Nu sunt batrân
Nu sunt batrân precum aţi crede voi,
Escaladez şi Everestul de mi-aţi cere,
Am pasul tânăr, sprinten şi vioi,
Şi pot zbura spre cuiburi de acere.
Nu sunt batrân vă mai pot zice,
Cât simt globula roşie în sânge,
Cât încă pot să treier spice,
Şi bob cu bob recolta strânge.
Nu sunt nici tânăr cum mă laud,
Căci nu mai pot să adulmec urma,
Pe farisei să-i mai aplaud,
Când lupii îmi atacă turma.
Nu sunt batrân chiar munţii de mă ştiu,
Ori râuri, codri şi poteci,
În mine aleargă-un bidiviu,
Ce-i potcovit de zeii greci.
Bătrâne, mă mai strigă câteodată,
Cei hâtri dintr-un grup păgân,
Eu le răspund cu inima curată,
Sunt tânăr fraţilor, nu sunt bătrân.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 1 декабря 2023
Просмотры: 716
Стихи из этой категории
Tarot
CĂLĂTORIE
Călătorie cu gândul,
trecutu-i prin cunoștința.
Trupul e efemer si nu o veșnica locuința.
Egoul e rustic,a sincerității elegantă.
Se arată adversar vrednic de balanța.
LIBERTATE
Dragostea pluteste printre
petalele-i catifelate.
De amanți siroposi vor a fi salvate!
Intunericul rămâne la
persoanele selectate,
Viitorul e in iubire si a
dragostei păstrate.
IUBIRE
Cartea dragostei are in
gând înțelepciune,
Călcând peste a sufletului stricăciune.
Prietenia din trecut vine sa se răzbune,
Viitorul își bagă colții,înșelăciune!
DIAVOL
Diavolul se prezinta cu gânduri oficiale,
Păstrează discret cunoștințele-i reale.
Rămân in trecut planurile nupțiale.
Viitorul nu-i din drame superficiale.
Ai mei...
Ai mei vin de demult, de departe,
Când omul era o icoană,
Nu știau nici o buche de carte,
Dar citeau în suflet și rană.
Ai mei au umblat cu toții desculți,
Pe drumuri cu spini și pietroaie,
De pasul stăteai să le-asculți,
Era șuier de vânt și ropot de ploaie.
Ai mei au muncit cu desaga în spate,
Şi zilnic făceau din orice povară altar,
Aveau brațe tari cu palme mari și crăpate,
Purtau ii și năframe, brâu și pieptar.
Ai mei au luptat în război și răscoale,
Oasele lor se odihnesc pe hotare,
Cu sângele lor România-i mai mare,
Ai mei, sunt în mine și-n ale mele vlăstare.
Scriu despre...!
Scriu poezie pentru mine
Și pentru cei ce mă citesc
Eu n-am pretenții de poet
Și doar fac vers și iscălesc
Scriu ce văd, trăiesc și simt
De oameni, fapte, copilărie,
Despre femeia ce-o iubesc
Cu nume biblic, spus Marie
Scriu despre iubiri adevărate
Și despre despărțiri, minciună,
De-a pune etichete mă feresc
Și limba-ncerc s-o țin în strună
Scriu de viață și despre moarte
De început și-apoi despre apus,
Și uneori îmi este atât de frică
Să nu fiu judecat de ce am spus
Scriu și despre cei ce ne conduc
Pe care periodic îmi pun votul,
Sperând un trai cu bunăstare
Și poate nu director tot nepotul
Voi scrie vers și pune pe hârtie
Și azi și mâine și poate-n viitor,
Numai dacă va vrea și Domnul
Pentru că știu că sunt un muritor!
Telegramă
Am rătăcit prin neguri de cuvinte,
Căutător de sens în cer pustiu,
Și am dosit sub frunze-ngălbenite,
Al toamnei cânt ce păsările-l știu.
Am altoit cu versuri pomi și ruguri,
Sub ochii goi ai lumii prea grăbite,
Privirile le-au explodat în muguri,
Și au văzut pe ram poeme înflorite.
M-au recitat străini cu voci de piatră,
Și au rămas cu toții fără glas,
Un vraf de cărți am adunat pe vatră,
Pe care de sămânță-am să le las.
Am scris în umbre fără de contur,
Cu litere de foc, pe vânturi stinse,
Să-mi fie toată iarba împrejur,
O pajiște de librării încinse.
Voi fi uitarea scrisă pe pereți,
Un vis ce-n noapte se destramă,
O lacrimă din plânsuri de poeți,
Trimisă lumii într-o telegramă.
Labirint
Dorești să deții cele mai noi aplicații,
Nu chiar noi, cu unele variații.
Unele cică sunt menite să îți ușureze activitatea,
Pe unele le poți obține la bancă și mergi, de aceea calamitatea.
Intri, nu ai prea multe ghișee din care să alegi,
Dacă nu alegi, culegi,
Așa că te așezi la coada rândului nouă
Femeia de la ghișeu se apucă de vorbit pe la două,
Nimeni nu mai înaintează,
Mai toți că își finalizează tranzacțiile visează,
La ghișeul trei i s-a stricat sistemul și nu recunoaște
Ceea ce fiecare client despre el însuși cunoaște,
La patru nu mai e tipa blondă, drăguță,
A plecat la baie de o oră, cu tot cu cafeluță,
La ghișeul unu
S-a stricat și imprimanta, ne prinde Ajunul,
La nouă nu mai termină de vorbit la telefon
Că fii-su și-a uitat cheia și nimeni nu-i răspunde la interfon,
La șapte
Și-a deschis paharul cu ciocolată cu lapte,
La opt
S-a apucat să mănânce un cruton de pâine copt.
Nici nu mai știi de ce ai intrat,
Cu toate acestea, o femeie de treabă la tine s-a uitat,
Vrea să știe cum te poate ajuta
Și spui că vrei aplicația pentru plăți online, cu o privire ageră, răspunsul îl căuta,
Propune să instalăm aplicația George,
Hopa, aplicația George, pe acest model de telefon, nu merge,
Ce propune ea este să achiziționăm un model de Nokia Lumia
Și să încercăm pe el, că sigur va merge ca lumea.
(Cred că singurul George de care vreau să știu e George Bacovia, nu aplicația George...)
Fior
Răcoarea primăverii
se lasă peste noi,
chiar la lăsarea serii,
când ne simțim mai moi.
Ne trec fiori plăpânzi,
din cauza brizei pare...
Seara cu ochii blânzi
pornește o-ntâmplare.
E zgomot cam puțin,
căci nu e lume multă.
Nu mi se pare-un chin
că nimeni nu m-ascultă.
Pe foaie-mi las cuvântul
uitându-mă în zori...
Ivesc apoi pământul
cum se cufundă-n nori.
E un complex peisaj,
pot zice-un cadru feeric...
Sau e doar un miraj
Văzut în întuneric.
Dragos Plesa - Fior
Tarot
CĂLĂTORIE
Călătorie cu gândul,
trecutu-i prin cunoștința.
Trupul e efemer si nu o veșnica locuința.
Egoul e rustic,a sincerității elegantă.
Se arată adversar vrednic de balanța.
LIBERTATE
Dragostea pluteste printre
petalele-i catifelate.
De amanți siroposi vor a fi salvate!
Intunericul rămâne la
persoanele selectate,
Viitorul e in iubire si a
dragostei păstrate.
IUBIRE
Cartea dragostei are in
gând înțelepciune,
Călcând peste a sufletului stricăciune.
Prietenia din trecut vine sa se răzbune,
Viitorul își bagă colții,înșelăciune!
DIAVOL
Diavolul se prezinta cu gânduri oficiale,
Păstrează discret cunoștințele-i reale.
Rămân in trecut planurile nupțiale.
Viitorul nu-i din drame superficiale.
Ai mei...
Ai mei vin de demult, de departe,
Când omul era o icoană,
Nu știau nici o buche de carte,
Dar citeau în suflet și rană.
Ai mei au umblat cu toții desculți,
Pe drumuri cu spini și pietroaie,
De pasul stăteai să le-asculți,
Era șuier de vânt și ropot de ploaie.
Ai mei au muncit cu desaga în spate,
Şi zilnic făceau din orice povară altar,
Aveau brațe tari cu palme mari și crăpate,
Purtau ii și năframe, brâu și pieptar.
Ai mei au luptat în război și răscoale,
Oasele lor se odihnesc pe hotare,
Cu sângele lor România-i mai mare,
Ai mei, sunt în mine și-n ale mele vlăstare.
Scriu despre...!
Scriu poezie pentru mine
Și pentru cei ce mă citesc
Eu n-am pretenții de poet
Și doar fac vers și iscălesc
Scriu ce văd, trăiesc și simt
De oameni, fapte, copilărie,
Despre femeia ce-o iubesc
Cu nume biblic, spus Marie
Scriu despre iubiri adevărate
Și despre despărțiri, minciună,
De-a pune etichete mă feresc
Și limba-ncerc s-o țin în strună
Scriu de viață și despre moarte
De început și-apoi despre apus,
Și uneori îmi este atât de frică
Să nu fiu judecat de ce am spus
Scriu și despre cei ce ne conduc
Pe care periodic îmi pun votul,
Sperând un trai cu bunăstare
Și poate nu director tot nepotul
Voi scrie vers și pune pe hârtie
Și azi și mâine și poate-n viitor,
Numai dacă va vrea și Domnul
Pentru că știu că sunt un muritor!
Telegramă
Am rătăcit prin neguri de cuvinte,
Căutător de sens în cer pustiu,
Și am dosit sub frunze-ngălbenite,
Al toamnei cânt ce păsările-l știu.
Am altoit cu versuri pomi și ruguri,
Sub ochii goi ai lumii prea grăbite,
Privirile le-au explodat în muguri,
Și au văzut pe ram poeme înflorite.
M-au recitat străini cu voci de piatră,
Și au rămas cu toții fără glas,
Un vraf de cărți am adunat pe vatră,
Pe care de sămânță-am să le las.
Am scris în umbre fără de contur,
Cu litere de foc, pe vânturi stinse,
Să-mi fie toată iarba împrejur,
O pajiște de librării încinse.
Voi fi uitarea scrisă pe pereți,
Un vis ce-n noapte se destramă,
O lacrimă din plânsuri de poeți,
Trimisă lumii într-o telegramă.
Labirint
Dorești să deții cele mai noi aplicații,
Nu chiar noi, cu unele variații.
Unele cică sunt menite să îți ușureze activitatea,
Pe unele le poți obține la bancă și mergi, de aceea calamitatea.
Intri, nu ai prea multe ghișee din care să alegi,
Dacă nu alegi, culegi,
Așa că te așezi la coada rândului nouă
Femeia de la ghișeu se apucă de vorbit pe la două,
Nimeni nu mai înaintează,
Mai toți că își finalizează tranzacțiile visează,
La ghișeul trei i s-a stricat sistemul și nu recunoaște
Ceea ce fiecare client despre el însuși cunoaște,
La patru nu mai e tipa blondă, drăguță,
A plecat la baie de o oră, cu tot cu cafeluță,
La ghișeul unu
S-a stricat și imprimanta, ne prinde Ajunul,
La nouă nu mai termină de vorbit la telefon
Că fii-su și-a uitat cheia și nimeni nu-i răspunde la interfon,
La șapte
Și-a deschis paharul cu ciocolată cu lapte,
La opt
S-a apucat să mănânce un cruton de pâine copt.
Nici nu mai știi de ce ai intrat,
Cu toate acestea, o femeie de treabă la tine s-a uitat,
Vrea să știe cum te poate ajuta
Și spui că vrei aplicația pentru plăți online, cu o privire ageră, răspunsul îl căuta,
Propune să instalăm aplicația George,
Hopa, aplicația George, pe acest model de telefon, nu merge,
Ce propune ea este să achiziționăm un model de Nokia Lumia
Și să încercăm pe el, că sigur va merge ca lumea.
(Cred că singurul George de care vreau să știu e George Bacovia, nu aplicația George...)
Fior
Răcoarea primăverii
se lasă peste noi,
chiar la lăsarea serii,
când ne simțim mai moi.
Ne trec fiori plăpânzi,
din cauza brizei pare...
Seara cu ochii blânzi
pornește o-ntâmplare.
E zgomot cam puțin,
căci nu e lume multă.
Nu mi se pare-un chin
că nimeni nu m-ascultă.
Pe foaie-mi las cuvântul
uitându-mă în zori...
Ivesc apoi pământul
cum se cufundă-n nori.
E un complex peisaj,
pot zice-un cadru feeric...
Sau e doar un miraj
Văzut în întuneric.
Dragos Plesa - Fior
Другие стихотворения автора
Tată de fii
Din zori tot plouă neîncetat,
Iar picurii mi se-mpletesc pe frunte,
Mă plimb pe uliţa din sat,
Iar tâmplele-mi devin tot mai cărunte.
Trec ani în stoluri peste mine,
Se lasă vreme rea şi-n trup,
Mi-e cald, mi-e frig, mi-e rău şi bine,
Şi urlu lung la viaţă ca un lup.
Puieţii de salcâm cândva, acum sunt peste casă,
Iar gardul s-a înclinat peste răzoare,
În partea dinspre hol, peretele încet se lasă,
Putere nu mai am, şi plâng, şi sufletul mă doare.
Cârcei de holbură se caţără pe uşă,
În curte iarba îmi întunecă fereastra,
Cu respiraţia greoaie şi mersul de păpusă,
Eu simt că nu mai aparţin de lumea asta.
Copiii mei, îmi sunt plecaţi departe,
Acasă n-au mai fost de ani şi ani,
Nu ştiu ce mare obstacol ne desparte,
Şi nici nu-mi mai vorbesc, de parc-am fi duşmani.
Vor auzi cândva o vorbă de prin sat,
Că am sfârşit cu inima mâhnită,
Şi-am plâns de dor şi atâta aşteptat,
Pe prispa casei aproape prăbuşită.
Or să mă-ngroape sub ai mei salcâmi,
Iar frunza lor, dulci doine o să-mi cânte,
Iar când vor fi şi ei bolnavi, bătrâni,
Să aibă milă de la Domnul, feciorii să nu-i uite.
Fără tine…
Fără tine lumea-i tristă,
E o lacrimă-n batistă,
Fără tine viața-i dusă,
E un pas făcut spre ușă.
Fără tine sunt pierdut,
Sunt o urmă din trecut,
Sunt o aripă de dor,
Fără cuib și fără zbor
Fără tine sunt ciuntit,
Sunt un ochi fără privit,
Sunt un umăr fără braț,
Sunt ca pasărea în laț.
Fără tine-s cuib de cuc,
Nu știu unde să mă duc,
Fără tine draga mea,
Sunt ca cerul fără stea.
Fără tine… fără tine,
Sufletul e gol în mine,
Rătăcesc în lung și-n lat,
Fără tine-s râu secat.
Mesaj
Chiar dacă totul astăzi e normal,
Va fi curând o noapte sângerie,
În care-mi las salutul cordial,
Și-ntreaga inimă pustie.
Nu spuneți nimănui ce ați văzut,
Citiți ce-am scris, într-un fotoliu,
Că ieri, smerit, în poartă v-am bătut,
Și v-am lăsat scrisoarea mea de doliu.
Vă cer la toți să râdeți nebunește,
Să nu vă pese că încă unul a sfârșit,
Sunt inutil, dar poezia mea trăiește,
În omul trist, și-n cel îndrăgostit.
Uitați, uitați de tot, cuvintele ce-am spus,
Lăsați-mi drumul, cum îl știți, pustiu,
Fiindcă-am primit mesaj, de undeva, de sus,
Că încă mi-e sortit, ca vouă să vă scriu.
Am băut în vis cu Nichita
Am băut în vis cu Nichita,
Pe-o frunză în codri pustii,
Și mi-a povestit cum ispita,
L-a stors de cele "11 elegii".
Am băut în vis cu Nichita,
Și începu să mă-nedemne,
Cum să-mi alint iubita,
Cu " Noduri și semne".
Am băut cu Nichita în vis,
Și mi-a spus că-s nătâng,
Să nu mai stau în mine închis,
Pentru că " Oasele plâng".
Am băut în vis cu Nichita rebelul,
Amândoi pregătindu-ne flintele,
Însă el întrerupse duelul,
Rostind... " Necuvintele".
Am băut în vis cu Nichita,
Şi ne era trează beția,
Am băut mult cu Nichita,
Până m-a îmbătat poezia.
Pentru tine...
Pentru păsări, pentru fluturi,
Cerul e casă, vântul e zbor,
Pentru tine mii de săruturi,
Sunt al iubirii izvor.
Pentru copaci, pentru o floare,
Pământul e casă, apa e viață,
Pentru tine o îmbrățișare,
E zâmbetul de pe față.
Pentru deșertul ce-n arșiță piere,
Ploaia e viață, ploaia e hrană,
Pentru tine o mângâiere,
Este vindecarea de rană.
Pentru un suflet, pentru divin,
Omu-i creare, virtuți și porunci,
Pentru tine-un destin...
E zămislirea de prunci.
Insomnie
Umbra mi-a înțepenit pe ușă,
Râde luna din fântână,
Focul vântură plângând cenușă,
Până ziua încet se-ngână.
Noaptea molfăie o ziuă albă,
Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,
Pe ferestre îmi crește iarbă,
Gându-mi paște pe sub pat.
Mintea-mi rumegă o amintire,
Ochii mi-au făcut de treaz hernie,
Și citesc orbește din psaltire,
Despre îngeri, vis și insomnie.
Tată de fii
Din zori tot plouă neîncetat,
Iar picurii mi se-mpletesc pe frunte,
Mă plimb pe uliţa din sat,
Iar tâmplele-mi devin tot mai cărunte.
Trec ani în stoluri peste mine,
Se lasă vreme rea şi-n trup,
Mi-e cald, mi-e frig, mi-e rău şi bine,
Şi urlu lung la viaţă ca un lup.
Puieţii de salcâm cândva, acum sunt peste casă,
Iar gardul s-a înclinat peste răzoare,
În partea dinspre hol, peretele încet se lasă,
Putere nu mai am, şi plâng, şi sufletul mă doare.
Cârcei de holbură se caţără pe uşă,
În curte iarba îmi întunecă fereastra,
Cu respiraţia greoaie şi mersul de păpusă,
Eu simt că nu mai aparţin de lumea asta.
Copiii mei, îmi sunt plecaţi departe,
Acasă n-au mai fost de ani şi ani,
Nu ştiu ce mare obstacol ne desparte,
Şi nici nu-mi mai vorbesc, de parc-am fi duşmani.
Vor auzi cândva o vorbă de prin sat,
Că am sfârşit cu inima mâhnită,
Şi-am plâns de dor şi atâta aşteptat,
Pe prispa casei aproape prăbuşită.
Or să mă-ngroape sub ai mei salcâmi,
Iar frunza lor, dulci doine o să-mi cânte,
Iar când vor fi şi ei bolnavi, bătrâni,
Să aibă milă de la Domnul, feciorii să nu-i uite.
Fără tine…
Fără tine lumea-i tristă,
E o lacrimă-n batistă,
Fără tine viața-i dusă,
E un pas făcut spre ușă.
Fără tine sunt pierdut,
Sunt o urmă din trecut,
Sunt o aripă de dor,
Fără cuib și fără zbor
Fără tine sunt ciuntit,
Sunt un ochi fără privit,
Sunt un umăr fără braț,
Sunt ca pasărea în laț.
Fără tine-s cuib de cuc,
Nu știu unde să mă duc,
Fără tine draga mea,
Sunt ca cerul fără stea.
Fără tine… fără tine,
Sufletul e gol în mine,
Rătăcesc în lung și-n lat,
Fără tine-s râu secat.
Mesaj
Chiar dacă totul astăzi e normal,
Va fi curând o noapte sângerie,
În care-mi las salutul cordial,
Și-ntreaga inimă pustie.
Nu spuneți nimănui ce ați văzut,
Citiți ce-am scris, într-un fotoliu,
Că ieri, smerit, în poartă v-am bătut,
Și v-am lăsat scrisoarea mea de doliu.
Vă cer la toți să râdeți nebunește,
Să nu vă pese că încă unul a sfârșit,
Sunt inutil, dar poezia mea trăiește,
În omul trist, și-n cel îndrăgostit.
Uitați, uitați de tot, cuvintele ce-am spus,
Lăsați-mi drumul, cum îl știți, pustiu,
Fiindcă-am primit mesaj, de undeva, de sus,
Că încă mi-e sortit, ca vouă să vă scriu.
Am băut în vis cu Nichita
Am băut în vis cu Nichita,
Pe-o frunză în codri pustii,
Și mi-a povestit cum ispita,
L-a stors de cele "11 elegii".
Am băut în vis cu Nichita,
Și începu să mă-nedemne,
Cum să-mi alint iubita,
Cu " Noduri și semne".
Am băut cu Nichita în vis,
Și mi-a spus că-s nătâng,
Să nu mai stau în mine închis,
Pentru că " Oasele plâng".
Am băut în vis cu Nichita rebelul,
Amândoi pregătindu-ne flintele,
Însă el întrerupse duelul,
Rostind... " Necuvintele".
Am băut în vis cu Nichita,
Şi ne era trează beția,
Am băut mult cu Nichita,
Până m-a îmbătat poezia.
Pentru tine...
Pentru păsări, pentru fluturi,
Cerul e casă, vântul e zbor,
Pentru tine mii de săruturi,
Sunt al iubirii izvor.
Pentru copaci, pentru o floare,
Pământul e casă, apa e viață,
Pentru tine o îmbrățișare,
E zâmbetul de pe față.
Pentru deșertul ce-n arșiță piere,
Ploaia e viață, ploaia e hrană,
Pentru tine o mângâiere,
Este vindecarea de rană.
Pentru un suflet, pentru divin,
Omu-i creare, virtuți și porunci,
Pentru tine-un destin...
E zămislirea de prunci.
Insomnie
Umbra mi-a înțepenit pe ușă,
Râde luna din fântână,
Focul vântură plângând cenușă,
Până ziua încet se-ngână.
Noaptea molfăie o ziuă albă,
Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,
Pe ferestre îmi crește iarbă,
Gându-mi paște pe sub pat.
Mintea-mi rumegă o amintire,
Ochii mi-au făcut de treaz hernie,
Și citesc orbește din psaltire,
Despre îngeri, vis și insomnie.