Durere 5

Nu cunosc durerea ce mă copleșește,

Dar știu, simt că o merit pe deplin.

Merit tot ce-i mai rău pe lume,

Căci eu, în lume, întruna am greșit. 

 

Iubire nemeritată am primit,

Iubire pentru care toți viața și-ar da.

Eu am primit, eu am trăit, din viață m-am hrănit,

Și pe toți cei pe care i-am întâlnit, de viață i-am lipsit.

 

Dacă viața ce-am primit-o, corectă ar fi cu mine,

Ar lua zilele ce mie mi-au rămas,

Să scutească, să ferească orice suflet viu de mine.

Căci oricine-n lumea asta, ar merita să nu mă întâlnească.

 

Astfel, ceea ce mi-a rămas, ar trebui împărțit

Tuturor celor ce au plătit din cauza mea.

Așa s-ar face o minimă dreptate,

Iar lumea ar fi un loc mai bun, pentru eternitate.

 

Plătesc acum cu trăiri necunoscute,

Cu sentimente ce nu știam că-n mine există.

Îmi fierbe mintea, sufletul îmi arde,

Într-un corp fara viață ce se plimbă printre suflete curate.

 

Cu lacrimi pline de regret,

Fără vlagă, fără scop, fără dor de a trăi,

Mă înec în gândurile că am furat

Fericirea altora, după bunul meu plac.

 

Astăzi, acum, fix în acest moment,

Caut răspunsuri despre propria-mi viață,

Și mă întâlnesc cu monstrul pe care l-am creat,

Și-l văd cum zace prins într-un univers bine meritat.


Categoria: Poezii triste

Toate poeziile autorului: marian costea poezii.online Durere 5

Data postării: 23 iunie

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 667

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Durere 3

Ma plimb cu tine in fiecare zi de brat,
Si-a ajung sa cred ceea ce tu vrei sa nu.
Privim,gandim,judecam, ne consultam,
De ani de zile in fiecare zi ne certam!
 
Gandul blestemat trezeste umbre in mine,
Care vor,care pot ,care-n gol ma duc.
Ma sfasie vuietul,imi strapunge inima,
Constiinta-mi sangereaza ,simturile-mi mor.
 
Coplesit de ura ce o simt pentru mine,
In stanga si-n dreapta cu jale arunc.
Ingenuchiat ,imi smulg inima din piept,
Cu pumnalul incins cu regret o sfartec.
 
Seninatatea de pe chip ma minte ca am reusit,
Ca eu pe eul meu prin sange l-am ucis.
De puteri sleit ma trezesc dezamagit,
Ca eu pe mine nu pot sa ma ucid!
Mai mult...

Durere 1

Cu sangele fiert ,respir greu,

Cu durere-n suflet imi adun privirea,

Fara motiv,fara dorinta si fara cust,

Incerc sa-mi  adun trupul marod de o minte bolnava.

 

Umbra-mi sopteste  ca merit tot,

Ca-s nedemn de mine si de mintea mea,

Ca mai bine stau ca-mi este harazit sa-n-dur,

Sa doara ca merit,sa ard ca merit ,sa mor is menit!

Mai mult...

Durere 2

Doar durerea neputentei ,aduce ,un amarat cu picioarele pe pamant,
Pe acel pamant de care s-a dezis,dintr-o lacoma nestiinta .
 
Al nostru om,dar,suflet ratacit cu rusine-si ridica sufletul murdar,
Spre a face inca un pas bolnav,de-un gand necurat,de ura macinat.
 
Intrebari peste intrebari ,menite, sa gaseasca un raspuns ,
La trista viata,purtata, de un suflet plin de cioburi dintr-alte vieti.
 
Crede,vrea si-si doreste si crede ca poate si crede ca merita,
Si falnic se ridica si falnic se inalta spre a lui nemurire pana.....
 
Pana cand mirajul puterii se-neaca in propria existenta ,
Si-n fiecare clipa ,ceva din el moare,cu fiecare gand este tot mai aproape.
 
Speranta de odinioara il macina treptat,visele-l sufoca si-l transforma crunt,
Intr-un suflet mort, plimbandu-se pe strada unde adesea este vazut.
 
Cu fata cazuta ,cu zambetul pierdut,priveste in neant fara scop,
Picioarele se tarasc spre ai duce trupul in pustiul timpului.
 
In privirea intunecata ,venita ,din adancul sufletului uscat,
Urla mila, prinsa intr-un om viu dar totusi mort.
Mai mult...

Durere 4

Să-mi furi timpul din viața pe care demult am pierdut-o și sa te-n tristeze tristețea ce-o cred fericire ,
Să-mi privești zilele ce se scurg înșiruite pe-un fir al vieții murdar de amintiri nedemne,
Să-mi dai sa cred ca pot sa fiu un colt în lumea pătată de propriile gânduri îndepărtate de adevăr,
Înseamnă să-mi dai ce n-am,sa cred ca pot,sa vreau mai mult, sa-n văț ce vreau dar să-mi iei ce am!
 
Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Pana vine dimineata

Până vine dimineața

 

Până vine dimineața,

stau, privesc în gol și mă rog

să ies din sumbrul meu răcoritor.

 

Aștept ore să găsesc acea notificare

pe care o aștept de zile.

Și n-o găsesc.

 

Privesc ceasul,

iar orele trec greu,

de la zi la zi,

întrebându-mă

ce fac oare greșit.

 

Stau.

Doar stau.

Nimeni nu mă strigă

să ies din al meu sumbru.

 

Privesc pe fereastră.

Doar de la fereastră văd lumina pe chipul meu.

În rest, corpul meu e împrejmuit de întuneric.

 

Încerc să mențin acea luminiță

care încă îmi luminează sumbrul,

dar în zadar...

Parcă într-o zi

nu va mai exista.

 

Moare în tăcere

glasul inimii mele.

 

Strâng din dinți cât mai pot

și aștept sfârșitul lunii,

un alt apus al zădărniciei.

 

Pereții mă cunosc

și îi simt atât de aproape de mine.

Doar ei mă privesc în întuneric

și mă ascultă

fără să-mi dea răspunsuri.

 

Umbra mea îmi ține loc de om,

iar liniștea îmi șoptește numele,

ca și cum ar fi singura

care încă își amintește de mine.

 

Tavanul îmi numără nopțile,

iar eu îi număr crăpăturile,

căutând un răspuns

într-un loc în care n-a fost niciodată.

 

Privesc în gol.

 

Cât să mai privesc?

Unde să mai privesc?

Fiecare colț e privit în amănunt.

 

Până vine dimineața...

 

Seara e doar un coșmar

al unei vieți mărețe.

 

Aștept să aud

glasul inimii mele,

dar e atât de rece și întuneric,

încât nu pot lumina totul

cu un zâmbet fals.

 

Până vine dimineața,

personalitatea mea e reală,

gândirea depresiei

îmi vorbește fără oprire.

 

Când închid ochii,

întunericul nu se schimbă.

Doar își mută locul

din cameră în suflet.

 

Și tot aștept...

Poate nu dimineața,

ci ziua în care

voi putea privi în gol

fără să mă privesc pe mine.

 

După ce vine dimineața,

începe din nou actoria,

ascunsă în zâmbetul meu,

pe linia fină a ridurilor

din colțul gurii.

Mai mult...

IUNIE PUTRED

Iunie a venit cu dinți de fier,

O vară moartă într-un colț de cer.

Lumina ei e un cuțit fierbinte,

Ce sapă-n gropi și-n vechi morminte.

 

Trandafirii sângerează pe alei,

Sunt verzi doar umbrele din ochii tăi.

Căldura-i grea, un giulgiu de praf,

Peste un vis distrus de-un paragraf.

 

Nopțile lungi aduc un frig bizar,

Secunda geme, stinsă pe altar.

Iunie e doar un zâmbet crud, mascat,

Al unui an ce s-a sinucis, treptat.

Mai mult...

Numai când te doare

Îmi spui că nu ai putea trăi fără ceea ce numești tu „viață”

Și vii la mine când te doare.

Dar de ce nu mergi la ea în brațe?

De ce mă ții numai la greu?

 

Parcă sunt o jucărie

Care-i bună doar odată,

Iar apoi rămâne uitată

Într-un timp nedefinit, desigur... până când te doare.

 

Aștepți să îți vindec rănile,

Spunându-mi că nu poți fără ea.

Dar eu cum pot fără tine?

Eu la cine merg când lumea-i rea?

 

Vrei iubire, dar nici nu o cunoști.

Toxicitatea o pui pe primul loc.

Ai probleme? Ce păcat...

Nu știu dacă să-ți mai spun că-i vina ta.

 

Mă iubești?

Cred că nu o mai faci demult.

Sunt doar pansamentul ce-l folosești și-l arunci.

Ții la mine? Nu se vede... par doar un chat

Folosit pentru zilele grele.

 

Și crezi că mă mai poți răni?

După ce te-am iubit cel mai mult, dar nu o știi.

Să fi fost stea, și nu te veneram așa

Cum am făcut-o cândva.

 

Dar tu iubești altcumva,

Iar eu poate nu ți-am înțeles iubirea.

Eu la greu, ea la tot ce ai mai bun de dat.

Parcă e un mecanism greu de oprit.

 

Eu la greu, iar ea la bine,

Eu la plâns, iar ea la râs,

Eu la nori, iar ea la soare.

Eu sunt mică,

Ea e mare...

Mai mult...

Culori

Negru in fața ochilor, in cameră transpun,

Ti-aș scrie multe dar nu stiu cum să le spun,

Acum, când rozul de pe 14, in vin roșu se transformă,

Nu mai vreau sǎ las impresii sau sǎ fie doar de formă.

 

Le îmbin binar sǎ ajung la alb,

S-o dăm la pace din revoltă,

Din secetă cu Soare gri, reprim amar,

Că am ramas fară recoltă.

 

Albastru inchis, noapte plină de coșmar,

O durere localǎ ce schimbă atacul impulsiv,

Nu văd galben-verde deși sunt sensibil clar,

Motivul cert ca ti-am pictat portretul iar

Mai mult...

Poezia mea stramba

Asta e o poezie

Asa cum imi place mie

Din tristeti si suparari

Ca sa n-o iau pe carari.

Singuratate? Ce-i aia?

Nu stiti voi s-o apreciati

Sa ii simtiti greutatea

In zilele de luni si marti

Miercurea e tot la fel

De esti singur, nu-i usor

Si-apoi iata c-un picior

In groapa tristetii esti.

Scapi de-acolo cu povesti,

Povestiri si poezii

Si chiar carti pentru copii.

Orice, doar să uiti o clipa

Durerea-ti nemarginita.

Stramba-i poezia asta

De ma-ntrebi, nici nu imi pasa

Ca stau cu golul la masa

Si mananc bucate fade

Fara gust si fara sare,

Apoi plasmuiesc cuvinte

Tot la fel, fara de minte.

Imi alina doar tristetea

Si le admir frumusetea.

Cuvintele mele dragi 

Si poezia mea stramba...
Mai mult...

Bat clopotele

Tăcerea timpului îi poate tare surdă

La geamătul prea frânt de neputință

Pe clipa fără tihnă speranța e înfrântă

Să vină dară ceasul e ultima dorință.

 

Pe frânturi de timp cât mintea e lucidă

Se desfășoară fugitiv frumoase amintiri

Prin fața ochilor prea mici acum perindă

A anilor trecuți ,frumoase toate amintiri.

 

Cu pașii prea greoi ,ca sprijin un baston

Cu doară nepăsare și poate fără scop

Un firav bătrânel ,cândva un mare om

Dorește doar să știe spre veci că are loc.

 

Are el o zicală ,cândva pe vremea mea

De timpul și răbdarea te lasă să asculți

Te prinde în poveste și parcă vrei a sta

Ochii îi sunt în lacrimi de poți ca să te uiți.

 

Bătrân îi tare chipul ,cu minte de copil

Bolnăvicios cu trupul ,se simte o povară

Nu vrea ca să arate ,privește doar umil

Te duce înapoi ,ce-am fost odinioară !

 

Nu știi dar crezi că țanțoș a fost poate

Că multe inimi a topit când fu fecior

Acum că reuși să îl iubească poate toate

Sunt dubii mici că ar fi fost așa ușor.

 

Senin privește împăcat doară spre răsărit

Încearcă să îl caute pe al său Dumnezeu

Cu murmurul pe buze ,frumos am mai trăit

Și rău de am făcut ,Doamne îmi pare rău.

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍