Strabism
Un ochi a plecat singur, deodată,
Prin cameră încet răscolea,
Îi plăcea cel mai mult ca să vadă,
Ce se întâmplă sub canapea.
Stingher se uita pe fereastră,
Celălalt ochi nici o treabă n-avea,
Erau ca o floare din glastră,
Când cade petale din ea.
Un ochi cu pupila într-o parte,
Voia să alerge mai mult,
Te privea cu nesaț de departe,
Și părea că cerșește-un consult.
Un ochi a plecat din privire,
Într-un colț liniștit se uita,
Celălalt ochi îl privea cu iubire,
Și stingher după el lăcrima.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 30 ноября 2024
Views: 240
Poems in the same category
Ra și Luna
Ei sunt apa care vede,
Suflet din țărână scos!
Focul care iubind,arde.
Trupii goi,vid întunecos.
Pe loc divin pasesc cei doi,
Izul florilor,a lor culori.
Regatul existentei noi!
Alesii zilei,a nopți orori.
Merg acolo sau vin aici?
Cei puri,cei vii,rătăciți.
Bantuind prin zile-i dulci,
Gradina ei o gusta.
Am uitat sa va spun eu oare?
Este și un șarpe de culoare.
El va fi dușman cu mine,
Se va iubi doar pe sine.
Ra și Luna va numesc,
Primii mei,comoara mea.
Ingeri dragi va dăruiesc,
De demoni sa va feresc!
De ii cauți nu ii găsești!
I-am ascuns in tine.
Indraznesti?
Din lupta suprema sa dovedești?
Drum lung aveți voi sigur,
Cai șirete dar și drepte.
De te grabesti mergi singur!
Impreuna,de departe.
In cuvintele-mi secrete vei găsii,
Ra,fiul soarelui privii!
Frumusetea celei vii,
Luna cu ochi de foc,zambii.
Si le place ei trăiesc,
Un întreg alcătuiesc.
Veate de la zei primesc,
Glas in minte ii surprinde.
Gasiti drumul de la mijloc,
Cautati in noapte,soare!
In dragoste găsiți si ura,
Iar in moarte dulcea-mi viața!
O lecție
O zi fericită
Înseamnă o viață-mplinită,
O zi cu succes
E o viață cu progres.
Zile cu cuburi de gheață
Sunt o lecție de viață
Ce-ti oferă o povață
Fiind m-ai îndrăzneață!
Succesul la noroc
E deșertul din hârtop,
Mereu c-un nou provoc
E caderea-n potop...
Ridicarea cu succes
E realul tău progres
Dacă-i bine înțeles
Cât te afli în proces!
16.10.2022
Rugă!
Venim acum la Tine, Tata Ceresc
Și știm că Tu ușa o ai mereu deschisă,
Iar pentru toți care în trup trăiesc
Aceasta nu a fost vreodat' închisă
Mai știm că Tu ești printre oameni
Și vezi necazul nostru pe pământ,
Simțim că Tu în noi iubire sameni
De când ne naștem pân' la mormânt
Pe Tine cu toții te mărturisim
La Tine găsim și binecuvântare,
În Tine permanent descoperim
Iubire, dragoste, nădejde și iertare
Prin rugăciune noi toți te lăudăm
Pentru tot binele făcut la omenire,
Dar tot mai des pe Tine te rugăm
Să ne ferești de rău și-n-bolnăvire
La Tine știm că tot e cu putință
Și chiar iertarea celor cu păcate,
Când ei mărturisesc și au voință
Ca cele rele să nu mai fie repetate
Tu pe pământ cu dragoste-ai venit
Pe noi să ne salvezi de la pieire,
Iar oamenii cei răi te-au răstignit
Și de băut ți-au dat oțet și fiere
Știm că Tu ești viață, cale, adevăr
Și ne iubești pentru că ești iubire,
La Tine numărat e fiecare fir de păr,
Și doar la Tine noi găsim mântuire
Noi te rugăm să ne ajuți să biruim
Aicea pe pământ cele șapte păcate,
Să fim iertați atunci când noi murim
Și doar faptele bune să fie judecate
Pe trepte de tăcere
Departe de oameni , trepte de tăcere urc ,
Mă atrage nerostitul în depărtarea neştiutului mâine .
Dansez cu patimă pe cadranul timpului ,
Tălpile mele îmbrăţişează ora ruptă pe jumătate .
Pe tâmple mi se prelinge o lacrimă de zeu ,
O iau în palme şi mi-o pun pandantiv
Legată cu o eşarfă verde la gâtul gândului .
Pe cel mai înalt vârf din mine mă opresc
Şi mănânc vată de zahăr roz pe un băţ invizibil
Şi mă fac vinovată de câte ori privesc curcubeul
Ce pe furiş l-am strecurat în sân .
Ce zi este astăzi ? Dar ce mai contează ....
În jocul visului frământ lutul vremii .
Tata
Din lemn de tei făcură-mi tata leagăn,
Și din același lemn eu i-am făcut coșciug,
Am râs cu el o viață întreagă,
Și-am tras din greu la același jug.
Și-mi amintesc când am săpat fântâna,
Și viață am dat la totul dimprejur,
Plângând îmi strânse strașnic mâna,
Și îmi părea că-n el e totul pur.
Pe blânda mamă o iubea nespus,
Și-i oferea crini albi luând-o de mijloc,
Iar ea cu sufletul adânc străpuns,
Zâmbea și-apoi îl săruta cu foc.
Și viața curse ca un râu cu miere,
Cu toate rânduite de-același ritual,
Și le spuneam plângând, la revedere,
Când mă duceam la horă sau la bal.
Acum în leagănul micuț îmi șade fata,
La fel, ne-om înhăma la același jug,
Și din același tei tăiat demult de tata,
Am pus deoparte și pentru-al meu coșciug.
Trecere
Păduri uitate plâng în noi,
Cu frunze moarte de altoi,
Sub tâmple arse timpuriu,
Ne preschimbăm în argintiu.
Pe cer e sânge, luna stinsă,
I-o rană rece, necuprinsă,
Iar glasul tău în plecăciune,
Durerea inimii și-o spune.
Din pielea ta, un fum s-aprinde,
Cenușă vie se desprinde,
Iar în priviri, ca-ntr-un mormânt,
Se scurge amurgul pe pământ,
Iar noaptea-și țese vălul greu,
Pe trupul tău, pe trupul meu,
În ochi ne-apare-un cer de plumb,
Și totu-n jur se vede strâmb,
Din noi rămân doar umbre reci,
Pe lunci străine și poteci,
Și timpul mușcă tot mai crud,
Din ce-am fost foc, azi suntem lut.
Ra și Luna
Ei sunt apa care vede,
Suflet din țărână scos!
Focul care iubind,arde.
Trupii goi,vid întunecos.
Pe loc divin pasesc cei doi,
Izul florilor,a lor culori.
Regatul existentei noi!
Alesii zilei,a nopți orori.
Merg acolo sau vin aici?
Cei puri,cei vii,rătăciți.
Bantuind prin zile-i dulci,
Gradina ei o gusta.
Am uitat sa va spun eu oare?
Este și un șarpe de culoare.
El va fi dușman cu mine,
Se va iubi doar pe sine.
Ra și Luna va numesc,
Primii mei,comoara mea.
Ingeri dragi va dăruiesc,
De demoni sa va feresc!
De ii cauți nu ii găsești!
I-am ascuns in tine.
Indraznesti?
Din lupta suprema sa dovedești?
Drum lung aveți voi sigur,
Cai șirete dar și drepte.
De te grabesti mergi singur!
Impreuna,de departe.
In cuvintele-mi secrete vei găsii,
Ra,fiul soarelui privii!
Frumusetea celei vii,
Luna cu ochi de foc,zambii.
Si le place ei trăiesc,
Un întreg alcătuiesc.
Veate de la zei primesc,
Glas in minte ii surprinde.
Gasiti drumul de la mijloc,
Cautati in noapte,soare!
In dragoste găsiți si ura,
Iar in moarte dulcea-mi viața!
O lecție
O zi fericită
Înseamnă o viață-mplinită,
O zi cu succes
E o viață cu progres.
Zile cu cuburi de gheață
Sunt o lecție de viață
Ce-ti oferă o povață
Fiind m-ai îndrăzneață!
Succesul la noroc
E deșertul din hârtop,
Mereu c-un nou provoc
E caderea-n potop...
Ridicarea cu succes
E realul tău progres
Dacă-i bine înțeles
Cât te afli în proces!
16.10.2022
Rugă!
Venim acum la Tine, Tata Ceresc
Și știm că Tu ușa o ai mereu deschisă,
Iar pentru toți care în trup trăiesc
Aceasta nu a fost vreodat' închisă
Mai știm că Tu ești printre oameni
Și vezi necazul nostru pe pământ,
Simțim că Tu în noi iubire sameni
De când ne naștem pân' la mormânt
Pe Tine cu toții te mărturisim
La Tine găsim și binecuvântare,
În Tine permanent descoperim
Iubire, dragoste, nădejde și iertare
Prin rugăciune noi toți te lăudăm
Pentru tot binele făcut la omenire,
Dar tot mai des pe Tine te rugăm
Să ne ferești de rău și-n-bolnăvire
La Tine știm că tot e cu putință
Și chiar iertarea celor cu păcate,
Când ei mărturisesc și au voință
Ca cele rele să nu mai fie repetate
Tu pe pământ cu dragoste-ai venit
Pe noi să ne salvezi de la pieire,
Iar oamenii cei răi te-au răstignit
Și de băut ți-au dat oțet și fiere
Știm că Tu ești viață, cale, adevăr
Și ne iubești pentru că ești iubire,
La Tine numărat e fiecare fir de păr,
Și doar la Tine noi găsim mântuire
Noi te rugăm să ne ajuți să biruim
Aicea pe pământ cele șapte păcate,
Să fim iertați atunci când noi murim
Și doar faptele bune să fie judecate
Pe trepte de tăcere
Departe de oameni , trepte de tăcere urc ,
Mă atrage nerostitul în depărtarea neştiutului mâine .
Dansez cu patimă pe cadranul timpului ,
Tălpile mele îmbrăţişează ora ruptă pe jumătate .
Pe tâmple mi se prelinge o lacrimă de zeu ,
O iau în palme şi mi-o pun pandantiv
Legată cu o eşarfă verde la gâtul gândului .
Pe cel mai înalt vârf din mine mă opresc
Şi mănânc vată de zahăr roz pe un băţ invizibil
Şi mă fac vinovată de câte ori privesc curcubeul
Ce pe furiş l-am strecurat în sân .
Ce zi este astăzi ? Dar ce mai contează ....
În jocul visului frământ lutul vremii .
Tata
Din lemn de tei făcură-mi tata leagăn,
Și din același lemn eu i-am făcut coșciug,
Am râs cu el o viață întreagă,
Și-am tras din greu la același jug.
Și-mi amintesc când am săpat fântâna,
Și viață am dat la totul dimprejur,
Plângând îmi strânse strașnic mâna,
Și îmi părea că-n el e totul pur.
Pe blânda mamă o iubea nespus,
Și-i oferea crini albi luând-o de mijloc,
Iar ea cu sufletul adânc străpuns,
Zâmbea și-apoi îl săruta cu foc.
Și viața curse ca un râu cu miere,
Cu toate rânduite de-același ritual,
Și le spuneam plângând, la revedere,
Când mă duceam la horă sau la bal.
Acum în leagănul micuț îmi șade fata,
La fel, ne-om înhăma la același jug,
Și din același tei tăiat demult de tata,
Am pus deoparte și pentru-al meu coșciug.
Trecere
Păduri uitate plâng în noi,
Cu frunze moarte de altoi,
Sub tâmple arse timpuriu,
Ne preschimbăm în argintiu.
Pe cer e sânge, luna stinsă,
I-o rană rece, necuprinsă,
Iar glasul tău în plecăciune,
Durerea inimii și-o spune.
Din pielea ta, un fum s-aprinde,
Cenușă vie se desprinde,
Iar în priviri, ca-ntr-un mormânt,
Se scurge amurgul pe pământ,
Iar noaptea-și țese vălul greu,
Pe trupul tău, pe trupul meu,
În ochi ne-apare-un cer de plumb,
Și totu-n jur se vede strâmb,
Din noi rămân doar umbre reci,
Pe lunci străine și poteci,
Și timpul mușcă tot mai crud,
Din ce-am fost foc, azi suntem lut.
Other poems by the author
Cuvintele nu vin ușor...
Cuvintele nu vin ușor,
Când adevărul stă ascuns,
Doar murmure se-aud în cor,
Cu-n sunet vag, de nepătruns.
Cuvintele nu curg firesc,
Când sentimentele nu-s pure,
Şi-acel nostalgic: Te iubesc!
Va reveni ca o secure...
Cuvintele se-neacă-n lacrimi,
Când teatrul nu e de pe scenă,
Și n-au puteri să frângă patimi,
Când vor sub mască să te cheme.
Cuvintele pot fi o armă,
Când mintea-i tulbure, obscură,
Și tot ce-i împrejur se sfarmă,
Lăsând în urmă, numai ură.
Mai bine taci, și nu rosti,
De inima nu-ți saltă-n piept,
Și multora vei dovedi,
Că ești profund și înțelept.
Pentru tine...
Pentru păsări, pentru fluturi,
Cerul e casă, vântul e zbor,
Pentru tine mii de săruturi,
Sunt al iubirii izvor.
Pentru copaci, pentru o floare,
Pământul e casă, apa e viață,
Pentru tine o îmbrățișare,
E zâmbetul de pe față.
Pentru deșertul ce-n arșiță piere,
Ploaia e viață, ploaia e hrană,
Pentru tine o mângâiere,
Este vindecarea de rană.
Pentru un suflet, pentru divin,
Omu-i creare, virtuți și porunci,
Pentru tine-un destin...
E zămislirea de prunci.
Iarăși...
Iarăși ți-e ochiul în lacrimi,
Și iarăși mă minți că ai râs,
Și iarăși ascunzi niște patimi,
Sub tristul și blândul surâs.
Și iar înflorește uscata grădină,
Și iar mi te pierd printre flori,
Și sufletu-ți plânge-n surdină,
Și iarăși privești înspre nori.
Și iarăși vântul începe s-adie,
Și păsări se-ntorc grăbite înapoi,
Și toamna din tine iarăși învie,
Și plângem nefiresc amândoi.
Și iarăși prin întuneric ți-i pasul,
Și iarăși mă minți că-i lumină,
Și-ți plânge și ochii, și glasul,
Și cauți întruna la toate o vină.
Și iar va veni într-adins o durere,
Și iar va pleca negreșit înapoi,
Și iarăși mintea și nervii v-or cere,
Și iarăși va plânge sufletu-n noi.
Lumea azi
Lumea toată aleargă, aleargă,
Pământul întruna se-nvârte,
Urma ei grabnic s-o șteargă,
În nesfârșite abisuri s-o uite.
Se înmoaie lacrima-n lacrimă,
Plâng mame când nasc un copil,
Tații-l primesc ca pe-o patimă,
Iar totul din jur li se pare ostil.
E foșnet și-n suflet, și-afară,
Pământul înghite bucurii și iubiri,
Grâu-i uscat iar pâinea amară,
E spaimă și groază-n clădiri.
Trăim izolați de oameni și lume,
Suntem conectați invizibil la ură,
Găsim vinovați cu nume, prenume,
Apoi instalăm peste tot dictatură.
Omul hulpav aleargă, aleargă,
Pământul mai tare se-nvârte,
Urma lui grabnic s-o șteargă,
În nesfârșite abisuri să-l uite.
Pentru care motiv
Pentru care motiv personal,
Pentru care tremur al firii,
Ne aflăm în derivă pe-un val,
Ce roade din ţărmul iubirii?
Pentru care vorbă deşartă,
Pentru care gest bădăran,
Carnea sub piele tresaltă,
Şi răbdăm consolaţi an de an?
Pentru care tăcere morbidă,
Pentru care strigăt subit,
Purtăm răni şi obidă,
Şi-alintăm un amor chinuit?
Pentru fiece lacrimă strânsă,
Pentru fiece oftat şi suspin,
A mea inimă arsă şi plânsă,
Va produce sporadic venin.
Uitato...
Se zguduie cămașa de plânsul tău uitato,
Iar lacrima îți curge ca ploaia prin uluc,
Cu ultima scrisoare ce astăzi ți-am furat-o,
Voi face un foc imens, cămașa să-ți usuc.
Vor arde dulci cuvinte, vor scoate pălălaie,
Va geme tot pământul de-un foc fără cenușă,
Și-n ochii tăi albaștri sub pielea ta bălaie,
Se va surpa odaia de dincolo de ușă...
Va plânge macu-n floare sub vântul ce adie,
Iar rana ta deschisă pe toamnă va-nroși-o,
Toți strugurii din vie vor fi ce n-au să fie,
Iar vinul lor sorbindu-l îți voi rosti...Adio!
Și grabnic se vor strânge toți norii de pe cer,
Să plouă și să stingă scrisoarea ce-am furat-o,
Să-ți mai rămână-un petic ce zboară prin eter,
Pe care vei citi, că te-am iubit nespus...uitato!
Cuvintele nu vin ușor...
Cuvintele nu vin ușor,
Când adevărul stă ascuns,
Doar murmure se-aud în cor,
Cu-n sunet vag, de nepătruns.
Cuvintele nu curg firesc,
Când sentimentele nu-s pure,
Şi-acel nostalgic: Te iubesc!
Va reveni ca o secure...
Cuvintele se-neacă-n lacrimi,
Când teatrul nu e de pe scenă,
Și n-au puteri să frângă patimi,
Când vor sub mască să te cheme.
Cuvintele pot fi o armă,
Când mintea-i tulbure, obscură,
Și tot ce-i împrejur se sfarmă,
Lăsând în urmă, numai ură.
Mai bine taci, și nu rosti,
De inima nu-ți saltă-n piept,
Și multora vei dovedi,
Că ești profund și înțelept.
Pentru tine...
Pentru păsări, pentru fluturi,
Cerul e casă, vântul e zbor,
Pentru tine mii de săruturi,
Sunt al iubirii izvor.
Pentru copaci, pentru o floare,
Pământul e casă, apa e viață,
Pentru tine o îmbrățișare,
E zâmbetul de pe față.
Pentru deșertul ce-n arșiță piere,
Ploaia e viață, ploaia e hrană,
Pentru tine o mângâiere,
Este vindecarea de rană.
Pentru un suflet, pentru divin,
Omu-i creare, virtuți și porunci,
Pentru tine-un destin...
E zămislirea de prunci.
Iarăși...
Iarăși ți-e ochiul în lacrimi,
Și iarăși mă minți că ai râs,
Și iarăși ascunzi niște patimi,
Sub tristul și blândul surâs.
Și iar înflorește uscata grădină,
Și iar mi te pierd printre flori,
Și sufletu-ți plânge-n surdină,
Și iarăși privești înspre nori.
Și iarăși vântul începe s-adie,
Și păsări se-ntorc grăbite înapoi,
Și toamna din tine iarăși învie,
Și plângem nefiresc amândoi.
Și iarăși prin întuneric ți-i pasul,
Și iarăși mă minți că-i lumină,
Și-ți plânge și ochii, și glasul,
Și cauți întruna la toate o vină.
Și iar va veni într-adins o durere,
Și iar va pleca negreșit înapoi,
Și iarăși mintea și nervii v-or cere,
Și iarăși va plânge sufletu-n noi.
Lumea azi
Lumea toată aleargă, aleargă,
Pământul întruna se-nvârte,
Urma ei grabnic s-o șteargă,
În nesfârșite abisuri s-o uite.
Se înmoaie lacrima-n lacrimă,
Plâng mame când nasc un copil,
Tații-l primesc ca pe-o patimă,
Iar totul din jur li se pare ostil.
E foșnet și-n suflet, și-afară,
Pământul înghite bucurii și iubiri,
Grâu-i uscat iar pâinea amară,
E spaimă și groază-n clădiri.
Trăim izolați de oameni și lume,
Suntem conectați invizibil la ură,
Găsim vinovați cu nume, prenume,
Apoi instalăm peste tot dictatură.
Omul hulpav aleargă, aleargă,
Pământul mai tare se-nvârte,
Urma lui grabnic s-o șteargă,
În nesfârșite abisuri să-l uite.
Pentru care motiv
Pentru care motiv personal,
Pentru care tremur al firii,
Ne aflăm în derivă pe-un val,
Ce roade din ţărmul iubirii?
Pentru care vorbă deşartă,
Pentru care gest bădăran,
Carnea sub piele tresaltă,
Şi răbdăm consolaţi an de an?
Pentru care tăcere morbidă,
Pentru care strigăt subit,
Purtăm răni şi obidă,
Şi-alintăm un amor chinuit?
Pentru fiece lacrimă strânsă,
Pentru fiece oftat şi suspin,
A mea inimă arsă şi plânsă,
Va produce sporadic venin.
Uitato...
Se zguduie cămașa de plânsul tău uitato,
Iar lacrima îți curge ca ploaia prin uluc,
Cu ultima scrisoare ce astăzi ți-am furat-o,
Voi face un foc imens, cămașa să-ți usuc.
Vor arde dulci cuvinte, vor scoate pălălaie,
Va geme tot pământul de-un foc fără cenușă,
Și-n ochii tăi albaștri sub pielea ta bălaie,
Se va surpa odaia de dincolo de ușă...
Va plânge macu-n floare sub vântul ce adie,
Iar rana ta deschisă pe toamnă va-nroși-o,
Toți strugurii din vie vor fi ce n-au să fie,
Iar vinul lor sorbindu-l îți voi rosti...Adio!
Și grabnic se vor strânge toți norii de pe cer,
Să plouă și să stingă scrisoarea ce-am furat-o,
Să-ți mai rămână-un petic ce zboară prin eter,
Pe care vei citi, că te-am iubit nespus...uitato!