Râsul acesta al meu...

A iubi viața, e-o veșnică luptă,

Cu arme trimise din iad și din rai,

Și, iată, cum zeii din tine se-nfruptă,

Și totuși ai vrea aici ca să stai.

A iubi viața, e mângâiere de stele,

Gândul îți zboară prin locuri bizare,

Dar pasul ți-e frânt și osul ulcele,

Iar lacrima-ți piere uscată de soare.

A iubi viața, e neant și suspans,

Cu legi ce aripa-ți leagă de gleznă,

Fii grațios și dansează acest dans,

Cu plumbul pe aripi și ochiul în beznă,

Fă piruete alături de moarte-n balans,

Și plângi către zei să-ți dea un avans.

Nu-mi faceți piramidă drept mormânt,

Chiar dacă-am fost din neam de faraon,

Să mă-ngropați, uitat, cu ultimul cuvânt,

Ce mi l-am scris spășit pe crucea de beton.

Nu mă interesează unde mă veți duce,

În ce pământ or mlaștini, hrube fără soare,

Atât doresc, la căpătâi să-mi puneți cruce,

Și lângă ea să pâlpâie ușor o lumânare.

De plâns, să nu lăsați pe nimeni să o facă,

Doar ploile și stelele din cer m-or plânge,

Căci omu-i trecător iar lacrima îi seacă,

Și-n timp uitarea la pieptu-i mă va strânge.

Nu-mi faceți nici sicriu din plumb or lemn,

Lăsați-mă ca pe vecie să ating pământul,

Iar oasele să îmi rămână pentru el ca semn,

Că a trecut pe aici ființa-mi și cuvântul.

E tulbure apa, 

Și vâsla mi-e ruptă, 

Vântul nu suflă, 

Și totu-i o luptă. 

De vin înspre tine, 

Din cer iarăși tună,

Și simt că în mine, 

Se naște-o furtună. 

Valuri înalte, 

De trup mi se sparg, 

Și tâmpla mi-e velă, 

Iar pieptul catarg. 

Odiseea e grea, 

Iubirea mă roade, 

Și inima-i prinsă, 

În ale tale năvoade. 

Adu-mă la mal, 

Și plângi c-un ochi viu, 

Ca-n lacrima ta, 

Naufragiu-mi să-l știu. 

Lăutare, lăutare taci o clipă,

Lasă vântul să vorbească,

El va duce-n lumea largă,

Jalea noastră românească.

Sufletul strivit de veacuri,

S-a-nchinat, dar a rămas,

Un pribeag ce-și poartă vina,

În genunchi, pe-al vieții ceas.

Lăutare, cântecul tău strigă,

Peste trâmbițe de îngeri,

Dar răspunsu-i numai vântul,

Legănând păduri de plângeri.

Sub cenușa amintirii,

Arde focul din străbuni,

Dar eroii zac sub lespezi,

Și de-acolo fac minuni.

Lăutare, cântă-ntruna,

Să tresară neamul meu,

Să răsară iar lumina,

Peste glia sa mereu.

Din vioară smulge visuri,

Din caval cânt de cioban,

Să răzbată peste lume,

Palma sfântă de țăran.

Moartea lor ne e hotarul,

Și privirile de dor,

Căci pământul ce suspină,

Le-a fost cântec și izvor.

Lăutare…Taci o clipă !

Lasă vântul să vorbească,

El va duce-n lumea largă,

Jalea noastră românească.

Vino toamnă rupe-mi frunza, 

Primăvara să renasc, 

Galbenă îmi port osânza, 

Dă-mi pământul să îl pasc. 

Haide toamnă, scoală vântul, 

Să mă spulbere din ram, 

Să plutesc ușor ca gândul, 

Și să bat la ploaie-n geam. 

Vino toamnă, lasă ceața,

Să se aștearnă pe poteci,

Să se-ascundă dimineața, 

Printre scurte ramuri reci.

Haide toamnă, rupe clipa,

Să cad lin înspre pământ,

Să mă ducă-n lume-aripa,

Până-mi caut un mormânt.

Vino toamnă, ia-mi durerea,

Ține-o strâns în a ta gheară, 

Și redă-mi iar învierea, 

Prin surata-ți primăvară. 

Vine întunericul, acoperă-ți ochii, 

Moartea așteptă tolănită pe prispă, 

Șuieră vântul, se cutremură plopii, 

Caută-n suflet să vezi ce ai lipsă. 

Vine întunericul, stinge lumina, 

Mușcă-ți limba și curmă cuvântul,

Asumă-ți greșeala și nu mai da vina, 

Pe Cel ce-a creat ființa, pământul. 

Vine întunericul, cerneala își varsă,

Pe umerii tăi aduce aripi de fum,

Fă-ți în grabă valiza, casa o lasă, 

Caută-ți soarta la un capăt de drum. 

Vine întunericul, ia-ți bastonul de orb, 

Lovește în mersu-ți colțuri de stele, 

Noaptea plutește pe aripi de corb, 

Suite-n grabă și zboară spre ele. 

Vine întunericul cu tâmplele ude,

Își sprijină frigul de coastele tale,

Șoptește luminii căci bezna n-aude, 

S-aducă căldură prin razele sale. 

Veghează întruna și fii pregătit, 

Păstrează aprinsă lumina în tine, 

Ultima pecete s-a rupt, e sfârșit, 

Veghează întruna, întunericul vine. 

Un întreg buchet de asemănări

Au în comun aceste două ființe.

Cu forță duc greul pe spinări

Și cu rezistență înfruntă suferințe.

Își urmează cu abilitate a lor cale

Și cu inteligență capătă echilibru.

Găsindu-și simpatii cu zaharicale

Loialitatea lor este de bun „calibru”.

Cu sensibilitate se comportă-n viață

Dacă sunt iubiți și tratați cu blândețe.

Când sunt vânduți pe doi bani la piață

Memoria prinde viteză în umbra de tristețe.

Dar au în comun și multe defecte.

Aplomb și năravuri comportamentale.

Vicii, stări ce produc multe efecte

Și care-ncalcă regulile fundamentale.

Răspund la unele fapte cu agresivitate,

Răvășiți, cercetează fapta scormonind.

Crezând c-a lor modalitate este realitate

Și se comportă rău, și totul prigonind.

Dar aceste ființe pline de splendoare

Create pe pământ din picături divine,

Le iubim, căci au calitățile de valoare:

Sublimi și chiar cu nobil sânge-n vine.

În seara de Decembrie, în prag de sărbătoare,
Moș Nicolae ne-aduce bucurie și soare.
Ghetele noastre, în linie așezate,
Așteaptă cu dor cadouri și speranțe visate.

Nu doar copiii primesc magie în ghetuțe,
Ci și oameni mari, cu suflete copilaroase.
Cu inima caldă și ochii luminând,
Pun vise în ghetele lor, tremurând.

Azi, oameni maturi , cu inimă de copil,
Primesc cadouri și zâmbete, un miraj subtil.
Sufletele lor tânjesc după amintiri,
Mulțumindu-se pentru că există în iubire și firi.

Decembrie să le readucă ochii strălucitori,
Să atingă din nou fiorii trecutului, ușor,
Cu bucurii și zâmbete, să umple fiecare pas,
Să simți că Moș Nicolae niciodată nu te-a uitat.

Daca tot aveți timp,căutați să înțelegeți și să demontați teoriile mai marilor "zei ai științei",Darwin, Isaac Newton, Einstein,Galileo, Aristotel și alți semnatari ai altor "teorii sigure și eficiente", în baza cărora suntem mânați,de ei, care-s ca noi,culmea!

Ridicați întrebări și încercați să înțelegeți fenomenele cu mintea voastră,astfel ve-ti ajunge sa ignorați calculele "sigure și eficiente.

Combateti "știința sigură și eficientă" pe toate palierele,atunci se va declanșa un seism social al gândirii și a înțelegerii ,când noi OILE, incepem să gândim cu materia noastra cenusie!!!Ieșiți din șabloane,din normele impuse ...și alfel vă va fi dat, să vedeți mediul si soclul pe suprafața căruia ne ducem existența,decât cum ne tot "învață elitele"!

Aveți curaj și gândiți critic!

Ținem minte "citate memorabile" de acum mii de ani,și culmea, nu ne amintim mai nimic de acum 3-4 ani!😂😂😂

Nici măcar viața nu e "sigură și eficientă"!

În zori de zi, când soarele se trezește,

Hugo, ciobănescul meu de Bucovina, strălucește.

Cu blana-i albă ca zăpada de pe munte,

El veghează liniștea, un gardian înfrunte.

Prin pădurea de brazi, cu pași măiestri,

Hugo păzește, e stăpânul misteriilor.

Ochii săi adânci, ca două stele lucitoare,

Străbat noaptea în tăcere, fără de oboseală.

La stânga, la dreapta, el umblă cu hotărâre,

Ciobănescul meu, suflet de lup și de căprioară.

Pe cărările abrupte, printre stânci și fântâni,

El își face drum, răspunzând chemărilor de lângă stână.

Hugo, prieten credincios, mereu alături,

Când vântul adie sau când fulgii dansează în hohote.

În miez de noapte, la lumina argintie a lunii,

El veghează liniștea, mă ocrotește și mă învăluie în armonii.

Când soarele apune și cerul devine purpuriu,

Hugo se așază lângă mine, cu privirea plină de iubire.

Ciobănesc de Bucovina, simbol al curajului și nobleții,

Tu ești lumina ce strălucește în noapte, în inima mea nobilă prietenie.

Prin văi și dealuri, Hugo călătorește cu mine,

Povestind povești în liniștea serii senine.

Ciobănescul meu, în inima ta găsesc încredere,

 Ești mai mult decât un companion - ești comoara mea, Hugo, plină de iubire și putere.

Cînd deschizi ochii și dimineața vine

Înalța o rugăciune din suflet pentru tine

Sa nu îți fie ziua plina de amărăciune

Si noaptea lunga tristă așa cum se cuvine

Și tot ce astăzi ești și tot ce azi trăiești,

Mereu in gînd soptește-i

Doar Lui să-i mulțumești.

E greu să definesc acest sentiment misterios de dragoste

față de lucruri și oameni

probabil pentru că nu putem trăi unii fără de alții

dar parcă mai e ceva în plus

inima

care operează cu alte unități de măsură

ascunse la Facere

precum frumusețea

armonia

intuiția fără cusur

lumea văzută de spirt fără inimă e cât un grăunte

omul care e modelul perfect pentru toate cele ce sunt

trebuie să cântărească faptele vieți

natura

Universul  în toată splendoarea lui

dincolo de puterea de cuprindere a ochiului

cu inima

în unități de simțire lambda

un amestec ideal de suflet și inimă

care întreține la parametrii normali ai vieții

arderea…