Uitato...
Se zguduie cămașa de plânsul tău uitato,
Iar lacrima îți curge ca ploaia prin uluc,
Cu ultima scrisoare ce astăzi ți-am furat-o,
Voi face un foc imens, cămașa să-ți usuc.
Vor arde dulci cuvinte, vor scoate pălălaie,
Va geme tot pământul de-un foc fără cenușă,
Și-n ochii tăi albaștri sub pielea ta bălaie,
Se va surpa odaia de dincolo de ușă...
Va plânge macu-n floare sub vântul ce adie,
Iar rana ta deschisă pe toamnă va-n roși-o,
Toți strugurii din vie vor fi ce n-au să fie,
Iar vinul lor sorbindu-l îți voi rosti...Adio!
Și grabnic se vor strânge toți norii de pe cer,
Să plouă și să stingă scrisoarea ce-am furat-o,
Să-ți mai rămână-un petec ce zboară prin eter,
Pe care vei citi, că te-am iubit nespus...uitato!
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Liceu de George Bacovia în daneză
Poem: Deșertul
De ce ai alege cărțile de dezvoltare personală?
Poem: S-a despicat (Pentru Copila batuta la Ciocana)
Poem: Semnele toamnei
Scriitorul Petru Cărare a decedat
Poem: Când sângele
Poem: ,,Uită nostalgia" în maghiară
foto | S-a întors acasă cu „69% de dor”. Doina Strulea a îmbătat inimile și sufletul cititorilor cu cea de-a doua carte de poezii