Sfântă
Îmi erai sunetul de harpă și apa de izvor,
Priveam la tine ca la zei și în genunchi de dor.
Mi te-ascundeai după minciuni cu coada ridicată,
Apoi veneai din nou la mine să fac să te simți fată.
Dar cum ieșeai din nou afară îmi deveneai străină
Și eu voiam să te culeg dar nu aveai tulpină.
Îmi erai vânt, îmi erai ploaie și soare și surâs,
În timp ce tu erai plecată, eu te iubeam nespus.
Dar parcă tot încet încet, veneai prea rar la ușă
Și căutându-te muream când te vedeam pe tușă.
Și tot tu zici că-i vina mea, că eu te-am rupt în două,
Când tu erai deja crăpată și te făceai că plouă.
Nu ți-e rușine când mi-ai spus că eu sunt cel ce cauți
Și-apoi la alții când te duci doar rele începi să-mi lauzi?
Când îți cântam cuvinte-n noapte și stele îți dădeam
Credeam că urc pe scara vieții dar în secret cădeam.
O viată-ntreagă flori și vise am vrut să-ți dăruiesc
Însă tu mi-ai furat doar viața, și-n van îmbătrânesc.
Iar tu rămâi pe veci o floare acoperită-n spini
Că cei ce te-au atins sunt mulți, dar te-au ținut puțini.
Nu știi să spui ce simți în tine
Numai când vezi ce-ți place,
Dar am făcut deja greșeala ce nimeni n-o mai face.
Ți-am dat și luna de pe cer ,tu ai transformat-o-n smoală.
Orice scânteie de durată tu ai lăsat să piară.
Un diamant sau colier nu iți oferă viață,
Doar frumusețea care-o vezi pentru o dimineață.
De ce-ai fugit după ceva ce-n gol avea să zboare ?
Nu ai văzut că el avea aripi iar tu picioare?
Și istovită apoi veneai la ușa mea în lacrimi,
Și eu mereu te acceptam, crezându-te în patimi.
Dar dimineața avea să vină și patul gol să-l vadă,
Și atunci durerea și regretul pe mine iar să cadă.
Vedeam în tine un rai albastru și fără de durere,
Dar tu voiai să-ți dau doar aur și căutai plăcere.
Nu e iubire! Ce tu simți e ca o adiere,
Când eu visez la porumbei iar tu la coliere.
Dar, de mai vii la ușa mea să-mi cauți iar privirea,
Prefer să -nchid. Cu drugul tras, rămân cu mulțumirea.
