cherishment

Mi-e dor, dar nu știu cum,

Mai pot să simt chiar și acum,

Dorul, care mă-nălța ,

Spre delicata atingere a ta.

Bucurie, tristețe, ură

Toate le simt în astă viață dură,

Dar ceea ce tu mi-ai oferit,

În nici o viață n-am simțit.

Astăzi, ești doar o neînțeleasă amintire.

Dar și acum când soarta face să fii lângă mine,

Vreau să te țin, să simt căldura ta, 

Ca pe Dorul ăsta crunt, să-l pot alunga.

Scuzați acest  deranj, gasit-am ce-i de vină

Iubirea a greșit, nu-i timpul ei să vină

Învață  s-o alungi căci mușc-acea jivină

Iar sufletu-i zorzon, atârnă-n strofe rimă

Gândul e vinovat, nu vrea să-și mai revină

Într-un vagon urcat, mutat pe altă șină

Cuvinte-au  deranjat, dacă iubești ai vină

Vezi-ți de treaba ta, inima-i doar mașină

Dragostea n-are leac, e dezechilibrată

Ai neuron stricat, mintea trebui  tratată

De-ți vine-așa deodat’ arunc-o iute-n stradă

Închide-i ușa-n nas, încuie-acum degrabă

Găsește-ți ocupații de nu te lasă-n pace

Cumva uită de ea  altfel încet te stoarce

Lumea-i cu gândul ei, te-ascultă și-apoi tace

De-ai să vorbești deschis cu spatele se-ntoarce

Ce spun unele versuri sunt doar minciuni sfruntate

Ascultă nepăsarea și-nvață cum se face

Iubirea-i crudă dramă, te-ncurcă, te desface

Ruin-ai să ajungi de nu ți se va-ntoarce

De te-ai îndrăgostit nu-ți căuta vre-o vină

Uitarea-i vinovată că nu a vrut să vină

Răspuns la „Te Iubesc” posibil să nu vină

Ești vinovat că simți, ești vinovat de vină

Simplu om muritor,

Nu mai fi gânditor

Lasă-mă,să-ți fiu înger păzitor!

Tu suflet argintiu,

Tu simplu vizitiu,

Lasă-mă, a inimii sicriu să-ți fiu!

Fior de dragoste dulce,

Nu mai sta ca pe ace,

Lasă-mă, a te seduce!

Ideal de neatins,

De destin trimis,

Lasă-mă, sa-ti fiu eu vis!

Banală ființă blândă,

Cu fața plăpânda,

Lasă-mă, să-ți ating inima frântă!

Lasă-mă, ca eu te las,

Să-mi pui stop la ceas;

Să mă lași fără glas.

nu cedez

La nici un dușman.

Să ardă în foc.

dușmanul meu,

Arma să i se frângă

Sabia din mâini să-i cadă.

Să se sperie când o să mă vadă .

nu cedez la nici un dușman,

Gustul să-i fie amar,

În genunchi să cadă,

Când o să mă vadă,

Să-și ceară iertare,

Nici nu va face,acest lucru mare

Scânteiul din sabie a ieșit,

Precum focul s-ar putea căzut.

Nu cedez la nimeni,

Nici la un dușman.

Autor Zamurca Alina clasa 9 Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița

De la extaz la agonie
M-ai omorât puțin câte puțin
Acum ești muză pentru această poezie
Cândva, ai fost a lumii din care aparțin

Frumoasă asemenea zilei de vineri
Dar cu nervii unei zile de luni
Aș blestema timpul să rămânem tineri
Să nu mai fim subiecții unei ficțiuni

Dincolo de nori cu gândul la paradis
E prea târziu să mă poți trezi din vis
Iubirea ta pentru mine, greu de înțeles
Din păcate nu sunt pentru tine cel ales

Parfum de mare ochii lăcrimau, 

Şi degete’mpletite în amor,

Pe nisip doar urme rămîneau,

Doar urme de speranţă şi de dor. 

Pierdut, pierdut eram in scări de lut,

Ce tot mai jos mă depărtau,

De faţa ta şi de acel smerit sărut,

De ochi, ce dragoste ameninţau.

se scurge ceara lumânării

ca lacrimile tale dăruite serii

ce continuu se preling greoi

pân’ la sosirea dimineții

prin ochi ce sunt ca pure averi

se colorează chipul tău

ca foaia în urma culorii

fost chip palid, dar serafic

cu o frumusețe de tablou

de-aș vernisa al său estetic

subit ai pătruns și încă persiști

ca mirosul scorțișoarei

ce se resimte neîntrerupt

doar înăuntrul camerei

și astfel mă rezerv de tot

cu sufletul plin de nădejde

și măiestria de a spera

să te ivești încă odată

să uiți complet ce-i împrejur

și în final, noi să fim bine

nu spune că n-a fost iubire

când poarta sufletului ți-ai deschis

poftindu-mă de a străbate

însă pretutindeni, era doar abnormitate

m-ai dirijat înspre abis…deși eu doar

ți-am redat florile-n culori

ți-am cules stele dintre nori

și cu anevoie mi-am biruit

inima cu graiul șters

ce susura epuizată

să te păstrez cum te-am găsit

și să plec…să plec departe

căci un om nu poți să-l schimbi

doar cu o bătaie din picior

dar m-am răzvrătit de zor

și am gonit din zi și noapte

să te desprind de printre ghimpi

să poți călca pe căi curate

și toată pulberea din mine

s-a spulberat în vastul orizont

convertindu-se-n petale

ce-ți șed acuma la picioare

spune-mi tu, n-a fost…iubire?

cum pot afla dacă ți-e bine

te înstrăinezi pe zi ce trece

și nu mai apelezi la mine

când doru-ncepe să te apese

mi te imaginez cu mine

suntem la capăt de drum

doar fantezia-mi aparține

și e gresit ce simt acum

și pe hârtie te-aștern

cu tot ce-am memorat cu tine

în dreapta mea, meleag etern

dar nu mult îmi aduc aminte

cu mustrare și părere de rău

sub clar de lună, lampă a nopții

să resimt toba pe pieptul tău

și pentru noi să trag cu dinții

egocentriști parcă am fi

zăbovind oareșicând

în osteneala de a ne înlocui

și am secat tot încercând

posacă fire adoptând

fără lacrimi ce se preling

inima cu alene bătând

cu chip searbăd, veștejit

spre extaz tot alergând

și cu tainic diagnostic

am istovit continuând

nu mai pot simți nimic

ochii eu mi-i pot minți

dar inima nici de-oi voi

si nici un cavaler din zări

nu egalează in așteptări

drag călător, privește aici

și fii îngăduitor cu mine

cu patimă și suflet gol

venind toate de la sine

mii de eforturi anevoioase să poți face

garantez, nu vor fi în zadar

natura mea să te convoace

și să pot fi iubită iar

te implor tu fii-mi loial

nu te topi ca neaua-n arșiță

nu te vreau superficial

și nici din orhidee să te faci rapiță

căci greu îmi e cu indulgența

cu intenții alese tu fă-ți prezența

să mă pot regăsi în tine

întinde-mi mâna, totul meu

îndrumă-mi sufletul incompetent

îți place teatrul, spun gresit?

instruiește-mă sa joc

sa pot s-ascund, sa nu mă agit

sa uit de dorul ce ți-l port

când tu, copacule înflorit

trandafir fără de spini

scotocești prin alte căi

căci n-ai mai călcat pragul casei

te așteaptă aici, peste văi

stăpânești drumul pe de-a-ntregul

orologiul mă străpunge

și mă trimite intr-o goană

iar in stație poposesc de zor

înlocuiesc trenuri ce duc

din trecut către viitor

și mă tem să te urmez

steaua mea de preț din cer

încă deții a ta sclipire

iar în zile întregi ce încetinesc

ca pe-o structura din muzeu

nu pot decât să te privesc

nu mi te pot atribui

întipărite in mintea mea

vorbe palide, învechite

redactate ca într-o carte

sunt înșiruite toate

dar tu așteptă, nu te îndepărta

voi regăsi calea spre tine

inimă pură, ageamie

uiți cui i te dăruiești

cu mâini năpraznice m-atacă

si toată robustețea-mi seacă

de-a-mi plânge amarul mă rezerv

stagnând pe pământ arid, lui i se pare insipid

și n-ascultă ce istorisesc

eu cu mine conversez

inimă cu nevoia mare

doritoare și neroadă

nu ai loc de escapadă

cătinel seci, stima începe să-ți ardă