Ia-mă de mână
Apropie-te-n șoaptă fără teamă
Doar pentru tine-n lumea asta am venit
Eu sunt aici să îți acopăr orice rană
De mân-aș vrea ne plimbăm nedespărțit
Toate bătăile de inimă te chiamă
Un curcubeu de amintiri ți-am pregătit
La mine-n suflet ești mirabilă podoabă
De mână caut să te țin îndrăgostit
Ploile tale-am să le-adun la mine-n palmă
Le voi topi între apus și răsărit
Tristețea las-o arestată într-o vamă
Ia-mă de mână și-mi zâmbește fericit
Am adunat buchet de stele până-n toamnă
Cerul în ochi să-ți înflorească strălucit
Poate se-aprinde și la tine dulce flamă
Și-atunci de mână vom ajunge infinit
Fără de tine dimineața e o dramă
Cuvântul arde pe hârtie umilit
Zdrobind speranțele durerea mă destramă
Te rog de mână să mă ții adăpostit
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Silvian Costin
Дата публикации: 19 сентября 2024
Просмотры: 291
Стихи из этой категории
Va fi furtună!
Tu ești aici, te simt departe
Între timp, fulgeră și tună,
Mă trezesc speriat în noapte
Te mai aud decât în șoapte
Afară... e furtună.
Pari pierdută, dispari prin vise
Unde îți cauți cavalerul,
Tu cu florile-n câmpii întinse
Îți zâmbește cerul, te vezi deja regina.
La mine... fulgeră și tună.
Chipul ți-e senin, soarele te-alintă
Și te-nvelesc când noaptea-i rece,
Pierdut suspin la geam
Timpul... parcă nu mai trece.
Încă fulgeră și tună.
Afară... e furtună.
Mă trezesc speriat în noapte
Tu ești aici și îmi zâmbești,
Dar printre ale tale șoapte
În depărtare parcă tună...
Va fi furtună!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Toate drepturile rezervate )
Cruzime nebuna
Si mai ranit, am suferit
Mai ranit cu toata cruzimea ta
Sangele curgea de unde putea
Eu pe jos numai puteam respira
Dar ai mai dat inca un glonț
Glonțul a fost terminal
Ma-m terminat într-o clipă
Ma-m stins chiar la tine in ochi
Dar tu râdeai ca un nebun ce erai
Ac de iubire
Un ac de iubire dacă mi-ai oferit
Eu am încercat să construiesc un întreg viitor,
Am rămas în abstinență și tu doar absent
Nici că te mai iubesc,nici că te mai ador.
O greșeală și o galaxie a murit
O vorbă și un sărut și ai picat în univers,
Iar eu? Eu am rămas să culeg ce nu a fost,
Iar tu? Tu ai plecat cu iubire și stele în ochi în paradis.
Dar ce este iubirea în final?
Un blestem,un apogeu de trandafiri spinoși și sânge vărsat în străzi străine,
Și tu? Tu ai fost doar un criminal
Și eu? Eu am fost doar un visător în țări străine.
Bună dimineața
Bună dimineața iubito,
Drum bun spre casă iar iti spun,
Am gândul prins la tine,
Cu veșnicul suspin când nu-s la tine-n brațe,
Iar clipa când vom fi-mpreună nu-i prea departe!
Iubito tu ești frumoasa mea din vise,
Te voi iubi cu mult mai mult ca-n vorbele promise,
Doar faptele contează știi bine ți-am mai spus-o,
Iar îți repet cu bucurie sfântă
Tu ești frumoasa mea iubită
A Cerului trimisă!
(6 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Accentul pe cuvinte
O ploaie îngâmfată,
E mereu îmfumurată.
O ființă orgolioasă
E mereu pretențioasă.
Puternicul accent
De cuvânt inocent,
Mereu impertinent
Memorat e permanent.
Un sunet minunat
Cu gluma s-a-mpăcat,
La putere a urcat
Dar dur a ofensat.
Frumos a triumfat
La modul repetat
Ideea de glumit
Un factor anumit.
O atenție sporită
E-n mod clar, una lovită,
De-ntuneric istovită,
Poate fi una-ngrădită.
Sus, pe-o orbită,
Privirea-i țintită,
O voce ascuțită
S-ar cerea auzită.
Pe cerul nocturn
Vazut-ai un turn,
Ce stele-nflăcărate
Pașii să-ți arate.
Păsări zburătoare
Cu aripi și cu motoare,
Precum stele căzătoare
Așteptai nerăbdătoare.
Accentul pe cuvinte,
Bine-nfăptuite,
Cu o mica rugăminte
Să te reprezinte.
09.05.24
Portret poetic
Nu-mi amintesc să fi văzut in viața asta
Femeie mai frumoasă cum ești tu...
Oh prea frumoasa mea iubită,
E timpul să-ți descriu portretul!
Posteritatea vrea mereu o zeitate,fie el și-un semizeu
Povești să-i facă pe bieții oameni
Să spere în necazul lor...
Chiar arta ce-i desăvârșită
Fie-n pictură, sculptură în orice,
Cu toții vor modelul tău!
Ochi,nas și buze dar și glasul
Ce sună ca o serenadă,
O-ntreagă aventură este
Să-ți pot descrie chipul cel frumos..!
Dar să lăsăm povestea să vorbească,
Și ce vreau eu....
Păi ce vreau eu se știe foarte bine,
O spun de șapte luni de zile,
Aștept poveștii un sfârșit,
Desigur cu sfârșitul fericit,
Ce sună ca la început...
Și totuși,
Nu-mi amintesc să fi văzut in viața asta
Femeie mai frumoasă decât tine..
Și un nebun îndrăgostit..
(10 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Va fi furtună!
Tu ești aici, te simt departe
Între timp, fulgeră și tună,
Mă trezesc speriat în noapte
Te mai aud decât în șoapte
Afară... e furtună.
Pari pierdută, dispari prin vise
Unde îți cauți cavalerul,
Tu cu florile-n câmpii întinse
Îți zâmbește cerul, te vezi deja regina.
La mine... fulgeră și tună.
Chipul ți-e senin, soarele te-alintă
Și te-nvelesc când noaptea-i rece,
Pierdut suspin la geam
Timpul... parcă nu mai trece.
Încă fulgeră și tună.
Afară... e furtună.
Mă trezesc speriat în noapte
Tu ești aici și îmi zâmbești,
Dar printre ale tale șoapte
În depărtare parcă tună...
Va fi furtună!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Toate drepturile rezervate )
Cruzime nebuna
Si mai ranit, am suferit
Mai ranit cu toata cruzimea ta
Sangele curgea de unde putea
Eu pe jos numai puteam respira
Dar ai mai dat inca un glonț
Glonțul a fost terminal
Ma-m terminat într-o clipă
Ma-m stins chiar la tine in ochi
Dar tu râdeai ca un nebun ce erai
Ac de iubire
Un ac de iubire dacă mi-ai oferit
Eu am încercat să construiesc un întreg viitor,
Am rămas în abstinență și tu doar absent
Nici că te mai iubesc,nici că te mai ador.
O greșeală și o galaxie a murit
O vorbă și un sărut și ai picat în univers,
Iar eu? Eu am rămas să culeg ce nu a fost,
Iar tu? Tu ai plecat cu iubire și stele în ochi în paradis.
Dar ce este iubirea în final?
Un blestem,un apogeu de trandafiri spinoși și sânge vărsat în străzi străine,
Și tu? Tu ai fost doar un criminal
Și eu? Eu am fost doar un visător în țări străine.
Bună dimineața
Bună dimineața iubito,
Drum bun spre casă iar iti spun,
Am gândul prins la tine,
Cu veșnicul suspin când nu-s la tine-n brațe,
Iar clipa când vom fi-mpreună nu-i prea departe!
Iubito tu ești frumoasa mea din vise,
Te voi iubi cu mult mai mult ca-n vorbele promise,
Doar faptele contează știi bine ți-am mai spus-o,
Iar îți repet cu bucurie sfântă
Tu ești frumoasa mea iubită
A Cerului trimisă!
(6 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Accentul pe cuvinte
O ploaie îngâmfată,
E mereu îmfumurată.
O ființă orgolioasă
E mereu pretențioasă.
Puternicul accent
De cuvânt inocent,
Mereu impertinent
Memorat e permanent.
Un sunet minunat
Cu gluma s-a-mpăcat,
La putere a urcat
Dar dur a ofensat.
Frumos a triumfat
La modul repetat
Ideea de glumit
Un factor anumit.
O atenție sporită
E-n mod clar, una lovită,
De-ntuneric istovită,
Poate fi una-ngrădită.
Sus, pe-o orbită,
Privirea-i țintită,
O voce ascuțită
S-ar cerea auzită.
Pe cerul nocturn
Vazut-ai un turn,
Ce stele-nflăcărate
Pașii să-ți arate.
Păsări zburătoare
Cu aripi și cu motoare,
Precum stele căzătoare
Așteptai nerăbdătoare.
Accentul pe cuvinte,
Bine-nfăptuite,
Cu o mica rugăminte
Să te reprezinte.
09.05.24
Portret poetic
Nu-mi amintesc să fi văzut in viața asta
Femeie mai frumoasă cum ești tu...
Oh prea frumoasa mea iubită,
E timpul să-ți descriu portretul!
Posteritatea vrea mereu o zeitate,fie el și-un semizeu
Povești să-i facă pe bieții oameni
Să spere în necazul lor...
Chiar arta ce-i desăvârșită
Fie-n pictură, sculptură în orice,
Cu toții vor modelul tău!
Ochi,nas și buze dar și glasul
Ce sună ca o serenadă,
O-ntreagă aventură este
Să-ți pot descrie chipul cel frumos..!
Dar să lăsăm povestea să vorbească,
Și ce vreau eu....
Păi ce vreau eu se știe foarte bine,
O spun de șapte luni de zile,
Aștept poveștii un sfârșit,
Desigur cu sfârșitul fericit,
Ce sună ca la început...
Și totuși,
Nu-mi amintesc să fi văzut in viața asta
Femeie mai frumoasă decât tine..
Și un nebun îndrăgostit..
(10 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Другие стихотворения автора
Furtuna
De când s-a întâmplat furtuna
Mi s-au mutat munții în mare
Mi-ai ocupat ziua și noaptea
Ai devenit singurul soare
În poze nu pot să privesc
Nu-i viu nimic pe o hârtie
De aș putea să te privesc
Când te trezești în zorii zilei
Măcar în brațe să te strâng
Din când în când să uit durerea
Căci te iubesc de când te știu
Până s-o stinge-n ochi scânteia
Inima-mi stă sub talpa ta
De nu o vrei mai bine calc-o
Prefer sa fiu doar umbra ta
Decât o piatră aruncată
Mărțișoare
Am luat un mărțișor
Să ți-l aduc degrabă
Dar nu știu unde ești
Să-ți spun cât mi-ești de dragă
Ți-am luat și ghiocei
Ghiveci cu flori și iarbă
Mișcând din clopoței
De tine mă întreabă
Am strâns raze de soare
Să-ți pun la gât o salbă
Din suflet pandantiv
Să-ți prind în piept podoabă
Am luat din noapte stele
La tine-n ochi să ardă
Dar nu-i mai pot vedea
Privirea-mi este oarbă
Am prins în palme ploi
Le las în cer să cadă
Am primăvara-n nori
Și suflenu-n zăpadă
Săracul mărțișor
Așteaptă să te vadă
Cum nu te mai găsesc
Ajunge într-o ladă
Se-adună mărțișoare
Și-i barba tot mai albă
Am zâmbetul străin
Am inima bolnavă
Ce mai e viu
Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă
Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă
Din aparențe se hrănesc cu mare artă
Salvează lumea comentând-o pe la poartă
Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?
N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă
Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă
Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă
Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară
Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară
Au fost lăsați cărând o dragoste amară
Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară
Veți întâlni ființe vii fără de viață
Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață
Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață
Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță
De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă
De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă
De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară
Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară
Sper să aflați cât e de vie o iubire
N-o alungați căci poate alta nu mai vine
De-o aruncați, veți omorâ ființă vie
În astă lume doar iubirea mai e vie
A iubi nefericit
A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita
Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles
Când două zâmbete plutind ating lumina
Răsare floare cu petale-n curcubeu
A fi iubit e pur și simplu o minune
Să te iubească cel iubit deja-i divin
De nu se-ntâmplă e o pacoste amară
Te udă ploile iscate din senin
Toate iubirile răsar născute oarbe
Fără de apă cresc uscându-se de vii
Călcate nu vor reuși să înflorească
Apă sărată și durere vor primi
De ce iubind nu ești iubit e o dilemă
Când o cari singur universul a greșit
Două făpturi călătorind nu rezonează
Devine greu de suportat un ‚a iubi’
Te cauți singur întâlnind o rătăcire
Toate-ntrebările răspund nedeslușit
Drumul se-ndoaie după urma de iubire
Un condamnat la ‚a iubi’ nefericit
‚‚A înțelege poezia înseamnă a putea iubi. Și e greu, e foarte greu să poți iubi." ~ Nichita Stănescu
Să așteptăm
Cutreierând fără de țintă prin pustie
Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie
Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie
Deși am tot nu am nimic fără iubire
Tot așteptând să treacă dragostea nebună
Dacă nu trece-am s-o ascund într-o minciună
E boală grea și-i răspândită ca o ciumă
Se-aşează-n inimă şi-n suflet ea stăpână
Am să aștept până-i vaccin să mă salveze
Cu o uitare cât un cer să mă trateze
Am să aștept pân-om fi iarăși frunză verde
Mireasma pletelor de flori să ne-mbuneze
De ce lăsăm în așteptare inimile calde
Când știm că toate așteptarile n-au roade
Nu mai pricep această lume cum se-mparte
Între iubire și iertare cine arde?
A mai rămas de aştepatat doar timpul rece
Nepăsători privind absurdul cum petrece
Asiguraţi că aşteptând totul va trece
Vom aștepta suflet cu dragoste să plece
În lună
Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună
Priviri de triste rătăciri curgând plecate
De-atâta singur se gândesc că-s împreună
Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte
În gol privește răsucindu-se-n cunună
Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte
Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună
Legii atracției, universal, și noi și toate
Par să se-asemene umblând până s-apună
Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte
Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună
Pe când lunatecii au geniile plecate
Prin conteplare stau pierduți într-o minciună
Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape
E legea lor, cu nepăsare să-i răpună
Din egoism nu-i va trezi la realitate
Așa e lumea chibzuită să se-opună
Grăbit aruncă biete suflete damnate
Abandonați se vor sfârși căzuți în lună
Din ghiara gândului mai scapă cine poate
Plutim incert călăuziți de-a vieții strună
Nu știm când inima gonind va cere fapte
De se întâmplă să cădem privind în lună
Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’
Furtuna
De când s-a întâmplat furtuna
Mi s-au mutat munții în mare
Mi-ai ocupat ziua și noaptea
Ai devenit singurul soare
În poze nu pot să privesc
Nu-i viu nimic pe o hârtie
De aș putea să te privesc
Când te trezești în zorii zilei
Măcar în brațe să te strâng
Din când în când să uit durerea
Căci te iubesc de când te știu
Până s-o stinge-n ochi scânteia
Inima-mi stă sub talpa ta
De nu o vrei mai bine calc-o
Prefer sa fiu doar umbra ta
Decât o piatră aruncată
Mărțișoare
Am luat un mărțișor
Să ți-l aduc degrabă
Dar nu știu unde ești
Să-ți spun cât mi-ești de dragă
Ți-am luat și ghiocei
Ghiveci cu flori și iarbă
Mișcând din clopoței
De tine mă întreabă
Am strâns raze de soare
Să-ți pun la gât o salbă
Din suflet pandantiv
Să-ți prind în piept podoabă
Am luat din noapte stele
La tine-n ochi să ardă
Dar nu-i mai pot vedea
Privirea-mi este oarbă
Am prins în palme ploi
Le las în cer să cadă
Am primăvara-n nori
Și suflenu-n zăpadă
Săracul mărțișor
Așteaptă să te vadă
Cum nu te mai găsesc
Ajunge într-o ladă
Se-adună mărțișoare
Și-i barba tot mai albă
Am zâmbetul străin
Am inima bolnavă
Ce mai e viu
Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă
Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă
Din aparențe se hrănesc cu mare artă
Salvează lumea comentând-o pe la poartă
Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?
N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă
Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă
Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă
Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară
Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară
Au fost lăsați cărând o dragoste amară
Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară
Veți întâlni ființe vii fără de viață
Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață
Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață
Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță
De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă
De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă
De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară
Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară
Sper să aflați cât e de vie o iubire
N-o alungați căci poate alta nu mai vine
De-o aruncați, veți omorâ ființă vie
În astă lume doar iubirea mai e vie
A iubi nefericit
A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita
Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles
Când două zâmbete plutind ating lumina
Răsare floare cu petale-n curcubeu
A fi iubit e pur și simplu o minune
Să te iubească cel iubit deja-i divin
De nu se-ntâmplă e o pacoste amară
Te udă ploile iscate din senin
Toate iubirile răsar născute oarbe
Fără de apă cresc uscându-se de vii
Călcate nu vor reuși să înflorească
Apă sărată și durere vor primi
De ce iubind nu ești iubit e o dilemă
Când o cari singur universul a greșit
Două făpturi călătorind nu rezonează
Devine greu de suportat un ‚a iubi’
Te cauți singur întâlnind o rătăcire
Toate-ntrebările răspund nedeslușit
Drumul se-ndoaie după urma de iubire
Un condamnat la ‚a iubi’ nefericit
‚‚A înțelege poezia înseamnă a putea iubi. Și e greu, e foarte greu să poți iubi." ~ Nichita Stănescu
Să așteptăm
Cutreierând fără de țintă prin pustie
Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie
Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie
Deși am tot nu am nimic fără iubire
Tot așteptând să treacă dragostea nebună
Dacă nu trece-am s-o ascund într-o minciună
E boală grea și-i răspândită ca o ciumă
Se-aşează-n inimă şi-n suflet ea stăpână
Am să aștept până-i vaccin să mă salveze
Cu o uitare cât un cer să mă trateze
Am să aștept pân-om fi iarăși frunză verde
Mireasma pletelor de flori să ne-mbuneze
De ce lăsăm în așteptare inimile calde
Când știm că toate așteptarile n-au roade
Nu mai pricep această lume cum se-mparte
Între iubire și iertare cine arde?
A mai rămas de aştepatat doar timpul rece
Nepăsători privind absurdul cum petrece
Asiguraţi că aşteptând totul va trece
Vom aștepta suflet cu dragoste să plece
În lună
Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună
Priviri de triste rătăciri curgând plecate
De-atâta singur se gândesc că-s împreună
Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte
În gol privește răsucindu-se-n cunună
Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte
Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună
Legii atracției, universal, și noi și toate
Par să se-asemene umblând până s-apună
Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte
Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună
Pe când lunatecii au geniile plecate
Prin conteplare stau pierduți într-o minciună
Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape
E legea lor, cu nepăsare să-i răpună
Din egoism nu-i va trezi la realitate
Așa e lumea chibzuită să se-opună
Grăbit aruncă biete suflete damnate
Abandonați se vor sfârși căzuți în lună
Din ghiara gândului mai scapă cine poate
Plutim incert călăuziți de-a vieții strună
Nu știm când inima gonind va cere fapte
De se întâmplă să cădem privind în lună
Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’