De-as putea, aș da reset...
De-as putea aș da "reset " inimii.
Ca unui telefon prea încărcat...
Un simplu buton...ștergere totală.
Fără întrebări... fără nimic de regretat.
Să dispară mesajele care o dor...
Toți acei fluturi scriși cu degete tremurânde...
Toate amintirile salvate în memorie...
Cele urâte...prea grele...prea multe...
Să revină la starea sa din fabrică
Când nu știa ce înseamnă să doară că iubești.
Prea mult... și să primeşti "nu-mi pasă"...
Dar, inima nu are buton și-atunci, cu lacrimi o clătesc.
Category: Parting poems
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Date of posting: 28 мая
Views: 173
Poems in the same category
Ai plecat
Ai venit in viata mea
Si ai parut ca esti,
Un om normal,
Pana ai decis sa pleci.
Ai plecat,
Nu ai ezitat.
Ai uitat tot ce s-a intamplat
Nu ai vrut sa te uiti in spate,
Tu cu ochii inainte , sa distrugi regate.
Am vorbit, si a fost frumos
Insa, totul trebuie sa se termine chiar daca nu are niciun rost.
M-ai lasat, asa ca altii,
Distrusa si fara speranta.
As vrea, sa nu fi vorbit cu tine,
Dar nu pot sa nu ma gandesc la amintirile alea nemărginite.
As vrea, sa pot sa te uit,
Chiar daca recent ai decis sa fugi.
Sa fugi de adevar si fapte,
Sa alergi departe.
Ai fost aici timp de 3 luni,
Dar nu as vrea sa uit, nici cele mici chestiuni.
As vrea sa uit de tine,
Insa stiu ca viata nu ar fi mai bine.
As vrea,sa nu fi plans
In seara cand mi-ai spus,
Toate acele lucruri,
Care m-au rapus.
As vrea sa nu ma mai gandesc,
Ca in tine a mai ramas un pic de sentiment dumnezeiesc.
Nu m-ai distrus tu,
Ci altii ce m-au strapuns,
Cu sabii de cuvinte ascutite,
Si lovituri cerebrale iesite, din comun.
Ai fost si tu o lovitura,
La inimioara mea abatuta,
Iar lucrurile pe care mi le-ai spus,
Au fost doar miciuni pe care le-ai compus.
Ai venit in viata mea,
Si mi-ai redat speranta.
Dar la sfarsit a fost doar o farsa.
Mi-ai spus ca si tu la mine te gandesti,
Dar amandoi stim ca nici nu-ti amintesti,
culoarea mea preferata.
As vrea sa uit de tine,
Numai ca, la inceput ai parit normal
Pana ai devenit doar un grosolan.
durerea
Durerea simt cum imi cuprinde inima
Si ma inec in alcolul durerii,
Sufletul nu mai poate respira
De cenusa care a ramas in urma sa.
Toate lucrurile frumoase cu el le-a luat
Iar din inima mea nimic nu a mai ramas,
A fost chinuita la fel si sufletul
Fara pic de mila, le-a zdrobit
Prefacandu-le in ruine
Care au nevoie de cineva,
Cineva care sa le poata face sa arate
Din nou ca doua capodopere de arta.
Am asteptat pentru acel cineva insa...
Insa nici macar inspiratia nu a sosit
Si din ruine parca..nu mai ramane nimic.
Incet timpul tot trece
Dar parca mereu uita ceva
De mine, de tine, de noi
De speranta care exista candva.
Noaptea iar a venit si gandurile din nou m-apasa
O mie si una de intrebari crunte
Despre tine si relatia ta cu ea
Iar lacrimile fierbinti imi curg pe fata rece,
Fata pe care obisnuiai s-o incalzesti
S-o ti in brate, s-o saruti
Cu buzele tale moi si dulci otravitoare.
O sarutai de mii de ori
Sa ii arati cat de mult o poti "iubi".
Acum este cel mai mare cosmar al tau
Caci n-ai stiut s-o pretuiesti
Ai dat-o la o parte fara sa te gandesti,
Acum, nu stiu daca o mai iubesti,
Dar crede-ma ca ea inca o face.
E plina de sperante
Dar in acelasi timp e goala.
Tot ce n-are legatura cu tine
Pe ea nu o mai intereseaza
Caci nu mai poate simti nimic
Cand nelinistea mereu o apasa
Simte doar cum nu mai are nimic
Din tot ce avea o data mai de pret.
Tot corpul e zgariat si taiat pe dinauntru
De la noptile grele si amare
Si momente fara tine,fara de pacat
Dar care se transforma
In momente de chin, de ceva cumplit,de un inexplicabil dor
Despre care doar sufletul ei stie.
Inima ei nu mai simte nici o bataie
De spui ca e moarta, dar cand e in preajma lui
Inima-i atat de plina de viata, mai ca ii sare din piept.
Zilele trec, caci ele sunt trecatoare
Dar nu si sentimentele
De care imi doresc sa scap deja de un an si ceva.
Ele insemnau totusi ceva...candva
Mult prea mult pentru a fi
Pur si simplu date uitarii
Dar prea putin pentru a fi exprimate.
Prapastia o tot ajungea din urma
Si a cazut intr-un final insangerat.
Se adancea din ce in ce mai mult
In chinurile durerii, in somnul de veci.
"Sunt o pacatoasa, trebuia sa recunosc!!"
Striga ea si continua:
"Sufletul l-am facut sa nu mai simta
Iar inima nu mai are rost
Asa ca asta e finalul meu...
Un om cu trup, dar fara suflet
Mai de graba un suflet de pacatos.
Un om cu o inima ce nu mai bate
O inima de nefolos!"
Ceva despre ceva
Privesc un anotimp atât de furtunos.
Am rupt tot ce am pictat
În ultimii trei ani încoace,
Aveam un mic dejun cu lacrimi
Atunci când fantasma ta era aproape.
Acum ai dispărut…
Ce te-a întristat mai tare?
Că am renunțat să cred în tine
Sau ți-am luat puterea oare?
Păreai speriat.
Când mi-ai întâlnit privirea,
Ai văzut în ochii mei ceva
Ce credeai că e nebunia.
Nu poți explica alt fel fericirea.
“A suferit, cum poate fi in toată firea!?”
Îți pui întrebări greșite…
Așa cum ai greșit crezând
Că îmi poți duce spre moarte iubirea.
Umbra Întrupată
În nopțile ce-mi plâng pe față tăcerea,
Mă simt un cuvânt pierdut într-o tăcere grea,
Cum luna mă privește cu ochi ce nu cunosc durerea,
Eu, îngropată-n umbre, simt cum se sting chemările mele.
Mă pierd în tăcerea mea, între gânduri răvășite,
Ca un parfum uitat într-un colț de rai pustiit,
Dorințele mele se scurg, o lacrimă prea adâncă,
Iar inima îmi strigă fără ecou, un glas înghețat, pierdut, tăcut.
Când tu mă privești, doar o siluetă se naște,
O umbră ce se furișează în ochii tăi, prea grăbiți,
Nu știi că dorul meu vibrează în fiecare adiere,
Ca o frunză bătută de vânt, căzută dintr-o poveste nerostită.
Aș vrea să fiu mai mult decât o umbră fugară,
Un chip scufundat în doruri, dar în zadar mă frâng,
Căci tu, în goana ta nebună, nici măcar nu mă vezi,
Și mă pierd în gânduri grele, ce în sufletul meu stau rănite.
Iubirea mea este un vânt ce trece neobservat,
Un abis unde marea își rupe valurile în zadar,
Și în loc să fiu o lumină caldă, mângâind o lumină de aur,
Mă fac praful ce se scutură într-o lume fără ecou.
În loc de gânduri roșii, fierbinți ca un cuvânt de dor,
Scriu în colțuri de hârtie, poezii amare și pustii,
Despre o iubire ce nu există decât în fantomele unei nopți,
Și mă frâng, dintr-un vis neîmplinit, în lumina unei luni ce m-a uitat.
El, fluviul ce-și neagă izvorul
El curge haotic, prin vaduri străine,
crezând că se spală de vechi, de trecut,
dar orice râu poartă, sub unde divine,
ecoul izvorului ce l-a născut.
Și poate că-n brațele nopții se pierde,
și poate că plouă ca să se ascundă,
dar apa ce tace în valuri, în perdea,
îmi poartă reflexul, în unda profundă.
Oricât de departe s-ar duce, n-ai teamă,
căci râurile toate ajung înapoi.
Când crede că-i liber și fără de rană,
își vede trecutul oglindă în ploi.
Copilul Ratacit
Pe-o cale lungă, spre alte zări,
Un copil pleca cu vise-n buzunare,
Raul îl chema, iar ochii-i erau mari,
Spre-un viitor, cu dor și cu sudoare.
Părinții l-au privit cu lacrimi grele,
Sora micuță îi strângea mâna-n taină,
„Du-te, băiatul meu, în alte stele,
Dar nu uita că dorul ne războină.”
Anii trecură ca frunza-n vânt,
Raul muncea, clădindu-și un destin,
Dar viața-i aruncase al său cuvânt:
Încercări dure, din zori până-n asfințit lin.
Din când în când, scria câte-o scrisoare,
Cuvinte scurte, dar pline de dor,
Pe chipul părinților, o dulce-amară
Lumină apărea, ca un licărător.
Sora-l privea din poze îngălbenite,
Copilăria le fusese luată devreme,
Iar el, în suflet, cu dorințe-mpietrite,
Căuta răspunsuri pentru-a sale teme.
Prin străin ținut, între ziduri reci,
Raul se lupta cu visuri mărețe,
Dar inima-i zbura, întorcându-se-n veci
La casa părintească și nopțile blânde.
Când timpul trecu și părul se-nălbi,
Își văzu părinții prea rari, prea târziu,
„Iertați-mă, mamă, tată, că nu am putut fi
Mai des alături, când v-a fost pustiu.”
Dar Raul știa, în sufletul său,
Că lupta vieții nu a fost degeaba,
Un drum străbătut, străin și greu,
L-a făcut să prețuiască iubirea cea dragă.
Autor:Mihut Raul Alexandru.
Ai plecat
Ai venit in viata mea
Si ai parut ca esti,
Un om normal,
Pana ai decis sa pleci.
Ai plecat,
Nu ai ezitat.
Ai uitat tot ce s-a intamplat
Nu ai vrut sa te uiti in spate,
Tu cu ochii inainte , sa distrugi regate.
Am vorbit, si a fost frumos
Insa, totul trebuie sa se termine chiar daca nu are niciun rost.
M-ai lasat, asa ca altii,
Distrusa si fara speranta.
As vrea, sa nu fi vorbit cu tine,
Dar nu pot sa nu ma gandesc la amintirile alea nemărginite.
As vrea, sa pot sa te uit,
Chiar daca recent ai decis sa fugi.
Sa fugi de adevar si fapte,
Sa alergi departe.
Ai fost aici timp de 3 luni,
Dar nu as vrea sa uit, nici cele mici chestiuni.
As vrea sa uit de tine,
Insa stiu ca viata nu ar fi mai bine.
As vrea,sa nu fi plans
In seara cand mi-ai spus,
Toate acele lucruri,
Care m-au rapus.
As vrea sa nu ma mai gandesc,
Ca in tine a mai ramas un pic de sentiment dumnezeiesc.
Nu m-ai distrus tu,
Ci altii ce m-au strapuns,
Cu sabii de cuvinte ascutite,
Si lovituri cerebrale iesite, din comun.
Ai fost si tu o lovitura,
La inimioara mea abatuta,
Iar lucrurile pe care mi le-ai spus,
Au fost doar miciuni pe care le-ai compus.
Ai venit in viata mea,
Si mi-ai redat speranta.
Dar la sfarsit a fost doar o farsa.
Mi-ai spus ca si tu la mine te gandesti,
Dar amandoi stim ca nici nu-ti amintesti,
culoarea mea preferata.
As vrea sa uit de tine,
Numai ca, la inceput ai parit normal
Pana ai devenit doar un grosolan.
durerea
Durerea simt cum imi cuprinde inima
Si ma inec in alcolul durerii,
Sufletul nu mai poate respira
De cenusa care a ramas in urma sa.
Toate lucrurile frumoase cu el le-a luat
Iar din inima mea nimic nu a mai ramas,
A fost chinuita la fel si sufletul
Fara pic de mila, le-a zdrobit
Prefacandu-le in ruine
Care au nevoie de cineva,
Cineva care sa le poata face sa arate
Din nou ca doua capodopere de arta.
Am asteptat pentru acel cineva insa...
Insa nici macar inspiratia nu a sosit
Si din ruine parca..nu mai ramane nimic.
Incet timpul tot trece
Dar parca mereu uita ceva
De mine, de tine, de noi
De speranta care exista candva.
Noaptea iar a venit si gandurile din nou m-apasa
O mie si una de intrebari crunte
Despre tine si relatia ta cu ea
Iar lacrimile fierbinti imi curg pe fata rece,
Fata pe care obisnuiai s-o incalzesti
S-o ti in brate, s-o saruti
Cu buzele tale moi si dulci otravitoare.
O sarutai de mii de ori
Sa ii arati cat de mult o poti "iubi".
Acum este cel mai mare cosmar al tau
Caci n-ai stiut s-o pretuiesti
Ai dat-o la o parte fara sa te gandesti,
Acum, nu stiu daca o mai iubesti,
Dar crede-ma ca ea inca o face.
E plina de sperante
Dar in acelasi timp e goala.
Tot ce n-are legatura cu tine
Pe ea nu o mai intereseaza
Caci nu mai poate simti nimic
Cand nelinistea mereu o apasa
Simte doar cum nu mai are nimic
Din tot ce avea o data mai de pret.
Tot corpul e zgariat si taiat pe dinauntru
De la noptile grele si amare
Si momente fara tine,fara de pacat
Dar care se transforma
In momente de chin, de ceva cumplit,de un inexplicabil dor
Despre care doar sufletul ei stie.
Inima ei nu mai simte nici o bataie
De spui ca e moarta, dar cand e in preajma lui
Inima-i atat de plina de viata, mai ca ii sare din piept.
Zilele trec, caci ele sunt trecatoare
Dar nu si sentimentele
De care imi doresc sa scap deja de un an si ceva.
Ele insemnau totusi ceva...candva
Mult prea mult pentru a fi
Pur si simplu date uitarii
Dar prea putin pentru a fi exprimate.
Prapastia o tot ajungea din urma
Si a cazut intr-un final insangerat.
Se adancea din ce in ce mai mult
In chinurile durerii, in somnul de veci.
"Sunt o pacatoasa, trebuia sa recunosc!!"
Striga ea si continua:
"Sufletul l-am facut sa nu mai simta
Iar inima nu mai are rost
Asa ca asta e finalul meu...
Un om cu trup, dar fara suflet
Mai de graba un suflet de pacatos.
Un om cu o inima ce nu mai bate
O inima de nefolos!"
Ceva despre ceva
Privesc un anotimp atât de furtunos.
Am rupt tot ce am pictat
În ultimii trei ani încoace,
Aveam un mic dejun cu lacrimi
Atunci când fantasma ta era aproape.
Acum ai dispărut…
Ce te-a întristat mai tare?
Că am renunțat să cred în tine
Sau ți-am luat puterea oare?
Păreai speriat.
Când mi-ai întâlnit privirea,
Ai văzut în ochii mei ceva
Ce credeai că e nebunia.
Nu poți explica alt fel fericirea.
“A suferit, cum poate fi in toată firea!?”
Îți pui întrebări greșite…
Așa cum ai greșit crezând
Că îmi poți duce spre moarte iubirea.
Umbra Întrupată
În nopțile ce-mi plâng pe față tăcerea,
Mă simt un cuvânt pierdut într-o tăcere grea,
Cum luna mă privește cu ochi ce nu cunosc durerea,
Eu, îngropată-n umbre, simt cum se sting chemările mele.
Mă pierd în tăcerea mea, între gânduri răvășite,
Ca un parfum uitat într-un colț de rai pustiit,
Dorințele mele se scurg, o lacrimă prea adâncă,
Iar inima îmi strigă fără ecou, un glas înghețat, pierdut, tăcut.
Când tu mă privești, doar o siluetă se naște,
O umbră ce se furișează în ochii tăi, prea grăbiți,
Nu știi că dorul meu vibrează în fiecare adiere,
Ca o frunză bătută de vânt, căzută dintr-o poveste nerostită.
Aș vrea să fiu mai mult decât o umbră fugară,
Un chip scufundat în doruri, dar în zadar mă frâng,
Căci tu, în goana ta nebună, nici măcar nu mă vezi,
Și mă pierd în gânduri grele, ce în sufletul meu stau rănite.
Iubirea mea este un vânt ce trece neobservat,
Un abis unde marea își rupe valurile în zadar,
Și în loc să fiu o lumină caldă, mângâind o lumină de aur,
Mă fac praful ce se scutură într-o lume fără ecou.
În loc de gânduri roșii, fierbinți ca un cuvânt de dor,
Scriu în colțuri de hârtie, poezii amare și pustii,
Despre o iubire ce nu există decât în fantomele unei nopți,
Și mă frâng, dintr-un vis neîmplinit, în lumina unei luni ce m-a uitat.
El, fluviul ce-și neagă izvorul
El curge haotic, prin vaduri străine,
crezând că se spală de vechi, de trecut,
dar orice râu poartă, sub unde divine,
ecoul izvorului ce l-a născut.
Și poate că-n brațele nopții se pierde,
și poate că plouă ca să se ascundă,
dar apa ce tace în valuri, în perdea,
îmi poartă reflexul, în unda profundă.
Oricât de departe s-ar duce, n-ai teamă,
căci râurile toate ajung înapoi.
Când crede că-i liber și fără de rană,
își vede trecutul oglindă în ploi.
Copilul Ratacit
Pe-o cale lungă, spre alte zări,
Un copil pleca cu vise-n buzunare,
Raul îl chema, iar ochii-i erau mari,
Spre-un viitor, cu dor și cu sudoare.
Părinții l-au privit cu lacrimi grele,
Sora micuță îi strângea mâna-n taină,
„Du-te, băiatul meu, în alte stele,
Dar nu uita că dorul ne războină.”
Anii trecură ca frunza-n vânt,
Raul muncea, clădindu-și un destin,
Dar viața-i aruncase al său cuvânt:
Încercări dure, din zori până-n asfințit lin.
Din când în când, scria câte-o scrisoare,
Cuvinte scurte, dar pline de dor,
Pe chipul părinților, o dulce-amară
Lumină apărea, ca un licărător.
Sora-l privea din poze îngălbenite,
Copilăria le fusese luată devreme,
Iar el, în suflet, cu dorințe-mpietrite,
Căuta răspunsuri pentru-a sale teme.
Prin străin ținut, între ziduri reci,
Raul se lupta cu visuri mărețe,
Dar inima-i zbura, întorcându-se-n veci
La casa părintească și nopțile blânde.
Când timpul trecu și părul se-nălbi,
Își văzu părinții prea rari, prea târziu,
„Iertați-mă, mamă, tată, că nu am putut fi
Mai des alături, când v-a fost pustiu.”
Dar Raul știa, în sufletul său,
Că lupta vieții nu a fost degeaba,
Un drum străbătut, străin și greu,
L-a făcut să prețuiască iubirea cea dragă.
Autor:Mihut Raul Alexandru.
Other poems by the author
Întoarce-te
Întoarce-te, să-mi împaci sufletul cu o îmbrățișare
Nici nu știi dorul, de un vin, de tine cât îmi e de mare!
De vinul tău, din nemiloasele îndepărtări,
Ce-i simt acut mirosul de orgasm ceresc
Acel miros sublim, divin, nepământesc
Ce de întreaga lume, eu îl tăinuiesc...
Întoarce-te, nu fi durerea grea a sufletului meu
Nevoia mea de tine mi-a devenit acută
Sufletul mi te cere, te strigă permanent...
Nu pot să-l mai impac...nici nu mă mai ascultă!...
Întoarce-te, vis roșu, demidulce nelumesc,
Furtună, ce-ai stârnit ocean de pasiune
Ești dorul viu, ce de un an il pătimesc,
Nu îmi lăsa paharul plin de-amărăciune...
Întoarce-te, nu mă lăsa întinsă pe pământul rece
Crezând că într-o zi doru-mi va trece,
Ești visul meu frumos ce noaptea îl suspin
Nu cu apă vreau să-l sting, ci cu... un vin!
Vei rămâne
Vei rămâne visul meu tăcut
Un fior tremurând pe mut,
...Finalul ce nu l-am trăit
De suflet atât de dorit...
Ultima îmbrățisare
Va naște din călimară,
Când îmi va fi dor
În versuri am s-o port...
Vinul ce mi l-ai promis
Cu roșu rămâne scris,
În gânduri de neatins,
Ca cel mai dulce vis...
Sărutul ce mi l-ai dat
Cel mai frumos păcat,
Rămâne pe buze gravat
Dovadă că ne-am întâmplat...
Vei rămâne a mea iubire
Într-o carte de poezii,
Scrisă cu zâmbete și lacrimi
În nopțile reci și pustii...
Bate miezul nopții
Acuș se bate miezul nopții... e tarziu,
Tăcerea iarăși s-a lăsat
Cât imi lipsesti numai eu știu
Sa ne vorbim din nou, cu drag!
Acuș se bate miezul nopții... nu pot să dorm
Că mă gândesc numai la tine
Iar de-nchid ochii, văd vin în fața ochilor
Și toate amintirile cu tine.
Acuș se bate miezul nopții...și mă încearcă
Un dor atâta de profund,
După îmbrățișarea- ți caldă
Și vinul tău... atât de scump...
Incerc
Încerc să mă adun
Mai mult mă descompun
Și gânduri despre tine
E tot ce-mi vin în minte...
Și as vrea să-ți mai sărut
Alunița de pe gât,
Nu pot să-ți spun...
Tăcerea ma doare profund
Și bratele-ți să le mai simt
Cu drag cum mă cuprind
Vinul să ti-l degust
Să uit cât m-ai durut...
Mai mult mă descompun,
Încercând să mă adun
Mi-e gândul prea rătăcit
De dorul ce-mi arde mocnit...
A 8-a minune a lumii
Când te-am cunoscut pe tine
Te vedeam ca pe a opta minune a lumii
Sau... poate de atâta dragoste ce-avem în mine
Am crezut ca ești a opta minune a lumii...
Te-am găsit pe tine
Când nici prin gând nu-mi trecea să caut iubire
Azi nu mai ești și nu mi-e bine
Trăiesc cu amintirea c-ai fost a lumii a opta minune...
Ma simt ciudat...
Mă simt ciudat... nu vreau decât să dispar
Din viața asta... să uit tot ce-i legat de tine
Tot ce mi-ai spus, m-a epuizat moral
M-a lăsat fără chef de nimic și de nimeni.
Tot încercând să mă complac, să tac
Tot așteptând orice cu nerăbdare
Mă tot distrug mai mult și cad
Și mă îndepărtez mai mult de soare.
Aș vrea doar... în uitare să cobor
Dar dorul încă mai caută umbra ta
... de câte încerc să uit mi-e dor,
De câte n-am putut uita...
Sa cad adânc aș vrea-n paharul plin
În parfumu-i dulce privirea tăioasă să-ți pierd
Atingerea să-ți simt in orice strop de vin
Sa uit c-o vreme am respirat c-un suflet defect.
Să cad să pot să spulber tăcerea grea
Ca un Phoenix să renasc din cenușă și fum
Dar te întorci mereu ca un parfum
Din tot ce-am iubit si n-am putut uita...
Să cad, să mă ridic, să dispar din calea ta
Să nu-mi mai pun nicicând vreo întrebare
Sunt rezultatul a tot ce m-a rănit cândva
Creația unor tăceri apăsătoare....
Întoarce-te
Întoarce-te, să-mi împaci sufletul cu o îmbrățișare
Nici nu știi dorul, de un vin, de tine cât îmi e de mare!
De vinul tău, din nemiloasele îndepărtări,
Ce-i simt acut mirosul de orgasm ceresc
Acel miros sublim, divin, nepământesc
Ce de întreaga lume, eu îl tăinuiesc...
Întoarce-te, nu fi durerea grea a sufletului meu
Nevoia mea de tine mi-a devenit acută
Sufletul mi te cere, te strigă permanent...
Nu pot să-l mai impac...nici nu mă mai ascultă!...
Întoarce-te, vis roșu, demidulce nelumesc,
Furtună, ce-ai stârnit ocean de pasiune
Ești dorul viu, ce de un an il pătimesc,
Nu îmi lăsa paharul plin de-amărăciune...
Întoarce-te, nu mă lăsa întinsă pe pământul rece
Crezând că într-o zi doru-mi va trece,
Ești visul meu frumos ce noaptea îl suspin
Nu cu apă vreau să-l sting, ci cu... un vin!
Vei rămâne
Vei rămâne visul meu tăcut
Un fior tremurând pe mut,
...Finalul ce nu l-am trăit
De suflet atât de dorit...
Ultima îmbrățisare
Va naște din călimară,
Când îmi va fi dor
În versuri am s-o port...
Vinul ce mi l-ai promis
Cu roșu rămâne scris,
În gânduri de neatins,
Ca cel mai dulce vis...
Sărutul ce mi l-ai dat
Cel mai frumos păcat,
Rămâne pe buze gravat
Dovadă că ne-am întâmplat...
Vei rămâne a mea iubire
Într-o carte de poezii,
Scrisă cu zâmbete și lacrimi
În nopțile reci și pustii...
Bate miezul nopții
Acuș se bate miezul nopții... e tarziu,
Tăcerea iarăși s-a lăsat
Cât imi lipsesti numai eu știu
Sa ne vorbim din nou, cu drag!
Acuș se bate miezul nopții... nu pot să dorm
Că mă gândesc numai la tine
Iar de-nchid ochii, văd vin în fața ochilor
Și toate amintirile cu tine.
Acuș se bate miezul nopții...și mă încearcă
Un dor atâta de profund,
După îmbrățișarea- ți caldă
Și vinul tău... atât de scump...
Incerc
Încerc să mă adun
Mai mult mă descompun
Și gânduri despre tine
E tot ce-mi vin în minte...
Și as vrea să-ți mai sărut
Alunița de pe gât,
Nu pot să-ți spun...
Tăcerea ma doare profund
Și bratele-ți să le mai simt
Cu drag cum mă cuprind
Vinul să ti-l degust
Să uit cât m-ai durut...
Mai mult mă descompun,
Încercând să mă adun
Mi-e gândul prea rătăcit
De dorul ce-mi arde mocnit...
A 8-a minune a lumii
Când te-am cunoscut pe tine
Te vedeam ca pe a opta minune a lumii
Sau... poate de atâta dragoste ce-avem în mine
Am crezut ca ești a opta minune a lumii...
Te-am găsit pe tine
Când nici prin gând nu-mi trecea să caut iubire
Azi nu mai ești și nu mi-e bine
Trăiesc cu amintirea c-ai fost a lumii a opta minune...
Ma simt ciudat...
Mă simt ciudat... nu vreau decât să dispar
Din viața asta... să uit tot ce-i legat de tine
Tot ce mi-ai spus, m-a epuizat moral
M-a lăsat fără chef de nimic și de nimeni.
Tot încercând să mă complac, să tac
Tot așteptând orice cu nerăbdare
Mă tot distrug mai mult și cad
Și mă îndepărtez mai mult de soare.
Aș vrea doar... în uitare să cobor
Dar dorul încă mai caută umbra ta
... de câte încerc să uit mi-e dor,
De câte n-am putut uita...
Sa cad adânc aș vrea-n paharul plin
În parfumu-i dulce privirea tăioasă să-ți pierd
Atingerea să-ți simt in orice strop de vin
Sa uit c-o vreme am respirat c-un suflet defect.
Să cad să pot să spulber tăcerea grea
Ca un Phoenix să renasc din cenușă și fum
Dar te întorci mereu ca un parfum
Din tot ce-am iubit si n-am putut uita...
Să cad, să mă ridic, să dispar din calea ta
Să nu-mi mai pun nicicând vreo întrebare
Sunt rezultatul a tot ce m-a rănit cândva
Creația unor tăceri apăsătoare....