Râsul acesta al meu...
Râsul acesta al meu,
n-ar fi trebuit să existe,
nici sunetul său,
nici buzele care s-au deschis
precum ferestrele dimineața.
Râsul acesta al meu,
se luptă dureros zi de zi
să apară pe buzele mele.
Pe râsul acesta al meu,
îl plâng în fiecare zi,
e bolnav,
e prizonierul unei ființe triste,
abia mai respiră.
E un râs care cară durerea
în hohote.
Privindu-mi ochii,
poți vedea suferința
și nașterea sa,
dintr-un zâmbet șters,
și-o grimasă
îngropată sub lacrimi.
Râsul acesta al meu...
n-ar fi trebuit să existe.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 11 aprilie 2024
Comentarii: 1
Vizualizări: 472
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Cântec de flaut
simți fulgii aceștia cum cad peste noi
și ne îngroapă în giulgiuri
îți tremură mâna înghețată de frig
sigur îți tremură și inima
să nu te sperii
de urletul lupului singuratic
din pustiu
de strălucirea sticloasă a lunii
înfiptă ca o suliță a lui Ahile
în inima cerului
visul din noi devine tot mai alb
orbitor
ne pierdem în argintul fluid al zăpezii
ca într-un clinchet inefabil de clopoțel
n-am mai văzut atâta risipă amețitoare de alb
și de liniște
într-un gând
bătrânul pictor de stele pictează cireși înfloriți
în mijlocul iernii
noi sfredelim tuneluri și igluuri pe sub nămeți
zgribulind
spre luna lui Marte…
Crăciunul
Clopotele sună ... asculți?
Pe uliță, zăpada stralucește ... te uiți?
Farmecul Craciunului te învăluie ... tu simți?
Colindatori cântă ... tu cânți?
Steluțele pe cer stralucesc ... le vezi?
Și universul renaște ... mai vrei alte dovezi?
De ce are nevoie un bărbat
Un bărbat nu are nevoie doar de iubire
prea multă sau prea puțină dragoste îl poate ucide
dragostea trebuie să fie undeva la mijloc
în primul rând, are nevoie de un loc în care să se poată întoarce
de o femeie pentru a face dragoste
(La urma urmei, marea iubire de altădată înseamnă să faci dragoste!)
mai are nevoie de un cal pentru a merge la luptă cu toate morile de vânt ale dimineților
și dacă este posibil, dar nu neapărat obligatoriu, de un loc de muncă
un cont bancar, fără limită de credit
loțiuni de bărbierit (after shave), pentru a scăpa de muștele agresive,
și nu în ultimul rând, de un pieptene
nu este deloc ușor să fii bărbat în zilele noastre
(întotdeauna a fost dificil!)
dar acum s-a ajuns la ultima limită
am devenit sclavii unor reflexe inconștiente
a unor obsesii
restrânse la bani și femei, pe scurt
un bărbat are întotdeauna nevoie și de puțină mângâiere
iar în final, ca tot omul, de un loc în spatele bisericii...
Amurg
Chitara trist suspină
Al vieții melodie
Eu nu pircep această simfonie
Si mă ascund de o lume întreagă.
M-ași pierde în niște ochi sălbateci
Ce caută să mă înțeleagă
Politica
În vremuri trecute, antebelice, politica românească strălucea,
Cu speranțe și idei, o țară nouă se ivise pe scenă.
Alegeri și discursuri, în palate și pe străzi,
Oameni visau la democrație, la zile mai senine și frumoase clipe.
Dar umbre se adunau, precum nori pe cerul înstelat,
Politica își croia drum, uneori cu pași ezitanți, alteori hotărâți.
Partide se nășteau, se coalizau sau se descompuneau,
Cuvinte, promisiuni, uneori în zeflemea, alteori cu har.
Ca și-ntr-un dans al ideilor, s-au desfășurat dezbateri,
Fiecare grupare își susținea cauza cu pasiune și măiestrie.
Dar, precum vântul aduce schimbări în pădurea de gânduri,
Politica românească înainte de război, nu era lipsită de răsturnări.
Puterea se lupta cu opoziția, iar tărâmul era fragil,
Un echilibru fin între voința poporului și deciziile de rang înalt.
Acum, privind în trecut, putem găsi învățăminte,
Cum să construim, cum să evoluăm, să ne amintim de speranțe.
Politica românească, precum un roman bine scris,
Își desfășura trama în umbre și lumini, în bucurii și riscuri.
Astăzi, în oglinda vremurilor moderne, privind cu grijă spre ieri,
Încă ne întrebăm și visăm la o politică care să aducă un viitor mai fericit și mai drept.
Primeste viata-n dar!
Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,
Opreste te putin si Si te mai odihneste ,
Asaza te sub cerul clar de Rasarit
Sa vezi Lumina cum se naste
Si cum invaluie ființa toata!
Si bucura te si mai iarta
Si nu mai fi tu necajit!
O viata ai, invata să trăiești!
Si nu mai alerga in mii de randuri …
Invata sa te odihnesti!
Opreste te si vezi Apusul!
Opreste ti mintea, aduna ti gandul
Si bucura te de frumosul dar
Caci clipele prea repede se sting
Si mult prea repede ne trecem
Si ajungem tristi si reci la capat!
Fara a sti de ce-am trait
Si fara sa fi zabovit
In clar de Luna sa ne fi plimbat,
Si cantecul naturii sa il fi cantat!
O melodie este viata, Si noi compozitorii ei
Deci scrie-o lin , si nu in graba,
Asterne strofele pe rand,
Ia pauza cand versul se destrama
Si ncepe de la capat surazand!
Cântec de flaut
simți fulgii aceștia cum cad peste noi
și ne îngroapă în giulgiuri
îți tremură mâna înghețată de frig
sigur îți tremură și inima
să nu te sperii
de urletul lupului singuratic
din pustiu
de strălucirea sticloasă a lunii
înfiptă ca o suliță a lui Ahile
în inima cerului
visul din noi devine tot mai alb
orbitor
ne pierdem în argintul fluid al zăpezii
ca într-un clinchet inefabil de clopoțel
n-am mai văzut atâta risipă amețitoare de alb
și de liniște
într-un gând
bătrânul pictor de stele pictează cireși înfloriți
în mijlocul iernii
noi sfredelim tuneluri și igluuri pe sub nămeți
zgribulind
spre luna lui Marte…
Crăciunul
Clopotele sună ... asculți?
Pe uliță, zăpada stralucește ... te uiți?
Farmecul Craciunului te învăluie ... tu simți?
Colindatori cântă ... tu cânți?
Steluțele pe cer stralucesc ... le vezi?
Și universul renaște ... mai vrei alte dovezi?
De ce are nevoie un bărbat
Un bărbat nu are nevoie doar de iubire
prea multă sau prea puțină dragoste îl poate ucide
dragostea trebuie să fie undeva la mijloc
în primul rând, are nevoie de un loc în care să se poată întoarce
de o femeie pentru a face dragoste
(La urma urmei, marea iubire de altădată înseamnă să faci dragoste!)
mai are nevoie de un cal pentru a merge la luptă cu toate morile de vânt ale dimineților
și dacă este posibil, dar nu neapărat obligatoriu, de un loc de muncă
un cont bancar, fără limită de credit
loțiuni de bărbierit (after shave), pentru a scăpa de muștele agresive,
și nu în ultimul rând, de un pieptene
nu este deloc ușor să fii bărbat în zilele noastre
(întotdeauna a fost dificil!)
dar acum s-a ajuns la ultima limită
am devenit sclavii unor reflexe inconștiente
a unor obsesii
restrânse la bani și femei, pe scurt
un bărbat are întotdeauna nevoie și de puțină mângâiere
iar în final, ca tot omul, de un loc în spatele bisericii...
Amurg
Chitara trist suspină
Al vieții melodie
Eu nu pircep această simfonie
Si mă ascund de o lume întreagă.
M-ași pierde în niște ochi sălbateci
Ce caută să mă înțeleagă
Politica
În vremuri trecute, antebelice, politica românească strălucea,
Cu speranțe și idei, o țară nouă se ivise pe scenă.
Alegeri și discursuri, în palate și pe străzi,
Oameni visau la democrație, la zile mai senine și frumoase clipe.
Dar umbre se adunau, precum nori pe cerul înstelat,
Politica își croia drum, uneori cu pași ezitanți, alteori hotărâți.
Partide se nășteau, se coalizau sau se descompuneau,
Cuvinte, promisiuni, uneori în zeflemea, alteori cu har.
Ca și-ntr-un dans al ideilor, s-au desfășurat dezbateri,
Fiecare grupare își susținea cauza cu pasiune și măiestrie.
Dar, precum vântul aduce schimbări în pădurea de gânduri,
Politica românească înainte de război, nu era lipsită de răsturnări.
Puterea se lupta cu opoziția, iar tărâmul era fragil,
Un echilibru fin între voința poporului și deciziile de rang înalt.
Acum, privind în trecut, putem găsi învățăminte,
Cum să construim, cum să evoluăm, să ne amintim de speranțe.
Politica românească, precum un roman bine scris,
Își desfășura trama în umbre și lumini, în bucurii și riscuri.
Astăzi, în oglinda vremurilor moderne, privind cu grijă spre ieri,
Încă ne întrebăm și visăm la o politică care să aducă un viitor mai fericit și mai drept.
Primeste viata-n dar!
Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,
Opreste te putin si Si te mai odihneste ,
Asaza te sub cerul clar de Rasarit
Sa vezi Lumina cum se naste
Si cum invaluie ființa toata!
Si bucura te si mai iarta
Si nu mai fi tu necajit!
O viata ai, invata să trăiești!
Si nu mai alerga in mii de randuri …
Invata sa te odihnesti!
Opreste te si vezi Apusul!
Opreste ti mintea, aduna ti gandul
Si bucura te de frumosul dar
Caci clipele prea repede se sting
Si mult prea repede ne trecem
Si ajungem tristi si reci la capat!
Fara a sti de ce-am trait
Si fara sa fi zabovit
In clar de Luna sa ne fi plimbat,
Si cantecul naturii sa il fi cantat!
O melodie este viata, Si noi compozitorii ei
Deci scrie-o lin , si nu in graba,
Asterne strofele pe rand,
Ia pauza cand versul se destrama
Si ncepe de la capat surazand!
Alte poezii ale autorului
Îngerul otrăvit - #ingerulmeu
Un înger otrăvit de lumea rea,
Căzu din cer într-o poiană,
Cu-o aripă pământul el lovea,
Și-o lacrimă-i curgea sub geană.
Sub un copac priveam uimit,
La scena ruptă din minune,
Căci mă aflam şi eu dosit,
De lumea dusă spre genune.
Mă-ndrept umil și-ngândurat,
S-ajut pe îngerul căzut, rănit,
Iar el îmi spune trist și supărat,
Că astăzi profeția s-a împlinit.
Privii cam încurcat la minte,
Fiindcă vorba nu i-am înțeles,
Iar el rosti apoi fără cuvinte,
Un murmur surd, aproape șters:
-Nu mai avem putere să luptăm,
Căci firea omului e întunecată,
Noi îngerii trudim să o salvăm,
Dar demonii o țin în iad legată.
De răutatea lumii și firea sa mârşavă,
Toată îngerimea va fi otrăvită,
Şi va ploua cu noi din slavă,
Iar ploaia nu va fi nicicând oprită,
Decât de oameni şi a lor iubire,
Ce astăzi pare a fi încătuşată,
De sufletul ce zace în orbire,
Lumina sfântă nevoind s-o vadă.
Du-te copile şi strigă-n gura mare,
Să audă orice suflet pe pământ,
C-au reuşit un înger să doboare,
Prin răutate şi comportament nesfânt.
#ingerulmeu
Noua ordine...
De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,
Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,
Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,
Cu foamete, război şi închisoare?
De ce o mamă e părinte unu?
De ce un tată e părinte doi,
Iar sclavul e acum stăpânul,
Ce ne subjugă pe amândoi?
De ce-mi schimbaţi profund gândirea,
Şi obiceiurile din strămoşi?
Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,
Supuşi şi mai puţin evlavioşi.
Copiii ni-i luaţi de lângă noi,
Să-i educaţi întru doctrina voastră,
Îi masacraţi despotic pe eroi,
Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.
Un lucru important însă aţi uitat,
Şi sfânt la neamul românesc,
Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,
Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.
Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,
Aprind făcliile în vatra ţării,
Iar voi şi-acela care-i călăuză,
Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.
Sunt condamnat…
Sunt condamnat pe veci la a te știe,
Şi-a nu te-atinge însă niciodată,
Și cred c-aceasta-i tragica urgie,
Ce-o poate suferi un om vreodată.
Sunt zilnic nevoit să te privesc,
Dar mângâierea nu te poate atinge,
Îți scriu pe ceruri…Te iubesc !
Sperând că peste tine îl va ninge.
Mă smulg din matcă ca un râu,
Ca apa înspre tine să se-ntoarcă,
Și te-aș lua cu mine în desfrâu,
Dar încă nu ți-am construit o arcă.
Sunt condamnat pe veci la neuitare,
Și de-ai putea să-mi intri-n minte,
Te-ai prăbuși subit de pe picioare,
Și m-ai iubi necontenit fără cuvinte.
Sunt condamnat mereu la a te plânge,
Deși ești numai la un braț distanță,
Aproape că îmi curgi prin sânge,
Dar sunt timid și nu am cutezanță.
Epigrame XXVI
Metamorfoză
Leit Cleopatra arată-n pat,
Zgândărind al meu hormon,
Dar după ce s-a demachiat,
Am zis că-i Tutankamon.
Plată şi răsplată
M-a pus să-i cumpăr scumpe rochii,
Şi lenjerie fină de bumbac,
Că dacă-o fi să mă apropii,
Ca s-o dezbrac e musai s-o îmbrac.
Unui contabil
N-a avut discernământ,
Zilnic făcând compromis,
Și-a plecat de pe pământ,
Cu bilanțul... neînchis.
Unei vânzătoare
Fura la cântar sever,
Vămuind tot ce-a putut,
Însă când s-a dus în cer,
Vămile, nu le-a trecut.
Pe mormântul lui Stefan cel Mare
Aici zace Ștefan Vodă,
Cel mai mare domnitor,
Care-a instaurat o modă,
Unde dormi, faci un fecior.
Pe mormântul lui A. I. Cuza
Aici doarme Cuza Vodă
Care, când făcea safteaua,
Îmbrăca domneasca robă,
Şi te prindea cu ocaua.
Unui speolog
A plecat un speolog,
Şi-a ajuns în toiul serii,
În patul unui omolog,
Lângă peștera Muierii.
Visuri
Cocoșul meu cânta întruna,
Visând, bătu-l-ar vina,
Că va petrece toată luna,
Pe vârful muntelui Găina.
Prohibiție pe Siret
Plecă cu barca în aval,
Să pescuiască în secret,
Şi-l răsturnă c-un val,
Siretul pe șiret.
Dorință - varanul are doi ficați
Mi-aș dori varan să fiu,
Când mă duc să beu,
Să am prins în circuit,
Doi ficați și eu...
Surpriză
O discutau pe ulicioară,
Că ar fi femeie ușoară,
Dar nu știe nimenea,
Că de-o lună, ea e grea.
Melancolie
Mi-e bine aici în mijloc de pădure,
Copacii ning cu frunze a mă-ngropa,
Îmi bat în geam privirea să îmi fure,
Să nu mai plângă în așteptarea ta.
Și-mi rătăcește pe potecă tainic pasul,
Și curg asurzitor năstrușnice izvoare,
Foșnesc copaci și-mi pare că e glasul,
Ce-l scoate omul când sufletul îl doare.
Cobor în neant ca vreascuri să adun,
Să-mi încălzesc tristețile la iarnă,
Să le adorm cu-n vin roze și cu tutun,
Iar cerul peste mine zăpada să o cearnă.
Mai trece-un an împins cu greu din spate,
Și doliul mă străpunge strașnic până-n os,
Din inimă iluzii erup din nou, sfărâmate,
Și-ntregul codru îmi pare-un cimitir frumos.
Sub pașii mei cărarea plânge și se vaită,
Iar astăzi iarba despre tine îmi vorbește,
Iar eu mă simt un lup îndepărtat de haită,
Ce-adulmecă parfumul și urma ta orbește.
Revelație...
Din lume vreau ca să mă șterg,
Pe caii apocalipsei să alerg,
Să râd la o cafea pe Marte,
Citind Geneza dintr-o veche carte,
Apoi să sun din trâmbițe de înger,
Și să notez smerit pe foi de sânger,
Pe cei ce-au fost aleși, de cel Ales,
Să-mi stea alăturea în Univers,
Să rup pecețile bucăţi, râzând,
Să-i văd pe cei rămași plângând,
Să-l spovedesc pe acel ce-i teolog,
Și-apoi să beau cu Gog și cu Magog,
Să le servesc aghiazmă-n Sfântul Graal,
Sfințită chiar de zeul Baal,
Și toate semințiile din lume,
Să-mi strige înspre cer : Stăpâne!
Îngerul otrăvit - #ingerulmeu
Un înger otrăvit de lumea rea,
Căzu din cer într-o poiană,
Cu-o aripă pământul el lovea,
Și-o lacrimă-i curgea sub geană.
Sub un copac priveam uimit,
La scena ruptă din minune,
Căci mă aflam şi eu dosit,
De lumea dusă spre genune.
Mă-ndrept umil și-ngândurat,
S-ajut pe îngerul căzut, rănit,
Iar el îmi spune trist și supărat,
Că astăzi profeția s-a împlinit.
Privii cam încurcat la minte,
Fiindcă vorba nu i-am înțeles,
Iar el rosti apoi fără cuvinte,
Un murmur surd, aproape șters:
-Nu mai avem putere să luptăm,
Căci firea omului e întunecată,
Noi îngerii trudim să o salvăm,
Dar demonii o țin în iad legată.
De răutatea lumii și firea sa mârşavă,
Toată îngerimea va fi otrăvită,
Şi va ploua cu noi din slavă,
Iar ploaia nu va fi nicicând oprită,
Decât de oameni şi a lor iubire,
Ce astăzi pare a fi încătuşată,
De sufletul ce zace în orbire,
Lumina sfântă nevoind s-o vadă.
Du-te copile şi strigă-n gura mare,
Să audă orice suflet pe pământ,
C-au reuşit un înger să doboare,
Prin răutate şi comportament nesfânt.
#ingerulmeu
Noua ordine...
De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,
Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,
Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,
Cu foamete, război şi închisoare?
De ce o mamă e părinte unu?
De ce un tată e părinte doi,
Iar sclavul e acum stăpânul,
Ce ne subjugă pe amândoi?
De ce-mi schimbaţi profund gândirea,
Şi obiceiurile din strămoşi?
Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,
Supuşi şi mai puţin evlavioşi.
Copiii ni-i luaţi de lângă noi,
Să-i educaţi întru doctrina voastră,
Îi masacraţi despotic pe eroi,
Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.
Un lucru important însă aţi uitat,
Şi sfânt la neamul românesc,
Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,
Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.
Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,
Aprind făcliile în vatra ţării,
Iar voi şi-acela care-i călăuză,
Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.
Sunt condamnat…
Sunt condamnat pe veci la a te știe,
Şi-a nu te-atinge însă niciodată,
Și cred c-aceasta-i tragica urgie,
Ce-o poate suferi un om vreodată.
Sunt zilnic nevoit să te privesc,
Dar mângâierea nu te poate atinge,
Îți scriu pe ceruri…Te iubesc !
Sperând că peste tine îl va ninge.
Mă smulg din matcă ca un râu,
Ca apa înspre tine să se-ntoarcă,
Și te-aș lua cu mine în desfrâu,
Dar încă nu ți-am construit o arcă.
Sunt condamnat pe veci la neuitare,
Și de-ai putea să-mi intri-n minte,
Te-ai prăbuși subit de pe picioare,
Și m-ai iubi necontenit fără cuvinte.
Sunt condamnat mereu la a te plânge,
Deși ești numai la un braț distanță,
Aproape că îmi curgi prin sânge,
Dar sunt timid și nu am cutezanță.
Epigrame XXVI
Metamorfoză
Leit Cleopatra arată-n pat,
Zgândărind al meu hormon,
Dar după ce s-a demachiat,
Am zis că-i Tutankamon.
Plată şi răsplată
M-a pus să-i cumpăr scumpe rochii,
Şi lenjerie fină de bumbac,
Că dacă-o fi să mă apropii,
Ca s-o dezbrac e musai s-o îmbrac.
Unui contabil
N-a avut discernământ,
Zilnic făcând compromis,
Și-a plecat de pe pământ,
Cu bilanțul... neînchis.
Unei vânzătoare
Fura la cântar sever,
Vămuind tot ce-a putut,
Însă când s-a dus în cer,
Vămile, nu le-a trecut.
Pe mormântul lui Stefan cel Mare
Aici zace Ștefan Vodă,
Cel mai mare domnitor,
Care-a instaurat o modă,
Unde dormi, faci un fecior.
Pe mormântul lui A. I. Cuza
Aici doarme Cuza Vodă
Care, când făcea safteaua,
Îmbrăca domneasca robă,
Şi te prindea cu ocaua.
Unui speolog
A plecat un speolog,
Şi-a ajuns în toiul serii,
În patul unui omolog,
Lângă peștera Muierii.
Visuri
Cocoșul meu cânta întruna,
Visând, bătu-l-ar vina,
Că va petrece toată luna,
Pe vârful muntelui Găina.
Prohibiție pe Siret
Plecă cu barca în aval,
Să pescuiască în secret,
Şi-l răsturnă c-un val,
Siretul pe șiret.
Dorință - varanul are doi ficați
Mi-aș dori varan să fiu,
Când mă duc să beu,
Să am prins în circuit,
Doi ficați și eu...
Surpriză
O discutau pe ulicioară,
Că ar fi femeie ușoară,
Dar nu știe nimenea,
Că de-o lună, ea e grea.
Melancolie
Mi-e bine aici în mijloc de pădure,
Copacii ning cu frunze a mă-ngropa,
Îmi bat în geam privirea să îmi fure,
Să nu mai plângă în așteptarea ta.
Și-mi rătăcește pe potecă tainic pasul,
Și curg asurzitor năstrușnice izvoare,
Foșnesc copaci și-mi pare că e glasul,
Ce-l scoate omul când sufletul îl doare.
Cobor în neant ca vreascuri să adun,
Să-mi încălzesc tristețile la iarnă,
Să le adorm cu-n vin roze și cu tutun,
Iar cerul peste mine zăpada să o cearnă.
Mai trece-un an împins cu greu din spate,
Și doliul mă străpunge strașnic până-n os,
Din inimă iluzii erup din nou, sfărâmate,
Și-ntregul codru îmi pare-un cimitir frumos.
Sub pașii mei cărarea plânge și se vaită,
Iar astăzi iarba despre tine îmi vorbește,
Iar eu mă simt un lup îndepărtat de haită,
Ce-adulmecă parfumul și urma ta orbește.
Revelație...
Din lume vreau ca să mă șterg,
Pe caii apocalipsei să alerg,
Să râd la o cafea pe Marte,
Citind Geneza dintr-o veche carte,
Apoi să sun din trâmbițe de înger,
Și să notez smerit pe foi de sânger,
Pe cei ce-au fost aleși, de cel Ales,
Să-mi stea alăturea în Univers,
Să rup pecețile bucăţi, râzând,
Să-i văd pe cei rămași plângând,
Să-l spovedesc pe acel ce-i teolog,
Și-apoi să beau cu Gog și cu Magog,
Să le servesc aghiazmă-n Sfântul Graal,
Sfințită chiar de zeul Baal,
Și toate semințiile din lume,
Să-mi strige înspre cer : Stăpâne!
Djl6m6dnn1r