Februarie

scoți din paharul de șampanie toate mărgelele jucăușe

într-o lingură de argint

fiecare mărgea are o istorie de povestit

aceasta este despre teascul de lemn în care tata tortura

Busuioacă de Bohotin

în timp ce mama mesteca norii de ploaie

în ceaunul de tuci

cealaltă este despre mine, băiatul cu genunchii zdreliți,

pus pe șotii

îmi plăcea să amestec ouăle de graur cu cele de cuc

sau să arunc cu pietre în cârtițe

fiecare mărgea din paharul de șampanie

păstrează etern aroma și respirația clipei

vraja primei atingeri are parfumul inconfundabil al lemnului de santal

primul sărut, aroma regală de agar și lavandă

în lingura ta de argint ai strâns o comoară neprețuită

de acum poți să bei liniștită toată șampania din pahar

iar mie,

călătorul stelar,

să-mi lași lingura

Cuvintul scris,in zid zidit

Cuvintul scris,potrivnic risipirii

Cuvintul scris in marginea umbrei.

In partea dinspre soare, visin

In partea dinspre umbra, nuc

Nehotarit,vintul,amesteca gustul

Racoreste,din stinga

Usuca,din drepta.

Ingenunchiat de soare

Impovarat de carti

Astept inserarea

Noaptea,la vremea potrivita

Un cutit ascutit ca cel de nerostit

Taie tigara

Carafa,plina cu-n rosu greu

Asteapta

Cerul,e plin de stele

Galaxia fondurilor mele 

Se rotesc pe glob la vest 

Înconjoară poemul cu armele 

Și Sint gata gata de arest 

Gindurile mă cheamă în noaptea ta cu taine 

Nu le-am luat atunci în seamă 

Acum simt frigul printre haine 

Și liniștea mă părăsește 

Va aud din nou si-ncepe sălbăticia 

Numai suport plec la cine mă adăpostește 

Să nu rămîne cu ea sizofrenia

Dacă,  să vii ai vrut
Și n-ai putut
Am să te iert…
Dacă, de viață țintuit
Totuși ai  venit
Nu am să uit …
Dar ai tăcut și ai plecat
Și te-am strigat
Și am strigat…  
De ce-ai plecat
În locul meu?
Eu m-am rugat
La Dumnezeu
Să rămâi TU
Și să plec eu
Dar el pe tine te-a chemat

…………………………………………………..

Te strig și nu te-aud
Te plâng și nu te uit
Frate! Drag cuvânt…
Frate!  Trist mormânt.

Idealismul mereu apare o utopie.

Principiile-s mereu marginalizate.

Valoarea este ținută sub călcâie,

Cinstea, bunul simț sunt avertizate.

De ce sunt create pe pământ

Câmpuri cu flori dar și cu buruieni.

De ce slăvim iubirea-n cânt

Iar ura și necinstea-n huiduieli.

De ce sunt suflete ce se frământă

Și-ncearcă lumea să o îndrepte.

De ce sunt unii care înfruntă

Și nămolesc idei de bine, fapte.

De ce viața este o ecuație

Prin care se descoperă-n final,

Necunoscutele puse-n fracție

De un destin ce l-anceput pare banal.

De ce ființele sunt efemere

Și numai Universul este infinit.

De ce ne înduioșăm doar la durere

Și ne bucurăm la ceea ce-am dorit.

Sunt gânduri sub semnul întrebării,

Sentimente în balanța sorții,

Fapte la îndemâna cugetării,

Reperele vieții la tăișul judecății.

la început am îmbrăcat haina vieții

pe deasupra hainelor de duminică

ca pe-o manta de-a lui Gogol

(găsită în lada de zestre-a bunicii!)

cineva mi-a spus că arăt ca o sperietoare de ciori

pulpanele îmi atârnau până la călcâiul lui Ulise

și era largă

jenant

pe-alocuri

mă lătrau câinii

ziua-n amiaza mare

așa că mi-am făcut rost de o manta nouă

din celebrul Marché aux peuces din Paris

mai scurtă

cu nasturi lucioși de alamă

citeam pizma în ochii hoților de cruci

și cadavre

dar

vai

nenorocul mi-o luase-nainte

în zori mantaua mea dispăruse ca Fata Morgană-n deșert

și-n locul ei se cuibărise ca un dihor flămând

Moartea…

În albastrul senin, unde stele dansează,

O mamă iubitoare, în ceruri străluce,

Ca un înger păzitor, în lumina lunii,

Îmi veghează drumul, în noapte și-n zori.

Privirea ei blândă, din înalt suspină,

Îngeri o înconjoară, într-o armonie divină,

Un zâmbet pătrunde dincolo de nori,

Cu iubire maternă, mă atinge și mă coboară.

În ploi de stele, clipele se despletesc,

Amintirile cu ea, în inima-mi cresc,

O prezență invizibilă, dar mereu vie,

Ea mă veghează din ceruri, în eternitate.

Prin vântul tăcut, simt al ei sărut,

Îmi șoptește în suflet că sunt ocrotit,

În amintiri colorate, ca un tablou divin,

Ea trăiește în mine, în fiecare răsărit.

Fiecare floare ce-nvață să înflorească,

E un sărut de la ea, o iubire ce nu moare,

Cu razele soarelui, în razele ei găsesc,

O mamă eternă, ce în suflet mă încălzește.

Prin vise și stele, ea veghează mereu,

O mamă în ceruri, dar în inima mea mereu.

În zborul păsărilor, în mirosul de flori,

Mama mea, eternă, trăiește în povești de noi.

Martie, luna capricioasă,

Ne-a adus o vară năstrușnică,

Soarele arde ca un foc,

Păsările ciripesc cu foc.

Florile s-au grăbit să înflorească,

Copacii s-au trezit din hibernare,

Miroase a iarbă verde și proaspătă,

Natura e o explozie de viață.

Dar parcă e prea devreme,

Inima mea nu e pregătită,

Vreau primăvara blândă și gingașă,

Cu ploi mărunte și flori delicate.

Vara asta bruscă mă sperie,

Mă face să mă simt pierdută,

E ca un vis care se desfașoară prea repede,

Și nu pot să-l prind din urmă.

Doamne, dă-ne o primăvară adevărată,

Cu tot ce are ea mai frumos,

Lasă vara să vină la timpul ei,

Să ne bucurăm de fiecare anotimp.

În vremuri de astăzi, politica e-un dans,

Cu umbre și lumini, într-un joc de avans,

În operele lui Caragiale, văd reflecții,

De politicieni și scheme, sub diverse interacțiuni.

Pe scena vieții politice, caricaturile cresc,

Ca-n teatrul lui Caragiale, cu ironii și descreșt,

 Politicienii se joacă într-un circ complicat,

Cu promisiuni strălucitoare și cuvinte prefăcute-n aurat.

Călătorim prin "O scrisoare pierdută" a vieții,

Într-o lume de teatru politic, cu rostiri trăsnite,

Ca un vaudeville al puterii și al intereselor,

Caragiale ar zâmbi, privind scenele cu jocuri și delictoase pacte.

"Conu Leonida față cu reacțiunea" se desfășoară,

În zilele noastre, când libertatea se clatină și sfârșește-n zări,

Politicieni cu măști, cu figuri de comedie,

O satiră modernă, în care umorul se transformă-n tragedie.

În "D'ale carnavalului" viețile noastre evoluează,

Ca într-un spectacol al iluziilor, unde minciunile ne-atrag,

Politicieni mascați în personaje alese,

Caragiale râde-n groapa sa, privind jocurile lor false.

În politica de astăzi, parodie și dramă se-împletesc,

Așa cum Caragiale învăța cuțitul să fie unelteles,

În fiecare replică, în fiecare promisiune,

 Reflectând tumultul și absurdul în haosul unei națiuni.

Politica de azi, oglindă a societății, e un teatru modern,

Cu personaje desprinse parcă din operele lui Caragiale,

Și, în mijlocul acestui act, sperăm într-o schimbare,

Să scriem un epilog mai luminos în această comedie, oarecum amară.

Frumoasa mea, ce drum frumos ai ales

În viața ta, acum către stele pornești

O nouă carieră strălucește în fața ta

Și eu sunt mândru să te văd cum uiți de greutate.

Cu pasiune îți urmezi visul cu flacără

Și în inima mea, dragostea pentru tine e-ncreștinată

Sper că fiecare zi să-ți aducă bucurie și izbânzi

Ca tu să fii mereu fericită și împlinită.

Drumul poate fi lung și uneori anevoios,

Dar știu că vei reuși cu puterea ta,

Fiindcă iubirea mea te va purta mereu în brațe,

Chiar și când zorul se ivește în calea ta.

În așteptarea weekendului, timpul se scurge încet,

Cu gândul la clipe libere, când sufletul meu se trezește în petrecere discret.

Zilele de lucru trec cu grabă, ca un râu învolburat,

Dar în adierea vinerii, inima mea e liniștită, în dans sărbătoresc, învăluită.

În calendarul meu, zilele sunt ca filele unei cărți,

Weekendul, o poveste magică, în care timpul își pierde granițele și părțile se îmbină ca într-un ecou de armonii arțăgoase.

Așteptarea e o melodie în surdină, o pregătire a inimii pentru odihnă,

Să evadeze din rutina zilnică și să se îmbrace în culori, în voie bună.

În așteptarea weekendului, visele prind aripi,

Și simt cum libertatea zboară în văzduh, eliberându-mi spiritul.

Sunt învăluit de arome de cafenea și raze de soare,

Pregătit să străbat neștiutul, să descopăr bucurii ce mi se cuvin, să simt că viața e o artă.

În noaptea sfântă, când stelele dansează,

Gerul Bobotezei în suflet se așază.

Prin zăpezi strălucitoare și reci,

Pășim cu credință, cu inimi senine.

Fulgii ca diamante cad din înalt,

Povestind tăcut despre harul nesfânt.

Boboteaza aduce binecuvântare,

O rază divină, o sacra iertare.

În biserici luminate, în rugă și cânt,

Se nasc speranțe, în suflet avânt.

Apele sfințite curg lin și adânc,

Spălând păcatele într-un dans plăcut.