Câteodată....

Deabia aștept să te întorci la mine
Să îmi vezi sufletul
Cum a fost jupuit de ale sale fire
Fire ale existentei mele si ale sentimentului —

Care parcă nu cedează
Nu oprește la trecerea de pietoni
Și numa' ființa-mi degradează
Când cântă unor oameni afoni

Credeam că îi pot învăța
Cum funcționează muzica
De parcă îi poți arata unui orb
Cum te pictez și te absorb

Însă, amarnic m-am înșelat
Când cleiul cu precizie l-am tăiat
În care ți-am sculptat chipul iluminat de soare
Cum totul a fost doar o întâmplare

Deabia aștept să te întorci la mine
Da' parcă nu sună bine
Sună ca un pian dezacordat
Dar tot am tot cedat

Tot ce aveam mai de preț
Sufletul meu pentru părul ăla creț
Vorbele mele, doar un piculeț
Doar ca să admir acel smoculeț

Acel smoc ca și mierea de tei
Apreciind starea artei
Pe care tu o reprezinți
Dar tot reușești să mă scoți din minți

Tot ce am avut s-a petrecut odată
Care e acum destul de îndepărtată
Și parcă tot nu înțeleg
Când, într-adevăr, totul neg

Falsific afirmațiile
Reproșurile și tentațiile
Încerc să ascund și să pitesc
Cum încă, cu silabe dulci, îți vorbesc

Vreau să îți arăt
Cum n-am luat-o de la capăt
Că n-ai auzit vreun țipăt
Că am reușit cumva să scapăt

Din îmbrățișarea amintirilor cu tine
Cum dracu se face că tot nu e ordine?!
Nici nu știu cum să scap de mizeria aia
Amintirea, galeria, călătoria, ploaia

Nici nu știu cum a fost trenul
Din nord-estul țarii catre străinul
Care, defapt, sunt eu
O carte deschisă, nescrisă, chiar un muzeu

Un muzeu de sticlă
În stil de mozaic
Și când îți petreceai o clipă
Când te gândeai și nu ziceai absolut nimic

Încă aștept să te întorci la mine
Ca să aiba și sângele care-mi trece prin vine
O semnificație
Și să nu mă mai uit după tine în aceeași stație.

Dupa zambete si rasete

Vin plansete si mohorare

Asta e

S-a terminat

Dupa tot ce s-a intamplat

Ai decis ca te-ai saturat

Ai ramas in mintea mea, ca o cicatrice sumbra

Ai ramas in viata mea

Ca o pasare ce canta

Dar nu pentru mine, ci pentru ea

Eu sunt doar eclipsa ta

Ce va ramane in trecut

Am fost frumoasa pe moment

Dar acum s-a dus

Si incerc sa acopar durerea

Cu lacrimi fericite

Si incerc sa nu mai sufar

Dar tot la tine ma gandesc

Si atunci cand dorm

Ai ramas in mintea mea ca o cicatrice sumbra

Ce va ramane pentru totdeauna

Acolo undeva, imprimata in mintea mea

Dar, tu ai trecut peste, ca soarele mandru

Iar eu, eclipsa ta, voi ramane in umbra

Dar e bine, tot a fost ceva

Cicatricea va ramane

Tot in viata mea

Tu ai plecat, nu-i motiv de suparare

Viata va continua

Tot cu mine in spate

Am inteles, o ai pe ea

Iar eu, nu am pe nimeni care sa ma scoata din umbra

Si sa lucesc cu mandrie, langa luna

Sunt in spate, recunosc, dar, nu mai sufar

Nu-mi mai e dor

De zilele frumoase, doar o lacrima mai cade, din ochii obositi, ce ai curs pana acum, dupa atata suparare, dar acum, nu mai plang, ci se bucura, caci eu eclipsa am ramas, iar tu soarele cu luna

Iti spun, acum, ca nu mai plang, dupa tine, in niciun caz

S-a terminat, a fost ce a fost, o experienta buna

Dupa zambete si plansete

Iti spun, la revedere

Cu zambetul pe fata si inima in bucati

Am stins soarele cu palmele mele,

M-am săturat de lumină, de adevăr,

Am vrut întuneric, dar, în spatele pleoapelor,

Erai tu, ardent, ca o fantomă solară.

Tu ești tot ce nu se poate atinge.

Te plimbi prin marginile existenței mele,

Un zeu al absenței,

Un sculptor al golului din piept.

Cuvintele pe care nu ți le-am spus

S-au transformat în pietre,

Le car în stomac, grele și mute,

Un mormânt pe care-l port în mine.

Mă sufoc în fiecare răsărit,

Îngropată de promisiunea luminii.

Îmi e dor de tine ca de o eclipsă –

De întunericul perfect în mijlocul zilei.

Când respir, trag aer care a fost al tău,

Fiecare moleculă e un ecou

Al ființei tale,

Al plecării tale.

Și mă gândesc, într-un colț absurd al minții mele,

Că poate nici n-ai fost.

Poate te-am inventat din frica

De a nu avea pe cine să pierd.

Dar și dacă e așa, te iubesc și mai mult.

Pentru că doar un geniu poate să-și scrie

Propriul sfârșit,

Și să creadă că l-a trăit.

Nu mai sunt îngerul tău,

Nu-ți voi mai fi niciodată,

Decât o iubire neconsolată.

Te-ai defragmentat între mine şi viață,

Crezând că durerea de tine m-agață.

În firul laic, persistent, o decepție stoarsă,

Te umple macabru cu lopata-n neviață.

In grădina Edenului, permanent devastat,

Am intrat răvăşit/ă de-al nostru impact.

Te-am aprins cu-o scânteie de zâmbet ştrengar,

Te-am lăsat atârnând iluzoriu în ştreang barbar.

Îmi pare rău, aş vrea să înțelegi,

Prin lumea reală navigăm prin poveşti.

Şi e drept, ne-am iubit, pătimaş, nesilit

Dar renaşterea-i ploaie de vis năruit.

Păstrează povestea şi fiorul stârnit,

Alungă narativul de nor mohorât.

Regăseşte iubirea în alt soare mohnit

Sau poate în ceru-nstelat, pripăşit

Pe Calea Lactee prin infinit.

Navighează furtuna ṣi gândul perfid

Ce ne duce în derivă

Pe mine din înger în demon

Şi tu rătăcit.

Când seara stai cu gândurile tale

Nu-ți pare rău să știi 

Ca mi-ai stins zâmbetul 

Fără vreo remușcare???

Nu te mișcă să stii

Ca mi-ai călcat sufletul in picioare

Nu te gândești ca viața ar putea

Cândva să-ți dea o astfel de-ncercare?

Ti-am spus de la-nceput

Că știu unde mi-e locul

Ti-am fost un suflet blând 

De ce-am avut nenorocul?...

Atunci când te-ai vrut plecat

Să pleci... fără un vin îmbrățișați...

mă uit în ochii lunii,

Doresc să observ ceva,

Ea nu mă vede deloc 

Și nu știe 

Că mai exist pentru ea.

Trădare!! 

Eu am tradat-o!

Lume să auziți toți.

Autor Zamurca Alina 

Poezia compusă pe 26.12.2024

O îmbrățișare de la tine

Sufletul mereu îmi cere

Nu știe că nu are cine

Tu ești doar dor și o tăcere...

Zâmbetul ce m-a fermecat

Ochii ar vrea să îl vadă

Dar ei nu stiu că ai plecat

Și-ai tăi nu vor să îi revadă...

Un vin născut din tine

Sufletul mereu îmi cere

Nu știe că nu are cine

Tu ești doar gânduri și durere...

Sufletul, ochii și brațele te cer 

Într-o clipă de sublimă plăcere 

Nu știu că ai fost trecător 

Și că te întorci...e o părere 

Privind în spate, la timpul ce mi-a trecut,

Mă surprind trecând prin sevrajul despărțirii 

Loială fiind unui bărbat cu sufletul mut

Ce m-a privit cum mă sparg...fără pic de emoții...

Și după tot...îți port amintirea, in piept neatinsă,

Și neîntinată de trecerea nemiloasă a timpului,

Te păstrez ca o simțire primordială, nestinsă,

Ca pe orgasmul sublim, printre-al gândurilor neputință...

Simt cum in mine se preling frânturi din chipul tău 

Precum picăturile de vin în paharele de cristal,

Si-n minte-mi răsună cuvintele-ti intr-un tragic ecou,

Ca acest poem, dulce, acrisor, amărui, fermecător de paradoxal...

Mi-e dorul de tine, dor ce mă arde

Foc ascuns sub inima dărâmată 

Te chem cu gândul în tăcere 

Deși îmi ești uitare în toate cele...

Mi-e dor de privirea ta, senină și clară 

Știu că nu-ți pasă... a mea începe să doară 

As vrea să te mai văd pentru o clipă 

Poate simți cum sufletul te strigă...

Te văd și te chem din imensa tăcere 

Te caut în vise rămase efemere

În nopțile pline de acută durere 

Dar ești doar o umbră, ce în zori piere...

Mi-e dor ca și când nu ai plecat nicicând 

Fără o-mbrățisare...fără "un vin"

Un dor ce speră la o umbră de noi 

Ca și când intr-o zi te-ai mai uita inapoi...

Iluzii... sufletul simte în al său adânc 

Că brațele tale azi sunt rece mormânt... 

Si-n dorul ce arde mocnit în piept

Te caut, te găsesc si-apoi, te pierd...

Mă doare și nu-mi rămâne decât să te uit

Să fac din durere, pentru inimă, scut,  

Chiar de dorul nu-i stins și stă așezat 

Într-un colț de suflet, ce l-ai refuzat...

Poate-ntr-o zi îmi vei simți parfumul

Și-n altă zi mă vei vedea întâmplător 

Și poate -atunci isi va face loc regretul 

La umbra sufletului tău, atât de rece...atât de gol...

Și poate nu întârzii... și ma vei căuta în viață 

O să te-aștept oricât... cu nerăbdare 

Să te privesc cu ochii-mi secați de dor

Distruși de a ta cruntă nepăsare 

Poate-ntr-o zi mă vei simți prin ceața dimineții 

În valsul aburilor grei și denși

În picurii de ploaie căzuți din cer

Sau cine știe... prin a vântului curenți.

Si-atunci îți vei aduce aminte negreșit 

De-mbrățisările calde, scurte, nu prea multe

Ce cândva cu drag mi le-ai dăruit 

Lipsindu-mă la final de căldura celei ultime..

Poate...căci ești dorul ce îl ascund de ochii lumii

Esti taina ce-o port cu grijă în adâncul inimii 

Păcatul ce mi-l asum, dorință din suflet

Și nimeni nu știe, nimeni nu vede, cum in tăcere, sufăr!

Primul meu vin... Merlot!

Cu el a început tot...

Aș vrea să-i mai simt puțin

Mirosul și gustul fin..

Al doilea Sauvignon Blanc

Gustul verii într-un pahar

L-am savurat o vară întreagă

Vara când, îti eram dragă.

Barbera .. cel de-al treilea vin

Martor că-n brațe m-ai tinut!

Nu-i voi uita gustul didivin

Il plâng ades.. dulce tribut!

Ultimul ce mi l-ai dat

Cupaj....merlot cu Pinot Noir ?

Cu el dorul mi-am alinat

Când ai plecat și m-ai uitat.

Cabernet .. vinul promis

În gânduri I-am purtat,

Gustul I-am făurit în vis

Un an I-am tot așteptat..

Bordeaux...un vin simţit

Fin ca o mină de creion,

Roșul soarelui în asfințit

În versurile poeţilor.

Azi vinul de buze mi-e străin

Goale îmi sunt paharele de vin,

Il am în suflet..il scriu pe hârtie

Îmi umplu paharul cu poezie.

Trec zilele și orele, minut cu minut, secundă cu secundă 

Femeia cu părul blond a rămas îndrăgostită de-a bijutierului umbră 

Îndrăgostită de un bijutier diVin... Al ei mare nenoroc...

L-ar fi iubit atât de mult... până la lună si-napoi,

Dar ea pentru el...n-a fost decât o ușă deschisă fără rost

Doi ochi căprui ce-n inimă străină...n-au putut sa găsească loc.

Si-au trecut negreșit anii...el un bijutier diVin ce mereu

Hoinărește grăbit prin zilele din anotimpuri

Sperând a nu se intâlni vreodată instantaneu

Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a adorat în alte timpuri.

Ea ...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului umbră 

Încă se luptă cu dorul din suflet...cu neputința lugubră

Poartă cu demnitate la gât al durerii veninos colier

Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al vinului... bijutier.

05.01.2025

Un pahar de poezie