Mai pot?
Te văd ades în visurile mele
Şi mintea mea spre tine fuge uneori
Dar reuşesc să şterg rapid orice-amintire
Pentru că... De ce să-mi fie şi mai mult dor?
Ce hoaţă eşti tu, iubire
Dai tot, ca mai apoi să iei şi ce n-ai dat
Şi-l faci pe om să creadă-n veşnicia
Simţămintelor ce i le-ai provocat.
Şi timpu-mi este-acum complice
Şi mă învaţă ca să şterg din minte tot
Ce-mi poate într-o zi întoarce capul
Spre munţii din trecut, şi să mă-npiedice să-ntreb: "Mai pot?"
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: inimadeargint
Data postării: 7 noiembrie 2017
Vizualizări: 2721
Poezii din aceiaşi categorie
Pe pânzele albastii🧡
Anestezie totală
Pe pânzele abastrii
Atins de-o petală ...
Trezindu-ne vise ne vii,
Puțin nesigura,
dar totuși lăsată de val ,
Simțindu-ma singura
Fiindu-mi propriul rival....
I-ar eu fiind a ta , îmbrăcată în stofa moale
Aștept pentru a asculta
Vorbele tale goale,
Îmi atingi inima de cristal și o transformi în scrum,
Ai scos-o din metal
Și ai bagat-o în fum.
Vocea ta mereu îmi da fior...
Aparent sunt rece ,
Dar sufletul arde de dor....
Ma faci sa simt căldură
Sentimente ce nu au egal,
Ca apoi sa ma lovesc cu putere
De un iceberg infernal...
Știu ca sunt o opțiune ,
Nimic special pentru tine...
Știu ca sunt ideal de iubit o noapte
Dar as fi preferat sa ma iubești prin fapte....
Cu cât pun suflet
Cu cât te iubesc ,
Trupul încet ,încet
Mi-l dezgolesc....
Ești ispita , obsesie
Ceva ireal pentru mine
M-as topi ca un fulg
Atigandu-ma de tine...
Pe așternut flori de iasomie...
Și gânduri o mie...
,,Ne cunoaștem din vedere" în franceză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Nous nous connaissons de vue
combien de moments fugaces
jamais sur leur chemin
ils ne se sont pas arrêtés
marche sûre et rapide
Nous nous connaissons de vue
seulement les yeux en silence
ils l'ont dit tellement de fois
tout ce qu'ils voulaient
quand ils ont rencontré leur lumière…
Même pas par accident
Je n'ai pas dit un mot
Au cours de tant de réunions,
ce jeu de regard
cela nous a amusés tous les deux.
Nous nous connaissons de vue
mais c'est toujours un plaisir
le souvenir à garder
et revoir
les yeux que tu connais depuis toujours
rendez-vous le matin
et quand il neige et quand il pleut
dans la voiture 179.
Nous nous connaissons de vue...
Et ainsi!
Nous nous connaissons de vue
combien de moments fugaces
nous ne nous sommes jamais arrêtés sur leur chemin
marche sûre et rapide
Nous nous connaissons de vue
seulement les yeux en silence
ils l'ont dit tellement de fois
tout ce qu'ils voulaient
quand ils ont rencontré leur lumière…
Même pas par hasard
Je n'ai pas dit un mot
Au cours de tant de réunions,
ce jeu de regard
cela nous a amusés tous les deux.
Nous nous connaissons de vue
mais c'est toujours un plaisir
le souvenir à garder
et revoir
les yeux que tu connais depuis toujours
rendez-vous le matin
et quand il neige et quand il pleut
dans la voiture 179.
Nous nous connaissons de vue...
Et ainsi!
Mi-e dor
Mi-e dor de vocea ta.
sa-mi spuna - Te iubesc
Mi-e dor de vocea ta
sa-mi spuna - Te doresc
Mi-e dor de tine - Te iubesc.
Nu înțeleg iubirea
Nu înțeleg iubirea ta,
Căci te iubesc, dar te și pierd,
Când mă atingi, îmi pare-a fi
O flacără ce se-ntoarce-n cer.
Nu înțeleg cum, plin de dor,
Mă cauti iar și iar, mereu,
Când eu rămân în fața dorului
Cu ochii pierduți în al tău greu.
Nu înțeleg ce simți când spui
Că dragostea nu moare niciodată,
Dar eu o văd cum se destramă
Sub ploaia timpului, neîmpăcată.
Nu înțeleg de ce îmi zâmbești,
Când ochii tăi, aceleași mari,
Ascund o lume întreagă de întrebări
Și mă uit în ea, dar nu găsesc răspunsuri clare.
Cum poți să iubești un om care se frânge,
Și încă vrea să fie între două lumi?
Cum poți să ierți când totul s-a rupt
Și tot ce am rămas sunt vise sumbre și brumii?
Nu înțeleg iubirea ta,
Căci ea e ca o mare calmă,
Care adânc în piept mă strânge
Și-mi cere să o urmez, cu frică și dramă.
Dar poate iubirea nu se cere,
Nici nu se explică cu cuvinte grele,
Poate că doar se trăiește,
În tăcere, în dor, în nopți și zile.
Poate iubirea este doar o taină,
Un drum pe care nu-l vedem,
Și totuși, pas cu pas, mă pierd în ea,
În fiecare clipă, eu te iubesc… dar nu înțeleg.
Dulce ispită
Ce dulce e ispita
Buzelor tale,
Ca două petale
De trandafir,
Ca un elixir
Al vieții,
Ca un strop
Din roua dimineții.
Ce dulce îmbiere
Gustul de miere
Al buzelor tale,
Fierbinte chemare
În adânca tăcere
A unui sărut
Ce îl visez demult.
Ce dulce e ispita
Glasului tău blând,
Tremurând,
Ce sună lin,
Ca un suspin,
Ca o șoaptă de catifea,
În urechea mea.
Ce dulce e ispita
Pieptului tău frmătând,
Ca un gând,
Un gând fugar,
Ce mă cheamă iar și iar,
Să m-apropii, să-l ascult
Să-l ating, să-l sărut,
Cu patimă să-l frământ.
Ce dulce ispită
Mai presus de fire,
Trupul tău subțire.
Îl visez, îl admir,
Îl sorb din priviri.
Un vis, o minune
Ce parcă-mi spune
brațele să-ntind,
Să-l cuprind.
Ce dulce chemare,
Atingerea care
Mă face să uit
Ceea ce sunt.
Ce dulce uitare,
Privirea ta care
Îmi înlănțuie firea
Și îmi cere iubirea,
Ca o adiere,
Mă cheamă în tăcere.
Ca o șoaptă mă cheamă,
Să te iubesc mă-ndeamnă.
Și cât îmi doresc să-ți spun,
Că te iubesc ca un nebun.
Și, mai doresc în secret,
În suflet să-ți picur încet,
Strop cu strop,
Al dragostei mele potop,
De foc și dor.
Să-l picur ușor.
Până când, într-o zi
Și tu mă vei iubi.
Înlătură tristețea
O tristețe necruțătoare
Sufletu-mi vrea să doboare,
Și-și împlântă ghiarele
Precum colții fiarele.
Iară inima-mi suspină
Căci nu are o grapină
S-acosteze gândurile
Ca să-mi aline rănile.
Ziua totul se destramă,
Noaptea totul pare dramă,
Luna, nu mai luminează,
Soarele nu mă mai minunează.
O! Tristețe, haide fugi,
De la mine să te duci,
Tocmai într-un alt hotar,
De tine să n-am habar.
Fugi la alții ce te vor,
Căci, mie mi-e tare dor
Să văd câmpul plin cu flori
Și soarele ieșind din nori.
Să am zâmbetul pe buze,
Gândul vesel plin de muze,
Și în caldu-mi suflet să fie
Doar cântec și armonie.
Iară inima-mi să bată
Zgomotos, ca și-altădată,
Pentru un strop de convorbire
Și o clipă de iubire.
Pe pânzele albastii🧡
Anestezie totală
Pe pânzele abastrii
Atins de-o petală ...
Trezindu-ne vise ne vii,
Puțin nesigura,
dar totuși lăsată de val ,
Simțindu-ma singura
Fiindu-mi propriul rival....
I-ar eu fiind a ta , îmbrăcată în stofa moale
Aștept pentru a asculta
Vorbele tale goale,
Îmi atingi inima de cristal și o transformi în scrum,
Ai scos-o din metal
Și ai bagat-o în fum.
Vocea ta mereu îmi da fior...
Aparent sunt rece ,
Dar sufletul arde de dor....
Ma faci sa simt căldură
Sentimente ce nu au egal,
Ca apoi sa ma lovesc cu putere
De un iceberg infernal...
Știu ca sunt o opțiune ,
Nimic special pentru tine...
Știu ca sunt ideal de iubit o noapte
Dar as fi preferat sa ma iubești prin fapte....
Cu cât pun suflet
Cu cât te iubesc ,
Trupul încet ,încet
Mi-l dezgolesc....
Ești ispita , obsesie
Ceva ireal pentru mine
M-as topi ca un fulg
Atigandu-ma de tine...
Pe așternut flori de iasomie...
Și gânduri o mie...
,,Ne cunoaștem din vedere" în franceză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Nous nous connaissons de vue
combien de moments fugaces
jamais sur leur chemin
ils ne se sont pas arrêtés
marche sûre et rapide
Nous nous connaissons de vue
seulement les yeux en silence
ils l'ont dit tellement de fois
tout ce qu'ils voulaient
quand ils ont rencontré leur lumière…
Même pas par accident
Je n'ai pas dit un mot
Au cours de tant de réunions,
ce jeu de regard
cela nous a amusés tous les deux.
Nous nous connaissons de vue
mais c'est toujours un plaisir
le souvenir à garder
et revoir
les yeux que tu connais depuis toujours
rendez-vous le matin
et quand il neige et quand il pleut
dans la voiture 179.
Nous nous connaissons de vue...
Et ainsi!
Nous nous connaissons de vue
combien de moments fugaces
nous ne nous sommes jamais arrêtés sur leur chemin
marche sûre et rapide
Nous nous connaissons de vue
seulement les yeux en silence
ils l'ont dit tellement de fois
tout ce qu'ils voulaient
quand ils ont rencontré leur lumière…
Même pas par hasard
Je n'ai pas dit un mot
Au cours de tant de réunions,
ce jeu de regard
cela nous a amusés tous les deux.
Nous nous connaissons de vue
mais c'est toujours un plaisir
le souvenir à garder
et revoir
les yeux que tu connais depuis toujours
rendez-vous le matin
et quand il neige et quand il pleut
dans la voiture 179.
Nous nous connaissons de vue...
Et ainsi!
Mi-e dor
Mi-e dor de vocea ta.
sa-mi spuna - Te iubesc
Mi-e dor de vocea ta
sa-mi spuna - Te doresc
Mi-e dor de tine - Te iubesc.
Nu înțeleg iubirea
Nu înțeleg iubirea ta,
Căci te iubesc, dar te și pierd,
Când mă atingi, îmi pare-a fi
O flacără ce se-ntoarce-n cer.
Nu înțeleg cum, plin de dor,
Mă cauti iar și iar, mereu,
Când eu rămân în fața dorului
Cu ochii pierduți în al tău greu.
Nu înțeleg ce simți când spui
Că dragostea nu moare niciodată,
Dar eu o văd cum se destramă
Sub ploaia timpului, neîmpăcată.
Nu înțeleg de ce îmi zâmbești,
Când ochii tăi, aceleași mari,
Ascund o lume întreagă de întrebări
Și mă uit în ea, dar nu găsesc răspunsuri clare.
Cum poți să iubești un om care se frânge,
Și încă vrea să fie între două lumi?
Cum poți să ierți când totul s-a rupt
Și tot ce am rămas sunt vise sumbre și brumii?
Nu înțeleg iubirea ta,
Căci ea e ca o mare calmă,
Care adânc în piept mă strânge
Și-mi cere să o urmez, cu frică și dramă.
Dar poate iubirea nu se cere,
Nici nu se explică cu cuvinte grele,
Poate că doar se trăiește,
În tăcere, în dor, în nopți și zile.
Poate iubirea este doar o taină,
Un drum pe care nu-l vedem,
Și totuși, pas cu pas, mă pierd în ea,
În fiecare clipă, eu te iubesc… dar nu înțeleg.
Dulce ispită
Ce dulce e ispita
Buzelor tale,
Ca două petale
De trandafir,
Ca un elixir
Al vieții,
Ca un strop
Din roua dimineții.
Ce dulce îmbiere
Gustul de miere
Al buzelor tale,
Fierbinte chemare
În adânca tăcere
A unui sărut
Ce îl visez demult.
Ce dulce e ispita
Glasului tău blând,
Tremurând,
Ce sună lin,
Ca un suspin,
Ca o șoaptă de catifea,
În urechea mea.
Ce dulce e ispita
Pieptului tău frmătând,
Ca un gând,
Un gând fugar,
Ce mă cheamă iar și iar,
Să m-apropii, să-l ascult
Să-l ating, să-l sărut,
Cu patimă să-l frământ.
Ce dulce ispită
Mai presus de fire,
Trupul tău subțire.
Îl visez, îl admir,
Îl sorb din priviri.
Un vis, o minune
Ce parcă-mi spune
brațele să-ntind,
Să-l cuprind.
Ce dulce chemare,
Atingerea care
Mă face să uit
Ceea ce sunt.
Ce dulce uitare,
Privirea ta care
Îmi înlănțuie firea
Și îmi cere iubirea,
Ca o adiere,
Mă cheamă în tăcere.
Ca o șoaptă mă cheamă,
Să te iubesc mă-ndeamnă.
Și cât îmi doresc să-ți spun,
Că te iubesc ca un nebun.
Și, mai doresc în secret,
În suflet să-ți picur încet,
Strop cu strop,
Al dragostei mele potop,
De foc și dor.
Să-l picur ușor.
Până când, într-o zi
Și tu mă vei iubi.
Înlătură tristețea
O tristețe necruțătoare
Sufletu-mi vrea să doboare,
Și-și împlântă ghiarele
Precum colții fiarele.
Iară inima-mi suspină
Căci nu are o grapină
S-acosteze gândurile
Ca să-mi aline rănile.
Ziua totul se destramă,
Noaptea totul pare dramă,
Luna, nu mai luminează,
Soarele nu mă mai minunează.
O! Tristețe, haide fugi,
De la mine să te duci,
Tocmai într-un alt hotar,
De tine să n-am habar.
Fugi la alții ce te vor,
Căci, mie mi-e tare dor
Să văd câmpul plin cu flori
Și soarele ieșind din nori.
Să am zâmbetul pe buze,
Gândul vesel plin de muze,
Și în caldu-mi suflet să fie
Doar cântec și armonie.
Iară inima-mi să bată
Zgomotos, ca și-altădată,
Pentru un strop de convorbire
Și o clipă de iubire.
Alte poezii ale autorului
Despre mine și ploaie
O aud sunând în geamul meu,
O simt atâta de plăcut pe piele,
Mă cheamă să încerc să dans' în ritmul său,
Si să alunec printre picături și gândurile mele.
E-atât de bine să îi simt îmbrățișarea
Alcătuită din mii și mii de picături
Ce se jertfesc, zdrobindu-se de mine
Căzând, încet dar ritmic, spre pământ.
Si-atunci când mi-a pătruns prin haine pân' la piele
M-am îndreptat încet spre casă mea din munți
Mi-am luat în mână cana cu ceaiul meu de fructe
Si-am plâns încet, privind spre curcubeul gingaș dintre norii muți.
Cioburi de vise
Visez cu ochii deschiși ades
Că trăiesc într-o altă lume...
Una în care iubirea nu mai are hotare,
Si... unde pentru ură nu mai există nume.
Visez că fericită dansez
În câmpul de păpădii, cu tălpile goale
Si cânt cu păsările-mpreună-armonii
Pentru soare.
Si... mai visez că trăiesc
Cea mai frumoasă poveste de dragoste:
Unde trădare nu e, și nici supărare.
Unde tu îmi promiți și te ții de cuvânt.
Si-apoi, deschid alene ochii
Trezită de-ale soarelui raze,
Si tristă observ cum cad la pământ cioburi de vise...
Sunt visele mele prăfuite de timp
Si sparte în zeci de bucăți ascuțite.
Fluturii de nisip
Zboară în cercuri în gândurile mele
Şi lasă nisip din aripile lor
Să curgă peste amintiri şi peste durere
Ca să poată îneca orice dorinţă şi dor.
Sunt sclipitor de frumoşi în lumină
Şi extrem de hidoşi pe interior
Aceşti fluturi de nisip pe care-i ţin acum în mână
Împunşi cu acele viselor lor.
Îi privesc atent, cu drag, şi uşor
Le rup aripile fine, fărâmicioase,
Şi ochii de o seninătate veşnică, pură
Mă privesc cu dulce durere şi... mor.
Îi las apoi jos, şi iau un chibrit
Îl aprind şi-l apropii de cadavrele lor,
Îl las să cadă, ca să transforme-n cenuşă
Vise, durere, gânduri... şi dor.
Apus de soare scăldat în valurile mării
E-atât de liniștită azi, atât de... ademenitoare
Albastra mare cu rochia-nspumată, vie
Țesută cel mai fin, din fir de picături și raze,
Ce blând și tainic îmi cânt-o melodie...
E-o melodie de iubire pentru soare
Ce-l scaldă la apus și răsărit necontenit,
E melodia pentru păsări, ploaie,
Si pentru peștii mari, și pentru peștii mici.
M-apropii-ncet, cu reverență,
S-ating, puțin măcar, din rochia-i fără de preț
Să pot să iau cu mine din magică-i prezență,
Să-mi amintesc de ea când n-oi mai auzi și nici vedea,
Când voi îmbătrâni încet, încet, încet ...
Inima de-argint
In nopti cu ploi tacute
Si reci zapezi, si vant
Ma chemi cu soapta-ti trista, dulce,
O, inima de-argint.
Ma chemi sa-ti povestesc fiorul
Ce tu sa-l simti demult nu poti
Fiorul dragostei ce ma topeste,
Dar care, vai, pe tine nu te va topi.
Prea aspra esti cu tine insati,
Prea multe-ncerci sa-ti interzici
Prea mult alergi sa-ti aperi cicatricea
Ce ti-a lasat-o el plecand, atunci.
Atunci cand ti-a spus soptit "iubito, plec, nu pot,
Nu pot sa mai raman cu tine,
Ma cheama la razboi, si vreau sa lupt chiar daca-r fi sa mor
Sa-mi apar tara de dusmani, sa fie pace."
Si l-ai lasat sa plece, si a plecat, si dus a fost,
Si-ai plans, pana cand a ta inima sensibila si calda,
S-a transformat intr-una rece, rece,
Intr-o frumoasa inima de-argint.
De ce ma rogi, atunci, sa-ti povestesc fiorul
Dragostei ce cald ma-nfasoara?
De ce ma chemi, vrei oare
Sa iti aduci aminte, sa te asiguri ca nu uiti?
De ce? Ziceai ca nu mai poate fi topita-aceasta inima de-argint,
Ziceai ca gata, focul n-are putere-asupra ei, nici apa.
De ce, atunci? Raspunde-mi!
Raspunde-mi ca sa stiu!
Si inima de-argint cu soapta-i trista, dulce, imi raspunse:
"Pentru ca desi nu simt, si nu mai pot iubi vreodata ca atuncea,
Vreau sa nu uit c-am fost ca tine-odata,
Ca am iubit, si-am fost iubita-atunci, demult."
Ironie
Să știi să prețuiești pe om,
Să știi să îi vorbești frumos,
Până când poți să-l folosești,
Oh, dragilor... E ironie!
Să poți juca un rol
Să poți să-l joci frumos
S-aduci apoi durere,
La fel-e ironie!
Nu mai vorbi dacă nu știi ce zici
Si dacă tulbure ți-e mintea!
Nu te schimba în chip fățarnic
Si nu gândi aiurea!
Nu armele distrug, ci vorbele
Ce le folosim când nu gândim
Spre cei ce nu îi știm, sau poate știm...
La fel distruge- ironia!
Despre mine și ploaie
O aud sunând în geamul meu,
O simt atâta de plăcut pe piele,
Mă cheamă să încerc să dans' în ritmul său,
Si să alunec printre picături și gândurile mele.
E-atât de bine să îi simt îmbrățișarea
Alcătuită din mii și mii de picături
Ce se jertfesc, zdrobindu-se de mine
Căzând, încet dar ritmic, spre pământ.
Si-atunci când mi-a pătruns prin haine pân' la piele
M-am îndreptat încet spre casă mea din munți
Mi-am luat în mână cana cu ceaiul meu de fructe
Si-am plâns încet, privind spre curcubeul gingaș dintre norii muți.
Cioburi de vise
Visez cu ochii deschiși ades
Că trăiesc într-o altă lume...
Una în care iubirea nu mai are hotare,
Si... unde pentru ură nu mai există nume.
Visez că fericită dansez
În câmpul de păpădii, cu tălpile goale
Si cânt cu păsările-mpreună-armonii
Pentru soare.
Si... mai visez că trăiesc
Cea mai frumoasă poveste de dragoste:
Unde trădare nu e, și nici supărare.
Unde tu îmi promiți și te ții de cuvânt.
Si-apoi, deschid alene ochii
Trezită de-ale soarelui raze,
Si tristă observ cum cad la pământ cioburi de vise...
Sunt visele mele prăfuite de timp
Si sparte în zeci de bucăți ascuțite.
Fluturii de nisip
Zboară în cercuri în gândurile mele
Şi lasă nisip din aripile lor
Să curgă peste amintiri şi peste durere
Ca să poată îneca orice dorinţă şi dor.
Sunt sclipitor de frumoşi în lumină
Şi extrem de hidoşi pe interior
Aceşti fluturi de nisip pe care-i ţin acum în mână
Împunşi cu acele viselor lor.
Îi privesc atent, cu drag, şi uşor
Le rup aripile fine, fărâmicioase,
Şi ochii de o seninătate veşnică, pură
Mă privesc cu dulce durere şi... mor.
Îi las apoi jos, şi iau un chibrit
Îl aprind şi-l apropii de cadavrele lor,
Îl las să cadă, ca să transforme-n cenuşă
Vise, durere, gânduri... şi dor.
Apus de soare scăldat în valurile mării
E-atât de liniștită azi, atât de... ademenitoare
Albastra mare cu rochia-nspumată, vie
Țesută cel mai fin, din fir de picături și raze,
Ce blând și tainic îmi cânt-o melodie...
E-o melodie de iubire pentru soare
Ce-l scaldă la apus și răsărit necontenit,
E melodia pentru păsări, ploaie,
Si pentru peștii mari, și pentru peștii mici.
M-apropii-ncet, cu reverență,
S-ating, puțin măcar, din rochia-i fără de preț
Să pot să iau cu mine din magică-i prezență,
Să-mi amintesc de ea când n-oi mai auzi și nici vedea,
Când voi îmbătrâni încet, încet, încet ...
Inima de-argint
In nopti cu ploi tacute
Si reci zapezi, si vant
Ma chemi cu soapta-ti trista, dulce,
O, inima de-argint.
Ma chemi sa-ti povestesc fiorul
Ce tu sa-l simti demult nu poti
Fiorul dragostei ce ma topeste,
Dar care, vai, pe tine nu te va topi.
Prea aspra esti cu tine insati,
Prea multe-ncerci sa-ti interzici
Prea mult alergi sa-ti aperi cicatricea
Ce ti-a lasat-o el plecand, atunci.
Atunci cand ti-a spus soptit "iubito, plec, nu pot,
Nu pot sa mai raman cu tine,
Ma cheama la razboi, si vreau sa lupt chiar daca-r fi sa mor
Sa-mi apar tara de dusmani, sa fie pace."
Si l-ai lasat sa plece, si a plecat, si dus a fost,
Si-ai plans, pana cand a ta inima sensibila si calda,
S-a transformat intr-una rece, rece,
Intr-o frumoasa inima de-argint.
De ce ma rogi, atunci, sa-ti povestesc fiorul
Dragostei ce cald ma-nfasoara?
De ce ma chemi, vrei oare
Sa iti aduci aminte, sa te asiguri ca nu uiti?
De ce? Ziceai ca nu mai poate fi topita-aceasta inima de-argint,
Ziceai ca gata, focul n-are putere-asupra ei, nici apa.
De ce, atunci? Raspunde-mi!
Raspunde-mi ca sa stiu!
Si inima de-argint cu soapta-i trista, dulce, imi raspunse:
"Pentru ca desi nu simt, si nu mai pot iubi vreodata ca atuncea,
Vreau sa nu uit c-am fost ca tine-odata,
Ca am iubit, si-am fost iubita-atunci, demult."
Ironie
Să știi să prețuiești pe om,
Să știi să îi vorbești frumos,
Până când poți să-l folosești,
Oh, dragilor... E ironie!
Să poți juca un rol
Să poți să-l joci frumos
S-aduci apoi durere,
La fel-e ironie!
Nu mai vorbi dacă nu știi ce zici
Si dacă tulbure ți-e mintea!
Nu te schimba în chip fățarnic
Si nu gândi aiurea!
Nu armele distrug, ci vorbele
Ce le folosim când nu gândim
Spre cei ce nu îi știm, sau poate știm...
La fel distruge- ironia!