"N" momente

Moartea-i la fel și pentru oameni și pentru păsări

nu poți să treci pe lângă o pasăre moartă

indiferent

și să nu-ți  ocolești rușinat sufletul

dacă am bănui câtă durere se ascunde

în moartea unui pui de vrabie

am lăsa cel puțin o lacrimă-n urmă

un semn că ne pasă

vărsăm milioane de lacrimi pentru lucruri mai simple

și n-avem măcar o tresărire în fața unei păsări înfrânte

fiindcă moartea nu poate fi decât  o înfrângere

Simfonia a cincia a lui Beethoven este răscolită

de cântecul presurei galbene

păsările dispărute ale lui Edwards ne amintesc

că suntem efemeri

nici nu mai contează dacă s-a întâmplat să fim oameni

în trecutul nostru a existat indiscutabil o pasăre

am fost însă și atunci nepăsători ca și acum

până când ne-am trezit într-o bună zi singuri…

Răspuns la epigrama mea

El n-a uitat de a mea epigramă,

Primi-i chiar astăzi telegramă,

Îmi critica gelos soția și amanta,

Dar a uitat ca să mai scrie poanta.

Pețire de la socru

Îl tot îndemna cadâna,

Să vină să-i ceară mâna,

A făcut-o dimineață,

Și-a primit un pumn în față.

Unui inginer constructor

A constatat că podul palmei sale,

Necesită urgent înc-un pivot,

Și din convingeri pur profesionale,

Își mișcă mâna doar din cot.

Unei călcătoare

E aburită zilnic la serviciu,

Dar niciodată n-a cedat,

Și acceptă acest sacrificiu,

Turnând apă-n fierul de călcat.

Unui neînţeles

Mereu când îţi exprimi doleanţa,

Vorbeşti cu ton şi interes,

Vreo două ore nu-ţi mai tace clanţa,

Dar tot nimic n-am înţeles.

Ipohondra 

E o minune medicală,

De cancere s-a lecuit,

Dar adevărata-i boală,

E un sindrom închipuit.

Uneia cu diabet,

Mănânci întruna fripturi și ciorbe fine,

Înfuleci prăjituri şi bei sucuri la PET,

Apoi te plângi că nu îţi este bine,

Şi c-o să mori subit de diabet.

Unui macho

Te dădeai cocoş la tine în grădină,

Dar ieri subit frumoasa-ţi concubină,

După un sex nereuşit şi un pahar de ţuică,

S-a hotărât să te numească Puică.

Unui cap pătrat

Ai fost scăpat în cap de mic,

Acuma eşti înalt, sprinţar, voinic

Total recuperat se spune că ai fost,

Dar mă-ndoiesc, căci pari cam prost.

Unui pamfletar

Pamflete ameninţi c-o să ne scrii,

Şi-o să-i înţepi pe toţi din plin,

Dar ai omis un lucru ce îl ştii,

Că doar soţia ţi-i plină de venin.

Astronom

Telescop şi-a cumpărat,

Însă nu să cate-n stele,

Ci să vadă de sub pat,

De-a plecat a sa muiere.

Unui astronom

Sus pe cerul înstelat,

Cată întruna cu luneta,

Însă alăturea-i în pat,

Găuri negre îl atrag.

Unui astronom

Astronom vrând să se facă,

Şi-a luat ochean de clasă,

Dar l-a lepădat de îndată,

Văzând gaura de-acasă.

Examen de angajare secretară

Proba scrisă stă să-nceapă,

Dar o blondă din fundal:

- Voi sări această etapă,

Mă pricep doar la oral...

Corona virusul

M-a atins cu degetul, m-a pipăit,

Şi-am zis că iau Corona negreşit,

Dar până boala o să - mi vină,

Eu, m-am mutat la e în carantină.

Atac de poantă

M-a-mpuns la inimă şi-am zis că-s mort,

Chiar am făcut o mare dramă,

Dar nu a fost atac de cord,

Ci, un atac de poantă, dat de-o epigramă.

Atac

M-a insultat c-o vorbă dură,

Şi mă ataca mereu în plen,

Dar i-am pus lacătul la gură,

Când i-am răspuns cu un catren.

Apocalipsa

Toţi se plâng că-i bate Domnul,

Că-i omoară cu “Corona” …

Dar din zori, până-i ia somnul,

Ei petrec doar cu Mamona.

Genetică – epidemia de Corona virus în Italia

Cei mai bravi au fost romanii,

Au creat chiar mari imperii,

Azi s-ascund ca şobolanii,

Le e frică de bacterii.

La terasă în pandemie

O Corona a comandat,

Şi-a aştepta cu gâtu-uscat,

Vine băiatu’… a strigat,

Şi înspre el a strănutat.

Zile lungi infometate

si prin geam un somn tirziu

linistea este departe

nici nu simt daca sunt viu.

Gustul pinii o poveste

apa este doar un vis

rind pe rind primim doar gloante

astai tot ce e permis

Incarcat cu plins si jale

ma trezeste nencetat

strigatele tot mai rare

a batrinelor din sat.

Supravetuind pe margini

nu ramine niciun gind

tot trecutul e pe pagini

iar sfirsitul in pamint.

Ploaia, furtună și vremerea rea este exact ce se întâmplă în zona mea

Astea ma liniștesc, cu ce e rău încep sa ma obisnuiesc

Vreau liniște, dar nu gasesc

De ce oare sa ma mai obosesc? 

Viata lovește peste tot

E nevoie de un antidot,

E rău de tot.

Îmi e frica și de umbra mea

 Dar nimeni nu vede, oare e bine asa?

Lumea zice sa iau în seama și faptul ca mi se întâmplă lucruri bune, 

Dar lucrurile nasoale ma umplu de spume. 

As fi vrut sa am viata de căcat de la început, dacă era asa acum, probabil nu era prea mult. 

Pur și simplu toate pe care mi le doresc, nu se îndeplinesc ceea ce e prostesc, nebunesc și deprimesc. Bye! 

E ca o floare care-a înflorit

Sub cer senin, dar vântul a strivit,

E-ncrederea ce-ai dat-o fără teamă,

Și-ai regăsit-o spartă-n prag de seară.

E-un drum pe care-l vezi în depărtare,

Dar pasul tău nu-l poate mai urma,

E-un vis ce pare-a fi la îndemână,

Dar dispare ca umbra-n marea grea.

E-un glas ce-ți spune că-i totul frumos,

Și dintr-o dată cade, e minciună,

Un strop de speranță stins pe jos,

Ca o iluzie ce-abia mai sună.

Dezamăgirea-i ochiul ce-a-nvățat

Să vadă adevărul, chiar amar,

Și inima, ce-n taină, s-a schimbat,

Mai înțeleaptă, dar și plină de amar.

Și totuși, în tăcerea ei rămâne,

O poartă către altceva mai bun,

Căci dezamăgirea te îndeamnă,

Să te ridici și să-nveți un nou drum.

Fiecare parte a corpului uman

Își accelerează rostul ideal.

Prin organe și simțuri iese la liman,

Luptând să nu intre în areal.

Spre culmi, ne bazăm pe picioare.

Proptim un țel cu puterea din mâini.

Gândim și dobândim minți superioare,

Visând ca ideile bune să prindă rădăcini.

Hrănim creierul cu multă știință,

Auzul cu note muzicale divine,

Văzul cu priveliști de priință,

Mirosul de flori ce-n nări survine.

Râurile ce trec prin vene și artere,

Și circulă prin organism cu un rol,

Sunt hrana inimii încă de la naștere

Și dă creierului înțeleptul control.

Un imens mecanism îl purtăm, 

Un ceas cu un timp ce-i efemer,

Și loviți de boli, viața scurtăm

Ridicând ochii și ruga spre cer.

Închid ochii și-mi ascult un gând

Ca inima-mi să nu mai suspine,

Și să nu mai văd lacrimile curgând

Iar durerea-n suflet să se termine.

Privesc în jur cu multă îngrijorare

Și-n același timp cu mare credință,

Lăsând spațiu pentru ameliorare

Nutrind prosperitate în conștiință.

Să răspândesc în câmpul omeniei

Dorințe, sentimente, îndepliniri

Și să culeg prin roadele prieteniei

Căi și metode clare de noi înzdrăveniri.

Scurte sunt clipele bucuriilor

Și lungi zilele amintirilor.

Triste momentele de răvășire,

Liniștitoare cele de regăsire.

Neliniște-n nopțile de singurătate,

Abis gândurilor îndepărtate.

Speranțe-n zorii dimineții

Simbolul uman dat vieții.

Aleea ce se pierde-n infinit,

Atrage sufletu-mi umbrit,

Cuplând cu orizontul o lumină

Soarta-i oblăduire divină.

Curaju-i boboc neînflorit

Subjugat unui gând neîmplinit.

Nesiguranța-i bolta dorinței,

Împlinirea-i apanajul credinței.

Visul este curcubeul ivit,

Spectru străluce pe cer însorit,

Floare deschisă-n albastru

La licărirea unui astru.

Luna, când acum iarna cedează.

Zăpada și viscolul nu mai apar,

Iar razele de soare scânteiază

Și sentimentele de negură dispar.

Februarie își amintește veacul

Când viscolul și gerul domneau.

Zăpada ce acoperea bageacul

Și țurțurii la ferestre înlemneau.

Zăpada ce se așternea pe câmp,

Protecția semănăturilor de toamnă,

Era o slujnică a iernii ca anotimp

Și își ducea solia sa solemnă.

Azi, anotimpul se uită cu îngrijorare,

Că am întâmpinat bucuroși căldura,

Lăsând soarele să ne înconjoare,

Uitând că-n case fumega campadura.

La finele anotimpului de iarnă,

Așteptam primăvara cu nerăbdare,

Ca iarna câmpul să-l deștearnă,

Și luna martie să apară-n calendare.

Natura toată se înviora și înverzea.

Flora încolțea, înfrunzea și poleniza.

Ciripitul păsărilor sunet slobozea,

Iar tânărul anotimp ne armoniza.

Ieri m-am trezit cotrobăind

În cufărul sufletului meu,

Și m-am trezit gândind

La acel joc al mingiei la fileu.

Sentimentele impuse-n joc

Se caută, se simpt, se regăsesc

Dar nu reușesc deloc

Să le păstrez și să le liniștesc.

Timpul neobosit arbitru

Îmi ordonează-n minte viața.

Și într-un moment neutru

Încerc să îi alătur prefața.

Cuvinte și trăiri ivite-n zori de zi,

Se definesc într-un târziu amurg,

Și-apoi le las, fără a le mai păzi,

Sub sentimentele ce-n liniște decurg.

Noaptea a trecut pe furiș,

Și razele de soare strălucesc.

Iar păsările vesel în luminiș,

Ciripesc și viața o îndulcesc.

Aș putea gândi la o scrisoare,

Dar mi-e frică de răspuns.

Ca-l meu dor să îl măsoare,

Iar s-ar pierde în nepătruns.

Oare în sufletu-mi s-a strecurat

Simbolul clipei de emoționare,

Subconștientul meu s-a bucurat

Și s-a înclinat spre înduioșare?

Dar soarele se-ascunde la apus,

Și o priveliște ca a unui vârstnic

La care luna sus pe cer s-a interpus

Gândului meu unic și năstrușnic.