Ultima bătaie

Printre bătăile grăbite ale inimii mele obosite,
Încă mai caut un rost în clipele tăcerii nesfârșite,
Un sens profund în gânduri ce se nasc din fum și dor,
Și care ard încet, dar nu se sting, ci cer mereu mai mult, ușor.



În fiecare vis mă-mbat cu o iubire ce nu a venit,
Dar care, nevăzută, parcă toarce din sufletul meu rănit.
Aș da o viață întreagă pentru o clipă de lumină,
Să simt cum arde dragostea în piept, fără să mă mai înclină.



Doar o dată să-mi dai privirea ce pătrunde în ființa mea,
Să mă dezlegi de ghețuri vechi și să mă-mbraci cu altceva:
Cu foc, cu viață, cu încrederea că nu-i zadarnic ce trăiesc,
Că dincolo de haos și durere, și eu pot fi iubit firesc.



Un rost să simt când mă trezesc în zori, cu inima pustie,
Și să respir aerul rece al tăcerii, nu cu frică, ci cu bucurie.
Să pot ierta trecutul meu, și umbrele ce m-au legat,
Să dau curaj unei bătăi de inimă ce n-a uitat.



Să-nvăț din nou să merg spre oameni, fără teamă, fără mască,
Să cred că dragostea nu doare mereu, ci poate să renască.
Că-n haosul ce pare tot, există-un sens ce s-a ascuns,
Și că în fiecare inimă frântă, încă arde-un cer de sus.


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Thazoyom poezii.online Ultima bătaie

Дата публикации: 3 мая 2025

Добавлено в избранное: 1

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 951

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Amarul incandescent

M-am tot gândit:
Ochii sunt ferestrele bunătății,
Dar și ale melancoliei,
Ale unui suflet blând,
De emoție chinuit în somn.
Dar vă jur solemn
Că încep să îndemn:
Uitați un alchimist
Care tristețea și jalea
În bucurie le transpune,
Zâmbet lin înflorind
Pe un chip ridat de timp,
Amarul incandescent,
Care a durat numai un moment.

Еще ...

Un dar sau o pedeapsa?

Oh suflet drag,

Aceste sentimente-

Acest fapt- 

De a pune totul pe hârtie

Este o binecuvântare sau o pedeapsă ? 

Un dar sau nu ...

Iarăși în miez de noapte mă gândesc

La ce joc amuzant jucăm,

De ce numai iubirea și durerea

Versuri scot din poet.

Cum în angoase întunecate mă aflu

Fiori reci mă trec,

Suflu înghețat-tăios,

Mă poarta în vânt,

Asemenea unui fulg de zăpadă 

Prea mic și inocent 

Fară puterea de a alege 

Unde să se așeze ...

Fiindcă el doar plutește 

Într-un neant .

Așa că întreb :

De ce nu am somn,

Dar nici vlagă ?

Pare a mă fi certat cu odihna!

Oare sa supărat pe mine 

Când printre stele 

Iar am zăbovit? 

Sau când pe poteci de munte 

Am umblat?  

Când frunze de toamna

Am admirat,

Pe străzi întunecate 

Cu eșarfa-n vânt 

Dar cu zâmbet cald în suflet? 

Oare asta să mi fie pedeapsa ,

Prețul plătit,

Pentru acest dar ? 

 

 

Еще ...

Zbor infinit

 

În scăldat de apus,  

Alene, în iarbă m-am pus.  

Spre un vis m-am transpus,  

Spre soare m-am înălțat.  

La lumină mă uit,  

De mine iar să uit.  

O rază să dezghețe  

Brumă sufletească,  

Gânduri să se risipească,  

Căldură să-și amintească  

În vântul ce adie  

O nouă melodie  

Cu surâs de comedie,  

Dar o altă energie.  

Căci o clipă am zâmbit,  

O secundă am orbit,  

Un alt gând gândit,  

Iar aripi am întins  

Pentru un zbor infinit.

 

Еще ...

Păpușarul și marioneta

Oh suflet drag, 

În poze vechi mă uit

Regăsind un zâmbet blând

Inocent- radiant 

Care pe chip înflorea

Și rad ,mă amuz 

Cum timpul este cel mai mare dușman

Și totodată cel ce te susține 

Zâmbetul de copil

Împietrit este acum 

Rigid și casant

Masca o porți

Chiar de te ustură

Și răsuflarea ți-o taie

Așa trăiești

Marioneta propriului univers

În care tu ai creat 

Atât păpușarul cât și scenariul

Recuzita cât și simtiriile

De sfori vrei să fi tras

Tarat și apoi lăsat 

În abis căzut 

Până te întreb : 

Când vrei sforile să le tai 

Și masca să o spargi? 

 

Еще ...

Noi

Mă uit cu-anhedonie grea,

La „noi” — dar cine-am fost cândva?

Tu, rece-n gând și-n mângâieri,

Cu ochii prinși de alte sfere-n zări.

 

Cu inima bătând ușor

Pentru iluzii fără dor,

Pentru o caldă amăgire

Ce-ți dă fiori, dar nu iubire.

 

Iar eu — mereu aici rămas,

Neclintit în al tăcerii ceas,

Cu zâmbet rece, împietrit,

Pe chipul meu de dor lovit.

 

Ți-am fost sprijin când plângeai,

Dar râsul nu mi-l dăruiai,

Ți-am fost adăpost și alinare,

Dar nu și loc de sărbătoare.

 

Cu sentimente halucinate,

De-amor aprins și doruri sparte,

Trăind o viață fără preț,

Cu suflet frânt și ochii-n ceață.

 

Și când pe viață nu mai pui

Nici vis, nici inimă, nici glas,

Moartea îți șoptește: „Haide, vino!” —

Și câștigă fără pas. 

Еще ...

Fara ragaz

După-un timp îndelungat,

De speranță și iubire,

Am crezut că te-am aflat,

Că mi-ai fost menire.

 

Am crezut că te-am găsit,

După-atâta rătăcire,

Că, în sfârșit, am întâlnit

Omul ce-mi va fi iubire.

 

Am crezut că pentru tine

Inima-mi în piept bătea,

Că în brațele-ți senine

Toată lumea mea era.

 

În căldura ta găsisem

Un refugiu, un „acasă”,

Și cu tot ce-aveam iubisem,

Crezând că nu vei pleca niciodată de-acasă.

 

Dar acum, din tot ce-a fost,

Doar eu singură-am rămas,

Fără tine, fără rost,

Rece, mută, fără glas.

 

Dezamăgită și pierdută,

Cu speranța spulberată,

Cu o inimă tăcută,

Și cu dragostea-ngropată.

 

Sufletul mi-a devenit scrum,

Ofilit și fără viață,

Nu mai știu pe care drum

Să mai merg de-acum în față.

 

Nu mai am nici lacrimi, să plâng,

Nici putere ca să sper,

Doar un gol care mă frânge

Și-un ecou pierdut în cer.

 

Și mă-ntreb, privind în zare:

„Oare de ce iar?”

De ce iubesc cu-atâta ardoare,

Când sfârșitul doare iar?

 

Oare iar am iubit fără răgaz,

Fără teamă, fără scut?

Oare pentru-al meu necaz

Inima prea mult a vrut?

 

Oare va mai trece vreodată

Sentimentul ce mă doare?

Oare inima-nghețată

Va mai ști să iubească oare?

 

Sau voi rămâne, fără glas,

Cu iubirea mea pustie,

Întrebându-mă ce-a rămas

Din ce credeam că va să fie?

Еще ...

Стихи из этой категории

Cealaltă margine a clipei

Oglinda timpului se frânge,

Niciun suspin nu mai rămâne,

Nu este pierdere, nici sânge,

Ci revărsare-n cele bune.

 

Ce-a fost o clipă împrumutat,

Se-ntoarce-n marea de lumină,

Un zbor spre tot ce e curat,

O regăsire fără vină.

 

Noi nu pierdem ce am iubit,

Ci doar veșmântul cel de zgură,

Când totul pare asfințit,

De fapt, lumina devine pură.

 

Pășim pe punți de curcubeu,

Lăsând în urmă umbra lumii,

Să ne-ntâlnim cu Dumnezeu,

În veșnicia albă-a spumii.

Еще ...

Ce sens au toate?

Nu știu ce să fac 

Mi-e frică pentru c-am început s-o plac 

Inimă spune-mi ce-ar trebui să fac 

Nu vreau ca-n belele să te bag...

 

Nu vreau să simți din nou durerea despărțirii

Nu vreau să te ardă iar flăcările iubirii

Nu vreau să treci iar prin ce-ai trecut 

Cu toate astea parc-o iau de la-nceput.....

 

Parcă o apuc din nou pe aceiași cale 

Prind trandafirul de spini și rămâne fără petale 

Pot spune că toată durerea mea este în zadar

Dacă după ce-l culeg petalele-i dispar

 

Ce sesn au vorbele dulci dacă-ți lasă gust amar 

Ce sens are să te atașezi dacă la final oricum dispar 

Ce sens are să iubeși dacă obți doar suferință 

Pèștișorul de aur este inutil dacă nu-ți îndeplinește o dorință 

 

Ce sens are să trăiești

Dacă nu ști încotro să te-ndrepți 

Ce sens are să-ți dai sens vieții 

Dacă când vorbești te ascultă doar pereții 

 

Ce sens mai are dreptatea 

Dacă când o cauți parcă și pe soare se lasă noaptea 

Ce sens are să-ți dorești iubire 

Dacă la final rămâne doar o amintire 

 

Ce sens are să cauți femeia potrivită 

Atunci când ști că dragostea și norocul te evită 

Ce sens mai are să tot încerci 

Regretele în droguri și alcool să le îneci 

 

Ce sens are speranța 

Dacă singur îți distrugi viața 

Ce sens are căutarea unui sens 

Într-o lume unde parcă toate-s fără sens 

 

Ce sens are încrederea 

Când faptele lor sunt interpretabile ca tăcerea 

Toate zic că sau săturat de vorbe și acum vor fapte 

Și tot ele sunt cele care te înjunghie pe la spate 

 

Ce sens au jurămintele făcute 

De o persoană care mereu te minte 

Ce sens au toate 

Dacă totul se termină la moarte 

 

Ce sens are să te chinuiești 

Să obți un lucru de care n-ai nevoie dar totuși ți-l dorești 

Ce sens are să tragi de tine toată viața 

Să încerci mereu să fi tu cel ce sparge gheața 

Să încerci mereu să-i ajuți pe toți 

Iar tu când ai nevoie de ajutor îl primești mai rapid de la cei morți 

 

Spune-mi tu ce sens mai are 

Să fi dispus să-ți dai și viața pentru o fată care 

Poate te-a uitat de mult, dar tu încă ai răbdare 

Să o aștepți o viață că cine știe.... poate apare 

 

Ce sens are să iubești 

Dacă ști că tu mereu greșești 

Ce sens are să-ți pară rău

Dacă n-ai știut s-apreciezi ce-a fost al tău 

Еще ...

Când cerul nu ne dă un soare...

Pășim prin umbre reci și grele,

Unde-am pierdut orice culoare,

Căutăm o rază printre stele 

Am vrea un soare fiecare.

​

Ne-am rătăcit în frig și ceață,

Și iarna ne-a cuprins în zare,

Privim spre-o stinsă dimineață 

Și-atât de mult, de mult ne doare...

 

Dar undeva, dincolo de nori,

O flacără ascunsă încă bate,

Păstrând parfumul vechilor ninsori

Și visul unei alte primăveri în toate.

 

Vom învăța să fim noi înșine lumină,

Când cerul refuză să ne dea un soare,

Să preschimbăm durerea în grădină

Și gheața din priviri, în sărbătoare.

Еще ...

Țipă al meu cuget..

De ce ,suflete hain

În dizgrație divină,

Te complaci meschin,

Te slobozi de vină..

 

Curmi orice simțământ 

Pt tine ori din tine,

Arunci vorbe -n vânt 

Fără regrete ori rușine..

 

Cu ultim năduf fixezi

Oglinda pătată și ciobită;

Te privești și te șochezi

Cum te strâmbă,te imită..

 

Și nu te mai regăsești,

Te ai sluțit inconștient.

Înlemnit te prăbușești 

În fracțiune de moment...

 

Te sfârșești În țăndări,

Fără urme,ori răsunet .

Infumurit de lumânări,

Țipă al tău cuget..

 

Еще ...

Urletul angelic

În noaptea rece, dintr-o dată mută,

Singurătatea-și lasă amprenta,

Iar liniștea, de nimeni pricepută,

Apasă greu, mărindu-și violența.

 

Dar când tăcerea devine presiune,

Din cerul mut o ruptură se cască,

Iar din furtună, cu sfântă tărie,

Urletul ăsta începe să nască.

 

Se frânge noaptea-n cioburi de lumină,

Iar tunetul prin bezna orbilor trece,

E un protest al minții fără vină,

Un freamăt sfânt ce sparge piatra rece.

 

Rămâne tăcerea să spele pământul,

Când tot ce-a fost greu începe să cadă.

Prin noapte se stinge treptat numai vântul,

Lăsând doar un urlet angelic să ardă.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍