Toamnă, toamnă
Azi copacul ai ferecat
Frunzele ai alungat
Să putrezească pe lacul
De păsări albe abandonat.
Ai norii paji
Cu zile galbene și reci
Iar vântul brăzdând poteci
Vrei s-ajungi în a mea haină
Plin de ploi, de ceață și nu pleci.
Toamnă, Toamnă
Jocul de copii ai luat
În brume tu i-ai scăldat
Și bucurând culorile
Naturii un tablou i-ai dat.
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi
Data postării: 12 septembrie 2022
Vizualizări: 1331
Poezii din aceiaşi categorie
Volbura de ciori
Din pânza neguril lăsate
Răzbea volbura de ciori,
Din roiul frunzelor uscate,
Împrăstiau in jur fiori.
Pomii dezgoliți tresar
Sub croncănitul zgomotos,
Ce trâmbița -n ecou bizar
Mesajul corbului spinos.
Apoi ploaia întrerupse
Zarva iscata din senin .
Cardul smead tăcuse,
Curmat de un suspin.
Se pitulă într-o spărtură,
Rotinndu-și ochii cei de sticlă,
Tânjind stropii de căldură,
Iscodind prin păclă.
Vântul alunecă din nori,.
Zgribulindu le penajul,
Răscolindu I până n pori
Și I cuprinseră vârtejul.
Cu aripi frânte, fără vlagă
Se dezlegară de furtună,
Agățăndu se de o creangă,
Piloteau sub clar de lună.
Poezia 1
Nici un avort să nu mai fie
Peste întreaga Românie!
Gata minuni rătăcitoare
Căci nu au Numele cel Tare
Puii de mâță și de câine
Trăiască: ieri și azi și mâine!
Și mielul oii care paște
Fie lăsat pentru-a se naște!
Să nu mai tremure vreun pește
Că cineva îl dezosește;
Fără fluturi prinși în insectar,
Fără porc pârlit cu un focar.
Să nu mai fiarbă "n"minute
Cărnița puilor din curte.
Nici vreo țestoasă descărnată
Să n mai fie niciodată!
"Feriți-vă de dobitoace
Asfixiate"!Nu se face...
"Milă voiesc,nu sacrificiu"
Și să dispară orice viciu.
Sfârșiți cu duminicarismul
Și luați în brațe adventismul!
Și Biblia să se răspândească
Și toată țara să trăiască!
Un fulg
Te simt pe geană
Fulg alb, vălurat și efemer
Aș vrea să te țin in palmă
Dar te-aș topi de drag ce-mi ești.
Așează-te ușor
Pe a mea iarnă
Iar eu să te privesc ca în povești
Ca pe o stea din cerul
Unde,îmbătrânit de timp
În alba-mi haină,
Mă voi călători spre el.
Fulgul mi - s-a așezat în palmă
Într-un suprem sacrificiu
Din o clipă de alb efemer.
Fără teamă
În faţă văd, doar stele arse.
Ce în apus,ades dispar.
Luna e din nou pustie,
În noaptea sincer, amară.
Ziua pare tot mai des,
Încântată de voci de păsări
În lumină, unde aurul se pierde,
Fără de teamă, fără de veste.
Vreau să alerg prin iarbă
Vreau să mă trezesc acum acasă,
Şi să simt mirosul de iarbă verde
Vreau să mă pierd în câmpuri
Precum aerul în el se pierde.
Vreau să alerg prin iarbă
Să simt mângîierea ei pe talpă
Vreau s-o aud pe mama cum mă strigă
Şi cum braţele spre mine îşi îndreaptă.
Vreau să mă joc cu fluturii
Şi să alerg după ei prin flori
Să mă adoarmă stelele din cer
Să mă trezească soarele în zori.
Vreau să miros fânul uscat
Să mă culc pe el şi să visez
Că sunt iar copilul răsfăţat
Chiar dacă ştiu c-o să mă trezesc.
Am să mă trezesc şi visul va dispărea
Şi iar singură voi fi departe
Departe de iarba de acasă
De care mii de kilometri mă desparte.
E gri
E frig, e tare înnorat
În juru-mi totul e schimbat
Parcă de ieri, din vară scurtă
N-a mai rămas nici o nălucă.
Bătrânul ger, melancolii trezește
Când arșița, amintirile-mi ațipește
Tremur temator dar fără de mirare
De cât de repede a venit
Iarna neiertătoare.
Volbura de ciori
Din pânza neguril lăsate
Răzbea volbura de ciori,
Din roiul frunzelor uscate,
Împrăstiau in jur fiori.
Pomii dezgoliți tresar
Sub croncănitul zgomotos,
Ce trâmbița -n ecou bizar
Mesajul corbului spinos.
Apoi ploaia întrerupse
Zarva iscata din senin .
Cardul smead tăcuse,
Curmat de un suspin.
Se pitulă într-o spărtură,
Rotinndu-și ochii cei de sticlă,
Tânjind stropii de căldură,
Iscodind prin păclă.
Vântul alunecă din nori,.
Zgribulindu le penajul,
Răscolindu I până n pori
Și I cuprinseră vârtejul.
Cu aripi frânte, fără vlagă
Se dezlegară de furtună,
Agățăndu se de o creangă,
Piloteau sub clar de lună.
Poezia 1
Nici un avort să nu mai fie
Peste întreaga Românie!
Gata minuni rătăcitoare
Căci nu au Numele cel Tare
Puii de mâță și de câine
Trăiască: ieri și azi și mâine!
Și mielul oii care paște
Fie lăsat pentru-a se naște!
Să nu mai tremure vreun pește
Că cineva îl dezosește;
Fără fluturi prinși în insectar,
Fără porc pârlit cu un focar.
Să nu mai fiarbă "n"minute
Cărnița puilor din curte.
Nici vreo țestoasă descărnată
Să n mai fie niciodată!
"Feriți-vă de dobitoace
Asfixiate"!Nu se face...
"Milă voiesc,nu sacrificiu"
Și să dispară orice viciu.
Sfârșiți cu duminicarismul
Și luați în brațe adventismul!
Și Biblia să se răspândească
Și toată țara să trăiască!
Un fulg
Te simt pe geană
Fulg alb, vălurat și efemer
Aș vrea să te țin in palmă
Dar te-aș topi de drag ce-mi ești.
Așează-te ușor
Pe a mea iarnă
Iar eu să te privesc ca în povești
Ca pe o stea din cerul
Unde,îmbătrânit de timp
În alba-mi haină,
Mă voi călători spre el.
Fulgul mi - s-a așezat în palmă
Într-un suprem sacrificiu
Din o clipă de alb efemer.
Fără teamă
În faţă văd, doar stele arse.
Ce în apus,ades dispar.
Luna e din nou pustie,
În noaptea sincer, amară.
Ziua pare tot mai des,
Încântată de voci de păsări
În lumină, unde aurul se pierde,
Fără de teamă, fără de veste.
Vreau să alerg prin iarbă
Vreau să mă trezesc acum acasă,
Şi să simt mirosul de iarbă verde
Vreau să mă pierd în câmpuri
Precum aerul în el se pierde.
Vreau să alerg prin iarbă
Să simt mângîierea ei pe talpă
Vreau s-o aud pe mama cum mă strigă
Şi cum braţele spre mine îşi îndreaptă.
Vreau să mă joc cu fluturii
Şi să alerg după ei prin flori
Să mă adoarmă stelele din cer
Să mă trezească soarele în zori.
Vreau să miros fânul uscat
Să mă culc pe el şi să visez
Că sunt iar copilul răsfăţat
Chiar dacă ştiu c-o să mă trezesc.
Am să mă trezesc şi visul va dispărea
Şi iar singură voi fi departe
Departe de iarba de acasă
De care mii de kilometri mă desparte.
E gri
E frig, e tare înnorat
În juru-mi totul e schimbat
Parcă de ieri, din vară scurtă
N-a mai rămas nici o nălucă.
Bătrânul ger, melancolii trezește
Când arșița, amintirile-mi ațipește
Tremur temator dar fără de mirare
De cât de repede a venit
Iarna neiertătoare.
Alte poezii ale autorului
DOAMNE DOAR TU POȚI…
Dă-mi doamne-n fiecare zi
Un vers din poemul vieții
Mai lasă-mi ziuă până la apus
Și lumină-n timpul nopții
Să pot să simt , să deslușesc
Șoapte în ploaia de stele
Doamne, pios îți mulțumesc….
Îngenuncheat și resemnat
Îndrăznesc timid, să te conjur
Dă zilelor un nou contur
Lumina ochilor să o scald
Printre cuvinte de smarald
Ce-n suflet mi s-au incrustat
Într-un poem neterminat…
Coborând pe-a vieți-mi trepte
Se sting stelele în noapte
Te rog îngăduie-mi s-aud doar…
A lunii harpă cu tăcute șoapte.
Te vreau
Te vreau
Copac peste prăpastie
Aplecat
Șuvoaie și stânca
Să se înspăimânte
De a ta rădăcină
Drept punte
Eu să te străbat
Pășind pios
Cu frica de genune.
Iar dacă fulgerat
Tu vei cădea
Voi incrusta
Din a ta tulpină
Scaun voievodal
Și ramurilor tale
mă voi ruga
Să-mi fie pildă.
Rămâi copacul temerar
Din viața mea.
Copilărie
S-a coborât peste pernă
Liniștea
Jocurile - s răvășite
Să alunge o mie de ani
tristețea.
E ziua când copilăria
Culege prima dată
Tinerețea.
Suflet păcătos
Părinte!
Eu sunt păcătos.
Dar tu, câte păcate ți-a fost dat
s-auzi , Părinte,
învață-mă bisericos
și zi-mi câteva cuvinte
din rugăciunea ta
de om evlavios.
Prin beznă drumu-i lung
nu-i nimeni să mă îndrume
și sufletul îmi cade
precum o piatră
aruncată în genune.
Rogu-te,
te rog Părinte
din psalmul învierii
dă-mi un licăr de lumină,
și binecuvântează-mă în pioșenie.
Sunt păcătos Părinte…Sunt!
Frica
Frica-i în noi cuibărită
Dimineața stă ascunsă în zori
Uscată e roua pe flori
Și vrajba într-o noapte-i țesută.
Bat clopotele, iarăși bat
Se întunecă ziua ce vine
Frica stă ascunsă-n mine,
Și gânduri triste m-au încarcerat.
Prezentul pacea o calcă
Sub tancurile cu noi șenile
Peste rațiuni cad crucile
Stăpână este frica de frică
Și dureroase sunt rănile….
LUMINĂ IN NOAPTE
Apusul fermecat de-atâta culoare
Își trage a greu perdeaua spre neant
Pierzând în drumul lui mai multe raze,
Toate vor fi înghițite de noapte
Când întunericul în vălu-i pliant
Fură stelelor lumina prin șoapte
Să nu-l audă timpul, eternul fugar.
Îmbrățișați sub a lunii arcadă
Doi rătăciți în a vieții baladă
Aduși la mal de-al brizei rece val
Lasă să le cadă stele-n cascadă
Iar clepsidra destinului, încă o dată,
Să reverse în șoaptă lumină în noapte
O ploaie de stele…O iubire adevărată.
DOAMNE DOAR TU POȚI…
Dă-mi doamne-n fiecare zi
Un vers din poemul vieții
Mai lasă-mi ziuă până la apus
Și lumină-n timpul nopții
Să pot să simt , să deslușesc
Șoapte în ploaia de stele
Doamne, pios îți mulțumesc….
Îngenuncheat și resemnat
Îndrăznesc timid, să te conjur
Dă zilelor un nou contur
Lumina ochilor să o scald
Printre cuvinte de smarald
Ce-n suflet mi s-au incrustat
Într-un poem neterminat…
Coborând pe-a vieți-mi trepte
Se sting stelele în noapte
Te rog îngăduie-mi s-aud doar…
A lunii harpă cu tăcute șoapte.
Te vreau
Te vreau
Copac peste prăpastie
Aplecat
Șuvoaie și stânca
Să se înspăimânte
De a ta rădăcină
Drept punte
Eu să te străbat
Pășind pios
Cu frica de genune.
Iar dacă fulgerat
Tu vei cădea
Voi incrusta
Din a ta tulpină
Scaun voievodal
Și ramurilor tale
mă voi ruga
Să-mi fie pildă.
Rămâi copacul temerar
Din viața mea.
Copilărie
S-a coborât peste pernă
Liniștea
Jocurile - s răvășite
Să alunge o mie de ani
tristețea.
E ziua când copilăria
Culege prima dată
Tinerețea.
Suflet păcătos
Părinte!
Eu sunt păcătos.
Dar tu, câte păcate ți-a fost dat
s-auzi , Părinte,
învață-mă bisericos
și zi-mi câteva cuvinte
din rugăciunea ta
de om evlavios.
Prin beznă drumu-i lung
nu-i nimeni să mă îndrume
și sufletul îmi cade
precum o piatră
aruncată în genune.
Rogu-te,
te rog Părinte
din psalmul învierii
dă-mi un licăr de lumină,
și binecuvântează-mă în pioșenie.
Sunt păcătos Părinte…Sunt!
Frica
Frica-i în noi cuibărită
Dimineața stă ascunsă în zori
Uscată e roua pe flori
Și vrajba într-o noapte-i țesută.
Bat clopotele, iarăși bat
Se întunecă ziua ce vine
Frica stă ascunsă-n mine,
Și gânduri triste m-au încarcerat.
Prezentul pacea o calcă
Sub tancurile cu noi șenile
Peste rațiuni cad crucile
Stăpână este frica de frică
Și dureroase sunt rănile….
LUMINĂ IN NOAPTE
Apusul fermecat de-atâta culoare
Își trage a greu perdeaua spre neant
Pierzând în drumul lui mai multe raze,
Toate vor fi înghițite de noapte
Când întunericul în vălu-i pliant
Fură stelelor lumina prin șoapte
Să nu-l audă timpul, eternul fugar.
Îmbrățișați sub a lunii arcadă
Doi rătăciți în a vieții baladă
Aduși la mal de-al brizei rece val
Lasă să le cadă stele-n cascadă
Iar clepsidra destinului, încă o dată,
Să reverse în șoaptă lumină în noapte
O ploaie de stele…O iubire adevărată.