A nins mult
A nins mult peste suflet cu noapte
Așternându-se iarnă pe toate
Mă ascund între litere moarte
Căutându-mi cuvintele-n fapte
Fremătând biată inimă arde
Ascultând la o poartă departe
Amintirea șoptind ne-ntrebate
A nins mult cu tăceri adresate
Gândul lung meditând se abate
Umblă strâmb printr-e vise abstracte
Mă înfrâng două stele plecate
A nins mult cu secunde-alungate
Întrebând urma tălpii nomade
Îmi răspunde clădind baricade
Înghețând drumul pasului șade
A nins mult astupând orice cale
Fuge timpul crescându-mi etate
Goale ore zburând anulate
Unde sunt nu mai știe nici poate
A nins mult așteptându-ți aproape
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Silvian Costin
Data postării: 17 iulie 2023
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 678
Poezii din aceiaşi categorie
Dilemă
Oare tricoul ce mereu l-am purtat sau l-am aruncat uneori pe pat,
Nu-ți povestește de mine și cum îi e dor de zilele senine ?
Oare pătura ce m-a învelit, în care eu fericită am adormit,
Nu ți-a trezit niciodată fiori și nu te-a întrebat de-ai mei umeri goi ?
Poate aș fi rugat uneori perna sa îți trimită un coșmar
Și să-ți trezescă sufletul o secundă măcar
Aș fi rugat și cana sa își facă de cap și să răstoarne tot pe locul unde-am stat!
Dar e târziu acum și nici măcar ea nimic din tot ce e nu poate schimba
Căci niciun act nu mai are rost când tu atât de rece privirea ți-ai întors…
Declaratie de iubire!
Chiar dacă ești departe
Eu te simt lângă mine,
Și văd cu ochiul minții
Când ți-e rău sau bine
Aștept să treacă ziua
Și seara să-ți șoptesc,
Că-mi ești ființa dragă
Cu tine vreau să trăiesc
Când suntem amàndoi
Și ne ținem de mână,
Atunci mă simt stăpân
Lângă a mea stăpână
Ce bine este-n astă viață
Când El cu Ea se potrivesc,
Și ce ușor trec peste toate
Când zilnic își spun..te iubesc!
Rosa
Eu prea dulce
Tu prea picantă
Asa ca și personalitățile noastre diferite
Ce se atrag
Și în minte îmi sunt tipărite
Amintirile și momentele dragi
Și uite asa mai mult mă atragi
Parfumandu te cu parfumul meu
Ajungi să îți placă mirosul meu
Ce îl vei simti uneori
Și iubirea mea va fi pentru totdeauna aceeasi
Și uite asa mai zburași
În mintea mea de roz fluturași
DIVINITATE
M-a copleșit iubirea ta,
M-a copleșit dragostea ta,
Când o fi să mor
Te rog, nu mă uita.
Eu te-am iubit enorm de mult
Te-am scris în stele cu creion;
Dragostea ta să nu o dai
Din inimă nicicând.
Ador cugetul tău sfânt
Ce nicăieri nu a plecat
A rămas închis pe veci
Iubindu-l Dumnezeu!
ÎNSERAREA VINE
Pe cărării necunoscute
Înserarea vine,
Se destramă în depărtări,
Umbre-n valuri fine.
Cerul nopții e înstelat
Vântul încet adie,
Tott în jur e captivat
De-o tristă melodie
Singur sunt
Și parcă nu-s
Ce simt eu ?
E greu de spus!...
Deși-s mic în univers
Viața mea îi la mare preț.
Strâng în brațe
Tot ce-i falnic și măreț.
Pădurea ,lacul din vale,
Omenirea la un loc
Cerul luminat de stele
Cu toate visele mele.
Visează
Visează cu mine iubito
Cât încă cerul este albastru și-i al nostru...
Lasă-te purtată de visele tale
Ce eu ți le-am trimis decolorate,alb-negru,
Tu pune-le culorile doar
Și spune-mi ce-ți place sau nu
Primește sărutul meu,
Ti-am povestit unde-i locul lui
Pe buzele tale,
Și ține-l acolo o mie de ani,
Ce par o clipă doar,
Mai bine așa,
Și spune-mi ce pot face
Când ești departe de mine,
Sau cum să scap de o mie de suspine..
Visează cu mine iubito
Cât încă cerul este albastru și-i al nostru
Sau poate-i mai bine să poarte culorile tale,
Iubirea noastră-i aproape să se nască,
N-o vom lăsa să moară vreodată....
Eu îți promit ție iar tu îmi vei promite mie,
O mie de vise ,o mie de ani,
Atâtea clipe-mpreună cu noi doi ținându-ne de mână,
Sau îmbrățișați cum îți place
Nu-i oare așa începutul de Rai,
Nu-s îngerii acum printre noi,
Cine știe ar putea să ne spună și nouă ....!
(15 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dilemă
Oare tricoul ce mereu l-am purtat sau l-am aruncat uneori pe pat,
Nu-ți povestește de mine și cum îi e dor de zilele senine ?
Oare pătura ce m-a învelit, în care eu fericită am adormit,
Nu ți-a trezit niciodată fiori și nu te-a întrebat de-ai mei umeri goi ?
Poate aș fi rugat uneori perna sa îți trimită un coșmar
Și să-ți trezescă sufletul o secundă măcar
Aș fi rugat și cana sa își facă de cap și să răstoarne tot pe locul unde-am stat!
Dar e târziu acum și nici măcar ea nimic din tot ce e nu poate schimba
Căci niciun act nu mai are rost când tu atât de rece privirea ți-ai întors…
Declaratie de iubire!
Chiar dacă ești departe
Eu te simt lângă mine,
Și văd cu ochiul minții
Când ți-e rău sau bine
Aștept să treacă ziua
Și seara să-ți șoptesc,
Că-mi ești ființa dragă
Cu tine vreau să trăiesc
Când suntem amàndoi
Și ne ținem de mână,
Atunci mă simt stăpân
Lângă a mea stăpână
Ce bine este-n astă viață
Când El cu Ea se potrivesc,
Și ce ușor trec peste toate
Când zilnic își spun..te iubesc!
Rosa
Eu prea dulce
Tu prea picantă
Asa ca și personalitățile noastre diferite
Ce se atrag
Și în minte îmi sunt tipărite
Amintirile și momentele dragi
Și uite asa mai mult mă atragi
Parfumandu te cu parfumul meu
Ajungi să îți placă mirosul meu
Ce îl vei simti uneori
Și iubirea mea va fi pentru totdeauna aceeasi
Și uite asa mai zburași
În mintea mea de roz fluturași
DIVINITATE
M-a copleșit iubirea ta,
M-a copleșit dragostea ta,
Când o fi să mor
Te rog, nu mă uita.
Eu te-am iubit enorm de mult
Te-am scris în stele cu creion;
Dragostea ta să nu o dai
Din inimă nicicând.
Ador cugetul tău sfânt
Ce nicăieri nu a plecat
A rămas închis pe veci
Iubindu-l Dumnezeu!
ÎNSERAREA VINE
Pe cărării necunoscute
Înserarea vine,
Se destramă în depărtări,
Umbre-n valuri fine.
Cerul nopții e înstelat
Vântul încet adie,
Tott în jur e captivat
De-o tristă melodie
Singur sunt
Și parcă nu-s
Ce simt eu ?
E greu de spus!...
Deși-s mic în univers
Viața mea îi la mare preț.
Strâng în brațe
Tot ce-i falnic și măreț.
Pădurea ,lacul din vale,
Omenirea la un loc
Cerul luminat de stele
Cu toate visele mele.
Visează
Visează cu mine iubito
Cât încă cerul este albastru și-i al nostru...
Lasă-te purtată de visele tale
Ce eu ți le-am trimis decolorate,alb-negru,
Tu pune-le culorile doar
Și spune-mi ce-ți place sau nu
Primește sărutul meu,
Ti-am povestit unde-i locul lui
Pe buzele tale,
Și ține-l acolo o mie de ani,
Ce par o clipă doar,
Mai bine așa,
Și spune-mi ce pot face
Când ești departe de mine,
Sau cum să scap de o mie de suspine..
Visează cu mine iubito
Cât încă cerul este albastru și-i al nostru
Sau poate-i mai bine să poarte culorile tale,
Iubirea noastră-i aproape să se nască,
N-o vom lăsa să moară vreodată....
Eu îți promit ție iar tu îmi vei promite mie,
O mie de vise ,o mie de ani,
Atâtea clipe-mpreună cu noi doi ținându-ne de mână,
Sau îmbrățișați cum îți place
Nu-i oare așa începutul de Rai,
Nu-s îngerii acum printre noi,
Cine știe ar putea să ne spună și nouă ....!
(15 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Alte poezii ale autorului
Anotimpuri
E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă
Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun
Puțin contează când stau singur într-o gară
Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum
Aleargă timpul anotimpul să ne treacă
Iubirea zace aruncată în noroi
Sufletul umblă părăsit, fără de șansă
Privirea caută prin ceață după zori
Turnănd continuu cu tăceri din abundență
Către-anotimpuri de tristețe ne topim
Orbiți de reguli ordonate în absență
Va străluci golul din suflete sublim
Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni
Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi
Le frângem inima ce le-a bătut speranță
Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’
Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul
Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi
Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet
Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi
Se șterge tot ce-a fost culoare-n primăvară
Pierzând și vara fără soare-ntr-un infern
Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă
Ne-ajunge iarna înghețând focul etern
Rosturi
Am întrebat pe soare cum e să arzi milenii
Și mi-a răspuns cu-o rază: ca să trăiți decenii
N-am înțeles răspunsul și-am întrebat și luna
Cum e să fi-nghețată când soare te-ncunună
S-antors cu partea neagră, nu m-a băgat în seamă
Pe semene-i ocupată s-aducă vise-n grabă
Am întrebat o frunză de-i bine-a fi o vară
Răsapunse dându-mi aer: ca să mai cresc o creangă
Am întrebat și apa de ce-i atât de-adâncă
Zice: să-nveți să cauți în mintea ta nătângă
Plecă apoi spre nori, în stropi se-ntoarse-n luncă
Scurgându-se în mări, se-nvârte-n dor de ducă
Am întrebat pământul de-i greu să fie greu
Din plug rânji la mine c-am să-l ajut si eu
Degeaba fug de-aiurea, îl simt, e sub picioare
Oprindu-mă mă-ntreb de mai am întrebare
Ce mi-au răspuns e clar, nimic nu-i fără treabă
Mai am de întrebat de ce îmi ești tu dragă
Și-am întrebat iubirea cum vine nechemată
În inimă mi-a-nfipt fără răspuns săgeată
Și-acum o port în mine, mă-mpunge, mă îmbată
Și-am întrebat săgeata unde-i a ei surată
Mi-a spus: n-a nimerit, căzută e-ntr-o baltă
Totul pare cu rost, numai săgeata-i oarbă
Poate
Poate se-ntoarce ieri
Poate că azi nu plânge
Poate mai pot să sper
Poate să fie mâine
Poate se va-ntâmpla
Poate nici nu există
Poate e-n mintea mea
Poate rămâne tristă
Poate să bată-n porți
Poate-i o lume-nchisă
Poate dețin comori
Poate e doar o fisă
Poate se poate-acum
Cât poate se mai poate
Sau poate-i nicăieri
Și-atunci nimic nu poate
Dar poate n-a uitat
Și poate de se poate
S-ajungem să zâmbim
Un poate-ajuns se poate
Rugăminte
De-au să pornească ploi
Oprește-le să curgă
Cu soare să le stingi
Un curcubeu s-ajungă
Și de-au s-apară nori
Împraștiei, să fugă
S-aduci lumină-n zori
Turnând-o peste umbră
Iar de-ai s-auzi viori
E sufletul ce cântă
Cu zâmbet în culori
Tristețile alungă
De-au să se-ntindă mâini
Lasă-le să te-ajungă
Primește-mbrățișări
Inimi s-auzi cum zburdă
Poate-ai să simți fiori
Amețitor cum urcă
Adună-i că-s comori
Armurile aruncă
Pornit-au rugăminți
Spre cerul ce ascultă
Cu rugă către sfinți
Iubirea să te-ajungă
Singur
Fără să vrei, fără să știi, te-ndrăgostești
Să te iubească cel iubit sigur dorești
Dar ce te faci când doar în vise curg povești
Singur umblând înstrăinat nu te găsești
Nu te ajungi, nu mai poftești, nu mai voiești
Singur te-alungi și-apoi te chemi, singur pășești
De dor orbit te otrăvești, te amăgești
N-ai vrea să știi cum este singur să trăiești
Printr-e mulțimi încerci fugind să te lipești
Dar când privești spre umbra ta tot singur ești
Cine-ți șoptește ‚noapte bună’ să-i zâmbești
Cine-ți va spune ‚Te Iubesc’ când te trezești
Îți cere inima flămândă s-o hrănești
Mușcându-ți sufletul de nu o mulțumești
Bătând împinge foc în vene să gonești
Fugind de singur te trimite să-ndrăznești
Când lupți degeaba ți se spune că cerșești
Sufletul, lumea te îndeamnă, să-l golești
Dar ce e unic n-ai să poți să-nlocuiești
Și-atunci pe față zâmbet rece îți vopsești
Ești condamnat singur cu oameni să trăiești
N-ai să vorbești despre iubirea ce-o nutrești
De-ai să grăiești cu umiliț-ai să plătești
Singur asculți tot ce gândești, te cheltuiești
Te-aruncă singur închizându-te-n iubești
Te-a ocupat lipsindu-ți găndul ce gândești
Să te întrebi singur pe tine cine ești
Să-ți piardă mințile ascunse-n ce iubești
De s-ar putea, singur certând, să-l izgonești
Departe-ajuns să poți oricând să-l ocolești
Să nu stea singur cu tristețea-l împletești
Să-l lași pe singur fără singur, să-l uimești
Ce-ar fi pe singur lângă tine să-l primești
Să nu mai fie-atât de singur, să-l iubești
Lipsindu-i singur să vă pierdeți în povești
Fără de singur să adormi, să te trezești
Din cauză de suflet
Din cauză de suflet mă scufund
Tot mai adânc, încet desprins de realitate
Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund
Tras pân’ la fund de o speranță și un poate
Din cauză de suflet totu-i strâmb
Departe caut să-l aduc cât mai aproape
Cărarea-mi umblă amețită spre amurg
Orbind din cauză de suflet se abate
Din cauză de suflet nu m-ajung
Caut pământ cu rădăcinile-mi uscate
Pierind din mine frunza verde nu mai sunt
S-au veștejit lipsindu-mi zâmbetele toate
Din cauză de suflet am să curg
Topit de dor lacrima fuge-n ploi sărate
Neauzite râuri varsă din cuvânt
O marea tristă de tăceri adânc săpate
Ajung din cauză de suflet absentând
Uitând prezentul în trecut mâine-i un poate
Să mai respir am să mai pot aer visând
Vibrând pe buzele ce tremură cu șoapte
Anotimpuri
E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă
Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun
Puțin contează când stau singur într-o gară
Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum
Aleargă timpul anotimpul să ne treacă
Iubirea zace aruncată în noroi
Sufletul umblă părăsit, fără de șansă
Privirea caută prin ceață după zori
Turnănd continuu cu tăceri din abundență
Către-anotimpuri de tristețe ne topim
Orbiți de reguli ordonate în absență
Va străluci golul din suflete sublim
Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni
Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi
Le frângem inima ce le-a bătut speranță
Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’
Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul
Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi
Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet
Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi
Se șterge tot ce-a fost culoare-n primăvară
Pierzând și vara fără soare-ntr-un infern
Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă
Ne-ajunge iarna înghețând focul etern
Rosturi
Am întrebat pe soare cum e să arzi milenii
Și mi-a răspuns cu-o rază: ca să trăiți decenii
N-am înțeles răspunsul și-am întrebat și luna
Cum e să fi-nghețată când soare te-ncunună
S-antors cu partea neagră, nu m-a băgat în seamă
Pe semene-i ocupată s-aducă vise-n grabă
Am întrebat o frunză de-i bine-a fi o vară
Răsapunse dându-mi aer: ca să mai cresc o creangă
Am întrebat și apa de ce-i atât de-adâncă
Zice: să-nveți să cauți în mintea ta nătângă
Plecă apoi spre nori, în stropi se-ntoarse-n luncă
Scurgându-se în mări, se-nvârte-n dor de ducă
Am întrebat pământul de-i greu să fie greu
Din plug rânji la mine c-am să-l ajut si eu
Degeaba fug de-aiurea, îl simt, e sub picioare
Oprindu-mă mă-ntreb de mai am întrebare
Ce mi-au răspuns e clar, nimic nu-i fără treabă
Mai am de întrebat de ce îmi ești tu dragă
Și-am întrebat iubirea cum vine nechemată
În inimă mi-a-nfipt fără răspuns săgeată
Și-acum o port în mine, mă-mpunge, mă îmbată
Și-am întrebat săgeata unde-i a ei surată
Mi-a spus: n-a nimerit, căzută e-ntr-o baltă
Totul pare cu rost, numai săgeata-i oarbă
Poate
Poate se-ntoarce ieri
Poate că azi nu plânge
Poate mai pot să sper
Poate să fie mâine
Poate se va-ntâmpla
Poate nici nu există
Poate e-n mintea mea
Poate rămâne tristă
Poate să bată-n porți
Poate-i o lume-nchisă
Poate dețin comori
Poate e doar o fisă
Poate se poate-acum
Cât poate se mai poate
Sau poate-i nicăieri
Și-atunci nimic nu poate
Dar poate n-a uitat
Și poate de se poate
S-ajungem să zâmbim
Un poate-ajuns se poate
Rugăminte
De-au să pornească ploi
Oprește-le să curgă
Cu soare să le stingi
Un curcubeu s-ajungă
Și de-au s-apară nori
Împraștiei, să fugă
S-aduci lumină-n zori
Turnând-o peste umbră
Iar de-ai s-auzi viori
E sufletul ce cântă
Cu zâmbet în culori
Tristețile alungă
De-au să se-ntindă mâini
Lasă-le să te-ajungă
Primește-mbrățișări
Inimi s-auzi cum zburdă
Poate-ai să simți fiori
Amețitor cum urcă
Adună-i că-s comori
Armurile aruncă
Pornit-au rugăminți
Spre cerul ce ascultă
Cu rugă către sfinți
Iubirea să te-ajungă
Singur
Fără să vrei, fără să știi, te-ndrăgostești
Să te iubească cel iubit sigur dorești
Dar ce te faci când doar în vise curg povești
Singur umblând înstrăinat nu te găsești
Nu te ajungi, nu mai poftești, nu mai voiești
Singur te-alungi și-apoi te chemi, singur pășești
De dor orbit te otrăvești, te amăgești
N-ai vrea să știi cum este singur să trăiești
Printr-e mulțimi încerci fugind să te lipești
Dar când privești spre umbra ta tot singur ești
Cine-ți șoptește ‚noapte bună’ să-i zâmbești
Cine-ți va spune ‚Te Iubesc’ când te trezești
Îți cere inima flămândă s-o hrănești
Mușcându-ți sufletul de nu o mulțumești
Bătând împinge foc în vene să gonești
Fugind de singur te trimite să-ndrăznești
Când lupți degeaba ți se spune că cerșești
Sufletul, lumea te îndeamnă, să-l golești
Dar ce e unic n-ai să poți să-nlocuiești
Și-atunci pe față zâmbet rece îți vopsești
Ești condamnat singur cu oameni să trăiești
N-ai să vorbești despre iubirea ce-o nutrești
De-ai să grăiești cu umiliț-ai să plătești
Singur asculți tot ce gândești, te cheltuiești
Te-aruncă singur închizându-te-n iubești
Te-a ocupat lipsindu-ți găndul ce gândești
Să te întrebi singur pe tine cine ești
Să-ți piardă mințile ascunse-n ce iubești
De s-ar putea, singur certând, să-l izgonești
Departe-ajuns să poți oricând să-l ocolești
Să nu stea singur cu tristețea-l împletești
Să-l lași pe singur fără singur, să-l uimești
Ce-ar fi pe singur lângă tine să-l primești
Să nu mai fie-atât de singur, să-l iubești
Lipsindu-i singur să vă pierdeți în povești
Fără de singur să adormi, să te trezești
Din cauză de suflet
Din cauză de suflet mă scufund
Tot mai adânc, încet desprins de realitate
Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund
Tras pân’ la fund de o speranță și un poate
Din cauză de suflet totu-i strâmb
Departe caut să-l aduc cât mai aproape
Cărarea-mi umblă amețită spre amurg
Orbind din cauză de suflet se abate
Din cauză de suflet nu m-ajung
Caut pământ cu rădăcinile-mi uscate
Pierind din mine frunza verde nu mai sunt
S-au veștejit lipsindu-mi zâmbetele toate
Din cauză de suflet am să curg
Topit de dor lacrima fuge-n ploi sărate
Neauzite râuri varsă din cuvânt
O marea tristă de tăceri adânc săpate
Ajung din cauză de suflet absentând
Uitând prezentul în trecut mâine-i un poate
Să mai respir am să mai pot aer visând
Vibrând pe buzele ce tremură cu șoapte