Despre gură
O gură de vin aș mai bea
Să pot adormi între stele
Nici somnul să vină nu vrea
De când dorul caută semne
O piatră-i pe inima grea
Atârnă cernindu-se-n vene
Cioplită-i de clipa ce-a rea
Doar timpul nisipu-l va cerne
O gură ce-aș vrea săruta
O gură cernită cu miere
Pe-o gură de rai m-ar purta
Tristețea uscându-se-ar piere
Topindu-mă-ncet mâna ta
Se scutură praful din stele
O gură de apă să-mi dea
Crescându-mi pe ramură pere
Zidită în mine e Ea
O gură de suflet îmi cere
Găsesc fremătând urma grea
Pitită adânc pe sub piele
O gură amară mă bea
Otravă lipindu-mi pe buze
O gură de foc de-aș avea
În ea să arunc ce mă frânge
O gură de aer aș vrea
O gură șoptindu-mi speranță
O gură de roșu aprins
Obrazul să-mi umple de viață
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Silvian Costin
Data postării: 17 ianuarie 2023
Vizualizări: 875
Poezii din aceiaşi categorie
As vrea sa fiu fluture
Când în noapte se-aprind felinare,
Gândul meu zboară departe,spre tine,
M-aș transforma într-un fluture de-aș putea,
Zburând,m-aș așeza la tâmpla ta,
Să te veghez,să-ți fie bine...
Când pe cer se aprind stele
Inima mea bate mai tare,
Vad chipul tău frumos în minte,
Lumina privirii tale,zâmbetul tău.
Iubirea mea e atât de mare
Atât de strălucitoare,
Nici cerul n-o poate atinge,nici magnificul soare..
Cati cunosc oare povara iubirii supreme,
Când lacrima cade,când sufletul doare..
O, draga mea inimă!
O, draga mea inima!
Inima, facuta din petalele uscate ale unor flori moarte,
Flori daruite de tine.
Flori de camp, trandafiri, bujori, crizanteme,
Flori alese.
De cine?
De tine.
De tine, iubitul meu drag.
Mi-e dor de glasul tau,
De energia ta.
Mi-e dor de fiinta ta
Ce se unea cu a mea,
Devenind numai una.
Si era al naibii de frumos!
Ne intrepatrundeam venele,
Arterele, capilarele,
Inimile.
Se nastea o altfel de inima,
Una alcatuita din flori proaspete,
Colorate si inmiresmate.
Ai plecat.
Sau, poate, viata ne-a despartit.
Din nou.
Nu e prima data cand pleci,
Nu va fi nici ultima data cand te vei intoarce.
Dar de ce?
De ce nu stai cu mine?
De ce trebuie sa pleci?
Sa faci ca florile incoltite sa moara
Inlauntrul meu?
Ma doare.
Inima ma doare.
Si pe ea o doare.
Toate florile alea moarte o acapareaza
Si piere.
De fiecare data cand pleci.
Nu a mai ramas nimic.
Nici vene, nici artere,
Nici capilare si nici sange.
Se usuca.
O, draga mea inima, se usuca!
Si, daca ea se usuca,
Eu mai traiesc?!
Regăsire
Vino sa ne regăsim...focul este nestins,
Dorul încă îmi arde adânc în piept!
Într-o îmbrățișare să zburăm spre paradis
Între noi sa nu mai stea al tăcerii deșert...
Buzele înmuiate de vin să ne spună povești fără cuvinte
Pe piele să m-atingi, să-mi desenezi dorințe vii
Să ne lăsăm purtați de-un vint fierbinte
Să ne adie-n jur parfum de vin și.. fantezii.
Cu tine să mă pierd, apoi să mă găsesc
Visul în sfârșit să simt că-l trăiesc
Într-un extaz ce n-ar putea fi descris
Decât la un pahar... din vinul promis...
Promisiunea
Sub cerul nopții, stele plâng în taină,
Te-aștept mereu, cu inima-mi străină.
Prin vise trec, doar tu îmi dai alin,
Promisiunea ta, rămâne-n mine clar destin.
Te-aștept în parc, sub ramuri de castan,
Cu dorul neînvins, în sufletu-mi orfan.
Trec zile lungi și nopți fără cuvinte,
Speranța nu mă lasă, te port mereu în minte.
Întoarce-te, iubito, să fim iar amândoi,
Să-mplinim promisiunea, să fim din nou eroi.
În umbra lunii, stele ne-or veghea,
Iubirea noastră sfântă, mereu va triumfa.
Un alt te iubesc
Credeai că dragostea își schimbă forma
Ori conținutul
Sau jurământul,
Ori portul ce iese din tradiția ei milenară,
Din sate si comune unde iubirea se păstrează fără să moară?
Desigur,tu ești iubirea cea curată,
Frumoasa mea!
De vei pleca să știi că zile multe n-am!
Eu sunt pribeagul ce-și caută iubirea rătăcită
Și să nu crezi că mint vreodată cand vine vorba de amor,
Tu fiind aceea,dulce regăsire,
Ce n-o pot opri!
Te vreau a mea știind că nu ești de vânzare,
Neprețuită ești dar te doresc prea tare
Cum să renunț?
Mai bine moartea cea urâtă,
Decât o fugă rușinoasă...
Aștept victoria și lupta glorioasă,
Să-ți pot răpi pe veci amorul sacru,
Ce nu-i de împrumut sau lesne de primit,
Cer zeilor putere și îndurare,
Să te câștig pe veci
Să-ți fac sfânt de iubire legământ!
(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
doar pe cer
Luna mă privește cum zambesc
Și cum ,naivă, la tine mă gandesc
Și cum ,cu ochii-aprinși ,pe tine te privesc
Și cum ,cu brate largi, pe tine te doresc
iubirea mea aprinsă de tine e ținută
Cînd pe cer iubire cu aripi line cîntă
și cînd aștept la tine o voce așternută
cand o ascult in rămîn de parca aș fi mută
As vrea sa fiu fluture
Când în noapte se-aprind felinare,
Gândul meu zboară departe,spre tine,
M-aș transforma într-un fluture de-aș putea,
Zburând,m-aș așeza la tâmpla ta,
Să te veghez,să-ți fie bine...
Când pe cer se aprind stele
Inima mea bate mai tare,
Vad chipul tău frumos în minte,
Lumina privirii tale,zâmbetul tău.
Iubirea mea e atât de mare
Atât de strălucitoare,
Nici cerul n-o poate atinge,nici magnificul soare..
Cati cunosc oare povara iubirii supreme,
Când lacrima cade,când sufletul doare..
O, draga mea inimă!
O, draga mea inima!
Inima, facuta din petalele uscate ale unor flori moarte,
Flori daruite de tine.
Flori de camp, trandafiri, bujori, crizanteme,
Flori alese.
De cine?
De tine.
De tine, iubitul meu drag.
Mi-e dor de glasul tau,
De energia ta.
Mi-e dor de fiinta ta
Ce se unea cu a mea,
Devenind numai una.
Si era al naibii de frumos!
Ne intrepatrundeam venele,
Arterele, capilarele,
Inimile.
Se nastea o altfel de inima,
Una alcatuita din flori proaspete,
Colorate si inmiresmate.
Ai plecat.
Sau, poate, viata ne-a despartit.
Din nou.
Nu e prima data cand pleci,
Nu va fi nici ultima data cand te vei intoarce.
Dar de ce?
De ce nu stai cu mine?
De ce trebuie sa pleci?
Sa faci ca florile incoltite sa moara
Inlauntrul meu?
Ma doare.
Inima ma doare.
Si pe ea o doare.
Toate florile alea moarte o acapareaza
Si piere.
De fiecare data cand pleci.
Nu a mai ramas nimic.
Nici vene, nici artere,
Nici capilare si nici sange.
Se usuca.
O, draga mea inima, se usuca!
Si, daca ea se usuca,
Eu mai traiesc?!
Regăsire
Vino sa ne regăsim...focul este nestins,
Dorul încă îmi arde adânc în piept!
Într-o îmbrățișare să zburăm spre paradis
Între noi sa nu mai stea al tăcerii deșert...
Buzele înmuiate de vin să ne spună povești fără cuvinte
Pe piele să m-atingi, să-mi desenezi dorințe vii
Să ne lăsăm purtați de-un vint fierbinte
Să ne adie-n jur parfum de vin și.. fantezii.
Cu tine să mă pierd, apoi să mă găsesc
Visul în sfârșit să simt că-l trăiesc
Într-un extaz ce n-ar putea fi descris
Decât la un pahar... din vinul promis...
Promisiunea
Sub cerul nopții, stele plâng în taină,
Te-aștept mereu, cu inima-mi străină.
Prin vise trec, doar tu îmi dai alin,
Promisiunea ta, rămâne-n mine clar destin.
Te-aștept în parc, sub ramuri de castan,
Cu dorul neînvins, în sufletu-mi orfan.
Trec zile lungi și nopți fără cuvinte,
Speranța nu mă lasă, te port mereu în minte.
Întoarce-te, iubito, să fim iar amândoi,
Să-mplinim promisiunea, să fim din nou eroi.
În umbra lunii, stele ne-or veghea,
Iubirea noastră sfântă, mereu va triumfa.
Un alt te iubesc
Credeai că dragostea își schimbă forma
Ori conținutul
Sau jurământul,
Ori portul ce iese din tradiția ei milenară,
Din sate si comune unde iubirea se păstrează fără să moară?
Desigur,tu ești iubirea cea curată,
Frumoasa mea!
De vei pleca să știi că zile multe n-am!
Eu sunt pribeagul ce-și caută iubirea rătăcită
Și să nu crezi că mint vreodată cand vine vorba de amor,
Tu fiind aceea,dulce regăsire,
Ce n-o pot opri!
Te vreau a mea știind că nu ești de vânzare,
Neprețuită ești dar te doresc prea tare
Cum să renunț?
Mai bine moartea cea urâtă,
Decât o fugă rușinoasă...
Aștept victoria și lupta glorioasă,
Să-ți pot răpi pe veci amorul sacru,
Ce nu-i de împrumut sau lesne de primit,
Cer zeilor putere și îndurare,
Să te câștig pe veci
Să-ți fac sfânt de iubire legământ!
(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
doar pe cer
Luna mă privește cum zambesc
Și cum ,naivă, la tine mă gandesc
Și cum ,cu ochii-aprinși ,pe tine te privesc
Și cum ,cu brate largi, pe tine te doresc
iubirea mea aprinsă de tine e ținută
Cînd pe cer iubire cu aripi line cîntă
și cînd aștept la tine o voce așternută
cand o ascult in rămîn de parca aș fi mută
Alte poezii ale autorului
Sufletul și iubirea
Știm că există Dumnezeu, și-atunci există suflet
Ni-l dă o viață să-l purtăm, păzind să nu-l răpunem
Dar ce te faci de-ai să iubești și-a răsărit din suflet
Nu poți din tine să-l gonești, cu reguli nu-l supunem
Nu cred să fie adevăr mai pur decât iubirea
Un sentiment fără cusur, o rază de lumină
Uni-o privesc nedumeriți, se-ascund de ea, se-nchină
Dezechilibru o numesc, se-nchid într-o rutină
Nu-l va primi oricine-n gând, doar suflete-ncercate
Vor ști cum să-l aline blând topind tristețea-n brațe
Gândiți la cei de lângă voi, nu mai priviți departe
Iubirea crește-n suflet sfânt, țineți-o strâns aproape
La tine, la mine
O zi, ca orice zi, e gri sau poate-albastră
Depinde cum privim, în noi sau pe fereastră
Degeaba-i cer senin când dragostea apasă
Tristețile cernind pe inimi flori de gheață
Și-așa mai trece-o zi gândindu-mă la tine
Zburând către pustii se stinge fără tine
Și vine-o altă zi cu-același dor de tine
Plecând se vor grăbi spre visele divine
Copacii arămii cu toamn-aruncă-n mine
Culorile târzii se-amestecă prin mine
Topite-n nuanțe gri un nor adună-n mine
Nu știu de-or mai veni, cândva, zile senine
De ai putea simți iubirea pentru tine
O clipă te-ai opri gândindu-te la mine
Poate-ți vei aminti că te iubesc pe tine
Și nu mă vei goni pe-un colț de amintire
La tine nu mai sunt, tăcerea ne desparte
Cu mine nu mai pot, durerea mă împarte
Jumate nu mai sunt, jumate nu se poate
Întreg cu tine sunt, să-mi fi tu jumătate
Întreb ce să mai răspund
Sunt întrebat de întrebări unde-i răspuns
Știu doar că sufletu-i răpus de o-ntrebare
Poate mai știi, eu nu mai știu unde-a ajuns
Pare că-i pus fără răspuns într-o uitare
Ce să mai fiu golit de suflet, parcă nu-s
Ce să mai știu când nu mai știi, și asta doare
Bătând în gol inima-mi spune că m-am dus
Fără de noi rămân o biată întrebare
Ce să mai caut întrebându-mă răspuns
Ce să mai uit abandonat în alungare
Ce să mai las când toate armele-am depus
Ce să mai ‚da’ când ‚nu’ e pus în acuzare
Ce să întreb dacă nu-mi vindecă răspuns
Ce să mai spun dacă n-aude întrebare
Ce să mai cad lipit de jos, totu-i mai sus
Ce să mai zbor când mă târăsc la întâmplare
Ce să mai azi dacă nu ieri sau în curând
Ce să mai eu dacă-mi lași tu o așteptare
Ce să mai nopți dacă nici zile și nicicând
Cine sunt eu când nu ești tu e condamnare
Nu mă stinge
Te rog nu stinge lumina
E prea întuneric s-adorm
O stea n-a adus strălucirea
În beznă prezentu-i diform
Nu-mi stinge în lacrimă ochii
Lipsindu-mi privirea mă dor
Se-aprinde în vis amintirea
Uitarea mă pierde-n decor
Nu-mi stinge cuvântul pe buze
Storcându-l de miere sonor
Tăcerile strigă confuze
Surzindu-mă liniștea-n cor
Nu-mi stinge din suflet căldura
De gheață s-ajung fără om
Îmi piere strivită măsura
Incert bântuind incolor
În palmă se stinge-așteptarea
Arzând prinde aerul gol
Cu mâna pornind căutarea
Găsesc doar amnezicul dor
Mă caută stinsă iertarea
Să-mi măture gănd cerșetor
Nu poate să-mi șteargă eroarea
Rămân să mă sting visător
Ce să mai fiu
Uitat departe nu mai știu ce să mai fiu
Pierdut e drumul strălucind către lumină
Orbită-i inima zbătându-se-n pustiu
Cărarea viselor arzând-o fără vină
Pășește umbletul adânc părând că-s viu
Lipsit de tine ce să fiu ascuns în beznă
Poate o bufniță zburată-ntr-un târziu
Sau un delfin ce-noată-n oarbă aparență
Dacă mai sunt un om în toate nu mai știu
Cerșind uitării să mă scape de urgență
Iau întrebarea și o-ntreb ce să mai fiu
Surzit de urletul tăcerii n-am prudență
Se-apleacă mâinile golite la pământ
Strângând în palme imposibilă tangență
Dezintegrat mi-adun fărâmele-n cuvânt
S-aștern dorințele strivite de-o absență
În alb și negru strămutat mă plimbă vânt
Rămas cu mine nu mai am nici o valență
Ce-o să mai fiu dacă la tine nu mai sunt
Fugind culorile mă paște o carență
Umbrindu-mi zilele de soare norii plâng
De-atâta ploaie se instituie demență
Neîncetat picuri de dor mă sapă-n gând
O să mai fiu doar în lumina ta prezență
Întind mâna
Întind mâna, e liniște
Adun întuneric în palmă
Alunecând în pori mă condamnă
Strigând lumina ard
Răspunde luna aprinsă
Căutând soare întind mâna
Îngheață printre stele în beznă
Mă retrag să ascult tăcerea
Șoptește visul cu raze
Undeva e totuși lumină
Întind mâna degeaba și cad
Mă primește un nor să mă ploaie
Dacă-i soare ajung curcubeu
Mă trezesc înotând prin noroaie
Întind mâna să nu mă mai scurg
Nu e nimeni și-mi rămâne să plâng
Fremătând de durere mă scutur
Rămân eu risipit în adânc
Unde sunt încep să mă caut
Încet întind mâna, e liniște
Sufletul și iubirea
Știm că există Dumnezeu, și-atunci există suflet
Ni-l dă o viață să-l purtăm, păzind să nu-l răpunem
Dar ce te faci de-ai să iubești și-a răsărit din suflet
Nu poți din tine să-l gonești, cu reguli nu-l supunem
Nu cred să fie adevăr mai pur decât iubirea
Un sentiment fără cusur, o rază de lumină
Uni-o privesc nedumeriți, se-ascund de ea, se-nchină
Dezechilibru o numesc, se-nchid într-o rutină
Nu-l va primi oricine-n gând, doar suflete-ncercate
Vor ști cum să-l aline blând topind tristețea-n brațe
Gândiți la cei de lângă voi, nu mai priviți departe
Iubirea crește-n suflet sfânt, țineți-o strâns aproape
La tine, la mine
O zi, ca orice zi, e gri sau poate-albastră
Depinde cum privim, în noi sau pe fereastră
Degeaba-i cer senin când dragostea apasă
Tristețile cernind pe inimi flori de gheață
Și-așa mai trece-o zi gândindu-mă la tine
Zburând către pustii se stinge fără tine
Și vine-o altă zi cu-același dor de tine
Plecând se vor grăbi spre visele divine
Copacii arămii cu toamn-aruncă-n mine
Culorile târzii se-amestecă prin mine
Topite-n nuanțe gri un nor adună-n mine
Nu știu de-or mai veni, cândva, zile senine
De ai putea simți iubirea pentru tine
O clipă te-ai opri gândindu-te la mine
Poate-ți vei aminti că te iubesc pe tine
Și nu mă vei goni pe-un colț de amintire
La tine nu mai sunt, tăcerea ne desparte
Cu mine nu mai pot, durerea mă împarte
Jumate nu mai sunt, jumate nu se poate
Întreg cu tine sunt, să-mi fi tu jumătate
Întreb ce să mai răspund
Sunt întrebat de întrebări unde-i răspuns
Știu doar că sufletu-i răpus de o-ntrebare
Poate mai știi, eu nu mai știu unde-a ajuns
Pare că-i pus fără răspuns într-o uitare
Ce să mai fiu golit de suflet, parcă nu-s
Ce să mai știu când nu mai știi, și asta doare
Bătând în gol inima-mi spune că m-am dus
Fără de noi rămân o biată întrebare
Ce să mai caut întrebându-mă răspuns
Ce să mai uit abandonat în alungare
Ce să mai las când toate armele-am depus
Ce să mai ‚da’ când ‚nu’ e pus în acuzare
Ce să întreb dacă nu-mi vindecă răspuns
Ce să mai spun dacă n-aude întrebare
Ce să mai cad lipit de jos, totu-i mai sus
Ce să mai zbor când mă târăsc la întâmplare
Ce să mai azi dacă nu ieri sau în curând
Ce să mai eu dacă-mi lași tu o așteptare
Ce să mai nopți dacă nici zile și nicicând
Cine sunt eu când nu ești tu e condamnare
Nu mă stinge
Te rog nu stinge lumina
E prea întuneric s-adorm
O stea n-a adus strălucirea
În beznă prezentu-i diform
Nu-mi stinge în lacrimă ochii
Lipsindu-mi privirea mă dor
Se-aprinde în vis amintirea
Uitarea mă pierde-n decor
Nu-mi stinge cuvântul pe buze
Storcându-l de miere sonor
Tăcerile strigă confuze
Surzindu-mă liniștea-n cor
Nu-mi stinge din suflet căldura
De gheață s-ajung fără om
Îmi piere strivită măsura
Incert bântuind incolor
În palmă se stinge-așteptarea
Arzând prinde aerul gol
Cu mâna pornind căutarea
Găsesc doar amnezicul dor
Mă caută stinsă iertarea
Să-mi măture gănd cerșetor
Nu poate să-mi șteargă eroarea
Rămân să mă sting visător
Ce să mai fiu
Uitat departe nu mai știu ce să mai fiu
Pierdut e drumul strălucind către lumină
Orbită-i inima zbătându-se-n pustiu
Cărarea viselor arzând-o fără vină
Pășește umbletul adânc părând că-s viu
Lipsit de tine ce să fiu ascuns în beznă
Poate o bufniță zburată-ntr-un târziu
Sau un delfin ce-noată-n oarbă aparență
Dacă mai sunt un om în toate nu mai știu
Cerșind uitării să mă scape de urgență
Iau întrebarea și o-ntreb ce să mai fiu
Surzit de urletul tăcerii n-am prudență
Se-apleacă mâinile golite la pământ
Strângând în palme imposibilă tangență
Dezintegrat mi-adun fărâmele-n cuvânt
S-aștern dorințele strivite de-o absență
În alb și negru strămutat mă plimbă vânt
Rămas cu mine nu mai am nici o valență
Ce-o să mai fiu dacă la tine nu mai sunt
Fugind culorile mă paște o carență
Umbrindu-mi zilele de soare norii plâng
De-atâta ploaie se instituie demență
Neîncetat picuri de dor mă sapă-n gând
O să mai fiu doar în lumina ta prezență
Întind mâna
Întind mâna, e liniște
Adun întuneric în palmă
Alunecând în pori mă condamnă
Strigând lumina ard
Răspunde luna aprinsă
Căutând soare întind mâna
Îngheață printre stele în beznă
Mă retrag să ascult tăcerea
Șoptește visul cu raze
Undeva e totuși lumină
Întind mâna degeaba și cad
Mă primește un nor să mă ploaie
Dacă-i soare ajung curcubeu
Mă trezesc înotând prin noroaie
Întind mâna să nu mă mai scurg
Nu e nimeni și-mi rămâne să plâng
Fremătând de durere mă scutur
Rămân eu risipit în adânc
Unde sunt încep să mă caut
Încet întind mâna, e liniște