O societate in trei tablouri
Sărăcia
Cu mâini întinse, spre o viață mai bună,
Visând la averi, sub cerul cenușiu,
Fără a munci, așteptând daruri de sus,
În timp ce foamea, le roade sufletul.
Fariseii
Cu cruce-n mână, judecând pe oricine,
Se cred sfinți, în ochii lumii întunecate,
Cu vorbe de oțel, împart dreptate,
Uitate fiind, faptele lor păcătoase.
Libertinii
Cu pântece-nclinat spre plăcere,
Un soi de zei, în propria lor măsură,
Cu pași de sfidare, prin viață-și croiesc drum,
Cu râs de dispreț, pe cei slabi îi condamnă.
Un tablou trist
Într-o societate, divizată și crudă,
Unde fiecare, își alege o rudă,
A urii și a disprețului, a luptei pentru putere,
Unde moralitatea, e doar o iluzie.
Iată-ne, oameni, în acest teatru absurd,
Unde adevărul, e adesea ascuns,
Unde valorile, sunt mereu pervertite,
Și unde sufletele, sunt chinuite.
Oare vom reuși, să schimbăm această lume?
Sau vom rămâne, în acest haos întunecat?
P.S.
Poate, într-o zi, vom înțelege,
Că doar împreună, putem să ne schimbăm.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: PINTILIE Maricel
Data postării: 4 decembrie 2024
Vizualizări: 196
Poezii din aceiaşi categorie
ACEASTĂ MINUNE
Ce mic î-mi pare pământul ...
Din răsărit până in vest ,
Doar îl cutreeri cu gândul .
Din văzduh îi văd apa și munții ,
Păduri întinse si câmpii mănoase ,
Enorme orașe și sate .
Omul e stăpân peste toate ...
Cu mintea îl duce ... și poate ,
Vrea în univers să înoate ..
Pământul pore prea mic ,
Cu arme nimicitoare
Această minune va dispare ? .
Codul neliniștii
Presar vorbe fierbinți
Pe soluri nefertile,
Dar cultiv numai neliniști,
Hrănindu-mi tulburările.
Da‘ visătorii nu mor niciodată
Chiar dacă nu miroase a speranță,
În timp ce îngerii catehizează
Vorbe vajnice într-o limbă codată.
Ancolez piese de rebut stricate
Formând visuri și speranțe
În timp ce creez în neștire
O faună de redută fără ieșire.
Dar eu sunt zeul meu
Provenit din inima de elizeu
Dependent de Dumnezeu
Mă îndrept direct spre apogeu.
Carul Mic
Cat de frumos se unduiește
Pielea pe soldul generos
Si ce frumos cu totul straluceste,
In spuma caldei bai
Si eu atat de bine - acum miros;
Cat de frumoase alunitele -mi pe piept ,
Ca-ntru-un car mic pe cerul pielii mele
Ce sanatos si vrednic este trupul meu
Ce armonie -n suflet si pe piele…
Dar va veni o zi cand pielea -mi gri va fi
Rece si fara stralucire
Iar alunitele si soldul si toate imi vor fi,
cand carul mic si el va fi murit,
De-un miros greu … si in a mea pieire
Toate se vor sfarma,
In mici bucati la Cer se vor inalta,
In Carul Mic al pielii mele
Faptura imi voi aseza.
Recitaluri - SINGURĂTATE
Ador amurgul ce se lasă,
Mă simt vrăjită de-ale tale șoapte,
Mi-e inima din ce în ce tot mai pustie
Vreau să te visez o-ntreagă veșnicie.
Te iubesc și vreau să te am alături
În nopțile reci aș vrea ca să te am;
Mi-ai fost mereu tot mai aproape
Deci nu vreau ca să mai pleci.
Tot ce e în jur... este al meu,
De la pământ până la cer.
Vreau să fiu singură în nopțile senine
Iubită....de întrega lună plină.
Epilog
Fiecare vis mă îndepărtează de realitate.
Un drum fără sfârșit, dar totuși plin de răspunsuri,
Ce-ar putea fi adevăr, ce-ar putea fi minciună?
În inima mea, fricile se luptă cu dorințele,
Și nimic nu este la fel ca ieri.
Perpetuum
Aceleași terminații,
Cuvinte și implicații
În gânduri și notații,
În a simbolului sferă
Ele par că se succed.
Create din inteligență,
Dând forme din perseverență
Și fondul lor din vigilență,
E lupta înlănțuită, efemeră
A sentimentelor ce se preced.
ACEASTĂ MINUNE
Ce mic î-mi pare pământul ...
Din răsărit până in vest ,
Doar îl cutreeri cu gândul .
Din văzduh îi văd apa și munții ,
Păduri întinse si câmpii mănoase ,
Enorme orașe și sate .
Omul e stăpân peste toate ...
Cu mintea îl duce ... și poate ,
Vrea în univers să înoate ..
Pământul pore prea mic ,
Cu arme nimicitoare
Această minune va dispare ? .
Codul neliniștii
Presar vorbe fierbinți
Pe soluri nefertile,
Dar cultiv numai neliniști,
Hrănindu-mi tulburările.
Da‘ visătorii nu mor niciodată
Chiar dacă nu miroase a speranță,
În timp ce îngerii catehizează
Vorbe vajnice într-o limbă codată.
Ancolez piese de rebut stricate
Formând visuri și speranțe
În timp ce creez în neștire
O faună de redută fără ieșire.
Dar eu sunt zeul meu
Provenit din inima de elizeu
Dependent de Dumnezeu
Mă îndrept direct spre apogeu.
Carul Mic
Cat de frumos se unduiește
Pielea pe soldul generos
Si ce frumos cu totul straluceste,
In spuma caldei bai
Si eu atat de bine - acum miros;
Cat de frumoase alunitele -mi pe piept ,
Ca-ntru-un car mic pe cerul pielii mele
Ce sanatos si vrednic este trupul meu
Ce armonie -n suflet si pe piele…
Dar va veni o zi cand pielea -mi gri va fi
Rece si fara stralucire
Iar alunitele si soldul si toate imi vor fi,
cand carul mic si el va fi murit,
De-un miros greu … si in a mea pieire
Toate se vor sfarma,
In mici bucati la Cer se vor inalta,
In Carul Mic al pielii mele
Faptura imi voi aseza.
Recitaluri - SINGURĂTATE
Ador amurgul ce se lasă,
Mă simt vrăjită de-ale tale șoapte,
Mi-e inima din ce în ce tot mai pustie
Vreau să te visez o-ntreagă veșnicie.
Te iubesc și vreau să te am alături
În nopțile reci aș vrea ca să te am;
Mi-ai fost mereu tot mai aproape
Deci nu vreau ca să mai pleci.
Tot ce e în jur... este al meu,
De la pământ până la cer.
Vreau să fiu singură în nopțile senine
Iubită....de întrega lună plină.
Epilog
Fiecare vis mă îndepărtează de realitate.
Un drum fără sfârșit, dar totuși plin de răspunsuri,
Ce-ar putea fi adevăr, ce-ar putea fi minciună?
În inima mea, fricile se luptă cu dorințele,
Și nimic nu este la fel ca ieri.
Perpetuum
Aceleași terminații,
Cuvinte și implicații
În gânduri și notații,
În a simbolului sferă
Ele par că se succed.
Create din inteligență,
Dând forme din perseverență
Și fondul lor din vigilență,
E lupta înlănțuită, efemeră
A sentimentelor ce se preced.
Alte poezii ale autorului
În Ajunul Sfânt
În noaptea sfântă, când colinde răsună,
Și luminițe scânteiază-n întuneric,
Gândul meu zboară-n lumi îndepărtate,
Unde tristețea-și lasă-n suflet semn.
La cei ce-n sărăcie trăiesc amar,
Fără pâine, fără-un acoperiş,
La cei bolnavi, în patul de spital,
Ce visează la o viață mai fericită și mai blândă.
La cei ce-și plâng morții, în război pierduți,
Și-și aduc aminte de zile mai bune,
La copiii ce-și caută un refugiu,
Unde frica să nu-i mai chinuie.
Dar în noaptea asta, o speranță se naște,
O scânteie de iubire, caldă și pură,
Să le aducă alinare și pace,
Și să-i umple de bucurie, măcar un pic, în jur.
Haideți să fim uniți, în gând și-n faptă,
Să împărtășim din ceea ce avem,
Și să le oferim o rază de lumină,
Ca să le încălzească sufletul, să-l facă să înflorească.
Diviziuni și resentimente
În țara noastră, frământată de-a lungul timpului,
Unde istoria-și lasă adânci cicatrici,
S-a încolăcit otrava urii, cu rădăcini adânci,
Și-a împărțit poporul în tabere stricte.
Unii se dau suveraniști, apărători ai neamului,
Dar în cuvinte-și ascund veninul disprețului,
Împotriva celor diferiți, a celor care iubesc altfel,
Și-i îndeamnă la ură, cu sfințenia în gură.
Alții, proeuropeni, cu vorbe deșarte,
Vorbesc de toleranță, dar-și ascund adevăratele părți,
Când nu primesc voturile, se umflă de furie,
Și-n stradă își varsă veninul, cu urlete de bestie.
Și-n mijlocul acestei furtuni, pierdem umanitatea,
Ne uităm de valori, de compasiune, de frăție.
Ne lăsăm manipulați, de cei care ne promit raiuri,
Și uităm că toți suntem oameni, cu aceleași dorințe și spaime.
Oare când vom înțelege că ura nu construiește nimic?
Că doar împreună putem schimba ceva, și-i putem ajuta pe cei slabi?
Că diversitatea ne îmbogățește, și ne face mai puternici?
Că viitorul nostru depinde de cât de mult ne vom uni?
Să ne trezim din acest coșmar, să ne ridicăm deasupra urii,
Să construim o societate bazată pe respect și înțelegere,
Unde fiecare să se simtă acasă, indiferent de cine este.
Pentru că doar așa vom putea spune că suntem cu adevărat români.
Februarie-n călduri
În Februarie, raze blânde dansează,
Căldura sărută, vara renunță-n grabă.
Vântul mângâie cu a sa alinare,
Primăvara pare să-și facă simțită prezența amară.
Zâmbetul soarelui îmbracă zăpezi timide,
Pământul trezește din somnul adânc,
Inima naturii bate în ritm frenetic,
Un vals de primăvară, în februarie întârziat.
Florile zâmbesc sub raze calde,
În păsări se trezește un cântec curat.
Iarba verde se înalță în dans suav,
Februarie, o metamorfoză sub semnul dragostei și căldurii verii.
Cuiburi de vise se țes în adierea vântului,
În februarie, lumea se transformă subtil.
Un strop de vară în simfonie de iarnă,
În suflete, bucuria se revarsă, fierbinte ca o seară de vară.
Oda Prunelor și Țuicii
Prună coaptă, violetă,
Dulce-acrișor, bogată,
Din pom cazi ușor, rotunjită,
Gustul toamnei, mult dorită.
Strânsă-n coșuri cu grijă mare,
Fermentată cu drag și soare,
Transformi sufletul și umple paharul,
Țuică, licoare cu har.
Pe mese festive, la șezători,
Ne aduni cu toții, prieteni și frați,
Un pahar ridicăm, cu zâmbete și cântece,
Cinstim pruna, țuica, dar și frumusețea vieții.
Prună și țuică, simbol românesc,
Gustul copilăriei, un vis ceresc,
Din generație în generație, o tradiție vie,
Ce ne unește și ne face să fim fericiți.
La mulți ani, prună și țuică!
Să ne umpleți sufletul de bucurie,
Să ne dați putere și speranță,
Să ne țineți mereu uniți, ca o familie.
Ziua copilului
Soarele zâmbește-n cerul senin,
O zi de sărbătoare e azi, e senin.
Copiii prin grădini și parcuri s-adună,
Cu bucurie și voie bună.
Zâmbetul lor e o lumină caldă,
Inima de copil e plină de nădejde.
Jocuri și cântece umplu aerul,
O lume magică se creează mereu.
Amintiri din copilărie vin val după val,
De joacă, râsete, fără niciun egal.
Zilele petrecute-n natură,
Cu prietenii dragi, o aventură.
Visuri mari și imaginație bogată,
Lumea pare un loc de poveste, o minunată.
Fără griji și cu sufletul pur,
Copiii ne aduc bucurie și un zâmbet sur.
La mulți ani, copii, și să aveți o zi minunată,
Plină de bucurie și de joacă neîncetată!
Păstrați mereu sufletul curat de copil,
Și lumea va fi un loc mai bun, mai fertil.
Caty
În ceruri Caty, un înger rătăcitor,
A plecat prea devreme, spre eternul izvor.
Printre stele și nori, acum dansează,
Lăsând în inimă durere, și lacrimi șiroaie.
Caty, soția mea, lumină în noapte,
Cu ochi ce reflectau un cer senin și ușor.
Aripile-i s-au deschis, în zbor nemărginit,
Plecând spre lumea de dincolo, unde visurile se țes.
În amintirea mea rămâne zâmbetul tău,
Ca o rază de soare, ce încălzea totul.
Cu mâinile tale, alinai orice durere,
Azi, te simt doar în amintiri și-n lumea tainică a speranței.
În inimă păstrezi locul tău etern,
Printre flori de cer, în grădina îngerilor.
Cu Caty, cuvintele de iubire rămân nespuse,
Doar în tăcere, se simte prezența ta, nespusă.
Cerul acum are o stea strălucitoare,
Caty, sufletul meu, în lumina ta rămân.
Cu fiecare răsărit și apus al soarelui,
Simt că ești acolo, păzindu-mă din înălțimi.
Și deși plecată-n lumea de dincolo,
Amintirea ta în mine strălucește cald.
Cu inima grea și privirea spre ceruri,
Te iubesc în continuare, Caty, departe și-n amurguri.
În Ajunul Sfânt
În noaptea sfântă, când colinde răsună,
Și luminițe scânteiază-n întuneric,
Gândul meu zboară-n lumi îndepărtate,
Unde tristețea-și lasă-n suflet semn.
La cei ce-n sărăcie trăiesc amar,
Fără pâine, fără-un acoperiş,
La cei bolnavi, în patul de spital,
Ce visează la o viață mai fericită și mai blândă.
La cei ce-și plâng morții, în război pierduți,
Și-și aduc aminte de zile mai bune,
La copiii ce-și caută un refugiu,
Unde frica să nu-i mai chinuie.
Dar în noaptea asta, o speranță se naște,
O scânteie de iubire, caldă și pură,
Să le aducă alinare și pace,
Și să-i umple de bucurie, măcar un pic, în jur.
Haideți să fim uniți, în gând și-n faptă,
Să împărtășim din ceea ce avem,
Și să le oferim o rază de lumină,
Ca să le încălzească sufletul, să-l facă să înflorească.
Diviziuni și resentimente
În țara noastră, frământată de-a lungul timpului,
Unde istoria-și lasă adânci cicatrici,
S-a încolăcit otrava urii, cu rădăcini adânci,
Și-a împărțit poporul în tabere stricte.
Unii se dau suveraniști, apărători ai neamului,
Dar în cuvinte-și ascund veninul disprețului,
Împotriva celor diferiți, a celor care iubesc altfel,
Și-i îndeamnă la ură, cu sfințenia în gură.
Alții, proeuropeni, cu vorbe deșarte,
Vorbesc de toleranță, dar-și ascund adevăratele părți,
Când nu primesc voturile, se umflă de furie,
Și-n stradă își varsă veninul, cu urlete de bestie.
Și-n mijlocul acestei furtuni, pierdem umanitatea,
Ne uităm de valori, de compasiune, de frăție.
Ne lăsăm manipulați, de cei care ne promit raiuri,
Și uităm că toți suntem oameni, cu aceleași dorințe și spaime.
Oare când vom înțelege că ura nu construiește nimic?
Că doar împreună putem schimba ceva, și-i putem ajuta pe cei slabi?
Că diversitatea ne îmbogățește, și ne face mai puternici?
Că viitorul nostru depinde de cât de mult ne vom uni?
Să ne trezim din acest coșmar, să ne ridicăm deasupra urii,
Să construim o societate bazată pe respect și înțelegere,
Unde fiecare să se simtă acasă, indiferent de cine este.
Pentru că doar așa vom putea spune că suntem cu adevărat români.
Februarie-n călduri
În Februarie, raze blânde dansează,
Căldura sărută, vara renunță-n grabă.
Vântul mângâie cu a sa alinare,
Primăvara pare să-și facă simțită prezența amară.
Zâmbetul soarelui îmbracă zăpezi timide,
Pământul trezește din somnul adânc,
Inima naturii bate în ritm frenetic,
Un vals de primăvară, în februarie întârziat.
Florile zâmbesc sub raze calde,
În păsări se trezește un cântec curat.
Iarba verde se înalță în dans suav,
Februarie, o metamorfoză sub semnul dragostei și căldurii verii.
Cuiburi de vise se țes în adierea vântului,
În februarie, lumea se transformă subtil.
Un strop de vară în simfonie de iarnă,
În suflete, bucuria se revarsă, fierbinte ca o seară de vară.
Oda Prunelor și Țuicii
Prună coaptă, violetă,
Dulce-acrișor, bogată,
Din pom cazi ușor, rotunjită,
Gustul toamnei, mult dorită.
Strânsă-n coșuri cu grijă mare,
Fermentată cu drag și soare,
Transformi sufletul și umple paharul,
Țuică, licoare cu har.
Pe mese festive, la șezători,
Ne aduni cu toții, prieteni și frați,
Un pahar ridicăm, cu zâmbete și cântece,
Cinstim pruna, țuica, dar și frumusețea vieții.
Prună și țuică, simbol românesc,
Gustul copilăriei, un vis ceresc,
Din generație în generație, o tradiție vie,
Ce ne unește și ne face să fim fericiți.
La mulți ani, prună și țuică!
Să ne umpleți sufletul de bucurie,
Să ne dați putere și speranță,
Să ne țineți mereu uniți, ca o familie.
Ziua copilului
Soarele zâmbește-n cerul senin,
O zi de sărbătoare e azi, e senin.
Copiii prin grădini și parcuri s-adună,
Cu bucurie și voie bună.
Zâmbetul lor e o lumină caldă,
Inima de copil e plină de nădejde.
Jocuri și cântece umplu aerul,
O lume magică se creează mereu.
Amintiri din copilărie vin val după val,
De joacă, râsete, fără niciun egal.
Zilele petrecute-n natură,
Cu prietenii dragi, o aventură.
Visuri mari și imaginație bogată,
Lumea pare un loc de poveste, o minunată.
Fără griji și cu sufletul pur,
Copiii ne aduc bucurie și un zâmbet sur.
La mulți ani, copii, și să aveți o zi minunată,
Plină de bucurie și de joacă neîncetată!
Păstrați mereu sufletul curat de copil,
Și lumea va fi un loc mai bun, mai fertil.
Caty
În ceruri Caty, un înger rătăcitor,
A plecat prea devreme, spre eternul izvor.
Printre stele și nori, acum dansează,
Lăsând în inimă durere, și lacrimi șiroaie.
Caty, soția mea, lumină în noapte,
Cu ochi ce reflectau un cer senin și ușor.
Aripile-i s-au deschis, în zbor nemărginit,
Plecând spre lumea de dincolo, unde visurile se țes.
În amintirea mea rămâne zâmbetul tău,
Ca o rază de soare, ce încălzea totul.
Cu mâinile tale, alinai orice durere,
Azi, te simt doar în amintiri și-n lumea tainică a speranței.
În inimă păstrezi locul tău etern,
Printre flori de cer, în grădina îngerilor.
Cu Caty, cuvintele de iubire rămân nespuse,
Doar în tăcere, se simte prezența ta, nespusă.
Cerul acum are o stea strălucitoare,
Caty, sufletul meu, în lumina ta rămân.
Cu fiecare răsărit și apus al soarelui,
Simt că ești acolo, păzindu-mă din înălțimi.
Și deși plecată-n lumea de dincolo,
Amintirea ta în mine strălucește cald.
Cu inima grea și privirea spre ceruri,
Te iubesc în continuare, Caty, departe și-n amurguri.