2  

Râsul acesta al meu...

 

Râsul acesta al meu,

n-ar fi trebuit să existe,

nici sunetul său,

nici buzele care s-au deschis

precum ferestrele dimineața.

Râsul acesta al meu,

se luptă dureros zi de zi

să apară pe buzele mele.

Pe râsul acesta al meu,

îl plâng în fiecare zi,

e bolnav,

e prizonierul unei ființe triste,

abia mai respiră.

E un râs care cară durerea

în hohote.

Privindu-mi ochii,

poți vedea suferința 

și nașterea sa,

dintr-un zâmbet șters,

și-o grimasă

îngropată sub lacrimi.

Râsul acesta al meu...

n-ar fi trebuit să existe.

 


Категория: Мысли

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online Râsul acesta al meu...

Дата публикации: 11 апреля

Комментарий: 1

Просмотры: 108

Авторизуйтесь и комментируйте!

Комментарий

Aici m-ai pus pe gânduri, îmi place❤️
Прокомментировал 17 мая

Стихи из этой категории

Astazi si maine

1.ASTĂZI CINE ȚI-E APROAPE,
MÂINE TE HULEȘTE, FRATE.
AZI PE UMĂRUL TĂU PLÂNGE,
MÂINE SUFLETUL ȚI-L FRÂNGE.

2.AZI ÎI EȘTI PRIETEN BUN,
MÂINE UN DUȘMAN, CREDUL.
ASTĂZI ÎMPĂRȚIȚI NIMIC,
MÂINE ȚI-A DAT ÎNZECIT.

3.ASTĂZI ÎȚI PUPĂ OBRAZUL,
MÂINE ÎȚI SPUNE NECAZUL.
ASTĂZI ȚI-AR DA VIAȚA SA,
MÂINE, POATE ALTCUIVA.

4. PE PĂMÂNT CÂT MAI TRĂIEȘTI
PRIETENI SĂ NU-ȚI DOREȘTI.
FII TU OM CU FRUNTEA SUS,
NU FI IUDA CU IISUS.

Еще ...

Inchid ochii, simt, miros, aud

Vad cu ochii inchisi

Ce-mi mangaie auzul 

Iarba deasa ce ma gadila

Mirosul de pamant umezit

Imi umple sufletul subrezit 

Privesc albastru cerului

Urmaresc dansul vantului

Astept norul ca sa treaca

Soarele loc sa-si faca 

Ce semne lasa pe cer

Randunele multe sper

Se vor duce tot pe rand

Catre-o tara pe pamant 

Uite...te vad...nu te ascunde

Caprioara nu-mi raspunde

Insa si ea m-a zarit

Prin iarba cum şed tolanita

Sigur ea este confuza

Nu-ntelege de ce stau

Si ating pamantul, iarba

Si miros si frunza..creanga? 

Vreau sa stii padure draga

Ca nu-s om...ci sunt pamant

Cand piciorul se aseaza

Dezgolit pe glia-mi draga

Simt ca am gasit odihna

Liniste si pace-n tihna 

Rogu-te la cel de sus

Sa ma lase pan l-apus

Sa simt...miros..s-a aud

Freamatul copacilor

Trilurile pasarilor

Zgomotul izvoarelor

Si munca albinelor

Lasa-mi timp atata sper

Sa ma bucur nestingher

Prin codrii plini de mister

Ce ma-nvaluie-n tristete

Ca nu pot si eu sa fiu

De-a lor si-a pamantului

Еще ...

disensiuni/3

un fluture origami

s-a pierdut

printre crizanteme.

÷

sub ascuțișul arivismului,

tăcerea

justifică lașitatea.

Еще ...

Cred

Cred că toate câte sunt

Vor dăinui înainte și după ce eu

Nu voi mai fi decât o bucată de gând,

O filă îngălbenită în memoria colectivă.

Cred că trecerea mea prin lume

Va lăsa anume

O urmă de cerneală neagră

Pe colile albe a părului alb.

Еще ...

Patetic

Patetici șoareci chițaie

Scormonând degrabă

Brânza s-o găsească,  

Dar ... a dispărut

Și a rămas doar un suflet scurs.

Ce patetici șobolani,

Azi mor,

Mâine-i mănânci pe un bețișor.

Patetici sobolani.

Еще ...

Politica de azi

În vremuri de astăzi, politica e-un dans,

Cu umbre și lumini, într-un joc de avans,

În operele lui Caragiale, văd reflecții,

De politicieni și scheme, sub diverse interacțiuni.

 

Pe scena vieții politice, caricaturile cresc,

Ca-n teatrul lui Caragiale, cu ironii și descreșt,

 Politicienii se joacă într-un circ complicat,

Cu promisiuni strălucitoare și cuvinte prefăcute-n aurat.

 

Călătorim prin "O scrisoare pierdută" a vieții,

Într-o lume de teatru politic, cu rostiri trăsnite,

Ca un vaudeville al puterii și al intereselor,

Caragiale ar zâmbi, privind scenele cu jocuri și delictoase pacte.

 

"Conu Leonida față cu reacțiunea" se desfășoară,

În zilele noastre, când libertatea se clatină și sfârșește-n zări,

Politicieni cu măști, cu figuri de comedie,

O satiră modernă, în care umorul se transformă-n tragedie.

 

În "D'ale carnavalului" viețile noastre evoluează,

Ca într-un spectacol al iluziilor, unde minciunile ne-atrag,

Politicieni mascați în personaje alese,

Caragiale râde-n groapa sa, privind jocurile lor false.

 

În politica de astăzi, parodie și dramă se-împletesc,

Așa cum Caragiale învăța cuțitul să fie unelteles,

În fiecare replică, în fiecare promisiune,

 Reflectând tumultul și absurdul în haosul unei națiuni.

 

Politica de azi, oglindă a societății, e un teatru modern,

Cu personaje desprinse parcă din operele lui Caragiale,

Și, în mijlocul acestui act, sperăm într-o schimbare,

Să scriem un epilog mai luminos în această comedie, oarecum amară.

Еще ...

Другие стихотворения автора

De n-aș avea…

 

De n-aș avea furtună,

Aş sta cu viața la taifas

I-aș împleti cunună,

Pe veci cu ea să fi rămas.

 

De n-aș avea durere,

M-aș înălța în zbor,

Și-aș plânge de plăcere,

Când trebuie să mor.

 

De n-aș avea și lacrimi,

Uscat aș fi sub piele,

Şi aș mânca doar patimi,

Privind pierdut la stele.

 

De n-aș avea dezamăgiri,

Ce tristă mi-ar fi viața,

Aş fi un praf ce nu-l respiri,

O apă ce-și dorește gheața.

Еще ...

Delirul

 

Sub pleoapele mele aseară a nins,

Iar ochii uitat-au privirea deschisă,

Geru-a pătruns și-n brațe m-a prins,

La fel ca pe-o toamnă devreme ucisă.

 

Bezna îmi bătea orbește în geam,

Tiptil, să deschid, fac pasul de tigru,

C-un ochi întredeschis parcă vedeam,

Cum casa își pierde încet echilibrul.

 

Costume de scânduri zăream pe cărare,

Într-o groapă adâncă plângea cimitirul,

Bezna vâslea într-o corabie, în care

Pe puntea de cruci cârmuia chiar Delirul.

 

Fluturi de noapte îmi zboară prin țeastă,

Sub pleoapele mele ninsoarea a stat,

Gerul mă-nțeapă cu-n țurțure-n coastă,

În toamna devreme ucisă, am fost internat.

Еще ...

Of, Doamne

 

Of, Doamne, câte întrebări şi răspunsuri,

Câte vorbe aruncate în neant…

Mă frământ între lumini şi apusuri,

Mă cufund într-un soare gigant.

 

Of, Doamne, cât pârjol şi minciună,

Câtă necinste, ruşine, neteamă,

În suflet de om zilnic se adună,

Iar pe Tine, lui Satan te reclamă.

 

Of, Doamne, se prăvale lăcaşul,

Evanghelii se mistuie în altar,

Necuraţii invadează oraşul,

Piere al credinţei ultim lăstar.

 

Doamne, se gată petrolul din lampă,

Se întunecă omul în suflet şi-n minte,

Mamele acum joacă roluri de vampă,

Copiii lor blesteamă tainele sfinte.

 

Doamne, se surpă-n cutremur pământul,

Apele curg în potop ca dintr-o fântână,

Fă de la început lumea, să fie Cuvântul…

Iar pe om… fă-l din iubire, nu din ţărână.

 

 

Еще ...

Veniţi ...

 

Veniţi şi alungaţi-mi teama,

Voi, mângâieri de mamă ,

Se întinde peste mine drama,

Şi-mi simt privirea ca pe-o rană .

 

Veniţi şi alungaţi-mi grija,

Voi, sfaturi părinteşti

Mă hăcuieşte-n suflet schija,

Şi toate în jur par nefireşti.

 

Veniţi şi-mi alinaţi durerea,

Voi, leacuri din străbuni,

Mi-e inima amară  precum fierea,

Iar ochii-mi ard în cap ca doi tăciuni.

 

Veniţi şi sufletul mi-l curăţaţi,

Voi, preoţi din altarele creştine,

O singură  meteahnă  nu-mi iertaţi,

Şi anume, c-am iubit pe orişicine.

 

Veniţi şi-mi puneţi o aripă ,

Voi, îngeri păzitori,

Să-mi pot sălta pentru o clipă,

Privirea peste muritori.

 

 

 

Еще ...

Presentimentul nebuniei

 

Întreaga fiinţă mi-e într-o beţie totală,

Resortul intim de real se rupe,

Frânturi de imagini mă spulberă năvală,

Iar neantul încearcă să m-astupe.

 

Luciditatea nu poate să-mi dureze,

Mai mult decât o sclipire lungă …

Bucăţi din creier încep să-mi vibreze,

Iar ochii din orbite se alungă.

 

La înălţimi mult prea mari sunt ridicat,

Încep să mă clatin, îmi pierd siguranţa,

Corpul mi-e moale, de un vârtej e purtat,

E redus la iluzii, muşc discordanţa …

 

Mă izbesc violent de pământ,

În acelaşi timp par să explodez,

Întreaga viaţă trăită e un cuvânt,

Ce nu mai pot să-l memorez.

 

Gata … sunt înecat de relaxare,

Râd şi plâng totodată,

Sunt bucuros, trist şi cad din picioare,

Îmi simt inima curată.

 

Nu mai am nici o problemă lumească,

Nu mai sufăr de nici o mizerie,

Nu poate nimic să mă mai oprească,

Nu mai am formă, margini ori materie.

 

 

Еще ...

Oamenii străzii - glosă

 

Sub felinarul ce întunericul străbate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Muşcând din mâini şi încurajări trucate,

Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.

Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

E un tablou ce-n astă lume ţipă,

Strigând durerea şi mâhnirea,

Către avuţi şi-a lor ferice clipă,

Ce-i putredă şi amară cum e fierea.

Ei nu răspund căci inima le e de piatră,

Dar ştiu că a lor resturi aruncate,

Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

 

Nu vor din plinul lor să dăruiască,

Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,

Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,

Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.

Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,

Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,

Dar niciodată nu au fost acolo unde,

Stau roată cei de soartă chinuiţi.

 

Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,

La fel ca sufletul lor de nababi,

Minciună-i adevărul ce-l rostesc,

Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.

Spun că asupra nevoiaşilor veghează,

Că îi ajută să aibă chiar de toate,

Fiinţa, gestul însă îi trădează,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.

 

Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,

Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,

Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,

De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.

Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,

Dar de copii au fost izgoniţi,

Acum trăiesc în crâncenă durere,

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.

 

La cei ce le-au furat fericirea,

Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,

Gândind că poate aşa le-a fost menirea,

Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.

Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,

Şi de la ei să învăţaţi încă odată,

Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

 

Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,

Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,

Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,

Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.

Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,

Le poartă umbra deformată pe pământ,

Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.

 

O clipă străpunge ca un fulger viitorul,

Trăieşte doar o zi la fel ca ei,

Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,

După fosta casă şi copiii tăi…

Cu trupul stors, agonic şi înfometat

Dar în piepturi cu o inimă curată,

Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.

 

La fel şi aceşti copii abandonaţi,

Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,

Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?

În ce le este fericirea sau care li-i misterul?

Chiar şi în zilele mai nereuşite,

Când trupul le este sleit şi flămând,

Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

Sunt veseli şi-i auzi râzând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

Еще ...