Câteodată....

Cu ochii grei de dor, în tăcerea nopții,

Privesc în cerul plin de stele moarte,

Mă simt ca o frunză ce se scutură-n vânt,

Ca un dor ce se risipește în păduri uitate.

Iubirea mea nu e nici un cântec dulce,

Ci doar o tăcere-n care mă pierd,

Un dor ce se naște în miezul negrului,

Și se frânge în tăcerea ce mă apasă, mă măcină.

O, dacă-ai ști ce-i inima mea,

Cum bate fără de-nceput și fără sfârșit,

Cum scriu pe hârtie doruri nespuse,

Căci tu mă privești doar cu ochii tăi de piatră.

Ce înseamnă iubirea când nu te simt al meu?

Când tu îți urmezi pașii în lumina altora,

Iar eu rămân în umbra mea, o fărâmă de speranță,

Un vis ce se frânge într-o noapte fără lună.

Am scris în poezii, am scris cu sângele meu,

Cu fiecare vers, o speranță pierdută,

Dar tu nu mă vezi, nici măcar nu simți

Că inima mea se stinge, ca o floare uscată.

Aș vrea să fiu în fața ta, cu glasul cald și lin,

Să-ți cânt în ureche versuri de iubire,

Dar tu nu mă auzi, nu mă simți,

Și mă pierd în cuvinte ce nu te ating, nu te rănesc.

O, de ce nu mă vezi, tu care mă ții în umbra ta,

De ce nu îmi răspunzi când îți strig numele?

Și eu, rătăcind prin doruri, voi rămâne singur,

O umbră ce se stinge în nopțile fără stele.

În zadar voi scrie, în zadar mă voi frânge,

Căci tu mă vei uita, așa cum uiți tot ce-i fragil,

Și inima mea va rămâne o poveste nerostită,

Un cântec ce nu va ajunge niciodată să fie auzit.

Nu știu încă cine sunt,

Dar stiu cine nu mai sunt...

Nu am rămas fără sentimente

Dar am învățat să le ascund.

Ạm incă ochii plini de amintiri

Ce uneori nasc lacrimi in priviri

Si, chiar nu mai contează

Că m-ai străbat pe față..

Am lacrimi să-mi ajungă

Încă o viata și-o secundă

Plâng ca o siguranță,

Că mai există o speranță!

Pentru acea îmbrățişare

Ce-o căutam cu disperare,

Dar azi plec si te las cu luna

Deși îmi ești in gând întruna.

Cândva o împărțeam cu tine

Nu ar fi trebuit să se termine.. 

Dar prăpastia dintre noi

A căpătat amploare

Și doare să văd din partea ta

Atât de multă nepăsare.

Putea fi o poveste

Cum nu a fost vreodată

Dar de unde as fi putut sti

Că ai o inima pietrificata.

A înflorit iubirea in mine

Sub ploaia îmbrățişărilor tale,

De aceea povestea cu tine

Îmbrățişați am vrut să se termine

Să-mi rămână in inimă seninul,

Pe buze vinul.. 

Sufletul meu,

Să nu-ţi cunoască veninul..

#unpahardepoezie 

Când vorbesc cu tine la o glindă a mea,
nu mă văd pe mine, văd pe altcineva.

Văd aburi cu cioburi și sânge,
sunt alt eu, mai trist, care plânge.

Sfinți care stau întorși pe o cruce,
demoni aflați în palate de plumb.

Învăță-mă cum e să-ți fie iarăși bine,
am probleme metafizice, umbre ce zac în mine.

Frig afara, frig in suflet îmi era.

nu a fost prea greu sa ma îndrăgostesc de ale tale buze, de al tau zâmbet, ai fost ca o binecuvântare după atâta suferința

Mi-ai fost acasa,ochii tai care străluceau atat de frumos când ma priveau ma făceau sa cred ca lumea toată e a mea, am spus ca meriți toate lacrimile mele,pana când liniștea de ieri s-a transformat in haosul de azi.

Dar nu erai decât un trecător in viața mea, ciudat pentru ca  eu credeam ca ești totul in a mea viața, iar acum te scriu pentru ca nu mai ești in ea, ar trebui sa accept ca tu acum săruți alte buze, spui “ Te iubesc “ alteia,  ar trebui sa te uit, sa nu mai răscolesc inima cu alte tale amintiri, însă tu ai fost arta in viața mea.

Și te as fi vrut o viața întreaga nu doar un an, as fi vrut sa am ale tale brate mereu in preajma mea, as fi vrut sa fi mers, și sa nu îmi fi vândut inima in zadar.

Stau si privesc pe geam afară 

În mâna cu o cafea amară

Așa cum beam odinioară

Pe scaunul din gară .

Îmi vin în minte amintiri 

Pline de multe împliniri

Așa credeam cândva că este 

O dragoste ca în poveste ...

Dar totusi timplu ne-a schimbat

Dragostea a incetat 

Iar clipele ce va sa vină

Sunt goale până la ruină 

Îmi amintesc ceva frumos

Când ne plimbam în parc pe jos

Fară ca să ne pese nouă 

Ca stă să ningă sau să plouă...

Te-am iubit și n-am știut să-ți spun,
Mi-era frică de noi și am rămas tăcută,
Iar acum, când ai plecat, mi-e lumea un pustiu,
Cu inima sângerândă și-un dor ce-l port viu.

Tu ai ales pentru noi și-ai plecat,
Fără să-mi spui că-n tăcerea ta te-ai frânt,
Ai vrut să mă salvezi, să-mi deschizi un drum,
Dar în urma ta, mi-ai lăsat doar scrum.

Îți reproșez că ai fugit fără să știu,
Că ai purtat singur povara unui chin prea viu,
Că n-ai vrut să împarți cu mine durerea ta,
Ai ales un rămas-bun, dar nu mi-ai dat inima.

Acum, eu îți cer iertare din depărtare,
Pentru tăcerile mele, pentru ezitarea mare,
Și-ți promit că voi păstra flacăra aprinsă,
Că voi trăi pentru amândoi, într-o viață neînvinsă.

Mi-au luat luni întregi să anulez

Gândul ce zbura în neștire la tine

Și nici acum parcă nu realizez

Tăcerea ce ai așternut peste mine.

Atâtea speranțe... toate au apus

Deși sufletul luptă în continuare 

Aș vrea să resetez tot timpul trecut

Dar mi-e teamă să uit a ta îmbrățişare.

S-a făcut și April, târziu în mine

Si recele lui mi-a înghețat inima

Și chiar de uneori mi-e dor de tine

E prea tarziu pentru ce n-a fost... cândva.

Atât de târziu... totul în jur arde a neșansă

Mult prea târziu finalul să-l mai plâng 

Deși ritmul inimii nu mi-e în balanță 

Că-i prea devreme... să pot, să te uit. 

Imi e dor în taină și nu pot sa-l chem

E un foc ce arde in al bratelor poem

E-atat de departe ...deși în gand mereu

Caci intre noi s-a pus destinul greu...

Sunt captiva intr-un legământ uitat

Și sufletul mi-e pe jumate sfâșiat 

Nu ați intelege ce port in piept

O iubire ascunsă ce-o tin în secret.

El n-a vrut sa știe ce mult îl doresc 

Cat de tare ma doare sa nu-l îmbrățișez 

Pe foaie mi-a ramas ca un vis

Un "ce-ar fi fost"???...cu roșu scris...

Când imi urla tăcerea prin dor

Şi prin linisti durerea-mi adie

Numai asa pot trece mai ușor

Scriind din nou o poezie.

Nu e zi sa nu ma întreb

De ce ai fost asa cu mine

Şi seara sa nu îmi sterg

Lacrima de pe bărbie..

Sunt puternica și demnă

Pentru cei la care ţtin

Dar când pun capul pe pernă

La tristetea mea revin.

Poate asta mi-i menirea

Sa nu pot uita de tot

Cum ai ales risipirea

Unui ultim vin în 2.

Și rog stelele de sus

Să nu mă inraiasca

Atât cât mai am de dus

Durerea asta sufletească. 

Sunt seri în care tăcerile dor

Și mor nespuse cuvinte..

...Distanţa sufocă amintirile

Ascunse fn suflet și-n minte,

Că nu mi-e dat să trăiesc

Sfârșitul unei povești fericite,

Să-mi rămâi dureros secret

Ce va muri odată cu mine.

P.S

Azi mi-a fost dor de tine

Și ieri, chiar de n-am scris

Și probabil îmi va fi şi mâine

Asa că stai fără griji!

Ochi-mi căprui, plini de dor

Te-au zărit azi noapte-n somn

Aveai privirea caldă...efemeră

Eu... pulsam ca o arteră.

Respirai în ritm cu mine

Șoapte dulci, de păcate pline

Vinul ne-a pus in obraji culoare

...mi-ai dat mult râvnita... ultimă îmbrățișare.

Ne-am topit în zbor de stele

Fără de timp, fără de vreme 

Fără de gânduri, fără de teamă 

Doar cu priviri de pus în ramă.

Cum ai venit, ai și plecat...

Pașii tăi pe vânt pluteau

Si ca un cântec nesfârșit 

Dorul meu te mângâia.

Am oprit timpul o clipă 

Să te păstrez în nemurire

Și dorul parcă dintr-o pripă 

Te-a șoptit ca pe-o sclipire.

Un vis ce-a curs ca vinul în pahar

Între tăcerile de gânduri pline

O clipă am îmbrățișat stiloul iar

Să scriu un poem... de dor, de tine.

Mi s-a imbibat sufletul cu cerneală 

Cerneală roșie... ca o magie rea

Din dragostea ce mă făcea "nebună" odinioară 

N-a mai rămas nimic...decât tăcerea grea.

Frigul nepăsării tale m-a tot răcit 

A schimbat totul...imi simt sufletul mut

Atât de mult te-am adorat si te-am iubit

Că într-o zi pe mine... m-am pierdut.

Ai ales fără recurs să îmi rămâi o rană 

O lume străină unde nu pot să mai sper

O umbră palidă ce încă mă îndeamnă 

Să mai astept, deși nu vreau decât să mă dezleg.

Am tot sperat să-ți lași vinul sa-mi fie prieten

Să sorb din el dulceața unui moment

Dar nu!... și pun punct!... și fără regret

E singurul lucru ce in veci, n-am să ți-l iert.

Ma lupt să uit ploile de ieri, toate

Las viața să se croiască de la sine...

În momentele când iți va fi mai bine

N-as vrea, karma să-și amintească de tine.

C-ai fost un foc prea mare, acum cenușă rece

Un vis nestins rătăcind printre mulțimi 

Dar mi-am promis că în continuare 

Am sa te uit... nu vreau să imi mai fii fauritor de lacrimi!