Martie nebun
Martie, luna capricioasă,
Ne-a adus o vară năstrușnică,
Soarele arde ca un foc,
Păsările ciripesc cu foc.
Florile s-au grăbit să înflorească,
Copacii s-au trezit din hibernare,
Miroase a iarbă verde și proaspătă,
Natura e o explozie de viață.
Dar parcă e prea devreme,
Inima mea nu e pregătită,
Vreau primăvara blândă și gingașă,
Cu ploi mărunte și flori delicate.
Vara asta bruscă mă sperie,
Mă face să mă simt pierdută,
E ca un vis care se desfașoară prea repede,
Și nu pot să-l prind din urmă.
Doamne, dă-ne o primăvară adevărată,
Cu tot ce are ea mai frumos,
Lasă vara să vină la timpul ei,
Să ne bucurăm de fiecare anotimp.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: PINTILIE Maricel
Data postării: 31 martie
Vizualizări: 164
Poezii din aceiaşi categorie
În surdină
Cânt un cântec orb.
Melodia mea nu poți a auzi,
Dar nici eu pe a ta.
Am reusit,
Am evadat.
Au furat tot ce au putut,
Nimic nu a rămas,
Chiar și vocea mi-a scăpat.
Ai grijă pe unde treci,
Cu ce oameni te alegi
Vocea ta s-ar putea
Să sufere mai mult
Decât a mea.
Apăsare
nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta
îmi este îndeajuns cât am
nici nu mai contează că mi-am pierdut toate visele
într-o vreme când nu aveam destui bani să le cumpăr
negustorii zgârciți au rămas cu visele mele de atunci pe tarabă
( niște antichități fabuloase
ca toate antichitățile de altfel
pe care însă nu le mai vrea nimeni!)
acum mi le oferă tot ei la preț redus
sau pe gratis
urăsc aceste zile negre de vineri
pe acești necrofagi siniștrii
care-mi dezgroapă în fiecare an
în noiembrie
toate scheletele ascunse-n dulapurile prăfuite ale minții…
nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta
mașina de înfiletat șuruburi zace în același sertar
nici nu mai știu de când
nu mai am șuruburi sau piulițe slăbite
cum s-ar putea crede
în viața mea toate șuruburile sunt strânse la maxim
paharele de șampanie nu s-au spart la cutremur
dar nici nu-mi folosesc la nimic
așa cum nu-mi mai folosesc porțelanurile de Bohemia
mobilierul de epocă Ludovic al XV-lea
sau covoarele arăbești lucrate de mână
relicve care mi-au precedat visele neîmplinite
iubitele nenăscute
speranțele fără acoperire…
nu
nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta
mi-am pierdut demult obișnuința de a rătăci
printre nisipurile mișcătoare ale minții
mi-am pierdut încrederea în oameni și lucruri
în biblii
cum să-mi mai asum răspunderea pentru viitorul luminos al lumii
când mă înspăimântă ideia de a trece strada
de a spune bună dimineața unei femei singure
sau părinților
care mi-au dat viața
și care poartă răspunderea pentru copilăria mea lipsită de griji
cum spun ei
în necunoștință de cauză….
nu cred că mi-ar mai trebui altceva în viața aceasta
în care nu se întâlnește niciodată cererea cu oferta
mi-am făcut iluzii cât pentru două vieți
crezând că nu mi-ar ajunge una
am lăsat Soarele să răsară în fiecare dimineață
din cenușa durerii
degustând veninul letal al viperei negre
am hălăduit prin codrii pustii și umbroși ai speranței
la un loc cu lupii și urșii
nu-i drept ca un om să nu știe ce-i rezervă soarta
să nu poată smulge din hoitul acesta căzut pe marginea drumului
halca lui de carne în sânge...
Epigrame XXVIII
Mie, la scoaterea vol. de poezii
"Firimituri de cuvinte..."
E clar. Acesta-i adevărul...
Precum o spune și autorul,
A vrut să dea mari lovituri,
Dar a făcut doar firimituri.
Meditație la profa de muzică
Mă dusei la ea acasă,
Undeva la demisol,
Ea îmi spune voluptoasă,
Duetul îl repetăm, la sol.
Fata popii
Ca să intre ușor în grații,
Fiindcă avea un chip cumplit,
A făcut des operații,
Şi are popa... chip cioplit.
Lui Relu Dop - epigramist cu ochelari
M-am îngrijorat puţin,
Domnule epigramist, miop
Căci în poantă n-ai venin,
Iar la muză i-ai pus… Dop.
D-lui Gogu Grosu - grupul Epigrame
Corectezi ce s-a postat,
Şi te crezi gros în penel,
La gramatică constat,
Ești destul de…subţirel.
Dupa ani de căsnicie
s-a stricat căruța...
Ne-am înecat amarul,
Și a pornit dezmățul…
Ea plecă cu armăsarul,
Eu am rămas cu hățul.
Epitaf - Constantin Brâncuși
Aici doarme chiar Brâncuși,
Coloana ne-a făurit,
Deschizând în ceruri uși,
Va trăi la... Infinit.
Concurs de șah
Am nimerit ca oponent,
O tipă c-un decolteu strident.
Cu turnurile m-a atacat,
Și am găsit salvarea-n Pat.
Vecinului
A cam înghițit gălușca,
Prin vecini îi e surghiunul,
Soția trage cu pușca,
Soacra dă cu tunul.
Apropos
Cu pretendenta mă plimbam,
Prin pădure, pe-o cărare...
Şi mă-ntreabă tam-nesam,
Ai ce cară melcul în spinare?
Unui popă afemeiat
L-a chemat la parastas,
Și pe când se înserează,
Popa-i spuse mai retras,
O moliftă... te aranjează?
Am strâns...
Am strâns numai noroi în suflet,
dar am scuipat apoi ulcioare de lut,
din care tu, să îmi poți bea lumina.
Am strâns în inimă răutatea lumii,
dar am creat din ea un înger,
pe care l-am așezat, pe umărul tău,
să te apere de întuneric...
Am strâns la piept nefericiri,
și le-am plămădit într-un zâmbet,
pe care l-am sărutat pe buzele tale,
să poți iubi...
Am strâns în mine lacrimi,
toate lacrimile pământului
de la Facere până în clipa aceasta,
și-am revărsat soare, dimineți, flori,
și, apoi, pe tine...
Să nu mai fiu niciodată singur...
Spații închise
sunt lucruri pe lumea aceasta independente de noi
nu poți opri ploaia să plângă în hohote
vântul să bată
căldura Soarelui să îmbrățișeze Pământul
puiul galben să iasă din ou
ridicăm de fiecare dată din umeri
copleșiți
nu suntem decât niște figuranți amărâți
actori în aceeași piesă de teatru absurd
a lui Bekett
alături de inși tarați biologic
alienați
abulici
antieroi
clovni ridicoli
evoluând în același plan al disperării
al obsesiei
așa încât nu-ți mai rămâne decât puțin loc
să te spânzuri...
Unghiuri
de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,
în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor junghiuri,
(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)
cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.
dacă durerea este țipătul organului bolnav
ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,
cu unghiul nu-i atât de grav,
reflectă doar distanța fixă dintre două drepte
când o femeie se rezumă la un singur obiect,
eliminând din jur obiectele confuze,
avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,
altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze
nu mai vorbim când laturile ei comune,
(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)
se întâlnesc cumva într-o comuniune …
și când apare pe ascuns un unghi adiacent
întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,
alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,
așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri
și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...
Alte poezii ale autorului
Fulgi de zapada
Prin noaptea lină dansează fulgi,
Cu zâmbet de argint, lumina ce-o strălucesc.
În tihnă cad, în hore de iarnă,
Povești nescrise în inimi se întemeiază.
Aerul rece îmbracă lumea-n alb,
Pământul doarme sub un văl înzăpezit.
Fulgi mari, ca stele căzătoare,
Șoptesc secrete pe tărâmul adormit.
În liniștea lor, se aștern cu gingășie,
Povești de iubire, de vis și bucurie.
Fulgi mari ce zboară în vântul serii,
Pe drumul lor, desenează magie.
Sub lumina lunii, se joacă cu umbrele,
Pe pajiști albe, un tablou înfiripat.
Sufletul lor, ca o poezie nescrisă,
În taină, în inimi, e permanent adăpat.
În zborul lor efemer, povestesc tăcut,
Despre frumusețea unui iarnă cu suflet.
Fulgi mari ce dansează, artiști ai iernii,
În versuri de zapadă, farmecul lor se dezvăluie.
In fiecare zi
În fiecare zi, în lumea mea cu grijă,
Gândurile dansează, o veșnică călătorie.
Sub soarele blând al unei zile obișnuite,
Pășesc cu hotărâre, pe drumul făcut cu grijă.
Glicemia, un cifru ce bate la ușă,
O ecoare discretă, voce a sănătății noastre.
În inima mea, ca un cântec ce zboară,
Gânduri împletite, îmi țes o poveste deschisă.
La micul dejun, când ziua prinde culoare,
Fructe și cereale, un început cu soare.
Insulină și zâmbet, în combinație fină,
Pentru a începe ziua, în armonie și lumină.
Prânzul aduce bucate colorate,
Legume proaspete și arome adunate.
Gândul la glicemie, o umbră blândă,
Îmi călăuzește pașii, într-o lume sănătoasă și tandră.
La cină, sub stele, gândurile se așează,
Proteine sănătoase, așezate cu grijă.
Monitorizez drumul, cu pași măsurați,
Glicemia, o prietenă veșnică, îmbrăcată în raze.
Și când se lasă seara, în liniștea serii,
Gândurile mele, o lanternă ce luminează.
Reflectând asupra zilei, a alegerilor mele,
Păstrez controlul, ca un călător ce veghează.
În vise și odihnă, mă regăsesc pe mine,
Cu gândurile blânde, sub cerul senin.
Controlul glicemiei, o grijă înțeleaptă,
În fiecare zi, în dansul vieții mele curată.
Deci, în gândurile mele, zâmbetul se aprinde,
Cu pași măsurați, încrederea crește în mine.
Glicemia sub control, un partener de drum,
În fiecare zi, spre o sănătate plină de har și fum.
Noptile lungi
Plăcerea de a scrie în versuri în nopțile lungi
Când luna strălucește, iar stelele cântă în taină.
Cuvintele curg ca râurile de lumină,
Pe hârtie se aștern, în ritmul unei melodii adânci.
În liniștea nopții, cu gândurile în derivă,
Versurile prind viață, ca fluturii în zbor.
Sufletul se deschide, ca o floare în abur,
Cu fiecare cuvânt, simțurile se rotesc în jur.
În umbra cuvintelor, se conturează povești,
Încântătoare, pline de taine și mistere.
Poezia devine o călătorie a spiritului,
Prin tărâmuri nevăzute, în adâncuri tainice.
Nopțile lungi devin complicele inspirației,
Cu fiecare frază, se nasc emoții și trăiri.
Cuvintele devin vrăji, iar hârtia – pergamentul magiei,
Într-o lume creată din sunete și culori adânci.
Scrierea în versuri în noptile lungi
E o călătorie spre adâncuri necunoscute,
Cu fiecare strofă, inima bate mai tare,
Simțind misterul învăluit în cuvinte rostite.
Cuza si Mica Unire
În vremuri de zbucium și taină,
Cuza, erou al neamului, apărea,
Cu inima nobilă și hotărâre mândră,
Țara în el găsind speranță și lumina.
Mica Unire, visul arzător,
Pe buzele poporului răsunând,
În sufletul românesc aprinzând focul,
Al eliberării, un destin legendar.
Cuza, călător pe cărările istoriei,
În inima Moldovei și-a pus tronul,
Țara să-și unească întru bucurie,
Să devină o națiune sub soarele comun.
Prin viforul vremii și al politicii,
El a luptat cu dreptate și ardoare,
A adus în unitate țara împărțită,
Unindu-i pe români, cu dragoste și onoare.
Cuza și Mica Unire, simboluri de glorie,
În cartea neamului, scrise cu aur,
Ca raze de soare peste veacuri se revarsă,
Pentru o patrie unită, cu demnitate și amor.
Așa că să răsune în veșnicie,
Cântul Unirii, ce Cuza l-a adus,
Mica Unire, sfântă și mândră,
În inimile noastre, mereu să trăiască sus.
esecul dascalilor
Cincizeci și șapte la sută, un eșec amar,
O clasă întreagă bântuită de un har
Ce nu s-a prins, nu s-a aprins, nu a luminat,
Doar umbre adânci pe suflete a aruncat.
Profesori, voi, mentori, luminători,
Unde-i strălucirea voastră, unde-i farul?
Cum ați putut să greșiți atât de mult,
Să lăsați atâtea minți în tumult?
Salariul vostru, o recompensă a muncii,
Dar când munca eșuează, ce merit mai are?
Cincizeci și șapte la sută, o rușine,
O oglindă crudă a incompetenței voastre.
Nu e vina elevilor, nu e vina lor,
Căci ei sunt doar niște copii, în floare,
Ce au nevoie de îndrumare și de sprijin,
Nu de note proaste și de un destin trist.
Așadar, profesori, priviți-vă eșecul în față,
Și asumați-vă responsabilitatea, cu toată tăria.
Salariul vostru, o reflectare a rezultatelor,
Cincizeci și șapte la sută, o tăiere drastică, o pedeapsă meritată.
Poate doar așa veți înțelege gravitatea situației,
Și veți lupta cu mai multă ardoare pentru educație.
Poate doar așa veți reuși să schimbați ceva,
Și să transformați eșecul în lumină și speranță.
Nu e o poezie ușoară, nu e o poezie blândă,
E o poezie dură, o oglindă crudă,
O realitate tristă, o lecție dureroasă,
Pentru profesori care au uitat de menirea lor glorioasă.
Politica de azi
În vremuri de astăzi, politica e-un dans,
Cu umbre și lumini, într-un joc de avans,
În operele lui Caragiale, văd reflecții,
De politicieni și scheme, sub diverse interacțiuni.
Pe scena vieții politice, caricaturile cresc,
Ca-n teatrul lui Caragiale, cu ironii și descreșt,
Politicienii se joacă într-un circ complicat,
Cu promisiuni strălucitoare și cuvinte prefăcute-n aurat.
Călătorim prin "O scrisoare pierdută" a vieții,
Într-o lume de teatru politic, cu rostiri trăsnite,
Ca un vaudeville al puterii și al intereselor,
Caragiale ar zâmbi, privind scenele cu jocuri și delictoase pacte.
"Conu Leonida față cu reacțiunea" se desfășoară,
În zilele noastre, când libertatea se clatină și sfârșește-n zări,
Politicieni cu măști, cu figuri de comedie,
O satiră modernă, în care umorul se transformă-n tragedie.
În "D'ale carnavalului" viețile noastre evoluează,
Ca într-un spectacol al iluziilor, unde minciunile ne-atrag,
Politicieni mascați în personaje alese,
Caragiale râde-n groapa sa, privind jocurile lor false.
În politica de astăzi, parodie și dramă se-împletesc,
Așa cum Caragiale învăța cuțitul să fie unelteles,
În fiecare replică, în fiecare promisiune,
Reflectând tumultul și absurdul în haosul unei națiuni.
Politica de azi, oglindă a societății, e un teatru modern,
Cu personaje desprinse parcă din operele lui Caragiale,
Și, în mijlocul acestui act, sperăm într-o schimbare,
Să scriem un epilog mai luminos în această comedie, oarecum amară.