A nins mult

Uscată curge liniștea-n vene

Secunda bate lipsită de timp

Ochii fixează nesfârșit cerul

Drumul e lung fără stele

Poarta răsare orbitor în beznă

Deschide tăcută hotarul etern

Ascultător sufletul pășește vrăjit

Numără mut treptele infinite

Un muget sparge liniștea

Mâini ascuțite apucă  și trag

Zgârie fierbinte urlând infernal

Căderea aprinde-ntuneric

Pământul înghite lăsând oase goale

Ascunde rânjetul înghețat

Ceasul tremură inutil

Întors la etern timpul dispare

Trezește-te....trezește-te.... e doar un coșmar

Ochii tremură privind în gol

Ce e?... Cine?....Ce?

Va fi mai încolo......va fi...

A fi nu va mai fi

Deocamdată e bine

Din ochi scânteile vorbesc fără cuvânt

Ți-aduc sclipirile fierbinte mărturie

Tăcut privirea îți grăiește cercetând

Dar nu te-atinge a  iubirii glăsuire

Mă strigă liniștea-nghețată cugetând

Ecoul tremură căzut în agonie

Pe buze tace adevărul suspinând

Așteaptă găndul nerostit călătorie

Ascult tăcerea destrămată din cuvânt

Îndrăgostit visele-mi cântă melodie

Îngrămădite le adun sedimentând

Nepăsător cerneala curge pe hârtie

Ascunse-n pagini mor cuvinte fremătând

Tăcerea-și caută un loc în poezie

Umbrite ard fără lumina fumegând

Sfârșesc tăcute recitând melancolie

Din poze clipa mă privește surâzând

Imagini mute povestesc cu fantezie

Rămân să caut o prezență absentând

Se-aud cuvintele tăcute-n amintire

Întreabă-mă ce fac, ce mă apasă

Întreabă-mă de știu drumul acasă

Întreabă-mă de simt ce mai e viață

Întreabă-mă cât încă îmi mai pasă

Întreabă-mă ce văd, ce am în față

Întreabă-mă de inima albastră

Întreabă-mă s-o prind unde se-agață

Întreabă-mă-ncurând altfel îngheață

Întreabă-mă ce-s norii din fereastră

Întreabă-mă de florile din glastră

Mă-ntreabă când le iei cu tine-acasă

Stau rupte de tăcere-n apă stoarsă

Întreabă-mă de ploile căzute

Fierbinți caută inima să-ți ude

Mă-ntreabă  când ajungă să o sărute

Să afli ce e dor, cât sunt de multe

Întreabă-te de când n-ai întrebat

Întreabă-mă pe mine ce-a urmat

Întreabă-mă să-ți spun cât te-am visat

Răspund la întrebări și ne-ntrebat

Întreabă-mă de tine să te-ntreb

Întreabă-mă cu sufletul să sper

Întreabă-mă cu ochii s-ating cer

Întreabă-mă orice să pot să-ntreb

Întreabă-mă de aer, de pământ

Întreabă-mă-nainte să m-ascund

Întrebă-mă mereu, vreau să te-aud

Întrebă-mă să-ntreb și apoi s-ascult

Tu ești scânteia ce aprinde infinit

În ochii tăi sclipește dulce primăvară

Seducător stelele tale m-au vrăjit

Aprins e focul de lumina ta solară

Tu ești aceea și mi-e dorul încolțit

Crește visând șoaptele nopților de vară

Uimit e soarele căzut în asfințit

E dimineață când privirea ta mă chiamă

Tu ești povestea de-nceput fără sfârșit

Tu ești răspunsul la-ntrebarea cardinală

Mă rătăcesc fără de tine risipit

Nici că mai simt durerea timpului ce zboară

Eu sunt trecut vibrând pe strune răscolit

Nu ești aici s-auzi din suflet o vioară

Fără un sens caut destinul rătăcit

Tristețea crește posedând irațională

Mă caută zilele

Dimineață bat în geam zâmbind 

Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii

Degeaba, înăuntru plutesc umbre

Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă

Zboară în gânduri electrocutând neuronii firavi

Tună și fulgeră cauterizând realitate

Zilele vin și pleacă

Timpul mulge  turmele orelor rătăcite

Înghițind lacom  secundele scurse

Nemulțumit vânează sălbatic speranțe

Le prinde în capcană amăgite

Pregătindu-și festin dramatic

Se-nfruptă meschin cu tristețe

Uscate zilele curg

Se-adună-n clepsidră dune cărunte

Albul crește impertinent

Norii umblă despletiți sur

Plouă cu sete cernind absență

Curcubeul spălăcește voalat uni

Privirea tace strălucind udă

Umblă zilele-n șoaptă

Pășesc timptil către amurg

Le urmăresc lipsind clandestin

Șterg urmele să nu mă vadă

Adun despărțit victorii mărunte

Alergând spre întuneric  impar

Mă ascund în noapte să ard

Zilele-ntreabă unde sunt

Dacă exist, dacă am fost

Poate rezist găsindu-mi rost

Răspunsul tremură anost

Poate lumina cade prost

Zilele nu mă recunosc

Târziu să fie oare pentru mine?

Pierdut să fie timpul pentru noi?

Să fie vinovată doar distanța?

Contează doar cât suflet arde-n noi

Găsesc durere-ascunsă-n a iubi

Mă tulbură ce poate-aduce verbul

Norocul către unii a zâmbit

În doi le-a fericit viața sorocul

Pare că soarta e un cinic joc de zar

Niciun profet nu mi-a răspuns cine le-aruncă

Uni-au primit nemăsurat norocu-n car

Alții îl caută gonind fără s-ajungă

Trei picături de fericire-am în pahar

Din ele una s-a uscat subit pe buze

Am reușit cumva să gust, dar e amar

Credeam că-i miere-această dulce-amărăciune

pesemne că anestezistul acela bărbos

(duhnind a Rasputin Vodka 1 Liter 70% volume!)
nu-i administrase doza ideală
de anestezic
se mai întâmplă
(arătaţi-mi omul perfect şi-mi scot pălăria!)
dar puteau să existe şi alte cauze
independente de alcoolemia anestezistului
căci omul urla ca din gură de şarpe
încă nu ţi-am scos nimic, îl dojeneşte chirurgul
chestia asta mişcătoare te doare
- mă doare
dar asta
- şi asta
Eli, Eli, lama sabahtani -
O.K
deschidem Cutia Pandorii
numai încetează pentru Dumnezeu
cu ţipătele astea
iar voi ce vă uitaţi ca proastele
adrenalină!!!
asistentele levitează
perfuziile clocotesc în flacoane
pulsul atinge cote inimaginabile
cad monitoarele
dispare durerea
doctorul îşi şterge transpiraţia de pe frunte
„să fiu al dracului, murmură sufletul
de pe margine geamului,
am rămas singur”

• Cine oare te privești,
• Cine oare îți vorbește,
• Cine oare te alina,
• Cine oare îți zimbeste,
• Cine oare te iubește,
• Gindul meu spre tine vine.
• Și sufletul iar îmi plînge.
• Cine oare e ca mine.
• Cine Cine Cine
• Sufletul meu tot îmi plînge.
• Inima mi se rasfringe.
• Cine oare e ca mine.
• Cine Cine?
• Oare cine....

Fata mea n-a vrut să fie zână,

Nici umbră de vis în poeme goale.

A vrut să fie rană deschisă,

Și adevăr crud, sculptat în oase.

Fata mea n-a vrut să fie lumină,

Căci lumina se vinde pe colțuri de stradă.

A ales întunericul, ca pe un pat,

Unde doar inimile arse o întreabă.

Fata mea n-a vrut să fie iubită,

Ci doar privită ca un blestem.

Un chip care trece prin lume

Ca un cuțit învelit în parfum.

Am stat treaz într-o noapte comună,

stând la vorbă cu această Lună.

Ea îmi povestea de Soare,

iar eu , de tine.

Ea îmi povestea de stele,

eu , de ochii tăi lumini alpine.

Ea îmi povestea de razele ei la amurg,

eu , de buzele tale,

cum, în seara aceea,

pe ale mele se scurg.

De-ai ști... de-ai sti cât mi-e de dor...

Mi-e dor de al tău vin dulceag

De parfumul lui, după care aș putea să mor...

Sa imi dispară fumul de țigară din al nopții prag.

Mi-e dor... de cum "mă îmbatai"

Când îmi turnai muza ta în pahar...

Cum sărutându-mă gustam o parte din rai

Și mă îmbrățișai de dragă ce-ți eram....

Mi-e dor... și nu pot decât să imi revin, să mă complac

Cu ideea că sufletu-mi va rămâne de dor prăfuit

Mult timp de-acum încolo... până peste timp

Ca sticla ce-am savurat-o în doi... de vin învechit...

Mi-e dor și pot doar să te scriu... mâna mi-e rece

Oare n-ai putea să-mi treci... în trecere?....

Cu o îmbrățișare toată să mă încălzești 

Cu-n vin bun din crama ta, sufletul de dor să-l vindeci....?