Râsul acesta al meu...
Râsul acesta al meu,
n-ar fi trebuit să existe,
nici sunetul său,
nici buzele care s-au deschis
precum ferestrele dimineața.
Râsul acesta al meu,
se luptă dureros zi de zi
să apară pe buzele mele.
Pe râsul acesta al meu,
îl plâng în fiecare zi,
e bolnav,
e prizonierul unei ființe triste,
abia mai respiră.
E un râs care cară durerea
în hohote.
Privindu-mi ochii,
poți vedea suferința
și nașterea sa,
dintr-un zâmbet șters,
și-o grimasă
îngropată sub lacrimi.
Râsul acesta al meu...
n-ar fi trebuit să existe.
Category: Thoughts
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 11 апреля
Comments: 1
Views: 174
Comments
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Anotimpurile vieții
Poem: Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 3. Morții nu plâng. Lăcrimează
Scriitorul britanic Ken Follett va publica un text inedit despre Notre-Dame
Poem: ADIE VĂNTUL
Poem: FIGURI GEOMETRICE
Aforisme despre limbă, poezie, literatură
Poem: Am vrut...
Poem: Fii puternica, femeie
Tânăra scriitoare Lucia Brainstorm își va povesti, la o întâlnire cu cititorii, „Viața din spatele cuvintelor”
Dinu Nistor