1  

Călătorul

 

Mă plimb mereu fără vreun scop,

Şi fac risipă de noroc,

Adaug înc-un drum la viaţa-mi lungă,

Şi fac pământului degeaba umbră.

 

Străbat cărări nicicând umblate,

Itinerarii lungi cărând în spate,

Fac hărţi din scoarţă de alun,

Şi le arunc la un sfârşit de drum.

 

Mă-ncurc în vorbe şi în gânduri,

Prin faţă clipele-mi trec rânduri,

Doar una pare să mai stea,

Şi-ncerc să mai trăiesc prin ea.

 

În aer simt mirosul morţii,

Rămân la învoiala sorţii,

Nimic din mine nu mai vrea nimic,

Doar eu, mai vreau să mă mai plimb un pic.

 

 

 


Category: Diverse poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Călătorul

Date of posting: 28 September 2023

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1037

Log in and comment!

Other poems by the author

Bocetul dintâi

 

Mă sting sub frunze de-nserare,

Cu-o inima de nou-născut,

Şi port în glas un cântec de plecare,

Fără sfârșit, și fără început.

 

Pe umeri port tăcerea ca pe-o rană,

Ce-mi sângerează-n fiecare gând,

Şi-ascult cum clipe reci, în goană,

Se sting în mine, rând pe rând.

 

Se frânge-n zori o rugă fără glas,

Pe tâmplă îmi rămâne o pată de cenușă,

Iar pașii mei, pierduți în propriul pas,

Rămân mereu blocați în prag de ușă.

 

Culeg din aer fumul amintirii,

Și-l strâng în pumni ca pe un legământ,

Dar mi se scurge agale împotriva firii,

Tot trupu-mi palid până la mormânt.

 

Sub pleoape-mi plouă de pe dricuri ceara,

Iar eu, sfios, îmi plâng la căpătâi,

De gât îmi șade atârnată sfoara,

Și-mi fluier moartea cu bocetul dintâi.

 

More ...

Ce frumoasă ești...

 

Ce frumoasă ești când îmi lipsești,

Amintirea-mi ninge peste suflet,

Păsările-mi spun că mă iubești,

Soarele mă arde cu-al tău zâmbet.

 

Ce frumoasă ești când iar nu ești,

Luna plânge întruna și suspină,

Stelele îmi spun că mă iubești,

Ochiul mi se scaldă în lumină.

 

Ce frumoasă ești când ești departe,

Dorul mi te cântă-n poezie,

Te iubește!...scrie într-o carte

Cu o lacrimă rămasă pe hârtie.

 

Ce frumoasă ești în gândurile mele,

Adesea zbor cu ele înspre trecut,

Mi-am închis uitarea undeva sub piele,

Să nu te ia cu dânsa, de aia m-am temut.

 

Ce frumoasă ești când îmi lipsești,

Nu te mai întoarce niciodată acasă,

Păsările-mi spun că-mbătrânești,

Eu te port în suflet...tânără, frumoasă!

More ...

Ocheade

 

Cu părul despletit,

Şi gene rimelate,

Împarţi la nesfârşit,

Ocheade înduioşate.

 

Prin mâna diafană,

Cu degetul subţire,

Mişcarea ta profană,

Mă atrage în iubire.

 

Cu-n mers de balerină,

Din coapse graţiat,

Pândeşti ca o felină,

Amorul necurat.

 

Bezele arunci în aer,

Suflându-le din palmă,

Cu dragostea mă-ncaier,

Căci vrea să mă adoarmă.

 

Rebelă şi şireată,

Târcoale-mi dai în loc,

Iar inima-ţi aşteaptă,

Să te iubesc cu foc.

 

O ultimă săgeată,

În inimă-mi înfingi,

Prin luptă necurată,

Ai reuşit să învingi.

 

Ca fiara îmblânzită,

Din palmă îţi mănânc,

Şi te dezmierd iubită,

Şi lângă tine plâng.

More ...

Viețile-s deșarte…

 

Am adormit în zborul către tine,

Și-acum mie rău de atâta bine,

Citesc nedumerit pe-o filă-n carte,

Că toate viețile de om ar fi deșarte.

 

Gândesc acum ce mult am mai iubit,

Și brusc din zboru-mi m-am oprit,

Căci și iubirea are un fel de moarte,

Atunci e adevărat, că viețile-s deșarte!

 

Prea mult cu ochii cufundați în carte,

Deodată m-am trezit că ești departe,

Și soarta manifeste peste tot împarte,

Că toate viețile de om ar fi deșarte,

 

Iar fiecare arde-n propriul univers,

Și-apoi din Cartea Vieții va fi șters.

More ...

Picături de suflet

 

Fereastra e deschisă și tăcerea plânge,

Vântul suflă în ultima mea pâlpâire.

 

                    ⁂

 

Noaptea mă strânge încet la piept,

și dorm cu capul pe steaua ta căzută…

 

                    ⁂

   

O carte veche se deschide singură,

la pagina unde ai râs odată.

Citesc, și era despre moarte…

 

                    ⁂

 

Lumina trece printre perdelele vechi,

și parcă pășești prin odaie…

Unde te duci ?

 

                    ⁂

 

Ceasul bate încet, fără grabă,

și fiecare ticăit parcă e o șoaptă de-a ta.

Nu mai urăsc timpul.

 

                    ⁂

 

Îmi amintesc gustul cafelei noastre,

amestecat cu râsul tău în dimineață.

Nu îmi mai beau cafeaua,

mi-o plâng…

 

                    ⁂

 

Lacrimile cad fără glas,

și nu le poate opri nimeni.

Golul din cameră mă ține strâns,

și treptat se umple de tine.

 

                    ⁂

 

Ploaia bate pe acoperiș,

ca pașii tăi care nu mai vin.

Am întrebat cerul…

Unde-i potopul ?

 

                    ⁂

 

Am rămas singur printre pereți,

cu ochii țintă în tavan,

la ușa prin care ai ieșit…

Unde ai ascuns cheia ?

 

                    ⁂

 

Noaptea nu mai are stele pentru mine,

doar umbre care mă urmăresc.

Alerg, alerg mereu,

până îți zăresc dimineața !

 

                    ⁂

 

Frunza se mișcă încet pe asfalt,

ca pașii mei care te caută.

Totul e gri și mut,

iar singurătatea crește sub mine.

 

                    ⁂

 

O scrisoare de-a ta arde încet în mine,

fără pic de foc.

Cuvintele din ea suprimă flacăra.

 

                    ⁂

 

Am ridicat un obiect care ți-a fost drag,

și am simțit cât de gol a rămas locul tău.

Nu mai există nimic de păstrat…

doar durerea din suflet.

      

                    ⁂

 

O fotografie veche îmi arată ochii tăi,

dar nu mai cunosc lacrimile lor.

Tot ce văd e un întuneric care se duce spre lumină.

O clipire a universului,

unde pământul e ochi și pleoapele cer.

 

                    ⁂

 

Mă uit la cerul întunecat,

și mi-e dor de mâna ta în a mea.

Stelele nu vorbesc, dar ele știu ce am pierdut,

pentru că sunt cu una în plus.

 

                    ⁂

 

Fulgi de nea se topesc în pletele tale,

și râsul tău încălzește iarna.

Niciodată nu am crezut

că iubirea poate fi atât de vizibilă.

 

                    ⁂   

 

Te simt în ploaie caldă,

pe străzile ude și pustii.

Râsul tău îmi udă obrajii…

Plângând, strivesc umbrele.

 

                    ⁂

 

Te visez sub frunzișul galben,

toamna ne acoperă cu parfum de pădure.

Mă aplec să-ți spun că te iubesc,

și vântul ridică ușor frunza.

                 

                    ⁂

 

Câteodată, când vântul adie,

în foșnetul copacilor aud șoapte.

Ochii nu te văd,

dar sufletul meu știe că ești aici.

                

                    ⁂

 

Fulgii care cad: albi, puri și tăcuți,

sunt lacrimile tale

care îmi mângâie iarna.

 

                    ⁂

 

Pe masa de lemn zace o ceașcă uitată.

Mirosul tău s-a întins peste ea,

și o văd mereu aburind…

 

                    ⁂

 

Uneori te văd în lumina ferestrei,

dar e doar o umbră care trece,

O umbră care îmi arată cât de mult

mă poate durea o absență.

 

More ...

Rătăcire

 

Din ochii tăi albaştri izvorăşte marea,

Ce mă poartă ca pe o corabie în derivă,

Acolo unde timpul sărută uitarea,

Şi unde iubirea-i destinaţia definitivă.

 

Valurile vieţii mă lovesc acum cu putere,

La pieptul tău ca un copil mă ascund,

Mângâierea adusă îmi alină orice durere,

Şi-n liniştea ta, încet, încet mă scufund.

 

În braţele tale aş dori să dorm pe vecie,

În sufletul tău curat mi-aş face sălaş,

Şi apoi cuprins acerb de nostalgie,

Să învălui în uitări, tot ce din noi a rămas.

 

More ...

Poems in the same category

Mântuirea

Lumina coboară din cerul senin,

Biblia ne arată drumul divin.

Cu dragoste și răbdare în inimă,

Sufletul se înalță spre pace și lumină.

More ...

ASEDIU

    Sub asediu, cetatea, stă gata să cadă,
    Cu porțile frânte de berbecele greu,
    Rămas fără oaste, regele face rocadă,
    Ferindu-se-n turn, de regele leu...
    
    Corbul, de moarte, aripa își frânge,
    Arme lucesc în holda de vară,
    Eroii sfârșesc în baia de sânge,
    Din zorii de zi și până în seară...
    
    Noaptea albă, cumplită și grea,
    Fără nori, fără lună și stele,
    Noaptea aceasta se va trece și ea,
    Precum se vor trece și umbrele rele...

More ...

O casă departe, departe...

 

Plouă mizer, și picurii gem, e noapte,

Iar luna, curge albă, pe o rază de lapte,

Iar pasul meu, piciorul, agale îl saltă,

Și ochiul trist, sub pleoapă-mi tresaltă.

 

Copacii foșnesc, întrebători, înspre ceruri,

Şi așteaptă sfârșitul sub crâncene geruri,

Iar vântul cântă dintr-o frunză a pustiu,

Și toamna ostenită se așază în sicriu.

 

Apocaliptic dansează frunze pe alee,

Iar dansul nebun, e un dans de femeie,

Pământul duhnește a reavăn și moarte,

Iar pasul mi-e greu și casa-i departe.

 

Plouă mizer, pe stradă plâng felinare,

E întuneric în jur iar ochiul mă doare,

Și totul e trist: și eu, și frunza, și ploaia,

Nu mai știu unde sunt, și unde-i odaia.

 

A fost și târziu, și ploaie mizeră, și noapte,

Și-un pas rătăcit, și o casă departe, departe...

More ...

Doamne,iartă-mă

Iartă-mă Doamne, căci nu știu ce fac

În fiecare zi mă trădez,te trădez fără să vreau

Dar tot o fac.

Iartă-mă Doamne, căci știi că mă va durea.

 

Iartă-mă Doamne, pe mine cel păcătos

Căci mi-e frică de întunericul dens

Mi-e frică de junghiul cel spătos

Iartă-mă Doamne, te rog dă-mi un sens.

 

Iartă-mă Doamne, căci sunt vinovat

Tot ce știu e numai păcate să fac

Cer iertare pentru tot ce-am stricat

Iartă-mă Doamne, scoate-mă din acest infinit liliac.

More ...

Gânduri sub rânduri

De aș putea, și aș pleca chiar,

Dintre oameni și din viață,

Printre norii cei de var

Intr o lume unde îngheață,

 

Dorul ,dragoste divină 

Să mă bucur de un etern

De un etern lipsit de vină,

Intr un vid tăcut, solemn

 

Intr un loc nebântuit 

De vre o urmă de iubire, 

Să dorm ani un infinit

Fără vise , in neștire ..

 

Dar nu pot pleca acum,

Timpul încă nu sa scurs

Și voi pleca atunci la drum,

Atunci când te oi iubi de ajuns

  

More ...

Viața !

Viața este doar un dar,

Trăiește-o ca atare

Ajut-o să te urce,

Nu să te coboare

Îndeamn-o la voință, 

Îndeamn-o la răbdare

Și va străluci 

Ca cea mai mândră, floare!

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍