Noapte de plecare

Noaptea aceasta la stele am privit,

Și pe cer ceva am zărit.

Cerul parcă de-ar cădea,

În seninul lunii.

Noaptea aceasta mi-a privit lin,

Și m-am pierdut în plopi,

Când

Pasărea cânta,

În întunericul pădurii.

Alături, de plopi.

Râul și pietricelele murmură,

sub apă.

Și noaptea tot privește la mine,

Sub cerurile senine.

Autor Zamurca Alina 🌷 

Le point noir.

c'est écrit

sur

un papier blanc.

De  Alina Zamurca 🤍 🎀

10.09.2024

Spargi ferestre,strigi la mine,

Așa se întâmplă ades cu tine.

Când ești mâniat pe mine.

Mă lovești,mă faci să plâng,

Și a doua zi tu incă,ești erou și poți să mă atingi? 

Parcă-ți sunt un rob

Pe care-l ții legat de pat,

Mă chinui,și viața mi-o distrug cu tine.

Îmi faci zile,scurte dese,și-ntunecate.

Cu durere și numai cu durere amestecate,

Zi de zi în casa ta,eu cad, 

Parcă sunt într-un coșmar,într-un iad.

Nu mai am salvare eu din casa ta,

Poate în timpul va trecea,

și iubirea ta curată, îmi vei arăta-o.

Dar acum eu sper și mă rog doar la icoane.

Autor 🤍Zamurca Alina🤍🤍

Scânteiul alb din cer

Care l-a trimis lumina

A aprins un copăcel 

din pădurea aurie.

Autor Zamurca Alina 🌷 

Atunci când am fost vie,

Nimeni nu și-a adus aminte de mine,

Nimeni nu-mi scria,nu vorbea,nu se interesa 

Cum sunt eu.

Iar atunci când eu am murit

Toți își aduc aminte de mine 

Și vin să mă petreacă,

Pe ultimul drum.

Și dragi cunoscuți ai mei 

Pentru voi 

O singură întrebare!

Unde ați fost voi când am fost eu vie?

Și am avut nevoie de sfatul vostru? 

De o vorbă scurtă .

corect răspuns :nu ați avut când.

Autor  Alina Zamurca 🤍 🎀 

Poezia scrisă pe 19.09.2024,ora 18:01

Cerșesc pământ și țărână,

Peste vreme ce va trece.

Din nou cerșesc,

Ca vagabonul

Ce peste vreme moare.

Cerșesc o viață bună,

Pe care nu o pot avea.

Cerșesc o mică floare.

Cerșesc de la Dumnezeu,

o rază de la soare.

Cerșesc ca mândra

O scrisoare.

Și vremelnica splendoare.

Autor:Zamurca Alina, clasa 9, Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița

La revedere, dar niciodată pe curând,

Ascultă-mi șoaptele, dar e prea târziu

Mi-e greu să înțeleg ce s-a pierdut,

Dar el trece, și eu rămân rece.

La revedere, dar niciodată nu voi uita,

Miros a dor, a amintiri ce nu pot să le las

Ce s-a stins și ce nu mai există

Un trup ce se rupe, dar nu vrea să se piardă.

La revedere, dar niciodată nu va fi sfârșit,

Și totuși, tu rămâi un gol imens…

Simt un miros a dor în fiecare colț,

Am exagerat când am crezut în timp.

La revedere, dar rămâi în fiecare gând

Am fost prea puțin pentru iubirea ce-o căutai,

Sper să găsești ce nu ți-am oferit,

În locul tău, doar golul mă înconjoară.

La revedere, dar cu sufletul greu,

Am fost prea puțin, prea fragilă pentru tine

Chiar dacă îmi doresc să fi fost altfel,

Tu ai plecat, iar eu rămân cu amintirea noastră.

Când simți că dai mai mult decât se cere

Și-i pusă afecțiunea ta intr-un buzunar,

Când simți că pleoapele ți-s grele

Incearca să-i scrii, omului, mai rar.

Când vezi că buzunarele îi sunt rupte

Şi spală fără milă cu afecțiunea ta pe jos,

Să-l lași cu ele descusute

Chiar de-l iubești până la os.

Când vezi că nu-ți deschide, omul,

Nici ușa, geamuri sau perdele,

Nu-i mai călca forțat covorul,

Zi-i, omului, la revedere.

Și de te cheamă peste ani la un vin fiert

Zi-i că-i târziu, fă un sfârșit dintr-acela BRIO

      -  Păi, la mine-i 12 și un sfert...

      - La mine-i 12 și-un ADIO!

M-am întors acasă…

Dorul de tine, iar mă apasă.

A trecut juma’ de an,

în cap și-n inimă tot te am.

Am încercat orice, doar să te șterg din minte,

însă orice baiat de tine mi-aduce aminte.

Niciunul nu-i ca tine,

niciunul bun pentru mine.

Tu deja m-ai dat uitarii,

eu încerc să-ți uit ochii înecandu-mă-n tării…

ești azi în bratele ei,

ești în patul altei femei.

n-am mai scris demult, speram că am trecut peste.

sunt acasă și de la tine aștept vreo veste.

aștept să-mi scrii, să mă cauți…

îmi e dor să ma vezi și ușor să mă săruți

te-am văzut, m-ai salutat

speram să văd că m-ai sunat.

azi iubești pe altcineva,

pe mine m-ai lăsat undeva,

undeva în trecut,

întrebându-mă ea cu ce m-a întrecut...

cu ce e ea mai buna, ce are ea

ce nu am eu și ce poate ea să-ți dea?

nu mai plang, dar încă mă gândesc la tine,

deși m-am forțat să te șterg din mine

nu te pot scoate din minte...

îmi aduc aminte de toate acele jurăminte,

ce ni le-am făcut când ne iubeam,

când din priviri ne absorbeam.

mă-ntreb zilnic dacă ți-e dor,

mă-ntreb dacă ți-ar păsa de-ar fi să mor…

încă mă gândesc la tine la orice melodie

viața fară tine e o dureroasă tragedie.

ai trecut așa rapid și usor la altă iubire,

iar mie nu mi-ai lăsat nici măcar o privire.

vreau să te sun atât de mult,

însă trebuie mintea să mi-o ascult…

inima te vrea și totuși mintea nu-mi zice la fel

chiar speram să-mi dai acel inel…

pe mâna dreaptă încă ai brățara de la mine,

totuși pe aceiasi mână ai prinzătoarea ei la tine…

sper să te uit și să nu-mi mai simt inima goală.

tu în sufletul meu ești boală!

aș vrea atât de mult să te urăsc,

dar cu gândul la tine tot mă amărăsc.

îmi pare rău după iubirea ta,

și tânjesc zilnic dupa arta

pe care o făceai cu inima mea,

de liniștea pe care chipul tău mi-o dădea.

Blestemat să fii iubire!

mi-ai trimis inima spre zdrobire,

Blestemat să fii!

să mă cauți în toate și să nu mă poți găsi,

să-ți fie dor de mine, să arzi, să te sufoci,

să cauți ceva din mine în ale lor voci,

să te faci scrum de dorul meu,

să vezi cât poate fi de greu

să iubești un om ce azi nu mai există

să rămai doar cu o simplă amintire tristă.

Salut,

E un  cuvânt simplu,

Dar măcar te face fericit,

E noapte și gândul sună a ploaie 

Din ochi se revarsă șiroaie 

Sufletul se îneacă în agonie

Când durerea cântă a ei simfonie

Gândul mă doare atât de cumplit

De când sufletul mi-ai rănit 

Rog ploaia să spele al tău cuvânt

Ce fără milă inima mi-a înfrânt.

E noapte și tăcerea e surdă 

Se-aud picuri de șoapte otrăvite 

Si mintea îmi cade în amorțire 

Când amintirea revine în simțire...

Ți-ai luat zâmbetul și-ai plecat,

Ca și cum nu mi-ai fost nimic.

Eu rămân cu un „ce s-a întâmplat?”,

Tu rămâi cu un „nu mai zic”.

Ți-ai luat și glasul, și-ntregul cer,

Și nu ți-a fost rușine

Să mă lași să ard singură-n ger,

Să mor cu gândul la un bine.

N-ai dat nici „scuze”, nici „rămas bun”,

Doar ochii tăi goi, trișori.

Eu? Mă zbăteam, făceam tot, vreun drum,

Tu? Te uitai la alți fluturi, zori.

Ai tăiat cuvinte fără remușcare 

Ai mințit zâmbind, fără glas.

Ți-am dat totul,ție, dintre toate.

Ai zis „mereu”… și-ai fost doar ceas.

Acum, te plimbi prin vieți străine,

De parcă n-ai fost focul meu.

Dar noaptea... o să vin la tine 

Nu eu. Vin ce-ai ucis tu-n „eu”.