A nins mult
A nins mult peste suflet cu noapte
Așternându-se iarnă pe toate
Mă ascund între litere moarte
Căutându-mi cuvintele-n fapte
Fremătând biată inimă arde
Ascultând la o poartă departe
Amintirea șoptind ne-ntrebate
A nins mult cu tăceri adresate
Gândul lung meditând se abate
Umblă strâmb printr-e vise abstracte
Mă înfrâng două stele plecate
A nins mult cu secunde-alungate
Întrebând urma tălpii nomade
Îmi răspunde clădind baricade
Înghețând drumul pasului șade
A nins mult astupând orice cale
Fuge timpul crescându-mi etate
Goale ore zburând anulate
Unde sunt nu mai știe nici poate
A nins mult așteptându-ți aproape
Category: Love poems
All author's poems: Silvian Costin
Date of posting: 17 июля 2023
Added in favorites: 1
Views: 697
Poems in the same category
,,Uită nostalgia" în islandeză
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
Gleymdu nostalgíu!
Snjótárið meðal snjódropa
Það hefur alltaf tilgang,
Það er bergmál af vetrinum sem er liðinn,
Það sem vekur ekki lengur glataðan draum.
Gleymdu nostalgíu,
Engin fleiri tár!
Alltaf að syngja
Vorið þitt!
Gleymdu nostalgíu
þátíð,
Syngdu gleði
Að við hittumst.
Gömul ást skilur eftir minningar,
En einnig opnar leiðir að nýjum ástum.
Sólin virðist stundum brosandi.
Gleymdu nostalgíu,
Ekki tala um hana
Og frá bláum augum
Þurrkaðu tárin þín!
Gleymdu nostalgíu,
Það er fortíðarefni,
Syngdu gleði
Að við hittumst.
Gleymdu nostalgíu,
Engin fleiri tár!
Alltaf að syngja
Vorið þitt!
Gleymdu nostalgíu,
Ekki tala um hana
Og frá bláum augum
Þurrkaðu tárin þín!
Og frá bláum augum
Þurrkaðu tárin þín!
Gleymdu nostalgíu,
Engin fleiri tár!
Alltaf að syngja
Vorið þitt!
Gleymdu nostalgíu
þátíð,
Syngdu gleði
Að við hittumst.
Gleymdu nostalgíu!
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură
Să îmi spui iubito de mă mai iubeşti,
Să îmi spui iubito de mă mai doreşti.
Mi-ai spus că mă iubeşti precum o floare,
Precum şi cerul e droit mereu de soare.
Mi-ai spus iubito că sunt îngerul tău,
Căci eu am fost şi eu voi fii mereu.
Cel ce te călăuzeşte spre Calea Lactee,
La început aşa mi-ai spus femeie.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură,
Am înţeles când tu m-ai sărutat pe gură.
Căci tu vei sta iubito lângă mine,
Căci fără dragoste tu nu mai ai zile senine!
În amintire
Te voi păstra în amintirea mea
Ca cea mai luminoasă stea din cer,
Si îmi voi aminti în fiecare noapte
C-ai fost un vis... atât de efemer...
Voi da uitării prin durere și prin chin,
Nopți nedormite și nopţi plânse,
Cuvinte grele și pline de venin
Împreună cu visele mele învinse.
Voi uita rănile ce nu se tămăduiesc
Și inima mea în veșnică agonie,
Ochii tăi în care mi-era frică să privesc,
Plini de dispreț şi uneori mânie.
Eu voi uita cu înverşunare
Că nici o zi nu m-ai prețuit
Că nu mi-ai fost un strop de alinare
Că nepăsarea ta zâmbetul mi-a pierit.
Te voi păstra frumos în amintirea mea
Voi ţine minte cum subtil zâmbeai,
Nu-ţi voi uita nicicând atingerea
Atunci când în brațe cu drag mă țineai.
În amintire te voi păstra frumos mereu
Deși tăcerea ți-ai așternut peste sufletul meu
Lăsându-mă in frig... fără de cele promise
Să rezist, trebuind să mă încălzesc cu vise.
De-ai veni
Vino, dragă-n codrul verde
Să ne-ascundem de-ale lumii,
Și sub creanga răsfirată
Să cântăm o odă lunii.
În câmpia cea întinsă
S-alergăm ca doi copii,
Iar sub scutul cel de lună
Codrii să răsune vii.
Să răsune un cer negru
Peste-al nostru creștet alb,
Mii de stele să lucească
Cu veșmântul lor cel dalb.
Timpul
De ce treci aşa de iute,
Şi mă faci să par bătrân,
Peste clipe zeci şi sute,
Să nu pot să fiu stăpân?
Zile, ani, veacuri şi ere,
Sunt ai tăi copii despotici,
Ce-mi transformă în himere,
Vise, dragoste, putere.
Cu voci de orologii mă-nspăimânţi,
Clepsidra mi-o impui ca judecată,
Şi ale mele rugăminţi fierbinţi,
Le aud în vremuri de-altădată.
În găuri negre vreau să mă arunc,
Şi în vârtejuri să mă înfirip,
În univers ori haos să ajung,
Acolo unde timpul e nimic.
Ceasul îl bătea pe șapte!
Tot timpul îmi aduc aminte
Cum iubirea vieții mi-am aflat,
Și cât de mult timp a trecut
De când am devenit bărbat
Eram pe-atunci doi bobocei
Veniți la studii, la facultate,
Te-am întâlnit pe lângă tei
Când ceasul îl bătea pe șapte
Era o seară puțin răcoroasă
Ce anunța că iarna ușor vine,
Și minte țin ce fericit am fost
Să stau pe bancă, doar cu tine
Aici eu te-am atins pe mână
Și m-ai lăsat să-ți admir ochii,
De ei m-am simțit îndrăgostit
Și-am îndrăznit să mă apropii
Nu te-ai retras și m-ai lăsat
În brațe strâns eu să te țin,
Și mai departe chiar am mers
Și un sărut furat eu să obțin
Povestea noastră de iubire
De-aici de pe alee a început,
Și o trăim și azi ca-n prima zi
Chiar dacă tinerețea a trecut
.......................
Timpul s-a scurs, noi am rămas
Să ne iubim să fim îndrăgostiți,
Și nimeni și nimic nu ne-a clintit
Să ne urmăm destinul, să fim fericiți!
,,Uită nostalgia" în islandeză
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
Gleymdu nostalgíu!
Snjótárið meðal snjódropa
Það hefur alltaf tilgang,
Það er bergmál af vetrinum sem er liðinn,
Það sem vekur ekki lengur glataðan draum.
Gleymdu nostalgíu,
Engin fleiri tár!
Alltaf að syngja
Vorið þitt!
Gleymdu nostalgíu
þátíð,
Syngdu gleði
Að við hittumst.
Gömul ást skilur eftir minningar,
En einnig opnar leiðir að nýjum ástum.
Sólin virðist stundum brosandi.
Gleymdu nostalgíu,
Ekki tala um hana
Og frá bláum augum
Þurrkaðu tárin þín!
Gleymdu nostalgíu,
Það er fortíðarefni,
Syngdu gleði
Að við hittumst.
Gleymdu nostalgíu,
Engin fleiri tár!
Alltaf að syngja
Vorið þitt!
Gleymdu nostalgíu,
Ekki tala um hana
Og frá bláum augum
Þurrkaðu tárin þín!
Og frá bláum augum
Þurrkaðu tárin þín!
Gleymdu nostalgíu,
Engin fleiri tár!
Alltaf að syngja
Vorið þitt!
Gleymdu nostalgíu
þátíð,
Syngdu gleði
Að við hittumst.
Gleymdu nostalgíu!
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură
Să îmi spui iubito de mă mai iubeşti,
Să îmi spui iubito de mă mai doreşti.
Mi-ai spus că mă iubeşti precum o floare,
Precum şi cerul e droit mereu de soare.
Mi-ai spus iubito că sunt îngerul tău,
Căci eu am fost şi eu voi fii mereu.
Cel ce te călăuzeşte spre Calea Lactee,
La început aşa mi-ai spus femeie.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură,
Am înţeles când tu m-ai sărutat pe gură.
Căci tu vei sta iubito lângă mine,
Căci fără dragoste tu nu mai ai zile senine!
În amintire
Te voi păstra în amintirea mea
Ca cea mai luminoasă stea din cer,
Si îmi voi aminti în fiecare noapte
C-ai fost un vis... atât de efemer...
Voi da uitării prin durere și prin chin,
Nopți nedormite și nopţi plânse,
Cuvinte grele și pline de venin
Împreună cu visele mele învinse.
Voi uita rănile ce nu se tămăduiesc
Și inima mea în veșnică agonie,
Ochii tăi în care mi-era frică să privesc,
Plini de dispreț şi uneori mânie.
Eu voi uita cu înverşunare
Că nici o zi nu m-ai prețuit
Că nu mi-ai fost un strop de alinare
Că nepăsarea ta zâmbetul mi-a pierit.
Te voi păstra frumos în amintirea mea
Voi ţine minte cum subtil zâmbeai,
Nu-ţi voi uita nicicând atingerea
Atunci când în brațe cu drag mă țineai.
În amintire te voi păstra frumos mereu
Deși tăcerea ți-ai așternut peste sufletul meu
Lăsându-mă in frig... fără de cele promise
Să rezist, trebuind să mă încălzesc cu vise.
De-ai veni
Vino, dragă-n codrul verde
Să ne-ascundem de-ale lumii,
Și sub creanga răsfirată
Să cântăm o odă lunii.
În câmpia cea întinsă
S-alergăm ca doi copii,
Iar sub scutul cel de lună
Codrii să răsune vii.
Să răsune un cer negru
Peste-al nostru creștet alb,
Mii de stele să lucească
Cu veșmântul lor cel dalb.
Timpul
De ce treci aşa de iute,
Şi mă faci să par bătrân,
Peste clipe zeci şi sute,
Să nu pot să fiu stăpân?
Zile, ani, veacuri şi ere,
Sunt ai tăi copii despotici,
Ce-mi transformă în himere,
Vise, dragoste, putere.
Cu voci de orologii mă-nspăimânţi,
Clepsidra mi-o impui ca judecată,
Şi ale mele rugăminţi fierbinţi,
Le aud în vremuri de-altădată.
În găuri negre vreau să mă arunc,
Şi în vârtejuri să mă înfirip,
În univers ori haos să ajung,
Acolo unde timpul e nimic.
Ceasul îl bătea pe șapte!
Tot timpul îmi aduc aminte
Cum iubirea vieții mi-am aflat,
Și cât de mult timp a trecut
De când am devenit bărbat
Eram pe-atunci doi bobocei
Veniți la studii, la facultate,
Te-am întâlnit pe lângă tei
Când ceasul îl bătea pe șapte
Era o seară puțin răcoroasă
Ce anunța că iarna ușor vine,
Și minte țin ce fericit am fost
Să stau pe bancă, doar cu tine
Aici eu te-am atins pe mână
Și m-ai lăsat să-ți admir ochii,
De ei m-am simțit îndrăgostit
Și-am îndrăznit să mă apropii
Nu te-ai retras și m-ai lăsat
În brațe strâns eu să te țin,
Și mai departe chiar am mers
Și un sărut furat eu să obțin
Povestea noastră de iubire
De-aici de pe alee a început,
Și o trăim și azi ca-n prima zi
Chiar dacă tinerețea a trecut
.......................
Timpul s-a scurs, noi am rămas
Să ne iubim să fim îndrăgostiți,
Și nimeni și nimic nu ne-a clintit
Să ne urmăm destinul, să fim fericiți!
Other poems by the author
Aceeași
Acasă, de ar fi aceeași casă
La drum, dacă ar fi același drum
Deși petrecem timpul scurt pe-aceeași lume
Nu împărțim aceleași pagini pe-un album
Cu-aceeași cană de-am sorbi de sete apă
Nisipul fin de-am măsura cu-același pas
Deși pe cer se-arată-n noapte-aceeași lună
Numai în vise noi dansăm același vals
Șezând la masă, de ar fi aceeași masă
Neagră sau alb-aceeași pâine să-mpărțim
Deși pământul ne rodește-aceeași hrană
Gustul amar îmi lasă trist al meu destin
Zâmbete calde-ar lumina aceleași zile
Lacrimi ar curge împărțind același loc
Din nori căzând udă pământu-aceeași ploaie
Tristă la mine pe obraz o simt curgând
Trăind în doi ne-am bucura-n aceleași clipe
Tot noi oftând ne-am întrista-n același timp
Deși prin noi aceleași ceasuri bat secunde
Zilele nu ne-aduc același anotimp
În două suflete-ar vibra aceeași taină
Inimi ar bate-același cântec fremătând
Deși vorbim de când ne știm aceeași limbă
Fără de sens a devenit acel cuvânt
Unde ești tu dragă mămică?
Lăsata-i șoapta nerostită și-ai plecat
Liniștea-i singură pășind nedumerită
Nu se aude glasul dulce fermecat
Prin casă umblă amintirea despărțită
La geamuri soarele cedează ferecat
Lumina tace ascunzându-se rănită
E întuneric fremătând îndurerat
Lipsesc scânteile din ochii tăi mămică
În beznă scaunul așteaptă lângă pat
Ușa așteaptă mâna caldă s-o deschidă
Aștept și eu cu întrebări dezorientat
Unde ești tu să-mi dai povață iscusită
Caut albumul prin sertare derutat
Acolo încă mai zâmbești dragă mămică
Pozele scutură din mine un oftat
Aveai podoaba tinereții înflorită
Prin curte iarba vălurește delicat
Grădina zace ofilindu-se umbrită
Copacii murmură-ntrebându-se mirat
Unde e doamna ce uda florile-n tindă
Ploile caută spre cer înfiorat
Lacrima curge-n rădăcina adormită
Se-aude umbra tremurând îngrijorat
Ar vrea să știe că ni-i calea pietruită
În casa cerului degrabă te-ai mutat
Lăsând durerea să brăzdeze ascuțită
Sub lespezi timpul se oprește înghețat
Poate din rai ne poți vedea dragă mămică
Și totuși
Aproape și totuși departe
În suflet și totuși e noapte
Nu-i cale și totuși se zbate
Grea inima totuși mai bate
Speranțe și totuși deșarte
Curg lacrimi și totuși uscate
În brațe și totuși visate
Și totuși te simt zi și noapte
Perfectă și totuși povară
Iubire și totuși otravă
În flăcări și totuși zăpadă
Și totusi mă arde degrabă
Vorbește și totuși nu spune
Ascultă și totuși n-aude
Prezenta și totuși nici-unde
Și totuși o simt chiar de nu e
Deschisă și totuși nu-i poartă
Nu-s aripi și totuși te-nalță
Iubire și totuși mă-ngheață
Și totuși aștept fără șansă
Nu mai ating pământul
Călcând nisipul mișcător se-ascunde timpul
Șoptește valul povestind strălucitor
Plutind departe am uitat unde-i pământul
Vâslește sufletul mințit amăgitor
Privind o stea speranța caută prezentul
În așteptare se topește viitor
Zburând incert gândul descalecă pământul
Orbit de patimă lipsesc rătăcitor
Mă cuceresc troiene-abrupte de albastru
Lumina umblă prin abisul visător
Îngheață urmele impar călcând sihastru
Fuge pământul de sub tălpi amețitor
Strivit de umbră curge-n lacrimă trecutul
Prin amintire hoinăresc otrăvitor
Biată ființă ce întunecă pământul
Interpretând propria viață spectator
Din început crește-ncolțit deja sfârșitul
Mă sapă razele furtunilor de dor
Nu mai ating cu rădăcinile pâmăntul
Uscate zilele rănesc îngrozitor
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tine de-am uitat ce e acasă
Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă
Mă caut singur rătăcind fără de șansă
Ștergându-mi urmele mă mistuie distanță
Mi-e dor de primăvara dulce și curioasă
Sămânța oarbă încolțindu-mi la fereastră
Așteaptă florile uitând să înflorească
Lumina soarelui sperând să le stropească
Mi-e dor și doare de când inima-i albastră
Bătând în gol vibrează singură furioasă
Accelerând se zvârcolește dând să iasă
Împinge-n vene focul dorului țâfnoasă
Mi-e dor de zâmbetele buzelor vrăjite
Prin vise tremură cuvintele șoptite
Murind ucise-n diminețile grăbite
Le-aștern pe paginile celor nerostite
Mi-e dor de stelele privirilor tacite
Lipsindu-mi razele-ntunericul mă-nghite
Se-neacă zilele stingându-se rănite
Lăsându-mi nopțile să umble chinuite
Mi-e dor de timpurile tale despletite
Pletele-n aripile văntului trezite
Plutesc în gândurile mele rătăcite
Speranțe șubrede târându-se zdrobite
Din cauză de suflet
Din cauză de suflet mă scufund
Tot mai adânc, încet desprins de realitate
Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund
Tras pân’ la fund de o speranță și un poate
Din cauză de suflet totu-i strâmb
Departe caut să-l aduc cât mai aproape
Cărarea-mi umblă amețită spre amurg
Orbind din cauză de suflet se abate
Din cauză de suflet nu m-ajung
Caut pământ cu rădăcinile-mi uscate
Pierind din mine frunza verde nu mai sunt
S-au veștejit lipsindu-mi zâmbetele toate
Din cauză de suflet am să curg
Topit de dor lacrima fuge-n ploi sărate
Neauzite râuri varsă din cuvânt
O marea tristă de tăceri adânc săpate
Ajung din cauză de suflet absentând
Uitând prezentul în trecut mâine-i un poate
Să mai respir am să mai pot aer visând
Vibrând pe buzele ce tremură cu șoapte
Aceeași
Acasă, de ar fi aceeași casă
La drum, dacă ar fi același drum
Deși petrecem timpul scurt pe-aceeași lume
Nu împărțim aceleași pagini pe-un album
Cu-aceeași cană de-am sorbi de sete apă
Nisipul fin de-am măsura cu-același pas
Deși pe cer se-arată-n noapte-aceeași lună
Numai în vise noi dansăm același vals
Șezând la masă, de ar fi aceeași masă
Neagră sau alb-aceeași pâine să-mpărțim
Deși pământul ne rodește-aceeași hrană
Gustul amar îmi lasă trist al meu destin
Zâmbete calde-ar lumina aceleași zile
Lacrimi ar curge împărțind același loc
Din nori căzând udă pământu-aceeași ploaie
Tristă la mine pe obraz o simt curgând
Trăind în doi ne-am bucura-n aceleași clipe
Tot noi oftând ne-am întrista-n același timp
Deși prin noi aceleași ceasuri bat secunde
Zilele nu ne-aduc același anotimp
În două suflete-ar vibra aceeași taină
Inimi ar bate-același cântec fremătând
Deși vorbim de când ne știm aceeași limbă
Fără de sens a devenit acel cuvânt
Unde ești tu dragă mămică?
Lăsata-i șoapta nerostită și-ai plecat
Liniștea-i singură pășind nedumerită
Nu se aude glasul dulce fermecat
Prin casă umblă amintirea despărțită
La geamuri soarele cedează ferecat
Lumina tace ascunzându-se rănită
E întuneric fremătând îndurerat
Lipsesc scânteile din ochii tăi mămică
În beznă scaunul așteaptă lângă pat
Ușa așteaptă mâna caldă s-o deschidă
Aștept și eu cu întrebări dezorientat
Unde ești tu să-mi dai povață iscusită
Caut albumul prin sertare derutat
Acolo încă mai zâmbești dragă mămică
Pozele scutură din mine un oftat
Aveai podoaba tinereții înflorită
Prin curte iarba vălurește delicat
Grădina zace ofilindu-se umbrită
Copacii murmură-ntrebându-se mirat
Unde e doamna ce uda florile-n tindă
Ploile caută spre cer înfiorat
Lacrima curge-n rădăcina adormită
Se-aude umbra tremurând îngrijorat
Ar vrea să știe că ni-i calea pietruită
În casa cerului degrabă te-ai mutat
Lăsând durerea să brăzdeze ascuțită
Sub lespezi timpul se oprește înghețat
Poate din rai ne poți vedea dragă mămică
Și totuși
Aproape și totuși departe
În suflet și totuși e noapte
Nu-i cale și totuși se zbate
Grea inima totuși mai bate
Speranțe și totuși deșarte
Curg lacrimi și totuși uscate
În brațe și totuși visate
Și totuși te simt zi și noapte
Perfectă și totuși povară
Iubire și totuși otravă
În flăcări și totuși zăpadă
Și totusi mă arde degrabă
Vorbește și totuși nu spune
Ascultă și totuși n-aude
Prezenta și totuși nici-unde
Și totuși o simt chiar de nu e
Deschisă și totuși nu-i poartă
Nu-s aripi și totuși te-nalță
Iubire și totuși mă-ngheață
Și totuși aștept fără șansă
Nu mai ating pământul
Călcând nisipul mișcător se-ascunde timpul
Șoptește valul povestind strălucitor
Plutind departe am uitat unde-i pământul
Vâslește sufletul mințit amăgitor
Privind o stea speranța caută prezentul
În așteptare se topește viitor
Zburând incert gândul descalecă pământul
Orbit de patimă lipsesc rătăcitor
Mă cuceresc troiene-abrupte de albastru
Lumina umblă prin abisul visător
Îngheață urmele impar călcând sihastru
Fuge pământul de sub tălpi amețitor
Strivit de umbră curge-n lacrimă trecutul
Prin amintire hoinăresc otrăvitor
Biată ființă ce întunecă pământul
Interpretând propria viață spectator
Din început crește-ncolțit deja sfârșitul
Mă sapă razele furtunilor de dor
Nu mai ating cu rădăcinile pâmăntul
Uscate zilele rănesc îngrozitor
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tine de-am uitat ce e acasă
Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă
Mă caut singur rătăcind fără de șansă
Ștergându-mi urmele mă mistuie distanță
Mi-e dor de primăvara dulce și curioasă
Sămânța oarbă încolțindu-mi la fereastră
Așteaptă florile uitând să înflorească
Lumina soarelui sperând să le stropească
Mi-e dor și doare de când inima-i albastră
Bătând în gol vibrează singură furioasă
Accelerând se zvârcolește dând să iasă
Împinge-n vene focul dorului țâfnoasă
Mi-e dor de zâmbetele buzelor vrăjite
Prin vise tremură cuvintele șoptite
Murind ucise-n diminețile grăbite
Le-aștern pe paginile celor nerostite
Mi-e dor de stelele privirilor tacite
Lipsindu-mi razele-ntunericul mă-nghite
Se-neacă zilele stingându-se rănite
Lăsându-mi nopțile să umble chinuite
Mi-e dor de timpurile tale despletite
Pletele-n aripile văntului trezite
Plutesc în gândurile mele rătăcite
Speranțe șubrede târându-se zdrobite
Din cauză de suflet
Din cauză de suflet mă scufund
Tot mai adânc, încet desprins de realitate
Mă-neacă dragostea ce-n inimă ascund
Tras pân’ la fund de o speranță și un poate
Din cauză de suflet totu-i strâmb
Departe caut să-l aduc cât mai aproape
Cărarea-mi umblă amețită spre amurg
Orbind din cauză de suflet se abate
Din cauză de suflet nu m-ajung
Caut pământ cu rădăcinile-mi uscate
Pierind din mine frunza verde nu mai sunt
S-au veștejit lipsindu-mi zâmbetele toate
Din cauză de suflet am să curg
Topit de dor lacrima fuge-n ploi sărate
Neauzite râuri varsă din cuvânt
O marea tristă de tăceri adânc săpate
Ajung din cauză de suflet absentând
Uitând prezentul în trecut mâine-i un poate
Să mai respir am să mai pot aer visând
Vibrând pe buzele ce tremură cu șoapte