Metafora

Sunete sunt ambigue

din pricina metaforei

care sfințește

lucrurile obscure

cu atragerea ei

și senzualitatea.

 

Unde este metafora mea?

Vreau s-o caut, dar nu știu unde.

Pe urmă, am găsit-o,

ea este pretutindeni.

 

Cuvântul este metaforic,

cartea este metaforică

și eu sunt metaforic.

 

Totul este metaforic

ca și sunete ambigue.

 

Metafora mea

eu te iubesc.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Sergiu P. Cassian poezii.online Metafora

Data postării: 17 noiembrie

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 22

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Conspirația metafizică

Sunt viu? Cum este posibil?

Demult trebuia să fiu băgat

sub glia păcatului.

După ce voi zice cuvântul adevărat,

cine mă va căuta printre oameni?

Fețele noastre sunt identice

și noi suntem identici -

chipurile lui Dumnezeu.

 

O insulă nemărginită, o enigmă,

naște entități - diavolii.

Ei strivesc corola minunii a lumii

și o aruncă într-un foc groaznic,

pentru că ea este tânără și fragilă,

gata să se arate lumii.

Frumusețea ei ar fi fost pictată

cu expresiune.

Dar via ei a fost ruptă.

Și au rămas numai două spirite sadice

care sunt ridicate:

Baal și Beelzebub.

Cercul, copleșit de alt cerc,

dar mai prihănit,

își înalță mâinile,

pentru a jertfi spirite gingașe

și inocente.

 

Singur între strigoi, într-un cimitir

cu sicrie distruse prin munți și văi.

Sângele s-a înnegrit,

când lumina s-a despicat

aducând apocalipsa cumplită.

 

Oameni nici nu sunt oameni,

sunt ca niște broaște cu ochii negrii,

fără suflete vii, chiar și moarte.

 

Invidia, ca o aspidă, a înveninat

inima omenirii

de la nașterea lumii,

când au apărut Adam și Eva

și ispita șarpelui.

Coincidență? Nu cred.

 

Societatea laică, cu ațele înfipte în noi

ca pe niște păpuși,

ne trage încotro ei vor.

Dar ce-i acolo? Oroare, batjocorire

și râul plin de sânge vărsat de ei.

Copilul mort…

iată cine zace-n apă.

 

Osemintele fărâmate

plutesc sub pământul patimii,

în care nu este nimic, numai negura negurii.

 

Globul nostru este pătat

de mai multe murdării.

Mai mult...

Stropi de ploaie

Stropi de ploaie cad din cer,

din streașină, din umbră.

De ce? Din cauza vântului

ce suflă soarele din văzul lumii.

Florile s-au ofilit, copacii s-au deformat

și cerul și-a pierdut culcușul.

 

Fulgerul bate pretutindenea

și nu se contenește.

Drumul este acoperit de noroi

și nimeni nu-l pășește.

Marele ocean își pierde măreția

și peștele nu este prins de nimeni,

și nu va fi prins,

nici azi, nici mâine.

 

Nimeni nu leagănă nimic.

Nici suflete moarte

nu se ivesc din mormintele părăsite,

ca să împlinească haosul

cu ceva viu.

Totul este mort,

numai fulgerul cel cumplit

se extinde

și stropi de ploaie,

ce cad din cer,

din streașină, din umbră.

Mai mult...

Fugi de la mine

Din oricare nucleu răsare

o radiație

care strecoară-n omul

și-l strivește treptat

cu chinuri mari și neoprite.

 

Simt în mine o radiație

de patimă,

gata să te iubească omorând

pe tine

cu chinuri mari și neoprite.

 

Dăunător universului,

precum o radiație.

Te rog, iubito,

fugi de la mine.

Mai mult...

Chemarea (Cthulhu)

De atunci-ncolo se răspândește o legendă,

Dar nu e ca toate cunoscute și deșarte.

Este ceva cu un șoc… Parcă ai fi în beznă

A intimidării și a moartei. Ce îi aste?!

 

Se spune că odată, într-o zi sau cea de seară,

Când stelele vor găsi locul lor de baștină,

O istorie aspră va fi însemnată ca o artă,

Inspirată de lorzii, cei din altă galactică.

………………………………………………………………….

 

O, Doamne Dumnezeule! Oare cine-i acesta?

Înalt ca munte, gigantic, ridicat dintr-o apă.

Dar tare mă amețește… Mă mișc într-o cadență

Cea falsă și stranie. Fix ca și toată rasă.

 

Văzând că lumea e nebună și nedumerită

Din cauza visurilor, dar nu cele simple,

Trebuie ceva să vă spun: "Vremea-i sosită!

Unul s-a trezit uluind!" Sfârșitul clipei…

Mai mult...

Muzica, ce mă leagănă

Leagănul meu veșnic este muzica,

de orice gen, din orice epocă.

Oricât ar fi șubredă și monotonă

și azi, și mâine,

eu o voi asculta cu profunzimea,

s-o văd, s-o ating, s-o simt.

Notele mlădioase, îmbinând o gamă,

înlesnesc jugul

care este înfipt de gâtul meu,

arătându-mi focul dulce, dar rece.

 

Șapte îngeri îmi îngână speranța

și dragostea reală și complicată

cu trâmbițe dumnezeiești,

ce mistuie vechiul și naște noul

în mine, în noi toți.

 

Sunt motivat să ascult și să cânt

oarecare muzică,

căci asta este menirea mea,

în această epocă șubredă și monotonă:

să aduc melodia

în urechile spiritelor pierdute

în timpul nopții,

când totul doarme.

Mai mult...

Apartamentul 5

Deschid geamul din apartamentul meu

și nu văd nimic, numai alte apartamente

și perdeaua roșie, minimalistă.

Pervazul privește la mine fără flori

cu ochii închiși,

fiindcă nu-i viu.

 

Abia se vede soarele după blocuri,

nu simt căldura și lumina în camera mea.

Copilul în mine nu râde, nu plânge,

nu-și suspină aerul.

Și bătrânul a uitat toată înțelepciunea,

culeasă de un veac întreg

în singurătate.

 

Vocile se aud limpede, dar cuvintele

sunt ambigue.

Argoul nou vorbește absurzi

și oamenii îl spun, dar nu-l percep.

 

Cine-mi va croi un alt geam

cu alte apartamente

cu altă priveliște?

Eu mă voi sufoca de piatră,

ce cade de pe podul bârlogului,

ca un urs fără prieteni.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Steaua-mi (Vega)

Pe când ceru-i-ntunecat

stele strălucesc puternic 

eu-ți vorbesc întins culcat

când veghezi însingurat...

De atâtea ori mă rog să vii,

să cobori ca dintr-o navă,

să mă iei sau să rămâi,

să fim doar noi doi... 

Iar de fiecare dată îmi 

trimiți plăceri deșarte, 

să te uit printre extaze,

să-mi pierzi dragostea prin raze...

Mă transformi în ceilalți oameni,

ce nu știu cum se iubește,

mă împingi spre animalul

ce de trup se îngrijește. 

Dar te-ascult ș-accept cu drag 

orice îmi trimiți în vag,

gândul meu e îndreptat 

către-ți sufletul-ndepărtat... 

Regăsesc puțin din el 

în orice trup ce-am cunoscut 

trimis de tine să m-afund,

să fiu simplu om în vânt...

Îi voi iubi pe toți ce m-au 

văzut în trupul intim, 

trădându-te-n noaptea ta, 

să știi că primul te-am iubit 

și singur ești ce-n suflet, 

nu în trup, eu te-am primit...

Mai mult...

Destine

 

Te respir cu-o teamă oarbă,

Din misterul unui vis,

Și în noapte stă să fiarbă,

Cerul tău și-al meu abis.

 

Mi-ai rămas în palma stângă,

Ca o rugă fără glas,

Ochiul drept ar vrea să plângă,

Fiindcă te-a pierdut de-un ceas.

 

Mi se scurge-n piept tăcerea,

Ca un fulger ne-nceput,

Și mă mistuie durerea,

C-am pierdut tot ce-am avut.

 

Nu e vis, și nu e moarte,

Sunt tot eu, cu trupul blând,

Peste lacrima-ți ascunsă, 

Într-un ochi ne lăcrimând.

 

Mi se frânge clipa-n pleoape,

Ca un cântec vinovat,

Și mă trec râuri de ape,

Când de somn sunt înțărcat. 

 

Tu, tăcere verticală,

Eu, un colb de început,

Suferim de aceeași boală,

Ce nicicând nu ne-a durut.

 

Poate-așa ni-i în destine,

Să fim doi, și niciodată...

Tu – răsfrângerea din mine,

Eu – o umbră ce te iartă.

 

Mai mult...

Dragoste cu sufix

Croieşte-mă în linii consistente

Să nu m-atingi cu mâini indiferente

Îmi dai în nopţi lungi vise consecvente

Când te arăţi mereu doar pe fragmente

Sunt două trupuri, două monumente

Al meu, al tău, fără considerente.

În întâlniri din nopţi cu stele lente.

Noi, două inimi cu direcţii-adiacente,

Două buze şi doi ochi ca semnalmente,

Timpul şi spaţiul dintre noi absente

Nu poţi fi tu cel care face fente

Ştiind că eu trăiesc din sentimente,

De iluzii monumente...

Nu cer, nu vreau s-aud de argumente

Şi de idei, gânduri demente

Că dragostea e din sertarul condimente,

De la departamentul asistente,

Că este lux de visuri imanente.

Nu vreau la ipocriţi abonamente,

Ci din iubire sa-mi plătesc la viaţă rente.

Acestea sunt din cele inerente,

Hai să fim pentru suflet alimente,

Să ne iubim literalmente!

Mai mult...

Regăsire...

 

Prin rana noastră ne-am iubit,

Și-ncet cădeau lumini de asfințit,

Și nu știam de-i zori sau amurgit,

Căci totul se năștea și se sfârșea,

Într-un fior ce între noi ardea,

Din palma mea, spre palma ta.

 

Și-n noaptea grea, ca un blestem tăcut,

S-au răzvrătit secundele-n trecut,

Părea că cerul însuși s-a surpat,

Și refuza să șteargă ce-am uitat,

Ori poate doar, în taină, ne veghea,

Sărutul frânt ce nu putea pleca.

 

Un vânt amar, ca un oftat străin,

Ne despletea tăcerea de venin,

Și-n lacrimi, ochii s-au plecat,

Ne-am regăsit, și-apoi ne-am întrebat,

Dacă eram acolo de la început,

Și-ți mângâiam tot trupul dispărut.

 

Și-n zorii zilei rana s-a închis,

Lumina împrejuru-ți s-a întins,

Și-apoi, pe obrazul tău, ca un ecou,

Mi-am regăsit sărutul frânt, dinou,

Prea viu să piară, prea tăcut să stea,

În spațiul dintre buza mea și pielea ta.

Mai mult...

Sentimente

Sentimente, vibrații de nostalgie,
Am atunci când te zăresc.
Ochii te văd, inima e cu energie
În fiecare (clipă) eu te urmăresc.

De fiecare dată când ne întâlnim,
Corpul meu simte furnicături.
Ridic ochii spre ai tăi și ne privim,
Și văd același corp cu trăsături.

N-ai ideie ce se petrece în inima mea!
Emoții puternice, bătăi pe secunde,
Îmi apari în vise zeiță cu un nume
Furându-mi plăcerile mele profunde.

Viața mi-a dăruit mult prea multe,
Și am ajuns să te cunosc pe tine.
Mulțumită ție sunt în cerurile-nalte
Simțindu-mi inima cu senzații pline.

Îmi pare rău că tu nu mă observi,
Vorbești cu mine de parcă nu-i nimic,
În inima ta, frumoaso, prietenie rezervi
Fiindcă în realitate mă vezi ca pe-un amic.

E frumos să trăiesc cu tine într-un vis,
Deoarece ambii ne iubim nebunește.
Acolo drumul spre fericire e deschis,
Și dragostea adevărată în inimi trăiește.

Te visez cu ochi deschiși, te pictez în gând!
Și știu, și simt că ești aleasa inimii,
Fiindcă m-am rugat Dumnezeului blând,
Să mi te facă soția bătrânimii!

Mai mult...

"Verzi si sudate"

Eu sunt subcultura in carne si oase 

Omul care gândește nu dă în mase

 

Sunt metafora la colț de stradă

Un vagobond de esențe a gandirii înalte 

 

Eu nu mă inchin la profeti la parai 

Eu nu-ti vand iluzii din tot ce nu ai 

Eu n-o sa scriu versuri când litere-ti mor 

Si nici n-am sa cânt pe voci de afon

 

Eu sunt subcultura în carne si oase 

Omul care gândește nu dă în mase

 

Eu sunt viciul de formă găsit doar pe stradă 

De-acolo de unde pornea apa caldă 

Eu rezid social decantat de la stat 

Eu un EU incomod 

Cât un patru impar  

 

Eu sunt subcultura în carne și oase

Omul care gândește nu dă în mase 

 

Florin Ristea 

26.12.2023

Start 23:55(UK)

27.12.2023

Final 00:18(UK)

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍