Așteaptă-mă
Cafea să-mi pregătești, sau ceai.
Te rog să fie cu iubire
Și-o prăjitură...de mai ai
Ști bine, cum îmi place mie.
Așteaptă-mă că vin spre seară
Sunt înghețat....să mă-ncălzești.
Să mă aștepți ca altă dată...
Cu-amorul tău să mă dezmierzi.
Aprinde focu-n șemineu
Fă lumina mai discretă.
Așteaptă-mă ca pe un zeu
Ce vine la a sa aleasă.
de Auraș Soare
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: ANONIM
Дата публикации: 8 сентября 2023
Просмотры: 758
Стихи из этой категории
Zilele de iarnă
Zilele de iarnă, fără tine, sunt povară,
Gerul parcă-mi sapă-n suflet rana veche, tot mai iară.
Fulgi de nea se-aștern pe drumuri, dar nu-i cald în al meu gând,
Fără tine, tot ce-i iarnă pare rece și plăpând.
Cerul plânge cu zăpadă, vântul urlă prin zăvoi,
Amintirea ta mă strigă dintr-un vis pierdut în noi.
Fără tine, nopți de iarnă sunt pustii, fără hotar,
Dorul arde ca o flacără sub al gheții rece har.
Și mă-ntreb, iubite, unde ești ascuns acum?
Cum de soarele din suflet s-a pierdut pe-al vieții drum?
Zilele de iarnă trec, dar dorul nu se va topi,
Poate doar când vei fi iară lângă mine, zi de zi.
Te -am visat pärinte drag ..
Te-am visat părinte drag;
Ìntinerit, cu zâmbet larg
Mä chemai din tocul ușii
Sä-ti urmez docilä pașii.
Pe cäräri necunoscute,
Sub privirile tăcute
Mărșăluiam fără popas
În cadența unui ceas.
La răscrucea unui drum
Te -ai mistuit în fum
Și mă cuprinse spaima,
Și plânsetul de -a valma
Prin pâcla răsfirată
Făceai eforturi,tată
Să răzbați nevătămat,
Curajos,ca un soldat.
M -ai înșfăcat de braț,
Îmboldit de al tău nesaț
De a renaște printre noi
Din Lumea de Apoi
M -am trezit înlăcrimată
Și-mi cer iertare, tată
Pt dorința mea deșartă
Sorților să nu despartă...
CUM AS PUTEA?
Cum aș putea, din a lunii tâmple sure,
O rază pe frunte, un zâmbet să-ți fure,
Întrupată cunună în flori aurite,
Cuvintele scrise pe foi, nerostite...
Cum aș putea, din a muntelui vecie,
O clipă furată din timp, eternă și vie,
Așezată în palmele tale întinse-nspre stele,
Ecou ce pulsează o inimă în rimele mele...
Cum aș putea, din a râului suspin,
O frântură dintr-un vers să pot să-ți închin,
Să-mi aștern sufletul într-o simplă scrisoare,
Neputând să pun în cuvinte culoare...
Cât aș vrea...
cât aș vrea să fiu
în al tău pustiu
malul mării dulci
spălat de ploaie
flacară de-amor
pot să mă cobor
să-ți dau jos amarul
ca pe-o straie
vânt aș fi de vrai
din câmpii de mai
să te țin în zbor
pe ani-lumină
iar de cazi curând
piatră pe mormânt
m-aș clădi de-a pururi
lângă tine
Haosul iubirii
Când tu adesea mă priveai agale și ascuns,
Ah,mă fumai atât de repede și uite,astăzi,m ai constrâns,
Tu m ai lăsat singură și fără iubire-ndeajuns,
Îndată te ai strecurat și ai fugit fără a te uita la chipul meu așa de plâns.
Oh,tu,iubire,ce ieri doar mă sorbeai cu-o singură privire,
Cu ochii reci și duri m-arunci în valurile mării cea anoste,
Iubire,tu ai grijă ce dai și ce primești,ca mâine scump o să te coste,
Iar astăzi,te las să pleci,dar nu te gândi la mine ca la ale tale foste.
Eu ieri iubeam,zâmbeam și eram fericită,
Și tu mă vedeai doar ca pe o pisică nedomesticită.
Mă loveai ușor și fără ale tale mâini,
Uita ne astăzi,suntem doar doi străini.
Ai vrut din al meu suflet de copil firav,
Să construiești din el doar un om ce te iubește ca un slav.
Ai vrut să mi iei toată culoarea roz din ochii și din obrajii reci,
Ca o pasăre în colivie ai vrut să mă lași și,uite,tu acum să pleci.
Astăzi am aruncat armele pe motiv de nepotrivire,
Al meu trup nu ți a mai rezistat nici la o ultima strivire.
În ochii tăi mă vezi doar o crudă și simpla femeie,
Ce în mâna odată îți deținea a inimii și suflet cheie.
Precum fulgerul în noapte
Precum fulgerul în noapte
Mă iubește-n grabă
Și te stinge-n amintire
Cu plăcere și lumină
Fără de regret sau lacrimi...
Precum fulgerul în noapte
Viața-mi luminează
Și mă părăsi de grabă,
Imaginea iubirii s-o-ntreții, ca
Flama sufletului arde...
Precum fulgerul în noapte
Iubirea Mă-nspăimântă,
Dar n-o pot trăi,
Singur m-am născut sa fiu,
Să sufăr cât sunt viu...
Zilele de iarnă
Zilele de iarnă, fără tine, sunt povară,
Gerul parcă-mi sapă-n suflet rana veche, tot mai iară.
Fulgi de nea se-aștern pe drumuri, dar nu-i cald în al meu gând,
Fără tine, tot ce-i iarnă pare rece și plăpând.
Cerul plânge cu zăpadă, vântul urlă prin zăvoi,
Amintirea ta mă strigă dintr-un vis pierdut în noi.
Fără tine, nopți de iarnă sunt pustii, fără hotar,
Dorul arde ca o flacără sub al gheții rece har.
Și mă-ntreb, iubite, unde ești ascuns acum?
Cum de soarele din suflet s-a pierdut pe-al vieții drum?
Zilele de iarnă trec, dar dorul nu se va topi,
Poate doar când vei fi iară lângă mine, zi de zi.
Te -am visat pärinte drag ..
Te-am visat părinte drag;
Ìntinerit, cu zâmbet larg
Mä chemai din tocul ușii
Sä-ti urmez docilä pașii.
Pe cäräri necunoscute,
Sub privirile tăcute
Mărșăluiam fără popas
În cadența unui ceas.
La răscrucea unui drum
Te -ai mistuit în fum
Și mă cuprinse spaima,
Și plânsetul de -a valma
Prin pâcla răsfirată
Făceai eforturi,tată
Să răzbați nevătămat,
Curajos,ca un soldat.
M -ai înșfăcat de braț,
Îmboldit de al tău nesaț
De a renaște printre noi
Din Lumea de Apoi
M -am trezit înlăcrimată
Și-mi cer iertare, tată
Pt dorința mea deșartă
Sorților să nu despartă...
CUM AS PUTEA?
Cum aș putea, din a lunii tâmple sure,
O rază pe frunte, un zâmbet să-ți fure,
Întrupată cunună în flori aurite,
Cuvintele scrise pe foi, nerostite...
Cum aș putea, din a muntelui vecie,
O clipă furată din timp, eternă și vie,
Așezată în palmele tale întinse-nspre stele,
Ecou ce pulsează o inimă în rimele mele...
Cum aș putea, din a râului suspin,
O frântură dintr-un vers să pot să-ți închin,
Să-mi aștern sufletul într-o simplă scrisoare,
Neputând să pun în cuvinte culoare...
Cât aș vrea...
cât aș vrea să fiu
în al tău pustiu
malul mării dulci
spălat de ploaie
flacară de-amor
pot să mă cobor
să-ți dau jos amarul
ca pe-o straie
vânt aș fi de vrai
din câmpii de mai
să te țin în zbor
pe ani-lumină
iar de cazi curând
piatră pe mormânt
m-aș clădi de-a pururi
lângă tine
Haosul iubirii
Când tu adesea mă priveai agale și ascuns,
Ah,mă fumai atât de repede și uite,astăzi,m ai constrâns,
Tu m ai lăsat singură și fără iubire-ndeajuns,
Îndată te ai strecurat și ai fugit fără a te uita la chipul meu așa de plâns.
Oh,tu,iubire,ce ieri doar mă sorbeai cu-o singură privire,
Cu ochii reci și duri m-arunci în valurile mării cea anoste,
Iubire,tu ai grijă ce dai și ce primești,ca mâine scump o să te coste,
Iar astăzi,te las să pleci,dar nu te gândi la mine ca la ale tale foste.
Eu ieri iubeam,zâmbeam și eram fericită,
Și tu mă vedeai doar ca pe o pisică nedomesticită.
Mă loveai ușor și fără ale tale mâini,
Uita ne astăzi,suntem doar doi străini.
Ai vrut din al meu suflet de copil firav,
Să construiești din el doar un om ce te iubește ca un slav.
Ai vrut să mi iei toată culoarea roz din ochii și din obrajii reci,
Ca o pasăre în colivie ai vrut să mă lași și,uite,tu acum să pleci.
Astăzi am aruncat armele pe motiv de nepotrivire,
Al meu trup nu ți a mai rezistat nici la o ultima strivire.
În ochii tăi mă vezi doar o crudă și simpla femeie,
Ce în mâna odată îți deținea a inimii și suflet cheie.
Precum fulgerul în noapte
Precum fulgerul în noapte
Mă iubește-n grabă
Și te stinge-n amintire
Cu plăcere și lumină
Fără de regret sau lacrimi...
Precum fulgerul în noapte
Viața-mi luminează
Și mă părăsi de grabă,
Imaginea iubirii s-o-ntreții, ca
Flama sufletului arde...
Precum fulgerul în noapte
Iubirea Mă-nspăimântă,
Dar n-o pot trăi,
Singur m-am născut sa fiu,
Să sufăr cât sunt viu...
Другие стихотворения автора
Credință
Dă-mi Doamne putere
Să rabd orice -ncercare,
Ce este-n calea mea...
Să dobândesc iertare.
Necazul ce m-apasă
Să pot să-l biruiesc,
Întruna eu pe Tine,
Să pot să Te iubesc.
Aici aș vrea mereu
Să fii scăparea mea;
Să fii mereu alături
Când crucea este grea.
Să pot să-mi duc povara
Oricât ar fi de grea,
Necazul ce îmi stă
Mereu în calea mea.
O sa ma uiti
O să mă uiti ....O să mă uiti
Cum spui că ai uitat pe mulți
Dar nu mă supăr
Că și uitarea-i scrisă de legile omenești
Sau poate ochii tăi o să-și urmeze o cale
Topindu-se ca un ecou în zare
Și poate o să-ți cadă două-trei lacrimi reci de călătoare
Deci nu-ți cer jurăminte , soptite printre sărutări
Nu cer să-mi spui nimic din ce ai spus și la alții
Nu-ți cer iubire pătimașă
Jurată noaptea cu lacrimi stivite pe cămașă
Nu vreau un pat pătat de margarete sau esență grea de brad
Dar care mai incă poartă mirosul unui alt bărbat
Eu vreau să imi spui , ce altora nu ai spus nicicând
Mai vreau in gând si-n suflet sa-mpletești
Din vorbe și-amăgiri și din greșeli
Șirul iubirilor ce poate nu pier
Să-mi scrii în suflet
Iubirea ta la care încă sper.
Va fii mereu
Iarna va fii mereu
Dar eu inca astept
Primavara sa vorbim
Vara sa ne iubim
toamna sa ne departim
Si din nou.
,, Când spun amor ,,
Când spun amor , eu spun iubire ,
Când spun iubire , spun amor ,
Și-n fericita potrivire
Găsesc mereu , același dor ..
Când spun iubire , spun dorință ,
Iar când dorință spun , mi-e dor
De minunata consecință
A unei clipe de amor .
Când spun acestea , ca un cântec
Răsună glasul meu , ușor ,
Vibrând în suflet și în pântec
Romanța dulcelui amor ..
Atunci , sărut a pozei gură ,
Și-n fericirea cea de vis
Renaște-o clipă din natură ,
Duetul nostru interzis ..
Stefan Kaurek
Pierdută
Pierdută în timp,
Atinsă de șoapte.
Tăcerea o-ntind,
Părasită în noapte.
Pierdută de tot,
Lăsată uitării.
Oare mult o să pot
Fi scăldată-n durere?
Pierdută în gânduri
Lipsite de sens.
De la anumite timpuri
Simt tot în exces.
Pierdută în marea
Cuvintelor tale
Nu ajung spre mal,
Ci mă scufund tot mai tare.
Nicolae, Nicolae…
Nicolae, Nicolae
Cel cu ochii de vapaie
Tu esti cel care-a unit neamuri
In ale Domnului ramuri.
Diferit ai fost de fel,
Si ai facut voia Domnului din cer,
Ai fost făptură neînțeleasă
Încă de la sânul mamei aleasă.
Ai răzbit pentru al tău neam,
Și-ai ajutat pe orișicine,
Ai făcut din om copil,
Și le-ai adus doar nemurire.
Și din bătrâni știm ale tale povețe,
Așa cum ai salvat și fetele junețe,
Ești sus de-a dreapta Tatălui,
Și-ți pui cu condei ale omului idei.
Credință
Dă-mi Doamne putere
Să rabd orice -ncercare,
Ce este-n calea mea...
Să dobândesc iertare.
Necazul ce m-apasă
Să pot să-l biruiesc,
Întruna eu pe Tine,
Să pot să Te iubesc.
Aici aș vrea mereu
Să fii scăparea mea;
Să fii mereu alături
Când crucea este grea.
Să pot să-mi duc povara
Oricât ar fi de grea,
Necazul ce îmi stă
Mereu în calea mea.
O sa ma uiti
O să mă uiti ....O să mă uiti
Cum spui că ai uitat pe mulți
Dar nu mă supăr
Că și uitarea-i scrisă de legile omenești
Sau poate ochii tăi o să-și urmeze o cale
Topindu-se ca un ecou în zare
Și poate o să-ți cadă două-trei lacrimi reci de călătoare
Deci nu-ți cer jurăminte , soptite printre sărutări
Nu cer să-mi spui nimic din ce ai spus și la alții
Nu-ți cer iubire pătimașă
Jurată noaptea cu lacrimi stivite pe cămașă
Nu vreau un pat pătat de margarete sau esență grea de brad
Dar care mai incă poartă mirosul unui alt bărbat
Eu vreau să imi spui , ce altora nu ai spus nicicând
Mai vreau in gând si-n suflet sa-mpletești
Din vorbe și-amăgiri și din greșeli
Șirul iubirilor ce poate nu pier
Să-mi scrii în suflet
Iubirea ta la care încă sper.
Va fii mereu
Iarna va fii mereu
Dar eu inca astept
Primavara sa vorbim
Vara sa ne iubim
toamna sa ne departim
Si din nou.
,, Când spun amor ,,
Când spun amor , eu spun iubire ,
Când spun iubire , spun amor ,
Și-n fericita potrivire
Găsesc mereu , același dor ..
Când spun iubire , spun dorință ,
Iar când dorință spun , mi-e dor
De minunata consecință
A unei clipe de amor .
Când spun acestea , ca un cântec
Răsună glasul meu , ușor ,
Vibrând în suflet și în pântec
Romanța dulcelui amor ..
Atunci , sărut a pozei gură ,
Și-n fericirea cea de vis
Renaște-o clipă din natură ,
Duetul nostru interzis ..
Stefan Kaurek
Pierdută
Pierdută în timp,
Atinsă de șoapte.
Tăcerea o-ntind,
Părasită în noapte.
Pierdută de tot,
Lăsată uitării.
Oare mult o să pot
Fi scăldată-n durere?
Pierdută în gânduri
Lipsite de sens.
De la anumite timpuri
Simt tot în exces.
Pierdută în marea
Cuvintelor tale
Nu ajung spre mal,
Ci mă scufund tot mai tare.
Nicolae, Nicolae…
Nicolae, Nicolae
Cel cu ochii de vapaie
Tu esti cel care-a unit neamuri
In ale Domnului ramuri.
Diferit ai fost de fel,
Si ai facut voia Domnului din cer,
Ai fost făptură neînțeleasă
Încă de la sânul mamei aleasă.
Ai răzbit pentru al tău neam,
Și-ai ajutat pe orișicine,
Ai făcut din om copil,
Și le-ai adus doar nemurire.
Și din bătrâni știm ale tale povețe,
Așa cum ai salvat și fetele junețe,
Ești sus de-a dreapta Tatălui,
Și-ți pui cu condei ale omului idei.