8  

Sfântă

Îmi erai sunetul de harpă și apa de izvor,

Priveam la tine ca la zei și în genunchi de dor.

Mi te-ascundeai după minciuni cu coada ridicată,

Apoi veneai din nou la mine să fac să te simți fată.

Dar cum ieșeai din nou afară îmi deveneai străină

Și eu voiam să te culeg dar nu aveai tulpină.

Îmi erai vânt, îmi erai ploaie și soare și surâs,

În timp ce tu erai plecată, eu te iubeam nespus.

Dar parcă tot încet încet, veneai prea rar la ușă

Și căutându-te muream când te vedeam pe tușă.

Și tot tu zici că-i vina mea, că eu te-am rupt în două,

Când tu erai deja crăpată și te făceai că plouă.

 

Nu ți-e rușine când mi-ai spus că eu sunt cel ce cauți

Și-apoi la alții când te duci doar rele începi să-mi lauzi?

Când îți cântam cuvinte-n noapte și stele îți dădeam

Credeam că urc pe scara vieții dar în secret cădeam.

 

O viată-ntreagă flori și vise am vrut să-ți dăruiesc

Însă tu mi-ai furat doar viața, și-n van îmbătrânesc.

Iar tu rămâi pe veci o floare acoperită-n spini

Că cei ce te-au atins sunt mulți, dar te-au ținut puțini.

 

Nu știi să spui ce simți în tine

Numai când vezi ce-ți place,

Dar am făcut deja greșeala ce nimeni n-o mai face.

Ți-am dat și luna de pe cer ,tu ai transformat-o-n smoală.

Orice scânteie de durată tu ai lăsat să piară.

Un diamant sau colier nu iți oferă viață,

Doar frumusețea care-o vezi pentru o dimineață.

 

De ce-ai fugit după ceva ce-n gol avea să zboare ?

Nu ai văzut că el avea aripi iar tu picioare?

Și istovită apoi veneai la ușa mea în lacrimi,

Și eu mereu te acceptam, crezându-te în patimi.

Dar dimineața avea să vină și patul gol să-l vadă,

Și atunci durerea și regretul pe mine iar să cadă.

 

Vedeam în tine un rai albastru și fără de durere,

Dar tu voiai să-ți dau doar aur și căutai plăcere.

Nu e iubire! Ce tu simți e ca o adiere,

Când eu visez la porumbei iar tu la coliere.

 

Dar, de mai vii la ușa mea să-mi cauți iar privirea,

Prefer să -nchid. Cu drugul tras, rămân cu mulțumirea.


Category: Parting poems

All author's poems: Maphey poezii.online Sfântă

Date of posting: 26 октября 2024

Views: 306

Log in and comment!

Poems in the same category

Înger-n flăcări de dor

Cânt ca un înger ce n-a cunoscut pământ,

Fără colțuri, fără vreme, fără vânt.

Sufletul meu plutește în cântul gol,

Sunt doar ecou, dar în mine se naște un rol.

 

Nu sunt glas, nu sunt sunet, nu sunt nimic,

Sunt doar o fărâmă de dor, un pic

De tăcere adunată în aripi de foc,

Un râu fără râu, un drum fără loc.

 

Când te chem, tu, ce ești altceva decât vis,

Te chem dincolo de timp, dincolo de ce ai zis.

Te chem în adâncuri, nu în sus, nu în jos,

Într-o lume unde cuvintele nu sunt, dar sunt rost.

 

Vino să-mi spui, nu când, dar unde,

Căci aici nu e acasă, dar toată casa este unde

Cântul meu se pierde, tu îl vei găsi,

Într-o poveste fără sfârșit, tu vei fi.

 

Te chem cu ochii închiși, cu pasul tăcut,

Unde nimic nu e ce pare, dar totul e ascuns în lut.

E o lume ce tremură, dar nu o vezi,

Căci ea se naște în sângele meu, în fiecare vrei.

 

Să vii, nu cu pași, ci cu o umbră tăcută,

Să mă auzi doar când taci, doar când ești mut.

Căci în liniștea ta voi cânta fără cuvinte,

Vino, doar tu știi ce-ți cer, în zeci de mii de simțuri ascunse, neștiute.

 

Eu, un înger, nu pot fi decât adânc în cântec,

Tu, un mister, doar auzi, nu simți nimic.

Aș vrea doar o poveste, doar o clipă,

Vino acasă, și să mă auzi... cum te chem, în fiecare simț pe care-l am și nu-l înțeleg

 

 

More ...

Regret..

Dacă plec, oare ce las în urmă?

În sufletul tău o mică furtună.......

Dacă rămân, o să fie mult mai rău,

Eu sunt al nimănui, el este al tău.........

 

Nu pot să mai port povara,

Cu toate că mi-aș dori să pot.....

Inima ta este comoara,

Pentru care acum sunt mort....

 

În iad o să-ți duc iubirea,

Alinare îmi v-a fi amintirea,

Mare-mi este dezamăgirea

Că n-o să-ți mai văd privirea.....

 

Regret, că n-o să te mai pot privi,

Regret, că n-o să-ți mai pot vorbi,

Regret, dar nu mă pot opri,

Dar mă bucur că încă te pot iubi......

More ...

Reflexii în asfințit

În ritmul prăfuit 

Al ceasului târziu 

Durerea de odinioară 

Din senin a amorțit.

 

Ochii, fără de reacții 

Mai reflectă agonii

Si prin umbre de senzații 

Mă întreb... Oare-ai să vii?

 

Si-n tăcerea din mine

Fără vinul tău de ieri

Vreau doar să se apropie

Pașii mei de pașii tăi.

 

Dar ziua a trecut

Apusul iarăși vine

Ah, voi simțiri de lut!

Cum ardeți azi în mine...

 

Dar nu ca alte dăți 

Cu flăcări peste gânduri 

Ci cu singurătăți 

Vărsate printre rânduri.

 

Căci dorul nu mai doare

Deși-n suflet e chin

Că tu n-ai vrut să stai

Si eu... azi nu mai vin...

 

 

More ...

Tu,Străine

 

M-ai pierdut de mult, nici nu mai știu când

N-am rămas cu niciun gol,m-am împlinit în sfârșit,

Dar defapt să mă distrugi ai reușit.

N-am să-mi mai revin nici dacă plec la Sfinți.

 

Te vei întoarce cândva dar tu vei fi deja uitat.

Iartă-mă că te-am iertat prea mult

Că n-am devenit cum ai vrut

Iartă-mă că nu te-am meritat.

 

Poate sunt doar o nesuferită care scrie despre tine,

Dar tu nici măcar nu exiști cu adevărat.

Te-am făcut să pari de pe stele presărat

Căzând în visele mele lucide.

 

Nu te cunosc, nu știu cine ești,

Dar tot te iubesc în adâncul sufletului

Faci parte din viața mea dăruită trecutului

Mult te mai văd, mult mai vorbești,tare mă zăpăcești.

 

Parcă ai program de lucru în visele mele,nu mă poți evita…

N-am vrut să te mai văd, așa că n-am mai visat.

Știu ca te-ai supărat…

Te rog, străine, nu mă uita,

Spune-mi că ai fi vrut să mă fi păstrat…

More ...

„Prieteni” vă numiți voi?

„Prieteni”... cuvânt ce odinioară purta lumină,

Acum rostit cu buze reci, cu gânduri în rușină.

V-ați numit astfel, în jocuri de aparențe,

Dar inimile voastre, lipsite de prezențe,

Au tăcut când era strigăt,

Au plecat când era jurământ,

Au zâmbit când era rană,

Au uitat când era cuvânt.

N-ați fost stâncă în furtună,

Ci nisip ce fuge tăcut,

N-ați fost haină în iarnă,

Ci vânt străin și pierdut.

Ați stat la masă cu îndoiala,

V-ați hrănit din neadevăr,

Ați lăsat prietenia pe drum

Ca pe un veșmânt vechi, de cer.

Eu n-am cerut decât puțin:

Un gând curat, o mână întinsă,

Dar v-ați ferit ca de blestem

De sinceritate — prea aprinsă.

Ați îmbrăcat straie de sfinți

Cu suflete de negustori,

Schimbând iubirea pe tăceri,

Schimbând durerea pe culori.

Acum, când privesc înapoi,

Nu vă port ură, ci învățătură:

Nu tot ce strălucește e soare,

Nu tot ce tace e cărbune sub măsură.

Dar vai — „prieten” nu-i cel ce vine

Când drumurile sunt pavate cu bine,

Ci cel ce rămâne, fără plată,

Lângă tine,

când lumea te lasă-n spate.

Și dacă vreodată,

în vreo noapte adâncă,

Conștiința va bate, amară,

la poartă, Să știți: nu judec.

Nu răzbun.

Dar numele vostru

— nu-l mai scriu niciodată

Lângă cuvântul „prieten”.

More ...

La o vorbă cu bunicii

Plec în spre seară la cimitir,

Să stau de vorbă 

Cu scumpii ai mei bunici 

Măcar un picuț.

Nu am nevoie de mai multe, 

Doar să mă asculte ce doresc eu să le spun.

Lacrimile îmi curg deodată, 

Când mă îndrept spre mormântul lor, 

Și mi este foarte jale că nu mai sunt ei cu noi,

Când mă scufund în amintiri, 

Le povestesc lor despre tot, 

Cum ne jucam noi împreună 

și cum ei iubeau,

Și tot rar, în visuri îmi apar ei, 

Și acolo tot nu reușesc tot eu să le spun ce doresc.

 

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 30.10.2024

More ...

Înger-n flăcări de dor

Cânt ca un înger ce n-a cunoscut pământ,

Fără colțuri, fără vreme, fără vânt.

Sufletul meu plutește în cântul gol,

Sunt doar ecou, dar în mine se naște un rol.

 

Nu sunt glas, nu sunt sunet, nu sunt nimic,

Sunt doar o fărâmă de dor, un pic

De tăcere adunată în aripi de foc,

Un râu fără râu, un drum fără loc.

 

Când te chem, tu, ce ești altceva decât vis,

Te chem dincolo de timp, dincolo de ce ai zis.

Te chem în adâncuri, nu în sus, nu în jos,

Într-o lume unde cuvintele nu sunt, dar sunt rost.

 

Vino să-mi spui, nu când, dar unde,

Căci aici nu e acasă, dar toată casa este unde

Cântul meu se pierde, tu îl vei găsi,

Într-o poveste fără sfârșit, tu vei fi.

 

Te chem cu ochii închiși, cu pasul tăcut,

Unde nimic nu e ce pare, dar totul e ascuns în lut.

E o lume ce tremură, dar nu o vezi,

Căci ea se naște în sângele meu, în fiecare vrei.

 

Să vii, nu cu pași, ci cu o umbră tăcută,

Să mă auzi doar când taci, doar când ești mut.

Căci în liniștea ta voi cânta fără cuvinte,

Vino, doar tu știi ce-ți cer, în zeci de mii de simțuri ascunse, neștiute.

 

Eu, un înger, nu pot fi decât adânc în cântec,

Tu, un mister, doar auzi, nu simți nimic.

Aș vrea doar o poveste, doar o clipă,

Vino acasă, și să mă auzi... cum te chem, în fiecare simț pe care-l am și nu-l înțeleg

 

 

More ...

Regret..

Dacă plec, oare ce las în urmă?

În sufletul tău o mică furtună.......

Dacă rămân, o să fie mult mai rău,

Eu sunt al nimănui, el este al tău.........

 

Nu pot să mai port povara,

Cu toate că mi-aș dori să pot.....

Inima ta este comoara,

Pentru care acum sunt mort....

 

În iad o să-ți duc iubirea,

Alinare îmi v-a fi amintirea,

Mare-mi este dezamăgirea

Că n-o să-ți mai văd privirea.....

 

Regret, că n-o să te mai pot privi,

Regret, că n-o să-ți mai pot vorbi,

Regret, dar nu mă pot opri,

Dar mă bucur că încă te pot iubi......

More ...

Reflexii în asfințit

În ritmul prăfuit 

Al ceasului târziu 

Durerea de odinioară 

Din senin a amorțit.

 

Ochii, fără de reacții 

Mai reflectă agonii

Si prin umbre de senzații 

Mă întreb... Oare-ai să vii?

 

Si-n tăcerea din mine

Fără vinul tău de ieri

Vreau doar să se apropie

Pașii mei de pașii tăi.

 

Dar ziua a trecut

Apusul iarăși vine

Ah, voi simțiri de lut!

Cum ardeți azi în mine...

 

Dar nu ca alte dăți 

Cu flăcări peste gânduri 

Ci cu singurătăți 

Vărsate printre rânduri.

 

Căci dorul nu mai doare

Deși-n suflet e chin

Că tu n-ai vrut să stai

Si eu... azi nu mai vin...

 

 

More ...

Tu,Străine

 

M-ai pierdut de mult, nici nu mai știu când

N-am rămas cu niciun gol,m-am împlinit în sfârșit,

Dar defapt să mă distrugi ai reușit.

N-am să-mi mai revin nici dacă plec la Sfinți.

 

Te vei întoarce cândva dar tu vei fi deja uitat.

Iartă-mă că te-am iertat prea mult

Că n-am devenit cum ai vrut

Iartă-mă că nu te-am meritat.

 

Poate sunt doar o nesuferită care scrie despre tine,

Dar tu nici măcar nu exiști cu adevărat.

Te-am făcut să pari de pe stele presărat

Căzând în visele mele lucide.

 

Nu te cunosc, nu știu cine ești,

Dar tot te iubesc în adâncul sufletului

Faci parte din viața mea dăruită trecutului

Mult te mai văd, mult mai vorbești,tare mă zăpăcești.

 

Parcă ai program de lucru în visele mele,nu mă poți evita…

N-am vrut să te mai văd, așa că n-am mai visat.

Știu ca te-ai supărat…

Te rog, străine, nu mă uita,

Spune-mi că ai fi vrut să mă fi păstrat…

More ...

„Prieteni” vă numiți voi?

„Prieteni”... cuvânt ce odinioară purta lumină,

Acum rostit cu buze reci, cu gânduri în rușină.

V-ați numit astfel, în jocuri de aparențe,

Dar inimile voastre, lipsite de prezențe,

Au tăcut când era strigăt,

Au plecat când era jurământ,

Au zâmbit când era rană,

Au uitat când era cuvânt.

N-ați fost stâncă în furtună,

Ci nisip ce fuge tăcut,

N-ați fost haină în iarnă,

Ci vânt străin și pierdut.

Ați stat la masă cu îndoiala,

V-ați hrănit din neadevăr,

Ați lăsat prietenia pe drum

Ca pe un veșmânt vechi, de cer.

Eu n-am cerut decât puțin:

Un gând curat, o mână întinsă,

Dar v-ați ferit ca de blestem

De sinceritate — prea aprinsă.

Ați îmbrăcat straie de sfinți

Cu suflete de negustori,

Schimbând iubirea pe tăceri,

Schimbând durerea pe culori.

Acum, când privesc înapoi,

Nu vă port ură, ci învățătură:

Nu tot ce strălucește e soare,

Nu tot ce tace e cărbune sub măsură.

Dar vai — „prieten” nu-i cel ce vine

Când drumurile sunt pavate cu bine,

Ci cel ce rămâne, fără plată,

Lângă tine,

când lumea te lasă-n spate.

Și dacă vreodată,

în vreo noapte adâncă,

Conștiința va bate, amară,

la poartă, Să știți: nu judec.

Nu răzbun.

Dar numele vostru

— nu-l mai scriu niciodată

Lângă cuvântul „prieten”.

More ...

La o vorbă cu bunicii

Plec în spre seară la cimitir,

Să stau de vorbă 

Cu scumpii ai mei bunici 

Măcar un picuț.

Nu am nevoie de mai multe, 

Doar să mă asculte ce doresc eu să le spun.

Lacrimile îmi curg deodată, 

Când mă îndrept spre mormântul lor, 

Și mi este foarte jale că nu mai sunt ei cu noi,

Când mă scufund în amintiri, 

Le povestesc lor despre tot, 

Cum ne jucam noi împreună 

și cum ei iubeau,

Și tot rar, în visuri îmi apar ei, 

Și acolo tot nu reușesc tot eu să le spun ce doresc.

 

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 30.10.2024

More ...
prev
next

Other poems by the author

Reflectie umana

Închide ochii, prieten bun,

Și lasă-te pătruns de pace

Căci viața are al ei drum,

Tu mergi pe el și nu te-ntoarce.

 

Întinde-ți mâna acolo unde

o altă mână întinsă așteaptă,

Deschide ochii celui care

a uitat să se trezească.

 

Zâmbește celui care plânge

Și dă-i curaj, și dă-i speranță,

Oferă-i dragoste și milă,

O îmbrățișare caldă și o atingere duioasă.

Convinge-l pe cel ce nu mai crede.

Oferă-i celui fără casă.

 

Căci drumul Domnului e mare,

Și trebuie trecut ușor.

Să-l treci cu dragoste în suflet

Și pas de conducător.

More ...

Reminiscenta

Te chem din neguri să apari

Și să îmi dai lumină,

Însă atâtea voci în gol

te strigă fără stimă.

 

Te văd prin ceață și prin fum

Oh, vânt primăvăratic,

Dar sufocat de așteptări

mă sting tot singuratic.

 

Îți simt flagranța ce-ai ascuns-o

Și-mi pare așa.. ușoară.

Înăbușită în dor, însă,

pe loc devine amară.

 

Și cum să fac să mi te-aduc

aici, pentr-o secundă,

când ceru-ți larg și făr' de margini

nu poate să pătrundă?

 

Și-n vis te simt și te ascult,

Dar mă trezesc și ești departe.

Pierdută-n ochii lor de plumb

și vorbele deșarte.

More ...

Alba-Neagra

Câmpuri verzi cu iarbă deasă,

Nu mai știm, că-s cimentate.

Brazi înalți, păduri semețe,

Azi sunt vreascuri răsfirate.

 

Cântul pasării-n verandă

nimeni nu îl mai ascultă.

Vorba noastră este-n cască,

Față-n față gura-i mută.

 

Nopțile devin povoare.

Gânduri strânse-n zeci de dune.

Că nici azi nu trece bine,

Și în minte-l ai pe mâine.

 

Ieri adulți rugau poznașii

Nopțile să intre-n casă.

Azi poznașii sunt adulții

Ce pe drum părintii lasă.

 

Bunul simț este prostie

iar prostia-i beneficiu.

Cei ce trag trăiesc mai jalnic

decât cei fără serviciu.

 

Toți nervoși, conduc spre moarte,

Că și graba-i un păcat.

Unii pier bătuți de soartă,

Pe când alții, de asfalt.

 

Casele-s pline și totuși pustii,

Parcuri colorate fără de copii,

Cerul e albastru cu nuanțe de gri,

Inimi muribunde ce ieri erau vi...

 

Ne ascundem de trăire pitulați printre nevoi,

Pe când viața sângerând strigă-n spate după noi.

More ...

"Opriți Pământul, vreau să cobor" în franceză

Nu știu de ce am venit,

si nu stiu cum voi pleca.

Nu stiu cum sa multumesc,

și nu spun întotdeauna adevărul.

Nu înțeleg Pământul,

și încă nu știu ce vrea inima mea să facă.  

Nu sunt pentru război,

și urăsc când mi-e frică.

Nu mi-am făcut niciodată publice rănile,

și nu am plâns când m-au rănit.

Nu mi-am arătat niciodată panica interioară,

dar nu mi-am părăsit credința, când sufletul meu era slăbit.

Nu sunt perfect, nu sunt un erou,

Nu am puteri ascunse,

Încerc să trăiesc cât pot de bine.

Sunt doar un om cu zile numărate.

Dar, aceste zile,    

atât de scurte, așa cum ne sunt scrise...

De ce sunt ofilite de durere?

De ce sunt influențațe de furie și nefericire? 

Opriți Pământul; vreau să cobor.

Vreau să plutesc în gol pentru eternitate, 

să mă scufund în tăcerea Universului,

Vreau să trăiesc mereu în propria-mi trufie,

Vreau să uit tot ce îmi rupe aripile,

tot ce mă sperie,

tot ce mă omoară,

. . .As vrea sa uit.

 

 

Arrête la Terre, je veux descendre

 

Je ne sais pas pourquoi  je suis venu,  

 et je ne sais pas comment je vais.  

Je ne sais pas comment remercier,

et je ne dis pas toujours la vérité.

Je ne comprend pas la Terre,

et je ne sais pas encore ce que veut faire mon cœur.  

Je ne suis pas pour la guerre,

et je déteste quand j'ai peur.

Je n'ai jamais rendu mes plaies publiques,

et je n'ai pas pleuré quand elles m'ont blessé.

Je n'ai jamais montré ma panique intérieur,

mais je n'ai pas quitté ma foi,

quand mon âme s'est affaissé.

Je ne suis pas parfait,

je ne suis pas un héros, 

Je n'ai pas de pouvoirs cachés,

J'essais de vivre comme je peux.

Je suis juste un homme, avec des jours comptés.

Mais, ces jours.ci,

si court, comme eux nous sont écrits...  

Pourquoi sont-ils flétries par la douleur?

Pourquoi sont-ils influencés par la colère et le malheur?

Arrête la Terre; je veux descendre.

Je veux  flotter dans le vide pour l'éternité,

me plonger dans le silence de l'Univers, 

Je veux vivre toujours dans ma fatuité,

Je veux oublier tout ce qui brise mes ailes,

tout ce qui me fait peur,

tout ce qui me tue, 

. . .je voudrais oublier. 

More ...

Uitare de sine

Lumină din lumină se naște peste floare,

Ușor și dintr-o vină se naște supărare.

Dar frica te omoară:-dușmanul cel dintâi-

De ți-a intrat în vene , iți pune căpătâi.

Și-atunci începe răul, când dubiile apar,

Se scurge toată viata, ca vinul din pahar,

Și-ai vrea să-ncerci norocul, dar teamă ți-e că nu-i,

Rămâi pe loc în umbră, ca haina într-un cui.

 

Și cui să-i ceri părerea când toată lumea minte?

Te pierzi printre probleme și uiți de cele sfinte.

Și-ncepi să dai afară tot ce-ai ținut în tine,

Căci înecat în frică, faci rău și zici că-i bine.

 

Conștiința încărcată , începe să te strige,

Și inima se zbate, ca-nfiptă în cârlige.

Știind că nu e bine, văzând că tot greșești,

Te-arunci între suspine și-ai vrea să te oprești.

Dar corpul iți e mort și mintea îți este-n ceață,

Simți flăcări de sminteală în inima de gheată,

Tu, cel ce ieri zâmbeai, cuprins de imprudență,

Azi copleșit de vorbe, te-afunzi în decadență.

 

Și unde erai ieri, azi greu vei reveni,

Căci guri ce lasă urme oriunde vei zări.

Și-o inimă distrusă degeaba e cusută,

Că ața doar o strânge, dar ea rămâne ruptă.

More ...

Ca o bufniță să fiu

Ca o bufniță să fiu, să ies doar noaptea pe răcoare

și cântând o notă sumbră să-ntristez pădurea mare.

Să răsun din valea neagră pân' la ușă de creștin;

să mă mut din brad în brad și să-mi fie zborul lin.

Și venind fără vacarm, la ferestre să privesc.

Ca să-l văd pe cel ce are suflet bun și omenesc.

Și apoi să-i spun Naturii, ce ascultă impunătoare,

unde zace cel blajin, ca să-i fie roditoare.

Însă la cel deșănțat, care laudă ce n-are,

să m-așez la colțul casei să îi cânt fără-ncetare.

Laudele ce le scuipă să îi fie de fațadă;

Câte rele dă pe gură, atâtea ochii să-i vadă.

Ca o bufniță să fiu, singur să îmi car penajul,

să străbat văi neguroase fără să îmi pierd curajul.

Să îmi mut ochii la spate, să văd daga cine-o ține,

să mă fac una cu pomul, de s-apropie de mine.

Ca o bufniță să fiu, să ies doar noaptea pe răcoare,

și cu aripile grele să cutreier lumea mare.

Cât timp ochii văd lumina, să tot cânt și să tot zbor,

iară noaptea de-o să vină, să îmi caut o tulpină,

și-n a ei coroană plină s-aștept somnul răpitor.

More ...

Reflectie umana

Închide ochii, prieten bun,

Și lasă-te pătruns de pace

Căci viața are al ei drum,

Tu mergi pe el și nu te-ntoarce.

 

Întinde-ți mâna acolo unde

o altă mână întinsă așteaptă,

Deschide ochii celui care

a uitat să se trezească.

 

Zâmbește celui care plânge

Și dă-i curaj, și dă-i speranță,

Oferă-i dragoste și milă,

O îmbrățișare caldă și o atingere duioasă.

Convinge-l pe cel ce nu mai crede.

Oferă-i celui fără casă.

 

Căci drumul Domnului e mare,

Și trebuie trecut ușor.

Să-l treci cu dragoste în suflet

Și pas de conducător.

More ...

Reminiscenta

Te chem din neguri să apari

Și să îmi dai lumină,

Însă atâtea voci în gol

te strigă fără stimă.

 

Te văd prin ceață și prin fum

Oh, vânt primăvăratic,

Dar sufocat de așteptări

mă sting tot singuratic.

 

Îți simt flagranța ce-ai ascuns-o

Și-mi pare așa.. ușoară.

Înăbușită în dor, însă,

pe loc devine amară.

 

Și cum să fac să mi te-aduc

aici, pentr-o secundă,

când ceru-ți larg și făr' de margini

nu poate să pătrundă?

 

Și-n vis te simt și te ascult,

Dar mă trezesc și ești departe.

Pierdută-n ochii lor de plumb

și vorbele deșarte.

More ...

Alba-Neagra

Câmpuri verzi cu iarbă deasă,

Nu mai știm, că-s cimentate.

Brazi înalți, păduri semețe,

Azi sunt vreascuri răsfirate.

 

Cântul pasării-n verandă

nimeni nu îl mai ascultă.

Vorba noastră este-n cască,

Față-n față gura-i mută.

 

Nopțile devin povoare.

Gânduri strânse-n zeci de dune.

Că nici azi nu trece bine,

Și în minte-l ai pe mâine.

 

Ieri adulți rugau poznașii

Nopțile să intre-n casă.

Azi poznașii sunt adulții

Ce pe drum părintii lasă.

 

Bunul simț este prostie

iar prostia-i beneficiu.

Cei ce trag trăiesc mai jalnic

decât cei fără serviciu.

 

Toți nervoși, conduc spre moarte,

Că și graba-i un păcat.

Unii pier bătuți de soartă,

Pe când alții, de asfalt.

 

Casele-s pline și totuși pustii,

Parcuri colorate fără de copii,

Cerul e albastru cu nuanțe de gri,

Inimi muribunde ce ieri erau vi...

 

Ne ascundem de trăire pitulați printre nevoi,

Pe când viața sângerând strigă-n spate după noi.

More ...

"Opriți Pământul, vreau să cobor" în franceză

Nu știu de ce am venit,

si nu stiu cum voi pleca.

Nu stiu cum sa multumesc,

și nu spun întotdeauna adevărul.

Nu înțeleg Pământul,

și încă nu știu ce vrea inima mea să facă.  

Nu sunt pentru război,

și urăsc când mi-e frică.

Nu mi-am făcut niciodată publice rănile,

și nu am plâns când m-au rănit.

Nu mi-am arătat niciodată panica interioară,

dar nu mi-am părăsit credința, când sufletul meu era slăbit.

Nu sunt perfect, nu sunt un erou,

Nu am puteri ascunse,

Încerc să trăiesc cât pot de bine.

Sunt doar un om cu zile numărate.

Dar, aceste zile,    

atât de scurte, așa cum ne sunt scrise...

De ce sunt ofilite de durere?

De ce sunt influențațe de furie și nefericire? 

Opriți Pământul; vreau să cobor.

Vreau să plutesc în gol pentru eternitate, 

să mă scufund în tăcerea Universului,

Vreau să trăiesc mereu în propria-mi trufie,

Vreau să uit tot ce îmi rupe aripile,

tot ce mă sperie,

tot ce mă omoară,

. . .As vrea sa uit.

 

 

Arrête la Terre, je veux descendre

 

Je ne sais pas pourquoi  je suis venu,  

 et je ne sais pas comment je vais.  

Je ne sais pas comment remercier,

et je ne dis pas toujours la vérité.

Je ne comprend pas la Terre,

et je ne sais pas encore ce que veut faire mon cœur.  

Je ne suis pas pour la guerre,

et je déteste quand j'ai peur.

Je n'ai jamais rendu mes plaies publiques,

et je n'ai pas pleuré quand elles m'ont blessé.

Je n'ai jamais montré ma panique intérieur,

mais je n'ai pas quitté ma foi,

quand mon âme s'est affaissé.

Je ne suis pas parfait,

je ne suis pas un héros, 

Je n'ai pas de pouvoirs cachés,

J'essais de vivre comme je peux.

Je suis juste un homme, avec des jours comptés.

Mais, ces jours.ci,

si court, comme eux nous sont écrits...  

Pourquoi sont-ils flétries par la douleur?

Pourquoi sont-ils influencés par la colère et le malheur?

Arrête la Terre; je veux descendre.

Je veux  flotter dans le vide pour l'éternité,

me plonger dans le silence de l'Univers, 

Je veux vivre toujours dans ma fatuité,

Je veux oublier tout ce qui brise mes ailes,

tout ce qui me fait peur,

tout ce qui me tue, 

. . .je voudrais oublier. 

More ...

Uitare de sine

Lumină din lumină se naște peste floare,

Ușor și dintr-o vină se naște supărare.

Dar frica te omoară:-dușmanul cel dintâi-

De ți-a intrat în vene , iți pune căpătâi.

Și-atunci începe răul, când dubiile apar,

Se scurge toată viata, ca vinul din pahar,

Și-ai vrea să-ncerci norocul, dar teamă ți-e că nu-i,

Rămâi pe loc în umbră, ca haina într-un cui.

 

Și cui să-i ceri părerea când toată lumea minte?

Te pierzi printre probleme și uiți de cele sfinte.

Și-ncepi să dai afară tot ce-ai ținut în tine,

Căci înecat în frică, faci rău și zici că-i bine.

 

Conștiința încărcată , începe să te strige,

Și inima se zbate, ca-nfiptă în cârlige.

Știind că nu e bine, văzând că tot greșești,

Te-arunci între suspine și-ai vrea să te oprești.

Dar corpul iți e mort și mintea îți este-n ceață,

Simți flăcări de sminteală în inima de gheată,

Tu, cel ce ieri zâmbeai, cuprins de imprudență,

Azi copleșit de vorbe, te-afunzi în decadență.

 

Și unde erai ieri, azi greu vei reveni,

Căci guri ce lasă urme oriunde vei zări.

Și-o inimă distrusă degeaba e cusută,

Că ața doar o strânge, dar ea rămâne ruptă.

More ...

Ca o bufniță să fiu

Ca o bufniță să fiu, să ies doar noaptea pe răcoare

și cântând o notă sumbră să-ntristez pădurea mare.

Să răsun din valea neagră pân' la ușă de creștin;

să mă mut din brad în brad și să-mi fie zborul lin.

Și venind fără vacarm, la ferestre să privesc.

Ca să-l văd pe cel ce are suflet bun și omenesc.

Și apoi să-i spun Naturii, ce ascultă impunătoare,

unde zace cel blajin, ca să-i fie roditoare.

Însă la cel deșănțat, care laudă ce n-are,

să m-așez la colțul casei să îi cânt fără-ncetare.

Laudele ce le scuipă să îi fie de fațadă;

Câte rele dă pe gură, atâtea ochii să-i vadă.

Ca o bufniță să fiu, singur să îmi car penajul,

să străbat văi neguroase fără să îmi pierd curajul.

Să îmi mut ochii la spate, să văd daga cine-o ține,

să mă fac una cu pomul, de s-apropie de mine.

Ca o bufniță să fiu, să ies doar noaptea pe răcoare,

și cu aripile grele să cutreier lumea mare.

Cât timp ochii văd lumina, să tot cânt și să tot zbor,

iară noaptea de-o să vină, să îmi caut o tulpină,

și-n a ei coroană plină s-aștept somnul răpitor.

More ...
prev
next