăgită 

Visurile mele nu contează 

Voiam doar să cânt 

Melodii scrise de mine în gând 

Coregrafii să dansez

Cum mereu visez

Totul a fost distrus

De cel mai important intrus

Familia mea mi-a spus

Muzica nu e doar compus

Ei vor facultate

După master în contabilitate 

Și viața mea unde rămâne?

Distracția, alcoolul, iubirea nu sunt de mine?

Acest lucru nu o să tolerez

Nu vreau decât să mă angajez

După ce liceul voi termina

Nimic nu mă va domina

Sunt fir de ață rătăcită
pe-un mal de Dunăre străin,
frânturi de viață obosită
pe valuri scrise de destin.

Se-ndeamnă clipele să toarcă
minute reci de prea mult plâns,
pe drumul casei or să-ntoarcă
doar umbra vântului nestrâns.

E gândul stins de licărire
și timpul țel de neatins,
o zi flămândă de iubire
e ochi de apă necuprins.

Aleargă-n noapte sângerânde
șirag de vorbe peste zări,
un biet valah în patimi blânde
respiră doruri prin cântări.

Un singur trup păzește viața,
mlădiță plânsă de-un toiag,
ca frunza prinsă dimineața
de-un vis rămas din ierni pribeag.

Sunt fir de ață rătăcită
bătaie vântului să-i fiu,
de norii vremii azvârlită,
pe străzi, o umbră în pustiu.