Așteaptă-mă
Cafea să-mi pregătești, sau ceai.
Te rog să fie cu iubire
Și-o prăjitură...de mai ai
Ști bine, cum îmi place mie.
Așteaptă-mă că vin spre seară
Sunt înghețat....să mă-ncălzești.
Să mă aștepți ca altă dată...
Cu-amorul tău să mă dezmierzi.
Aprinde focu-n șemineu
Fă lumina mai discretă.
Așteaptă-mă ca pe un zeu
Ce vine la a sa aleasă.
de Auraș Soare
Poems in the same category
Căzând în tine
Te-am văzut în umbra unei camere pline,
ca un secret pe care lumina încerca să-l ascundă.
Vocea ta era cea mai tăcută furtună,
mă trăgea sub valuri, mă trăgea aproape,
până când n-am mai putut respira fără greutatea ta.
Și acum sunt prinsă,
ca un val ce se sparge prea devreme.
Fiecare parte din mine tânjește după tine,
dar tu rămâi nemișcat,
ca o lună îndepărtată pe care n-o voi atinge niciodată.
Oh, cad în tine,
ca un cântec fără sfârșit,
ca un râu ce se îndoaie
să întâlnească oceanul din ochii tăi.
Fiecare bătaie a inimii e o mărturisire,
dar tu ești tăcerea pe care nu o pot rupe.
Am trasat în vis liniile mâinilor tale,
degete ca hărți pe care nu le voi deschide vreodată.
Râsul tău rămâne ca fumul în plămânii mei,
și ard,
ard în golul unde obișnuiai să fii.
Oh, cad în tine,
ca cerul ce cade în noapte,
ca o flacără ce aleargă după întuneric,
deși știu că nu-i bine.
Fiecare pas mă duce mai aproape,
dar tu ești o umbră pe care n-o pot ține.
Spune-mi, cum să mă opresc din a te iubi,
când lumea se rotește în numele tău?
Cum să găsesc drumul înapoi,
când tu ai devenit casa pe care n-o voi avea niciodată?
Oh, cad în tine,
și nu știu cum să renunț.
Iubirea ta e o gravitație pe care nu o pot înfrunta,
și mă trage, mă trage,
mă trage în jos.
As fi dorit
Te vad acum, parca-i venit de sus
Si vreau sa fii tu azi,dar si pe veci,
O urma a ramas de la acel apus
Ce-ar fi si miine , te-oi intilni aici?
A lumii umbra am lasat departe
Si singur, rar pasesc catre apus
As fi dorit ca anii si nici moartea
As fi dorit dar soarele-i doar sus.
O, tu, copila-mi esti atit de draga
Rasari ca soarele de dupa nori
Cu tine e lumina , tu esti raza,
Atit de draga, ca mii de flori.
In vis apari ,te stingi usor,
O, draga mea,cit as dori,
Privesc cu ochii plini de dor,
Sa fii alaturi zi de zi.
Iar strălucește
În adâncimile nopții, iar strălucești,
Cu flacăra ce-n întuneric vorbește,
De vise în care destinul îl țese.
Pe firmamentul vieții, iar strălucești,
Ca un far singuratic ce șoapte despletite rețese,
În inimi ce din umbră curajul îl îmbrățișează.
În ochiul furtunii, iar strălucești,
Stâlp de foc ce-n haos calmul sădește,
Pe mări turbate, cu speranță, calea luminează.
În sălbăticie, neîmblânzit, iar strălucești,
Spirit liber ce prin păduri nevăzute pășește,
Și în suflete sălbatice, libertatea o sculptează.
Pe a vieții scenă, iar strălucești,
Actor suveran într-un act ce nu îmbătrânește,
Și în aplauzele timpului, ecoul tău răsună.
În templele uitării, iar strălucești,
Lumânare veche ce-n ruine se aprinde și veghează,
Păstrând amintiri în ziduri ce nu se prăbușesc.
Sub apele adânci, iar strălucești,
Perla ce în scoica destinului strălucește și învață,
Secrete ce la suprafață greu se ridică.
Pe cărările pierdute, iar strălucești,
Făclie ce în noapte călăuză devine și conduce,
Pierduților le arăți drumul spre casă.
În cântecul păsărilor, iar strălucești,
Note pure ce în zborul lor dansează și vorbesc,
Melodii ce inima-n zbor le poartă.
În răsăritul zilei, iar strălucești,
Soarele ce zâmbetului iubirii îi oferă naștere,
Și în roua dimineții, speranța o picură.
Pe muntele înțelepciunii, iar strălucești,
Vârf nepătruns ce înțeleptul îl căuta și meditează,
Și în tăcerea lui, gândurile se înalță.
În inima furtunilor, iar strălucești,
Nucleu de pace în tumultul ce totul îl clatina,
Și în echilibru, liniștea o sădești.
Pe puntea suspinelor, iar strălucești,
Arc ce sentimentele le leagă și nu le lasă să cadă,
În abisul uitării, ele nu se pierd.
În noaptea polară, iar strălucești,
Aurora boreală ce viselor culoare le dăruiește,
Și în întuneric, calea o iluminează.
Printre ruinele speranței, iar strălucești,
Stindard ce-n vântul schimbării îndrăznește și rezistă,
Și din cenușa timpului, înălțându-se.
În grădinile suspinului, iar strălucești,
Floare ce în petalele sale misterul ascunde și dezvăluie,
Și în parfumul său, povestea o narează.
Pe ale iubirii căi, iar strălucești,
Lanternă ce în noaptea îndoielilor drumul îl arată,
Și în pașii îndrăgostiților, lumina o împarte.
În sălile cunoașterii, iar strălucești,
Carte deschisă ce în pagini vechi înțelepciunea o păstrează,
Și în mințile deschise, focul curiozității arde.
Pe aripi de vise, iar strălucești,
Zbor ce dincolo de nori aspirația o înalță,
Și în inima cerului, posibilitățile le dezleagă.
În adâncul minții, iar strălucești,
Gând ce în labirintul ideilor lumina o poartă,
Și în întrebări, răspunsuri noi descoperă.
Pe șevaletul artei, iar strălucești,
Pictură ce-n culori vii esența o captează,
Și în priviri admirative, emoția o transmite.
În altarul sacrificiului, iar strălucești,
Erou ce pentru alții flacăra vieții o dăruiește,
Și în memoria veșnică, numele îi supraviețuiește.
Pe palatul victoriei, iar strălucești,
Steag ce în vârf triumful o anunță și o sărbătorește,
Și în istorie, momentul o consfințește.
În infinitul cosmosului, iar strălucești,
Stea ce în vastitatea spațiului drumul îl hărăzește,
Și în întunericul etern, luceafărul rămâne.
Ocheade
Cu părul despletit,
Şi gene rimelate,
Împarţi la nesfârşit,
Ocheade înduioşate.
Prin mâna diafană,
Cu degetul subţire,
Mişcarea ta profană,
Mă atrage în iubire.
Cu-n mers de balerină,
Din coapse graţiat,
Pândeşti ca o felină,
Amorul necurat.
Bezele arunci în aer,
Suflându-le din palmă,
Cu dragostea mă-ncaier,
Căci vrea să mă adoarmă.
Rebelă şi şireată,
Târcoale-mi dai în loc,
Iar inima-ţi aşteaptă,
Să te iubesc cu foc.
O ultimă săgeată,
În inimă-mi înfingi,
Prin luptă necurată,
Ai reuşit să învingi.
Ca fiara îmblânzită,
Din palmă îţi mănânc,
Şi te dezmierd iubită,
Şi lângă tine plâng.
Să nu mă uiți
Să vii din cầnd in când... să nu mắ uiţi
Să vii să ștergi o lacrimă uitată
Ce s-a născut atunci când ai plecat
Și a ramas pe-obraz, îndurerată.
Din când în când să vii să nu mă uiți
Chiar de tacerea domneste intre noi
Pe-o aripă de dor să te întorci
Şi să-mi aduci vinul inapoi
lar dacă timpul, nemilos cum este
Asterne depărtări în calea ta
Ascultă..poate dorul iti șoptește:
Să nu mă uiț;i..Să te întorci..cândva!
Să nu rămân un simplu călător
în lumea vinului si-a ta.
Te-as fi sunat...
Degrabă e septembrie...ultima data te-am privit n
iunie
De atunci, uneori câte o lacrimă îmi scapă pe
obraz...stie ea de ce.....
"te-as fi sunat" ieri gând stingher
"te-as fi sunat "...azi doar unul efemer..
..te-as fi sunat să-ti spun.. nu te-am uitat, că nu
te vreau să-mi fii o trista amintire... si că de frică să
nu-mi pleci din suflet și din minte, te scriu în versuri,
rime si în poezie.
..te-aş fi sunat să-ti spun, ca inca mă apasă acea zi...
când mi-ai vorbit ca unei oarecare... și că în fiecare zi
ceva din mine moare..că doar mi-ai fost, nu-mi ești și
nu-mi vei fi.
Căzând în tine
Te-am văzut în umbra unei camere pline,
ca un secret pe care lumina încerca să-l ascundă.
Vocea ta era cea mai tăcută furtună,
mă trăgea sub valuri, mă trăgea aproape,
până când n-am mai putut respira fără greutatea ta.
Și acum sunt prinsă,
ca un val ce se sparge prea devreme.
Fiecare parte din mine tânjește după tine,
dar tu rămâi nemișcat,
ca o lună îndepărtată pe care n-o voi atinge niciodată.
Oh, cad în tine,
ca un cântec fără sfârșit,
ca un râu ce se îndoaie
să întâlnească oceanul din ochii tăi.
Fiecare bătaie a inimii e o mărturisire,
dar tu ești tăcerea pe care nu o pot rupe.
Am trasat în vis liniile mâinilor tale,
degete ca hărți pe care nu le voi deschide vreodată.
Râsul tău rămâne ca fumul în plămânii mei,
și ard,
ard în golul unde obișnuiai să fii.
Oh, cad în tine,
ca cerul ce cade în noapte,
ca o flacără ce aleargă după întuneric,
deși știu că nu-i bine.
Fiecare pas mă duce mai aproape,
dar tu ești o umbră pe care n-o pot ține.
Spune-mi, cum să mă opresc din a te iubi,
când lumea se rotește în numele tău?
Cum să găsesc drumul înapoi,
când tu ai devenit casa pe care n-o voi avea niciodată?
Oh, cad în tine,
și nu știu cum să renunț.
Iubirea ta e o gravitație pe care nu o pot înfrunta,
și mă trage, mă trage,
mă trage în jos.
As fi dorit
Te vad acum, parca-i venit de sus
Si vreau sa fii tu azi,dar si pe veci,
O urma a ramas de la acel apus
Ce-ar fi si miine , te-oi intilni aici?
A lumii umbra am lasat departe
Si singur, rar pasesc catre apus
As fi dorit ca anii si nici moartea
As fi dorit dar soarele-i doar sus.
O, tu, copila-mi esti atit de draga
Rasari ca soarele de dupa nori
Cu tine e lumina , tu esti raza,
Atit de draga, ca mii de flori.
In vis apari ,te stingi usor,
O, draga mea,cit as dori,
Privesc cu ochii plini de dor,
Sa fii alaturi zi de zi.
Iar strălucește
În adâncimile nopții, iar strălucești,
Cu flacăra ce-n întuneric vorbește,
De vise în care destinul îl țese.
Pe firmamentul vieții, iar strălucești,
Ca un far singuratic ce șoapte despletite rețese,
În inimi ce din umbră curajul îl îmbrățișează.
În ochiul furtunii, iar strălucești,
Stâlp de foc ce-n haos calmul sădește,
Pe mări turbate, cu speranță, calea luminează.
În sălbăticie, neîmblânzit, iar strălucești,
Spirit liber ce prin păduri nevăzute pășește,
Și în suflete sălbatice, libertatea o sculptează.
Pe a vieții scenă, iar strălucești,
Actor suveran într-un act ce nu îmbătrânește,
Și în aplauzele timpului, ecoul tău răsună.
În templele uitării, iar strălucești,
Lumânare veche ce-n ruine se aprinde și veghează,
Păstrând amintiri în ziduri ce nu se prăbușesc.
Sub apele adânci, iar strălucești,
Perla ce în scoica destinului strălucește și învață,
Secrete ce la suprafață greu se ridică.
Pe cărările pierdute, iar strălucești,
Făclie ce în noapte călăuză devine și conduce,
Pierduților le arăți drumul spre casă.
În cântecul păsărilor, iar strălucești,
Note pure ce în zborul lor dansează și vorbesc,
Melodii ce inima-n zbor le poartă.
În răsăritul zilei, iar strălucești,
Soarele ce zâmbetului iubirii îi oferă naștere,
Și în roua dimineții, speranța o picură.
Pe muntele înțelepciunii, iar strălucești,
Vârf nepătruns ce înțeleptul îl căuta și meditează,
Și în tăcerea lui, gândurile se înalță.
În inima furtunilor, iar strălucești,
Nucleu de pace în tumultul ce totul îl clatina,
Și în echilibru, liniștea o sădești.
Pe puntea suspinelor, iar strălucești,
Arc ce sentimentele le leagă și nu le lasă să cadă,
În abisul uitării, ele nu se pierd.
În noaptea polară, iar strălucești,
Aurora boreală ce viselor culoare le dăruiește,
Și în întuneric, calea o iluminează.
Printre ruinele speranței, iar strălucești,
Stindard ce-n vântul schimbării îndrăznește și rezistă,
Și din cenușa timpului, înălțându-se.
În grădinile suspinului, iar strălucești,
Floare ce în petalele sale misterul ascunde și dezvăluie,
Și în parfumul său, povestea o narează.
Pe ale iubirii căi, iar strălucești,
Lanternă ce în noaptea îndoielilor drumul îl arată,
Și în pașii îndrăgostiților, lumina o împarte.
În sălile cunoașterii, iar strălucești,
Carte deschisă ce în pagini vechi înțelepciunea o păstrează,
Și în mințile deschise, focul curiozității arde.
Pe aripi de vise, iar strălucești,
Zbor ce dincolo de nori aspirația o înalță,
Și în inima cerului, posibilitățile le dezleagă.
În adâncul minții, iar strălucești,
Gând ce în labirintul ideilor lumina o poartă,
Și în întrebări, răspunsuri noi descoperă.
Pe șevaletul artei, iar strălucești,
Pictură ce-n culori vii esența o captează,
Și în priviri admirative, emoția o transmite.
În altarul sacrificiului, iar strălucești,
Erou ce pentru alții flacăra vieții o dăruiește,
Și în memoria veșnică, numele îi supraviețuiește.
Pe palatul victoriei, iar strălucești,
Steag ce în vârf triumful o anunță și o sărbătorește,
Și în istorie, momentul o consfințește.
În infinitul cosmosului, iar strălucești,
Stea ce în vastitatea spațiului drumul îl hărăzește,
Și în întunericul etern, luceafărul rămâne.
Ocheade
Cu părul despletit,
Şi gene rimelate,
Împarţi la nesfârşit,
Ocheade înduioşate.
Prin mâna diafană,
Cu degetul subţire,
Mişcarea ta profană,
Mă atrage în iubire.
Cu-n mers de balerină,
Din coapse graţiat,
Pândeşti ca o felină,
Amorul necurat.
Bezele arunci în aer,
Suflându-le din palmă,
Cu dragostea mă-ncaier,
Căci vrea să mă adoarmă.
Rebelă şi şireată,
Târcoale-mi dai în loc,
Iar inima-ţi aşteaptă,
Să te iubesc cu foc.
O ultimă săgeată,
În inimă-mi înfingi,
Prin luptă necurată,
Ai reuşit să învingi.
Ca fiara îmblânzită,
Din palmă îţi mănânc,
Şi te dezmierd iubită,
Şi lângă tine plâng.
Să nu mă uiți
Să vii din cầnd in când... să nu mắ uiţi
Să vii să ștergi o lacrimă uitată
Ce s-a născut atunci când ai plecat
Și a ramas pe-obraz, îndurerată.
Din când în când să vii să nu mă uiți
Chiar de tacerea domneste intre noi
Pe-o aripă de dor să te întorci
Şi să-mi aduci vinul inapoi
lar dacă timpul, nemilos cum este
Asterne depărtări în calea ta
Ascultă..poate dorul iti șoptește:
Să nu mă uiț;i..Să te întorci..cândva!
Să nu rămân un simplu călător
în lumea vinului si-a ta.
Te-as fi sunat...
Degrabă e septembrie...ultima data te-am privit n
iunie
De atunci, uneori câte o lacrimă îmi scapă pe
obraz...stie ea de ce.....
"te-as fi sunat" ieri gând stingher
"te-as fi sunat "...azi doar unul efemer..
..te-as fi sunat să-ti spun.. nu te-am uitat, că nu
te vreau să-mi fii o trista amintire... si că de frică să
nu-mi pleci din suflet și din minte, te scriu în versuri,
rime si în poezie.
..te-aş fi sunat să-ti spun, ca inca mă apasă acea zi...
când mi-ai vorbit ca unei oarecare... și că în fiecare zi
ceva din mine moare..că doar mi-ai fost, nu-mi ești și
nu-mi vei fi.
Other poems by the author
Lirica
Te aștept ca vinovatul ce-și așteaptă judecata,
Precum soarele-și așteaptă luna, dar ea-i departe
Precum bolnavul, fără speranță, își așteaptă vindecarea
Precum femeia își așteaptă fericirea viitoare
Copilul își așteaptă mama,
Codrii își așteaptă ploaia,
Dependentul-drogul, vânătorul-victima;
Eu te-aștept ca o nebună
Să vii să-mi oferi basmaua,
Să-mi usuci lacrimile,
Să mă înjunghii cu spada,
Să-mi arăți dorul urât,
Dragostea nevinovată.
Cicatricile ranilor
În viața întâlnim atât de multe persoane care ne sunt scoase în drum cu anumite motive
Unii lasă rani adanci si dureroase
Unii ne învață cum iubim si ce este iubirea
Învață să îți vindeci singur rănile, chiar daca sunt produse de altcineva dar nu merita nimeni să fie folosit ca pansamentul rănilor tale
Rănile nu pot fi vindecate complet, rămân cicatrici ce ascund amintiri
,, Te ador ,,
Se prelinge lumina pe față
Și tresar mușchii fragezi sub fard ,
Oferind prospețime și viață
Senzualelor buze ce ard .
Umbre fine, contrastul crează,
În oglindă , al doilea profil ,
Când de-afară pătrunde o rază
Peste chipul tău drag de copil .
Printre gene pătrunde lumina ,
Limpezind ochii mari ce-i ador ,
Dilatând sub cornée , retina
Și pupilele-n mijlocul lor .
Îți ador frumusețea-n tăcere
Și în taină , iubito te-ador ,
Sub tributul ce viața mi-l cere ,
Când te simt , când te vreau , când mi-e dor .
Te ador când apari în grădina
Înfloritului parc cu alei ,
Printre care te-arăți Bellamina ,
Să te vadă în veci , ochii mei .
Ștefan Kaurek
Uitare...
Mi-e dor de Tine și nu pot
Să Te ascund în taină,
Sufletul mă doare uneori
Când nu ești cu mine.
Ți-am văzut lacrima ce curgea mereu
Din ochii Tăi care plângeau întruna;
Când eu mai uit de Tine uneori
Iar suferința greu m-apasă.
Aș vrea să plâng alăturea de Tine
Să simt și eu povara Ta cea grea;
Să-ți sorb amarul ce pe Tine
Greu te-apasă.
Te rog să nu mă lași Doamne nicicând
Când eu mai uit de Tine,
Trezește-mă din somnul morții
Să nu mă ia vrăjmașul.
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
Lirica
Te aștept ca vinovatul ce-și așteaptă judecata,
Precum soarele-și așteaptă luna, dar ea-i departe
Precum bolnavul, fără speranță, își așteaptă vindecarea
Precum femeia își așteaptă fericirea viitoare
Copilul își așteaptă mama,
Codrii își așteaptă ploaia,
Dependentul-drogul, vânătorul-victima;
Eu te-aștept ca o nebună
Să vii să-mi oferi basmaua,
Să-mi usuci lacrimile,
Să mă înjunghii cu spada,
Să-mi arăți dorul urât,
Dragostea nevinovată.
Cicatricile ranilor
În viața întâlnim atât de multe persoane care ne sunt scoase în drum cu anumite motive
Unii lasă rani adanci si dureroase
Unii ne învață cum iubim si ce este iubirea
Învață să îți vindeci singur rănile, chiar daca sunt produse de altcineva dar nu merita nimeni să fie folosit ca pansamentul rănilor tale
Rănile nu pot fi vindecate complet, rămân cicatrici ce ascund amintiri
,, Te ador ,,
Se prelinge lumina pe față
Și tresar mușchii fragezi sub fard ,
Oferind prospețime și viață
Senzualelor buze ce ard .
Umbre fine, contrastul crează,
În oglindă , al doilea profil ,
Când de-afară pătrunde o rază
Peste chipul tău drag de copil .
Printre gene pătrunde lumina ,
Limpezind ochii mari ce-i ador ,
Dilatând sub cornée , retina
Și pupilele-n mijlocul lor .
Îți ador frumusețea-n tăcere
Și în taină , iubito te-ador ,
Sub tributul ce viața mi-l cere ,
Când te simt , când te vreau , când mi-e dor .
Te ador când apari în grădina
Înfloritului parc cu alei ,
Printre care te-arăți Bellamina ,
Să te vadă în veci , ochii mei .
Ștefan Kaurek
Uitare...
Mi-e dor de Tine și nu pot
Să Te ascund în taină,
Sufletul mă doare uneori
Când nu ești cu mine.
Ți-am văzut lacrima ce curgea mereu
Din ochii Tăi care plângeau întruna;
Când eu mai uit de Tine uneori
Iar suferința greu m-apasă.
Aș vrea să plâng alăturea de Tine
Să simt și eu povara Ta cea grea;
Să-ți sorb amarul ce pe Tine
Greu te-apasă.
Te rog să nu mă lași Doamne nicicând
Când eu mai uit de Tine,
Trezește-mă din somnul morții
Să nu mă ia vrăjmașul.
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.