Voi spune pas…

Am început să mă topesc,

Deși atât de multă ceară am,

Şi curg torent, și absent privesc,

Cum lacrimile vieții bat în geam.

Am început să mă topesc,

Deși fitilul mi-i deja cenușă,

Şi ard intens, și absent privesc,

Cum flăcările îmi bat la ușă.

Am început să mă topesc,

Și curg în picuri pe-al tău trup,

Căci aș dori să te trezesc,

Să ne iubim neîntrerupt.

Am început să mă topesc,

Iar ceară nu mai este în stup,

Deși aș vrea să mai trăiesc,

Topindu-mă, încet, încet mă duc.

Am început să mă topesc,

Şi mă adun din candelabru,

O altă lumânare să clădesc,

Să-mi pâlpâie la cap macabru.

Am deformat trăirile umane,

Iar corpul l-am măcelărit,

Am şters acele muzici diafane,

Şi apoi cu zgomot le-am înlocuit.

E secetă de graţie în trup,

Suntem treptat robotizaţi,

Mişcări de Alzheimer ne erup,

Atunci când suntem concentraţi.

Nu ştim să mai zâmbim frumos,

Un rânjet e la fiecare glumă,

Şi după-un hohot furtunos,

Ne apare-n colţul gurii spumă.

Haotic ochii-n cap se plimbă,

Imaginea o deformează,

În minte comandat o schimbă,

Şi-n cadre sataniste o filtrează.

Avem acum belciuge-n nas,

Ba chiar în buze, limbă şi urechi,

Precum juncanii de pripas,

Ori ivărele din porţi străvechi.

Avem şi pielea color tatuată,

Din creştet până în călcâie,

De nu mai ştii că e băiat ori fată,

Ori de e om sau e momâie.

Am deformat trăirile umane,

Iar corpul l-am măcelărit,

Comerţ noi facem cu organe,

Şi umblăm cu trupul ciopârţit.

Te chem din lumi îndepărtate,

Din nopți ce dor și se-nfioară,

Prin visurile mele toate,

Și ochiul ce îmi doarme afară .

Pe drumul surd al amintirii,

Te caut într-un fir de fum,

La nunta unde  numai mirii,

Dansau cu tălpile pe scrum.

Rămâi doar tu, în vis, plăpândă,

Un chip ce-l port sub pleoapa grea,

Când noaptea tristă, mă descântă,

Și mă adoarme-n poala sa.

Te chem din umbre  risipite,

Prin murmur fără de cuvânt,

Să-mi stai pierdută-n minte,

S-ascult al lunii dulce cânt.

Să fim un vis care preumblă,

Prin somnul celui neiubit,

O noapte albastră și lungă,

Lipsită de zori, și fără sfârșit.

Medicului Bacalbaşa

este indiferent la proverbul: bate şaua să priceapă calul

La el nu merge cu zicala,

Nici chiar de-l biciui cu cravaşa,

În cap i-s toate alandala,

De aia-i zice: Ba cal-ba şa.

Medicului Bacalbaşa

Ba cal ba şa ….

E numele ce l-a purtat,

Şi-i potrivit în breasla sa,

Căci mulţi colegi l-a-ncălecat.

Unui indecis

Supărarea când îmi vine,

Rup cămaşa de pe mine.

Când sunt vesel şi vioi,

Cos cămaşa înapoi.

Unui prost

Fiind foarte supărat,

Pleacă să îşi afle rostul,

Şi a fost solicitat,

De un sat ce-și cată prostul.

Soţul – de 1 Aprilie

Am gândit s-o păcălesc,

Şi m-am dat de ortul popii,

Ea, c-un zâmbet diavolesc,

A şi sunat pe cioclii.

Președintelui Băsescu – turnător la securitate  - Petrov

Râdea Băsescu ca măgarul,

Dar s-a umplut de bube precum Iov,

Când presa-i tipări dosarul,

De când turna sub numele Petrov.

Președintelui Băsescu – turnător la securitate – Petrov

A condamnat în plen securitatea,

Al nostru brav conducător,

Dar s-a aflat târziu realitatea,

Petrov era chiar angajatul lor.

Unuia din Limanu

Fiind tont şi fără-un ban,

L-am prins astăzi cu arcanu,

Să-l aducem la liman,

Însă a ales …Limanu.

Succes în viaţă

Ambiţioasă a fost mereu în viaţă,

Şi-a căutat succes, avere a avea,

Dar nu prin studiu ori povaţă,

Ci c-un uşor morav ce-l practica.

Patroană  

Patroană eşti, cu firmă de medicamente,

Ne-ai spus-o răspicat din gură,

Dar straniu e, că realmente

Vinzi aspirina săracului doar pe centură.

Pe ulița veche cu praf și noroi,

Adie un vânt de amurg liniștit,

Umbra copacilor bătrâni din zăvoi,

Spune povești dintr-un timp rătăcit.

Căsuța din vale la ferestre cu flori,

A gutui coapte și a pâine miroase,

O mamă la poartă cu roși obrăjori,

De atâta așteptare împietrită rămase.

Miroase a fân și a câmpuri cosite,

A ploaie curată ce scaldă pământul,

Și-mi vine un dor de toate-mplinite,

De casa ce-mi știe și oful, și cântul.

Aici, în oraș, mă simt un străin,

Betoanele acoperă visele mele,

Iar dorul de acasă curat și divin,

Plânge întruna în oasele mele.

Toți ochii albaștri sunt ca un mister,

Privindu-i mă cufund adânc în cer,

Dar și ascund o taină care ar putea durea,

Și nu i-aș vrea!

Toți ochii verzi împrăștie smaralde,

Dar multe-s reci, puține calde,

Iar inima-mi va suferi și lăcrima,

Și nu i-aș vrea!

Toți ochii negri răspândesc iubire,

Dar sunt înșelători din fire,

Și brusc adună vremea rea,

Și nu i-aș vrea!

Dar dintre toți de soarta m-ar lăsa,

Nici de senini, culori nu mi-ar păsa,

Ci m-aș uita în suflet mai adânc,

Și-aș cere ochii care plâng!

Luna mângâie fereastra deschisă,

Și-ncet raza ei pătrunde-n odaie,

Mi-e galbenă fila și slova ucisă,

Iar ochiul înghite a nopții văpaie.

Las cartea din mână, perdeaua să trag,

Dar brațele-mi simt, înghețate și grele,

Mă uit pe fereastră și-atât mi-e de drag,

Căci luna mă-nvață cititul în stele.

Și-n liniștea rece ce-mi cade pe umeri,

Aud cum se leagănă gânduri uitate,

Ca pașii tăcuți ai unei umbre prin vremuri,

Ce caută sens în clipe sfărâmate.

Pe cer se deschid nevăzute cărări,

Iar sufletul meu le atinge în taină;

Din pulberea nopții se nasc întrebări,

Ce ard fără flacără, fără prihană.

Și stau între umbră și margini de vis,

Cu inima strânsă de-o dulce mirare;

În ochii mei cerul rămâne deschis,

Iar luna se schimbă într-o altă culoare.

Rămân la fereastră cu noaptea aproape,

Și simt cum tăcerea se-așază deplină;

Din umbrele mele se nasc alte ape,

În care se scaldă o nouă lumină.

Iar când dimineața mușcă din noapte,

Cu zorii ei limpezi veniți dinspre soare,

Simt că din mine, sentimentele toate,

Sunt duse de lună spre infinite hotare.

Un orb, pe vechea alee, cântă

Un cântec trist, și afară plouă,

Iar ploaia macină, frământă,

O lume tristă, ruptă pe din două.

Și picuri curg duios pe-arcuș,

Iar toamna pare că dansează,

În ochii săi își fac umil culcuș,

Întunecimi ce veșnic îl veghează.

Nu știi de-i el sau cântul geme,

De e prezent, trecut ori infinit,

Iar ploaia macină încet poeme,

Și cântul său de ceruri e sfințit.

Ciupește coarda virtuos,

Iar scripca voluptuos repede

Spre cer un sunet impetuos,

Pe care orbul nu-l aude, ci îl vede...

Nu-mi place ce este rău,

Nu e de la Dumnezeu.

De domnul ne-am depărtat ,

Când de el noi am uitat...

Ne amintim de Dumnezeu,

La boală și când e greu..

Iar din bunătatea lui,

Fiindcă suntem fii lui ..

Ne iartă neîncetat,

E un tată adevărat.

Iar prin rugăciunea mea,

Domnul îmi poartă grija.

Darul lui nencetat,

Sfințește cu adevărat .

Ne scapă mereu de rău..

Bun e bunul Dumnezeu.

De unde vii măi Omule așa de istovit și gârbovit,

De parca-i duce-n spate povara lumii de la apus la răsărit.

Păi, bunul meu vecin să știi că-mi duc anii grei ai vieții,

Ce-au fost frumoși în tinerețe, dar triști la vârsta bătrâneții.

Nu înțeleg de ce te plângi, mi-a zis al meu tânăr prieten,

Când văd că ai de toate și chiar te miști destul de sprinten.

Nu m-a lăsat să-i dau răspuns să afle că nu-l plac,

Cu degetul s-a arătat spunându-mi cât este de sărac.

L-am ascultat cum invoca că n-are unde să muncească,

Și cum că doctorul i-a zis de munca grea să se ferească.

Atunci mirat l-am întrebat dac' are pus vreun diagnostic,

Și foarte-ngândurat mi-a explicat că are un deficit acustic.

Pentru moment mi-am spus că poate-și bate joc de mine,

Dar l-am simțit că munca nu-i de el și că părinti-l întreține.

La despărțire am îndrăznit timid să-i dau un sfat prietenesc,

De vrei puțină bunăstare, tovărășie fă cu cei ce munca o iubesc.

Nu cred c-a priceput prea mult din ceea ce i-am spus,

Că spatele mi-a-ntors și a plecat rapid și puțin indispus.

Din tot ce s-a-ntâmplat am încercat să trag concluzii,

Dar din păcate din nou am constatat că viața...e plină de iluzii!

Sub cerul plin de stele tremurânde,

În glas de vânt se naște-al meu cuvânt,

Răsună-n inima mea versuri blânde,

Ce-și caută drumul lin și pur, pe pământ.

Îmi țes cu fire de speranță vise,

Pe ritm de suflet, cald și complice,

Și fiecare strofă-n joacă-mi scrise

E-un joc de lumini ce-n suflet se aprinde-n ice.

În val de gând și dor ce nu se-ntunecă,

Poezia-mi prinde aripi zburătoare,

Să-atingă inimi, să aducă-o zâmbet dulce,

Să cânt din ranița mea de visătoare.

Ascultă-ți ecoul, vine plin de-ntrebări,

În ritm de versuri calde și senine,

Te-ndemn să pășești printre dorinți și zbateri,

Unde-ncepe lumea mea, cu primele rime.