Toamnă, toamnă

aproape de acoperiș,

iasomia

a-ncremenit într-un zâmbet de flori.

tărziu acasă,

despovărați, sorbim

împreună

ceaiul de tei.

Dimineața simțisem o durere cumplită

Era un dor sau poate o ispită?

Nuștiu, dar știam că duc dorul de satul natal

De padurea cea din vârful cel de deal.

O, așa e, de pădurea întinsă pe un deal

De izvorul ce trecea pe alăturea printr-un canal. 

De acel miros curat, de umbra deasă;

Ce se afla numai de localnici înțeleasă. 

Pădure, doar tu știi câte amintiri si bazaconii

Făcusem eu și rupeam și sălbăticii pionii. 

Când mă temeam de animalele tale

Ce mi se pareau a fi niște fiare. 

Multe animale știu ca ai, dar te ajută și ele,

Și căprioare și mistreți ce le ai cu sutele. 

Mii dor de acele flori ce le găteai

Pentru trecători tu frumos le răsădeai.

Copacii tăi îi înalțai, dorind ca umbră multă să le faci 

Pe oaspeții tăi și săi satisfaci.

Și tei și brad, de toate aveai;

Dar acuma aștepți ca primăvara să-ți permită 

Să-ți trezești natura adormită.

Acuma stai tu și aștepți, să vină toți care veneau,

Iar toți care trecuse, de tine copleșiți rămâneau. 

Dragă, tu mereu vei rămâne în inima mea,

Ca cea mai frumoasă pădure din Moldova. 

fereastră îngustă

pentru un alt salt-

totu-i legat

printr-un internet al corpurilor

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

Ich liebe Regen

Ich liebe den verrückten Regen, den es will

Zu fallen, zu verletzen, nur sie zu sein

Am Tisch derselben rostigen Halle,

Wenn niemand nach der erhaltenen Antwort fragt,

Ich möchte, dass sie bleibt!

Es ist ein obsessiver Aufruf, Bedürfnisse zu teilen

Lass es vor allem auf uns regnen,

Wenn die schweren Streusel in die Irre gehen

Sie steigen in den Himmel und fallen steif

Verrückt und nackt!

Es ist der Regen an den Fenstern, der schrill fällt,

Ich sitze alleine am Fenster und bin doch abwesend

Wenn niemand den Blick nach einer Referenz fragt,

Ich erzähle niemandem, nicht einmal mir selbst, was ich hoffe

Eine präsente Sonne!

Große Hochzeitstropfen streuen hart

Das Hemd des Bräutigams, Erdkönig

Allein am Tisch sitzen, heiraten und gehen,

Tomnatisch und schwer, von Winden ergriffen,

Küsse Schmiede!

Selbst wenn es regnet, ist es glatt

Mit den kalten Tropfen ruft es mich zum Kommen,

Vor allem, um mir zu sagen, was er will,

Ich liebe den verrückten Regen, so wie er ist

An das Schicksal glauben!

Trist si confuz in gânduri

Ușor pierdut printre rânduri

Stând acolo adormit

Parca foarte nedumerit

Cu viața întoarsă pe dos

In oglinda te vezi hidos

Ceva parca te trezește

Te uiți in jur

Nimic

Te uiți sus jos

Nimic,doar praf si vieți spulberate

Ceva te întoarce

Te întorci si ceva te lovește

Briza cu un zâmbet dulce

Îți zice ca nu e nimic

Ești bine,n-ai pățit nimic

Viața e dura cu tine

Tu trebuie sa lupți pentru bine

Nu doar al tau

Ci al tuturor

Nu e ușor într-adevăr

Te simți închis intr-un lagăr

Te atinge pe umăr

Si îți mai zice încă o data

Ca o sa reușești

O sa ajungi sa nu mai greșești

Dupa pleacă

Singuratic rămâi

Nedumerit,uimit de ce ai simțit

Briza e cu tine când in viața te simți neiubit

Briza ușor te mângâie când ai nevoie

Dar dupa pleacă si te lasă cu o melodie

Care melodie îți cântă in minte

Iar viața ta parca nu mai e urata

Parca e chiar plăcută

Briza e cu tine când te simți liber alergând prin pădure

Când fugi de un câine

Sau când sari de bucurie

Te simți bine cu parul ciufulit

De briza care l-a răscolit

Când ești pierdut ea te ghidează pe drumul potrivit

Arătându-ti ca nu ai greșit

Ci doar ai gândit diferit

Te scapă de griji

Si te face fericit

Dar când ploaia se apropie ea fuge grabita in orizont

Si vine vântul violent

Pregătit sa îți spulbere fantezia

Si sa îți prezinte frica

Te amesteca neclintit

In timp ce tu o cauți înapoi

Pe briza ce te-a liniștit

Dupa

Totul se oprește

Si nu mai e nimica lângă tine

Singur singurel

Ramai ca un strugurel

Pe un ciorchine necăjit

Viața e buna pana când te lovește vântul

Si rămâi singur singurel

O sa vina briza sa te aline dar dupa pleacă si ea sa se ocupe de buna-starea altora

Briza ca o mama te înțelege

Alături de tine este

Dar dupa crești

Si rar o mai vezi

Asa ca atunci când te îmbrățișează

Nu ezita sa îi spui ca o iubești

La umbra nucului din curte

Azi eu am lenevit și am citit,

M-a protejat de raza soarelui

De dimineață pân' la asfințit

Cu tine am crescut de mic

Până ce eu te-am părăsit,

La școli și studii am plecat

Tu ai rămas und' te-am sădit

Și an de an am cules nuci

Pentru dulceață și cozonac,

De ramul tău eu ața am legat

Și m-am dat uța, uța în hamac

Ne întâlnim din ce în ce mai rar

Și doar când fructul copt culeg,

Vorbim și la taifas chiar stăm

Și sub coroana ta mă reculeg

Acum și eu și tu suntem bătrâni

Și multe am văzut noi pe pământ,

Tu nu poți spune vorbă nimănui

Iar eu le duc cu mine în mormânt

Cândva unul din noi nu va mai fi

C-așa pe lumea asta e lăsat,

Te rog de mine tu să-ți amintești

Că te-am sădit, udat și eu nu te-am tăiat,

când rod n-ai dat!

Mă  simt  decapitata
Dintr-o lume de  vânt purtată
Pe unde mi-o  fi ţeasta
Gâde  conștiința  ia-o   plată .

Dar cine să-mi răspundă
Lângă mine-i doar securea…

Vreau linişte acuma
In corpul ciuntit si zbuciumat
Luaţi-mi chiar şi bruma
Gândurilor ce le-ați  curmat.

Adunătură  ludă
Sau nu mi-aţi ştiut menirea.

Auz nu  am , nici  văzul
Doar mintea cu discernământ
Pământu-i un  greu mormânt
Și lumea lui își pierde  crezul.

Zvâcnind în mine, azi, durerea
Mă simt decapitată.

La moartea  unui artist
E  ziua când îl plânge
Arcușul cântă  trist
Penelul  cerul  frânge.
Pianul ,singur  solist
Tăcute- i  sunt  clapele
La moartea  unui  artist
În  lacrimi  sunt  pleoapele.
Clovnul  mereu scenarist
Gongul  profund  îl bate
Astăzi  mâhnit, realist
Pleacă  târziu  în noapte.
Când  moare  un  aritist
La aștri se va duce
Din cer norul plouă  trist
ȘI rolul vieții zace.

Unde sunt ochii tăi
Ochii
Unde sunt mâinile tale
Mâinile
Unde sunt cuvintele
În lacrimi
Unde sunt florile…
Suntem  noi
Ești și tu.

Nu vrem să fim  actori
Deşi viaţa-i o scenă
Lăsăm ,adeseori,
Cădere de cortină.

Azi suntem spectatori
Punctuali si întârziaţi
La locuri cu valori
De destin crucificaţi.

Iată! sala - i plină,
Zumzete din când în când,
Copil , voce lină
Râde, bisează în gând..

Pe scenă  lumina
Întuneric în sală
Nu vedem lacrima
Pe un costum de gală.

Pătrund ţepi de lumini
Spectacolul s-a  terminat
Purtate de furtuni
Cortine s-au ridicat.  

Gongurile iar bat
Chemându-şi un spectator.

Te simt pe geană
Fulg  alb, vălurat  și efemer
Aș vrea să te țin in palmă
Dar te-aș topi de drag ce-mi ești.
Așează-te ușor
Pe  a mea iarnă
Iar eu să te privesc ca în povești
Ca pe o stea din cerul
Unde,îmbătrânit de timp
În alba-mi haină,
Mă voi călători spre el.
Fulgul mi - s-a așezat în palmă
Într-un suprem sacrificiu
Din o clipă de alb  efemer.

Ascuns în versurile tale
Trec  vremuri, lumea nu mai ştie
Că străbăteai şi deal şi vale
Însoţit  fiind de poezie.

Aveai cu tine şi  cavalul,
Pădurea, cerul  şi  iubita
Soarele  îţi  luminase  harul
Ce nobilă-ți fuse vruta.

Mai ocolit, mai pe de-a dreptul
Când  printre  flori, când  drum cu spini
Călătorea cu tine totul
Tu  printre  aştri un peregrin.

Dacă nu te citeşte  lumea
Să-ţi  desluşească  al tău secret
Păstrează-ți în Ipotești  pădurea
Si-n cer fii Luceafărul poet.