Așteaptă-mă
Cafea să-mi pregătești, sau ceai.
Te rog să fie cu iubire
Și-o prăjitură...de mai ai
Ști bine, cum îmi place mie.
Așteaptă-mă că vin spre seară
Sunt înghețat....să mă-ncălzești.
Să mă aștepți ca altă dată...
Cu-amorul tău să mă dezmierzi.
Aprinde focu-n șemineu
Fă lumina mai discretă.
Așteaptă-mă ca pe un zeu
Ce vine la a sa aleasă.
de Auraș Soare
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 8 septembrie 2023
Vizualizări: 751
Poezii din aceiaşi categorie
Alchimistul
Prin văl de ceață, umbra nopții cade,
Pe a mea piele, o pânză de mister,
Alintă-mă cu soarele din zare,
Cu mângâierea vântului, ușor, plăpând.
Atinge-mă cu razele de lună,
Cu vârf de stea, cu licăriri de mare,
În noapte, fii al meu, o dulce strună,
Ce vibrează în tăcere, fără ocol, pe care.
Cu gesturi delicate, sculptează-mi conturul,
Pe trup, pe suflet, fiecare centimetru,
Ca un artist ce-și cunoaște bine lutul,
Modelându-mi dorințele nesfârșite, din neted în abruptul.
În lumea asta vastă, tu ești poarta,
Spre un eden al simțurilor necunoscute,
Atinge-mă cu vorbe ,
Cu ritmuri ce-n etern se vor traduce.
Înfășoară-mi esența într-un vers etern,
Cu metafore dulci, ce leagă timp de timp,
Alintă-mi sufletul cu al tău univers,
Și fă din clipa noastră un infinit sublim.
Tu, alchimist al sentimentelor pure,
Ce transformi tăcerea într-un imn divin,
Atinge-mă cu al tău suflet ce susură,
Și fă din simplul nostru gest un destin.
În templul acesta viu, ce-i corpul meu,
Fiecare al tău gând devine lege,
Alintă-mi zilele, alină-mi noptile, mereu,
Și fă din acest poem, o lume întreagă, întreg.
Voi iubi, cândva, din nou
Voi iubi, cândva, din nou,
Va semăna cu tine, poate,
Glasul tău, subtil ecou,
Te regăsesc în tot și-n toate.
Mi-ai fost dor atâtea nopți,
Mi-ai fost dor atâtea veri,
Te-am pierdut în alte vieți
Când priveam spre nicăieri.
Voi iubi, cândva, din nou,
Sub stele mii și paznici aștri,
Mereu în umbră, un ecou,
Dragostea mea, cu ochi albaștri.
Beauty in soul
Let me see your face
It is a smile for a grace.
Happy moments to remind
To keep them in your soul and mind.
A window wide open to sky
An opportunity given to eye,
To look deeply into the haven
Without being a craven.
The rainbow after the rain
It is crowning your brain.
And your thoughts aim
To a silent song as a claim.
Flori de Iasomie
N-am mirosit niciodata iasomie,dar poate la anul,
Caci auzind despre frumosul ei parfum,
Gandindu-ma la un liliac de vara,
Am luat un puiet in ajunul Craciunului,
O creanga vestejita,infipta intr-un ghiveci ce era,dar,
Puteam sa simt deja,ascuns in spatele cojilor de portocala,
In aburii vinului fiert,fantoma florilor albe.
Ma uitam la acel arbust,cum o mama se uita la copilul ei,
Cu o lumina ce se varsa asupra sa,pana ce creste,
Pentru ca mai departe flacara lui sa o incalzeasca.
Si pe masura ce zilele treceau,se rupeau file din calendar,
Puietul a crescut si cum primavara a spart zidul de gheata al iernii,
Am scos ghiveciul in fata casei sa asculte:
Cantecul pasarilor ce soseau de dupa hotarele de nicaieri,
Ploaia mocnind cum cade pe asfaltul uscat,
Adierea vantului atunci cand albastrul cerului se innegreste,
Zgomotul masinilor nervoase ce se intorceau acasa...viata.
Intre timp cate un mugur incepea sa creasca,apoi mai multi,
Pana cand intr-o seara de aprilie,cand luna a rasarit din praf de stele,
Si arunca spre pamant cu unde aurii de satelit,
In acea lumina,se vedea cum iese singura,timida si verde,o frunza,
Apoi mai multe,pana cand n-am putut sa le mai numar.
Insa ceva in mine se schimbase,asa cum intr-o zi insorita vine furtuna,
Si totusi,cumva micul arbust isi pierduse insemnatatea.
Prea ocupat ducand o viata de om,treceam pe langa ghiveciul din fata casei,
Precum raul de pietre ce isi vede de cursul lui.
Aparusera si primele flori odata cu sarutul cald al verii,
Albe,ovale,le priveam de la fereastra in timp ce scriam aceste randuri,
Vedeam cum oamenii se opreau sa le miroasa,cum se aplecau,
Sa rupa cate o floare sa-i poarte parfumul acasa,
Dar ceva in mine se opunea;ma impacam cu gandul ca mai tarziu,
Voi iesi si am sa simt mireasma florilor,dar nu s-a intamplat niciodata.
Era deja mijlocul lui august,
Acum frunzele nu se mai vad de flori,
Puteam sa simt in aer prospetimea lor de cum deschideam fereastra;
Era ca o chemare,a unei voci angelice venita din inima muntilor,adanc in padure,
Ce te indeamna sa te detasezi de tine,sa plutesti in urma ei,
Ca sa ajungi pe malurile unui lac de safir,in mijlocul unei paduri de brazi.
E locul unde te-ai nascut,pajistea viselor tale intrerupte,
Simti cum ultimele particele din tine se duc departe in zborul fluturilor,
Te simti atras de adancurile apei si te afunzi tot mai adanc,
Si pe masura ce cazi vocea se aude din ce in ce mai infundata,
Pana cand nu o mai auzi deloc si te trezesti din vis.
Eu nu am raspuns chemarii,nu pot spune ca am refuzat-o,dar am amanat-o,
Si o amanam de fiecare data.
Un fior rece am simtit la venirea lui octombrie,
De parca auzeam tipetele unei fiare cum se stinge,
Natura sangereaza si isi varsa ultimele lacrimi inainte de a deveni rece.
Niciodata nu stii cand vine sfarsitul,
Cand auzi pentru ultima data vocea unui om mort.
Azi mi-am amintit de acea voce angelica si cat de mult insemna,
Cum poate o iubire simpla,dar pura sa ajunga doar franturi,
Ce vor muri odata cu ultimele flori de iasomie...si doar o floare a mai ramas,
O ultima chemare slaba;de aceasta data am raspuns,
Mi-am umblat picioarele goale prin bruma ierbii,pana in fata casei,
Unde un ghiveci pe jumatate spart,tinea loc unei plante uscate,
Asemenea unei buruieni pe care urma sa o smulg.
Acolo am simtit ultima suflare a naturii,
Cand floarea uscata din palma s-a sfaramat si s-a lasat dusa in bataia vantului,
Lasand in urma firmiturile unei dorinte...si vocea a murit de tot.
N-am mirosit niciodata iasomie,dar poate la anul.
Omul meu iubit
Omul care m-a susținut și m-a ridicat ,
Omul care m-a înfrumusețat și m-a protejat ,
Omul care mi-a arătat ce e iubirea,
Și pentru care aș da toată lumea .
Omul meu iubit si scump,
Pentru tine astăzi sunt ,
Și loială și cuminte,
Pentru că cu tine am trecut prin multe.
Alchimistul
Prin văl de ceață, umbra nopții cade,
Pe a mea piele, o pânză de mister,
Alintă-mă cu soarele din zare,
Cu mângâierea vântului, ușor, plăpând.
Atinge-mă cu razele de lună,
Cu vârf de stea, cu licăriri de mare,
În noapte, fii al meu, o dulce strună,
Ce vibrează în tăcere, fără ocol, pe care.
Cu gesturi delicate, sculptează-mi conturul,
Pe trup, pe suflet, fiecare centimetru,
Ca un artist ce-și cunoaște bine lutul,
Modelându-mi dorințele nesfârșite, din neted în abruptul.
În lumea asta vastă, tu ești poarta,
Spre un eden al simțurilor necunoscute,
Atinge-mă cu vorbe ,
Cu ritmuri ce-n etern se vor traduce.
Înfășoară-mi esența într-un vers etern,
Cu metafore dulci, ce leagă timp de timp,
Alintă-mi sufletul cu al tău univers,
Și fă din clipa noastră un infinit sublim.
Tu, alchimist al sentimentelor pure,
Ce transformi tăcerea într-un imn divin,
Atinge-mă cu al tău suflet ce susură,
Și fă din simplul nostru gest un destin.
În templul acesta viu, ce-i corpul meu,
Fiecare al tău gând devine lege,
Alintă-mi zilele, alină-mi noptile, mereu,
Și fă din acest poem, o lume întreagă, întreg.
Voi iubi, cândva, din nou
Voi iubi, cândva, din nou,
Va semăna cu tine, poate,
Glasul tău, subtil ecou,
Te regăsesc în tot și-n toate.
Mi-ai fost dor atâtea nopți,
Mi-ai fost dor atâtea veri,
Te-am pierdut în alte vieți
Când priveam spre nicăieri.
Voi iubi, cândva, din nou,
Sub stele mii și paznici aștri,
Mereu în umbră, un ecou,
Dragostea mea, cu ochi albaștri.
Beauty in soul
Let me see your face
It is a smile for a grace.
Happy moments to remind
To keep them in your soul and mind.
A window wide open to sky
An opportunity given to eye,
To look deeply into the haven
Without being a craven.
The rainbow after the rain
It is crowning your brain.
And your thoughts aim
To a silent song as a claim.
Flori de Iasomie
N-am mirosit niciodata iasomie,dar poate la anul,
Caci auzind despre frumosul ei parfum,
Gandindu-ma la un liliac de vara,
Am luat un puiet in ajunul Craciunului,
O creanga vestejita,infipta intr-un ghiveci ce era,dar,
Puteam sa simt deja,ascuns in spatele cojilor de portocala,
In aburii vinului fiert,fantoma florilor albe.
Ma uitam la acel arbust,cum o mama se uita la copilul ei,
Cu o lumina ce se varsa asupra sa,pana ce creste,
Pentru ca mai departe flacara lui sa o incalzeasca.
Si pe masura ce zilele treceau,se rupeau file din calendar,
Puietul a crescut si cum primavara a spart zidul de gheata al iernii,
Am scos ghiveciul in fata casei sa asculte:
Cantecul pasarilor ce soseau de dupa hotarele de nicaieri,
Ploaia mocnind cum cade pe asfaltul uscat,
Adierea vantului atunci cand albastrul cerului se innegreste,
Zgomotul masinilor nervoase ce se intorceau acasa...viata.
Intre timp cate un mugur incepea sa creasca,apoi mai multi,
Pana cand intr-o seara de aprilie,cand luna a rasarit din praf de stele,
Si arunca spre pamant cu unde aurii de satelit,
In acea lumina,se vedea cum iese singura,timida si verde,o frunza,
Apoi mai multe,pana cand n-am putut sa le mai numar.
Insa ceva in mine se schimbase,asa cum intr-o zi insorita vine furtuna,
Si totusi,cumva micul arbust isi pierduse insemnatatea.
Prea ocupat ducand o viata de om,treceam pe langa ghiveciul din fata casei,
Precum raul de pietre ce isi vede de cursul lui.
Aparusera si primele flori odata cu sarutul cald al verii,
Albe,ovale,le priveam de la fereastra in timp ce scriam aceste randuri,
Vedeam cum oamenii se opreau sa le miroasa,cum se aplecau,
Sa rupa cate o floare sa-i poarte parfumul acasa,
Dar ceva in mine se opunea;ma impacam cu gandul ca mai tarziu,
Voi iesi si am sa simt mireasma florilor,dar nu s-a intamplat niciodata.
Era deja mijlocul lui august,
Acum frunzele nu se mai vad de flori,
Puteam sa simt in aer prospetimea lor de cum deschideam fereastra;
Era ca o chemare,a unei voci angelice venita din inima muntilor,adanc in padure,
Ce te indeamna sa te detasezi de tine,sa plutesti in urma ei,
Ca sa ajungi pe malurile unui lac de safir,in mijlocul unei paduri de brazi.
E locul unde te-ai nascut,pajistea viselor tale intrerupte,
Simti cum ultimele particele din tine se duc departe in zborul fluturilor,
Te simti atras de adancurile apei si te afunzi tot mai adanc,
Si pe masura ce cazi vocea se aude din ce in ce mai infundata,
Pana cand nu o mai auzi deloc si te trezesti din vis.
Eu nu am raspuns chemarii,nu pot spune ca am refuzat-o,dar am amanat-o,
Si o amanam de fiecare data.
Un fior rece am simtit la venirea lui octombrie,
De parca auzeam tipetele unei fiare cum se stinge,
Natura sangereaza si isi varsa ultimele lacrimi inainte de a deveni rece.
Niciodata nu stii cand vine sfarsitul,
Cand auzi pentru ultima data vocea unui om mort.
Azi mi-am amintit de acea voce angelica si cat de mult insemna,
Cum poate o iubire simpla,dar pura sa ajunga doar franturi,
Ce vor muri odata cu ultimele flori de iasomie...si doar o floare a mai ramas,
O ultima chemare slaba;de aceasta data am raspuns,
Mi-am umblat picioarele goale prin bruma ierbii,pana in fata casei,
Unde un ghiveci pe jumatate spart,tinea loc unei plante uscate,
Asemenea unei buruieni pe care urma sa o smulg.
Acolo am simtit ultima suflare a naturii,
Cand floarea uscata din palma s-a sfaramat si s-a lasat dusa in bataia vantului,
Lasand in urma firmiturile unei dorinte...si vocea a murit de tot.
N-am mirosit niciodata iasomie,dar poate la anul.
Omul meu iubit
Omul care m-a susținut și m-a ridicat ,
Omul care m-a înfrumusețat și m-a protejat ,
Omul care mi-a arătat ce e iubirea,
Și pentru care aș da toată lumea .
Omul meu iubit si scump,
Pentru tine astăzi sunt ,
Și loială și cuminte,
Pentru că cu tine am trecut prin multe.
Alte poezii ale autorului
O stea frumoasa!
O! stea frumoasa de pe cer
Ce-mi lumoinezi privirea,
As vrea la mine ca sa vii, sper.
Ca sa-ti arat iubira.
Cand privesc seara pe cer,
Pe-o stea as darui-o,
Persoanrei care o iubesc,
Pe care as iubi-o
Autor: Popa Eugen
Cale de întoarcere
Deabia aștept să te întorci la mine
Să îmi vezi sufletul
Cum a fost jupuit de ale sale fire
Fire ale existentei mele si ale sentimentului —
Care parcă nu cedează
Nu oprește la trecerea de pietoni
Și numa' ființa-mi degradează
Când cântă unor oameni afoni
Credeam că îi pot învăța
Cum funcționează muzica
De parcă îi poți arata unui orb
Cum te pictez și te absorb
Însă, amarnic m-am înșelat
Când cleiul cu precizie l-am tăiat
În care ți-am sculptat chipul iluminat de soare
Cum totul a fost doar o întâmplare
Deabia aștept să te întorci la mine
Da' parcă nu sună bine
Sună ca un pian dezacordat
Dar tot am tot cedat
Tot ce aveam mai de preț
Sufletul meu pentru părul ăla creț
Vorbele mele, doar un piculeț
Doar ca să admir acel smoculeț
Acel smoc ca și mierea de tei
Apreciind starea artei
Pe care tu o reprezinți
Dar tot reușești să mă scoți din minți
Tot ce am avut s-a petrecut odată
Care e acum destul de îndepărtată
Și parcă tot nu înțeleg
Când, într-adevăr, totul neg
Falsific afirmațiile
Reproșurile și tentațiile
Încerc să ascund și să pitesc
Cum încă, cu silabe dulci, îți vorbesc
Vreau să îți arăt
Cum n-am luat-o de la capăt
Că n-ai auzit vreun țipăt
Că am reușit cumva să scapăt
Din îmbrățișarea amintirilor cu tine
Cum dracu se face că tot nu e ordine?!
Nici nu știu cum să scap de mizeria aia
Amintirea, galeria, călătoria, ploaia
Nici nu știu cum a fost trenul
Din nord-estul țarii catre străinul
Care, defapt, sunt eu
O carte deschisă, nescrisă, chiar un muzeu
Un muzeu de sticlă
În stil de mozaic
Și când îți petreceai o clipă
Când te gândeai și nu ziceai absolut nimic
Încă aștept să te întorci la mine
Ca să aiba și sângele care-mi trece prin vine
O semnificație
Și să nu mă mai uit după tine în aceeași stație.
Diaspora
Tot mai mulți moldoveni pleacă,
Și nu se mai gândesc la familie
Ca fiecare om așteapta,
Cât va mai tine această filosofie.
Lucrează cu anii la betoane
Pentru a primi niste monede,
Dar cu niste rabdări că pe poale
Ei vor succede.
Tot trece timpul pîna când,
Se gândește să plece înapoi,la familie
Dar tot îl trece un gând...
Cât va continua această poezie?
Și ajugând acolo,
Se gândesc la diaspora
Deoarece vor ca,
Să trăiască acolo mai bine
Au condiții de trai,dar...
Nu pot lăsa familia,
Căci este că un dar(cadou)
Ce nu poate fi prețuit nici că Biblia.
Și tot ajung la un gând comun,
Părinții,familia nu sunt mai pretiuti că diaspora
Așa că gândestete bine,până îți spun
Nu te grăbi a explora
Căci viața are multe întorsături,
Prin care trec toti,
Cu foarte multe răsturnături
Dar,oricât de greu ar fi tu tot inoți..
Compusa și scrisă de:Leca Nicolae
Viviana
Preotul și provocarea
Un preot Petru
Adună forță pentru
O provocare pe tictoc!
Enoriașii sunt de-acord
De pierde, Petru
Sună la escortă!
daca ai stii..
daca ai stii cat imi lipsesti
poate te ai intoarce
dar nu visez la povesti
insa asta speranta imi stoarce.
daca ai stii cat te iubesc
rani ascund , seara privesc
n ai avut de gand
si m ai lasat plangand.
daca ai stii tot ce gandesc
ai crede in finalurile din povesti
zile, nopti eu socotesc
de cate ori tu ma ranesti.
daca ai stii de ce am plecat
sigur nici tu n ai mai fi stat
problemele m au presat
si tu singura m ai lasat.
daca ai stii ca te astept
visez cum ma strangi la piept
merg pe acelasi drum drept
nu am nici un regret.
daca ai stii ca te visez
totul analizez
stiind ce a fost intre noi
de aia nu dau inapoi.
daca ai stii cat incerc sa te uit
imi amintesc ce impreuna am construit
de absenta ta nu m ai instruit
de aceea inima mi s a pietruit.
daca ai stii ca nu te urasc
lacrimi izvorasc
cand amintirile ma tarasc
in trecutul nostru amoros.
daca ai stii cate intrebari
mi se pun despre noi
fel de fel de schimbari
au aparut apoi.
daca ai stii tot ce simt
ti ai fi dat seama cat eu la tine tin
dar stiu ca nu ti mai apartin
si va trebui sa termin.
Dragoste
Gândul ca am scris ,
gândul meu într-un timp ai fost.tu .
Gândul meu erai seara
Gândul meu erai ziua și mereu
Gândul meu nu îmi era.ca.ma vei părăsi când îmi era greu
Gândul meu vroiam sa îmi fi zi de zi ,dar ai ales ce e pustiu
Gândul meu as fi vrut sa îmi mai fi ,dar teai întors întors în
Gândul meu când totul a fost prea târziu
O stea frumoasa!
O! stea frumoasa de pe cer
Ce-mi lumoinezi privirea,
As vrea la mine ca sa vii, sper.
Ca sa-ti arat iubira.
Cand privesc seara pe cer,
Pe-o stea as darui-o,
Persoanrei care o iubesc,
Pe care as iubi-o
Autor: Popa Eugen
Cale de întoarcere
Deabia aștept să te întorci la mine
Să îmi vezi sufletul
Cum a fost jupuit de ale sale fire
Fire ale existentei mele si ale sentimentului —
Care parcă nu cedează
Nu oprește la trecerea de pietoni
Și numa' ființa-mi degradează
Când cântă unor oameni afoni
Credeam că îi pot învăța
Cum funcționează muzica
De parcă îi poți arata unui orb
Cum te pictez și te absorb
Însă, amarnic m-am înșelat
Când cleiul cu precizie l-am tăiat
În care ți-am sculptat chipul iluminat de soare
Cum totul a fost doar o întâmplare
Deabia aștept să te întorci la mine
Da' parcă nu sună bine
Sună ca un pian dezacordat
Dar tot am tot cedat
Tot ce aveam mai de preț
Sufletul meu pentru părul ăla creț
Vorbele mele, doar un piculeț
Doar ca să admir acel smoculeț
Acel smoc ca și mierea de tei
Apreciind starea artei
Pe care tu o reprezinți
Dar tot reușești să mă scoți din minți
Tot ce am avut s-a petrecut odată
Care e acum destul de îndepărtată
Și parcă tot nu înțeleg
Când, într-adevăr, totul neg
Falsific afirmațiile
Reproșurile și tentațiile
Încerc să ascund și să pitesc
Cum încă, cu silabe dulci, îți vorbesc
Vreau să îți arăt
Cum n-am luat-o de la capăt
Că n-ai auzit vreun țipăt
Că am reușit cumva să scapăt
Din îmbrățișarea amintirilor cu tine
Cum dracu se face că tot nu e ordine?!
Nici nu știu cum să scap de mizeria aia
Amintirea, galeria, călătoria, ploaia
Nici nu știu cum a fost trenul
Din nord-estul țarii catre străinul
Care, defapt, sunt eu
O carte deschisă, nescrisă, chiar un muzeu
Un muzeu de sticlă
În stil de mozaic
Și când îți petreceai o clipă
Când te gândeai și nu ziceai absolut nimic
Încă aștept să te întorci la mine
Ca să aiba și sângele care-mi trece prin vine
O semnificație
Și să nu mă mai uit după tine în aceeași stație.
Diaspora
Tot mai mulți moldoveni pleacă,
Și nu se mai gândesc la familie
Ca fiecare om așteapta,
Cât va mai tine această filosofie.
Lucrează cu anii la betoane
Pentru a primi niste monede,
Dar cu niste rabdări că pe poale
Ei vor succede.
Tot trece timpul pîna când,
Se gândește să plece înapoi,la familie
Dar tot îl trece un gând...
Cât va continua această poezie?
Și ajugând acolo,
Se gândesc la diaspora
Deoarece vor ca,
Să trăiască acolo mai bine
Au condiții de trai,dar...
Nu pot lăsa familia,
Căci este că un dar(cadou)
Ce nu poate fi prețuit nici că Biblia.
Și tot ajung la un gând comun,
Părinții,familia nu sunt mai pretiuti că diaspora
Așa că gândestete bine,până îți spun
Nu te grăbi a explora
Căci viața are multe întorsături,
Prin care trec toti,
Cu foarte multe răsturnături
Dar,oricât de greu ar fi tu tot inoți..
Compusa și scrisă de:Leca Nicolae
Viviana
Preotul și provocarea
Un preot Petru
Adună forță pentru
O provocare pe tictoc!
Enoriașii sunt de-acord
De pierde, Petru
Sună la escortă!
daca ai stii..
daca ai stii cat imi lipsesti
poate te ai intoarce
dar nu visez la povesti
insa asta speranta imi stoarce.
daca ai stii cat te iubesc
rani ascund , seara privesc
n ai avut de gand
si m ai lasat plangand.
daca ai stii tot ce gandesc
ai crede in finalurile din povesti
zile, nopti eu socotesc
de cate ori tu ma ranesti.
daca ai stii de ce am plecat
sigur nici tu n ai mai fi stat
problemele m au presat
si tu singura m ai lasat.
daca ai stii ca te astept
visez cum ma strangi la piept
merg pe acelasi drum drept
nu am nici un regret.
daca ai stii ca te visez
totul analizez
stiind ce a fost intre noi
de aia nu dau inapoi.
daca ai stii cat incerc sa te uit
imi amintesc ce impreuna am construit
de absenta ta nu m ai instruit
de aceea inima mi s a pietruit.
daca ai stii ca nu te urasc
lacrimi izvorasc
cand amintirile ma tarasc
in trecutul nostru amoros.
daca ai stii cate intrebari
mi se pun despre noi
fel de fel de schimbari
au aparut apoi.
daca ai stii tot ce simt
ti ai fi dat seama cat eu la tine tin
dar stiu ca nu ti mai apartin
si va trebui sa termin.
Dragoste
Gândul ca am scris ,
gândul meu într-un timp ai fost.tu .
Gândul meu erai seara
Gândul meu erai ziua și mereu
Gândul meu nu îmi era.ca.ma vei părăsi când îmi era greu
Gândul meu vroiam sa îmi fi zi de zi ,dar ai ales ce e pustiu
Gândul meu as fi vrut sa îmi mai fi ,dar teai întors întors în
Gândul meu când totul a fost prea târziu