"N" momente

Oamenii adesea trec prin N momente

De la agonie la extaz pot fi definite.

Dimineți în care sunt vulcanici,

Dar serile devin mai calmi.

Locuri unde se manifestă zgomotos,

Dar se retrag apoi sub un cer senin.

La unele fapte reacționează violenți,

Ca să se resemneze detașați apoi.

Momente înrobite de către sentimente,

Ce într-un târziu sunt transformate

Din atitudini în gânduri profunde,

Din vanități în reale principii.

Oare este bine să-ți depeni amintirile,

Și să-ți etalezi îngrijorările

În fața unui auditoriu nepăsător,

Și deseori necruțător?

Într-un final să ai puterea ca să-i înțelegi,

Și să redescrii din argumente legi.

 

 


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu poezii.online "N" momente

Data postării: 4 august 2023

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1261

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Iarna

Argintic strălucește raza de soare

Pe mantia albă ce-mbracă pământul.

Aliat al iernii Octombrie-i oare,

Cu toamna călcând jurământul?

 

Copacii cu frunzele îngălbenite

Doresc să le-așterne în poale,

Ca desfrunziți apoi să invite

Decembrie cu alba haină moale.

 

Noiembrie nemulțumit, la mijloc rămâne,

Căci toamna mereu îl dezmoștenește.

Iar iarna care îl face s-amâne

Pentru la anul ceea ce-și dorește.

Mai mult...

De ziua ta, fiul meu drag

Melancolic se-nfiripă un gând,

Iar în inimă un dor se aprinde.

Sentiment de iubire atingând

Și cu bucurie ființa o cuprinde.

 

În suflet sărbătoare-i la miazăzi,

Căci jumătate de veac împlinești,

Și destinul dragoste-ți hărăzi

Cu care mulți ani să domnești.

 

Zefirul, cu adierile-i blânde, calde

Prin care renaște întreaga natură,

S-aducă cu sine șirag de smaralde

Armonie, vitalitate și iubire matură.

 

Viața să-ți fie un parfum de flori,

Drumul să-ți fie luminos și clar,

Zâmbete într-un pastel de culori

Și visurile să se realizeze exemplar.

 

 

Mai mult...

Noiembrie

Ce bucurie în suflet s-a sălășluit

Și întreaga-mi ființă s-a învăluit,

Cu zile-nsorite din octombrie

Și apoi dăruite și lui noiembrie.

 

În zile mirifice de toamnă târzie,

Natura îmbracă haina cărămizie.

Pe alei se aud, feeric, foșnind pașii

Și pe râuri repezi vâslind plutașii.

 

În pădurile dese, copacii dezgoliți

De vântul puternic ce-i vor ciufuliți,

Păsările se cuibăresc în scorburi

Unde și-au construit calde cuiburi.

 

În vizuini, animalele se adăpostesc

Și toate ființele iarna o prevestesc.

În fiecare an, așa pățește noiembrie

Nevoit să dea "simbrie" lui decembrie.

Mai mult...

Privire și simțire

Cuprinde cu privirea

Incandescent, patetic

Tot ce-ți dictează firea

De nu, disperi haotic.

 

Atinge cu suflarea

Din farmec și simțire,

Nemuritor ca marea

Ce plăsmuie-n gândire.

 

Schițarea unui zâmbet

Îmbătător, sortit

Să-mpodobească un zumzet

De gura ta șoptit.

 

O stea o poți culege

Ce căi să-ți lumineze.

Dar nu ai a alege

Ea cum să te urmeze.

 

 

Mai mult...

Clipele vieții

Scurte sunt clipele bucuriilor

Și lungi zilele amintirilor.

Triste momentele de răvășire,

Liniștitoare cele de regăsire.

 

Neliniște-n nopțile de singurătate,

Abis gândurilor îndepărtate.

Speranțe-n zorii dimineții

Simbolul uman dat vieții.

 

Aleea ce se pierde-n infinit,

Atrage sufletu-mi umbrit,

Cuplând cu orizontul o lumină

Soarta-i oblăduire divină.

 

Curaju-i boboc neînflorit

Subjugat unui gând neîmplinit.

Nesiguranța-i bolta dorinței,

Împlinirea-i apanajul credinței.

 

Visul este curcubeul ivit,

Spectru străluce pe cer însorit,

Floare deschisă-n albastru

La licărirea unui astru.

Mai mult...

Simfonia La porțile Crăciunului

La ferestre sunt ghivece cu flori albe, ce priveliște!

În inimi înmuguresc sentimente pure și de liniște.

Pe fețe se imprimă sentimentul fericirii și mulțumirii.

Spre noi, așteptăm să vină adierea bunăstării și împlinirii.

Din toate părțile se adună sămânța înțelegerii astrale,

Cu care forțele spiritului depășesc momentele banale,

Și toate gândurile se concentrează asupra celor dragi.

 

Pentru momentele ce se întâmplă în această zi minunată,

Când toată suflarea familiei cu mic cu mare este adunată,

Sub toate acoperișurile, brazii împrospătează căminele

Așa cum reproducerea florii prin polen staminele.

Și prin verdele crud și îmiresmat ce însuflețesc atmosfera,

De ramurile vieții veșnice-s simboluri ce crează umbelifera

Și exprimă micile și marile creații ale omului și naturii.

 

Prin spiritul Crăciunului se transmit stări sufletești.

Deci nenumărate clipe plăcute, emoționale vestești.

Sărbătoare caldă a întregii suflări acoperită de neaua albă,

Strălucitoare atmosferă aducătoare de plumburie salbă,

Noapte sfântă luminată de dragostea nutrită acestei tradiții.

Toate într-un dans cu prepoziții, conjuncții sunt apariții,

Ce crează simfonia feerică a unui ideal dorit în sfera realului.

 

 

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Nu știu!

Nu știu cum e mai bine

Să plâng că-mbătrânesc,

Sau poate să mă bucur

Lângă femeia ce-o iubesc

 

Nu știu cum pot să-i iert

Pe cei ce mi-au greșit,

Și cum să-i dau uitării

Pe toți ce m-au rănit

 

Nu știu dacă e cineva

Îndreptățit să judece,

Pe cel ce piatra o ridică

Dar nu vrea să o arunce

 

Nu știu de-i calea dreaptă

Pe care azi pășesc,

Sau poate sensul duce

Greșit..și-am să plătesc

 

Nu știu unde e adevăr

Și unde e minciună,

Naiv am fost în viață

Crezând că lumea-i bună

 

Nu știu ce e prietenia

Și care  sunt amicii mei,

Că ajutor când am cerut

Doar spate am văzut la ei

 

Nu știu ce-i bine-n lumea asta

Și cum să nu fac rău în ea,

Mă rog la Domnul să nu-mi ia

Speranța, nădejdea și dragostea

........................

Dar știu că suntem muritori

Și nu vom moșteni pământul,

Nimic din ce avem nu vom lua

Cu noi, la drum..spre Sfântul!

 

 

 

 

Mai mult...

Personificări

în spatele oricărei trăiri ratate exist-o speranță

 

cel puțin una

 

nu mai e niciun secret pentru nimeni în acest joc

de-a v-ați asunselea

pierzi tramvaiul în drum spre servici

nu moare nimeni

vine altul

te-mpedici în mărăcinii stufoși ai gândului

te ridici în alt gând

prima lecție la cursul primar despre viață

fără profesor

începe mereu cu speranța

Jack și vrejul de fasole a lui Joseph Jacobs

pare o poveste pentru copii

în fapt

aceasta este definiția subliminală a speranței

marioneta tâmpă din teatru de păpuși Țăndărică

statuia vivantă din Cișmigiu

la fel

personificăm totul la modul comic

scaunele lui Eugène Ionesco

în camera goală

rămân de departe singura realitate palpabilă…

Mai mult...

Glsul pietrei

 sculptez în cuvintele-bolovan de la poalele muntelui

dalta scoate scântei roșii și galbene

sub capul plat al barosului

vreau să cioplesc o floare de piatră

din bolovanul alb al iubirii

și s-o dăruiesc iubitei

de ziua ei

știu un loc în care găsesc bolovani în toate culorile

și nuanțele

având corespondent în plaja alunecoasă a cuvintelor

tonurile de gri aparțin cuvintelor domestice

casă, ogradă, ogor, animal, plug, seceră

tonurile de alb sunt specifice sentimentelor precum dragoste

prietenie, frăție, iubire, dăruire

tonurile de negru aparțin trăirilor dureroase

supărare, disperare, despărțire, ură sau răzbunare

tonurile de maro sunt asociate cu gândurile negre

gelozia, insatisfacția, nefericirea, resemnarea

iar tonurile roz exprimă bucuria, exuberanța, împlinirea,

izbânda

și mai am câteva grămezi de pietriș

cu pietricele netede de culoare roșie, albe ca marmora

sau negre cu străluciri de diamant

pietricele fosforescente în toate culorile care se deschid la lumină

pe care te poți întinde

și privi către cer

sau face dragoste

o bogăție neprețuită pentru un sculptor nebun ca mine

ocolit de oameni obtuzi

care nu găsesc nimic interesant în cioplitul pietrei

doar iubita mea a descifrat adevărata ei frumusețe

îi place pietrișul sub clar de lună când pietricelele se trezesc

și formează imagini simetrice

multicolore

ca într-un caleidoscop...

Mai mult...

Necunoscute

n-ai de unde să știi adevărul  

 

despre ceva ce nu s-a întâmplat încă

 

e ca în dilema cerșetorului aflat între două pâini

una care nu exista

pur și simplu

iar alta care trebuia să vină

dacă uneori mă prefac că-mi înghit lacrima

nu-nseamnă că repet greșeala lui Polichinelle

chiar nu știu dacă voi vâsli toată viața

 în acest ocean indian al iubirii

dacă în barca mea nu se vor prăbuși toți albatroșii

lui Baudelaire

amarnic

dar parcă prea târziu

îl plânse Ghilgameș pe Enkidu

de aceea nu-mi mi fac nici un fel de iluzii

însă nici nu disper

este posibil ca pisica să nu se joace cu drobul de sare

iar moartea să-ntâlnească noaptea pe drum…

Mai mult...

Toamna...

Plouă mărunt pe pămînt,
Frunzele aurii de pe crengi se desprind.
Afara se-aude un vuiet de vînt, 
Trist, pe fereastră privesc, copleșit de un gînd...

 

Soarele nu mai lucește acum,
Iarba verde se transformă în scrum.
Norii negri se adună pe cer,
Natura e nudă, animalele pier.

 

Copilașii nu mai aleargă pe drum,
Aerul pur se îmbibă cu fum.
Totul e mort, adormit, amorțit,
De veșmintele sale pămîntul s-a despărțit...

Mai mult...

Arhitectura urmelor

Am învățat că inima are două porți

care folosesc aceeași cheie,

una se deschide spre grădina unde podurile

se construiesc din priviri și promisiuni,

cealaltă spre holul rece unde ușa

se încuie brusc, pe din afară.

 

Ești aceeași mână care îmi potrivește perna

și care, în somn, îmi poate desena pe piept

harta unei viitoare rani.

Iubirea e lumina de la fereastră,

dar trădarea e cea care stinge lampa

chiar când întunericul devine mai dens.

 

Nu există prăpastie pe care să n-o fi trecut împreună,

însă acum podul e făcut din cioburi,

și fiecare pas spre tine e un dans desculț

între nevoia de a te atinge

și teama că ești doar o oglindă spartă.

 

Suntem suma tuturor locurilor în care ne-am lăsat garda jos,

o geografie a vulnerabilității,

unde iubirea ne învață cum să zburăm,

doar pentru ca trădarea să ne reamintească, sec,

cât de tare doare pământul.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍