Și totuși
Aproape și totuși departe
În suflet și totuși e noapte
Nu-i cale și totuși se zbate
Grea inima totuși mai bate
Speranțe și totuși deșarte
Curg lacrimi și totuși uscate
În brațe și totuși visate
Și totuși te simt zi și noapte
Perfectă și totuși povară
Iubire și totuși otravă
În flăcări și totuși zăpadă
Și totusi mă arde degrabă
Vorbește și totuși nu spune
Ascultă și totuși n-aude
Prezenta și totuși nici-unde
Și totuși o simt chiar de nu e
Deschisă și totuși nu-i poartă
Nu-s aripi și totuși te-nalță
Iubire și totuși mă-ngheață
Și totuși aștept fără șansă
Poems in the same category
Fără titlu
O noapte ca o piatră,
grea,
fără stele.
Sunt doar eu,
se aud și greierii.
Vor mai fi astfel de nopți
opace,
imaginându-mi
altceva,
fără să mă gândesc prea mult,
nimic care să mă tulbure.
E târziu...
Liniștea mă ține trează.
În depărtare, se ivește
o lumină slabă.
Vreau să mă apropii
dar închid ochii
și le las să treacă.
Dincolo de farmecul întunericului,
incerte
idei needitate.
Pustiu
În gânduri iuți
ce-mi trag genunchii …
în pământ,
mă gâtuie durerea!
Pierdut mă simt
mă trag, mă dor rărunchii,
și-n gândul tău…
îmi pierd suflarea.
Și m-aș strânge,
și m-aș dizolva …
într-o lacrimă să-ți fiu,
Să curg din inimioara ta
iubire prin al meu …
pustiu!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Soarele și Luna
Eu, ca luna între stele,
Tu, soare între planete,
Doi aștri în univers,
Se privesc și se iubesc.
Tu, iubirea vieții mele,
Centrul existenței mele,
Vom fi Soarele și Luna
Pentru totdeauna!
Eu, în cosmos gravitez,
Ma săruți când te visez,
Mă cuprinzi, te eclipsez,
Strălucesc când radiezi.
Tu dai lumii mele sens,
Zi de zi mă cucerești,
Inima-mi încălzești,
Zi și noapte îmi zâmbești.
Ochii mi-i luminezi,
Chipu-mi înseninezi,
După tine mă topesc,
Doar la tine mă gândesc.
Tot eu, la rândul meu,
Te ador ca pe un zeu,
Fix în timp ce mă rotesc,
Contemplez, mulțumesc și te iubesc.
A ta, Luna, pentru totdeauna!
TU , CU MINE
AM TRĂIT AEVEA
SAU POATE AM VISAT
CĂ MERGEAM ALĂTURI
SPRE UN VÂRF ÎNALT .
ERA GREU URCUȘUL ,
GREU ,OBOSITOR
DAT TU CE FĂCEAI ?
TE-AI LEGAT DE MINE
C-UN FIR NEVĂZUT ,
ȘI TRĂGEAI , TRĂGEAI
PÂNĂ CE SUS ,SUS
MĂ-AI RIDICAT
ȘI SATISFĂCUT RÂDEAI ,RĂDEAI !...
Regina dimineții
Să fie noaptea plină de tristețe
Gândindu-mă că ești departe?
Sau poate dragostea își are propriile șoapte,
Ce mint frumos cu rost și fără rost?
Dar ce contează astăzi când îmi stai în brațe,
Dorindu-te mai mult pe zi ce trece,
Spunându-ți vorbele adevărate,
Ce-aduc speranțele dorite de-atâta vreme,
Ce drum își fac acum când suferințele sunt moarte,
Și când îți spun fără-ncetare că te iubesc,
Fără o lungă așteptare a vreunui ferice și optimist răspuns?
Azi îți declar că ești regina dimineții,
Când stai cuminte îmbrăcată în culoare roșu aprins,
Și mă privești cu nerăbdare stându-mi în dreapta pe pat întinsă,
Dar știu că tu ești de neatins!
(26 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
PRIBEGIE
M-am regăsit în pribegia tufei de ciulin,
Rostogolit de vânt, în ploi mărunte și amare,
Stingher, pe țărmul pustiit al mării de argint,
Cu tâmpla arsă în jăratecul din zare...
În van te-am căutat în holda de secară,
Gândindu-mă la tine, în tristă contemplare,
S-a mai trecut, fierbinte, încă o zi de vară,
Însingurat în mult prea multă așteptare...
Nu te-am găsit, pierdută poate pentru totdeauna,
Și-am plâns amar în dorul nopții grele,
Iar câtă vreme în amurg voi mai ști luna,
O să mai simt aroma ta pe piele...
Fără titlu
O noapte ca o piatră,
grea,
fără stele.
Sunt doar eu,
se aud și greierii.
Vor mai fi astfel de nopți
opace,
imaginându-mi
altceva,
fără să mă gândesc prea mult,
nimic care să mă tulbure.
E târziu...
Liniștea mă ține trează.
În depărtare, se ivește
o lumină slabă.
Vreau să mă apropii
dar închid ochii
și le las să treacă.
Dincolo de farmecul întunericului,
incerte
idei needitate.
Pustiu
În gânduri iuți
ce-mi trag genunchii …
în pământ,
mă gâtuie durerea!
Pierdut mă simt
mă trag, mă dor rărunchii,
și-n gândul tău…
îmi pierd suflarea.
Și m-aș strânge,
și m-aș dizolva …
într-o lacrimă să-ți fiu,
Să curg din inimioara ta
iubire prin al meu …
pustiu!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Soarele și Luna
Eu, ca luna între stele,
Tu, soare între planete,
Doi aștri în univers,
Se privesc și se iubesc.
Tu, iubirea vieții mele,
Centrul existenței mele,
Vom fi Soarele și Luna
Pentru totdeauna!
Eu, în cosmos gravitez,
Ma săruți când te visez,
Mă cuprinzi, te eclipsez,
Strălucesc când radiezi.
Tu dai lumii mele sens,
Zi de zi mă cucerești,
Inima-mi încălzești,
Zi și noapte îmi zâmbești.
Ochii mi-i luminezi,
Chipu-mi înseninezi,
După tine mă topesc,
Doar la tine mă gândesc.
Tot eu, la rândul meu,
Te ador ca pe un zeu,
Fix în timp ce mă rotesc,
Contemplez, mulțumesc și te iubesc.
A ta, Luna, pentru totdeauna!
TU , CU MINE
AM TRĂIT AEVEA
SAU POATE AM VISAT
CĂ MERGEAM ALĂTURI
SPRE UN VÂRF ÎNALT .
ERA GREU URCUȘUL ,
GREU ,OBOSITOR
DAT TU CE FĂCEAI ?
TE-AI LEGAT DE MINE
C-UN FIR NEVĂZUT ,
ȘI TRĂGEAI , TRĂGEAI
PÂNĂ CE SUS ,SUS
MĂ-AI RIDICAT
ȘI SATISFĂCUT RÂDEAI ,RĂDEAI !...
Regina dimineții
Să fie noaptea plină de tristețe
Gândindu-mă că ești departe?
Sau poate dragostea își are propriile șoapte,
Ce mint frumos cu rost și fără rost?
Dar ce contează astăzi când îmi stai în brațe,
Dorindu-te mai mult pe zi ce trece,
Spunându-ți vorbele adevărate,
Ce-aduc speranțele dorite de-atâta vreme,
Ce drum își fac acum când suferințele sunt moarte,
Și când îți spun fără-ncetare că te iubesc,
Fără o lungă așteptare a vreunui ferice și optimist răspuns?
Azi îți declar că ești regina dimineții,
Când stai cuminte îmbrăcată în culoare roșu aprins,
Și mă privești cu nerăbdare stându-mi în dreapta pe pat întinsă,
Dar știu că tu ești de neatins!
(26 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
PRIBEGIE
M-am regăsit în pribegia tufei de ciulin,
Rostogolit de vânt, în ploi mărunte și amare,
Stingher, pe țărmul pustiit al mării de argint,
Cu tâmpla arsă în jăratecul din zare...
În van te-am căutat în holda de secară,
Gândindu-mă la tine, în tristă contemplare,
S-a mai trecut, fierbinte, încă o zi de vară,
Însingurat în mult prea multă așteptare...
Nu te-am găsit, pierdută poate pentru totdeauna,
Și-am plâns amar în dorul nopții grele,
Iar câtă vreme în amurg voi mai ști luna,
O să mai simt aroma ta pe piele...
Other poems by the author
Iertați, îmi pare rău
Vă rog să mă iertați că m-a atins iubirea
Eu n-am solicitat, m-a ocupat subit
Un sentiment ciudat, mi-ascude fericirea
Poatea-ncurcat adresa, e oarbă și-a greșit
O rog frumos să plece dar nu vrea să m-asculte
La doi trebui’ s-ajungă, la unu-i accident
Nici nu mă bagă-n seamă, doar sufletul răspunde:
“Contează ce simt eu, tu poți să fi absent”
Iertați, îmi pare rău, iubirea-i o greșală
Invenție ciudată, gândită prea puțin
Se-aseamănă mai mult cu-o nesfârșită boală
Nu știu de unde vine, e ca un corp străin
Îmi răscolește gândul, prin vise doar mă minte
Nu vrea să negocieze, nu-i pare rău de chin
Mă stoarce, mă îndoaie, sălbatic arde-n mine
Încerc să-i dau uitare, stă-n suflet ca un spin
Și-atunci ridic privirea, ridic și-o întrebare
Iubito nu vrei oare să faci cu mine-un schimb?
La tine vrea iubirea, la mine-n suflet doare
S-o ierți la tine-n brațe să-mi dai cu tine timp
Mai stai
Mai stai o clipă ne-ntreruptă să-mi zâmbești
Mai stai o șoaptă de iubire fără margini
Te-așteaptă primăvara-n suflet să-nflorești
Stau la iernat toate cuvintele-ntre pagini
Mai stai o rază peste umbrele de dor
Mai stai un soare luminând zorii albaștri
Să te admir din răsărit până adorm
De la-nceput pân’ la sfârșit urmându-ți pașii
Mai stai o lingură de miere să gustăm
Mai stai un ceai pierduți etern în dimineață
Acoperiți de valuri dulci ne-amestecăm
Lăsând în urmă amintirile-n prefață
Mai stai o aripă bătând să prindem zbor
Mai stai un drum să ne privim față în față
Alunecând să navigăm spre viitor
Împrăștiind toate hotarele de ceață
Mai stai un ceas să-l agățăm pe un peron
Mai stai un tren să ne urcăm către speranță
Privind cum umblă secundarul în baston
Șovăitor, lăsând mai lung timpul de viață
Mai stai plecând să ne întorci de la-nceput
Mai stai pe jos să căutăm iubirea hoață
Mai stai curând să nu rămânem un trecut
Mai stai un drum să-mi fi un loc numit acasă
Așteptare
N-am așteptat să vin aici dar am venit
Căci așteptat am fost cândva cu nerăbdare
Și-acum aștept să îmi aduci un răsărit
Ștergând apusul cu lumina ta de soare
Demult aștept fără de rost îndrăgostit
Inima-mi bate alergând în așteptare
Sufletul meu nu-i așteptat și-a obosit
Plecat la tine îl aștept să bea uitare
Totuși aștept în amintire cuibărit
Uitând că timpul nu cunoaște așteptare
Prin vise umblă adevărul adormit
Să mă scufunde-n așteptări fără scăpare
Sperând aștept că voi putea să nu te-aștept
Uitând ce-aștept să plec subit din așteptare
Găsind alt drum să-l merg încet fără s-aștept
Pierzând din mine orice gând de așteptare
E-o diferență-n așteptările de om
Ești așteptat sau alungat în așteptare
Eu tot aștept lipsit de gară pe-un peron
Trenul plecat ce m-a uitat în așteptare
Nepăsare
E-atâta nepăsare că pare-a fi normală
Şi inima de-arunci e-o chestie banală
De ea dacă te-ncurci înseamnă că-i o boală
Știu mulţi a te trata cu-o nepăsare goală
Un psiholog mi-a spus să torn sufletu-n cană
S-adaug nepăsare că-i cea mai bună zeamă
Cum? te-ai îndrăgostit? Eşti anormal, ce dramă
Să-ţi pese doar de azi, de tine şi de mamă
Uită de toţi şi toate că nu-i mare scofală
Să-ţi pese de nimic să foloseşti ca armă
Prefă-te fericit când ieşi prin lume-afară
Nu asculta de suflet, e-un prost fără de şcoală
Încet, inima caldă, de nepăsare-ngheaţă
De-atâta nepăsare de tine nu-ţi mai pasă
Din om se pierde om, devine o paiață
Trăind nepăsător storci sufletul de viață
Povești de iarnă
Se-așează brumă peste frunza arămie
Copacii freamătă privind creanga pustie
Florile-și lasă pe pământ sămânța vie
Distinsa toamnă încheind a sa domnie
Haiducul vânt pornește-n goană vijelie
Cireada norilor mânând-o spre câmpie
Acoperind cerul cu haină plumburie
Domnița iarnă conducând ceremonie
Pârâu-ngheță acceptând criogenie
Se furișează pe sub sticla sidefie
Macină piatra dovedind supremație
Susură lin interpretând o melodie
Din cer pornește alb spectacol de magie
Fulgii de nea dansând balet cu fantezie
Plutind incert coboară pături să devie
Se-așează glugă pe pământuri argintie
Prin văi și dealuri se adună colonie
Sosesc copii alergănd cu veselie
Bulgării zboră anunțând o bătălie
Coboară săniile gonind cu vitejie
Culoarea tace ascultând monotonie
Dar se întoarce fluturând la geam zglobie
Crăciunul coace o dorință-ntr-o cutie
Preface visele în mare bucurie
Povestea stinsă
Când mă privești o floare-n inimă-mi sădești
Rostind mi-e dor cu aripi calde mă topești
Și-un „te iubesc” plutind să-ți bată la ferești
S-atingă sufletu-n adânc, să îmi zâmbești
În palme-ți pun inima mea să o-nvelești
Cu o iubire ca-n povești să o-ncălzești
Cuvinte calde și un suflet să primești
Mă trec fiori când îmi șoptești la ce gândești
Zâmbind se-aprind în ochi tăi lumini de stele
Buzele-ating sorbind cu sete dulcea-ți miere
Aripi se-ntind plutind spre calde emisfere
Mâinile-nchid două ființe între ele
Inimi gonind împing nebun sângele-n vene
Curge fugind nestăvilit unflând artere
Dezlănțuind năvalnic foc arzând sub piele
Aleargă mâinile flămând strivind bariere
Tremură ceru-n asfințit, noaptea se cerne
Scutură bezna-n răsărit, lumini să cheme
Când mă trezesc e patul gol, doar două perne
Visul s-a stins, tot ce-ampletit în noapte piere
Iertați, îmi pare rău
Vă rog să mă iertați că m-a atins iubirea
Eu n-am solicitat, m-a ocupat subit
Un sentiment ciudat, mi-ascude fericirea
Poatea-ncurcat adresa, e oarbă și-a greșit
O rog frumos să plece dar nu vrea să m-asculte
La doi trebui’ s-ajungă, la unu-i accident
Nici nu mă bagă-n seamă, doar sufletul răspunde:
“Contează ce simt eu, tu poți să fi absent”
Iertați, îmi pare rău, iubirea-i o greșală
Invenție ciudată, gândită prea puțin
Se-aseamănă mai mult cu-o nesfârșită boală
Nu știu de unde vine, e ca un corp străin
Îmi răscolește gândul, prin vise doar mă minte
Nu vrea să negocieze, nu-i pare rău de chin
Mă stoarce, mă îndoaie, sălbatic arde-n mine
Încerc să-i dau uitare, stă-n suflet ca un spin
Și-atunci ridic privirea, ridic și-o întrebare
Iubito nu vrei oare să faci cu mine-un schimb?
La tine vrea iubirea, la mine-n suflet doare
S-o ierți la tine-n brațe să-mi dai cu tine timp
Mai stai
Mai stai o clipă ne-ntreruptă să-mi zâmbești
Mai stai o șoaptă de iubire fără margini
Te-așteaptă primăvara-n suflet să-nflorești
Stau la iernat toate cuvintele-ntre pagini
Mai stai o rază peste umbrele de dor
Mai stai un soare luminând zorii albaștri
Să te admir din răsărit până adorm
De la-nceput pân’ la sfârșit urmându-ți pașii
Mai stai o lingură de miere să gustăm
Mai stai un ceai pierduți etern în dimineață
Acoperiți de valuri dulci ne-amestecăm
Lăsând în urmă amintirile-n prefață
Mai stai o aripă bătând să prindem zbor
Mai stai un drum să ne privim față în față
Alunecând să navigăm spre viitor
Împrăștiind toate hotarele de ceață
Mai stai un ceas să-l agățăm pe un peron
Mai stai un tren să ne urcăm către speranță
Privind cum umblă secundarul în baston
Șovăitor, lăsând mai lung timpul de viață
Mai stai plecând să ne întorci de la-nceput
Mai stai pe jos să căutăm iubirea hoață
Mai stai curând să nu rămânem un trecut
Mai stai un drum să-mi fi un loc numit acasă
Așteptare
N-am așteptat să vin aici dar am venit
Căci așteptat am fost cândva cu nerăbdare
Și-acum aștept să îmi aduci un răsărit
Ștergând apusul cu lumina ta de soare
Demult aștept fără de rost îndrăgostit
Inima-mi bate alergând în așteptare
Sufletul meu nu-i așteptat și-a obosit
Plecat la tine îl aștept să bea uitare
Totuși aștept în amintire cuibărit
Uitând că timpul nu cunoaște așteptare
Prin vise umblă adevărul adormit
Să mă scufunde-n așteptări fără scăpare
Sperând aștept că voi putea să nu te-aștept
Uitând ce-aștept să plec subit din așteptare
Găsind alt drum să-l merg încet fără s-aștept
Pierzând din mine orice gând de așteptare
E-o diferență-n așteptările de om
Ești așteptat sau alungat în așteptare
Eu tot aștept lipsit de gară pe-un peron
Trenul plecat ce m-a uitat în așteptare
Nepăsare
E-atâta nepăsare că pare-a fi normală
Şi inima de-arunci e-o chestie banală
De ea dacă te-ncurci înseamnă că-i o boală
Știu mulţi a te trata cu-o nepăsare goală
Un psiholog mi-a spus să torn sufletu-n cană
S-adaug nepăsare că-i cea mai bună zeamă
Cum? te-ai îndrăgostit? Eşti anormal, ce dramă
Să-ţi pese doar de azi, de tine şi de mamă
Uită de toţi şi toate că nu-i mare scofală
Să-ţi pese de nimic să foloseşti ca armă
Prefă-te fericit când ieşi prin lume-afară
Nu asculta de suflet, e-un prost fără de şcoală
Încet, inima caldă, de nepăsare-ngheaţă
De-atâta nepăsare de tine nu-ţi mai pasă
Din om se pierde om, devine o paiață
Trăind nepăsător storci sufletul de viață
Povești de iarnă
Se-așează brumă peste frunza arămie
Copacii freamătă privind creanga pustie
Florile-și lasă pe pământ sămânța vie
Distinsa toamnă încheind a sa domnie
Haiducul vânt pornește-n goană vijelie
Cireada norilor mânând-o spre câmpie
Acoperind cerul cu haină plumburie
Domnița iarnă conducând ceremonie
Pârâu-ngheță acceptând criogenie
Se furișează pe sub sticla sidefie
Macină piatra dovedind supremație
Susură lin interpretând o melodie
Din cer pornește alb spectacol de magie
Fulgii de nea dansând balet cu fantezie
Plutind incert coboară pături să devie
Se-așează glugă pe pământuri argintie
Prin văi și dealuri se adună colonie
Sosesc copii alergănd cu veselie
Bulgării zboră anunțând o bătălie
Coboară săniile gonind cu vitejie
Culoarea tace ascultând monotonie
Dar se întoarce fluturând la geam zglobie
Crăciunul coace o dorință-ntr-o cutie
Preface visele în mare bucurie
Povestea stinsă
Când mă privești o floare-n inimă-mi sădești
Rostind mi-e dor cu aripi calde mă topești
Și-un „te iubesc” plutind să-ți bată la ferești
S-atingă sufletu-n adânc, să îmi zâmbești
În palme-ți pun inima mea să o-nvelești
Cu o iubire ca-n povești să o-ncălzești
Cuvinte calde și un suflet să primești
Mă trec fiori când îmi șoptești la ce gândești
Zâmbind se-aprind în ochi tăi lumini de stele
Buzele-ating sorbind cu sete dulcea-ți miere
Aripi se-ntind plutind spre calde emisfere
Mâinile-nchid două ființe între ele
Inimi gonind împing nebun sângele-n vene
Curge fugind nestăvilit unflând artere
Dezlănțuind năvalnic foc arzând sub piele
Aleargă mâinile flămând strivind bariere
Tremură ceru-n asfințit, noaptea se cerne
Scutură bezna-n răsărit, lumini să cheme
Când mă trezesc e patul gol, doar două perne
Visul s-a stins, tot ce-ampletit în noapte piere