Pe cine ?

Mi-ar plăcea să fiu doar o stea ce cade,

În tăcerea nopții tale, ca o mângâiere de foc,

Dar rămân un gând care se pierde-n vânt,

Căutând un semn, o privire, un cuvânt.

Sufletul meu nu știe altceva decât dorul,

Aș vrea să fiu văzută, dar nu mă regăsesc în ochii tăi,

Te aștept în fiecare colț al universului,

Și totuși mă pierd în nenumărate tăceri, răspunsuri greșite.

Mă întreb dacă tu mă iubești cu adevărat,

Sau dacă rămân doar un ecou în camera sufletului tău,

Într-un colț îngust unde tu nu mă atingi,

Și cuvintele se risipesc înainte ca să ajungă la tine.

Aș vrea să fiu mai mult decât o iluzie,

Un vis care răzbate prin întunericul uitării,

Dar mă pierd în secunde ce nu mă definesc,

Ca un fulg de nea, căzut pe pământul dincolo de timp.

Pășesc noaptea pe cărări ascunse între stele,

Ziua rătăcesc pe drumurile ascunse la vedere,

Gândurile-mi sunt negre, bolnave pline de durere,

Va veni și ziua-n care o să-mi iau la revedere....

Voi pleca și nimeni n-o să știe,

În spate cărarea îmi va fi pustie,

În față sfârșitul inevitabil,

Să mă-ntorc puțin probabil........

Nu mai suport, 

Nu mai rezist,

Deja sunt mort, 

Doar că încă exist.......

Poate-n altă viață o să fiu mai optimist,

Poate-n altă viață o s-am tot ce mi-am dorit,

Poate-n astă viață mi-e interzis să fiu fericit,

Vreau să mor chiar dacă cu durerea m-am obișnuit.....

Ce vânt rătăcit mi te-o fi adus,

De-ai răsturnat peste mine Cerul de sus?..

Tu!...Hoț de inimi risipite-n furtună,

Atât ti-am fost?... o clipă bună???

Atâtea doruri pierdute-n tăcere,

Atâtea dureri ce vor mângâiere...

Și iată-mă iar, în îmbrățişarea grea

A unei povești... fără de final.

Mă tem să zâmbesc, să visez,

În amintirea privirii tale mă pierd.

Îmi arde în piept dorinţa și frica,

Și dorul de tine îmi frânge aripa...

Sub pași de speranță, pământul se frânge 

Și vântul tăcerii îmi bate în suflet....

Târziu ne-am găsit, devreme ne-am pierdut,

Și dorul m-adună și mă rupe-n cuvânt. 

Sunt atâtea sentimente

Ce nu le pot explica,

Și mă doare sufletul

Că eu nu te pot avea.

Stau și mă gândesc la tine

Dacă te gândești la mine,

Oare ție îți e bine

Să mă vezi că nu sunt bine?

Mă complimentezi tu foarte

Și îmi spui că sunt specială,

Însă nu atât de tare

Ca tu să mă iubești iară.

Sunt atât de distrusă
încât nu-mi pot privi chipul, odată blând,
în oglindă.
Ochii-mi sunt roșii,
pupilele dilatate,
cearcanele umflate —
unde am ajuns oare?

„Nu ești singură, suntem aici.”
Da, e adevărat,
dar cine-i va lua locul?
Cine mă va ține strâns în brațe,
cine-mi va mângâia părul, tandru,
cine-mi va săruta fruntea cu propriile-mi lacrimi?
Nimeni nu înțelege,
și nu o va face niciodată.

Singură, copleșită, inumană,
cu gândul la tine.
La noi.
Cum voi putea trece peste,
când orice lucru
îmi aduce aminte de tine,
de noi?

Banca din spatele mall-ului,
pe care-amândoi o încălzeam
cu sufletele noastre calde.
Jocul nostru video preferat
pe care încă nu l-am terminat.
Autobuzul mic și înghesuit
în care adormeam într-o secundă.

Umerii tăi, pe care-mi lăsam mereu capul să cadă.
Mâinile tale reci, pe care le strângeam și când se încălzeau.
Ochii tăi căprui, în care mă pierdeam ușor,
ca luna printre stele.
Tu, cel de care m-am îndrăgostit.
De ce?
De ce-ai dispărut?

E banal. Vorbesc singură. Am înnebunit.
Am devenit o păpușă stricată,
care odată era apreciată,
dar acum e aruncată la gunoi,
nemaifiind importantă.

Tu ai aruncat acea păpușă.

Dar acea păpușă s-a atașat de tine.
Nu contează că ai aruncat-o.
Pentru ea, ai însemnat totul,
ai fost viața ei.
Și de aceea,
la fel cum spiritele morților
îi protejează pe cei dragi,
așa va face și păpușa —
te va veghea,
te va proteja,
va fi acolo să-ți șteargă lacrimile
și să te readucă la viață

chiar dacă tu nu îți doresti asta.

Mi ai spus să mă gândesc la tine

ca la o experiență frumoasă

care nu a durat mult.

Îmi spui că ai fost doar un scurt capitol în viața mea,

dar, dacă eu vreau să fii întreaga carte?

aberez.

dragostea mea s-a risipit

pentru că nu ne-am potrivit,

iar acum nu mai simt nimic

în corpul meu mic.

te-am iubit o vară întreagă, 

sperând să îți fiu dragă.

am așteptat iubirea ta

însă ea nu se arăta. 

sper ca într-o altă viață

iubirea mea să nu se agațe de un fir de ață,

tu să mă iubești

și să nu te oprești.

De ce ma lași sa te aștept ?

Chiar dacă simții ca-mi pasă

De ce nu poți sa te gândești ?

Ca dorul ma apasă

De ce nu pot sa te mai uit ?

De ce îmi apari in minte ?

Și de ce îmi fac eu griji ?

Când vocea ta ma minte

Azi, privesc amurgul trist

Și mai am o întrebare

Eu de ce nu pot sa fiu iubit ?

Chiar dacă mâine-i soare

A fost, dar nu era prezentă,

A fost, dar nu era atentă.

Că-ncepusem s-o iubesc,

Și nici gând s-o părăsesc.

I-aș mai pune o-ntrebare,

Căci mă doare tare, tare.

Ea, în suflet, adâncește

O rană ce nu se-oprește.

Numele, nu o să-l uit,

Căci în el mult am crezut.

Că va fi mereu cu mine,

Și la rău, dar și la bine.

Răul iarăși a învins,

„Nu pleca” — atât am zis.

Demonii din nou mă prind,

Mă ridic, dar nu știu când.

Strig azi tare, cu durere,

Sufletul iubire cere.

Inima încet mai bate,

Însă tu ești iar departe.

Ești departe și nu vezi,

Ești departe — nu mă crezi.

Ești departe și nu-ți pasă

C-ai lăsat iubirea arsă.

Prețul, simt că l-am plătit,

Te-aș fi vrut, dar n-a ieșit.

Și, deși eu n-am greșit ,

Tot sunt cel ce-a suferit.

Acuma tăcerea mi-e răspuns

Într-un ecou, tăcut ascuns

Am iubit și am pierdut

Dar din durere, m-am născut

Privirea ei, ochii albaștri

Parca cerul îmi zâmbea

Si șopteau mereu într-una

Nu ma uita, nu ma uita

O zi trecea, alta venea

Focul, mai tare ardea

Și povesteau și își spuneau

Nu ma uita, nu ma uita

Ea perfectă, el nu prea

Avea vicii ce-l oprea

Insa focul nu înceta

Ea îl uita, el aștepta

Ani insa au trecut

N-a fost asa cum au vrut

Ea sa dus, el n-a stiut

Ca îl uita, dar aștepta

Vremea lor a și apus

Nimic nu-și mai aveau de spus

Ea fericită, el nu prea

Ea îl uitase, el murea

ALCOOL ȘI TUTUN 

Momente de pierzare 

Poți sa fi tu cel mai bun 

Te pierzi pe drum frățioare 

De la joaca ajunge viuciu 

Plătești cu anii un sacrificiu 

Pe care poți să-l lași deoparte 

N-ai nevoie stai departe 

De familie te îndepărtezi 

Pe prietenii tu îi crezi 

Ca vor fi mereu cu tine 

Si la rău dar și la bine 

Sună foarte bine oferta 

Insa stai să-mi iau agenda 

Sa ma uit cine-i in spate 

După 12 ani jumate 

De petrecerii, veselii 

De prostii și măgarii 

Chiar ei, prietenii-s departe 

Au fugit cu lașitate 

Când probleme au apărut 

Și lângă mine i-aș fi vrut 

Azi îmi port singurătatea 

Insa poate vine partea 

Când sa fiu poate mai bine 

Dar fără "prieteniii" că-s ruine 

Te-am pierdut, te-am pierdut și m-a durut

Dacă îmi ziceai, sigur as fi priceput

Dar ai ales sa minți

Ai ales sa minți și ma durut

Erai acel ceva, ce de sus eu am cerut

Dacă spuneai, orice as fi făcut

Dar ai ales sa minți

Ai ales sa minți și m-a durut

Am crezut ca vom fi bine, am crezut ca v-om fi doi

Insa drumul nu e pentru amândoi

Ai mințit, ai mințit nu ți-a păsat

Ai ales sa minți, când eu inima ți-am dat

De ce ma lași sa te aștept ?

Chiar dacă simții ca-mi pasă

De ce nu poți sa te gândești ?

Ca dorul ma apasă

De ce nu pot sa te mai uit ?

De ce îmi apari in minte ?

Și de ce îmi fac eu griji ?

Când vocea ta ma minte

Azi, privesc amurgul trist

Și mai am o întrebare

Eu de ce nu pot sa fiu iubit ?

Chiar dacă mâine-i soare