Se scurge vremea-n noi…

Iubita mea, te port ca pe-un blestem,

dar și ca pe-o comoară otrăvită,

tu-mi ești și iad, și crin, și lemn,

iar viața mea, în tine-i răstignită.

Ești leacul care-mi frânge vindecarea,

și steaua ce nu vrea să mai apună,

o pasăre ce-și caută pierdută zarea,

zburând în cerc sub razele de lună.

Și, de-ai pleca, aș fi un gol sălbatic,

un chin tăcut, și greu, fără salvare,

căci te iubesc enorm, ca un fanatic,

otrava mea, balsamul ce mă doare.

Iubita mea, te port ca pe-un păcat,

ce-mi sapă-n carne urme adâncite,

și nu te las, căci zeii m-au avertizat,

că doar prin tine mi-s visele-mplinite.

În focul stins tu ești ce mă aprinde,

o umbră vie în prag de agonie,

și chiar de firul vieții s-ar desprinde,

te-aș duce-n rai, cu ultima-mi beție.

Cu părul despletit,

Şi gene rimelate,

Împarţi la nesfârşit,

Ocheade înduioşate.

Prin mâna diafană,

Cu degetul subţire,

Mişcarea ta profană,

Mă atrage în iubire.

Cu-n mers de balerină,

Din coapse graţiat,

Pândeşti ca o felină,

Amorul necurat.

Bezele arunci în aer,

Suflându-le din palmă,

Cu dragostea mă-ncaier,

Căci vrea să mă adoarmă.

Rebelă şi şireată,

Târcoale-mi dai în loc,

Iar inima-ţi aşteaptă,

Să te iubesc cu foc.

O ultimă săgeată,

În inimă-mi înfingi,

Prin luptă necurată,

Ai reuşit să învingi.

Ca fiara îmblânzită,

Din palmă îţi mănânc,

Şi te dezmierd iubită,

Şi lângă tine plâng.

Dă gândul afară din minte,

Ca inima să-ți poată șopti,

Acele divine cuvinte,

Ce gura nu le poate rosti.

Dă ura afară din suflet,

Și lasă să intre lumina,

În tine totul e umed,

Și colcăie minciuna și vina.

Dă-ți mama afară din tine,

Și lasă să râdă copilul,

Și-n lacrima pură ce vine,

Acolo să-ți fie exilul.

Ridică-mă când sunt căzut,

Ajută-mă când am pierdut,

Răneşte-mă când sunt ostil,

Şi pune-mi suflet de copil.

Ajută-mă când nu mai pot,

Învaţă-mă când sunt netot,

Şi-atunci când sunt cuprins de teamă,

Mă mângâie cu mâini de mamă.

Răneşte-mă când sunt viclean,

Învaţă-mă să fiu mirean,

Şi când greşesc ca altădată,

Tu să mă ierţi precum un tată.

Iubeşte-mă când sunt prea crud,

Învaţă-mă cum să te ascult,

Pătrunde-n somnul meu tiptil,

Şi pune-mi suflet de copil.

Soţiei

A făcut un tort elen,

Cum nu mai găseşti de fel,

Gustul e de fond de ten,

Iar miros Coco – Chanel!

Reacţie

Soţia mea când e nervoasă,

Face scene şi suspină,

Eu, timid de după masă,

Nu fac decât pantomimă.

La dentist

Mi-am dus soacra la dentist,

Şi-am rămas profund perplex,

Că-acest doctor specialist,

Din gură-i extrase-un DEX.

Comemorare

Furioasă pe răposatul,

C-a strâns-o mereu cu uşa,

I-a făcut incineratul,

Şi-apoi i-a vândut cenuşa.

Efecte

I-am promis tot adevărul,

Când mi-am cunoscut soţia,

Iar de mint să-mi cadă părul,

Şi astfel mi-apăru chelia.

Unui pescar

Plecă-n zori la pescuit,

Vremea bună îl aţâţă,

Nada i s-a potrivit,

Pescui pe mal o fâţă.

Lui Antonio Banderas

Antonio cu barba mare,

Plimbându-se printr-un oraş,

E întrebat de-un oarecare,

Nu ai maestre…Ban de ras!

Romantică

Am invitat-o la Constanţa,

Pe-a mea superbă blondă Tanţa,

Poeme recitindu-i din prezidiu,

Am rămas…Eu şi Ovidiu!

Soţiei

O alintam răţuşca mea,

Ea tăcea, şi-n juru-mi ţopăie,

Dar după nunta pe care-o aştepta,

A început strident să măcăie.

Ispită

Când frumoasa mea blondină,

Se coborî şi ea-n piscină,

Lâng-un june fără barbă,

Apa a început să fiarbă.

Nu sunt batrân precum aţi crede voi,

Escaladez şi Everestul de mi-aţi cere,

Am pasul tânăr, sprinten şi vioi,

Şi pot zbura spre cuiburi de acere.

Nu sunt batrân vă mai pot zice,

Cât simt globula roşie în sânge,

Cât încă pot să treier spice,

Şi bob cu bob recolta strânge.

Nu sunt nici tânăr cum mă laud,

Căci nu mai pot să adulmec urma,

Pe farisei să-i mai aplaud,

Când lupii îmi atacă turma.

Nu sunt batrân chiar munţii de mă ştiu,

Ori râuri, codri şi poteci,

În mine aleargă-un bidiviu,

Ce-i potcovit de zeii greci.

Bătrâne, mă mai strigă câteodată,

Cei hâtri dintr-un grup păgân,

Eu le răspund cu inima curată,

Sunt tânăr fraţilor, nu sunt bătrân.

Mi-e o sete sălbatică dar apă nu vreau,

Am buza uscată și gâtul aprins, 

Plouă în jur într-un ritm infernal, 

Mi-e o sete sălbatică de sânge vernal.

Strigătul lumii se frânge în mine,

Un clopot de fier răsună a sodom,

Iar umbre răsar din mii de ruine,

Împingându-mă-n carnea unui alt om.

Mă-nchin la furtuni, la focul din ele,

Mă mistuie dorul de-un loc nevăzut,

Din buza de jar îmi cresc mii de stele,

Ce scapără-ntruna în trupu-mi de lut.

Mi-e sete de viață, dar nu de izvoare,

Mi-e sete de moarte, dar nu de sfârșit,

Căci sângele-mi curge din veșnicul soare,

Iar ochiul îmi plânge cu aur topit.

Aud cum pământul trosnește din oase,

Cum iarba înghite păcatul cel greu,

Iar cerul își plânge icoanele arse,

Ținute în palmă de chiar Dumnezeu.

Setea din mine se urcă pe cruci,

Mă sapă prin vene, mă sfâșie-n rug,

Și simt cum din mine se naște atunci,

Un imn pentru îngerii căzuți în amurg.

În dinți de arhangheli se sfarmă văzduhul,

Se frânge pământul sub ploi de blestem,

Iar setea-mi străpunge și trupul, și duhul,

Stropind cu-al meu sânge întregul Eden.

Din cranii de piatră curg râuri de jale,

Se scriu evanghelii pe ziduri de fum,

Iar trupul mi-e templul suitei regale,

Cu porțile lipsă și poteci fără drum.

Se scutură cerul ca o piele de șarpe,

Se sting constelații în ochiul de foc,

Iar setea din mine se schimbă în ape,

Ce rup începutul din vechiul soroc.

Se clatină tronuri și regii se tem,

Căci jugul de sânge se rupe-n genuni,

Iar crucea cea mare rămâne un semn,

Ce învie din lutul uscat alte lumi.

Mi-e o sete sălbatică dar apă nu vreau,

Fiindcă apa e moartă c-un miros neplăcut,

Mi-e o sete sălbatică de sânge vernal,

Să spăl tot pământul pentr-un nou început.

ea mi-a spus

mă duc să mă spăl pe dinți,
scrie-mi ceva până termin

pasta de dinți,
magică, mentolată, face minuni
ea stă într-un tub colorat
și printr-un capac economic
se așază pe periuța de dinți

nouă, curent, ne place pasta colgate
ea este albă și parfumată
face o spumă bogată
care lasă dinții strălucitori

aș vrea să fiu o pastă de dinți
și-n fiecare dimineață
înainte de orice, aș vrea
să stau întins pe periuța ta

Me in this place is way too much,
Maybe talk to this guy, know his stuff.
I don't wanna deal with this shit no more,
I got paradise waiting in my home.

Sometimes I just wanna be normal (a normie, yeah)
Sometimes I just wanna be normal (a normie, yeah)
Sometimes I just wanna be normal (a normie, yeah)
Sometimes I just wanna be normal (a normie, yeah)

Talking in the class and I know you know,
Talking in the class, I feel like José in USA.
Maybe I don´t wanna be alone anymore,
All you gotta do is not ignore me as a whore

Something real about me, I know
Makes me wanna freeze up my flow.
Is it funny maybe?

Sometimes I just wanna be normal (a normie, yeah)
Sometimes I just wanna be normal (a normie, yeah)
Sometimes I just wanna be normal (a normie, yeah)
Sometimes I just wanna be normal (a normie, yeah)

Când vântul vuia,

Când lupii urlau, 

Ca prinși de torenți 

Când fulgii zburau,

Un om obosit

În codru ajuns

Căzu în genunchi,

Cu fața în sus.

Striga către ceruri

Din ultimi puteri:

"Eu n-am trebuință 

De-ai lumii averi,

Nu-mi trebuie slavă,

Nu vreau nici putere,

Ascultă deci, Doamne,

O ultimă vrere!

Copila mea este 

Bolnavă, și dacă 

Aici mi-voi da duhul,

Ca ea să nu zacă.

Ajut-o deci, Doamne,

Să fie scăpată,

Să fie în viață 

Și nevătămată!"

Iar timpul stătuse.

Tot codrul tăcuse.

Când luna cea albă 

Lumină dăduse 

Și lumină coaste 

De ani nerăpuse

Așa se făcuse, 

Precum se ceruse.

Curg valuri mistere în ceşti de porţelan,

La capătul lumii se piaptăn-o babă,

Foamea răpeşte copilul orfan,

Căldura din soare devine mai slabă.

Ţipă o râmă muşcată de peşte,

Papa ordonă un nou atentat,

Delirul morţii e împăiat la ferestre,

Maica Tereza a mai născut un băiat.

Guiţă ai lumii conducători,

Coteţul li-i strâmt şi napii uscaţi,

Împart pentru plebe otrăvuri, licori,

Şi seara în pat adorm uşuraţi.

Păsări în masă se sinucid,

Perturbate de-un new age prea modern,

Pământul devine tot mai arid,

Înghiţând în abisuri sentimentul matern.

arhetipul mielului - să ne hrănim

cu un

neinițiat!

cel ce își strigă răzbunarea pe la colțuri

de lume!

- ah! injustiție, boală

a sudului -

straniu blestem!

(copil al odihnei barbare)

galben dezrădăcinat. -

*

nisip. îmbătrânire. perpendiculară pe existență

*

zbor -

veghe a bolilor, noapte

de noapte.

poate-mi pun o pană,

două,

din pasărea speranței!

va veni vremea

când prietena mea, piatra,

va cânta poema adevărului.

voi fi eu acolo?

*

(când dumnezeul din noi dă mâna cu cel din

afara noastră, omul înfierat - îndulcit naște ființa supremă;)

*

ah, poți tu mai mult? știi tu mai mult?!