Doar noaptea...
Doar noaptea stă cu mine,
Cu zorii-n colțuri de tavan,
Tot trupu-mi este în ruine,
Iar ochii îmi privesc în van.
Spre amintiri mi-e gândul frânt,
Iar pieptul varsă lungi suspine,
Și m-aș târî pe sub pământ,
Doar să ajung cândva la tine.
Și visuri mii cu toate se risipă,
Un murmur mi-a-nghețat pe buză,
Iar astăzi lacrima vărsată țipă,
Și-n taină amarnic te acuză.
Mereu ce-nnod alăturea se rupe,
Doar eu și noaptea-n ceasul greu,
Aș vrea pământul să m-astupe,
Să se sfârșească plânsul meu.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 8 octombrie 2024
Vizualizări: 255
Poezii din aceiaşi categorie
Balada
Ședeam pe pragul casei
Vine-un hulub la mine
Chiar amu , pe nepusul masei
Șî-m' zice: "Vezi că vine badea pe la tine"
Da' eu n-am crezut …
Mămuca nu mă lasă nici să ies din casă
Apăi când m-oi mărita
Să va văita întruna
Va plânge că-mi stă bine mireasă
Va plânge că nu mai mă-ntorc acasă...
Da las' că s-o-mpăca ea cu vecinul
Că toată ziua-i peste gard
Îl îndrăgește , 'i servește vinul
Îl îmbată cu Cotnari
Și cu aroma buzelor ei care ard..
Așa mamă ca a mea
Nu doresc la nimenea
Ea mă-nvață , ea mă crește
Ea îmi zice că put a pește
Normal dom'le că glumește.
Apă Rece
La mal de apă moartă, nu incetam să plîng,
Mă tot certam cu soarta, nu am putut s-o-nving
Rămasam unul singur, la mal de apa rece,
Corabia ta pleaca… și eu o las să plece…
Tresar sub talpă-mi stropii, ce adineauri sus,
Se intreceau cu norii, ce se-ndreptau spre'apus,
Si dupa spate’mi apa, cea moartă și cea rece,
Ea pleacă după tine și eu o las să plece…
Eu nu mai pot iubire, și ura nu mai pot,
Pașesc pe stropi de ploaie, in zgomot de clopot,
Si gura-mi se usucă și ochii o să-mi sece,
Si-n apă’mi pleacă anii și eu ii las să plece.
Catren tembel
înfumurat și prea părtinitor,
sunt prea copil și te iubesc prea criptic,
nu pot să plâng, să râd, să sper, nu pot să mor!
inconsecvent și mincinos,
un ignorant rizibil mă descopăr,
ultragiat de tot ce este sfânt,
profanator, mormântul mi-l acopăr.
zi-mi un poem, pe care eu să-l știu,
hai, spune-mi-l cu șoapta zisă tare!
lovește-mi dur timpanul sângeriu
și umple-mi gustul tot, cu versurile tale!
zi-mi doar un gând și restul îl zic eu,
aruncă-mi trei cuvinte temerare,
urlă-mi prelung în hăul „îngeriu”,
ecoul susurat de strofe infernale...
ambrozii putrede rimează „dezmierdin”,
titluri de ziar și năzuințe rare,
o indignare care duce la leșin,
ca un infarct al razelor de soare.
un cosmos mut și un declin divin,
un popă care cere de mâncare,
o mită către demiurg și un festin,
din lacrimile măsurate pe cântare...
să-mi fie oferite ca un bir,
plătibil doar cu mângâieri bizare,
mii de petale presărate de-un cretin,
cu lanțuri ferecate la picioare...
lumina atârnată lângă cer,
înlăcrimat, crepusculul dispare,
uriașele descântece de fier
scrâșnesc adânc în piepturi de fecioare.
condeiul cu alcool și pipa de măslin
descriu eternitatea în spirale,
un mugurel incriminat fumegă fin,
și-mi cântă osanale abisale.
atât a fost catrenul meu tembel,
o sclifosită, dulce dezertare,
ca zborul șchiop al unui porumbel,
un preambul, o clasică damnare...
Realități devastatoare
Ruşine vouã, dragi tâlhari,
Care-aţi distrus o ţarã!
Cãci doar cu-al vostru ajutor,
Se-alese praful de popor:
L-aţi scos din ţarã-afarã!
Ruşine fie-vã în veci!
Cãci, mulţumitã vouã,
Strãinii ne-au îngenuncheat,
Şi-n grabã mare ne-au legat
De mâinile-amândouã!
N-am fi putut fãrã de voi
Trãi, în libertate!
Gunoiul n-ar fi fost gunoi,
N-am fi avut tâlhari-ciocoi,
Nici mâinile legate!
Voi înşivã, v-aţi socotit
Stãpânii-acestei patrii!
Nu v-aţi sfiit a ne muşca,
Când nu aţi mai putut lãtra,
Cãci nu prea muşti, când latri!
De bine...ce sã vã mai spun?
Nu prea gãsesc cuvinte!
Mai bine nu vi l-aţi dori
Cã lacrimi vã vor podidi
Şi-o sã mã ţineţi minte!
Ruşine sã vã fie-n veci!
Ruşine sã vã fie!
Voi înşivã v-aţi condamnat
Şi-acum, de voi s-a lepãdat,
Întreaga Românie!
25.04.2022, Regensburg, DE
Iarna
Iarna e minunată
Mai ales cu fulgii ei de zăpadă
Care se așează
Și ei formează
Oamenii de zăpadă
Cu Crăciunul în decembrie,
Și cu Anul Nou care vine repede
Nici nu poți înțelege
Anu,cât de repede trece
Când te vei duce la munte
Și îți vei împacheta ski-urile
Nu vei mai pleca
De la distracția pe care o vei avea
Atâtea...
Atâtea griji se însumează,
Încât îmi pare un număr infinit,
Și nici nu știu dacă contează,
Dacă trăiesc ori am murit.
Atâtea poezii îmi bântuie prin creier,
Că nu au loc pe-o tonă de hârtie,
Şi încet, încep trăirile să-mi treier,
Să pot să-mi vărs amarul în pustie.
Atâta zbucium și sevraj,
Tresaltă carnea-mi de pe oase,
Încât îmi injectez curaj,
Pe moarte să o pot descoase.
Atâta putregai îmi stă pe suflet,
Și-mi colcăie mizeria în sânge,
Încât aș vrea ca al meu umblet,
În ani lumină a se frânge.
Atâta scârbă și atât dispreț,
Erupe zilnic din mulțime,
C-aș vrea pământul să-l îngheț
Ori să-l topesc cu tot cu mine.
Balada
Ședeam pe pragul casei
Vine-un hulub la mine
Chiar amu , pe nepusul masei
Șî-m' zice: "Vezi că vine badea pe la tine"
Da' eu n-am crezut …
Mămuca nu mă lasă nici să ies din casă
Apăi când m-oi mărita
Să va văita întruna
Va plânge că-mi stă bine mireasă
Va plânge că nu mai mă-ntorc acasă...
Da las' că s-o-mpăca ea cu vecinul
Că toată ziua-i peste gard
Îl îndrăgește , 'i servește vinul
Îl îmbată cu Cotnari
Și cu aroma buzelor ei care ard..
Așa mamă ca a mea
Nu doresc la nimenea
Ea mă-nvață , ea mă crește
Ea îmi zice că put a pește
Normal dom'le că glumește.
Apă Rece
La mal de apă moartă, nu incetam să plîng,
Mă tot certam cu soarta, nu am putut s-o-nving
Rămasam unul singur, la mal de apa rece,
Corabia ta pleaca… și eu o las să plece…
Tresar sub talpă-mi stropii, ce adineauri sus,
Se intreceau cu norii, ce se-ndreptau spre'apus,
Si dupa spate’mi apa, cea moartă și cea rece,
Ea pleacă după tine și eu o las să plece…
Eu nu mai pot iubire, și ura nu mai pot,
Pașesc pe stropi de ploaie, in zgomot de clopot,
Si gura-mi se usucă și ochii o să-mi sece,
Si-n apă’mi pleacă anii și eu ii las să plece.
Catren tembel
înfumurat și prea părtinitor,
sunt prea copil și te iubesc prea criptic,
nu pot să plâng, să râd, să sper, nu pot să mor!
inconsecvent și mincinos,
un ignorant rizibil mă descopăr,
ultragiat de tot ce este sfânt,
profanator, mormântul mi-l acopăr.
zi-mi un poem, pe care eu să-l știu,
hai, spune-mi-l cu șoapta zisă tare!
lovește-mi dur timpanul sângeriu
și umple-mi gustul tot, cu versurile tale!
zi-mi doar un gând și restul îl zic eu,
aruncă-mi trei cuvinte temerare,
urlă-mi prelung în hăul „îngeriu”,
ecoul susurat de strofe infernale...
ambrozii putrede rimează „dezmierdin”,
titluri de ziar și năzuințe rare,
o indignare care duce la leșin,
ca un infarct al razelor de soare.
un cosmos mut și un declin divin,
un popă care cere de mâncare,
o mită către demiurg și un festin,
din lacrimile măsurate pe cântare...
să-mi fie oferite ca un bir,
plătibil doar cu mângâieri bizare,
mii de petale presărate de-un cretin,
cu lanțuri ferecate la picioare...
lumina atârnată lângă cer,
înlăcrimat, crepusculul dispare,
uriașele descântece de fier
scrâșnesc adânc în piepturi de fecioare.
condeiul cu alcool și pipa de măslin
descriu eternitatea în spirale,
un mugurel incriminat fumegă fin,
și-mi cântă osanale abisale.
atât a fost catrenul meu tembel,
o sclifosită, dulce dezertare,
ca zborul șchiop al unui porumbel,
un preambul, o clasică damnare...
Realități devastatoare
Ruşine vouã, dragi tâlhari,
Care-aţi distrus o ţarã!
Cãci doar cu-al vostru ajutor,
Se-alese praful de popor:
L-aţi scos din ţarã-afarã!
Ruşine fie-vã în veci!
Cãci, mulţumitã vouã,
Strãinii ne-au îngenuncheat,
Şi-n grabã mare ne-au legat
De mâinile-amândouã!
N-am fi putut fãrã de voi
Trãi, în libertate!
Gunoiul n-ar fi fost gunoi,
N-am fi avut tâlhari-ciocoi,
Nici mâinile legate!
Voi înşivã, v-aţi socotit
Stãpânii-acestei patrii!
Nu v-aţi sfiit a ne muşca,
Când nu aţi mai putut lãtra,
Cãci nu prea muşti, când latri!
De bine...ce sã vã mai spun?
Nu prea gãsesc cuvinte!
Mai bine nu vi l-aţi dori
Cã lacrimi vã vor podidi
Şi-o sã mã ţineţi minte!
Ruşine sã vã fie-n veci!
Ruşine sã vã fie!
Voi înşivã v-aţi condamnat
Şi-acum, de voi s-a lepãdat,
Întreaga Românie!
25.04.2022, Regensburg, DE
Iarna
Iarna e minunată
Mai ales cu fulgii ei de zăpadă
Care se așează
Și ei formează
Oamenii de zăpadă
Cu Crăciunul în decembrie,
Și cu Anul Nou care vine repede
Nici nu poți înțelege
Anu,cât de repede trece
Când te vei duce la munte
Și îți vei împacheta ski-urile
Nu vei mai pleca
De la distracția pe care o vei avea
Atâtea...
Atâtea griji se însumează,
Încât îmi pare un număr infinit,
Și nici nu știu dacă contează,
Dacă trăiesc ori am murit.
Atâtea poezii îmi bântuie prin creier,
Că nu au loc pe-o tonă de hârtie,
Şi încet, încep trăirile să-mi treier,
Să pot să-mi vărs amarul în pustie.
Atâta zbucium și sevraj,
Tresaltă carnea-mi de pe oase,
Încât îmi injectez curaj,
Pe moarte să o pot descoase.
Atâta putregai îmi stă pe suflet,
Și-mi colcăie mizeria în sânge,
Încât aș vrea ca al meu umblet,
În ani lumină a se frânge.
Atâta scârbă și atât dispreț,
Erupe zilnic din mulțime,
C-aș vrea pământul să-l îngheț
Ori să-l topesc cu tot cu mine.
Alte poezii ale autorului
Sfârşit …
E urât, e urât …
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete…
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Oamenii tac.
Soarele aruncă lumini negre,
Natura supraveţuieşte prin perfuzii,
Apa a devenit sânge iar sângele venin,
Animalele au devenit oameni,
Iar oamenii animale…
Urlă oamenii, urlă sinistru,
Animalele tac.
Pământul fuge după Marte,
Marte se ascunde după Venus …
Nimeni nu mai vrea să ştie de Pământ.
Oare ce se întâmplă pe Pământ?
E urât, e urât…
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete …
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Oamenii tac.
Cad rânduri de viaţă,
Mor fulgere, se mistuie ape,
Plâng demoni, chiuie îngeri …
Florile muşcă din buruieni,
Oamenii muşcă din oameni,
Sfinţii savurează spectacolul fără emoţii.
Nu se mai respectă nimic,
Îşi bat joc de noi …
Ne batem joc de noi.
Să iasă cineva să facă ordine …
Hei, Stalin nu încerci?
Tu, Hitler, unde fugi?
Nu mai avem conducători adevăraţi,
La toţi le este frică …
Ne simţim mai bine în această frică.
E urât, e urât …
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete …
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Pământul geme, haosul urlă,
Păcat că nu mai sunt cei care tac.
Vis alb
Mă trezesc uneori plângînd ori râzînd,
la volanul unui literomobil poetic,
ce se alimentează cu poeme, ode, doine,
şi goneşte nebun pe pistele frumosului
trecând printre coline de metafore,
peste dealuri de epitete şi comparaţii.
Navigând prin gropile cuvintelor încrucişate,
acestea mi-au cauzat o pană de inspiraţie.
O repar şi în goana mea aiurită întrec neumanul,
dar sunt oprit de o patrulă a criticilor literari,
care mi-au controlat permisul de geniu nebun,
şi m-au pus să recit poeme din fiola anticonsum.
Am văzut clar cum apar culorile curcubeului,
şi mi-am dat seama că mă găsesc sub influenţa
consumului de poezii.
Ciudat, nu citisem decât câteva gazeluri …
Am fost amendat cu trecerea în a lor critici,
şi mi-a fost ridicat permisul pînă la un nou examen.
Plec bucuros, şi deschid fereastra inimii
căci afară plouă cu muză şi inspiraţie …
Călătorul
Mă plimb mereu fără vreun scop,
Şi fac risipă de noroc,
Adaug înc-un drum la viaţa-mi lungă,
Şi fac pământului degeaba umbră.
Străbat cărări nicicând umblate,
Itinerarii lungi cărând în spate,
Fac hărţi din scoarţă de alun,
Şi le arunc la un sfârşit de drum.
Mă-ncurc în vorbe şi în gânduri,
Prin faţă clipele-mi trec rânduri,
Doar una pare să mai stea,
Şi-ncerc să mai trăiesc prin ea.
În aer simt mirosul morţii,
Rămân la învoiala sorţii,
Nimic din mine nu mai vrea nimic,
Doar eu, mai vreau să mă mai plimb un pic.
Mereu …
Mereu am zburat cu aripa frântă,
Mereu am umblat şchiopătând,
Ascult pe mama cum cântă,
Privesc pe tata plângând…
Mereu mi-a fost teamă de mine,
Mereu am ales un alt drum,
Clocot mi-a fost sângele-n vine,
Trăirea… scânteie şi scrum.
Mereu am avut o grijă în plus,
N-am ascultat de sfat ori dojană,
La mulţi vorbe acide le-am spus,
Pe toţi, îi port acum ca pe-o rană.
Tăcerea îmi este dar divin
Tăcerea îmi este dar divin,
O scară înspre bolțile sfințite,
Și zilnic cu o treaptă vin,
Din vorbe aspre nerostite.
Cuvinte-mi mor subit pe limbă,
Ori le ucid devreme-n minte,
Tăcerea-n ochii mei se plimbă,
Iar gura-i plină de morminte.
În lumea dulce a nerostirii,
Se-nalță sufletu-n lumină,
Și-acea scânteie a iubirii,
E-un foc imens care domină.
Când clevetiri survin mieros,
Ca să trezească vorbe amorțite,
Mi-s ochii îndreptați în jos,
Iar buzele îmi sunt pecetluite.
Tăcerea îmi este dar divin,
Și urc pe scară înainte,
Și zilnic cu o treaptă vin,
Eu, ucigașul de cuvinte.
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.
Sfârşit …
E urât, e urât …
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete…
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Oamenii tac.
Soarele aruncă lumini negre,
Natura supraveţuieşte prin perfuzii,
Apa a devenit sânge iar sângele venin,
Animalele au devenit oameni,
Iar oamenii animale…
Urlă oamenii, urlă sinistru,
Animalele tac.
Pământul fuge după Marte,
Marte se ascunde după Venus …
Nimeni nu mai vrea să ştie de Pământ.
Oare ce se întâmplă pe Pământ?
E urât, e urât…
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete …
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Oamenii tac.
Cad rânduri de viaţă,
Mor fulgere, se mistuie ape,
Plâng demoni, chiuie îngeri …
Florile muşcă din buruieni,
Oamenii muşcă din oameni,
Sfinţii savurează spectacolul fără emoţii.
Nu se mai respectă nimic,
Îşi bat joc de noi …
Ne batem joc de noi.
Să iasă cineva să facă ordine …
Hei, Stalin nu încerci?
Tu, Hitler, unde fugi?
Nu mai avem conducători adevăraţi,
La toţi le este frică …
Ne simţim mai bine în această frică.
E urât, e urât …
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete …
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Pământul geme, haosul urlă,
Păcat că nu mai sunt cei care tac.
Vis alb
Mă trezesc uneori plângînd ori râzînd,
la volanul unui literomobil poetic,
ce se alimentează cu poeme, ode, doine,
şi goneşte nebun pe pistele frumosului
trecând printre coline de metafore,
peste dealuri de epitete şi comparaţii.
Navigând prin gropile cuvintelor încrucişate,
acestea mi-au cauzat o pană de inspiraţie.
O repar şi în goana mea aiurită întrec neumanul,
dar sunt oprit de o patrulă a criticilor literari,
care mi-au controlat permisul de geniu nebun,
şi m-au pus să recit poeme din fiola anticonsum.
Am văzut clar cum apar culorile curcubeului,
şi mi-am dat seama că mă găsesc sub influenţa
consumului de poezii.
Ciudat, nu citisem decât câteva gazeluri …
Am fost amendat cu trecerea în a lor critici,
şi mi-a fost ridicat permisul pînă la un nou examen.
Plec bucuros, şi deschid fereastra inimii
căci afară plouă cu muză şi inspiraţie …
Călătorul
Mă plimb mereu fără vreun scop,
Şi fac risipă de noroc,
Adaug înc-un drum la viaţa-mi lungă,
Şi fac pământului degeaba umbră.
Străbat cărări nicicând umblate,
Itinerarii lungi cărând în spate,
Fac hărţi din scoarţă de alun,
Şi le arunc la un sfârşit de drum.
Mă-ncurc în vorbe şi în gânduri,
Prin faţă clipele-mi trec rânduri,
Doar una pare să mai stea,
Şi-ncerc să mai trăiesc prin ea.
În aer simt mirosul morţii,
Rămân la învoiala sorţii,
Nimic din mine nu mai vrea nimic,
Doar eu, mai vreau să mă mai plimb un pic.
Mereu …
Mereu am zburat cu aripa frântă,
Mereu am umblat şchiopătând,
Ascult pe mama cum cântă,
Privesc pe tata plângând…
Mereu mi-a fost teamă de mine,
Mereu am ales un alt drum,
Clocot mi-a fost sângele-n vine,
Trăirea… scânteie şi scrum.
Mereu am avut o grijă în plus,
N-am ascultat de sfat ori dojană,
La mulţi vorbe acide le-am spus,
Pe toţi, îi port acum ca pe-o rană.
Tăcerea îmi este dar divin
Tăcerea îmi este dar divin,
O scară înspre bolțile sfințite,
Și zilnic cu o treaptă vin,
Din vorbe aspre nerostite.
Cuvinte-mi mor subit pe limbă,
Ori le ucid devreme-n minte,
Tăcerea-n ochii mei se plimbă,
Iar gura-i plină de morminte.
În lumea dulce a nerostirii,
Se-nalță sufletu-n lumină,
Și-acea scânteie a iubirii,
E-un foc imens care domină.
Când clevetiri survin mieros,
Ca să trezească vorbe amorțite,
Mi-s ochii îndreptați în jos,
Iar buzele îmi sunt pecetluite.
Tăcerea îmi este dar divin,
Și urc pe scară înainte,
Și zilnic cu o treaptă vin,
Eu, ucigașul de cuvinte.
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.