Elegie pentru o floare
i-am zis Cris
de cum am văzut-o
aș fi putut să-i spun altfel
dar mie mi-a plăcut numele acesta de alint
ca o respirație dumnezeiască de înger
simțeam otrava dulce a dragostei
invadându-mi liniștea dimineții
cu milioane de fluturi
eram doar eu și Soarele
unul mai îndrăgostit decât celălalt
tocmai ne dezbrăcaserăm de straiele îndoliate
ale nopții
așteptând să te deschizi în culoarea fierbinte
a sângelui
să-ți scuturi roua rece a zorilor de pe inimă
să-ți aranjezi petalele răvășite în fața zilei
așa cum ar face o femeie îndrăgostită
nimic nu-i mai frumos decât să privești o floare
trezindu-se
privind cu ochi tulburați de uimire cerul
nefericită însă e dimineața în care descalecă moartea
nefericită-i și Cris
care izbucnește în lacrimi
iar eu te cuprind în brațe
iubito
ești atât de minunată în nesomnul meu metafizic
încât ai omorât visul…