Cerul azuriu

Limba română ne ține de vatră,

ne poartă dorul pe câmpuri și-n sat,

ea crește-n suflet, tăcută și dreaptă,

povestea străbună ce nu s-a uitat.

În graiul românesc găsim puterea,

și bucuria, și dorul curat,

el ne adună, ne ține tăria,

în inimă vie rămâne legat.

Limba română e mândria mea,

rădăcina veche ce nu va seca,

prin ea trăim și ne vom aminti,

suntem un neam ce nu va muri.

31.08.2025

Andrei GUȚU

La mulți ani ,iubită Românie!
Patria mea,prea-mândră glie
Azi te cinstim ,gătiți în ie,
Pe tine,mândră Românie!
Indiferent de locu-n care,
Ne amintim cu drag de tine,
Tot țara noastră ,strămoșească,
Rămâi tu,dulce ,Românie!
Unii din noi,te-am părăsit,
Prea-mândră ești,dar roditoare?
Rodul tău se varsă-n Orient
Sau Occident,p-undeva peste hotare!
Bătrânii noștri încă își țin credința
De a fi veterani ai țării lor
Și cred că peste noi o mai veni dreptatea
Alături de prea buni,copiii lor!
Iubim pământul,tradiția străbună
Dar ne deprimă tristul mod în care ,
Putem doar să visăm la o viața bună
Și că-ntre noi și neamul nostru nu vor mai fi hotare !
Rogu-te mândra noastră țara ,să nu te stingi precum o păpădie ,
Și într-o zi întregul neamu’ tău,
Să te cinstească pe-aceeași câmpie!
Să cânte și cei de departe ,imnul a lui nostru neam,
Și toți să strige într-un glas:”O să mă-ntorc acasă iar…
…o să mă-ntorc și n-oi mai pleca vreodată
Căci am acu’ aici tot ce-i mai bun
Am traiul pierdut ,acela bun,de altă dată
Și-acum sunt cu-adevărat mândru că-s român!”

Basarabie, dã-mi mâna,

Vino, dar, cu-ai tãi copii,

Cãci a noastrã ţarã vede

Cât de mult doreşti sã vii!

Basarabie, duşmanii

Recunoascã-şi datoria:

Sã te lase-odatã-n pace

Şi-ţi înapoieze glia!

Numai inima ta ştie

Cât avu a îndura;

Dar întreaga Românie

E acum de partea ta!

Basarabie, vecinã,

Plai, de dincolo de Prut,

Plângã cine e de vinã

Şi te vinde c-un sãrut!

Ştiu, de fapt, cã eşti sãtulã

De tãtari şi de cazaci

Şi-nţeleg atât de bine

Semnele ce mi le faci!...

Acvilã, ţinând un sceptru

Şi-un mãslin în gheara sa,

Privind, când spre România,

Când înspre Transnistria.

Pajurã multicolorã

Şoim, cu pavãzã şi scut!

Cei ce te-au avut drept "sorã",

Ce onoare au avut!

Monument, spre care-ntruna,

Urlã lupi şi lei mugesc

Dar, pe-al cãrui vârf se-nalţã,

Falnic, steagul românesc!

Basarabie-mbrãcatã-n

In subţire şi porfir,

Scump condei, pe care-l poartã

Dimitrie Cantemir!

Dor cu dor, din nou se-adunã

Şi fac punte peste Prut,

Sã fim iarãşi împreunã,

Cum eram la început!...

Dac-ai uitat ce-nsemni române..

Te-ntoarce-n timp și-ntreabă-ti dacii

De rădăcini,istorii,nume

Din vatra sfânt-a vechii Tracii.

Dac-ai uitat sa lupti ,române..

Te du la codrul ce-ți fu frate,

Întreaba-l cum să strigi in lume

Că neamul tău vrea libertate.

Daca ți-e greu să rămâi demn

Când nori străini ți-aduc durere…

Te du la Sfinx și cere-un semn.

Lumină vei primi!Putere!

Și de-ai uitat că-ți curg în vine

Puteri și vise strămoșești,

Trezește-ți spiritul , Române!

Și-nvață, iarăși, să trăiești!

România drum prin timp

de Bătrânelul Moșulică  ( Marius )

În anii șaizeci, timpul era strâns,

Cu vise puține și pasul încins,

Fabrici, lozinci, tăceri la rând,

Și dor de libertate-n gând.

În sate și blocuri gri de beton,

Se creștea cu frica drept legământ,

Pâinea era puțină, speranța la fel,

Dar omul era om, nu doar un fel.

Anii șaptezeci trecură domol,

Cu muncă multă și traiul în gol,

Se strângea cureaua, se strângea și glasul,

Dar mama zâmbea, ținând aprinsă casa.

Veni optzecistul, greu și amar,

Cu frig în calorifer și cerul avar,

Lumina se stingea, dar nu și credința,

Românul ținea piept cu ființa.

Și-a venit ‘89, cu sânge și foc,

Cu strigăt de „Libertate!” pe loc,

Căzu dictatura, se sparse tăcerea,

Dar rana rămase, adâncă durerea.

Anii ’90 – haos și drum,

Cu speranțe vândute pe un minim consum,

Fabrici căzute, oameni plecați,

Copii rămași singuri, părinți depărtați.

Dar România mergea înainte,

Cu pași șovăielnici, dar mintea fierbinte,

Se-nvăța democrația din mers,

Cu greșeli, cu lupte, cu visul revers.

După 2000, o nouă speranță,

Europa părea o mare promisiune-n față,

Granițe deschise, pașapoarte albastre,

Dar dorul de casă rămânea-n ferestre.

În 2007 intrăm în Uniune,

Cu mândrie-n suflet și multe minciune,

România visa la dreptate și rost,

Între ce putea fi și ce-a fost.

Au venit crize, proteste, furtuni,

Strigăt în piețe, nopți fără minuni,

Dar tinerii scriau viitorul pe zid,

Cu speranța-n piept și curaj infinit.

Pandemia ne-a prins nepregătiți,

Cu frică, cu pierderi, cu pași rătăciți,

Dar am învățat ce contează cu-adevărat:

Viața, credința și omul de lângă pat.

Războaie la graniță, lume schimbată,

Adevărul greu, speranța încercată,

România stă dreaptă, cu ochii spre mâine,

Între teamă și dor de mai bine.

Și iată-ne-n 2026, în prezent,

Cu trecutul în spate, dar pasul atent,

Încă ne doare, încă mai sperăm,

Încă mai plângem, dar nu renunțăm.

România nu-i doar hotar pe hartă,

E mamă, e dor, e rană curată,

E glasul străbunilor spus încet:

„Ține-te drept și nu uita cine ești.”