Cub de gheață

Afară plouă… și e frig

și noaptea s-a lăsat

În gândul meu pierdut te strig

și te caut ne-ncetat,

Visul meu te-aduce iar

și iar te văd în blândul vis
Te strig… dar parcă în zadar,

în lumea mea rămân închis.

Poet pierdut îți scriu iubire

dar tu n-ai timp de dorul meu
Iubirea nu-i decât o floare,

petale cad și îmi pare rău!

Să-ți scriu ceva într-un cuvânt,

cu început și nesfârșit …

În inimă întrezăresc  

un “cumva” că Te iubesc!

Te țin aici…  te-ascult în taină, 

în noaptea dintre noi,

Priviri pierdute la fereastră  

când pe pământ se varsă ploi,

Iar podeaua-i tot mai rece

și pașii mei sunt cioburi sparte…  

Cu parfum tăios de scrum

în priviri neterminate...

Tu ești pierdută-n mintea mea

și te simt cum te-am pierdut

Într-un infinit de clipe moarte…

îngropate în trecut,

Afară plouă… și e frig

și noaptea s-a lăsat …

Încerc mereu să te ating…

într-un gând … neterminat.

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate

Întru acest ceas al nopții…

Amintește-ți zgomotul picăturilor de ploaie

Și al lacrimilor din ochii tăi

Amintește-ți furia și tăcerea întunericului,

Al nopților ce te-au purtat plângând…

Pe genunchii goi.

Amintește-ți!

Rememorează visele pierdute - al viselor de ieri…

Și îndrăznește să te lași găsită de inima ta,

Privește-te în oglindă și… zâmbește!

Îndrăznește … să te recunoști o stea

Ce parcurge infinitul … cu lumina sa.

Amintește-ți drumul pietruit închinat tălpilor tale…

Și toate clipele de ieri ce s-au ascuns în ochii tăi,

Când nu înțelegeam ce-mi ceri - prin ochii mei…

Uscați și răi!

Amintește-ți!

Ridică-te la cer și plouă, cum numai tu ști să o faci

Prin ochii tăi albaștrii rouă și cu noaptea să te-mpaci,

Amintește-ți căldura picăturilor de ploaie,

Ce s-au scurs prin ochii tăi și… ridică-te!

Ridică-te la cer și tună cu regrete pe pământ,

Și te rog… îndrăznește!

Să fi mai mult decât ești sortită a fi…

În versurile mele… o urmă de dor într-un cuvânt.

Să-ți văd lumina nepurtată pe al tău contur

Și în miez de noapte… din Rai să te fur

Ești tot ce-mi doresc…

Amintește-ți… cum se spune “te iubesc!”

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 / 978-97-0-32645-1) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7) Toate drepturile rezervate.

Pictor trist în visul meu

Mă pictez ca un erou

Salvându-te pe tine

Pentru mine.

Amândoi într-un tablou

Tu ești sunet, eu ecou

Extensia sufletului meu,

Mă pictez al tău erou.

Și prin negura uitării

Tu ești numele iubirii

În visul meu… eu visul tău,

Mă visezi al tău erou.

Și-n albastrul mării

În căderea serii
Gânduri zboară-ntr-un ecou
Mă visez al tău erou.

Te salvez de la uitare

Și te mângâi cu o floare

Eternitatea ne așteaptă

Într-o lume dreaptă. 

Tu ești pată de culoare

Eu sunt singur și mă doare

Te pictez cum te-am iubit…

Povestea mea fără sfârșit. 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Întuneric

Dă-mi la o parte versurile

și șoaptele

Dă-mi la o parte visele

și gândul cum că noi doi.

Dă-mi trupul la o parte

iar palmele de pe umeri-ți goi.

Dă-mi la o parte razele de soare,

O să vezi cum stelele apar pe cer

Și cum lumea se răcește

într-un aprig ger.

Dă-mi la o parte frunzele

de pe al meu pământ,

să vezi cum toate se sfârșesc

în măcinatul morilor de vânt.

Dă-mi totul uitării,

ia-mi totul si lasă-mi nimic.

Dă-le pe toate la o parte

și o să mă găsești așa cum sunt eu,

un fel de… al tău întuneric.

 Unde sunt poeții noștri
 Când corăbii în larg dispar
 Și apare în calea noastră
 Numai umbra unui far?
 
 Unde sunt poeții noștri
 Atunci când visele dispar
 Și răsăritu-i plin de nori
 Cu valuri sparte în zadar?
 
 Oare unde sunt poeții noștri
 Când aleile-s întunecate
 Și zărim prin umbre monștri
 Ce ne-ndeamnă în păcate!?

 Unde sunt poeții noștri

 Ce demult au fost uitați,

 Creionând doi ochi albaștri

 Ne-nțeleși și resemnați.

 Unde sunt poeții noștri
 Când frunzele nu pot zbura
 Iar căderea stelelor
 Strigă-n cer: -Nu mă uita!

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Am căutat poezie pe ziduri de ruine

În grădini fără o floare,

Când șoaptele mă-nvățau că doare

Gândul despre tine …

Am scris poezie, despre noi și ce n-a fost

În lacrimi și tăcere,

Cu un titlu nenăscut plin de durere …

Când părea că n-are rost.

Am scris cu-o lacrimă în al tău suflet
Să te am a mea o viață,

Rătăcind prin ceață …

Neînțeles și defect.

Am cerut poezie când nu puteam să te privesc

Când adormeai pe cerul înstelat

Și atunci… necondiționat

Simțeam că te iubesc!

Am auzit poezie în gustul de pământ

În rămășițe de trecut, de amintiri …

Trecutelor iubiri,

Măturate prin văzduh de vânt.

Am auzit poezie când nu m-am așteptat

Când te-am iubit - Și ce iubire!

Dar vai ce durere …

Când o clipă te-am uitat!

Am trăit o poezie, o viață căutând

Privirea ta mi-a fost infinitul

Într-un vers … sărutul,

Am trăit iubind …

Am putut să te recit pe cer la infinit …

Poezia sufletului meu,

Mi te-am cerut lui Dumnezeu,

Și divin te-am iubit!

Te-am cerut să-mi fi muză, să uit singurătatea

Să pot scrie despre noi,

Departe amândoi …

Croind eternitatea.

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) 

De într-o zi vreun dor de noi te va lovi

Să mă cauți în versuri ce ți le-am pictat. 

lubirea, dorul și durerea  rămân scrise-n poezii

Și nesfârșita clipă când eu... te-am așteptat.

Să nu regreți sfârșitul ce între noi n-a fost

Căci niciodată nu este prea târziu!

Sunt poezii scrise din inimă c-un rost

Pentru o clipă când mi-am dorit să-ți fiu.

De într-o zi dorul nu-l vei putea opri

Încearcă către mine să faci un gest de-un pas

Căci negreșit în toate mă vei întâlni

Păstrând o umbră de speranţă, pentru un bun rămas..

Dacă știam că e ultima dată când te mai privesc

M-aș fi uitat mai mult la tine, să-mi amintesc

Cât mai iubit și cât de mult eu te-am iubit

Te-aș fi iubit dar noi n-am mai vorbit

Timpul doare și mie nu-mi mai trece

De dragoste-s frântă înghețată rece

Nicăieri nu-i ca la tine, acasă

Nu-i nimeni să-mi zică că-s a ta frumoasă

Tu vreau să-ți găsești ce-ți dorești

Te-aș fi iubit acum când îmi lipsești

Că ai fost al meu iubit

Pentru mine atunci cel mai potrivit

Hainele tale încă le mai țin

Să te chem mă tot abțin

Iubeam la tine tot , nu ști cât doare

Tu te mai gândești la mine oare ?

Te-aș fi iubit mai mult dacă ai fi vrut

Ți-aș fi cerut încă un sărut

Dacă știam că n-am să te mai văd vreodată

Te-aș mai fi iubit măcar odată

În stele, s-au strecurat visurile mele
Și-acolo este fata, ce-n vis mi-apare,
Spunându-mi, că  ea, îmi e perechea
Dar ce folos, că totul, e doar... visare.

Privesc la cerul înstelat... în noapte
Poate pe-o stea, pe ea... să o zăresc,
Să-i fac un semn la mine să coboare
Să o cunosc și, de ce nu... să o iubesc.

Dar, în zadar, ochi-mi rămân în stele
Că nimeni, privirii mele, nu se-arată,
Așa că stolul trag pe-a mea fereastră
Și-mi zic, al naibii e, să crezi în soartă.

Pun capu-n pernă și-ncerc să ațipesc
Dar gândul, mă frământă... neîncetat,
Ducându-mă la cea ce m-a iubit cu foc
Iar eu, iubirea ei, amarnic... am înșelat.

Îmi caut telefonul și, vreau s-o apelez
Formând un număr pe care-l am salvat,
Rostesc, alo timid, și-aștept răspunsul
Când voce de bărbat aud, sunt ocupat.

Puțin surprins, o sun... pe-a 'mica-i bună
Sperând să aflu vești despre fosta iubită,
La care ea zâmbind și nonșalant îmi zice
N-o apela, are bărbat, copil..și-i măritată.

Uit despre cerul înstelat și tot ce am visat
Și rugă zic, la Domnul Sfânt...cu mic oftat,
În minte îmi repet, cuvinte, ce rău mă dor
Sunt păcătos și milă cer, poate voi fi iertat!

Iubito, tu eşti bio,

Tu chiar eşti, nu te faci,

Ai ochi ca două mure

Şi-n loc de buze fragi.

Obrajii tăi cei roşii,

Sunt fără doar şi poate,

Ca două coşuleţe

Cu mere bine coapte.

Şi umeri-ţi cu pieptul

Şi gâtu'-mpodobit,

Arată ca salcâmul

Ce tocmai a-nflorit.

Un nufăr alb şi gingaş

Este al tău mijloc,

Ai glezne delicate

Ca florile de soc.

Iubito, tu eşti bio,

Chiar eşti, nu te prefaci,

Iar eu iubesc natura,

Deci te iubesc şi-mi placi!

Tot ce s-a întâmplat odată 

S-a depozitat în gând,

Într-o tainiță ciudată

Ce-o dsschizi din când în când.

Seninul și bucuria 

Au straie de sărbătoare

Rămâne și înflorește

Atât cât omul trăiește.

Inima lui de ghiață,

Acum se topește,

L-ai readus la viață,

Știai că te iubește....

Își lasă-n urmă trecutul,

Îl lasă doar pentru tine,

Acesta vă va fi-nceputul,

Drumul vostru către nebunie....

Este nebun din fire,

Este nebun după tine

Nu știa ce-i aia iubire,

Până te-a cunoscut pe tine.....

În pura lui nebunie,

Tu ești linia de plutire,

În pura lui nebunie,

Se gândeșre doar la a ta iubire.....

În pura lui nebunie,

Ar face totul pentru tine,

În pura lui nebunie,

Fără tine nu există mâine.......

În pura lui nebunie,

Tu ești tot ce contează,

În pura lui nebunie,

Viața fără tine-i film de groază.......

În pura lui nebunie,

Varsă lacrimi de iubire,

În pura lui nebunie,

Lasă versuri fără sens pe hârtie....

În pura lui nebunie,

Doar pe tine te dorește,

În pura lui nebunie,

După trupul tău gol tânjește.....

Încă se gândește la felul în care îl priveai,

Când goală-n pat de plăcere gemeai,

Încă-ți simte sânii tăi moi la el în palme,

Încă simte cum îl săruți cu buze calde 

Este nebun după tine, tânjește să te aibă o eternitate lângă el. Știe că poate nu-ți poate oferi tot ce alți ar putea, însă știe că poate să-ți ofere propria lui viață, poate să-ți pună inima-n palme fără ca măcar să clipească. Este dispus să moară de un infinit de ori blocat într-o buclă temporală doar să știe că ție îți va fi bine. Avea sufletul mort când te-a cunoscut și nu știa ce înseamnă să iubești, însă din clipa în care te-a cunoscut a știu că tu ești sufletul lui pereche. A greșit mult în fața ta pentru că n-a știut cum să prețuiască iubirea, acum regretă dar timpul nu-l poate da înapoi ca să schimbe tot ce a fost între voi, însă are întregul viitor în față ca să-și îndrepte greșelile. Poate că n-o să fie niciodată așa cum ți-ai dori tu să fie, însă îți jură că va încerca și se va strădui să fie pe placul tău......