Râsul acesta al meu...
Râsul acesta al meu,
n-ar fi trebuit să existe,
nici sunetul său,
nici buzele care s-au deschis
precum ferestrele dimineața.
Râsul acesta al meu,
se luptă dureros zi de zi
să apară pe buzele mele.
Pe râsul acesta al meu,
îl plâng în fiecare zi,
e bolnav,
e prizonierul unei ființe triste,
abia mai respiră.
E un râs care cară durerea
în hohote.
Privindu-mi ochii,
poți vedea suferința
și nașterea sa,
dintr-un zâmbet șters,
și-o grimasă
îngropată sub lacrimi.
Râsul acesta al meu...
n-ar fi trebuit să existe.
Category: Thoughts
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 11 апреля 2024
Comments: 1
Views: 507
Comments
Poems in the same category
De toate cuprins
De toate mă simt cuprins în nepacea mea
(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),
de întuneric, de umbre, dar și de lumină,
de tot ce lumea aceasta are;
un veșnic întreg în gândul meu suspină,
iar eu încerc în cuvinte să îl pun,
dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,
câte ale unui zmeu, ale vreunui duh
ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.
Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,
nimic din ce-oi mai fi văzut —
parcă mereu caut ceva necunoscut...
disensiuni/5
anemone,
desprinse, parcă, dintr-un tablou de
Luchian,
răsfirate-s pe marginea drumului.
÷
masca tiranului
pătată-i de
neîncredere.
Să vii
Plec, cu inima-ncuiată,
Trec adesea pe alei.
Cînd ea doarme, vîntul - bată
Plec, eu astazi, ca şi ieri.
Rău, îmi pare desparţirea,
Lacrimile se adun.
E departe fericirea!
Rău, cînd florile apun.
Simplu, e senină zarea,
Iar cîmpiile sunt vii,
Vîntul, florile şi apa,
Simplu, te aştept să vii.
Lucruri mari
Mare lucru e sã ştii
Sã îţi vezi de-a ta lucrare
Şi în dreptul ei sã pui
Semnele de întrebare.
Mare lucru e sã poţi
Sã te-abţii când ai dreptate,
Sã nu cauţi sã-i înveți
Pe cei ce le ştiu pe toate!
Mare lucru sã-ţi cunoşti
Locul tãu în astã lume,
Nerâvnind în niciun fel
O distincţie anume.
Mare lucru e sã vrei
Sã te porţi ca fiu de Rege.
Sprijinind pe cei ce-i dor
Des, picioarele betege.
Mare lucru e sã ai
O ureche ce n-aude
Bârfele şi şoaptele
Celor mai de treabã rude!
Boemă
trosnesc în gura sobei amintirile nearse
aburind ferestrele înghețate ale sufletului
atât de încercate de vânt
cămara uitării e plină de vreascuri uscate
rămase de anul trecut
puțin îmi mai pasă de crivăț acum
îmi pot savura
în sfârșit
cafeaua în liniște
și țigara amețitoare cu marijuana
cumpărată la negru
cândva
niciodată nu m-am simțit mai bine ca azi
rezident în propria-mi viață
am fost de prea multe ori chiriaș în viețile altora
în case întotdeauna prea mici
pentru confortul sufletului meu
cu apucături aristocratice
orice s-ar spune
nicăieri nu-i mai bine decât în brațele sufletului tău
în tine însuți
la focul mocnit al gândului...
Uimire
vântul acela apăruse de nicăieri
îmi umpluse ochii cu puf de păpădie
și praf cosmic
doi grauri imitau dintr-un salcâm o fugă de Bach
la virgulă
mai încolo ziua se topise în brațele nopții
în pași de tangou vienez
mă întorceam pe drumul spre casă
printre zeci de fluturi zglobii și zumzete
îmi vibra inima ca un diapazon
ascultând arpegiile brazilor de pe margini
deveneam la rându-mi muzică și instrument simțitor
într-o simfonie celestă a florilor
cum aș putea să-ți descriu în cuvinte acest musical dumnezeiesc
de pe un Broadway al inimii,,,
De toate cuprins
De toate mă simt cuprins în nepacea mea
(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),
de întuneric, de umbre, dar și de lumină,
de tot ce lumea aceasta are;
un veșnic întreg în gândul meu suspină,
iar eu încerc în cuvinte să îl pun,
dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,
câte ale unui zmeu, ale vreunui duh
ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.
Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,
nimic din ce-oi mai fi văzut —
parcă mereu caut ceva necunoscut...
disensiuni/5
anemone,
desprinse, parcă, dintr-un tablou de
Luchian,
răsfirate-s pe marginea drumului.
÷
masca tiranului
pătată-i de
neîncredere.
Să vii
Plec, cu inima-ncuiată,
Trec adesea pe alei.
Cînd ea doarme, vîntul - bată
Plec, eu astazi, ca şi ieri.
Rău, îmi pare desparţirea,
Lacrimile se adun.
E departe fericirea!
Rău, cînd florile apun.
Simplu, e senină zarea,
Iar cîmpiile sunt vii,
Vîntul, florile şi apa,
Simplu, te aştept să vii.
Lucruri mari
Mare lucru e sã ştii
Sã îţi vezi de-a ta lucrare
Şi în dreptul ei sã pui
Semnele de întrebare.
Mare lucru e sã poţi
Sã te-abţii când ai dreptate,
Sã nu cauţi sã-i înveți
Pe cei ce le ştiu pe toate!
Mare lucru sã-ţi cunoşti
Locul tãu în astã lume,
Nerâvnind în niciun fel
O distincţie anume.
Mare lucru e sã vrei
Sã te porţi ca fiu de Rege.
Sprijinind pe cei ce-i dor
Des, picioarele betege.
Mare lucru e sã ai
O ureche ce n-aude
Bârfele şi şoaptele
Celor mai de treabã rude!
Boemă
trosnesc în gura sobei amintirile nearse
aburind ferestrele înghețate ale sufletului
atât de încercate de vânt
cămara uitării e plină de vreascuri uscate
rămase de anul trecut
puțin îmi mai pasă de crivăț acum
îmi pot savura
în sfârșit
cafeaua în liniște
și țigara amețitoare cu marijuana
cumpărată la negru
cândva
niciodată nu m-am simțit mai bine ca azi
rezident în propria-mi viață
am fost de prea multe ori chiriaș în viețile altora
în case întotdeauna prea mici
pentru confortul sufletului meu
cu apucături aristocratice
orice s-ar spune
nicăieri nu-i mai bine decât în brațele sufletului tău
în tine însuți
la focul mocnit al gândului...
Uimire
vântul acela apăruse de nicăieri
îmi umpluse ochii cu puf de păpădie
și praf cosmic
doi grauri imitau dintr-un salcâm o fugă de Bach
la virgulă
mai încolo ziua se topise în brațele nopții
în pași de tangou vienez
mă întorceam pe drumul spre casă
printre zeci de fluturi zglobii și zumzete
îmi vibra inima ca un diapazon
ascultând arpegiile brazilor de pe margini
deveneam la rându-mi muzică și instrument simțitor
într-o simfonie celestă a florilor
cum aș putea să-ți descriu în cuvinte acest musical dumnezeiesc
de pe un Broadway al inimii,,,
Other poems by the author
Sunt eu, numai eu…
Prăbușit undeva în abisul din mine,
Departe de orice trăire frumoasă,
Poarta iubirii am închis-o spre tine,
Amorul visat strivindu-l din faşă.
Picioarele-mi sunt jumătate-n pământ,
Un cântec urlat se aude din iad,
Tortura îmi chinuie și ultimul gând,
Grotescul lumii îmi e camarad.
Mister şi trufie îmbrac ca veşmânt,
Precum un vulcan arunc priviri reci,
Strivesc încercarea c-un despotic cuvânt,
Dezarmat, mă retrag într-o uitare pe veci.
Tinereţea îmi țipă strident pe sub riduri,
Alergătura îmi este calcifiată în os,
Dorm pe ruine de falnice ziduri,
Și privesc uneori, spre trecut, curios.
Lacrimi erup din ochiu-mi curat,
Trăirile avute cândva, se topesc,
Sufletul în ștreang îmi stă suspendat,
Iar eu sunt călăul ce alături zâmbesc.
Sunt eu, numai eu, un boț de pământ,
O suflare de viață pogorâtă din cer,
Ce-și caută-n liniștea serii mormânt,
Pe o bancă din parc într-un vechi cartier.
Epigrame XXII
Român la muncă în Italia
La Roma ai plecat spăşit,
Ca să îţi faci un viitor,
În Colosseum ai trudit,
Dar doar ca salahor.
Unui beţiv
Setos ai fost de mititel,
De când creşteai cu bona,
Serveai pe-atunci un păhărel,
Acuma … bei cu tona.
Unui june
Trăia frumos ca într-un vis,
Şi-n viaţă n-a avut habar,
Că însurându-se c-un miss,
Se schimbă totul în coşmar.
Unui marinar
În visul tău de marinar,
Ai vrut miss fata de la ţară,
Acum ţi-e viaţa un calvar,
Şi navighezi mai mult pe-afară.
La Polul Nord
A venit cam obosit,
Cu fața ca de pelagră,
Și ne spuse stânjenit:
Am avut o noapte neagră.
Discuţie
Am crezut că e război,
Sau o ceartă între rude,
Însă am aflat apoi:
El e surd iar ea n-aude.
Acuzaţii
După zece ani de chin,
Am decis să rup tăcerea,
Şi acuz al meu destin,
Că mi-a hărăzit muierea.
Ezitare
Ai căutat în lung şi-n lat,
Să-ţi iei o soaţă fără toană,
Tot ai triat şi-ai selectat…
Şi te-ai ales cu-o bună poamă.
Decepţie
Contabila ai vrut-o de soţie,
Şi-a calculat nopţi lungi la masă,
Ţi-a dovedit că ştie meserie…
Şi aţi pierdut o casă.
Decepţie
Pe cârnă, ai vrut-o de soţie,
Şi te jurai solemn şi pe cuvânt,
C-ai s-o iubeşti pentru vecie,
Dar te-a lăsat cu nasu-n vânt.
Clipe…
Din liniștea ta am furat ațipirea,
Cu mâna te mângâi pe tâmple tăcut,
Vântul și cerul ne știe iubirea,
Și tainic îmi ceri pe furiș un sărut.
Din clipele tale îmi fac adăpost,
Și-mi leg cu speranță visul de tine,
Pe buze-ți stă timpul, șoptit și anost,
Iar glasul tău cântă chemări heruvime.
Ești cântec ce curge prin nopți de mister,
Un dor ce în suflet îmi sapă izvoare,
Pășind peste vise, prin umbre de cer,
Tu-mi scrii fericirea cu raze de soare.
În brațele tale se naște un drum,
Din muguri de stele și flori de cuvinte,
Iar eu rătăcesc printre clipe de fum,
Cerșind nemurirea privirii fierbinte.
Din pulberea serii se țese un vis,
În care iubirea ne poartă prin zare,
Pe tâmple purtăm un timp interzis,
Dar clipele curg ca o dulce chemare.
Și astfel, rămânem într-un veșnic fior,
Un cânt fără margini, o șoaptă în noapte,
Iubirea ne strânge ca bunul păstor,
Și ne mână ușor printre stele și ape.
Aş vrea să fiu o urmă pe nisip
Aş vrea să fiu o urmă pe nisip,
Să mă şteargă apa mării cu-n val,
Apoi să plâng, să râd, şi să strig,
Că tot ce-am trăit a fost în zadar.
Să mă spulbere vântul ca pe un fulg,
Să plutesc peste ruina din mine,
Spini din coroana Domnului să smulg,
Şi c-o plăcere amară să mi-i introduc în vine.
Tu, el sau cei ce mă cunoaşteţi,
Veniţi să mă vedeţi răstignit,
Tristeţi alături de mine să paşteţi,
În clipa din urmă să mă ştiu iubit.
În tihnă apoi să mă îngropaţi,
Şi puneţi-mi în raclă dulci poeme,
Ca-n negru infinit, când voi fi plictisit,
Să mai citesc câte unul din vreme în vreme.
Sunt toate ale mele...
Când mângâie cerul miei zburdalnici,
Ori doarme întins pe umeri de zeu,
Sunt liber precum stejarii cei falnici,
Și strig tuturor că ceru-i al meu.
Când freamătă lin cu glas de fecioară,
Iar noaptea se-ascunde de ziuă în ea,
Cu liniștea ei ce în trup îmi coboară,
Strig tuturor că pădurea-i a mea.
Când plânge pământul în lume,
Iar lacrima sa e pe cer curcubeu,
Cu buza uscată pot tuturor spune,
Izvorul cel dulce e numai al meu.
Sunt liber și râd căci dorințe nu am,
Iar casa îmi este oriunde sub stele,
Triluri de păsări se aud de pe ram,
Și strig tuturor: sunt toate ale mele!
Sunt...
Sunt o poveste,
A inimii tale,
O floare ce crește,
Cu mii de petale.
Sunt cântec de dor,
Al iubirii pierdute,
Un câmp de mohor,
Cu flori necrescute.
Sunt lacrimi vărsate,
Din ochii-ți fierbinți,
Clipe deșarte,
Și lungi rugăminți.
Sunt doina de jale,
Din sufletul tău,
Frunza, ce-n cale,
Ți-o cântă mereu.
Sunt mersu' înainte,
Poteca, cărarea…
Icoanele sfinte,
Ce-ți plâng supărarea.
Sunt umbra la umbră,
Înger de pază,
Iubirea ce-ți curmă,
Tristețea ce-oftează.
Sunt eu, numai eu…
Prăbușit undeva în abisul din mine,
Departe de orice trăire frumoasă,
Poarta iubirii am închis-o spre tine,
Amorul visat strivindu-l din faşă.
Picioarele-mi sunt jumătate-n pământ,
Un cântec urlat se aude din iad,
Tortura îmi chinuie și ultimul gând,
Grotescul lumii îmi e camarad.
Mister şi trufie îmbrac ca veşmânt,
Precum un vulcan arunc priviri reci,
Strivesc încercarea c-un despotic cuvânt,
Dezarmat, mă retrag într-o uitare pe veci.
Tinereţea îmi țipă strident pe sub riduri,
Alergătura îmi este calcifiată în os,
Dorm pe ruine de falnice ziduri,
Și privesc uneori, spre trecut, curios.
Lacrimi erup din ochiu-mi curat,
Trăirile avute cândva, se topesc,
Sufletul în ștreang îmi stă suspendat,
Iar eu sunt călăul ce alături zâmbesc.
Sunt eu, numai eu, un boț de pământ,
O suflare de viață pogorâtă din cer,
Ce-și caută-n liniștea serii mormânt,
Pe o bancă din parc într-un vechi cartier.
Epigrame XXII
Român la muncă în Italia
La Roma ai plecat spăşit,
Ca să îţi faci un viitor,
În Colosseum ai trudit,
Dar doar ca salahor.
Unui beţiv
Setos ai fost de mititel,
De când creşteai cu bona,
Serveai pe-atunci un păhărel,
Acuma … bei cu tona.
Unui june
Trăia frumos ca într-un vis,
Şi-n viaţă n-a avut habar,
Că însurându-se c-un miss,
Se schimbă totul în coşmar.
Unui marinar
În visul tău de marinar,
Ai vrut miss fata de la ţară,
Acum ţi-e viaţa un calvar,
Şi navighezi mai mult pe-afară.
La Polul Nord
A venit cam obosit,
Cu fața ca de pelagră,
Și ne spuse stânjenit:
Am avut o noapte neagră.
Discuţie
Am crezut că e război,
Sau o ceartă între rude,
Însă am aflat apoi:
El e surd iar ea n-aude.
Acuzaţii
După zece ani de chin,
Am decis să rup tăcerea,
Şi acuz al meu destin,
Că mi-a hărăzit muierea.
Ezitare
Ai căutat în lung şi-n lat,
Să-ţi iei o soaţă fără toană,
Tot ai triat şi-ai selectat…
Şi te-ai ales cu-o bună poamă.
Decepţie
Contabila ai vrut-o de soţie,
Şi-a calculat nopţi lungi la masă,
Ţi-a dovedit că ştie meserie…
Şi aţi pierdut o casă.
Decepţie
Pe cârnă, ai vrut-o de soţie,
Şi te jurai solemn şi pe cuvânt,
C-ai s-o iubeşti pentru vecie,
Dar te-a lăsat cu nasu-n vânt.
Clipe…
Din liniștea ta am furat ațipirea,
Cu mâna te mângâi pe tâmple tăcut,
Vântul și cerul ne știe iubirea,
Și tainic îmi ceri pe furiș un sărut.
Din clipele tale îmi fac adăpost,
Și-mi leg cu speranță visul de tine,
Pe buze-ți stă timpul, șoptit și anost,
Iar glasul tău cântă chemări heruvime.
Ești cântec ce curge prin nopți de mister,
Un dor ce în suflet îmi sapă izvoare,
Pășind peste vise, prin umbre de cer,
Tu-mi scrii fericirea cu raze de soare.
În brațele tale se naște un drum,
Din muguri de stele și flori de cuvinte,
Iar eu rătăcesc printre clipe de fum,
Cerșind nemurirea privirii fierbinte.
Din pulberea serii se țese un vis,
În care iubirea ne poartă prin zare,
Pe tâmple purtăm un timp interzis,
Dar clipele curg ca o dulce chemare.
Și astfel, rămânem într-un veșnic fior,
Un cânt fără margini, o șoaptă în noapte,
Iubirea ne strânge ca bunul păstor,
Și ne mână ușor printre stele și ape.
Aş vrea să fiu o urmă pe nisip
Aş vrea să fiu o urmă pe nisip,
Să mă şteargă apa mării cu-n val,
Apoi să plâng, să râd, şi să strig,
Că tot ce-am trăit a fost în zadar.
Să mă spulbere vântul ca pe un fulg,
Să plutesc peste ruina din mine,
Spini din coroana Domnului să smulg,
Şi c-o plăcere amară să mi-i introduc în vine.
Tu, el sau cei ce mă cunoaşteţi,
Veniţi să mă vedeţi răstignit,
Tristeţi alături de mine să paşteţi,
În clipa din urmă să mă ştiu iubit.
În tihnă apoi să mă îngropaţi,
Şi puneţi-mi în raclă dulci poeme,
Ca-n negru infinit, când voi fi plictisit,
Să mai citesc câte unul din vreme în vreme.
Sunt toate ale mele...
Când mângâie cerul miei zburdalnici,
Ori doarme întins pe umeri de zeu,
Sunt liber precum stejarii cei falnici,
Și strig tuturor că ceru-i al meu.
Când freamătă lin cu glas de fecioară,
Iar noaptea se-ascunde de ziuă în ea,
Cu liniștea ei ce în trup îmi coboară,
Strig tuturor că pădurea-i a mea.
Când plânge pământul în lume,
Iar lacrima sa e pe cer curcubeu,
Cu buza uscată pot tuturor spune,
Izvorul cel dulce e numai al meu.
Sunt liber și râd căci dorințe nu am,
Iar casa îmi este oriunde sub stele,
Triluri de păsări se aud de pe ram,
Și strig tuturor: sunt toate ale mele!
Sunt...
Sunt o poveste,
A inimii tale,
O floare ce crește,
Cu mii de petale.
Sunt cântec de dor,
Al iubirii pierdute,
Un câmp de mohor,
Cu flori necrescute.
Sunt lacrimi vărsate,
Din ochii-ți fierbinți,
Clipe deșarte,
Și lungi rugăminți.
Sunt doina de jale,
Din sufletul tău,
Frunza, ce-n cale,
Ți-o cântă mereu.
Sunt mersu' înainte,
Poteca, cărarea…
Icoanele sfinte,
Ce-ți plâng supărarea.
Sunt umbra la umbră,
Înger de pază,
Iubirea ce-ți curmă,
Tristețea ce-oftează.
Djl6m6dnn1r