Hotarul ce mă-ntunecă tăcut

Mușcă din mine timpul rece și-o durere

Topește ceasul amintirile fumând

Convoacă rănile pătrunse la tăiere

Se conformează nepăsării suspinând

Curge tăcerea preligându-se cuminte

Liniștea picură durere sângerând

Îneacă vorbele sfârșite de cuvinte

Usucă stările confuze respirând

Pierind culorile sucombă transparente

Cade lumina dezmembrându-se arzând

Rămase petele albastre conștiente

Pictate orb de o durere persistând

Zboară prezențele urcând independente

Umblă pe aripile timpului visând

Pleacă scrisorile-ajungând indiferente

Durerea stoarsă pe o foaie ascunzând

Mâhnite gândurile calcă neglijente

Uitarea nu le risipește măturând

Privirea capătă sclipirile absente

Durerea sapă adevărul ucigând

Călcând nisipul mișcător se-ascunde timpul

Șoptește valul povestind strălucitor

Plutind departe am uitat unde-i pământul

Vâslește sufletul mințit amăgitor

Privind o stea speranța caută prezentul

În așteptare se topește viitor

Zburând incert gândul descalecă pământul

Orbit de patimă lipsesc rătăcitor

Mă cuceresc troiene-abrupte de albastru

Lumina umblă prin abisul visător

Îngheață urmele impar călcând sihastru

Fuge pământul de sub tălpi amețitor

Strivit de umbră curge-n lacrimă trecutul

Prin amintire hoinăresc otrăvitor

Biată ființă ce întunecă pământul

Interpretând propria viață spectator

Din început crește-ncolțit deja sfârșitul

Mă sapă razele furtunilor de dor

Nu mai ating cu rădăcinile pâmăntul

Uscate zilele rănesc îngrozitor

Se-aprinde soare năucind rutina ștearsă

Privind lumina m-am strivit de ochii tăi

Stau încercând să mă dezleg fără de șansă

Pictat e zâmbetul arzând în ochii mei

Nu pot vorbi și-atunci mă tac pe-o foaie mută

Aștern prefață într-o umbră de roman

Nu pot să merg și-atunci mă umblu fără urmă

Se-ndoaie pașii rătăcind drumul spre mal

Nu pot fugi și-atunci îngheț unde m-aruncă

Tălpile caută pământ fundamental

Nu pot să curg și-atunci mă torn lipit de stâncă

Să-mi caut rece drumul veșted rațional

Nu pot privi și-atunci mi-e orb dorul ce-asmută

Închis în ochi sub pleoape-i roșu ireal

Nu pot să zbor înțepenit lipsindu-mi cârmă

Absurdul caută prezentul ideal

Și-atunci nu pot fără de ieri să-mi caut mâine

Nu pot să azi când nu e zâmbet pe fundal

Nu pot să fiu dacă îmi ești doar o secundă

Și-atunci nu pot nici să trăiesc nici să dispar

Un :) mi-ai trimis

Probabil la-ntâmplare

Te-am întrebat ce e

Mi-ai spus că-i ghicitoare

Sperând am încercat

Să te întreb cu-o floare

Răspusul m-a-ntristat

Cealaltă  :(  doare

În cloud se-ascund memorii

Stau biți-n izolare

Fierbinte-i procesorul

Dau  iute  hibernare

Random mă poartă gandul

Se-oprește-n  ghicitoare

Tastează-mi o poveste

S-adorm la întamplare

Trimit în cloud speranță

Prin fibră-n net dispare

Se plimbă fără urmă

Răspunde o eroare

Mă virusează dorul

Restart programul n-are

Primesc un diagnostic

Lipsesc coduri binare

Privind în urmă, mi-amintesc când am căzut

Cum s-a topit noaptea în vis și ziua-n gând

Ce-am devenit, ce s-a-ntâmplat, ce mi-ai făcut

Nu mai sunt eu, m-ai transformat în om pierdut

Privește-acum în ochii mei și dă-mi un sfat

Cum să te uit, cum să mă-ntorc, cum să mai scap

M-ai ridicat și-apoi fugind m-ai aruncat

Nu te-ai gândit că lași în urmă dor uitat

Nu-i vina ta, nu-i vina mea, doar s-a-ntâmplat

Ce va urma știam cumva și m-a-ntristat

Gândul pribeag la tine stă și-acum plecat

Nu înțeleg cum te iubesc, sunt blestemat

Am vrut să fug sperând greșit că voi uita

N-am reușit, ascunsă-n nopți mă arde stea

Inima mea s-o ștergi cumva de urma ta

Ridică-mi sufletul de jos eu te-aș ruga

De m-ai uitat sper să mă nasc cu-o altă stea

Cea de acum s-a stins încet în marea ta

Doar tu mai poți s-aduci lumină-n viața mea

Suflet căzut din întuneric ai salva

Ea sunetul viorilor baladă

El corzile întinse disonant

Ea șipotul pârâului de munte

El caută să-l soarbă însetat

Ea plasă de păianjen însorită

El fluture zburând dezinformat

Ea gheară elegantă de felină

El pradă abdicând deliberat

Ea soarele ce scutură lumină

El luna reflectând nevinovat

Ea intrinsec poartă creația divină

El inventează gânditor, preocupat

Un el și ea pe-aceeași undă rezonează

Deși nu seamănă-n esență  conceptual

Se completează lăsând poarta cucerită

Inseparabil diferiți fundamental

Mult îi plăcea să stăm de vorbă,

Când pe acasă mai treceam,

Să afle dacă totul merge bine,

Și ce necazuri la servici aveam

Ducea cu greu a ei suferință,

Și foarte rar la cineva s-a plâns,

Era cu zâmbetul mereu pe buze,

Și sub năframă părul în coc strâns

Tot timpul avea ceva de făcut,

Prin casă sau cu florile din curte,

Și tare mult pe noi ne bucura,

Când ne-aducea în poală fructe

O văd și-acum cum ochii lăcrimau,

Când îi spuneam că noi plecăm,

Cu dosul palmei lacrima ștergea,

Și aștepta cu drag s-o-mbrățișăm

........................

Și într-o zi a sunat telefonul,

La care nu doream să răspund,

Șimțeam  că nu mă sună mama,

Și totuși am spus da...plângând!

Roua caldă, curgătoare ce-o înșir pe fața mea,
Cînd pe foia ca mătasea, mă încrunt cuvînt să pun,
E din suflet, ca izvorul, amețit de-o stinsă stea,
Ce e mut și nu mă lasă gândurile să-mi adun.

Mă tot umple de imagini și mă face să tresar,
Dar stiloul mi se rupe și nu pot nimic a scri,
Iar creionul, undeva, e pierdut într -un sertar
Si un altu-n loc de dânsul, astăzi, nu voi mai găsi.

Vântul geme în fereastră, focu-n sobă mă mângâie,
Iar pe fruntea mea se lasă umbre slabe și pustii,
Unde zboar-a mele vise, nime-n lume, n-o să știe;
Numai ție-ți spun - de vii.

Da, e cert, aș vrea să te cert,

Că m-ai lăsat rătăcitor.

Când închid ochii, te implor:

Întoarce-te înapoi în visul meu,

Că m-am trezit...  nu ești, și-mi este dor.

Cred că mi-ai ieșit din vis prin urechi,

Sau poate, când am deschis ochii în zori

Te-ai prins de genele mele pe furiș

Și acum… lipsa ta îmi dă fiori,

Dar fii sigură că dacă te prindeam

Te strângeam tare în brațe și te alintam.

Te-aș prinde de mijloc și nu ți-aș da drumul,

Te-aș umple de pupici pe năsuc și pe ochi,

Te-aș strânge la piept în cearșafuri subțiri,

Să ne pierdem în calde și intense priviri,

Și abia atunci, când zori-o să stea

(o să te las să pleci)

Sper să ai o zi minunată, prințesa mea.

    Te-aş ruga, să nu mai plângi,
    Căci îi vremea să te culci,
    În vise Toamna să o strângi,
    În boabele de struguri dulci...
    
    Priveşte frunzele cu ochi mijiţi,
    Cum se cutreieră în cale,
    Cum stau bostanii de pitiţi,
    În lojele de cucuruz din vale...
    
    Priveşte soarele-n amurg,
    Cum poleiază-ntreaga zare,
    La umbrele prelungi ce curg,
    Ca zdrenţele pontonului în mare...
    
    Ascultă cum răsare luna...
    Nu-i adiere-n liniştea deplină...
    Pe cer fără ecou stă scris-o stea,
    Ce se cutremură-n surdină...

Cadouri din suflet

Iubesc cadourile ce vin din inimă, mereu,

Nu prețul lor contează, ci gândul cel greu,

Un dar modest, dar plin de iubire,

E mai valoros decât orice avuție-n neștire.

Un zâmbet pus într-o floare discretă,

O scrisoare simplă, dar atât de completă,

În ele găsesc povești și trăiri,

Cuvinte ce alină și fac amintiri.

Cadourile din suflet sunt daruri divine,

Reflectă lumina ce-n oameni rămâne,

Iubesc acele gesturi ce vorbesc de dorință,

Sunt punți între inimi, fără de-atingere, sfință.

O prea tânără floare,

Bate la ușa inimii mele.

Vreau să-i deschid că știu c-o doare,

Dar ușile-mi sunt de piatră și-s tare grele.

Privește spre a mea inimă și se ofilește,

Îngenunchează de frig și dragoste îmi cere.

Iar cu foste amintiri oare se învelește,

Vreau s-o primesc,dar sufletu-mi e plin de durere.

Urlă și mă roagă să-i deschid calea spre inima mea,

S-o primesc acolo unde i-a fost cald și bine.

Însă nu !!! Când a avut ocazia să stea în ea,

A plecat și doar și-a șters picioarele de mine.