Fapte
Zeci de mii de povestiri
Prin a veacurilor curs,
Au slăvit în amintiri
Vremurile ce au apus.
Dar din înțelepte fapte,
Omul nu a înțeles nimic.
Gândind doar la fructe coapte,
Păzind frica de epidemic.
Cu câte o aură a îngroșat
Straturile în spirit ale ființei,
Astfel că cel nou, înduioșat
Lasă loc doar umilinței.
Nu se poate spune oare
Că un rău e și mai rău?
Și că generații viitoare
Se vor feri de ferăstrău?
Dorind să uite de trecut
Fără să aibă un deznodământ,
Și nici ce-i bine de recunoscut
Iubirea de țară, ca drept simțământ.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu
Data postării: 9 octombrie 2023
Vizualizări: 705
Poezii din aceiaşi categorie
În umbra luminii eului
În ale taine firi, omu-și croiește un „eu”,
Din cioburi de dorințe și frici făr' de Dumnezeu.
Un sculptor orb, de-al propriei ființe,
Ridicându-și ziduri, căi de căințe.
Dar ce-o fi „eu”-l, dacă nu o mască,
O pânză subțire, ce timpul o cască?
În bezna minții, lumina se stinge,
Și conștiința, un fir fragil, se frânge.
Totuși, ea veghează, ascunsă-n abis,
O șoaptă din haos, un far interzis.
Când „eu”-l se prăbușește, gol și străin,
Conștiința renaște, ca zori de senin.
Dar bezna revine, o mlaștină vie,
Se hrănește cu gânduri, cu frică, te-mbie.
Și omul pendulează, rătăcind între stări,
Între creație falsă și-al conștiinței har.
Așadar, natura noastră-i un dans nebun,
Între umbre ce mint și lumina ce spun.
Dar oare „eu”-l pe care-l zidesc,
E destinul meu? Sau doar un ceresc?
Mulțumesc
Și dacă suferința naște poezie..
Atunci de ce ne e frică să greșim?
Dacă trăim într-o iluzie..
De ce ne mai amăgim?
Visăm ,amăgindu-ne ,
La orizonturi largi cu neputință
Și ne avântăm iubindu-ne ,
Trecând în neființă .
În scrisori de adio și poeme
Sufletul renaște din cenușă
Ducându-ne în puncte extreme,
Succesul va bate la ușă.
In mone
În mine e și noapte, e și zi,
În mine e și soare , și furtuna,
Iubesc viata,gândul de a fi,
Iubesc și pacea-eterna, de pe urma...
Și totuși, umbra morții ma-nfioara,
Atât de neagra și atât de grea,
M-agat de raza freamătului vieții,
Și sper sa vina dimineața,iară,
Dar noapte, când privesc o stinsă stea,
Aud glasul veșniciei bătând la poarta mea,
Precum un clopot in amurg,
Precum un vânt după lăsarea ceții..
Sistem
Frumusețea plaiului natal
O distruge-o țară-ntreagă
Gustul și mirosul de metal
Rămâne totul o pârloagă
Creștinul se preschimbă în ateu
Când cerul nu se vede
Omenirea are cât mai mult tupeu
Și cel mai păcătos începe-a crede
Dar totul în zadar
Propria voce n-o-nțelegem
Scăparea va fi un dar
Se va risipi acest blestem
Păcăliți de libertate
Un suflet de doi bani
Plin de durere și păcate
Trec zile, ani
Omul a fost este si va fi
Greșeala universului pe veci
Poți aduce mii de jertfi
Dar în rai n-ai cum sa pleci
Rezolvă oare o problemă?
Frânghia legată de gutui
Evadarea din sistem
Patru scânduri și un cui
Piesă lipsă
Sunt un puzzle și nicio combinație nu îmi iese
Mă grăbesc și cu timpul se mai adună piese
Acum, astept a mă cunoaște, desface și reface,
Dar sufletul ce-mi zace și tace-mi stă ca pe ace
Mă pierd prin gânduri și mă simt ca-ntr-o ceață
Mă simt legat de-amintiri, dar mă-ntreb: "cu ce ață?"
Când totul se împrăștie și uiți ce ai fost sau ce esti
Ce iubești? Ce dorești? N-ai răspuns și nici nu poți să zâmbești
Este greu pentru tine, pentru mine... pentru oricine
Când ceva îți lipsește, îl aștepți, dar nu mai vine.
Ruga din noi
Cad trupuri pe -asfalt
Din gura cerului înalt;
Suflete îngenuncheate
De geana zării picurate.
Și curg șiroaie,
Descompuse de ploaie ,
Mistuite de vânt,
Alunecând pe pământ..
Negura se lasă
Peste oaza de pucioasă;
Ochii triști stropesc
Din stele sclipesc.
Tânguia -n surdină
O cântare divină
De dor și de jale,
Fremătănd vocale.
Luna dintre nori
Presăra scrisori
Brațelor întinse
In rugile aprinse.
Din cenușă plămădită
Țâșnea făptura oglindită
În chip și asemănare
Din milă și iertare...
În umbra luminii eului
În ale taine firi, omu-și croiește un „eu”,
Din cioburi de dorințe și frici făr' de Dumnezeu.
Un sculptor orb, de-al propriei ființe,
Ridicându-și ziduri, căi de căințe.
Dar ce-o fi „eu”-l, dacă nu o mască,
O pânză subțire, ce timpul o cască?
În bezna minții, lumina se stinge,
Și conștiința, un fir fragil, se frânge.
Totuși, ea veghează, ascunsă-n abis,
O șoaptă din haos, un far interzis.
Când „eu”-l se prăbușește, gol și străin,
Conștiința renaște, ca zori de senin.
Dar bezna revine, o mlaștină vie,
Se hrănește cu gânduri, cu frică, te-mbie.
Și omul pendulează, rătăcind între stări,
Între creație falsă și-al conștiinței har.
Așadar, natura noastră-i un dans nebun,
Între umbre ce mint și lumina ce spun.
Dar oare „eu”-l pe care-l zidesc,
E destinul meu? Sau doar un ceresc?
Mulțumesc
Și dacă suferința naște poezie..
Atunci de ce ne e frică să greșim?
Dacă trăim într-o iluzie..
De ce ne mai amăgim?
Visăm ,amăgindu-ne ,
La orizonturi largi cu neputință
Și ne avântăm iubindu-ne ,
Trecând în neființă .
În scrisori de adio și poeme
Sufletul renaște din cenușă
Ducându-ne în puncte extreme,
Succesul va bate la ușă.
In mone
În mine e și noapte, e și zi,
În mine e și soare , și furtuna,
Iubesc viata,gândul de a fi,
Iubesc și pacea-eterna, de pe urma...
Și totuși, umbra morții ma-nfioara,
Atât de neagra și atât de grea,
M-agat de raza freamătului vieții,
Și sper sa vina dimineața,iară,
Dar noapte, când privesc o stinsă stea,
Aud glasul veșniciei bătând la poarta mea,
Precum un clopot in amurg,
Precum un vânt după lăsarea ceții..
Sistem
Frumusețea plaiului natal
O distruge-o țară-ntreagă
Gustul și mirosul de metal
Rămâne totul o pârloagă
Creștinul se preschimbă în ateu
Când cerul nu se vede
Omenirea are cât mai mult tupeu
Și cel mai păcătos începe-a crede
Dar totul în zadar
Propria voce n-o-nțelegem
Scăparea va fi un dar
Se va risipi acest blestem
Păcăliți de libertate
Un suflet de doi bani
Plin de durere și păcate
Trec zile, ani
Omul a fost este si va fi
Greșeala universului pe veci
Poți aduce mii de jertfi
Dar în rai n-ai cum sa pleci
Rezolvă oare o problemă?
Frânghia legată de gutui
Evadarea din sistem
Patru scânduri și un cui
Piesă lipsă
Sunt un puzzle și nicio combinație nu îmi iese
Mă grăbesc și cu timpul se mai adună piese
Acum, astept a mă cunoaște, desface și reface,
Dar sufletul ce-mi zace și tace-mi stă ca pe ace
Mă pierd prin gânduri și mă simt ca-ntr-o ceață
Mă simt legat de-amintiri, dar mă-ntreb: "cu ce ață?"
Când totul se împrăștie și uiți ce ai fost sau ce esti
Ce iubești? Ce dorești? N-ai răspuns și nici nu poți să zâmbești
Este greu pentru tine, pentru mine... pentru oricine
Când ceva îți lipsește, îl aștepți, dar nu mai vine.
Ruga din noi
Cad trupuri pe -asfalt
Din gura cerului înalt;
Suflete îngenuncheate
De geana zării picurate.
Și curg șiroaie,
Descompuse de ploaie ,
Mistuite de vânt,
Alunecând pe pământ..
Negura se lasă
Peste oaza de pucioasă;
Ochii triști stropesc
Din stele sclipesc.
Tânguia -n surdină
O cântare divină
De dor și de jale,
Fremătănd vocale.
Luna dintre nori
Presăra scrisori
Brațelor întinse
In rugile aprinse.
Din cenușă plămădită
Țâșnea făptura oglindită
În chip și asemănare
Din milă și iertare...
Alte poezii ale autorului
Fecioarei
Te intimidează cu glas rânjit
O lume ce nu ți-a înțeles
Neputința dorului tău cel îndârjit
Și al tău principiu este smuls.
Dar răsărind din buchetul de fete
Fecioara cu obraji ca de bujor,
Și cu împlinirile sale complete,
Poate totul în viață va deveni ușor.
Și-atuncea rânjetul zăcut
De pe-a lor buze se va duce,
Și s-or așterne într-un tăcut
Uimiți, ne mai având ce zice.
Iară fecioara, în faptul serii
Ca o copilă sub clar de lună,
Își va accepta clipa trecerii
Încuvințând un dor sub pază bună.
Gânduri 5
Lumina înfruntă orice întuneric
Ca Soarele în lobul său sferic,
Ce îți dăruiește energia în viață
Și-ți topește-n suflet sloiul de ghiață.
Depășești cu putere, ardoare
Orice eveniment care doare.
Lupți cu întunericul malefic
Și îți dorești un climat benefic.
Identifici s-apuci o cale măiastră
Precum a cerului culoare albastră.
Încerci să descoperi în suflet
Un drag sentiment și răsuflet.
Întunericului din noapte
Stelele și Luna-i sunt înțelepte,
Transformându-i paradoxul
Astfel ca magia să fie influxul.
Lumină-n suflet și în minte,
Iubire ce nu se dezminte.
Petreci momente fără de cusur
Chiar dacă părul ți-este sur.
Nedumerire
Nu știu dacă magice miracole
Trebuiau s-apară fără obstacole,
Sau destinul unei vieți triumfale,
Soarta să nu o scoată în cale.
Oare în calea destinului mereu
Va flutura în vânt ca un clișeu,
Sămânța presărată a speranței,
Aducând pe cea a siguranței?
De ce atunci când dorim în viață
O lume plină de toleranță,
Ne lovim și întâlnim intoleranță,
Și ne scăldăm în nesiguranță.
Atunci când visăm la fericcire
Ne-mpiedicăm de zădărnicire.
Suntem împinși spre buimăcire
Și ne afundăm în pipernicire.
Spre viitor
Închid ochii și-mi ascult un gând
Ca inima-mi să nu mai suspine,
Și să nu mai văd lacrimile curgând
Iar durerea-n suflet să se termine.
Privesc în jur cu multă îngrijorare
Și-n același timp cu mare credință,
Lăsând spațiu pentru ameliorare
Nutrind prosperitate în conștiință.
Să răspândesc în câmpul omeniei
Dorințe, sentimente, îndepliniri
Și să culeg prin roadele prieteniei
Căi și metode clare de noi înzdrăveniri.
Romantismul
Romantismul încă există.
Nu-l lăsați afară s-aștepte.
Bucuria și dorul coexistă
În inimi și minți înțelepte.
Invitați-l în lumina din suflet
Și oferind sentiment cu căldură,
Așezați-l într-un frumos triolet
Amintind anii care se pierdură.
Primiți în dar ale lui învățăminte
De a crea clipe lirice de neuitat,
Rostiți iubire prin sincere jurăminte
Și ascultați poemul ce este recitat.
Horoscop
Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,
Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,
Când alb omătul iernii natura încunună
Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.
La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,
Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.
Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit
Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.
Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită
Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.
Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,
A simțului responsabilității și a experienței.
Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,
Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte
Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,
Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.
Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,
Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.
Croșetând din fire de aur și argint speranța,
Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.
Fecioarei
Te intimidează cu glas rânjit
O lume ce nu ți-a înțeles
Neputința dorului tău cel îndârjit
Și al tău principiu este smuls.
Dar răsărind din buchetul de fete
Fecioara cu obraji ca de bujor,
Și cu împlinirile sale complete,
Poate totul în viață va deveni ușor.
Și-atuncea rânjetul zăcut
De pe-a lor buze se va duce,
Și s-or așterne într-un tăcut
Uimiți, ne mai având ce zice.
Iară fecioara, în faptul serii
Ca o copilă sub clar de lună,
Își va accepta clipa trecerii
Încuvințând un dor sub pază bună.
Gânduri 5
Lumina înfruntă orice întuneric
Ca Soarele în lobul său sferic,
Ce îți dăruiește energia în viață
Și-ți topește-n suflet sloiul de ghiață.
Depășești cu putere, ardoare
Orice eveniment care doare.
Lupți cu întunericul malefic
Și îți dorești un climat benefic.
Identifici s-apuci o cale măiastră
Precum a cerului culoare albastră.
Încerci să descoperi în suflet
Un drag sentiment și răsuflet.
Întunericului din noapte
Stelele și Luna-i sunt înțelepte,
Transformându-i paradoxul
Astfel ca magia să fie influxul.
Lumină-n suflet și în minte,
Iubire ce nu se dezminte.
Petreci momente fără de cusur
Chiar dacă părul ți-este sur.
Nedumerire
Nu știu dacă magice miracole
Trebuiau s-apară fără obstacole,
Sau destinul unei vieți triumfale,
Soarta să nu o scoată în cale.
Oare în calea destinului mereu
Va flutura în vânt ca un clișeu,
Sămânța presărată a speranței,
Aducând pe cea a siguranței?
De ce atunci când dorim în viață
O lume plină de toleranță,
Ne lovim și întâlnim intoleranță,
Și ne scăldăm în nesiguranță.
Atunci când visăm la fericcire
Ne-mpiedicăm de zădărnicire.
Suntem împinși spre buimăcire
Și ne afundăm în pipernicire.
Spre viitor
Închid ochii și-mi ascult un gând
Ca inima-mi să nu mai suspine,
Și să nu mai văd lacrimile curgând
Iar durerea-n suflet să se termine.
Privesc în jur cu multă îngrijorare
Și-n același timp cu mare credință,
Lăsând spațiu pentru ameliorare
Nutrind prosperitate în conștiință.
Să răspândesc în câmpul omeniei
Dorințe, sentimente, îndepliniri
Și să culeg prin roadele prieteniei
Căi și metode clare de noi înzdrăveniri.
Romantismul
Romantismul încă există.
Nu-l lăsați afară s-aștepte.
Bucuria și dorul coexistă
În inimi și minți înțelepte.
Invitați-l în lumina din suflet
Și oferind sentiment cu căldură,
Așezați-l într-un frumos triolet
Amintind anii care se pierdură.
Primiți în dar ale lui învățăminte
De a crea clipe lirice de neuitat,
Rostiți iubire prin sincere jurăminte
Și ascultați poemul ce este recitat.
Horoscop
Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,
Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,
Când alb omătul iernii natura încunună
Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.
La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,
Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.
Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit
Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.
Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită
Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.
Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,
A simțului responsabilității și a experienței.
Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,
Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte
Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,
Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.
Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,
Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.
Croșetând din fire de aur și argint speranța,
Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.