Așteaptă-mă
Cafea să-mi pregătești, sau ceai.
Te rog să fie cu iubire
Și-o prăjitură...de mai ai
Ști bine, cum îmi place mie.
Așteaptă-mă că vin spre seară
Sunt înghețat....să mă-ncălzești.
Să mă aștepți ca altă dată...
Cu-amorul tău să mă dezmierzi.
Aprinde focu-n șemineu
Fă lumina mai discretă.
Așteaptă-mă ca pe un zeu
Ce vine la a sa aleasă.
de Auraș Soare
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 8 septembrie 2023
Vizualizări: 730
Poezii din aceiaşi categorie
Imagine anonima
nu știu dacă e ceva în părul lui
în ochii lui
sau în zâmbetul lui
poate în modul cum vorbește
sau în sunetul vocii lui
poate e doar în privirile lui
sau aerul din jur
dar de câte ori îmi iese-n cale
e mai frumos ca de fiecare data
când ne-am întâlnit
dar mă tem că într-o zi
va atinge perfecțiunea
ca se va transforma într-o stea
strălucind pe exterior
plin de foc pe interior.
Contează
Contează doar ce contează
Pentru noi,două umbre însuflețite,
Care vor să conteze și să fie fericite!
Nu contează ce nu contează,
La ce folos să dai ce contează pe ce nu contează,
Să arunci dragostea pe nedragoste,
Sau să crezi că tu contezi mai mult decât celălalt,
Uitând că greșelile tale au alte forme,
Decât greșelile celui pe care astăzi îl pui la colț
Spunandu-ți că tu contezi mai mult,
Decât lumea întreagă,
Uitând că lumea întreagă te are și pe tine în sânul ei!
Ce contează sau ce nu contează sunt doar două umbre efemere,
Și nu uita că astăzi ce contează
mâine poate să moară,
Iar ce nu contează poate să se nască!
(18 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Semne
Aș vrea să-mi trimiți un semn,
Nu mare, doar cât o bătaie de inimă,
O privire pierdută pe furiș,
Un cuvânt uitat între rânduri.
Mi-ar fi de-ajuns o adiere,
Un sunet cald, abia șoptit,
Ce mi-ar spune că încă știm
Să fim noi, chiar și în tăceri.
Nu-i dor, nici regret, doar o sete
De a regăsi firul nescris
Din care am țesut povești cândva,
Cum aș vrea să ne mai vorbim.
De te-aș scrie
De te-aș scrie, te-aș avea
Într-un cuib de rândunea
Cuibăriți în cioc și pene
Asta-i dragoste, pesemne!
Amândoi și-o rămurică
Să te pierd mi-e tare frică
Pe aleea vântului
La capatul… pământului.
De te-aș scrie, ai cânta
Poezii din cartea mea
Despre noi și-un puișor
Împrejur, în zbor.
Și deasupra tuturor
Desenând pe cer un nor
Cu o notă de iubire
Să le dăm de știre.
De te-aș scrie aceste șoapte…
“Nu mai vreau singuratate”,
Condamnați pe veci să fim…
Să ne iubim!
De te-aș scrie reală ai fi
Tu m-ai iubi…
Eu te-aș atinge,
Și n-aș mai plânge.
De te-aș scrie ai putea
Să înțelegi că… ești o stea
Strofă închinată ție…
Despre ce n-a fost să fie.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Toamna și pictorul
Prin amestec de cuvinte, simt cum mă pictezi în rouă,
Încercând să pui pe pânză, ochii, care azi te plouă...
Cu mișcările-ți flămânde, mânuiești de zor visarea,
Însă tremuru-ti trădează, suflet tulburat cum marea...
Eu incerc să te ating, cu o frunză mai rebelă...
Tu tresari 'roșind obrazul, cu penița ta fidelă...
Îți simt șoapta cum coboară, mângâindu-ma cu drag,
Despletindu-mi creanga mută, atingând tulpini de brad...
Și sfios schițezi un zâmbet, peste flori de crizanteme,
Aruncând printre petale, coloritul din poeme...
Culegând culori din soare, sufle-n glumă câte-o rază,
Care jucăuș apare și pe fruntea mea dansează...
Prin oglinzile din ape, îmi pui chipul de regină,
Care reflectează codrii, ce cu nouri se îngâna...
Și chemi vântul printre plete, c-o atingere de mână,
Încruntand sprâncene negre, peste văi mă curgi furtună...
Însă știu că mă iubești și în noaptea dezgolita,
Când suav veșmântu-mi cade, peste glia-mbatranita,
Prin amestecul de simțuri, scoți o pânză brumărie,
Începând tabloul iarăși, mă săruți cu nostalgie...
Viu si totuși...efemer
Un om frumos ce nu-mi era să fie dat
Însetată de-al sắu vin nu vedeam
Că nu era omul pe care îÎ credeam.
Am vrut atât de mult să îmi rămână
Și el, să mă păstreze undeva în umbră
Dar azi las, din nou, de tot să plece
Că-n suflet totu-mi este trist și rece
Au fost prea multe vorbe rele si jigniri
Dorind un om doar pentru amintiri
Și totusi îl mai scriu în câte-o poezie
Așa de drag mi-a fost și mi-a rămas el, mie..
Imagine anonima
nu știu dacă e ceva în părul lui
în ochii lui
sau în zâmbetul lui
poate în modul cum vorbește
sau în sunetul vocii lui
poate e doar în privirile lui
sau aerul din jur
dar de câte ori îmi iese-n cale
e mai frumos ca de fiecare data
când ne-am întâlnit
dar mă tem că într-o zi
va atinge perfecțiunea
ca se va transforma într-o stea
strălucind pe exterior
plin de foc pe interior.
Contează
Contează doar ce contează
Pentru noi,două umbre însuflețite,
Care vor să conteze și să fie fericite!
Nu contează ce nu contează,
La ce folos să dai ce contează pe ce nu contează,
Să arunci dragostea pe nedragoste,
Sau să crezi că tu contezi mai mult decât celălalt,
Uitând că greșelile tale au alte forme,
Decât greșelile celui pe care astăzi îl pui la colț
Spunandu-ți că tu contezi mai mult,
Decât lumea întreagă,
Uitând că lumea întreagă te are și pe tine în sânul ei!
Ce contează sau ce nu contează sunt doar două umbre efemere,
Și nu uita că astăzi ce contează
mâine poate să moară,
Iar ce nu contează poate să se nască!
(18 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Semne
Aș vrea să-mi trimiți un semn,
Nu mare, doar cât o bătaie de inimă,
O privire pierdută pe furiș,
Un cuvânt uitat între rânduri.
Mi-ar fi de-ajuns o adiere,
Un sunet cald, abia șoptit,
Ce mi-ar spune că încă știm
Să fim noi, chiar și în tăceri.
Nu-i dor, nici regret, doar o sete
De a regăsi firul nescris
Din care am țesut povești cândva,
Cum aș vrea să ne mai vorbim.
De te-aș scrie
De te-aș scrie, te-aș avea
Într-un cuib de rândunea
Cuibăriți în cioc și pene
Asta-i dragoste, pesemne!
Amândoi și-o rămurică
Să te pierd mi-e tare frică
Pe aleea vântului
La capatul… pământului.
De te-aș scrie, ai cânta
Poezii din cartea mea
Despre noi și-un puișor
Împrejur, în zbor.
Și deasupra tuturor
Desenând pe cer un nor
Cu o notă de iubire
Să le dăm de știre.
De te-aș scrie aceste șoapte…
“Nu mai vreau singuratate”,
Condamnați pe veci să fim…
Să ne iubim!
De te-aș scrie reală ai fi
Tu m-ai iubi…
Eu te-aș atinge,
Și n-aș mai plânge.
De te-aș scrie ai putea
Să înțelegi că… ești o stea
Strofă închinată ție…
Despre ce n-a fost să fie.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Toamna și pictorul
Prin amestec de cuvinte, simt cum mă pictezi în rouă,
Încercând să pui pe pânză, ochii, care azi te plouă...
Cu mișcările-ți flămânde, mânuiești de zor visarea,
Însă tremuru-ti trădează, suflet tulburat cum marea...
Eu incerc să te ating, cu o frunză mai rebelă...
Tu tresari 'roșind obrazul, cu penița ta fidelă...
Îți simt șoapta cum coboară, mângâindu-ma cu drag,
Despletindu-mi creanga mută, atingând tulpini de brad...
Și sfios schițezi un zâmbet, peste flori de crizanteme,
Aruncând printre petale, coloritul din poeme...
Culegând culori din soare, sufle-n glumă câte-o rază,
Care jucăuș apare și pe fruntea mea dansează...
Prin oglinzile din ape, îmi pui chipul de regină,
Care reflectează codrii, ce cu nouri se îngâna...
Și chemi vântul printre plete, c-o atingere de mână,
Încruntand sprâncene negre, peste văi mă curgi furtună...
Însă știu că mă iubești și în noaptea dezgolita,
Când suav veșmântu-mi cade, peste glia-mbatranita,
Prin amestecul de simțuri, scoți o pânză brumărie,
Începând tabloul iarăși, mă săruți cu nostalgie...
Viu si totuși...efemer
Un om frumos ce nu-mi era să fie dat
Însetată de-al sắu vin nu vedeam
Că nu era omul pe care îÎ credeam.
Am vrut atât de mult să îmi rămână
Și el, să mă păstreze undeva în umbră
Dar azi las, din nou, de tot să plece
Că-n suflet totu-mi este trist și rece
Au fost prea multe vorbe rele si jigniri
Dorind un om doar pentru amintiri
Și totusi îl mai scriu în câte-o poezie
Așa de drag mi-a fost și mi-a rămas el, mie..
Alte poezii ale autorului
Uitându-mă la ploaie...
Uitându-mă la ploaie,
Simțind un vânt plăpând,
Remarcat-am o schimbare,
A caldei vremi de până când!
Și stând așa, spre cer privind,
Spre norii falnici, grămădiți,
Un stol de păsări văd pornind,
Spre un loc mai cald și mai senin.
E anotimpul grandios...
Ba chiar – misterios,
Îl privesc ca pe un dar,
E toamnă-n gând și-n calendar!
Urmarea Mioriței: Moldovan
Dar mioara cea laie
Se duce vioaie
Prin negrul zăvoi
La țarcul de oi
La cânii mai mari
Cei aprigi și tari
Pă-l crunt mi-l ochește
Și bravă rostește:
- Dulăule dragă
Diseară nu-i șagă
Că al nostru stăpân
E la capăt de drum
Că la apus de soare
Vor să ni-l omoare
Ciobanul vrâncean
Și cu cel ungurean
Chiar după păscut
Că e mai avut.
Râvnesc și urzesc
Un gând nebunesc
Vor viața să-i curme
Să ne lege în turme
Și după amurg
Să ne vândă în târg.
- Mioriță laie,
Laie, bucălaie,
Dar ce-a zis stăpânul,
Al nostru, românul?
- E cam șovăielnic
Și își scrie pomelnic
Ceva cu o nuntă
Și-o mamă căruntă
E doar istovit
Fără vlagă, sleit
Tu dă-te încoace
Să-i rupi de cojoace
Să-i joci în picioare
Să-i muști unde-i doare
Ești cel mai frățesc
Și mai bărbătesc,
Dar scarmănă-i bine
În seara ce vine
Că iarba-i de miei
Și dulăul de ei
Gonește-i la vale
Să ne piară din cale
Uitați să ne fie
Să se ducă-n pustie!
Și dulăul plecă
Și mi-i încăieră
În dosul stânii
Laolaltă cu cânii
Și-i scărmănă tare
De cerură iertare
Pe câmp alergând,
Din ochi lăcrimând.
Iar cel moldovan
Rămas ortoman
Își găsi un loc
Și făcu un foc
Sus în țara ielelor
Unde-i iarba fiarelor
Regina albinelor
Și ursitul zânelor.
Din desagă a scos
Un fluier frumos
Fluieraș de fag
Și zise cu drag
Un cântec de crai
Pe-o gură de rai.
Moldovan
de Vali Brașoveanu
1 mai 2023
În propria mea poveste
Îmi scriu propria mea poveste în lacrimi de cerneală,
Cuvintele tremură ca umbre ce nu se văd,
Fiecare pagină mă arde, și inima-mi e goală,
Iar literele-mi sângerează în doruri ce nu vreau să le revăd.
Fiecare frază mă înjunghie-n piept adânc,
Căci nu știu că în tăcere mă pictez,
Chipul meu devine o mască de piatră,
Iar trăirile devin prea brusc cuvinte duri care rănesc.
Ea sunt eu. Masca mi-a căzut,
Din cerneala mâinii mele renăscută,
Un adevăr amar, dar cunoscut:
Pe foaie, eu sunt vina nenăscută.
De ce n-am loc în cartea mea, de ce?
De ce rămân acel chip mereu trist?
De ce port vina lumii fără drept,
Și-n propria mea poveste, sunt luată drept antagonist?
Elena Daria 🖋️
Lipsa Mamei
O scumpă ,minunată mamă
Mi -as fi dorit sa -ti spun mereu
Dar tu din viața noastră crudă
Ai ales drumuri teleleu.
Nu te-ai gândit ca-n urma ta
Lași durere ,lacrimi și suspine
O tu inconștiență mama
Tu te-ai gândit numai la tine.
Nu ti -ai simțit copiii bolnavi,
Nu te n ntrebai dacă sunt bine
Când noi stateam pe prispa casei,
ne întrebam "mama mai vine?"
Și asa treceau nopți de vara
Iar eu priveam la stele
Eram atent ,le-numărăm,
Puteam să jur cu adevărat
Ca tu tu ești una dintre ele.
Tu singura ti-ai ales destinul
Ai ales sa nu ne iubești.
Acum copiii mici sunt mari
E prea târziu sa te căiești.
Ai ajuns bătrână acum
Timpul e neiertător
Tu vii acum si chiar implori
Sa ceri iertare tuturor.
O tu inconștiență mamă
E prea târziu sa mai repari
Trecutul nostru cel amar
Nu poți topii niște ghețari.
Acum sunt bine vindecat
Eu cu gândul m-am împăcat .
O scumpă minunată mamă.
Nu te -a durut ,nu ți- a păsat.
Nici în ochii nu nu ne-ai privit
Ti -aruncat geanta pe umăr.
Intr-un moment tu te-ai oprit.
Dar după iar te-ai răzgândit.
Iti spun acum la revedere
Cu vocea fără de regret
Căci tu în amintirile mele
Nu ai contur și nici portret.
Serban Ion Georgian
Tu, eu și prezentul
Mă întreb cu ce am greșit eu oare
Când fericirea doar o amintire pare.
Zâmbetele tale dulci s-au dus departe,
Iar acum o mare de regrete ne desparte.
Drumul meu după pașii tăi se ghida,
Ritmul inimii mele doar tu îl puteai schimba,
Dar nu mai e nimic cert în lumea de astăzi,
Și doar cu tine acum aș găsi ale realității oglinzi.
Cu gândul dus departe, dar mereu la tine,
Știu că doar vina mai e-n suflet la mine
Si aștept și doar la greșelile veșnice mă gândesc,
Până când, tristă, singură și îngândurată ațipesc.
O vreme, m-ai făcut să mă simt liberă și curajoasă,
Însă acum orice hotărâre a mea mi se pare copilăroasă.
Cu tine puteam fi oricând, oricine,
Dar am rămas să fiu eu doar cu mine.
Poate că povestea noastră se încheie aici,
Poate că am să aștept de furie să te vindeci,
Sau poate că voi accepta și acum vina ca fiind a mea,
O crimă obișnuită în lumea pașnică din iluzia ta.
Dincolo de priviri..
Mă gândesc la clipa-n care
Noi în ochi ne vom privi,
Iar dincolo de culoare
Amintiri vom retrăi.
În ochii mei tu de vei vrea
Pământul să îl vezi
În care, iarăși, ai sădit
Sămânța ochilor tăi verzi.
O îngrijesc mereu,
Dar ea nu încolțește,
Căci lacrimile mele-s reci
Si inima-i tot rece.
Cândva ea poate va înflori,
De vei fi langă mine.
Ochi în ochi să ne privim
Pentru o veșnicie.
Uitându-mă la ploaie...
Uitându-mă la ploaie,
Simțind un vânt plăpând,
Remarcat-am o schimbare,
A caldei vremi de până când!
Și stând așa, spre cer privind,
Spre norii falnici, grămădiți,
Un stol de păsări văd pornind,
Spre un loc mai cald și mai senin.
E anotimpul grandios...
Ba chiar – misterios,
Îl privesc ca pe un dar,
E toamnă-n gând și-n calendar!
Urmarea Mioriței: Moldovan
Dar mioara cea laie
Se duce vioaie
Prin negrul zăvoi
La țarcul de oi
La cânii mai mari
Cei aprigi și tari
Pă-l crunt mi-l ochește
Și bravă rostește:
- Dulăule dragă
Diseară nu-i șagă
Că al nostru stăpân
E la capăt de drum
Că la apus de soare
Vor să ni-l omoare
Ciobanul vrâncean
Și cu cel ungurean
Chiar după păscut
Că e mai avut.
Râvnesc și urzesc
Un gând nebunesc
Vor viața să-i curme
Să ne lege în turme
Și după amurg
Să ne vândă în târg.
- Mioriță laie,
Laie, bucălaie,
Dar ce-a zis stăpânul,
Al nostru, românul?
- E cam șovăielnic
Și își scrie pomelnic
Ceva cu o nuntă
Și-o mamă căruntă
E doar istovit
Fără vlagă, sleit
Tu dă-te încoace
Să-i rupi de cojoace
Să-i joci în picioare
Să-i muști unde-i doare
Ești cel mai frățesc
Și mai bărbătesc,
Dar scarmănă-i bine
În seara ce vine
Că iarba-i de miei
Și dulăul de ei
Gonește-i la vale
Să ne piară din cale
Uitați să ne fie
Să se ducă-n pustie!
Și dulăul plecă
Și mi-i încăieră
În dosul stânii
Laolaltă cu cânii
Și-i scărmănă tare
De cerură iertare
Pe câmp alergând,
Din ochi lăcrimând.
Iar cel moldovan
Rămas ortoman
Își găsi un loc
Și făcu un foc
Sus în țara ielelor
Unde-i iarba fiarelor
Regina albinelor
Și ursitul zânelor.
Din desagă a scos
Un fluier frumos
Fluieraș de fag
Și zise cu drag
Un cântec de crai
Pe-o gură de rai.
Moldovan
de Vali Brașoveanu
1 mai 2023
În propria mea poveste
Îmi scriu propria mea poveste în lacrimi de cerneală,
Cuvintele tremură ca umbre ce nu se văd,
Fiecare pagină mă arde, și inima-mi e goală,
Iar literele-mi sângerează în doruri ce nu vreau să le revăd.
Fiecare frază mă înjunghie-n piept adânc,
Căci nu știu că în tăcere mă pictez,
Chipul meu devine o mască de piatră,
Iar trăirile devin prea brusc cuvinte duri care rănesc.
Ea sunt eu. Masca mi-a căzut,
Din cerneala mâinii mele renăscută,
Un adevăr amar, dar cunoscut:
Pe foaie, eu sunt vina nenăscută.
De ce n-am loc în cartea mea, de ce?
De ce rămân acel chip mereu trist?
De ce port vina lumii fără drept,
Și-n propria mea poveste, sunt luată drept antagonist?
Elena Daria 🖋️
Lipsa Mamei
O scumpă ,minunată mamă
Mi -as fi dorit sa -ti spun mereu
Dar tu din viața noastră crudă
Ai ales drumuri teleleu.
Nu te-ai gândit ca-n urma ta
Lași durere ,lacrimi și suspine
O tu inconștiență mama
Tu te-ai gândit numai la tine.
Nu ti -ai simțit copiii bolnavi,
Nu te n ntrebai dacă sunt bine
Când noi stateam pe prispa casei,
ne întrebam "mama mai vine?"
Și asa treceau nopți de vara
Iar eu priveam la stele
Eram atent ,le-numărăm,
Puteam să jur cu adevărat
Ca tu tu ești una dintre ele.
Tu singura ti-ai ales destinul
Ai ales sa nu ne iubești.
Acum copiii mici sunt mari
E prea târziu sa te căiești.
Ai ajuns bătrână acum
Timpul e neiertător
Tu vii acum si chiar implori
Sa ceri iertare tuturor.
O tu inconștiență mamă
E prea târziu sa mai repari
Trecutul nostru cel amar
Nu poți topii niște ghețari.
Acum sunt bine vindecat
Eu cu gândul m-am împăcat .
O scumpă minunată mamă.
Nu te -a durut ,nu ți- a păsat.
Nici în ochii nu nu ne-ai privit
Ti -aruncat geanta pe umăr.
Intr-un moment tu te-ai oprit.
Dar după iar te-ai răzgândit.
Iti spun acum la revedere
Cu vocea fără de regret
Căci tu în amintirile mele
Nu ai contur și nici portret.
Serban Ion Georgian
Tu, eu și prezentul
Mă întreb cu ce am greșit eu oare
Când fericirea doar o amintire pare.
Zâmbetele tale dulci s-au dus departe,
Iar acum o mare de regrete ne desparte.
Drumul meu după pașii tăi se ghida,
Ritmul inimii mele doar tu îl puteai schimba,
Dar nu mai e nimic cert în lumea de astăzi,
Și doar cu tine acum aș găsi ale realității oglinzi.
Cu gândul dus departe, dar mereu la tine,
Știu că doar vina mai e-n suflet la mine
Si aștept și doar la greșelile veșnice mă gândesc,
Până când, tristă, singură și îngândurată ațipesc.
O vreme, m-ai făcut să mă simt liberă și curajoasă,
Însă acum orice hotărâre a mea mi se pare copilăroasă.
Cu tine puteam fi oricând, oricine,
Dar am rămas să fiu eu doar cu mine.
Poate că povestea noastră se încheie aici,
Poate că am să aștept de furie să te vindeci,
Sau poate că voi accepta și acum vina ca fiind a mea,
O crimă obișnuită în lumea pașnică din iluzia ta.
Dincolo de priviri..
Mă gândesc la clipa-n care
Noi în ochi ne vom privi,
Iar dincolo de culoare
Amintiri vom retrăi.
În ochii mei tu de vei vrea
Pământul să îl vezi
În care, iarăși, ai sădit
Sămânța ochilor tăi verzi.
O îngrijesc mereu,
Dar ea nu încolțește,
Căci lacrimile mele-s reci
Si inima-i tot rece.
Cândva ea poate va înflori,
De vei fi langă mine.
Ochi în ochi să ne privim
Pentru o veșnicie.