Trandafirul ars
Am pregătit pentru ea, un trandafir,
Roșu și pufos,cu spini lucioși.
Trandafirul cela îmi părea foarte perfect pentru ea,
Am luat după muncă trandafirul,
Și cu pași repezi
Am plecat la ea.
Când m-a văzut pe mine,
Ea nu s-a bucurat,
Eu i-am întins trandafirul,
Ea la luat, și a plecat cu el în bucătărie,
A luat un chibrit,
A venit spre mine,
Și în fața mea a ars trandafirul.
Cu ochii înlăcrimați, am plecat din casa ei.
Și eu tot mă întreb,
Pentru ce a ars ea trandafirul?
Atât de frumos,și parfumat,
Care a fost pentru ea?
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezie compusă pe 18.10.2024
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Alina Zamurca
Дата публикации: 18 октября 2024
Добавлено в избранное: 2
Просмотры: 278
Стихи из этой категории
Poem
Iubitule, azi nu te găsesc în paginile arse,
Iubitule ,azi mă-nec mi se preling niște lacrimi ce se aseamănă cu cristale,
Iubitule,azi mă sufoc de dor..oasele mi-s împrăștiate de la vin,
Iubitule ,azi nu te am în față, când eu am m-am lăsat dusă la suprafață,
Iubitule ,azi nu las un chin amar ,să îmi zdrobească limba,
Iubitule,nu te găsesc, nu știu cum săruți, nu știu..
Iubitule,mă mai uit la ceas din când în când, și mă scufund într-un vas plutitor,e pierdut pe mal.
Iubitule, nu mai plânge de dor,scrie doar și lasă iubirile reci să plece în gol.
De ce Viață!?
Nu stiu de ce te scoate-n cale viața
Eu pentru tine oricum nu mai exist!
De ce tot vrea să-noade ața
Dacă povestea noastră s-a sfârșit!?
Nu vreau să te mai văd...
Eu tot încerc să uit!
M-am săturat să am prăpăd
În suflet și în gând!
De ce te scoate-n cale viața asta
Dacă n-a mai rămas nici de un zâmbet?
Dacă nu-ntorci privirea, să umpli paharul
Ce l-ai lăsat gol... fără regret!?
Nu vreau să te mai văd...
Dorul destul mă doare!
Mă obișnuisem cu tine,
Să-mi fii, doar în poezioare...
Nu știe viața asta, de mi te scoate-n cale
Că-mi ești om drag pe-acest pământ?
Nu știe cât de mult mă doare
Că ne-am pierdut... atât de crunt!?
Nu vreau să te mai văd...
Privirea ta de azi... e rană
Nimic n-a mai rămas de fel
Doar o durere... colosală!
Viața asta... nu stiu de ce te scoate-n cale
Când între noi nu mai e loc de împăcare!
Poate că... ambii i-am rămas datori
Cu un final,un vin, o-mbrățisare...cu noi...
Vis
Privesc luna, îmi zâmbește,
Încercând să mă atragă
Spre cerul lin ce însoțește
O lume îmbelșugată.
Închid ochii, mă gândesc
La iubirea pierdută a noastră.
Înspre lună eu pășesc
Uitându-mi trupul la fereastră.
Ajung sus, tu mă privești
Cu un buchet de flori în mână,
Așteptând să întâlnești
O prea frumoasă zână.
Mă întreb dacă eu sunt oare
Acea zână-ntruchipată
Într-o floare protectoare
Ce-ți va dărui iubirea toată.
Te ating, te uiți în gol,
Ne-ntâlnindu-mi moarta privire
Ce speră că un miracol
Se va ivi ca o strălucire.
Ochii mei goi îi întâlnești,
Atingându-mi părul, mângâindu-l
Reușești să mă privești,
Golul inimii acoperindu-l.
Îți surâd, încep să plâng
Când încet, încet dispari.
Trandafirii eu îi strâng
În timp ce tu, domol, tresari.
O mână fină mă cuprinde,
Încălzindu-mi sufletul pustiu
Care ține încă la tine,
Necăjit și sângeriu.
Cobor treptat, deschizându-mi ochii,
Oh, lună! Mă contempli din nou,
Dar zâmbetul e acum al morții,
Suferind într-un tablou.
Îmi simt lacrimile ochilor
Transformându-se în gheață
Unde-i lumea visurilor,
Pierdută acolo în ceață?
Îți caut încă zâmbetul
Pierdut în amintire
Dar uite, îmi pierd sufletul
Într-un vis de fantezie.
Masca ce Nu Acoperă
Pun culoare pe pleoape, pe buze un roșu,
Dar tot mi-e oglinda un zid prea poroșu'.
Îmi trasez obrajii cu linii sculptate,
Și tot mă privesc... urâtă pe toate.
Fardul promite, dar nu mă ascunde,
Sub piele-mi șoptesc răni prea profunde.
Ce folos să pictez o mască senină,
Când în mine e umbră și-i teamă deplină?
Rimel pe gene, contur pe sprâncene,
Dar sub toate, doar goluri, doar vene.
Machiajul e luptă, dar nu-i un răspuns,
Frumusețea mea... parcă n-a fost de-ajuns.
Îmi desenez chipul ca pe-o operă rară,
Dar cine o crede, când mă simt o povară?
Oglinda nu minte, dar nici nu m-alintă,
Ea știe ce simt, chiar de buza mi-e vopsită.
Și-atunci mă întreb: ce e frumusețea?
Un joc de iluzii, o mască, o gheță?
Când nici culoarea, nici liniile fine,
Nu pot astupa ce-i ascuns în mine.
Machiajul e praful pe o rană adâncă,
Frumos nu-i ce-i văzut, ci ce în piept stă să cânte.
Dar ce să fac, când cântecul tace,
Și-n mine doar vântul cu frigul se joace?
Poate frumosul nu-i de găsit,
Când mă caut în locuri ce-s de negăsit.
Și poate, chiar mâine, fără machiaj,
Voi afla că urâtul a fost doar un miraj.
Sentimente nespuse
Sunt atâtea sentimente
Ce nu le pot explica,
Și mă doare sufletul
Că eu nu te pot avea.
Stau și mă gândesc la tine
Dacă te gândești la mine,
Oare ție îți e bine
Să mă vezi că nu sunt bine?
Mă complimentezi tu foarte
Și îmi spui că sunt specială,
Însă nu atât de tare
Ca tu să mă iubești iară.
Poem
Iubitule, azi nu te găsesc în paginile arse,
Iubitule ,azi mă-nec mi se preling niște lacrimi ce se aseamănă cu cristale,
Iubitule,azi mă sufoc de dor..oasele mi-s împrăștiate de la vin,
Iubitule ,azi nu te am în față, când eu am m-am lăsat dusă la suprafață,
Iubitule ,azi nu las un chin amar ,să îmi zdrobească limba,
Iubitule,nu te găsesc, nu știu cum săruți, nu știu..
Iubitule,mă mai uit la ceas din când în când, și mă scufund într-un vas plutitor,e pierdut pe mal.
Iubitule, nu mai plânge de dor,scrie doar și lasă iubirile reci să plece în gol.
De ce Viață!?
Nu stiu de ce te scoate-n cale viața
Eu pentru tine oricum nu mai exist!
De ce tot vrea să-noade ața
Dacă povestea noastră s-a sfârșit!?
Nu vreau să te mai văd...
Eu tot încerc să uit!
M-am săturat să am prăpăd
În suflet și în gând!
De ce te scoate-n cale viața asta
Dacă n-a mai rămas nici de un zâmbet?
Dacă nu-ntorci privirea, să umpli paharul
Ce l-ai lăsat gol... fără regret!?
Nu vreau să te mai văd...
Dorul destul mă doare!
Mă obișnuisem cu tine,
Să-mi fii, doar în poezioare...
Nu știe viața asta, de mi te scoate-n cale
Că-mi ești om drag pe-acest pământ?
Nu știe cât de mult mă doare
Că ne-am pierdut... atât de crunt!?
Nu vreau să te mai văd...
Privirea ta de azi... e rană
Nimic n-a mai rămas de fel
Doar o durere... colosală!
Viața asta... nu stiu de ce te scoate-n cale
Când între noi nu mai e loc de împăcare!
Poate că... ambii i-am rămas datori
Cu un final,un vin, o-mbrățisare...cu noi...
Vis
Privesc luna, îmi zâmbește,
Încercând să mă atragă
Spre cerul lin ce însoțește
O lume îmbelșugată.
Închid ochii, mă gândesc
La iubirea pierdută a noastră.
Înspre lună eu pășesc
Uitându-mi trupul la fereastră.
Ajung sus, tu mă privești
Cu un buchet de flori în mână,
Așteptând să întâlnești
O prea frumoasă zână.
Mă întreb dacă eu sunt oare
Acea zână-ntruchipată
Într-o floare protectoare
Ce-ți va dărui iubirea toată.
Te ating, te uiți în gol,
Ne-ntâlnindu-mi moarta privire
Ce speră că un miracol
Se va ivi ca o strălucire.
Ochii mei goi îi întâlnești,
Atingându-mi părul, mângâindu-l
Reușești să mă privești,
Golul inimii acoperindu-l.
Îți surâd, încep să plâng
Când încet, încet dispari.
Trandafirii eu îi strâng
În timp ce tu, domol, tresari.
O mână fină mă cuprinde,
Încălzindu-mi sufletul pustiu
Care ține încă la tine,
Necăjit și sângeriu.
Cobor treptat, deschizându-mi ochii,
Oh, lună! Mă contempli din nou,
Dar zâmbetul e acum al morții,
Suferind într-un tablou.
Îmi simt lacrimile ochilor
Transformându-se în gheață
Unde-i lumea visurilor,
Pierdută acolo în ceață?
Îți caut încă zâmbetul
Pierdut în amintire
Dar uite, îmi pierd sufletul
Într-un vis de fantezie.
Masca ce Nu Acoperă
Pun culoare pe pleoape, pe buze un roșu,
Dar tot mi-e oglinda un zid prea poroșu'.
Îmi trasez obrajii cu linii sculptate,
Și tot mă privesc... urâtă pe toate.
Fardul promite, dar nu mă ascunde,
Sub piele-mi șoptesc răni prea profunde.
Ce folos să pictez o mască senină,
Când în mine e umbră și-i teamă deplină?
Rimel pe gene, contur pe sprâncene,
Dar sub toate, doar goluri, doar vene.
Machiajul e luptă, dar nu-i un răspuns,
Frumusețea mea... parcă n-a fost de-ajuns.
Îmi desenez chipul ca pe-o operă rară,
Dar cine o crede, când mă simt o povară?
Oglinda nu minte, dar nici nu m-alintă,
Ea știe ce simt, chiar de buza mi-e vopsită.
Și-atunci mă întreb: ce e frumusețea?
Un joc de iluzii, o mască, o gheță?
Când nici culoarea, nici liniile fine,
Nu pot astupa ce-i ascuns în mine.
Machiajul e praful pe o rană adâncă,
Frumos nu-i ce-i văzut, ci ce în piept stă să cânte.
Dar ce să fac, când cântecul tace,
Și-n mine doar vântul cu frigul se joace?
Poate frumosul nu-i de găsit,
Când mă caut în locuri ce-s de negăsit.
Și poate, chiar mâine, fără machiaj,
Voi afla că urâtul a fost doar un miraj.
Sentimente nespuse
Sunt atâtea sentimente
Ce nu le pot explica,
Și mă doare sufletul
Că eu nu te pot avea.
Stau și mă gândesc la tine
Dacă te gândești la mine,
Oare ție îți e bine
Să mă vezi că nu sunt bine?
Mă complimentezi tu foarte
Și îmi spui că sunt specială,
Însă nu atât de tare
Ca tu să mă iubești iară.
Другие стихотворения автора
Înmormântarea mea
De ce îmi este așa de dureros pe suflet?
Că plâng cu lacrimi de sânge,
Am săpat cuiva groapa,
și singură în ea am căzut,
Sunt prea rea și am meritat
Durerea să o simt,
Lacrimile să-mi curgă un râu,
Mă cert, mă sfădesc,
Și caut eu veșnic ceva,
Și din cauza caracterului meu,
Sufăr și eu și ceilanți
Mă doare-n suflet,
Din cauza cuvintelor spuse
Nu la timpul lor.
Mă blestem singură pe mine,
Că trăiesc, și respir
Mai bine e poate să mor,
Să fiu în rai,
Să-mi văd ziua înmormântării,
Și sicriul meu ,unde
mâinele îmi stau una peste alta,
Buzele rosii,și reci,
Iar eu într-o rochie îmbrăcată.
Și în liniște să mor,
Nimeni să nu mai știe.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 30.10.2024
Oasele pe perete
oasele îmi zboară pe perete,
De dor si de plânsete amare,
Nu am puteri să mă ridic, cad iarăși
Sunt tristă mereu, oftez de dor mereu
Ascult singură în camera mea, muzică
Îi las pe toți prietenii,
Mi-i comod singură.
Nisipul din pustiul meu,
Se umple și pustiul devine lumea mea,
În care singură sunt.
Vinovată că sunt singură ?
Nu.
Pur și simplu,
toți s-au dat într-o parte de mine,
Am răspuns cu aceeași monedă.
sufăr e corect,
Dar minciunile ascunse sud adevăr,
Nu pot să le mai ascult,
M-am săturat de ele.
Singură pe mine,
Niciodată n-o să mă mint,
Adevărul meu este adevărat,
Dar a lor este doar o iluzie,
În care nu am timp,
Să cred.
Autoarea Alina Zamurca
Poezia compusă pe 01.11.2024
Poezia mea nu e bună
nu e bine să-mi zici
că poeziile mele,
nu au nici o valoare.
Că nu-i drept ceia ce spui tu.
de ce privești cu ochiul,orbiș?
dacă nu vezi frumusețea poeziei mele?
mai bine stai, liniștit și taci!
decât,
să critici poeziile mele.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 19.10.2024
Nu. Blestem
Foaia și pixul,
Nu vă blestem,
Sunteți prietenii mei,
Nu pot pleca fără voi,
Nicăieri absolut.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 19.10.2024
Mes yeux ne meurent pas
deux yeux qui m'aimaient
ils se sont fermés devant moi.
tes bras m'ont embrassé
et les pleurs semblent m'avoir quitté.
mes roses mortes ont refleuri
dans le rude hiver
parce que je t'aime encore aujourd'hui.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 19.10.2024
Pentru iubirea mea
Astăzi iubitule, te găsesc mereu pe paginile scrise,
În suflet adăpostul tău îmi este.
În ochii tăi se reflectă lumina,
Iubirea ta de către mine este infinită.
Nu pot să mai trăiesc o zi,
Fără să spun că te iubesc.
Cât mai arde soarele cu foc,
Amorul nostru va fi scris pe tablourile desenate.
Ai adunat toate stelele într-o coroană,
Și mi-ai oferit-o mie.
Printre străini dacă mă pierd,
Te voi recunoaște mereu și te voi găsi.
Sufletul meu a găsit,
Inima mea a simțit iubirea adevărată.
În ochii tăi, strălucesc tot timpul lacrimi de iubire.
Glasul tău se așterne în neagra noapte,
Ca vântul blând,ce mângâie frunza rătăcită.
Chipul tău mă îmblânzește permanent ,când am nevoie.
Pe umerii tăi, pot plânge doar și numai de iubire.
A trecut iarna dar eu tot singurul pe tine te iubesc,
Primăvara dulce a înflorit.
Și inima mea,tot la tine se întoarce.
Vântul îmi șoptește numele tău,ducându-l peste lumea asta mare.
Sub luna pustie, dorul meu
Mereu te caută pe tine.
Autor Alina Zamurca:dedicație
Poezia compusă pe 10.02.2025
Înmormântarea mea
De ce îmi este așa de dureros pe suflet?
Că plâng cu lacrimi de sânge,
Am săpat cuiva groapa,
și singură în ea am căzut,
Sunt prea rea și am meritat
Durerea să o simt,
Lacrimile să-mi curgă un râu,
Mă cert, mă sfădesc,
Și caut eu veșnic ceva,
Și din cauza caracterului meu,
Sufăr și eu și ceilanți
Mă doare-n suflet,
Din cauza cuvintelor spuse
Nu la timpul lor.
Mă blestem singură pe mine,
Că trăiesc, și respir
Mai bine e poate să mor,
Să fiu în rai,
Să-mi văd ziua înmormântării,
Și sicriul meu ,unde
mâinele îmi stau una peste alta,
Buzele rosii,și reci,
Iar eu într-o rochie îmbrăcată.
Și în liniște să mor,
Nimeni să nu mai știe.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 30.10.2024
Oasele pe perete
oasele îmi zboară pe perete,
De dor si de plânsete amare,
Nu am puteri să mă ridic, cad iarăși
Sunt tristă mereu, oftez de dor mereu
Ascult singură în camera mea, muzică
Îi las pe toți prietenii,
Mi-i comod singură.
Nisipul din pustiul meu,
Se umple și pustiul devine lumea mea,
În care singură sunt.
Vinovată că sunt singură ?
Nu.
Pur și simplu,
toți s-au dat într-o parte de mine,
Am răspuns cu aceeași monedă.
sufăr e corect,
Dar minciunile ascunse sud adevăr,
Nu pot să le mai ascult,
M-am săturat de ele.
Singură pe mine,
Niciodată n-o să mă mint,
Adevărul meu este adevărat,
Dar a lor este doar o iluzie,
În care nu am timp,
Să cred.
Autoarea Alina Zamurca
Poezia compusă pe 01.11.2024
Poezia mea nu e bună
nu e bine să-mi zici
că poeziile mele,
nu au nici o valoare.
Că nu-i drept ceia ce spui tu.
de ce privești cu ochiul,orbiș?
dacă nu vezi frumusețea poeziei mele?
mai bine stai, liniștit și taci!
decât,
să critici poeziile mele.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 19.10.2024
Nu. Blestem
Foaia și pixul,
Nu vă blestem,
Sunteți prietenii mei,
Nu pot pleca fără voi,
Nicăieri absolut.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 19.10.2024
Mes yeux ne meurent pas
deux yeux qui m'aimaient
ils se sont fermés devant moi.
tes bras m'ont embrassé
et les pleurs semblent m'avoir quitté.
mes roses mortes ont refleuri
dans le rude hiver
parce que je t'aime encore aujourd'hui.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 19.10.2024
Pentru iubirea mea
Astăzi iubitule, te găsesc mereu pe paginile scrise,
În suflet adăpostul tău îmi este.
În ochii tăi se reflectă lumina,
Iubirea ta de către mine este infinită.
Nu pot să mai trăiesc o zi,
Fără să spun că te iubesc.
Cât mai arde soarele cu foc,
Amorul nostru va fi scris pe tablourile desenate.
Ai adunat toate stelele într-o coroană,
Și mi-ai oferit-o mie.
Printre străini dacă mă pierd,
Te voi recunoaște mereu și te voi găsi.
Sufletul meu a găsit,
Inima mea a simțit iubirea adevărată.
În ochii tăi, strălucesc tot timpul lacrimi de iubire.
Glasul tău se așterne în neagra noapte,
Ca vântul blând,ce mângâie frunza rătăcită.
Chipul tău mă îmblânzește permanent ,când am nevoie.
Pe umerii tăi, pot plânge doar și numai de iubire.
A trecut iarna dar eu tot singurul pe tine te iubesc,
Primăvara dulce a înflorit.
Și inima mea,tot la tine se întoarce.
Vântul îmi șoptește numele tău,ducându-l peste lumea asta mare.
Sub luna pustie, dorul meu
Mereu te caută pe tine.
Autor Alina Zamurca:dedicație
Poezia compusă pe 10.02.2025