Și totuși
Aproape și totuși departe
În suflet și totuși e noapte
Nu-i cale și totuși se zbate
Grea inima totuși mai bate
Speranțe și totuși deșarte
Curg lacrimi și totuși uscate
În brațe și totuși visate
Și totuși te simt zi și noapte
Perfectă și totuși povară
Iubire și totuși otravă
În flăcări și totuși zăpadă
Și totusi mă arde degrabă
Vorbește și totuși nu spune
Ascultă și totuși n-aude
Prezenta și totuși nici-unde
Și totuși o simt chiar de nu e
Deschisă și totuși nu-i poartă
Nu-s aripi și totuși te-nalță
Iubire și totuși mă-ngheață
Și totuși aștept fără șansă
Poems in the same category
,,Ne cunoaștem din vedere" în italiană
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ci conosciamo di vista
quanti attimi fuggenti
mai a modo loro
non si sono fermati
camminata sicura e veloce
Ci conosciamo di vista
solo gli occhi in silenzio
lo hanno detto tante volte
tutto quello che volevano
quando incontrarono la loro luce...
Nemmeno per caso
Non ho detto una parola
In così tanti incontri,
questo gioco di sguardi
ci ha divertito entrambi.
Ci conosciamo di vista
ma è sempre un piacere
la memoria da conservare
e revisione
gli occhi che conosci da una vita
incontrarci la mattina
e quando nevica e quando piove
nell'auto 179.
Ci conosciamo di vista...
E così!
Ci conosciamo di vista
quanti attimi fuggenti
non ci siamo mai fermati lungo il loro cammino
camminata sicura e veloce
Ci conosciamo di vista
solo gli occhi in silenzio
lo hanno detto tante volte
tutto quello che volevano
quando incontrarono la loro luce...
Nemmeno per caso
Non ho detto una parola
In così tanti incontri,
questo gioco di sguardi
ci ha divertito entrambi.
Ci conosciamo di vista
ma è sempre un piacere
la memoria da conservare
e revisione
gli occhi che conosci da una vita
incontrarci la mattina
e quando nevica e quando piove
nell'auto 179.
Ci conosciamo di vista...
E così!
Înmormântați la poli opuși
Iti jur ca mereu imi vei fii a mea draga,
Iar de-ar fi nici veciile sa ne-ajungă
Imi voi scurge si ultima picatura de sange,
Ca sa te pot avea o vecie si o zi langa mine.
Dragostea noastră, un rau învolburat,
Ce salbatic curge pe cai necunoste,
Doua inimi, ce la unison ele bat,
Stau despartite de pamant si mare
Zadarnicind numai dupa sperante muribune.
Stralucim amandoi sub acelasi soare,
Dar e prea mare bezna dintre inimile noastre,
Pribegim amandoi sub aceasi luna-n noapte
Dar, ne-om mai intalni in astă lume?
Te iubesc...
Te iubesc iubita mea,
Și gandurile-mi poți vedea...
Și mereu tu ma privesti
Cu blandețe-mi zambești
Nicioadata n-aș putea
Să te scot din mintea mea,
Ești frumoasa ca o floare
Si mai mereu sfătuitoare....
Am greșit,si-mi pare rău
De comportamentul meu,
Dar sunt cel mai norocos,
Să te am sunt bucuros...!
Și mereu tu mă ghidezi
Ca o stea tu strălucești,
Ești acolo undeva..
Prinsă-n inimioara mea..!
Focul inimii
inima mi e frântă, încercând sa găsesc liniștea în bratele lui,
lacrimile ard,și surâzând de dor țipă,
mi e greu sa vad realitatea la care sunt expusă, alerg de adevăr și mă scufund în durere,
viața îmi oferă greutăți, obiective/lucruri la care nu poți sa le faci fața.
gândurile negativiste îmi acoperă toată imaginația, creativitatea, și stropii ăia de culoare,
ma lupt cu întunericul din interior, să mi smulg frica și teama de a mă pierde,
sufletul nu exista, dar îl simt de la atâta durere,
inima țipă, o pot auzi atunci când lacrimile curg pe obraz,
ma uit în jur, și vad totul ofilit, locurile pe care odată le vedeam cu fericire au devenit "cioburi ale tristeții" ,
totul s a schimbat, până și trupul pe care il ascundeam.
Secretele unui străin
M-am mutat în noua casă
unde praful domnește pe parchetul vechi,
unde geamurile uriașe surprind cerul nopții,
unde candelabrele se clatină deasupra-mi
și unde dormitorul ascunde multe minciuni.
N-avea cum să fie decât casa unui păcătos
care și-a lăsat urmele pe pereții murdari.
Fiecare colțișor ascunde un secret
pe care vreau să-l descopăr.
Dar cine sunt eu să aflu despre viața acestui om abătut?
Oh! dar dorința e prea puternică,
vreau să-i știu trecutul și durerea,
vreau să aflu despre ale sale greșeli,
vreau să știu pe cine a iubit puternic
și pe cine a urât cu tot sufletul.
Vreau să fiu poetul vieții sale,
să-i scriu povestea pe cerul întunecat.
Prea multă sensibilitate în norvegiană
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
For mye følsomhet
Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.
La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .
La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!
Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"
Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.
Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.
Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.
Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.
Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).
Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.
Other poems by the author
Întind mâna
Întind mâna, e liniște
Adun întuneric în palmă
Alunecând în pori mă condamnă
Strigând lumina ard
Răspunde luna aprinsă
Căutând soare întind mâna
Îngheață printre stele în beznă
Mă retrag să ascult tăcerea
Șoptește visul cu raze
Undeva e totuși lumină
Întind mâna degeaba și cad
Mă primește un nor să mă ploaie
Dacă-i soare ajung curcubeu
Mă trezesc înotând prin noroaie
Întind mâna să nu mă mai scurg
Nu e nimeni și-mi rămâne să plâng
Fremătând de durere mă scutur
Rămân eu risipit în adânc
Unde sunt încep să mă caut
Încet întind mâna, e liniște
Ascultă
Oprește lumea dimprejur, suflet ascultă
Închide-afară orice gând, frică alungă
Sub un cireș închide ochii și ascultă
S-auzi sămânța din pământ rodind cum urcă
Ascultă frunzele crescând, timpul cum umblă
Ascultă valu-mpins de vânt, greieri-n luncă
Ascultă ploile curgând, râul din umbră
Gândul chemându-te plângând, omul ascultă
Planeta-i ruptă-n bun și rău, urlând se-ncruntă
Lumea-ntre zei se-mparte-n tabere, se-nfruntă
Lasă-i pe toți și-ascultă-mi dragostea cum cântă
Numai iubirea va putea să șteargă umbră
Ascultă-mi inima și zi-mi de vrei să tacă
Te-ascunzi fugind crezând că timpul o să șteargă
Dragostea nu se va opri nicicând să bată
Te va-nsoți până ce timpul o să ardă
Ridică-mi sufletul
Privind în urmă, mi-amintesc când am căzut
Cum s-a topit noaptea în vis și ziua-n gând
Ce-am devenit, ce s-a-ntâmplat, ce mi-ai făcut
Nu mai sunt eu, m-ai transformat în om pierdut
Privește-acum în ochii mei și dă-mi un sfat
Cum să te uit, cum să mă-ntorc, cum să mai scap
M-ai ridicat și-apoi fugind m-ai aruncat
Nu te-ai gândit că lași în urmă dor uitat
Nu-i vina ta, nu-i vina mea, doar s-a-ntâmplat
Ce va urma știam cumva și m-a-ntristat
Gândul pribeag la tine stă și-acum plecat
Nu înțeleg cum te iubesc, sunt blestemat
Am vrut să fug sperând greșit că voi uita
N-am reușit, ascunsă-n nopți mă arde stea
Inima mea s-o ștergi cumva de urma ta
Ridică-mi sufletul de jos eu te-aș ruga
De m-ai uitat sper să mă nasc cu-o altă stea
Cea de acum s-a stins încet în marea ta
Doar tu mai poți s-aduci lumină-n viața mea
Suflet căzut din întuneric ai salva
Pierduți de inimă
Suntem doar praf sub talpa timpului etern
Un mic detaliu în mișcare printre veacuri
Ne-am inventat un cronometru efemer
Uitând că inima de om nu-i ceas cu arcuri
De-are să doară suflet trist atins de dor
Nu te-aștepta să fii cumva băgat în seamă
Te-aruncă-n gol fără să simtă remușcări
De-ai fi pisică sau delfin te-ajută-n grabă
În alb și negru mărginindu-ne culori
Înlocuim iubirea caldă cu o rană
Lăsând s-ajungă biete inimi cerșetori
Frizăm ridicolul montând dragostea-n ramă
Să o privim contemplativ într-un muzeu
Reprezentare conformistă despre dramă
Să nu ne-atingă ne rugăm la Dumnezeu
Pierduți de inimă-necăm inima-n cramă
Oamenii toți sunt egoiști gândind la ei
Chiar și iubirea-i egoistă, nu te-ntreabă
Cu o tăcere închizând-o-ntre dureri
Pierduți de inimă vorbim într-o silabă
În echilibru învățăm cum să trăim
Goliți de suflet aruncăm dragostea oarbă
Iubirea sună-n poezii cuvânt sublim
Pierduți de inimă trăim fără dovadă
Ce-ar fi
De ar cădea o frunză vie-n palma ta
Ai ține-o-n apă s-o sădești la primăvară?
De ar cădea un fulg pribeag în urma ta
Ai stârni vântul să îl plimbe după toamnă?
De-ai prinde-o inimă albastră-n mâna ta
Ai strânge-o-n brațe să îi simți caldă bătaia?
De-ai prinde-un suflet rătăcit sub talpa ta
Ai ridica picioru-ncet să nu-i faci rană?
De-ar fi durere nesfârșită-n calea ta
Ai să-i alini cu-n strop de suflet suferința?
De-ar fi lumină strălucind în urma ta
Cale întoarsă ai să faci să-i simți prezența?
Ce-ar fi dacă eu frunză aș cădea
Ce-ar fi de-aș fi topit în palma ta
Ce-ar fi dacă un suflet ai salva
Ce-ar fi de-aș fi lumină-n viața ta
Căutări
Am să-ți trec prin gând uneori
Căutând biată aripă frântă
Pe cealalt-am legat-o cu flori
Cu acelea ce cred că te-ncântă
Stă pe inimă piatră și-i grea
Scufundându-se-n râul de lacrimi
Căutându-ți lumina de stea
Arde stins înecându-se-n patimi
Cu speranță o mână întind
Așteptându-ți și zâmbet și ploaie
Cu cealaltă încerc să o țin
Dar plecată-i să-ți ceară iertare
Mă aleagă doi pași pe nisip
Căutând urma tălpilor tale
Dorul zace-ntr-o palmă strivit
Aruncându-mă-n grea așteptare
Timpul pare să umble oprit
Căutând suflet trist ascultare
Strigă inima-n piept să o simt
Bate-n ușa iubirii ce doare
Praful orelor tace răstit
Așteptând a cuvintelor ploaie
Nici o vorbă cât fir de nisip
Căutând să m-arunce-n uitare
Poate singur s-ajungă-mpărțit
Părăsindu-se-n două contrare
Una astăzi și alta un mit
Să abdice-anulând căutare