Furtuna

Stăteam pe acoperișul casei, îl ascultam pe Marley

și priveam, cum una câte una se stingeu, luminile spitalului Fundeni,

Cum una câte una umbrele zburau, ca leii lui Khayam, în taigaua persană.

Aceasta-i iubirea -mi spuneam. Când ea, înfiorată, mă apuca de mână,

Simțind în acel „ Is this love” norul radioactiv al maturizării.

Dar mie nu-mi păsa, știam deja că suntem prinși ca-ntr-o capcană,

Și că acele clipe nu vor mai veni nicicând,

Și că nu peste mult timp, ne vom uita jurămintele, și numele,

Și că nu peste mulți ani vom zbura și noi de pe spitalul Fundeni,

În taigaua persană, ca leii lui Khayam.  

Autor : O.T.

1.-Dragă inimă sfărmată,

Care îmi duci toata această povară,

Ai avut grijă de sufletul meu rănit,

Și cu bandaje l-ai acoperit.

2.O inimă puternică

Care duce o luptă groaznică

-Te rog rezistă, la acest popas,

Pentru că vreau să mai fac un simplu pas..

3.Și acel simplu pas te va rani,

De la atâtea orgolii.

Care ne vor duce în disperare,

-Și jur ca rămân fără răbdare!

4.În alcool îmi afund durerea,

Și în muzică îmi alin inima,

Dar corpul meu nu mai rezistă mult,

-Și atunci jur ca voi pune punct!

5.Voi pune punct la tot ce am trait,

Alături de un om ce nu m-a iubit..

Pentru că iubirea nu mai există,

Pentru această dragoste nedescrisă..

6.-Și atunci, jur inimă,

Că te voi scăpa de această suferință,

Și voi încerca să te fac să zâmbești,

Pentru omul pe care vrei să-l clădești.

De pe cer as lua o stea 

Sa o pun în palma ta 

Sa iti spun cât te iubesc 

Nu vreau sa te părăsesc 

Esti ca o floare de cais 

Ca un fluture în vis 

Esti răsărit în miez de vara 

Te vreau în fiecare seara 

Ochi frumoși ca marea 

Când vine inserarea 

Ca ma cuprinzi usor 

Suflet plin de dor

dacă ma iubești, de ce ma minți?

sau poate doar vrei sa mi simți buzele fierbinți

poate nu vrei sa simți când sunt reci și amare

când veninul curge scufundându si demonii-n a mea suflare

poate cât râuri însângerate șiroiesc din ochii mei,

o sa ți amintești de cand se vedea verdele din ei.

atâtea amintiri și sentimente in suflet gravate

poate pentru tine tușul a fost doar din nopțile agitate

dorința, chinul cel mai dulce, ce te poseda și te seduce

e un drum pavat cu atâta placere doar ca sa te aducă la mai multă durere

suflete goale- n pahare de vin ce încet se îneacă și in brațe se țin,

nu vreau sa fim suflete moarte îngropate n trupuri vii cu mâini reci și inele cu care ne mințim in fiecare zi

pielea mea subtire e descusuta, suna sumbru.

secretele oricum ne mănâncă pe dinăuntru

moliile ne rod organele pe care cu lacrimi le umplu

au fost odată fluturi in stomac, ce au slăbit și speranța au lăsat

umbre din fum de tigari, ce ne sugruma și adânc pătrund in noi

caut cu mâini înghețate in trupuri vii sufletele moarte

zâmbete îmbătate n trecut arse de tigari,

gândul ca îmi dai culoare dar totuși ma omori

dar tot tu ma ridici cu aripi de cenușă,

când aerul ma sufoca, și vocea mi e dusa

el vrea ca ea sa îl consume,

o hrănește cu el însuși

îi mănâncă inima, iubindu-l, dar iubitul vrandu- și

și știi ca înăuntru sunt o pata de culoare

chiar dacă in afara arat ca un cadavru ce tot moare

si stiu ca după valurile astea pe hârtie, pare ca asta e o scrisoare de despărțire

poate pentru ca nu scriu ca un sarut dulce si roșu închis,

poate ca totuși nebunia mea e o fărâma de paradis

poate pentru ca scriu când vreau sa ma eliberez de un monstru

dar e doar un mod de a spune te iubesc,

ce probabil va fi pierdut in iluzia in care halucinez ca o sa am curaj sa ți o citesc.

Crede-mă, te iubesc!

Dragostea-i medicament,

Ce vindecă doar prin cuvânt

Răni,suferințe noi și vechi,

Te rog să crezi că te iubesc!

Nu mint,știu bine ce vorbesc,

Alungă duhurile negre,

Dragostea dă,oferă,nimic nu cere,

Ea rabdă toate pe pământ,

Și viscol ger sau vânt și ploi...

De ce să stăm fără iubire triști

Să fim cu sufletele goi?

Primește-mă să te iubesc,

Zâmbește speră și așteaptă

Să treacă norii și furtuna

Iubește-mă și tu în gând măcar

De nu poți face azi mai mult,

Eu te aștept nu voi pleca

Crede-mă te iubesc așa cum ești,

Ce pot să fac mai mult acum?

(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Plânge inima în mine,

Că-mi stă gandul doar la tine.

Sufăr în tăcere...

Suferința-i pacoste,nu plăcere.

Dar mă mint pe mine însumi,

Nu te pot avea nici în visuri.

Nu știu când o să mă fac bine,

Căci nu mă pot vindeca de tine.

Nu mai am cuvinte să îți scriu,

Mă simt uitată in sicriu.

Atât de mare e durerea,

Am crezut pentru o secundă că îți sunt puterea.

Stau și aștept ca un câine,sper că nu în zadar...

Să-mi dai un semn,să pot să trăiesc iar.

(B.L.B)

Am să-ți trec prin gând uneori

Căutând biată aripă frântă

Pe cealalt-am legat-o cu flori

Cu acelea ce cred că te-ncântă

Stă pe inimă piatră și-i grea

Scufundându-se-n râul de lacrimi

Căutându-ți lumina de stea

Arde stins înecându-se-n patimi

Cu speranță o mână întind

Așteptându-ți și zâmbet și ploaie

Cu cealaltă încerc să o țin

Dar plecată-i să-ți ceară iertare

Mă aleagă doi pași pe nisip

Căutând urma tălpilor tale

Dorul zace-ntr-o palmă strivit

Aruncându-mă-n grea așteptare

Timpul pare să umble oprit

Căutând suflet trist ascultare

Strigă inima-n piept să o simt

Bate-n ușa iubirii ce doare

Praful orelor tace răstit

Așteptând  a cuvintelor ploaie

Nici o vorbă cât fir de nisip

Căutând să m-arunce-n uitare

Poate singur s-ajungă-mpărțit

Părăsindu-se-n două contrare

Una astăzi și alta un mit

Să abdice-anulând căutare

E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă

Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun

Puțin contează când stau singur într-o gară

Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum

Aleargă timpul anotimpul să ne treacă

Iubirea zace aruncată în noroi

Sufletul umblă  părăsit, fără de șansă

Privirea caută prin ceață după zori

Turnănd continuu cu tăceri din abundență

Către-anotimpuri de tristețe ne topim

Orbiți de reguli ordonate în absență

Va străluci golul din suflete sublim

Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni

Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi

Le frângem inima ce le-a bătut speranță

Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’

Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul

Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi

Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet

Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi

Se șterge tot ce-a fost culoare-n primăvară

Pierzând și vara fără soare-ntr-un infern

Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă

Ne-ajunge iarna înghețând focul etern

Din cauză de suflet mă scufund

Tot mai adânc, încet desprins de realitate

Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund

Tras pân’ la fund de o speranță și un poate

Din cauză de suflet totu-i strâmb

Departe caut să-l aduc cât mai aproape

Cărarea-mi umblă amețită spre amurg

Orbind  din cauză de suflet se abate

Din cauză de suflet nu m-ajung

Caut pământ cu rădăcinile-mi uscate

Pierind din mine frunza verde nu mai sunt

 S-au veștejit lipsindu-mi zâmbetele toate

Din cauză de suflet am să curg

Topit de dor lacrima fuge-n ploi sărate

Neauzite râuri varsă din cuvânt

O marea tristă de tăceri adânc săpate

Ajung din cauză de suflet absentând

Uitând prezentul în trecut mâine-i un poate

Să mai respir am să mai pot aer visând

Vibrând pe buzele ce tremură cu șoapte

Alungă-mi setea să n-o pot imagina

Lăsând să cadă-n palma mea lacrima-ți udă

Deschide-mi calea să pășesc cu urma ta

Primindu-mi inima ce bate-n ușa surdă

Închide-mi umbra aruncând-o-n umbra ta

Ferindu-mi zilele de-o arșiță tăcută

Aprinde-mi noaptea luminând privirea ta

Chemându-mi visele-n prezența ta plăcută

Urechea-mi cere să asculte gura ta

Fructele buzelor în roșu să m-ascundă

Vopsindu-mi dulce-nfiorată mierea ta

Acoperindu-mi toată patima flămândă

Tristețea fuge auzindu-ți vocea ta

Soarele zâmbetului tău suflet inundă

Șoptindu-mi brizele adu-mă-n vara ta

Topindu-mi iernile în raze să mă strângă

În mâna mea adăpostindu-ți mâna ta

Din palme venele în palma ta se-afundă

Aș îneca privirea mea-n privirea ta

Minuni să știu că-n viața asta se întâmplă

De-au să pornească ploi

Oprește-le să curgă

Cu soare să le stingi

Un curcubeu s-ajungă

Și de-au s-apară nori

Împraștiei, să fugă

S-aduci lumină-n zori

Turnând-o peste umbră

Iar de-ai s-auzi viori

E sufletul ce cântă

Cu zâmbet în culori

Tristețile alungă

De-au să se-ntindă mâini

Lasă-le să te-ajungă

Primește-mbrățișări

Inimi s-auzi cum zburdă

Poate-ai să simți fiori

Amețitor cum urcă

Adună-i că-s comori

Armurile aruncă

Pornit-au rugăminți

Spre cerul ce ascultă

Cu rugă către  sfinți

Iubirea să te-ajungă

Mușcă din mine timpul rece și-o durere

Topește ceasul amintirile fumând

Convoacă rănile pătrunse la tăiere

Se conformează nepăsării suspinând

Curge tăcerea preligându-se cuminte

Liniștea picură durere sângerând

Îneacă vorbele sfârșite de cuvinte

Usucă stările confuze respirând

Pierind culorile sucombă transparente

Cade lumina dezmembrându-se arzând

Rămase petele albastre conștiente

Pictate orb de o durere persistând

Zboară prezențele urcând independente

Umblă pe aripile timpului visând

Pleacă scrisorile-ajungând indiferente

Durerea stoarsă pe o foaie ascunzând

Mâhnite gândurile calcă neglijente

Uitarea nu le risipește măturând

Privirea capătă sclipirile absente

Durerea sapă adevărul ucigând