Cu forța

Îmbracă-te-n fulgi de zăpadă,

Fă din lume o vară albă,

Să scrie poeții mereu,

Despre ochii tăi… iarna mea caldă.

Și-n ziua în care-o să ningă,

Să-mi vii îmbrăcată-n zăpezi,

Și lasă-mă să îți trimit dorul meu

Pe câțiva nămeți.

Decembrie să ningă cu foc,

Peste cuvinte și noi,

Să curgă zăpadă din ceruri,

Și vară din ochii tăi.

Iar lumea întreagă să te vadă:

Iubita mea vară... în fulgi de zăpadă.

Mi-am zis că eu de fapt nu am curaj,

că nu pot să te aduc în realitate,

că-ți scriu și parcă mai mereu

te țin în poezii departe.

Mi-am zis că eu nu am habar cum să iubesc,

credeam că în dragoste se tace și se îndură,

se pierde dureros, se plânge iar

privind cu neputință la timpul ce te fură.

Nu știu să te iubesc cum se iubesc cocorii,

nu știu să te iubesc cum se iubesc doi oameni ținându-se de mâna mai mereu,

eu știu să te iubesc în neputință,

eu știu să te iubesc în felul meu.

Și nici tu nu ești om să te iubesc ca omul,

și nici nu ești cocor să spun ca te iubesc când treci în zbor,

tu esti o floare și din flori

n-am cum decât în poezii să-ți spun cat te ador.

Te-am urmărit plimbându-te cu trandafirii,

te-am urmărit cum te duceai, veneai și încă o dată,

am observat când tot treceai pe lângă mine,

cum dragostea din ochii tăi te face să pari mai înaltă.

Eu nu mai vreau să tac, dar dacă tac

să știi că-i din iubire,

că nu știi ochii tăi albaștri ce îmi fac

când mă privești așa de parcă ești din mine.

Eu nu mai vreau să tac, nu vreau să rămâi un vers,

să mori așa nedemn în poezie,

să mori de parcă în zadar

ți-ai zidit dragostea în mine.

Aproape uitasem că-i toamnă încă,

Pe poteci… frunze căzute, tăcute.

Trec oameni și le calcă-n picioare,

Dar cine să le ajute?

Te văd într-un colț de alee, sub tei,

Cea mai frumoasă dintre frunze, și-mi spui,

Să nu te calc, că încă mai vrei

Să mângâi o rază de soare, întâi.

Rămâi lângă teiul bătrân și uscat,

O frunză pierdută în toamnă… și-mi doresc

Să trec cu grijă pe lângă tine,

Să nu te strivesc.

Dar nu pot să te las pe alee,

Te iau cu mine, cu grijă, încet,

Lumea tăcea, timpul se oprise,

Și eu te purtam toamna… în buzunarul meu drept.

… Cred că sufăr de inimă

plină, plină,

(în ultimul stadiu)

pentru că încep să mă asemăn

din ce în ce mai tare

cu o lumină.

Tot ce știu despre lumina asta

este ca îți este identică, aș putea să zic,

(ba nu, tu ești mai frumoasă)

oricum de când mi-e dor de privirile tale,

până și boala asta incurabilă

e mai blândă un pic.

Dacă am fi construiți fizic din lumină,

Te-aș duce pe marginea unei prăpastii să iți spun că te iubesc,

într-un decor plin de crini,

în timp ce mă dau mare în fata altor lumini.

Tu nu ai zice nimic,

Dar din felul tău de a mă privi,

de a fi,

te uiți prin mine și îmi spui că deja știi.

Și îți pui mâna pe obrazul meu,

dar nu rezist atingerii tale

așa că îți iau mâna în mâna mea

și îți sărut podul palmei.

Inima îmi bate ca nebuna,

(Nu serios, ți-am zis la început ca sufăr de inimă plină, plină)

Ne uităm unul la altul cu atâta iubire,

Că stânca pe care stăm nu ne mai ține.

Dar stânca a pierdut din vedere

că suntem lumini și luminile

nu mor în cădere.

(Doar de inimă plină, plină)

Merele s-au copt,

Toamna s-a împlinit,

Cu greu, am venit, am venit,

Pentru că nu degeaba cuvântul dor

Rimează mai ales toamna, cu nor.

Și nimeni nu mă poate convinge,

(nu încă),

Că atunci când plouă

de fapt, cineva iubind,

plânge 🥺

Mi-ai lipsit prințesă mică,

Știu  că mai fac eu figuri,

(Am fost puțin, puțin (o tonă) cu inima supărată pe tine,

Și la cât de mult am lipsit,

Am atâtea să-ți spun.

Dar nu o să-ți umplu fruntea,

Cu gândurile mele,

O să le sortez repejor, repejor,

și fără să mă gândesc,

o să-l aleg pe cel mai important dintre ele…

hmmm, sortare rapidă, scanare integrală, gata, l-am găsit…

Te iubesc 🥺

Noapte bună, prințesă frumoasă cu cea mai adorabilă fățucă 🐥!

(Promit că mâine nu te mai las așa să adormi printre nori 🥺)

Dacă mă uit la un copac ce sunt,

un iubitor de copaci sau de frunze uscate sau verzi?

Dar dacă tu mă vezi uitându-mă la copac,

iar eu de fapt mă uit prin el și mi te imaginez…

Dacă mă uit înspre cer și văd păsări cum dincolo și încoace îl umblă,

Și tu mă vezi din nou, dar eu nu mă uit la el, sunt cu capul în nori și încerc să cântăresc cât ești de scumpă.

Câte kilograme în plus îmi adaugă dorul, în timp ce tu crezi că mă uit la păsări care-și duc zborul.

Ar trebui să te duc la un tribunal condus de soare,

Să-ți fac o falsă acuzare, să te acuz de crimă sau și mai bine,

Să te acuz de ascunderea privirilor tale de mine.

Și dacă aș câștiga dând mită, văd eu cum,

Ți-aș da drept sentință să mă privești numai tu.

În timp ce eu o fac pe misteriosul și încerc să par tare,

Să nu se prindă nimeni, nici tu,

Că mor după privirile tale și că am pus totul la cale 😈

Și dacă cumva ți-ar scăpa privirea,

Și te-ai uita chiar și pentru o secundă într-o altă parte,

Aș dispărea din cadru repejor, repejor,

Să te îmbrățișez de la spate 🥺

Și să-ți alint cu obrajii mei pe rând,

Câte un obrăjor.

Să simți chiar și pentru un pic, un pic, un pic,

că te iubesc și că atunci când te copleșesc gânduri grele,

Nu trebuie să treci singură prin nimic.

Noapte bună, prințesă mică 🥺🐥!

(simt că trebuie să profit și să îți spun cât mai des că te iubesc, pentru că mai este așa puțin până la iarnă… nu risc, sigur Moș Crăciun o să aibă nevoie de tine, cel mai scump elf 🥰😎😈)

Cat costa, spune-mi

Ce-anume?

Sa vii cu mine-n nemurire!

E scump, n-ai bani...

Ba, am ceva!

Glumind, sa spunem ca ti-as da

O zi, un ceas...

Ntz, un veac as vrea!

A, nu, prea mult eu nu as da!

Atunci un an si-nca ceva

Dar nu te stiu, tu ce imi poti da?

Eu vreau sa iti dau viata mea...

Dar mi-e de ajuns, eu o am pe-a mea!

De nu insist, eu pot cadea...

Am inteles, esti doar o Stea!

Da, dar pot fi Steaua ta!

Nu mai e loc, EU sunt deja

Tu nu-ntelegi, TU esti a mea!

Dar cum asa, ca n-am spus da...

Tu nu ai spus, dar simt ceva

Cum poti simti, esti doar o Stea!

Sunt Steaua din inima ta!

Opreste-te, nu mai visa!

Dar nu visez, ca doar sunt Stea!!

Tot nu-nteleg ce imi poti da...

Un cer senin in viata mea!

Dar poti tu oare garanta?

O, da, pun gaj chiar viata mea!

Atunci nu cred ca as putea...

Zambeste, trista nu te-as vrea!

Dar, ce vrei tu nu e corect!

De ce, si tu crezi ca sunt defect?

Nu stiu, dar ceva s-a-ntamplat

Credeai la fel d-eram bogat?

Eu doar am spus, n-am atacat!

Ma simt lezat si umilit!

Imi pare rau de ce-ai simtit!

Bine, accept, ce iau cu bani?

Nu stiu, poate un plus de cativa ani!

Dar tu ce vrei de esti aici?

Caut iubirea -n lucruri mici!

Si-ti e de-ajuns, nu vrei mai mult?

Mi-e teama de necunoscut!

Dar stii... poti plati sa ai orice!

Da, dar ce-i cu bani, nu -mi trebuie!

Ai vrut un schimb sau o vanzare?

Am vrut sa vand ce inca doare!

Eram dispus sa iti dau tot...

Nu, nu, dadeai un antidot!

Dar tu ce zici ca inca doare?

Tot ce imi da lumina-n zare

De-asta am venit sa te salvez!

Nu, asta e doar al tau Crez.

Noi suntem doua astre reci...

Da, da, si nu te las sa pleci!

Nu plec, cad... nu mai am lumina!

Nu cred, n-ai cum, Tu esti divina!

Am fost, candva, cand eram plina...

Dar cand ti-ai pierdut stralucirea?

De cand ti-am cunoscut iubirea!

Miriam- Doua Umbre

28.12.2025

#Doua-Umbre

Aș aduna în palme petalele de floare,

Din crini și lăcrămioare o rochie să-ți fac.

I-aș pune și paiete din razele de soare,

La poale aș tivi-o cu flori de liliac.

Și-n loc de cingătoare pe talie s-o țină,

Ți-aș împleti albastre flori de nu-mă-uita,

Ți-aș așeza pe frunte cunună de lumină

Și nu din astrul zilei, ci din privirea ta.

O rochie ți-aș face din florile pădurii

Și ți-ar veni turnată, mai bine decât crezi,

În degrade-mbinate, culorile naturii

Ți-ar scoate-n evidență frumoșii tăi ochi verzi.

Și astfel înflorită să fii o veșnicie

Rivala primăverii, regină peste flori,

Și pe covorul roșu, când vei păși mlădie,

Umili să ți se-ncline cohorte-ntregi de sori.

Să-ți cadă la picioare neplânse ploi de stele

Și vântul să te poarte în zbor până la nori,

Când nopțile-ți vor țese senine lungi perdele,

Să le desfacă luna, iar tu să te strecori.

O rochie-ți voi coase, cu ea să ți se-mbrace

Și sufletul, și trupul în blânde, vii culori,

Din galaxii pierdute atunci mă voi întoarce

În fruntea unei armii de îngeri păzitori.

Din zori și până-n noapte, din noapte până-n zori,

Să-ți fim gardă regală, regină peste flori!

Te iubesc mai presus ca pe mine insami dar totusi nu te ajug la culmi ,
Ori ce as face sa iti fiu tie bun tot nu ajung sa fiu cel sa fiu cel cu care adormi
Iubire vrei sa te inteleg prin ce ai trecut si ce greu t-ia fost drumul
Dar tu vreodata o sa intelegi prin ce trec si ce greu imi este sorocul
Praf si pulbere se alege de noi iubire si ura toate amestecate la un loc
Pentru fapte si neintelegeri care ar putea parea un joc
Dar jocul este dur si nemilos ca o ruleta ruseasca
Care ar parea ca este menita sa te foloseasca ,
Sa te faca o marioneta sentimentala ,
Buna de o foloseala menita pentru o injoseala
O injoseala ieftina indrumata de falie
Care te face sa te intrebi daca o sa ajungi in viata sa mananci macar o felie
O felie de fericire care te face sa mergi inainte si sa lasi trecutul in urma
Ca sa te nasti ca un phoenix din cenusa sa devi puternic si nu cel din turma
Care se adapteaza la cocina sentimentala menita sa ne hraneasca
O comunitate de speta joasa fara principii si testoasa
Un joker la o partida de carti cu o fata zambind la societate
Si cu o fata blestemata jelind la cu foame catre dragoste
O dragoste suferinda cu un drum doar de dus ca-ci sentimentele nu sunt reciproce
Cu sentimente aprige pregatite sa te distruga si sa te sufoce
Care te asteapta in momentul tau slab sa te injughie
Precum Brutus ca o hiena sa te lase la anaghie
I-mi place cum ma judeci ca nu sunt barbat sa te urmez
Cand tocmai tu esti singura persona pe care o venerez
Singura persoana cu care as petrece o eternitate
Singura care ai devenit in viata mea o entitate
O entitate a fericirii mascate , care defapt este o suferinta constanta
Care iti face viata sa fie blestemul diavolului o substanta
Fara care nu poti traii precum un calugar fara rugaciune
Precum un narcoman fara taciune
Te iubesc ! dar m-ia ajuns din amaraciune

Cât mi-am dorit să respirăm același ton

Pe ritmuri de Cabernet Sauvignon 

Și amintiri în doi să depănăm

Din vremea când fericirea îmi era... Merlot. 

Cât mi-aș dori un strop de Pinot Noir

Pe buze din nou să îl mai simt

Să nu îmi fie atâta suferință în zadar

Când doar în brațe-aș vrea să te cuprind.

Cât mi-as dori ca poezia mea de dor

S-o scriu... și să-mi adie parfumul de Bordeaux

Tot ce-am trăit urât printr-o minune să se șteargă 

Cândva la un pahar de vin... cu o Fetească Neagră. 

Cât mi-aș dori să m-auzi când te chem

La un vin împreună... să gustăm un Malbec

Să-mi bucuri sufletul de dor îmbibat 

C-o-mbrățișare în acorduri de Cabernet Franc.

Cât mi-as dori să fi păstrat, o sticlă de Barbera

S-o strâng la piept din când în când 

Să îmi aline dorul de noi și vrerea

C-ai să te-ntorci cândva ...în timp...

Mi-aș fi dorit să nu te am doar în cuvinte

Și să-mi fii tu și vinul, versul cel mai plin

Mi-aș fi dorit lângă al tău braț fierbinte

Să pot șopti ce-n vers n-aș ști să pun...

Te iubesc simplu, fără teatru,

Fără cuvinte mari, fără decor 

Ca pe o respirație care vine

Și nu cere voie.

Te iubesc când taci

Și când spui lucruri fără sens,

Când îți cade lumea din mâini

Și eu încerc s-o lipesc cu privirea.

Nu e nimic spectaculos 

Doar eu,

Rămânând.

Și tu,

Fiind motivul.