Pistrui si valuri

Se frânge cerul în fâșii de aur,

Peste grădina-n care viața fierbe,

Iar soarele, ca un aprins balaur,

Își lasă solzii risipiți prin ierburi.

E-o goană oarbă, un fior în sevă,

Să crape floarea, să se facă fruct,

Și-n clipa pură, ca o primă Evă,

Pământul soarbe razele de-a dreptul.

Nu mai e loc de umbră sub picioare,

Văzduhul arde, limpede și clar,

O lume-ntreagă strigă după soare

Și-așteaptă vara ca pe-un mare dar.

E-atâta alb, că ochiul nu mai vede

Decât un prag de soare spre vacanță,

Iar inima, în tot ce-i viu și verde,

Își joacă ultima, caldă speranță

Fulgere de aur saltă din spume,

Marea mă cheamă iarăși pe nume,

Alerg desculță în caldul abis,

Secunda aceasta e un paradis.

Valul îmi spală dorul cel greu,

Albastrul etern e sufletul meu,

Râd către soare, liberă-n vânt,

Sunt din nou, în cel mai drag loc de pe pământ!

Spre seară, aurul se face pară,

Se potolește clocotul din flori,

Iar setea lumii, grea și milenară,

Se stinge-ncet sub degetul de nori.

Pământul tace, fructul se-mplinește

În tihna blândă-a umbrelor ce cresc,

Iar inima, ce-n soare se topește,

Își află somnul, tainic și ceresc.

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Oktober

oktober tilbage på bakkerne

Gule og røde løbere.

Sølvskyer passerer i bølgerne

Og syng kærlighed til hanen.

Jeg kigger altid på barometeret

Og jeg gyser, når den falder lidt,

For solen bliver mindre

I diameter.

Men under den varme himmel som i maj

Hvide dage går forbi dage,

Mere vægelsindet og mere

Diskret…

Utidigt forsinket

Efterårsvandringer gennem haven

Med chlamydaens folder fulde

Af krysantemum.

Og hvordan den næsten ikke flyder i bevægelse

Som en markis

Ligesom hele universet

Se tilbage på dem med overraskelse, -

En forvirret flagermus

På grund af hendes jomfru udseende

Han blev gul, forvirret

Og følelserne blomstrede

Anden gang…

Am făcut un drum 

Si el se chema azbest

L-am amestecat cu țărână 

M-am urcat pe el și am mers.

Toate lucruri,feluri toate

Despletite ori nodate 

Cazute-n drum.

S a lăsat brumă pe iarbă,

Pomii scutură din ramuri ,

Vântu suflă -n barbă,

Dă târcoale pe la geamuri.

Cărd de ciori pe -o streașină 

Croncăne, iscând a larmă.

Bolta plânge în surdină,

Sorbind razele din palmă.

Chipul toamnei de aramă,

Răsărit peste noapte 

Ne surâde sub năframă,

Picurând fiori în șoapte.

Urme ude pe cărări 

Șerpuiesc spre viziuni.

Frigul fumegă din nări,

Tremurând din rădăcini.

Câinii latră răgușit,

Bântuie prin ceață.

Suspină codrul pustiit 

De triluri și verdeață.

Culori pestrițe îl pictară,

Invaluindu l în miraj.

Și păli doru-i de vară,

Cucerit de al său peisaj..

Mă plimb prin livada înflorită

Și astăzi în această dimineață,

Pășesc desculț pe iarba deasă

Ca pe-un covor întins în față

Norul a revărsat picuri de apă

Cu care plantele s-au adăpat,

Și ca răsplată ochiului i-a dat

Un verde colorit din cer pictat

Copacii sunt îmbracați în floare

Ce rod vor da la timpul cuvenit,

Albinele culeg cu spor nectarul

Ca ceaiul cu miere să fie îndulcit

Și peste tot e ciripit de păsări

Ce se întrec în felurite triluri,

Parcă asculți o dulce simfonie

Cântată-n cor în diferite stiluri

Și mai pe deal se-aud tractoare

Ce îl ajută pe țăran la munca sa,

De dimineață până seara târziu

Ca noi s-avem la masă ce gusta

E multă frumusețe în țara mea

Acum în anotimpul primăverii,

Ce ochiul greu poate cuprinde

Chiar dacă ochelari..pune vederii!

    Soarele verii va muri în curând.
    Prin nori plumburii, pe cerul flămând,
    Păsări străine vor pleca fără niciun cuvânt,
    Iar noi vom trece prin ploi și prin vânt...
    
    Pășind pe frunzele moarte așternute pe jos,
    Într-un covor colorat, moale și gros,
    Ce fel de om grăbit ești tu de nu mai vezi,
    Cum toamna asta brumărește brazii verzi?
    
    Te uită, ploaia-mi bate-n geam cu șoapte,
    În casă-i pace cu aromă de mere coapte,
    Învinețit, amurgul se ivește-nspre fânațe,
    Iar eu, înfrigurat, te strâng sfios în brațe...
    
    Hai să ciocnim în cinstea lunii pline de-afară,
    O cană de vin fiert cu dafin și cu scorțișoară,
    Să-mi fii și să-ți fiu umbră, prelungă pe perete,
    Scăldată în lumina ce tremură-n secrete...

-Stea alba luminoasa!
Tu, din cerul intunecos.
Cum de esti asa frumoasa?
Si cum luminezi asa galagios?
Cum e la inceputul vietii tale?
Precum luminii tu dai cale,
atat esti de magnifica
dar mica cat o pietricica

-Eu departe stau.
Si de veacuri sunt aici.
De atata timp eu vad
cum altor stele,
focul,
de timp,
le este stins.
Dar eu stiu
ca voi intruna turuiti,
cunostinta rar impartiti.

O zi a noastra-i cat o mie de ani,
a voastra.
Iara nici o stea nu-i mica,
nici pe departe pitica.

Tu. Om mic de pe pamant
Tu care stele vezi noaptea,
sa ti minte un gand,
Focul arde tar chiar si cand vine moartea.

Eu nici pe departe nu m-am nascut
multi oameni curiosi am vazut,
Fiecare acest lucru a crezut.
Tu la moarte m-ai vazut,
ars in flacari, disparut.

Eu departe sunt de aici,
astfel lumina incet la tine a ajuns
dar eu deja m-am stins.
Timpul mi-a venit.