Adu-mă la mal…

Un fulger ostenit trăieşte în mine,

Sunt sufletul golului şi inima nimicului,

Chiar şi să mor îmi este ruşine,

Căci m-am scăldat în apele misticului.

În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,

Sunt stârv şi vulcan totodată,

Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,

Să fiu şters, ca să rămân o pată.

Sunt intervalul dintre bătăile inimii,

Călău al timpului şi paznic al infinitului,

Spun poveşti de groază fie-mii,

Iar ea crede în nebunia tăticului.

Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,

Mă simt o fiinţă fără chip,

Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,

Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.

Cu întunericul ce în mine zace,

Aş putea acoperi soarele pe vecie,

Răutatea mea ar putea fi război ori pace,

Şi-ar instala peste bucurii sclavie.

Înroşesc universul cu flăcările mele,

Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,

Sunt demon în rai şi înger în stele,

Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.

Sângele mă străbate în curenţi arzători,

Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,

Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,

Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.

Am nefericirea de a nu fi nefericit,

Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,

Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,

Şi invoc lumini din cele mai sumbre …

Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,

Departe de mine şi aproape de depărtări,

Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,

Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.

Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,

Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,

Căci în cel ce a fost un om neiubit,

Se naşte acum, poetic, iubirea …

Mereu am zburat cu aripa frântă,

Mereu am umblat şchiopătând,

Ascult pe mama cum cântă,

Privesc pe tata plângând…

Mereu mi-a fost teamă de mine,

Mereu am ales un alt drum,

Clocot mi-a fost sângele-n vine,

Trăirea… scânteie şi scrum.

Mereu am avut o grijă în plus,

N-am ascultat de sfat ori dojană,

La mulţi vorbe acide le-am spus,

Pe toţi, îi port acum ca pe-o rană.

Azi cerul tainic s-a deschis,

Întreg pământu-i plin de rouă,

Și-n fața ochilor ca într-un vis,

Cu lacrimile tale iarăși plouă.

Și parcă primăvara-i oarbă,

Iar florile par lungi oglinzi,

Pe trupu-mi năpădit de iarbă,

Te-aștept tăcută să te-ntinzi.

Poruncă am să dau să vină vara,

La umbra dragostei să stai,

Și-n timpul cât se lasă seara,

Săruturi pe furiș să-mi dai.

Apoi să ningă printre ramuri,

Cu flori de crin și liliac,

Să-ți ungă pielea a lor balsamuri,

Ca în lumină să te-mbrac.

Și înfloriți să cerem la divinitate,

Să fim o noapte anotimp,

Să-mprăștiem iubire peste toate,

Și veșnicie să luăm la schimb.

Azi lupt cu frigul din mine,

Cu ierni ce încep să m-acuze, 

Mă-ngheață geruri străine,

Și-mi crapă tăcerea pe buze. 

Sub piele îmi urlă pustia,

Și-n măduvă-mi ninge ușor,

Nămeți îmi încarcă vecia,

Și tâmplele ninse mă dor.

C-un urlet de gheață mă strig,

Dar nu-i mântuire în glas,

Mi-e viața o haină de frig,

Și timpul un sloi ce-a rămas.

Simt trupul o scorbură albă,

Și sufletul – viscol cioplit,

Pe umeri mi-atârnă o salbă 

Din gheață și foc netopit. 

În mine e iarna cea mare,

Un secol de alb clandestin,

Și-n frigul ce-n mine răsare,

Apune un rece destin... 

Mă plimb pe străzile pustii

și caut pașii tăi în ecoul nopții. 

Parfumul ți-l simt, dar nu ești nicăieri.

Un vânt cald aduce mirosul tău

dintr-o altă vreme,

când râdeai fără să te temi

că timpul ne-ar putea pierde.

Îmi ating sufletul gol

și simt cum am pierdut ceva

ce nu știam că se poate pierde.

Și totuși, chiar și așa,

rămâne o urmă blândă,

care mă face să zâmbesc

în timp ce te caut, 

în toate colțurile mele.

Soarele coboară încet în brațele altei lumi,

iar cerul se aprinde în focuri amestecate,

ca un tablou care știe să plângă

și să zâmbească deodată.

Umbrele se întind peste dealuri și sate,

iar fiecare copac pare să șoptească

povestea zilei care se stinge,

povestea frunzei luată de vânt.

Lumina roșie mângâie acoperișuri,

râuri, drumuri și ferestre,

și mă simt mic, dar în același timp nemuritor.

Soarele s-a pierdut complet după deal,

iar cerul respiră violet și cenușiu,

lăsând doar vibrația caldă

a înserării.

Sfârșit și splendoare…

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

Voimmeko tarkastella uudelleen kuvaa henkilöstä, joka inspiroi meitä 10 vuotta sitten?

Kyllä, meidän täytyy vain haluta,

Kyllä, jos sillä olisi positiivinen vaikutus meihin,

Kyllä, jos se motivoi meitä,

Kyllä, jos hän ymmärtäisi meitä (useimmat ihmiset eivät voi),

Kyllä, jos hän voisi välittää meille jotakin luonteestaan, sielunsa kauneudesta ja intohimoistaan,

Kyllä, jos vielä huokaisen ilosta, katson hänen kuviaan,

Kyllä, jos hän jätti meidät sanattomaksi hänen ideoidensa ainutlaatuisuudesta (yksi niistä todella yllätti minut kaikin tavoin),

Kyllä, jos hän tietäisi kuinka saada meidät haluamaan nähdä hänen näkökulmansa,

Kyllä, jos hän voisi antaa meille miljardiosan lahjoistaan,

Kyllä, jos hän tartuttaa meidät naurullaan, ystävällisyydellään ja toiveillaan,

Kyllä, jos luulet sen muuttaneen sinua parempaan suuntaan, että sinusta on tullut rikkaampi (moraalisesti, eettisesti, emotionaalisesti),

Kyllä, jos hän ei luopunut sinusta, hän mieluummin luotti sinuun, hän ei uskonut tuhlaavansa aikaansa saamatta mitään tuloksia,

Kyllä, jos et myöskään ole pettänyt hänen luottamustaan,

Kyllä, jos hän osaisi juurruttaa meihin kunnianhimoa ja lisätä niitä koko ajan, jolloin tunsimme toisemme,

Kyllä, jos huomaamme, että hänen kaltaisiaan ei ollut monia,

Kyllä, jos hän todella välitti moraalisista arvoista, kuinka jokainen ihminen voi saavuttaa paremman, lempeämmän, välittävämmän ja miellyttävämmän version itsestään,

Kyllä, jos minulla oli aina sama jännitys joka kerta kun näin hänet, ei sillä ollut väliä, että hän roiskui mutaisella sadevedellä, että hänellä oli hetkiä, jolloin hän oli hermostuneempi, että hän suuttui, että hän oli väsynyt, että hän oli flunssa, emmekä voineet enää nauttia samoista loistavista luonteenpiirteistä,

Kyllä, jos hänelle suunnatut ajatukset kantaisivat hedelmää sydämissämme,

Kyllä, jos hän ei ollut joku muukalainen, hän oli jotain enemmän, tunsit olevasi lähempänä häntä, hän oli kuin ystävä tai vanhempi sisar.

Kyllä, jos nousit joka päivä askeleen hänen avullaan,

Kyllä, jos hän pystyisi rakentamaan kaiken niin rauhallisesti ja intohimolla, että et todellakaan voi reagoida ajattelemalla sitä,

Kyllä, jos luulet, ettet olisi turhaan yrittänyt tehdä häneen vaikutusta,

Kyllä, vanhuus todella merkitsi hänen tapauksessaan kauneutta, hän oli nuoruudessaan paljon lihavampi, mutta hänellä oli tahtoa laihtua, hänellä oli aikaa korjata häntä itsessä vaivanneet puutteet, ilahduttaa meitä kaikkia 50-vuotiaana. ,

Kyllä, olisi todellakin kannattanut osallistua tosi-tv:hen, kuten "Romanialaisilla on kykyjä",

Kyllä, koska esitin sanan "lahjakkuus", opin häneltä, että sellaista ei ole olemassa, emme saa mitään lahjakkuutta emmekä vie mukanamme toiseen maailmaan, hänen osoittamansa lahjakkuus oli hankittu. taito, tulos jostain tavallisesta,

Kyllä, kun kaaduin (kompastuin), hän tiesi kuinka auttaa minut ylös,

Kyllä, jos vain näkisit hänet jalkakäytävällä, torilla, konserteissa, kaupungintalolla, stadionilla, joka täyttää 70 vuotta,

Kyllä, haluaisin nähdä hänet vielä kerran...

Rakas naiseni (ja nimikirjaimet C. P.), jotka olivat enemmän kuin isosisko minulle (noin 42 vuotta vanhempi) 7 vuotta, sitten sinunkin piti lähteä, toinen vaihe oli tulossa. Sinä jäit kuin arvoitukseksi alitajunnassani, en vieläkään tiedä millaisena olisit halunnut minun olevan, mitä olisit halunnut enemmän näyttävän sinulle, mutta jäit jonnekin sinne, "Naisten" listaan. 10 ja 10 miestä", ikään kuin 10 luokan esityksestä.

Anteeksi kömpelyyteni kaikessa, mutta se ei ollut tarkoituksellista, mutta jäädyn, sydämeni hakkaa, sydämentykytys, hikoilen välillä kylmää, välillä lämmintä, tuntuu kuin en saa tarpeeksi ilmaa sisään keuhkoihini, kun ihailen persoonallisuutta, ponnisteluja, kaikkea mitä näytit minulle, enkä, ottaen huomioon kyvyttömyyteni siitä lähtien, voinut näyttää sinulle mitään muuta kuin sen, mitä sinä aina näit.

E-atâta nepăsare că pare-a fi normală

Şi inima de-arunci e-o chestie banală

 De ea dacă te-ncurci înseamnă că-i o boală

Știu mulţi a te trata cu-o nepăsare goală

Un psiholog mi-a spus să torn sufletu-n cană

S-adaug nepăsare că-i cea mai bună zeamă

Cum? te-ai îndrăgostit? Eşti anormal, ce dramă

Să-ţi pese doar de azi, de tine şi de mamă

Uită de toţi şi toate că nu-i mare scofală

Să-ţi pese de nimic să foloseşti ca armă

Prefă-te fericit când ieşi prin lume-afară

Nu asculta de suflet, e-un prost fără de şcoală

Încet, inima caldă, de nepăsare-ngheaţă

De-atâta nepăsare de tine nu-ţi mai pasă

Din om se pierde om, devine o paiață

Trăind nepăsător storci sufletul de viață

Nu știu de mai iubit vreodată

Și nici dacă-n iubire ai mințit,

Dar oare, mai are importanță

Azi, când viața-mi e la asfințit. 

Cândva pe toamnă a fost idila

Care apoi s-a dus în legământ,

Prin care ne-am jurat...iubire

Cât vom trăi pe-acest pământ. 

Eram doi tineri, visând în viitor

Ca lumea s-o schimbăm în bine,

Pâna-m simțit ce-i nedreptatea

Și răutatea omului...făr'de rușine  

Ziua s-a dus în noapte mai mereu

Pentru a aduna și face mici averi,

Cu gândul de-a lăsa ceva în urmă

Când zborul ne va fi...spre îngeri. 

Anii s-au strecurat prin sita vieții

Lăsând în urma lor, doar amintiri

Pe care-acum, la ceai le depănăm

Iar eu le pun pe vers și-n povestiri!

Aș vrea să-ți fie dor de mine,

Aș vrea șă pot să îți fiu umbră,

Aș vrea să pot să-ți fiu poveste,

Și să lăsăm destinul să o spună.

Poveste unde, iubirea este sensul vieții 

Și unde un spiriduș se îndrăgostește deo zână. 

Ei nu își spun adio până în târziul dimineții 

Și își unesc destinele, ținându-se de mână. 

Fericirea nu au căutat-o, dar ea a venit 

Și le-a transformat povestea într-un infinit.

Te aș picta, aș face artă,

Te aș cânta sau recita…

Dar te scriu in poezie,

Să rămâi în mintea mea

Să mă chemi să stăm de vorbă,

Și să întrebi de starea mea

Sper să am destulă forță

Să ți spun că mă voi vindeca

Și să ți spun că nu mi lipsești

Nici tu nici ale tale glume,

Te caut în povești și basme

Dar nu pot să te găsesc

Am scris despre iubire n sine,

La care poate eu visam

Dar nu știam ca “mâine” doare

Căci “mâine” nici nu mai era

Am visat cum mă iubeai,

Acum degeaba o mai fac

Brusc m am îndepărtat

Credeam că mă voi vindeca