Despre gură

Pierduți între iluzii plutim împinși de valuri

Speranțele confuze înoată amăgit

Blazată realitatea înghite idealuri

Trăim fără concluzii spre golul infinit

Treziți la realitate când vine o furtună

Aflăm ursita scrisă, destinul stabilit

Râd zeii la șuetă jucându-ne la zaruri

Speranțele ciobite ne-nțeapă ascuțit

De cruda realitate iubirea ne salvează

În doi găsim o cale vâslind îndrăgostit

Lumina din privire e tot ce mai contează

Cuvintele albastre pictează răsărit

Iluziile-s perfecte, o ceaţă-n realitate

Speranțe năruite destramă răsucit

Iubirea te înalţă sau te aruncă-n noapte

 Pe unii îi adună, pe alţii i-a smintit

Trăim în realitate gustând lacrimi amare

Speranțele ucise rănesc adăpostit

Căzuți în amăgire gonim la întâmplare

Iluziile albastre sublim ne-au despletit

În  suflet plouă, curge rece  fără milă

Ude sunt scările din cer și nu-i lumină

Alunecând n-ajunge soarele spre ziuă

Norul plimbând umbrește-o inimă senină

Ploaie se cațără-n văzduh căzând pe lună

Să ude-n nopte cu tristețe și furtună

Vântul nebun aleargă  suflet  să răpună

Doi ochi văd ochi ce-aruncă lacrimi în fântână

Se șterg culorile din flori curgând plouate

Petale albe cad în gol pierind secate

Încet și  frunzele-au plecat căzând uscate

De dor rămân doar paie ude scuturate

Ne-apasă timpul fără timp să ne ajute

Ploaia secundelor pierdute ard tăcute

Se-așează greu smulgând din aripile ude

Zborul rămâne-o amintire printr-e sute

Plouă degeaba, fără rost, fără dreptate

Plouă din ochi, plouă din suflete-ntristate

Plouă cu dor, plouă cu inimi sfârtecate

Plouă în lung, plouă în lat, plouă în toate

Sunt întrebat de întrebări unde-i răspuns

Știu doar că sufletu-i răpus de o-ntrebare

Poate mai știi, eu nu mai știu unde-a ajuns

Pare că-i pus fără răspuns într-o uitare

Ce să mai fiu golit de suflet, parcă nu-s

Ce să mai știu când nu mai știi, și asta doare

Bătând în gol inima-mi spune că m-am dus

Fără de noi rămân o biată întrebare

Ce să mai caut întrebându-mă răspuns

Ce să mai uit abandonat în alungare

Ce să mai las când toate armele-am depus

Ce să mai ‚da’ când ‚nu’ e pus în acuzare

Ce să întreb dacă nu-mi vindecă răspuns

Ce să mai spun dacă n-aude întrebare

Ce să mai cad lipit de jos, totu-i mai sus

Ce să mai zbor când mă târăsc la întâmplare

Ce să mai azi dacă nu ieri sau în curând

Ce să mai eu dacă-mi lași tu o așteptare

Ce să mai nopți dacă nici zile și nicicând

Cine sunt eu când nu ești tu e condamnare

Oare de ce e-atât de liniște pe buze

De ce-s uscate toate vorbele de-amor

Oare de ce cuvântul umblă să se scuze

Oare de ce tăcerea caută sonor

Oare de ce sunt amintirile ursuze

De ce privirile sunt umede de dor

Oare de ce lacrima nu învie frunze

E toamnă-n suflet îmbrăcată incolor

Oare de ce răsar luminile difuze

De ce ard stelele plutind amăgitor

Oare de ce visează nopțile confuze

În grabă zilele gonesc ucigător

Oare de ce tristețea vrea să mă recuze

De ce trecutul pune umbră-n viitor

Oare de ce prezentul n-are călăuze

Se pierde urma rătăcind întâmplător

Oare de ce iubirea pare să se-amuze

De ce lovește clevetind umilitor

Oare de ce simte nevoia să refuze

Zâmbind mi-aruncă existența în decor

Ce-ar fi să ne-ntâlnim într-un salcâm

Când primăvara scoate florile din creangă

Strivind tăcerile să nu le auzim

Vorbind culorile din alb să crească nalbă

Ce-ar fi căderile să nu le mai primim

Urcând în suflete lumina către vară

Stârniți de zâmbete pe buze să vopsim

Cu mierea dulce gura roșie de fragă

Ce-ar fi privirile să nu le dezlipim

Developănd aceleași stele pe sub pleapă

Când adormim ne va rula în vise film

Despre un soare ce aprinde lunii salbă

Ce-ar fi secundele să nu le auzim

Bătăi de inimă surzind eterna roată

Pe timpul rege încurcând să-l ațipim

De noi uitând să ne petrecem doi în șoaptă

Ce-ar fi culorile pe toate să le știm

Din curcubeu să adunăm o înghețată

Gustând plăcerile din viață să sorbim

Topind încet buchetul fin de ciocolată

Ce-ar fi un doi creat din noi să făurim

Cu eu și tu să împletim o cazemată

Visele toate adunând să le-mplinim

Ce-ar fi să fim același pas pe-aceiași treaptă

Trecut-au zile fără urmă ca un fum

Singurătatea risipindu-le uitate

Absența caută prezențele nocturn

Călătorind printre făpturile abstracte

În vise umblă transparențe de parfum

Iluzii oarbe celuind imaculate

Splendide zâmbete mă scutură nebun

Exuberant sufletul tremură în noapte

Pe cer o stea mă urmărește dintr-un turn

Lumini vopsite strălucind falsificate

Aruncă razele-mbrăcate la costum

Gătite umbre hoinărind întunecate

Spre dimineață urcă soarele imun

Trezește ochii din poveștile-ncurcate

Privirea umblă în absență pe un drum

Călcând desculță între vis și realitate

Orele trec îngrămădindu-se postum

Mătură timpul amintirile uzate

Fără prezență existența-i oarecum

Într-o absență ascunzându-se de toate

Într-un univers de vis,

Iubirea ne-a adus fericire.

Îmbrățișări calde, săruturi dulci,

Noi suntem eternitatea vie.

În ochii tăi strălucește lumina,

Ard flăcări de pasiune aprinsă.

Împreună în dansul iubirii,

Simțim cum timpul se oprește.

Cuvinte tandre, promisiuni sincere,

Ne leagă sufletele într-un cântec.

Fiecare atingere e o melodie,

Ce vibrează în inimi cu dorințe.

În lumea noastră de iubire pură,

Zidim un castel al fericirii.

Cu fiecare zi ce trece, creștem,

Ca doi îndrăgostiți în armonie.

Așa că sărbătorim dragostea noastră,

Prin versuri pline de emoție.

Un cuplu unit și împlinit,

Povestea noastră, o bucurie.

Ce toamna frumoasă este în mine cu ceață , cu flori ,cu vise ce mor,

De gânduri uitate ținute de mână spălate de ploaie și îngropate-n nămol.

Ce lume nebună, fără de tine cu doruri aprinse ce ard și mă dor,

Iubirea-mi curge dintr-o fântână din care beau când aprins, când domol.

Pe urmele tale mă plimb furtunoasă,

De mână cu secole apuse de mult,

Te caut în stele și-n hărți norocoasă,

Pământuri privesc și șoapte ascult.

Mă las purtată noaptea de vise,

Ziua mă pierd în gânduri aprinse,

În suflet îmi găsesc adăpostul,

Sunt destul !

Un moment lucid

M-am trezit azi, am 36 de ani 

Fug ca să-mi las gândurile în urmă 

Dar totuși cineva mă prinde 

Mi le înapoiază. 

Sunt doar un mort viu plin de speranță, 

De a fi mai bun ,de a avea parte 

De fericire, sănătate și iubire 

A mea și a celor dragi din jur. 

Gândul spre casă, mă inspaimantă 

Nu știu ce mă va aștepta...

O mare plina de speranță 

Sau doar un vid neclintit. 

Lyon 13/02/2024

     Cât timp curg apele 

Mereu bârfesc țațele 

Pe toată lumea din sat 

O i-a încet la tocat,

   Și desfac firul în opt 

Vorbesc până numai pot.

Fiecare ce-a făcut,

Ce-a mâncat și ce-a băut,

Cine s-a mai măritat,

Și care a mai divorțat 

     Cine și-a mai luat mașină,

Care a mai făcut o vilă

Cine cu cin' s-a iubit,

Câți s-au născut, câți au murit 

     Și dacă nu au ce vorbi,

Încep ele a născoci 

Și scot mereu din capul lor 

Bârfeli pe seama tuturor.

În trupul meu 

Prea plin de tine

Mă-mbăt cu gustul 

Pielii tale

Și sufletu-ți

Zâmbește-n mine,

Mă-ngână,

Respirând iubire

Șoptind povestea..

Gurii tale!

Justina Butaroiu

    Privit-am cerul la apus,
    Şi ochii tăi adânci, s-au dus, 
    Spunându-mi că vor reveni,
    Din nou, la început de zi...
    
    Această noapte, greu va trece,
    Fără să-ţi ţin în mână, palma rece,
    Şi-n primul ceas de dimineaţă,
    Mă vei găsi plin de speranţă:
    
    Să-mi pui pe buze un sărut,
    Şi să-mi şopteşti ce voi s-aud ;
    La noapte stelele şi luna,
    Ne vor uni întotdeauna...