Despre gură

A nins mult peste suflet cu noapte

Așternându-se iarnă pe toate

Mă ascund între litere moarte

Căutându-mi cuvintele-n fapte

Fremătând biată inimă arde

Ascultând la o poartă departe

Amintirea șoptind ne-ntrebate

A nins mult cu tăceri adresate

Gândul lung meditând se abate

Umblă strâmb printr-e vise abstracte

Mă înfrâng două stele plecate

A nins mult cu secunde-alungate

Întrebând urma tălpii nomade

Îmi răspunde clădind baricade

Înghețând drumul pasului șade

A nins mult astupând orice cale

Fuge timpul crescându-mi etate

Goale ore zburând anulate

Unde sunt nu mai știe nici poate

A nins mult așteptându-ți aproape

Și-are să curgă timpul veșted strâns în noi

Golit de roate bate ceasul doar din arcuri

Se zbate-o inimă uitată prin noroi

S-o-ndepărtăm echilibrat călcând cu tancuri

Și-are să curgă timpul fără vre-un motiv

Pe drum de praf a zăbovit o amintire

Bucăți de vise, răsturnate cad pe zi

Se-adună iar în asfințit, s-aștepte noapte

Și-are să curgă timpul florilor de măr

Lăsând în urmă anotipurile-albastre

Se-ntinde lungă o petală albă-n păr

Rămân desculț lipsit de aripa speranței

Și-are să curgă timpul până la nimic

Strivind cu noapte poarta cerului senină

Plângând uitate doruri  strigă să deschid

Din nepăsare-au să rămână încuiate

Și-are să fugă timpul soarelui pe lună

Și-are să ardă o iubire cale lungă

Și-are să curgă timpul inimi-n țărână

Secat de suflet trupul umblă ca o umbră

Mă caută zilele

Dimineață bat în geam zâmbind 

Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii

Degeaba, înăuntru plutesc umbre

Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă

Zboară în gânduri electrocutând neuronii firavi

Tună și fulgeră cauterizând realitate

Zilele vin și pleacă

Timpul mulge  turmele orelor rătăcite

Înghițind lacom  secundele scurse

Nemulțumit vânează sălbatic speranțe

Le prinde în capcană amăgite

Pregătindu-și festin dramatic

Se-nfruptă meschin cu tristețe

Uscate zilele curg

Se-adună-n clepsidră dune cărunte

Albul crește impertinent

Norii umblă despletiți sur

Plouă cu sete cernind absență

Curcubeul spălăcește voalat uni

Privirea tace strălucind udă

Umblă zilele-n șoaptă

Pășesc timptil către amurg

Le urmăresc lipsind clandestin

Șterg urmele să nu mă vadă

Adun despărțit victorii mărunte

Alergând spre întuneric  impar

Mă ascund în noapte să ard

Zilele-ntreabă unde sunt

Dacă exist, dacă am fost

Poate rezist găsindu-mi rost

Răspunsul tremură anost

Poate lumina cade prost

Zilele nu mă recunosc

Fără să vrei, fără să știi, te-ndrăgostești

Să te iubească cel iubit sigur dorești

Dar ce te faci când doar în vise curg povești

Singur umblând  înstrăinat  nu te găsești

Nu te ajungi, nu mai poftești, nu mai voiești

Singur te-alungi și-apoi te chemi, singur pășești

De dor orbit te otrăvești, te amăgești

N-ai vrea să știi cum este singur să trăiești

Printr-e mulțimi încerci fugind să te lipești

Dar când privești spre umbra ta tot singur ești

Cine-ți șoptește ‚noapte bună’ să-i zâmbești

Cine-ți va spune ‚Te Iubesc’ când te trezești

Îți cere inima flămândă s-o hrănești

Mușcându-ți sufletul de nu o mulțumești

Bătând împinge foc în vene să gonești

Fugind de singur te trimite să-ndrăznești

Când lupți degeaba ți se spune că cerșești

Sufletul, lumea te îndeamnă, să-l golești

Dar ce e unic n-ai să poți să-nlocuiești

Și-atunci pe față zâmbet rece îți vopsești

Ești condamnat singur cu oameni să trăiești

N-ai să vorbești despre iubirea ce-o nutrești

De-ai să grăiești cu umiliț-ai să plătești

Singur asculți tot ce gândești, te cheltuiești

Te-aruncă singur închizându-te-n iubești

Te-a ocupat lipsindu-ți găndul ce gândești

Să te întrebi singur pe tine  cine ești

Să-ți piardă mințile ascunse-n ce iubești

De s-ar putea, singur certând, să-l izgonești

Departe-ajuns să poți oricând să-l ocolești

Să nu stea singur cu tristețea-l împletești

Să-l lași pe singur fără singur, să-l uimești

Ce-ar fi pe singur lângă tine să-l primești

Să nu mai fie-atât de singur, să-l iubești

Lipsindu-i singur să vă pierdeți în povești

Fără de singur să adormi, să te trezești

Să te iubesc pare să fie un blestem

Ca o himeră a sirenelor chemare

Nu reușesc să înțeleg acest infern

Deși se zice că nimic nu-i la-ntâmplare

Plutește gândul ars de vise fără rost

Căzut în orb nu mai găsește nici o cale

Conturbă zâmbetul în palid și anost

Blestemul scutură-ntuneric peste soare

Turbează inima bătând la adăpost

N-o vede nimeni cum oftează în uitare

Blestemul stărilor confuze poartă cost

Exasperat sufletul caută iertare

Consumă umbre amintirile în post

Speranța umblă despletindu-se agale

Voalate urme insinuează că am fost

Prezentul șleampătă lipsit de orientare

Blestemul râde acuzându-mă că-s prost

Privesc situația și-ncerc să-i dau crezare

Deși cunosc o teorie pe de rost

Nu se aplică dacă dragostea e mare

Strivit mă caut despărțindu-mă îngust

Sărind pierdut în trambuline ancestrale

Blestem săgețile de cupidon injust

Blestem secunda travestită în culoare

Cresc ziduri abisale

Prăpăstii șuieră despicând hotarul

Puntea suspină mistuindu-se despletit

Porțile-nchid afară sufletul

Soarele-și caută lumină

Inefabil întunericul crește ofilit

Privirea udă strălucește alegoric

Asfințit duc mâna la tâmplă și cad

În palme arde gheață

Troiene urcă răscolind cerul desculț

Norii stâncoși înțeapă urmele goale

Inchid ochii fugind înăuntru

Furtuni aleargă rătăcit

Seducător vântul înoadă aripi

Zborul descalecă pășind absent

Ascuns în prezent bântui despărțit

Alunecă timpul șoptit

Sapă riduri călcând tot mai alb

Liniștea mă însoțește dormind

Exasperat îi strig să tacă

Ecoul dispare în hotarul abisal

Eram, eram un gând
și vânt eram curgând
sub cer, pe ape dor
și limpede izvor

în lumi ce numai eu
știam, eram mereu
și paj și împărat
și-n vis eram curat.

Dar timpul nemilos
din ce eram m-a scos
și ce doar eu știam
și ce doar eu credeam,

din gând, din vânt, din cer,
din tot ce e mister,
mi-a dat să gust hain,
mi-a spus mereu să vin

să beau din cupă, iar
și iar, secunde cu nectar
și ore să petrec
și luni să le întrec,

în ani să mă grăbesc,
iubiri să îmi găsesc,
căci lumi cum numai eu
le știu, găsesc mereu.

În mintea de copil,
a semănat abil
semințe ce-au rodit
și-un trup au înrobit,

iar gând senin și zbor
și cer sau lin izvor,
s-au stins încet încet
uitate-n acaret.

Și râsul de copil
și zâmbetul subtil
și lacrima prea grea
și gustul de la nea,

cândva demult erau,
în lumi ce mă știau
un suflet visător,
un strigăt călător.

În lumea ce o știți
și eu și voi, grăbiți,
privind spre înapoi
mai suntem eu și voi?

Și eu și voi mai vreți
din cupă să mai beți
nectar furat de timp
din anticul Olimp?

Și eu și voi erați
și eu și voi visați
și eu și voi, și eu
și voi, mereu, mereu.

Şi când speranțe multe mă cuprind,
Gândul deja îmi fuge încet departe.
Visând că în braţe deja eu te prind,
Să te iubesc întreaga noapte.

Tu îmi trezeşti dorinţe multe de amor,
Pe placul meu tu eşti fără îndoială.
Şi într-un târziu eu uit de toate ce mă dor,
Şi te visez că în braţe tu îmi eşti goală.

Eu sunt îndrăgostit de aceste nopţi de toamnă,
Iar tu de mult nu mai eşti o fiinţă aşa timidă.
Eu te visez mereu în fiecare seară doamnă,
Şi focul în inimă la tine să se aprindă.

Şi am să îi fac pe plac acum iubirii tale,
Eu am să fac acum iubirea mea tot ce se poate.
Am să îţi apar iubirea mea acum în a ta cale,
Să mă cunoşti nu doar în vis, ci şi în realitate!

Cu ochii închiși te căutam prin lume

Și nu înțelegeam de ce nu te găsesc 

Când tu de fapt erai parte din stele

Un corp ceresc plutind prin univers.

Mi-am îndreptat privirea către tine

Și parcă străluceai tot mai intens

Atât de aproape, dar atât de departe

Sclipeai pe cerul negru fără sens.

Și parcă toate celelalte stele lângă tine

Se întunecau în semn de sacrificiu

Și împleteau liniștea ascuțită a nopții 

În legământul surd al propriului viciu.

Eram doar noi- eu pe pământ, tu lângă lună 

Nu ne vorbeam decât printre priviri 

Aveam ca martori numai stele stinse

Și un decor pictat din amăgiri.

Cântec de dragoste 

Germinezi în inimi !

Dă-i rod primăverii !

Te strecori pe furiș ,

Luminat doar de lună ,

Rătăcești pe poteci ,

Te ascunzi în frunziș

Tot ce trăieste și-i viață

Te cântă , cântec de dragoste

Și imn îți înalță 

Dragostea și dorul ,

Împăștie reul și norul ,

Ea cheamă lumina

Și cheamă seninul ,

Inima cântă ,

Ochiul visează ,

Doar dragostea-i trează .

                    T.A.D.

e seară
și mângâi iarba din toate parcurile
cartierului tău
sunt morminte
pentru ceea ce nu s-a spus.
luna se reflectă în lacrimi
noaptea
crește monștri pe pielea mea.
deschid jurnalul, trec mâna prin foi
le miros
doar liste de cumpărături.
aici, odată
eram doar noi
când luna se dădea în leagăn
pe pieptul tău.

Cel mai rău, mi-e teamă că-ntr-o noapte

Te voi visa… dar n-am să te recunosc,

Ca o straină ruptă din realitate,

Iar eu n-am sa stiu ce să-ți spun, să recunosc.

Mi-e frică că-ntr-o zi te voi descrie

Ca pe-o poveste spusă de altcineva,

Că-ți voi reduce viața la hârtie

Și n-o să știu că tu… erai a mea.

„Erai atât de vie…”  mint ușor,

Când timpul îmi rescrie amintirea,

Și-n locul tău rămâne-un gol sonor

Ce-și joacă-n mine, fals, nemărginirea.