Strabism
Un ochi a plecat singur, deodată,
Prin cameră încet răscolea,
Îi plăcea cel mai mult ca să vadă,
Ce se întâmplă sub canapea.
Stingher se uita pe fereastră,
Celălalt ochi nici o treabă n-avea,
Erau ca o floare din glastră,
Când cade petale din ea.
Un ochi cu pupila într-o parte,
Voia să alerge mai mult,
Te privea cu nesaț de departe,
Și părea că cerșește-un consult.
Un ochi a plecat din privire,
Într-un colț liniștit se uita,
Celălalt ochi îl privea cu iubire,
Și stingher după el lăcrima.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 30 noiembrie 2024
Vizualizări: 243
Poezii din aceiaşi categorie
Așa...nu!
De ce tu crezi că ești mai bun
Decât colegul de lângă tine,
Când cei din jur nu văd nimic
Să fi făcut ceva ce-ți aparține
Mereu repeți că știi ce faci
Și ajutor nu ceri la nimeni,
Greșești dar nu te-oprești
Și vina o arunci pe semeni
Simțim la tine doar mândrie
Pe care o arăți pe unde treci,
Ne spui că tu le știi pe toate
Ne minți și în minciuni te-ntreci
Nu știi ce-nseamnă modestia
Și lauda-i mereu în gura ta,
Te crezi a fi un bun exemplu
Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa
Te superi când ți se spune
Că adevărul este doar unul,
Te lauzi numai cu ce fac alții
Și te-npănezi precum păunul
Cu toate-acestea stai pe scaun
Când toți în tine văd o nulitate,
Iar să sperăm într-o schimbare
Există o infimă...probabilitate!
Să poți uita…
Să poți uita e-un har,
Să poți uita-i virtute
De nimeni să nu ai habar,
În clipele tăcute.
Să poți uita e-un leac,
Să poți uita e tihnă,
Și-ai să trăiești un veac,
Cu sufletu-n odihnă.
Să poți uita e zbor,
Spre ceruri larg deschise,
Un cântec plin de dor,
Cu suferinți nescrise.
Să poți uita-i un dar,
Din suflet dat iubirii,
E crinul din altar,
Cununa dată firii.
Să poți uita e vis,
Un tainic legământ,
Un sunet necuprins,
Ce va erupe-n cânt.
Să poți uita e drumul,
Ce duce spre lumină,
Jăratecul și scrumul,
Ce piere în surdină.
Tu, uită, tot ce-i greu,
Și lasă-ți calea dreaptă,
Și sufletu-ți mereu,
Îți va vorbi în șoaptă.
Drunk Poem
Nothing hurts,
My head is fine,
So is my kidney,
I won't resign,
I'm singing like in Disney,
I drink my wine,
Till I can't walk a straight line.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
I'm starting to waver,
My throat's on fire,
My liquor i savor,
In sleep I slaver,
The bottle's my savior.
I get my razor,
My mind's a dictator,
No help makes me safer,
The pit only gets greater.
At fault's my nation,
The beer's my salvation.
I wake up at 1 pm
Nothing hurts except my head
And my kidney,
Next to me drinks with me Walt Disney.
And i start again,
I know nothing I gain.
I can't stop,
I can't escape.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Scriitorul
Nu cunosc fericire de muritor,
O frunză-n vânt, un scriitor,
Mă ofilesc cu timpul şi apar iar,
Nimic din jur nu-mi pare familiar.
Acum sunt trup ce-n valul vântului,
Ce-n bătaia ceasului și a trecutului,
Trece prin timpuri ce n-au formă,
Simt cum existenta mi se curmă.
Nici fericirea, nici durerea,
Nici dezgustul, nici plăcerea,
Nu descriu nemurirea în totalitate,
Sumar de sentimente în intensitate.
Sfârşit de muritor o să-ntâlnesc,
Și cu sufletul sper să mă găsesc,
Viața eternă e coşmar şi fantezie,
Trăiesc și renasc prin poezie...
CUVĂNTĂTORE
,,Floarea albastră,, am citit
Floare albastră am iubit
Floarea albastra-nmugurit
Floarea albastră….
Vântul crud te-a legănat
Vântul crud te-a despuiat
Vântul crud mi te-a luat
Vântul….
Zero barat
De-ar fi sa fiu o cifra
Eu stiu cum m-ai numi,
Atat sunt pentru tine
Un nimeni zi de zi!
Pacat de asteptari
S-au dus usor in timp,
Cu tine de cand sunt
Am invatat a nu mai fi!
Am pus nevoia ta
In fata la a mea,
Pe tine te-am ferit
Si mult te-am ocrotit!
Acum cern pe hartie
Cuvinte sa se stie,
Ce simt cand te privesc
Nimic, si-nebunesc!
Un gol imens in trup
Ramane sa-l astup
Insa nu am cu ce
Iubirea nu mai e!
Oricat ti-as cauta
Pretexte, scuze multe
Nimic nu ar putea
Pe zero sa-l ascute(din 0 macar 1)
Nicicand nu am simtit
Atentie, iubire, suflet
Singura am tot fost
Si asa o sa tot fie!
Așa...nu!
De ce tu crezi că ești mai bun
Decât colegul de lângă tine,
Când cei din jur nu văd nimic
Să fi făcut ceva ce-ți aparține
Mereu repeți că știi ce faci
Și ajutor nu ceri la nimeni,
Greșești dar nu te-oprești
Și vina o arunci pe semeni
Simțim la tine doar mândrie
Pe care o arăți pe unde treci,
Ne spui că tu le știi pe toate
Ne minți și în minciuni te-ntreci
Nu știi ce-nseamnă modestia
Și lauda-i mereu în gura ta,
Te crezi a fi un bun exemplu
Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa
Te superi când ți se spune
Că adevărul este doar unul,
Te lauzi numai cu ce fac alții
Și te-npănezi precum păunul
Cu toate-acestea stai pe scaun
Când toți în tine văd o nulitate,
Iar să sperăm într-o schimbare
Există o infimă...probabilitate!
Să poți uita…
Să poți uita e-un har,
Să poți uita-i virtute
De nimeni să nu ai habar,
În clipele tăcute.
Să poți uita e-un leac,
Să poți uita e tihnă,
Și-ai să trăiești un veac,
Cu sufletu-n odihnă.
Să poți uita e zbor,
Spre ceruri larg deschise,
Un cântec plin de dor,
Cu suferinți nescrise.
Să poți uita-i un dar,
Din suflet dat iubirii,
E crinul din altar,
Cununa dată firii.
Să poți uita e vis,
Un tainic legământ,
Un sunet necuprins,
Ce va erupe-n cânt.
Să poți uita e drumul,
Ce duce spre lumină,
Jăratecul și scrumul,
Ce piere în surdină.
Tu, uită, tot ce-i greu,
Și lasă-ți calea dreaptă,
Și sufletu-ți mereu,
Îți va vorbi în șoaptă.
Drunk Poem
Nothing hurts,
My head is fine,
So is my kidney,
I won't resign,
I'm singing like in Disney,
I drink my wine,
Till I can't walk a straight line.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
I'm starting to waver,
My throat's on fire,
My liquor i savor,
In sleep I slaver,
The bottle's my savior.
I get my razor,
My mind's a dictator,
No help makes me safer,
The pit only gets greater.
At fault's my nation,
The beer's my salvation.
I wake up at 1 pm
Nothing hurts except my head
And my kidney,
Next to me drinks with me Walt Disney.
And i start again,
I know nothing I gain.
I can't stop,
I can't escape.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Where did y'all hide my liquor?
Give me my bottle to drink my bitter.
Scriitorul
Nu cunosc fericire de muritor,
O frunză-n vânt, un scriitor,
Mă ofilesc cu timpul şi apar iar,
Nimic din jur nu-mi pare familiar.
Acum sunt trup ce-n valul vântului,
Ce-n bătaia ceasului și a trecutului,
Trece prin timpuri ce n-au formă,
Simt cum existenta mi se curmă.
Nici fericirea, nici durerea,
Nici dezgustul, nici plăcerea,
Nu descriu nemurirea în totalitate,
Sumar de sentimente în intensitate.
Sfârşit de muritor o să-ntâlnesc,
Și cu sufletul sper să mă găsesc,
Viața eternă e coşmar şi fantezie,
Trăiesc și renasc prin poezie...
CUVĂNTĂTORE
,,Floarea albastră,, am citit
Floare albastră am iubit
Floarea albastra-nmugurit
Floarea albastră….
Vântul crud te-a legănat
Vântul crud te-a despuiat
Vântul crud mi te-a luat
Vântul….
Zero barat
De-ar fi sa fiu o cifra
Eu stiu cum m-ai numi,
Atat sunt pentru tine
Un nimeni zi de zi!
Pacat de asteptari
S-au dus usor in timp,
Cu tine de cand sunt
Am invatat a nu mai fi!
Am pus nevoia ta
In fata la a mea,
Pe tine te-am ferit
Si mult te-am ocrotit!
Acum cern pe hartie
Cuvinte sa se stie,
Ce simt cand te privesc
Nimic, si-nebunesc!
Un gol imens in trup
Ramane sa-l astup
Insa nu am cu ce
Iubirea nu mai e!
Oricat ti-as cauta
Pretexte, scuze multe
Nimic nu ar putea
Pe zero sa-l ascute(din 0 macar 1)
Nicicand nu am simtit
Atentie, iubire, suflet
Singura am tot fost
Si asa o sa tot fie!
Alte poezii ale autorului
Decădere
O liniște vuiește sub mine,
De senzații sunt sterp,
Mi-e gândul Doamne la tine,
Deși sunt la un Altul adept.
În plină stradă îmi vine să plâng,
Iar am ratat de puțin paradisul,
De pe aripi molozul mi-l strâng,
Și cobor să înfrunt cu teamă abisul.
În mine trăiește Abel și Cain,
Nu mai știu să-mi cer nici iertare,
Cu ochi noroioși spre cerul senin,
Caut lumina și raza de soare.
Iubesc decăderea ce-mi zace în trup,
Mă abat de la viață și lume,
Cu urlete lungi tăcerea-mi astup,
Și-mi șterg prin botez vechiul nume.
Clopote plâng în biserici uitate,
Prescura-i dosită la moară sub valț,
Târându-mă-n genunchi și pe coate,
Aștept un miracol să pot să mă-nalț.
N-am știut...
N-am știut, că voi putea zbura,
Prin singurătatea minții mele,
Atât de liber, atât de nepăsător,
Încât prăbușirea să-mi fie leac.
Ochiul orb mi se scufundă ades,
Într-o lumină albă, nepământească,
Iar simțurile îmi devin privire,
Iar privirea întregul univers.
O... cât de mult m-am departat de lume,
Uns cu toate alifiile singurătății,
Ca un pustnic nemântuit,
Ce nu-și mai suportă chilia.
Dar poate tocmai fuga m-a adus,
Mai aproape de taina din mine,
Unde nu există păcat sau virtute,
Ci doar o sete veșnică de adevăr.
Mi-am auzit gândurile cum plâng,
Ca niște prunci uitați de timp,
Cerând sânul unei revelații,
Pe care nimeni n-o mai promite.
Și-am înțeles; zborul nu-i scăpare,
Ci o formă nouă de cădere,
Într-un abis, ce pare un cer
Fără îngeri, fără formă, fără materie.
Mi se pare că nici nu sunt eu,
Ci doar gândul altcuiva,
Rătăcind prin carnea mea,
Într-o confuzie de suflete.
Spre trecut
Mi-am luat bilet spre trecut,
Într-un tren ce gonește înapoi,
În prezent nu-i nimic de făcut,
În prezent, viețuiesc în nevoi.
Am bilet clasa întâi, loc la geam,
Şi aștept pe peron c-o valiză,
Unde-n ea mai nimica nu am,
Decât dor și din inimă-o schijă.
Am plecat spre trecut, spre acasă,
Peste valea cu pomi și grădini,
Amintiri peste suflet mă-apasă,
Şi zăresc peste tot doar străini.
O neliniște îmi bântuite-n trup,
Căci la poartă ruginită-i lăcata,
Temător bat în geam și ascult,
Dar nici urmă de mama și tata.
Mă așez lăcrimând lângă ușă,
Şi gonesc peste ani gânditor,
Lângă copilul cu chip de păpușă,
Ce cânta zi de zi în pridvor.
Mă vedeam cățărat în copaci,
Jucând mingea cu ceilalți copii,
Cu mama, când făcea cozonaci,
Cu tata alergând pe câmpii.
Parcă ieri am fost și la școală,
Prins în horă apoi ca fecior,
Stând la mama cu capul în poală,
Ori cu tata cosind pe răzor.
Dă-mi valiza să plec, nu mai stau,
Mai așteaptă, m-am răzgândit...
Moarte, drept poruncă îți dau,
Să fiu în peretele casei zidit!
Tată de fii
Din zori tot plouă neîncetat,
Iar picurii mi se-mpletesc pe frunte,
Mă plimb pe uliţa din sat,
Iar tâmplele-mi devin tot mai cărunte.
Trec ani în stoluri peste mine,
Se lasă vreme rea şi-n trup,
Mi-e cald, mi-e frig, mi-e rău şi bine,
Şi urlu lung la viaţă ca un lup.
Puieţii de salcâm cândva, acum sunt peste casă,
Iar gardul s-a înclinat peste răzoare,
În partea dinspre hol, peretele încet se lasă,
Putere nu mai am, şi plâng, şi sufletul mă doare.
Cârcei de holbură se caţără pe uşă,
În curte iarba îmi întunecă fereastra,
Cu respiraţia greoaie şi mersul de păpusă,
Eu simt că nu mai aparţin de lumea asta.
Copiii mei, îmi sunt plecaţi departe,
Acasă n-au mai fost de ani şi ani,
Nu ştiu ce mare obstacol ne desparte,
Şi nici nu-mi mai vorbesc, de parc-am fi duşmani.
Vor auzi cândva o vorbă de prin sat,
Că am sfârşit cu inima mâhnită,
Şi-am plâns de dor şi atâta aşteptat,
Pe prispa casei aproape prăbuşită.
Or să mă-ngroape sub ai mei salcâmi,
Iar frunza lor, dulci doine o să-mi cânte,
Iar când vor fi şi ei bolnavi, bătrâni,
Să aibă milă de la Domnul, feciorii să nu-i uite.
Viaţa
Pe eșafod stă și m-așteaptă viața,
Cu ștreangurile puse-n rând,
De aceea merg pe fir întins ca ața,
Echilibrist pe moarte pedalând.
Mă-mbrac și-n clovn câteodată,
În orice număr la nevoie figurez,
Căci viața într-o zi m-așteaptă,
Să fac un salt mortal de la trapez.
Înot mereu pe sub năvoade,
Și am lansări de bumerang,
Târâș mă-ndrept spre eșafoade,
Ca umbra-mi s-o agăț în ștreang,
Să păcălesc pe viață și pe moarte,
Să fiu uitat aicea pe pământ,
Și zilnic să-ntocmesc rapoarte,
Cu toți acei ce intră în mormânt.
Te aud în tăcere…
Te aud în tăcere cum chemi alt cuvânt,
De parcă iubirea se naște din vină,
Și simt cum distanța devine mormânt,
Iar inima tristă amarnic suspină.
Te port ca pe-o rană ce ustură-întruna,
Și sângele-mi curge în valuri fierbinți,
Tu sorbi cu alt suflet prigoana, minciuna,
Iar eu beau tăcerea din ochii-ți cuminți,
Și calc îndrăzneț pe cioburi de abis,
Și sângele curge, și rana mă doare,
Și-n fiece noapte îmi dăinui în vis,
Ca o umbră ferită de lumină și soare.
Mi-e dorul o candelă stinsă pe prag,
Tu ești amintirea ce-n alte lumi tace,
Doar nopții și lunii îi mai sunt drag,
Și-o stea căzătoare în brațe îmi zace.
Decădere
O liniște vuiește sub mine,
De senzații sunt sterp,
Mi-e gândul Doamne la tine,
Deși sunt la un Altul adept.
În plină stradă îmi vine să plâng,
Iar am ratat de puțin paradisul,
De pe aripi molozul mi-l strâng,
Și cobor să înfrunt cu teamă abisul.
În mine trăiește Abel și Cain,
Nu mai știu să-mi cer nici iertare,
Cu ochi noroioși spre cerul senin,
Caut lumina și raza de soare.
Iubesc decăderea ce-mi zace în trup,
Mă abat de la viață și lume,
Cu urlete lungi tăcerea-mi astup,
Și-mi șterg prin botez vechiul nume.
Clopote plâng în biserici uitate,
Prescura-i dosită la moară sub valț,
Târându-mă-n genunchi și pe coate,
Aștept un miracol să pot să mă-nalț.
N-am știut...
N-am știut, că voi putea zbura,
Prin singurătatea minții mele,
Atât de liber, atât de nepăsător,
Încât prăbușirea să-mi fie leac.
Ochiul orb mi se scufundă ades,
Într-o lumină albă, nepământească,
Iar simțurile îmi devin privire,
Iar privirea întregul univers.
O... cât de mult m-am departat de lume,
Uns cu toate alifiile singurătății,
Ca un pustnic nemântuit,
Ce nu-și mai suportă chilia.
Dar poate tocmai fuga m-a adus,
Mai aproape de taina din mine,
Unde nu există păcat sau virtute,
Ci doar o sete veșnică de adevăr.
Mi-am auzit gândurile cum plâng,
Ca niște prunci uitați de timp,
Cerând sânul unei revelații,
Pe care nimeni n-o mai promite.
Și-am înțeles; zborul nu-i scăpare,
Ci o formă nouă de cădere,
Într-un abis, ce pare un cer
Fără îngeri, fără formă, fără materie.
Mi se pare că nici nu sunt eu,
Ci doar gândul altcuiva,
Rătăcind prin carnea mea,
Într-o confuzie de suflete.
Spre trecut
Mi-am luat bilet spre trecut,
Într-un tren ce gonește înapoi,
În prezent nu-i nimic de făcut,
În prezent, viețuiesc în nevoi.
Am bilet clasa întâi, loc la geam,
Şi aștept pe peron c-o valiză,
Unde-n ea mai nimica nu am,
Decât dor și din inimă-o schijă.
Am plecat spre trecut, spre acasă,
Peste valea cu pomi și grădini,
Amintiri peste suflet mă-apasă,
Şi zăresc peste tot doar străini.
O neliniște îmi bântuite-n trup,
Căci la poartă ruginită-i lăcata,
Temător bat în geam și ascult,
Dar nici urmă de mama și tata.
Mă așez lăcrimând lângă ușă,
Şi gonesc peste ani gânditor,
Lângă copilul cu chip de păpușă,
Ce cânta zi de zi în pridvor.
Mă vedeam cățărat în copaci,
Jucând mingea cu ceilalți copii,
Cu mama, când făcea cozonaci,
Cu tata alergând pe câmpii.
Parcă ieri am fost și la școală,
Prins în horă apoi ca fecior,
Stând la mama cu capul în poală,
Ori cu tata cosind pe răzor.
Dă-mi valiza să plec, nu mai stau,
Mai așteaptă, m-am răzgândit...
Moarte, drept poruncă îți dau,
Să fiu în peretele casei zidit!
Tată de fii
Din zori tot plouă neîncetat,
Iar picurii mi se-mpletesc pe frunte,
Mă plimb pe uliţa din sat,
Iar tâmplele-mi devin tot mai cărunte.
Trec ani în stoluri peste mine,
Se lasă vreme rea şi-n trup,
Mi-e cald, mi-e frig, mi-e rău şi bine,
Şi urlu lung la viaţă ca un lup.
Puieţii de salcâm cândva, acum sunt peste casă,
Iar gardul s-a înclinat peste răzoare,
În partea dinspre hol, peretele încet se lasă,
Putere nu mai am, şi plâng, şi sufletul mă doare.
Cârcei de holbură se caţără pe uşă,
În curte iarba îmi întunecă fereastra,
Cu respiraţia greoaie şi mersul de păpusă,
Eu simt că nu mai aparţin de lumea asta.
Copiii mei, îmi sunt plecaţi departe,
Acasă n-au mai fost de ani şi ani,
Nu ştiu ce mare obstacol ne desparte,
Şi nici nu-mi mai vorbesc, de parc-am fi duşmani.
Vor auzi cândva o vorbă de prin sat,
Că am sfârşit cu inima mâhnită,
Şi-am plâns de dor şi atâta aşteptat,
Pe prispa casei aproape prăbuşită.
Or să mă-ngroape sub ai mei salcâmi,
Iar frunza lor, dulci doine o să-mi cânte,
Iar când vor fi şi ei bolnavi, bătrâni,
Să aibă milă de la Domnul, feciorii să nu-i uite.
Viaţa
Pe eșafod stă și m-așteaptă viața,
Cu ștreangurile puse-n rând,
De aceea merg pe fir întins ca ața,
Echilibrist pe moarte pedalând.
Mă-mbrac și-n clovn câteodată,
În orice număr la nevoie figurez,
Căci viața într-o zi m-așteaptă,
Să fac un salt mortal de la trapez.
Înot mereu pe sub năvoade,
Și am lansări de bumerang,
Târâș mă-ndrept spre eșafoade,
Ca umbra-mi s-o agăț în ștreang,
Să păcălesc pe viață și pe moarte,
Să fiu uitat aicea pe pământ,
Și zilnic să-ntocmesc rapoarte,
Cu toți acei ce intră în mormânt.
Te aud în tăcere…
Te aud în tăcere cum chemi alt cuvânt,
De parcă iubirea se naște din vină,
Și simt cum distanța devine mormânt,
Iar inima tristă amarnic suspină.
Te port ca pe-o rană ce ustură-întruna,
Și sângele-mi curge în valuri fierbinți,
Tu sorbi cu alt suflet prigoana, minciuna,
Iar eu beau tăcerea din ochii-ți cuminți,
Și calc îndrăzneț pe cioburi de abis,
Și sângele curge, și rana mă doare,
Și-n fiece noapte îmi dăinui în vis,
Ca o umbră ferită de lumină și soare.
Mi-e dorul o candelă stinsă pe prag,
Tu ești amintirea ce-n alte lumi tace,
Doar nopții și lunii îi mai sunt drag,
Și-o stea căzătoare în brațe îmi zace.