Oameni de ceramică

Ce reci și duri suntem, 
Oameni de ceramică... 
Strigăm și protestăm 
Si-n ziua de duminică... 
Trăim, dar nu știu pentru ce și cum, 
Gândim, și nu știu dacă are sens să spun 
Ce jalnici am ajuns, 
Ce goi și reci, 
Ce plini de gheață... 
Încât nu știm să tremurăm 
Căci nu mai avem viață... 
Iubirea.... hm, aproape un arheologism devine 
Si mă gândesc: 
Împrăștiați așa, prin lumea de coșmar 
Când sparge-se-vor aceste trupuri 
De ceramică, va curge sânge sau...? 
Hm... Nu prea cred... 
Va curge-n schimb doar praf și scrum. 


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: inimadeargint poezii.online Oameni de ceramică

Data postării: 14 septembrie 2017

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 2909

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Despre mine și ploaie

O aud sunând în geamul meu, 

O simt atâta de plăcut pe piele, 

Mă cheamă să încerc să dans' în ritmul său, 

Si să alunec printre picături și gândurile mele. 

 

E-atât de bine să îi simt îmbrățișarea 

Alcătuită din mii și mii de picături

Ce se jertfesc, zdrobindu-se de mine

Căzând, încet dar ritmic, spre pământ.

 

Si-atunci când mi-a pătruns prin haine pân' la piele 

M-am îndreptat încet spre casă mea din munți

Mi-am luat în mână cana cu ceaiul meu de fructe 

Si-am plâns încet, privind spre curcubeul gingaș dintre norii muți.

 


 
Mai mult...

Ironie

Să știi să prețuiești pe om, 
Să știi să îi vorbești frumos, 
Până când poți să-l folosești, 
Oh, dragilor... E ironie! 

 

Să poți juca un rol

Să poți să-l joci frumos 
S-aduci apoi durere, 
La fel-e ironie! 

 

Nu mai vorbi dacă nu știi ce zici

Si dacă tulbure ți-e mintea! 
Nu te schimba în chip fățarnic 
Si nu gândi aiurea! 

 

Nu armele distrug, ci vorbele

Ce le folosim când nu gândim 
Spre cei ce nu îi știm, sau poate știm... 
La fel distruge- ironia! 

Mai mult...

Liberă ca pasarea!

Privesc ades amurgul 
și mă minunez copilăros 
de amalgamul de culori, pe care 
îl reflectă soarele în nori... 
Si-atunci tot ce-mi doresc 
e să fiu o pasăre albastră! 
Să zbor, strigând de fericire 
și să mă scald în libertate 
sub cerul cel virgin, sub soarele cel blând 
și să privesc în jos spre tine, 
să-mi amintesc de noi, cântând... 
Să-mi amintesc de ochii tăi 
în care-mi oglindeam de-atâtea ori privirea, 
ce mă-ncalzeau, mă protejau, 
și-mi demonstrau iubirea.. 
De pieptul tău să-mi amintesc 
ce cald pe-obraz simțeam, 
de inima-ți ce ritmic și sonor bătea, 
adăugând acelor clipe-secunde, ceasuri, ani... 

Acum că nu mai ești 
și nu te voi vedea vreodată-așa, 
aș vrea să pot zbura, 
că să împărtășesc cu cerul 
Dragostea ta.

Mai mult...

Mesaj pentru Moarte

Când ploaia şi vântul
Vor şterge ca gândul
Pământul şi timpul
Şi când anotimpul
Nu va mai exista,
Să ştii că atuncea
Voi fi doar a ta.
Când munţii şi marea
Şi norii, şi zarea
Se vor contopi,
Să ştii că atuncea
Te voi iubi.
Până atunci
Mai lasă-mi timp
Să pot să-l iubesc
Să îl îndrăgesc
Să simtă că vreau
Să cred, să jertfesc.
Mai lasă-mă-n pace
O sută de veacuri
Şi-o mie de ani.
Şi după aceea
Să vii, blestemato,
Să-mi furi un sărut
Şi cu el, al meu suflet.
Să mă duci între duhuri
Şi între tăcere,
Să mă duci la el,
Să mă duci la ele.
Şi-acolo să uit,
Cine-am fost şi ce sunt
Să uit c-am iubit, 
Şi c-am fost pe pământ.

 
Mai mult...

Strigăt pentru țară!

Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?! 
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?! 
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?! 

Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați 
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește, 
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?! 

Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?! 
Cât o să mai țineți călușul la gură 
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului? 

Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății 
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea! 

Urâți ați ajuns la chipuri și suflet, 
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc, 
Duhnește a cadavru societatea 
Cauza? Sunteți voi! 
Încetați! Încetați nedreptatea! 
Dați-ne pacea și țara-napoi!

Mai mult...

Văd toamna în ochii ei

Mama este darul pe care, primindu-l
Uităm în timp să îl preţuim,
Este cadoul pe care-anotimpul 
Îl vestejeşte ca noi să-ntinerim.

Suferă, râde şi plânge cu noi
Trece şi munţii, şi marea, prin frig şi prin ploi
Lupta ca o tigroaică, făcând război
Cu cei ce vor să ştirbească bucuria puilor ei.

Îmi priveam azi propria mamă
Şi mă-nfioram cu gândul că ieri
Era tânără precum o primăvară
Iar azi, văd toamna în ochii ei.

Ce-o să fac oare, când va veni iarna,
Şi când tăcută va fi pe veci,
Când doar amintirea şi poza din ramă
Îmi va aminti de chipul ei dulce şi vocea ei blândă, 
Ce-mi încălzea deseori lacrimile dureroase şi reci...?!

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Dialogul

"De ce vrei să te ucizi

Cu preoți și cu cei sfinți?

Cu rugi și cu speranțe

Nefirești și fantasme?

Ei zugrăvesc un portret

Urâțel și incorect.

Hai lasă pe fanatici

De prisos și dramatici.

Mergi spre calea logică,

Virtuoasă, nobilă,

Unde vei fi fericit

Și vei fi dezmeticit."

 

"De ce vrei să mă ucizi

Cu gândurile rigide?

Cu minciuni, dar niciun sens,

Spre rău voiești să mă dregi.

Însă nu vei reuși,

Căci El, milos, erudit

Și binefăcătorul

Îți va tăia căpșorul!

Cu ipocrizia ta

Te vei îngloda, Satan!

Eu deja sunt fericit,

Și eu sunt dezmeticit."

Mai mult...

Galerie de artă subacvatică

Ascensorul ne transportă către o lume a picturilor,

Până să coborâm pentru a putea ajunge, vedem pești exotici viu colorați, rechini, nudibranhii (curcubeu viu al marilor și oceanelor), tot felul de melci marini,

Ajungem la destinație

Ca să vedem acea minunăție,

Sunt opere de artă atârnate pe pereții galeriei,

Frumos luminate la exterior cu LED-uri fluorescente,

Faptul că vedem pești prin pereții galeriei îi adaugă un plus de viață,

Uneori se mai stârnește furtună marină și parcă ar fi ceață,

Vedem așadar picturi: de epocă, mai în stil renascentist, creații artistice futuristice italiene

Picturile devin parcă mai dinamice datorită detaliilor estetice,

Opere cubiste, cu foarte multe unghiuri, portrete realizate din tot felul de jocuri ale conturului,

Peisaje avangardiste cu apus de soare venețian, străzi înguste și foarte multe case zugrăvite, când roz, când turcoaz, mov deschis, când galbene, cu palmieri,

Peisaje cu castele din Spania, fortărețe, fel și fel de citadele,

La secțiunea mai amuzantă a galeriei vedem picturi suprarealiste:

Un pește care stă la masă și este servit cu caviar,

Turbină eoliană de care s-au prins parașutiștii și îi învârte ca la bâlci,

Tiroliană de care atârnă țurțuri și pe care se face patinaj artistic, mai zărim în alt tablou,

În altă imagine, vedem un ocean înghețat din care crește iarbă de gheață, arbori de gheață, o junglă de gheață, sunt liane de care se agață cimpanzeii, și ei tot înghețați,

Mai apare și câte un portret al unei pisici voiajoare ce călătorește cu balonul cu aer cald

Și, de ce nu? Întâlnim și operă realistă:

Vedem o fructieră aurie ce se vrea a fi o frunză convexă în care stau fructe.

Ele sunt foarte realist redate prin cum cade lumina pe ele, prin cum se vede umbra, prin acest joc al contrastelor,

...Trebuie să recunosc, s-au păstrat foarte bine ținând cont că este o galerie subacvatică și umiditatea este maximă...

Începem să ne apropiem de genurile care îmi plac cel mai mult

Observăm pictură expresionistă,

Femeie care strigă în ogor și parcă tot tabloul este realizat din valuri de culoare,

Firele subțiri de pensulă s-au amestecat pentru a-i da formă,

Apoi vedem pictură în ulei, cu foarte multă apă, portretul unei doamne în vârstă, în nuanțe, când gălbui, când mai roșiatice, când de verde la ochi, când mai bej la pălăria pe care o poartă, saturația culorii nu este cine știe ce intensă, 

Privit de departe, seamănă cu un vitraliu,

Mai vedem și un cuplu care se plimbă prin parc, toamna, seara, la lumina felinarelor, tablou realizat din bucăți de puzzle.

În altă parte, ne delectăm privirile cu peisaje, un oraș cu blocuri-turn, clădirile au fost realizate din carouri,

Mai vedem câte o persoană în funcția de curator al unui muzeu, destul de plinuță tipa, dormind pe o canapea la intrarea în muzeu, opera o prezintă dormind bine, uitând de toate grijile, părul răsfirat pe pernă, un braț întins, mai are puțin și cade de pe canapea,

Alt tablou prezintă un pahar de vin alb, totul este pictat în nuanțe de galben, atât paharul prezentat în prim-plan, cât și fundalul încețoșat cu sclipiri, pe ici pe colo de galben, când mai deschis, când mai închis, când poate auriu.

Ajungem și la opera impresionistă:

Vedem pictat un bulevard, stropit parcă cu apă, cu pete de culoare aruncate spontan pe tablou, liniuțele foarte fin trasate vor să arate că mergem pe o străduță tot înainte, foarte frumos, doar în nuanțe de gri, negru, albastru închis, dar și galben pentru a arăta partea luminată de felinare, nu este nicio mașină, suntem doar noi cu noi înșine,

Dar, nu in ultimul rând, întâlnim artă abstractă:

Un tablou ce nu seamănă cu nimic altceva decât cu o cârpă care a adunat pe ea toate culorile picturilor prezentate anterior;

Aceasta câștigă pentru că are câte ceva din fiecare, este în același timp și cubistă, și expresionistă, suprarealistă, realistă, impresionistă, este orice ne-am putea dori, are atâta culoare pe ea, a fost experimentul care a dat naștere întregii galerii, de aceea și este atât de diversificată.

Cel mai frumos tablou din întreaga galerie.

Mai mult...

Mi-e dor de o șoaptă!

 

Toată viața s-a strigat la mine.

 

Am trăit sub un cer care nu vorbea,

ci striga.

Cuvintele veneau spre mine ca niște uși trântite,

ca niște porunci fără odihnă.

 

Între pereții zilei s-au izbit mereu sunete ascuțite.

Am crescut într-o lumină care nu mângâia,

ci interoga.

Vorbele cădeau peste mine ca niște insulte,

ca niște pietre aruncate în ape tulburi.

 

Toată viața s-a strigat la mine.

 

Strigătul a fost alfabetul meu timpuriu,

urletul — clopotul care mă chema la trezire,

la teamă,

la apărare.

 

Am învățat să respir scurt,

să răspund înainte de a fi întrebat,

să-mi strâng inima ca pe un animal speriat.

Și în zgomotul acesta continuu

am început să cred

că liniștea este doar o legendă spusă copiilor.

 

Dar uneori, noaptea,

când orașul își lasă armele jos

și ferestrele nu mai tremură,

simt cum în piept se deschide un loc

neatins de țipăt.

 

Acolo nu e judecată,

nu e grabă,

nu e poruncă.

E doar o așteptare blândă,

ca o mână care nu apasă,

ci rămâne.

 

Și atunci înțeleg,

că n-am tânjit nici după tăcere deplină,

nici după izbăvire zgomotoasă,

ci după un sunet

care să nu mă strivească…o șoaptă.

 

Mi-e dor de o șoaptă!

Mai mult...

M-am ridicat...

 

M-am ridicat mereu din ruguri și noroaie,

Și nimburi de lumină pe cap mi-am așezat,

Am fost și ger de iarnă și curcubeu de ploaie,

Și-n valurile morții de mic m-am botezat.

 

Din scrumul meu amicii își umplu zilnic pipa,

Și-mi ciugulesc ficatul fiind înlănțuit,

Deși le-am redat zborul, grijindu-le aripa,

Ca Domnul sus pe cruce la fel am fost hulit.

 

Mă-nțeapă spini în palmă când ofer mângâiere,

Mă-njunghie în spate același vechi cuțit,

Setos îmi este trupul și-mi dau să beau doar fiere,

Și plâng că pentru dânșii mulți ani am risipit.

 

Mi-e carnea împrăștiată de vânturi și de ape,

Și tinerețea frântă de-atâtea lungi războaie,

Dar voi fi ger de iarnă și curcubeu de ploaie,

Și-am să mă-nalț aidoma din ruguri și noroaie.

 

Mai mult...

Toamna la pedală!

Călătoresc pe drum de munte

Și pedalez către Izvorul Alb,

Nu simt să merg la hibernare

Cât timpul mai este încă cald.

 

Mă uit în dreapta și văd lacul

Ce se numește Bâtca Doamnei,

E plin de lebede, gâște și rațe

Ce parte fac din sânul toamnei.

 

În stânga mea se-ntinde pădurea

Cu al ei colorit bătând spre arămiu,

E frunza cândva verde de foioase

Ce va cădea pe jos într-un târziu.

 

În față se aude apa unui izvor

Ce iese de milenii dintre stânci,

Și unde setea des ne-o potoleam

Pe când eram doar niște țânci.

 

Privesc în spate și-mi văd orașul

Ce poartă acum haină modernă,

Ce vă așteaptă zilnic să-l vizitați

Iar seara să cinați într-o tavernă.

 

Ajung lângă izvorul dintre stânci

Când soarele dispare după munte,

Setea îmi potolesc și-o iau la vale

Atent să nu alunec trecând pe punte.

 

În drum spre casă vizitez și-o piață

De unde cumpăr bunătăți de toamnă,

De la țărani ce știu lucra pământul

Citind biletul scris de a mea doamnă!

 

 

Mai mult...

Kim

Bum bim.

Kim.

Îi trebe un regim.

Poftim? -K

Nu primim! -K

Băi Kim da te-ngrași. -L

Bă vezi că-ntro bombă tu zburași! -K

Aoleu scuze. -L

Așa mă gândeam! -K

Altfel te cuprindeam, -K

Și eu vedeam -K

Cum incet te omoram, -K

Punându-te la muncă, -K

La spart de stâncă -K

Fară nici o șuncă -K

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍