Nu sunt batrân

Sclipirea apei te-a străpuns, 

Şi a erupt apoi prin vene, 

Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns, 

Să asfințească sub ale tale gene. 

Mici bulgări de lumină te-nconjoară

Mimând un ritual nepământean, 

Iar luna de pe ceruri se coboară, 

S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan. 

Aduci un farmec mai aparte lumii, 

Când dănțui grațios pe stele, 

De acolo parcă-ți sunt străbunii, 

Căci porți o constelație sub piele. 

Big-bangul pare ar fi al tău surâs, 

Când universul se rezumă la o cifră, 

Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns, 

Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.

Se aude un plânset în noapte,

E luna lovită de-o stea,

Se întoarce Pamântul pe-o parte,

Să absoarbă durerea din ea.

Se întrezăreşte o pâlpâire fadă,

Regina Nopţii e aproape moartă,

Viral se răspândeşte un zvon pe stradă,

Că Soarele şi-ar fi găsit altă consoartă.

Privim cu totii înspre Lună,

Dar jinduind, doar eu şi tu,

Să-i vindecăm durerea sa nebună,

Şi sentimentul… Déjà Vu.

Să-i recreem o trena argintie,

Să-i geometrizăm un “clar” …

De-a pururi pentru noi să fie,

Cel mai romantic loc stelar.

Când mâna caldă ca o vară,

Prin părul răsfirat petreci,

Tu te gândești cum e afară,

Eu mă gândesc pe unde treci.

Când trupul la fereastră-ți șade,

Privind pierdută-n spre livezi,

Tu te gândești la pomi și roade,

Eu mă gândesc c-ai să mă vezi.

Când noaptea tragi perdeaua deasă,

Iar umbra-ți prinde strălucire,

Tu te gândești să fii mireasă,

Eu mă gândesc să îți fiu mire.

Luptă române pentru bucata de pâine!

Alină-ți cumplita viață de câine,

Scoală și lasă-ți în urmă cocioaba,

Că nimeni nu-ți va da niciodată degeaba.

Luptă române pentru blidul de apă!

Cinstește-ți strămoșul de-acolo din groapă,

Căci ție în soartă pe veci este scris,

Să nu primești niciodată nimica gratis.

Luptă române pentru cămașa de in!

Îmbracă-ți copiii și chiar pe străin,

Șterge-ți sudoarea și nu uita niciodată,

Că pentru tine nimic nu este fără de plată.

Luptă române pentru al țării pământ!

Pentru graiul cel dulce și sfânt,

Smerit să primești și aspra dojană,

Dar nu accepta de la dușmani pomană.

Luptă române pentru tine și neam!

Pentru soarele ce-ți zâmbește la geam,

Și-ți vei primi negreșit răsplata regală,

Atunci când va fi... Judecata finală!

S-a pus o ceață neagră pe pământ, 

Pe suflet, ochi și-n caractere, 

Pe unde mergem locu-i strâmt, 

Şi orbecăim smintiți după avere. 

Ne este sângele mai năclăit, mai rece, 

Și ochii în orbită scufundați, 

Uităm că viața ca un fulger trece, 

Uităm c-am fost cândva ca niște frați. 

Adulmecăm vânatul ca o fiară, 

Tăiem în carne vie, ce tot ne e străin, 

Ce nu-i al nostru, e musai ca să piară, 

Căci sufletul ni-i plin, de ură și venin. 

Ne-am preschimbat în umbre fără nume,

Purtăm în noi doar zgură și păcat,

Pe rude le mai știm doar din albume,

Nepăsători, rânjim, spre cel îndurerat.

Nici plânsul pruncilor nu ne mai frânge,

Nici soarele nu-l mai simțim în piept,

Sub pașii noștri, lațu-ncet se strânge,

Și-l condamnăm pe omul înțelept .

Dar ce va fi când totul va fi scrum,

Când bogăția va rămâne o povară,

Vom regăsi spre ceruri un alt drum,

Ori vom pieri sub lacrima amară?

Noaptea nu cade —

ea se așterne ca o mână blândă,

peste gândurile

care nu te lasă să dormi.

Stelele nu sunt doar lumină,

sunt brațele nopții întinse

spre tine, atunci când te simți

singur.

Fiecare umbră e o poveste nerostită,

un dor fierbinte din pieptul ascuns

al soarelui...

O floare care își închide

seara petalele, nu moare —

ci adoarme în taina unei rugăciuni

pe care o știe doar pământul.

În lumea de azi, unde masca-i rege,

Frumusețea devine o simplă lege.

Un trup sculptat, un chip perfect,

Dar sufletul? Rămâne un subiect discret.

Să placi, să atragi, să fii adorat,

Standardele strigă: „Ești tu ajustat?”

Dar când mintea vorbește, când glasul tău cântă,

Lumea se-oprește și te înfruntă.

„De ce să gândești, când ai ochii senini?

De ce să vorbești, când ești doar pentru priviri?”

Înțelepciunea devine o armură grea,

Iar superficialitatea, o lume a ta.

Cei care te văd, dar nu te privesc,

Îți râd pe la spate, că nu-i amăgești.

Le e teamă de tine, căci nu te pot frânge,

Cuvintele tale devin sabia ce-i strânge.

Dar oare iubirea, ce-o cauți curat,

Poate trăi unde sufletu-i uitat?

Îți cer să fii slabă, dar puternică-n zâmbet,

Să fii simplă, dar să porți mii de înțelesuri-n umblet.

Tot nu e de-ajuns, oricât ai lupta,

Când vrei să fii tu, și nu o marionetă de catifea.

Dar tu știi mai bine, în tăcerea ta rece,

Că lumea-i doar vânt, iar esența nu trece.

Așa că privește, rămâi neclintită,

Cu mintea ta vie, cu inima-ți tivită.

În fața oglinzilor sparte vei ști,

Că tu ești întreagă, atunci când ochii persoanei potrivite te vor privi.

De câte ori m-ai privit pe furiș

De parcă eu nu o fac

Te văd și mă vezi

Dar totuși ne ignorăm 

Din frica de a nu greși 

Sau poate de a ne pierde

Curajul să ne cunoaștem

De teamă de a nu descoperi

Că niciunul nu e perfect 

Fiecare pe malul opus

Fără un pod peste apa

Ce ne desparte simetric

Ne vom întâlni la mijloc

Dacă vom îndrăzni să pășim

Fiecare de pe malul lui

Cu aceeași cadență

Spre centrul apei

Lăsând temerile pe mal

Ne vom pierde pe noi

Pentru a deveni Unu!

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

Căci iară se-mplineste anul,

De când s-a născut cel din cei mai cei

Ce-a scris poeme la umbra unui tei.

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

De ziua marelui nostru poet.

Cel ce azi ne e Luceafăr

 Al poeziei noastre românești.

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

Pentru cel ce-a scris și a vorbit frumos

Și-n versuri mereu nobil i-a fost vinul

Și-amorul, pentru neamul românesc.

ninge liniștit

peste

orașul răsfirat

pe țărmul mării.

vocile mamelor-

puțin răgușite,

îndulcesc 

al zăpezilor crivăț.

tot mai mulți pescăruși

dau târcoale pe la geamuri înghețate,

așteptând 

firimituri de pâine.

adânciți în labirintul cărților,

printre drumuri,  poduri,

și hărți,

copiii caută- la fel ca pescărușii,

un strop de iubire.

Noi suntem ființe raționale

Un om normal are nevoie ;

De o casă , loc sigur de muncă ,

O familie și ”minte ” ,

Și dacă are și sănătate , are de toate ?

Voi ce vreți !... 

Voi sunteți , ființe scumpe ...

Voi vreți averi , palate peste tot în lume ...

Pentru voi muncesc alții ; slugi roboti .

Sunteți grandomani , sgârciți și răi 

Noi și cu voi , suntem lumi diferite ...

    De aceia în lume e război .

                     T.A.D.

Cândva,de mult, am întâlnit

într-un pustiu nedefinit

un ecou prăbușit

din neantul cerului…

Era orb, neputincios,

surd și cu puteri târâte

scrijelea pe un petic de nisip

cuvinte din strigăte nedeslușite:

Salvați oamenii,

salvați și glasurile

ce prin pustiu le-am rătăcit!

De atunci printre dune de gând

caut cuvinte în nisipuri zăcând…